Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Daniel-Marius │- judecător │
│Morar │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia-Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 15/2021 privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, formulată de Grupul parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor din Camera Deputaţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie şi al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 2. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost transmisă cu Adresa nr. 3b-18/204 din 23 februarie 2021, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 1.492 din 23 februarie 2021 şi formează obiectul Dosarului nr. 620C/2021. 3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate se precizează, mai întâi, cu privire la starea de fapt, că prin 3 adrese (din 20 decembrie 2020 şi 28 ianuarie 2021), autorul sesizării a informat Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi Comisia de validare că domnul Francisc Tobă, deputat declarat ales în urma scrutinului din 6 decembrie 2020 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, nu îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute de Legea nr. 208/2015, respectiv condiţia de a fi membru al partidului pe listele căruia a candidat, solicitând Comisiei de validare să constate şi să propună Plenului invalidarea alegerii acestuia, conform art. 7 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Comisia a amânat examinarea propunerii de invalidare până la clarificarea tuturor aspectelor, în conformitate cu art. 7 alin. (4) din acelaşi regulament. 4. Acest context este, potrivit autorului sesizării, factorul declanşator al elaborării intempestive a Proiectului de Hotărâre nr. 19/2021 de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, devenit, după adoptare, Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 15/2021, prin care au fost modificate condiţiile de validare a mandatului de deputat, precum şi atribuţiile comisiei de validare. 5. Astfel, cu privire la procedura de legiferare, se arată că aceasta a fost parcursă într-o singură zi - 15 februarie 2021 -, în condiţiile în care şedinţa Comisiei de validare era convocată pentru a doua zi - 16 februarie 2021 -, pentru clarificarea situaţiei singurului mandat rămas nevalidat, cel al domnului Francisc Tobă. Or, fără a reprezenta o reală urgenţă sau interes (fiind vorba de un caz singular, care nu se mai putea repeta decât după viitoarele alegeri parlamentare), întreaga procedură de adoptare a fost parcursă cu maximă celeritate (în 3 ore, Proiectul de hotărâre a fost prezentat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, a fost introdus pe ordinea de zi, Comisia pentru regulament a adoptat Raportul, iar plenul Camerei Deputaţilor a votat forma iniţiatorilor imediat după încheierea dezbaterilor, şi nu într-o şedinţă separată), fiind încălcate prevederile art. 110 alin. (2), art. 114 şi ale art. 129 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Faptul că hotărârea adoptată nu era, în realitate, un act normativ urgent, care să permită o procedură urgentă de adoptare, este dovedit şi prin lipsa oricărei asemenea precizări în cuprinsul expunerii de motive şi al textului proiectului de hotărâre, precum şi din faptul că nici iniţiatorii acestuia, nici Biroul permanent şi niciun grup parlamentar nu au cerut adoptarea în procedură de urgenţă, iar Comitetul liderilor grupurilor parlamentare nu putea, în lipsa unei astfel de solicitări, să aprobe procedura de urgenţă, conform art. 115 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. 6. Comisia pentru regulament a fost convocată fizic fără respectarea termenului de 24 de ore prevăzut de art. 52 alin. (1) din Regulament, nu a avut din timp materialul la dispoziţie pentru studiu şi amendamente, iar, potrivit susţinerilor autorului sesizării, la şedinţă au fost prezenţi doar trei membri, nefiind întrunită majoritatea din totalul celor 6 membri ai Comisiei. Nu se poate considera nici că membrii lipsă s-au exprimat prin vot electronic deoarece proiectul de hotărâre nu este strâns legat de situaţia excepţională şi nici nu este un act normativ urgent pentru a putea fi dezbătut şi votat prin mijloace electronice [art. 129 alin. (3) din Regulament]. 7. În concluzie, se susţine că, deşi prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor sunt de rang infraconstituţional, încălcarea acestora în mod flagrant a dus la perturbarea activităţii de legiferare, afectând buna funcţionare a Camerei Deputaţilor, instituţie de rang constituţional, iar adoptarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 15/2021 s-a făcut „printr-o funcţionare defectuoasă a Camerei Deputaţilor“. 