Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Ion I. Paraschivescu în Dosarul nr. 3.037/91/2016 al Tribunalului Vrancea - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 947D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.967D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001, excepţie ridicată de Marcel A. Pătulea şi Nicolae A. Pătulea în Dosarul nr. 6.756/105/2016 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei Marcel A. Pătulea. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea acestora. Autorul prezent şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 2.967D/2017 la Dosarul nr. 947D/2017, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului prezent al excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, întrucât prevederile criticate din Legea nr. 10/2001 contravin dispoziţiilor constituţionale şi celor cuprinse în Codul civil referitoare la proprietatea privată. Menţionează, de asemenea, faptul că şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este foarte strictă în ceea ce priveşte apărarea dreptului de proprietate privată. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că se impune menţinerea jurisprudenţei în această materie a Curţii Constituţionale, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 89 din 26 februarie 2015. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 8. Prin încheierile din 9 martie 2017 şi 9 noiembrie 2017, pronunţate în dosarele nr. 3.037/91/2016 şi, respectiv, nr. 6.756/105/2016, Tribunalul Vrancea - Secţia I civilă şi Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de Ion I. Paraschivescu şi, respectiv, Marcel A. Pătulea şi Nicolae A. Pătulea în cauze având ca obiect soluţionarea cererii de repunere în termenul de depunere a notificărilor prin care s-a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, al Legii nr. 165/2013 şi al Legii nr. 247/2005, restituirea în natură a unor imobile, respectiv soluţionarea apelului formulat împotriva hotărârii prin care a fost respinsă acţiunea introdusă în vederea restituirii, în natură sau în echivalent, a unui teren despre care se susţine că a fost preluat în mod abuziv de statul român. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că, prin nedepunerea notificării în termenul de 6 luni stabilit de Legea nr. 10/2001, se pierde însuşi dreptul de a obţine proprietatea confiscată/naţionalizată de regimul comunist ori, după caz, măsurile reparatorii în natură sau prin echivalent. Se susţine că prin prevederea de lege criticată se consacră o nouă naţionalizare a proprietăţii, iar admiterea, ca modalitate de pierdere a dreptului de proprietate, a nedepunerii unei notificări într-un anumit termen semnifică o expropriere fără dreaptă şi prealabilă despăgubire. Este invocată Hotărârea din 8 martie 2007, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Florescu împotriva României, şi se face referire la art. 555 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care precizează că dreptul de proprietate este absolut, exclusiv şi perpetuu, de unde concluzia că nimic nu poate îngrădi accesul unei persoane la recuperarea unei proprietăţi, nici măcar impunerea unor termene pentru depunerea unor cereri de revendicare. 10. Tribunalul Vrancea - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând, în sprijinul acestei opinii, cele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie. 11. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că instituirea unor termene nu este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată, aşa cum susţin autorii excepţiei, întrucât niciun drept de proprietate nu poate fi absolut, ci trebuie să fie exercitat în cadrul unor limite legale şi rezonabile, cu atât mai mult cu cât termenul de depunere a notificării a fost prelungit succesiv, prin mai multe acte normative. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face trimitere la considerentele cuprinse în deciziile prin care Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra textului de lege criticat. 14. Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege supuse controlului sunt constituţionale, neputând fi reţinută critica prin raportare la dispoziţiile art. 44 din Legea fundamentală. Face referire la deciziile nr. 344 din 18 septembrie 2003, nr. 185 din 27 aprilie 2004 şi nr. 289 din 22 martie 2007, prin care Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea acestora. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următorul conţinut normativ: - Art. 22 alin. (1) şi (5): "(1) Persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil. (...)(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.“" 18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi celor ale art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ambele referitoare la protecţia şi garantarea dreptului de proprietate privată. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile de lege criticate în cauza de faţă au mai format, în repetate rânduri, obiect al controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional pronunţându-se prin mai multe decizii în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens sunt, de exemplu, deciziile nr. 344 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 noiembrie 2003, nr. 185 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 1 iunie 2004, nr. 99 din 22 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 aprilie 2005, nr. 571 din 19 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 16 octombrie 2006, nr. 289 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007, nr. 428 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2008, nr. 1.105 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 27 octombrie 2009, nr. 971 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 20 septembrie 2010, sau nr. 89 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2015. 