Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 pct. 1 teza întâi şi ale art. 483 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.303/219/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 415D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 443D/2018, nr. 444D/2018, nr. 445D/2018 şi nr. 923D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi de lege, ridicată de acelaşi autor în dosarele nr. 4.330/ 190/2016/a2, nr. 8.040/176/2016/a2, nr. 4.306/219/2015/a1 şi, respectiv, nr. 2.747/196/2016/a1 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 443D/2018, nr. 444D/2018, nr. 445D/2018 şi nr. 923D/2018 la Dosarul nr. 415D/2018. 6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 443D/2018, nr. 444D/2018, nr. 445D/2018 şi nr. 923D/2018 la Dosarul nr. 415D/2018, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra prevederilor de lege criticate şi, prin Decizia nr. 727 din 8 octombrie 2020, a constatat concordanţa acestora cu dispoziţiile din Legea fundamentală invocate şi în cauza de faţă. Apreciază că nu se impune schimbarea jurisprudenţei existente în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 8. Prin încheierile din 27 februarie 2018, 6 martie 2018, 20 februarie 2018 şi 16 mai 2018, pronunţate în dosarele nr. 4.303/ 219/2015/a1, nr. 4.330/190/2016/a2, nr. 8.040/176/2016/a2, nr. 4.306/219/2015/a1 şi, respectiv, nr. 2.747/196/2016/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 pct. 1 teza întâi şi ale art. 483 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor declarate împotriva unor decizii civile pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă şi Tribunalul Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât elimină accesul la controlul de legalitate efectuat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunale. Astfel, în ceea ce priveşte contradicţia cu dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie, se arată că legiuitorul constituant a conferit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, asigurând prin aceasta garanţii pentru înfăptuirea unui proces echitabil. În situaţia în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma analizei oricărui motiv de recurs, determină că acesta este admisibil, va putea casa hotărârile instanţelor inferioare pronunţate cu încălcarea normelor legale, exercitându-şi astfel rolul de instanţă de casare şi realizându-şi obiectivul pentru care a fost înfiinţată - asigurarea unităţii de jurisprudenţă prin judecarea recursurilor. Or, principiile constituţionale consacrate de art. 126 alin. (3) din Constituţie sunt înlăturate de prevederile tezei întâi a art. 483 alin. (4) şi ale art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate exclusiv împotriva hotărârilor curţilor de apel. Se susţine că instituirea regulii desprinse din interpretarea textelor de lege criticate reprezintă o premisă pentru perpetuarea unei practici neunitare la nivel naţional, întrucât poate genera soluţii diferite pentru recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de instanţe inferioare curţilor de apel şi care nu vor fi cenzurate în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 10. În ceea ce priveşte critica prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituţie, se arată că, prin instituirea regulii de competenţă conform căreia instanţa supremă judecă recursurile îndreptate doar împotriva deciziilor curţilor de apel, prevederile legale criticate impun o diferenţiere nejustificată între deciziile pronunţate în apel de către tribunal şi cele pronunţate în aceeaşi fază procesuală de către curţile de apel. Aşadar, legiuitorul clasifică hotărârile susceptibile de recurs în funcţie de gradul ierarhic al instanţelor, criteriu care nu are un fundament obiectiv şi raţional. Or, art. 16 alin. (1) din Constituţie consacră o protecţie egală a drepturilor şi intereselor cetăţenilor, indiferent de valoarea litigiului pentru soluţionarea căruia s-au adresat instanţelor de judecată. Textele criticate produc o discriminare între persoanele care pot declara recurs împotriva hotărârilor pronunţate în apel de curţile de apel şi persoanele care formulează calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunale. Limitarea competenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, în funcţie de gradul instanţelor a căror hotărâre se atacă ar crea artificial o diferenţiere între justiţiabili, aceştia având dreptul de a beneficia de o interpretare şi aplicare unitară a legii efectuată de instanţa supremă, în lumina art. 126 din Constituţie. În consecinţă, textele criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât limitează dreptul tuturor justiţiabililor ca verificarea de legalitate pe calea recursului să aibă garanţia unităţii de interpretare şi aplicare a legii efectuată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 11. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, în esenţă, consideră că este neîntemeiată critica referitoare la pretinsa discriminare, deoarece justiţiabilii beneficiază de dreptul la recurs atât împotriva hotărârilor pronunţate în apel de tribunale, cât şi împotriva hotărârilor pronunţate în apel de curţile de apel. De vreme ce aceeaşi cale extraordinară de atac este recunoscută în favoarea părţilor din procesul civil, rezultă că acestea pot obţine o verificare a legalităţii hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul instanţei care a pronunţat hotărârea recurată. În condiţiile în care discriminarea presupune excluderea ori nerecunoaşterea unui drept sau beneficiu în defavoarea unei părţi aflate în aceeaşi situaţie cu o altă parte, rezultă că simpla recunoaştere a dreptului la recurs asigură egalitatea de tratament a părţilor din procesul civil. Mai arată că, pentru asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti, nu este necesar ca instanţa supremă să aibă plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, indiferent de nivelul instanţei ce a pronunţat hotărârea cenzurată prin această cale extraordinară de atac. Această prerogativă se realizează prin mecanismele specifice reglementate de actualul Cod de procedură civilă, respectiv prin intermediul recursului în interesul legii şi pe calea mecanismului privind pronunţarea hotărârilor prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 97 pct. 1 teza întâi şi ale art. 483 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă, care, la data ridicării excepţiei, aveau următorul cuprins: - Art. 97 pct. 1 teza întâi: „1. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege“; – Art. 483 alin. (4) teza întâi: „În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. (...)“. 16. Ulterior ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 483 alin. (4) au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018, textul menţionat având, în prezent, următoarea redactare: „(4) Recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată“. Aşadar, s-a generalizat soluţia legislativă criticată de autoarea excepţiei, prevăzută în redactarea anterioară doar pentru cazurile prevăzute expres de lege, fiind extinsă, în prezent, la toate situaţiile, fără excepţie. În cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate rămân însă aplicabile dispoziţiile art. 483 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, astfel că acestea vor constitui obiect al excepţiei de neconstituţionalitate. 17. În opinia autoarei excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice şi art. 126 alin. (3) privind rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a pronunţat deja asupra constituţionalităţii textului de lege supus controlului, prin prisma unor critici identice. 19. Astfel, prin Decizia nr. 727 din 8 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 4 februarie 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, constatând că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi ale art. 126 alin. (3) din Constituţie, invocate în motivarea criticilor de neconstituţionalitate. 20. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, este neconstituţională. Consecinţa acestei decizii a constat în recunoaşterea căii de atac a recursului şi pentru hotărârile pronunţate în apel de tribunale în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv. La paragraful 29 al deciziei menţionate, Curtea a statuat următoarele: „prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, sintagma «precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv» cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 contravine, pe lângă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, şi celor ale art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală.“ Ţinând cont de dispoziţiile Codului de procedură civilă în vigoare la acea dată, Curtea a reţinut, la paragraful 26, că „în viziunea actualului Cod de procedură civilă, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu excepţiile prevăzute de lege, examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile“. De asemenea, Curtea a statuat că rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de casaţie, este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, rol consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituţie. Critica de neconstituţionalitate analizată de Curtea Constituţională a constat în inexistenţa accesului la recurs în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. 21. Legiuitorul nu a intervenit imediat ulterior publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României pentru a stabili instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor, în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv. Însă, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit următoarele: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din Codul de procedură civilă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel“. 