8. Totodată, proiectul de hotărâre are, în contextul adoptării în grabă, o serie de erori de tehnică legislativă, care nu au putut fi sesizate şi îndreptate în şedinţa de plen prin amendamente de corelare tehnico-legislativă depuse de deputaţi şi nici anterior de Comisia pentru regulament, ceea ce echivalează cu încălcarea Ordinului secretarului general al Camerei Deputaţilor nr. 1.137/2018 privind colaţionarea proiectului de hotărâre, pe baza textelor adoptate de plenul Camerei. Prin urmare, se arată că forma redacţională a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 15/2021, astfel cum a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 15 februarie 2021, este diferită de cea adoptată în plenul Camerei. Deşi ordinul mai sus menţionat are rangul unui act normativ infraconstituţional, încălcarea acestuia prin publicarea unui text nevotat de plenul Camerei Deputaţilor înseamnă încălcarea art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. 9. Autorul sesizării susţine şi nerespectarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală privind statul de drept şi respectarea Constituţiei prin adoptarea intempestivă a hotărârii contestate, cu numai 24 de ore înaintea termenului anterior fixat pentru şedinţa de validare a unicului mandat de parlamentar rămas nevalidat. Dată fiind semnificaţia validării mandatului de parlamentar, de valorificare a rezultatelor alegerilor după încheierea procesului electoral (art. 70 din Constituţie), rezultă că prevederile regulamentare care stabilesc procedura de validare trebuie să îndeplinească aceleaşi cerinţe stabilite de Curtea Constituţională în domeniul electoral, respectiv de stabilitate, ca expresie a principiului securităţii juridice, inclusiv să nu fie modificată cu mai puţin de un an înainte de momentul aplicării modificărilor (Decizia Curţii Constituţionale nr. 150 din 12 martie 2020). Or, condiţiile de validare au fost modificate prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 15/2021 cu numai 24 de ore înainte de şedinţa anterior convocată pentru validarea mandatului domnului Francisc Tobă şi, urmare a aplicării acestor modificări, respectivul mandat a şi fost validat. 10. Cu privire la textul articolului unic al Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 15/2021 se arată că sunt încălcate art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie sub aspectul principiului legalităţii, fiind eludate normele de tehnică legislativă din perspectiva coerenţei, clarităţii şi previzibilităţii dispoziţiilor nou-introduse. 11. Una dintre diferenţele dintre noul şi vechiul art. 7 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor constă în faptul că verificarea condiţiilor în care comisia de validare poate propune invalidarea unui mandat nu se mai raportează la „încălcarea prevederilor legale privind condiţiile de eligibilitate“, ci la „încălcarea prevederilor legale referitoare la respectarea condiţiilor privind exercitarea dreptului de a fi ales“. Această modificare nu respectă art. 3 şi art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în condiţiile în care legiuitorul nu a făcut corelarea noului text cu cel al art. 6 alin. (5) din acelaşi regulament, care menţine aceeaşi exigenţă a respectării „condiţiilor de eligibilitate“ în procesul de verificare a validităţii mandatelor de către aceeaşi comisie. Sintagma „condiţii de eligibilitate“ a fost în vigoare în Regulamentul Camerei Deputaţilor începând cu 16 ianuarie 2006, iar sintagma „condiţiilor privind exercitarea dreptului de a fi ales“ este în vigoare din 27 iulie 2015, regăsindu-se în cuprinsul art. 58 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente. Până în prezent nu s-a făcut nicio confuzie deoarece interpretarea s-a realizat cu uşurinţă prin raportarea ambelor sintagme la sintagma „condiţiilor prevăzute de lege pentru a candida“ din cuprinsul tuturor legilor electorale [art. 52 alin. (12) din Legea nr. 208/2015, art. 44 alin. (9) şi art. 46 alin. (1) din Legea nr. 373/2004 şi art. 29 alin. (12) şi art. 32 alin. (1) din Legea nr. 35/2008]. Confuzia este posibilă însă acum, prin modificarea art. 7 alin. (3) din Regulament care, referindu-se la condiţiile de invaliditate, se raportează la o sintagmă diferită de cea utilizată în cuprinsul art. 6 alin. (5) din acelaşi act normativ cu referire la condiţiile de validitate pe care trebuie să le verifice aceeaşi comisie. Fiind vorba de acelaşi proces de validare şi fără o intervenţie legislativă corelată, concluzia ar fi că, în noua formă a regulamentului, cele două sintagme - „condiţiile privind exercitarea dreptului de a fi ales“ din art. 7 alin. (3) şi „condiţiile de eligibilitate“ din art. 6 alin. (5) - sunt diferite, ceea ce nu poate fi acceptat. Or, această interpretare a fost aplicată chiar în cazul validării mandatului domnului Francisc Tobă. În atari condiţii este afectat caracterul previzibil al normei juridice, cu încălcarea principiului constituţional al legalităţii. 