20. În jurisprudenţa menţionată, Curtea a reţinut că, prin art. 22 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, a fost instituită o procedură administrativă ce are ca scop restituirea în natură a imobilelor - terenuri sau construcţii - de către persoana juridică deţinătoare, prin decizie sau dispoziţie motivată a organelor sale de conducere. Legiuitorul a circumscris exercitarea dreptului la restituire a imobilelor de respectarea unor termene, aşa cum este şi termenul prevăzut de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în interiorul căruia trebuie trimisă notificarea către persoana juridică deţinătoare a imobilului. 21. Curtea a statuat că acest termen nu este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată, având în vedere faptul că recunoaşterea sine die a posibilităţii persoanei interesate de a declanşa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietăţii imobiliare. Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă în limitele legii, iar legiuitorul ordinar este competent să fixeze cadrul juridic pentru exercitarea acestuia, instituind limitări rezonabile în valorificarea ca drept subiectiv garantat, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei mai sus citate a Curţii Constituţionale, îşi menţin valabilitatea considerentele deciziilor amintite. 23. Curtea reţine, totodată, că termenul de 6 luni prevăzut iniţial pentru trimiterea notificării a fost prelungit de două ori cu câte 3 luni, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2001 pentru prelungirea unor termene prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 145/2001 pentru prelungirea unor termene prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001, şi a expirat la un an după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la data de 14 februarie 2002. Aşadar, termenul a fost dublat faţă de soluţia legislativă iniţială, fiind în cele din urmă fixat la un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. 24. În cauza de faţă se invocă, în motivarea criticii, Hotărârea din 8 martie 2007, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Florescu împotriva României. Curtea constată însă că situaţiile de fapt sunt esenţialmente diferite, astfel că în speţă nu îşi pot găsi aplicabilitate cele statuate de instanţa europeană prin hotărârea menţionată. În cauza la care face referire autorul excepţiei, reclamantul îşi începuse încă din anul 1999 demersurile judiciare în vederea revendicării unui imobil preluat abuziv de statul român, solicitând Tribunalului Bucureşti să constate nulitatea deciziei de confiscare a bunului şi a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de statul român, prin Primăria Bucureşti, cu foştii chiriaşi ai imobilului, în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului. De asemenea, pe calea unei acţiuni în revendicare imobiliară, a solicitat restituirea în natură a bunului aflat în litigiu. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut (paragraful 31) încălcarea de către statul român a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, observând că vânzarea bunului reclamantului în temeiul Legii nr. 112/1995 îl împiedică să îşi exercite dreptul de proprietate şi că nu i-a fost acordată nicio despăgubire pentru această privare. Prin urmare, Curtea europeană a considerat că faptul că reclamantul a fost privat de dreptul de proprietate asupra bunului său, combinat cu lipsa totală de despăgubire de mai mult de 4 ani, l-a făcut să sufere o povară disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (paragraful 33). În cauza în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate motivată prin invocarea acestei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului, autorul acesteia a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 abia în anul 2016, susţinând că nu a avut cunoştinţă, până la acel moment, de existenţa bunurilor care ar fi putut fi revendicate potrivit legislaţiei reparatorii, astfel că nu s-a putut încadra în termenul impus de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. 25. Curtea observă, totodată, că în motivarea excepţiei se face referire şi la prevederile art. 555 alin. (1) din Codul de procedură civilă. De fapt, este vorba despre prevederile din Codul civil cuprinse în articolul cu acelaşi număr, potrivit cărora „proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege“. Sub acest aspect, Curtea precizează că verificarea constituţionalităţii unei prevederi de lege se analizează prin raportare la dispoziţiile şi principiile cuprinse în Legea fundamentală, iar nu în legislaţia infraconstituţională, ca atare prevederile din Codul civil menţionate nu au relevanţă în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 26. De asemenea, instanţa de contencios constituţional constată că nu poate reţine susţinerea în sensul că instituirea unui termen pentru formularea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001 ar constitui o nouă naţionalizare sau o expropriere, aceste concepte nefiind incidente în ipoteza normativă criticată. Naţionalizarea şi exproprierea reprezintă modalităţi de trecere a unor bunuri din proprietatea privată în cea publică, fără niciun fel de despăgubire, în primul caz, respectiv cu dreaptă şi prealabilă despăgubire în cel de-al doilea. Or, prin ipoteză, dreptul de proprietate privată asupra bunului pe care îl revendică prin procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu mai există în patrimoniul persoanelor în beneficiul cărora a fost edictată legea menţionată, ca să se poată vorbi despre o trecere a acestuia în proprietatea publică prin cele două modalităţi la care fac referire autorii excepţiei în motivarea acesteia. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion I. Paraschivescu în Dosarul nr. 3.037/91/2016 al Tribunalului Vrancea - Secţia I civilă şi de Marcel A. Pătulea şi Nicolae A. Pătulea în Dosarul nr. 6.756/105/2016 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Vrancea - Secţia I civilă şi Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 aprilie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