22. Totodată, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (devenită Legea nr. 310/2018), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68, Curtea Constituţională a constatat că, „având în vedere faptul că cvasimajoritatea cererilor evaluabile în bani vizează pretenţii sub 1.000.000 lei, pentru a nu afecta caracterul echitabil al procedurilor judiciare prin supraaglomerarea şi îngreunarea activităţii instanţei supreme cu judecarea unor astfel de cereri şi în lipsa altor mecanisme de surmontare a acestor dificultăţi, legiuitorul a optat pentru o partajare de competenţă între curţile de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Însă, această soluţie legislativă, prevăzută de legea criticată, vizează numai soluţionarea recursurilor formulate în privinţa hotărârilor susceptibile a face obiectul acestora pronunţate ulterior intrării în vigoare a prezentei legi supuse controlului de constituţionalitate, atât în procesele începute anterior, cât şi ulterior intrării în vigoare a acesteia, urmând ca recursurile formulate în privinţa hotărârilor susceptibile a face obiectul acestora în urma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 în procesele începute după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă să fie judecate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“. 23. Prin urmare, Curtea a constatat că „legiuitorul nu a fost consecvent scopului şi raţiunii de reglementare avute în vedere pentru realizarea acestei partajări de competenţe între instanţe judecătoreşti aflate pe diferite niveluri ierarhice, ignorând situaţia recursurilor formulate în privinţa hotărârilor susceptibile a face obiectul acestora în urma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017“. În consecinţă, Curtea a reţinut că, „dacă legiuitorul a ales această soluţie legislativă în privinţa recursurilor formulate împotriva hotărârilor pronunţate după intrarea în vigoare a prezentei legi supuse controlului de constituţionalitate, este necesară, pentru aceleaşi raţiuni, o continuitate de opţiune a acestuia în sensul partajării competenţei de judecată şi în privinţa recursurilor formulate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate după data de 20 iulie 2017. O asemenea partajare, printr-un act normativ, a competenţei de judecată a cererilor de recurs formulate nu încalcă art. 15 alin. (2) din Constituţie, reconfigurarea normelor de competenţă fiind o expresie a dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora «Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege»“. 24. În prezent, prin Legea nr. 310/2018, dispoziţiile art. 483 alin. (3) din Codul de procedură civilă referitoare la scopul recursului au fost modificate în sensul că „Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile“, iar art. IV din Legea nr. 310/2018, prevede că „Recursurile declarate, potrivit legii, împotriva hotărârilor pronunţate în apel, începând cu data de 20 iulie 2017, de tribunale în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, se judecă de curţile de apel, iar recursurile declarate, potrivit legii, împotriva hotărârilor pronunţate în apel, începând cu data de 20 iulie 2017, de curţile de apel în cererile evaluabile în bani în valoare de peste 200.000 lei, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, se judecă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.“ 25. Având în vedere toate acestea, prin Decizia nr. 727 din 8 octombrie 2020, precitată, Curtea a constatat că prevederile art. 97 pct. 1 şi ale art. 483 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă care reglementează competenţa de soluţionare a recursului nu contravin dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie, conform cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale. 26. Cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat, prin aceeaşi decizie, că şi aceasta este neîntemeiată. În jurisprudenţa sa (de exemplu, prin Decizia nr. 939 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 10 august 2010), Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă de la 1865, care reglementează competenţa materială a instanţelor de judecată şi care au un conţinut identic cu prevederile art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă, sunt constituţionale, întrucât delimitarea competenţei materiale între instanţe de grad diferit nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil sau egalităţii în faţa legii. Aceasta, deoarece toţi cetăţenii aflaţi în situaţii similare beneficiază de aceleaşi etape ale procesului civil şi pot uza de aceleaşi mijloace probatorii şi acte de procedură care le asigură egalitatea armelor, în sensul consacrat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 4.303/219/2015/a1, nr. 4.330/190/2016/a2, nr. 8.040/176/2016/a2, nr. 4.306/219/2015/a1 şi, respectiv, nr. 2.747/196/2016/a1 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că prevederile art. 97 pct. 1 teza întâi şi ale art. 483 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 aprilie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