12. O altă modificare adusă art. 7 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor prin hotărârea criticată constă în limitarea atribuţiilor Comisiei de validare. Astfel, în forma nemodificată a regulamentului, art. 7 alin. (3) permitea Comisiei de validare să verifice îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate care puteau interveni inclusiv după momentul verificării lor şi întocmirii procesului-verbal de către birourile electorale de circumscripţie, acestea din urmă raportându-se la respectarea condiţiilor legale privind exercitarea dreptului de a fi ales la data depunerii dosarului de candidat. Or, în noua sa redactare, art. 7 alin. (3) limitează Comisia de validare prin aceea că verificarea asupra validităţii mandatului se raportează strict la actele comunicate de birourile electorale de circumscripţie, ceea ce transformă procedura de validare într-o procedură formală, lipsită de forţă şi conţinut, de vreme ce toate persoanele care au primit certificat doveditor de atribuire de mandat au participat în prealabil la alegeri doar sub condiţia admiterii candidaturii lor de către birourile electorale judeţene. Din această perspectivă, ar însemna că niciun mandat nu poate fi propus pentru invalidare de către Comisia parlamentară, fiind scoase din ipoteză oricare alte situaţii ce pot apărea ulterior, adică în perioada dintre verificările efectuate de birourile electorale de circumscripţie, raportate la data depunerii dosarului de candidat, şi termenul de 4 zile de la constituirea Comisiei de validare în care, potrivit Regulamentului, aceasta trebuie să epuizeze procesul de verificare a validităţii mandatelor. Prin urmare, sub imperiul noului art. 7 alin. (3) din regulament, Comisia de validare este obligată să propună plenului Camerei Deputaţilor validarea unui mandat chiar dacă, de pildă, astfel se dă posibilitatea unor persoane condamnate la pierderea drepturilor electorale să fie supuse plenului spre validare. 13. O altă diferenţă constă în aceea că noul text al art. 7 alin. (3) înlocuieşte sintagma din redactarea anterioară „unor infracţiuni“ (plural) cu „unei infracţiuni“ (singular) în expresia „pentru săvârşirea de către respectivul deputat a unei infracţiuni legate de derularea procesului electoral“. Această intervenţie este inutilă şi denotă, în opinia autorului sesizării, necunoaşterea regulilor gramaticale, deoarece sintagma „unor infracţiuni“ din forma veche se referea la categoria de infracţiuni, şi nu la numărul acestora, pluralitatea de infracţiuni nefiind o condiţie pentru invalidarea mandatului („unor“ nu este numeral, ci articol nehotărât, plural, în cazul dativ). În schimb, dacă termenului „unei“ i s-ar conferi rolul de numeral, atunci noua sintagmă „unei infracţiuni“ s-ar referi strict şi limitativ la numărul infracţiunilor comise, ceea ce ar determina obligativitatea invalidării doar în cazul comiterii unei singure infracţiuni, nu şi în cazul comiterii mai multor infracţiuni legate de derularea procesului electoral. 14. În final, autorul sesizării prezintă argumente în sensul admisibilităţii acesteia din perspectiva art. 27 din Legea nr. 47/1992 şi a jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la controlul de constituţionalitate exercitat asupra hotărârilor Parlamentului, iar pentru argumentele prezentate, solicită Curţii să constate neconstituţionalitatea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 15/2021. 15. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi al celui al Senatului. 16. Cu adresa nr. 2/3.349 din 22 martie 2021, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.231 în aceeaşi dată, a fost transmis punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate, pe care o consideră nefondată. 17. Referitor la susţinerile potrivit cărora au fost încălcate prevederile art. 110 alin. (2),art. 114 şi ale art. 129 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, precum şi ale art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, pe motiv că procedura desfăşurată în data de 15 februarie 2021 pentru adoptarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 15/2021, inclusiv cea prealabilă, pentru întocmirea raportului asupra proiectului de hotărâre, ar fi afectat buna funcţionare a Camerei Deputaţilor, se arată că acestea nu pot fi reţinute. Proiectul de hotărâre a fost iniţiat de liderii grupurilor parlamentare PSD, PNL şi USR PLUS, iar în data de 15 februarie 2021 Biroul permanent a sesizat în fond Comisia pentru regulament, aceasta propunând plenului Camerei Deputaţilor (cu o majoritate de 5 voturi pentru şi un vot împotrivă) un raport pentru adoptarea proiectului de hotărâre în forma depusă de iniţiatori. În şedinţa din aceeaşi zi, Plenul Camerei a dezbătut şi adoptat (cu o majoritate de 193 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă şi 0 abţineri) proiectul în cauză, care a devenit Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 15/2021. 18. Se învederează faptul că relevante în examinarea pretinselor încălcări de natură regulamentară sunt principiile autonomiei parlamentare şi deciziei majoritare, specifice dreptului parlamentar şi consacrate prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 25 din 22 ianuarie 2020). Prin urmare, Curtea Constituţională nu este competentă să verifice conformitatea cu dispoziţiile Constituţiei sau ale Regulamentului Camerei Deputaţilor a acţiunilor şi actelor prin care procedurile parlamentare sunt puse în aplicare (Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018). Dacă autorul sesizării este nemulţumit cu privire la transpunerea principiilor constituţionale în procesul de validare a unui mandat de deputat, atunci ar fi trebuit să conteste la Curtea Constituţională însăşi hotărârea de validare a mandatului de deputat, ceea ce însă nu a făcut. 19. Se mai precizează şi că, potrivit Deciziei nr. 209 din 7 martie 2012, competenţele unei comisii parlamentare nu pot antrena constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea unui act adoptat de Camera Deputaţilor, aceste comisii fiind organe de lucru ale Camerei, ale căror lucrări au natura unor acte preliminare, cu caracter de recomandare, în timp ce actele obligatorii sunt adoptate de plenul Camerei, unicul organ deliberativ prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale. 20. Totodată, se aminteşte şi că, potrivit jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, criticile formulate trebuie să atingă o anumită relevanţă constituţională, iar invocarea dispoziţiilor constituţionale pretins încălcate trebuie să fie una efectivă, şi nu formală (deciziile nr. 307 din 28 martie 2012, nr. 783 din 26 septembrie 2012 şi nr. 628 din 4 noiembrie 2014), fapt ce nu este întrunit în cauză în totalitate. 21. Aşadar, având în vedere că regulamentele parlamentare au ca obiect de reglementare organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere, în acord cu art. 64 alin. (1) din Constituţie referitor la principiul autonomiei parlamentare, nu se pot reţine susţinerile autorului sesizării privind încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, în condiţiile în care textul regulamentar criticat reglementează modul concret de desfăşurare a activităţii de validare în cadrul procedurii parlamentare specifice Camerei Deputaţilor. 22. În plus, se apreciază că obiecţiile formulate în motivarea sesizării vizează de fapt modalităţi de interpretare a raporturilor constituţionale dintre parlamentar, pe de o parte, şi alegătorii săi, partidele sau formaţiunile politice care au susţinut respectiva candidatură şi Camera din care face parte parlamentarul, pe de altă parte. Or, răspunderea pentru o anumită opţiune politică, manifestată prin demiterea parlamentarului/candidatului din partidul politic din partea căruia a fost ales sau chiar şi înscrierea într-un alt partid politic nu poate fi decât o răspundere politică, cel mult morală, şi nu una juridică. 23. Cât priveşte pretinsa lipsă de previzibilitate şi claritate a normelor cuprinse în hotărârea criticată, se arată că, în raport cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie (deciziile nr. 358 din 30 mai 2018, nr. 828 din 13 decembrie 2017, nr. 189 din 2 martie 2006, nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 26 din 18 ianuarie 2012), aceste susţineri sunt neîntemeiate, întrucât textul în discuţie este clar, predictibil şi neechivoc, fără pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii. În plus, aceste norme juridice, subsumându-se dreptului parlamentar, se adresează exclusiv deputaţilor, considerându-se că pot fi înţelese şi aplicate de către destinatarii acestora. Prin urmare, sunt respectate prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie prin prisma exigenţelor impuse de Legea nr. 24/2000. 24. Pentru argumentele expuse, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor consideră că sesizarea de neconstituţionalitate care face obiectul Dosarului nr. 620C/2021 este neîntemeiată, iar, pe cale de consecinţă, propune respingerea sa. CURTEA, examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, hotărârea criticată, raportată la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 25. În vederea soluţionării prezentei sesizări, Curtea procedează mai întâi la verificarea admisibilităţii acesteia. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării referitoare la hotărârea Camerei Deputaţilor trebuie realizată prin raportare la obiectul controlului şi autorul sesizării, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 146 lit. c) din Constituţie şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori“. 26. Astfel, Curtea constată că actul juridic supus controlului este Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum acesta a fost modificat printr-o hotărâre care aparţine plenului acestei Camere, precum şi că sesizarea este formulată de Grupul parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor din Camera Deputaţilor şi semnată de liderul acestui grup parlamentar, fiind întrunite, aşadar, condiţiile de admisibilitate referitoare la obiectul şi titularul dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. 27. Prin urmare, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă să se pronunţe, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie şi ale art. 3 alin. (2),art. 10,27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, asupra constituţionalităţii Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 15/2021. 28. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie, potrivit sesizării formulate, prevederile Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 15/2021 privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 15 februarie 2021, care are următorul cuprins normativ: "ARTICOL UNIC Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 27 aprilie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: - La articolul 7, alineatul (3) va avea următorul cuprins: (3) Comisia de validare propune invalidarea alegerii unui deputat în cazul în care, din actele comunicate de birourile electorale competente, constată încălcarea prevederilor legale referitoare la respectarea condiţiilor privind exercitarea dreptului de a fi ales şi/sau în cazul în care constată că există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, pentru săvârşirea de către respectivul deputat a unei infracţiuni legate de derularea procesului electoral." 29. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, din perspectiva referitoare la principiul statului de drept, al respectării Constituţiei, al securităţii juridice şi al exigenţelor de calitate a legii impuse de principiul legalităţii. Totodată, se susţine încălcarea art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. 30. Cu privire la situaţia de fapt care a generat formularea prezentei sesizări, Curtea reţine că aceasta se integrează procesului de validare a mandatelor deputaţilor declaraţi aleşi în urma rezultatelor voturilor exprimate la alegerile generale pentru Camera Deputaţilor şi Senat din 6 decembrie 2020. Astfel, ca urmare a convocării Preşedintelui României prin Decretul nr. 1.085 din 16 decembrie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.239 din 16 decembrie 2020, Camera Deputaţilor s-a întrunit, în data de 21 decembrie 2020, în prima sa şedinţă, în cadrul căreia au fost aleşi, potrivit principiului configuraţiei politice şi Regulamentului Camerei Deputaţilor, cei 30 de membri ai Comisiei de validare, în acest scop fiind adoptată Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 69 din 21 decembrie 2020 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiei de validare a mandatelor de deputat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.270 din 21 decembrie 2020. 31. Comisia de validare s-a întrunit, a verificat şi s-a pronunţat, conform prevederilor art. 6 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, prin raportul de validare a mandatelor deputaţilor, iar în temeiul art. 7 din regulament, având în vedere constatările grupelor de lucru şi ale Biroului Comisiei, Comisia de validare a propus Camerei Deputaţilor, cu unanimitate de voturi, validarea mandatelor a 329 de deputaţi, precum şi amânarea validării pentru un mandat de deputat, în vederea completării documentaţiei. Raportul comisiei a fost supus dezbaterii Camerei Deputaţilor în şedinţa plenului din aceeaşi zi, 21 decembrie 2020, când a fost adoptată Hotărârea nr. 70 din 21 decembrie 2020 cu privire la validarea mandatelor deputaţilor aleşi la data de 6 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.271 din 21 decembrie 2020. Anexa nr. 2 a acestei din urmă hotărâri cuprinde, la pct. 1, numele şi prenumele unui singur deputat pentru care s-a amânat validarea în şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 decembrie 2020, respectiv dl. Tobă Francisc, care figura pe lista de candidaţi declaraţi aleşi ai partidului Alianţa pentru Unirea Românilor, Circumscripţia electorală nr. 8 Braşov. 32. Conform susţinerilor partidului Alianţei pentru Unirea Românilor - autorul prezentei sesizări - prin 3 adrese (două din data de 20 decembrie 2020 şi una din 28 ianuarie 2021), acesta a informat Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi Comisia de validare că dl. Francisc Tobă nu îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute de Legea nr. 208/2015, respectiv condiţia de a fi membru al partidului pe listele căruia a candidat, solicitând Comisiei de validare să constate şi să propună Plenului invalidarea alegerii acestuia, conform art. 7 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. 33. În data de 15 februarie 2021 a fost depus la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor „Proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor“ (PHCD nr. 19/2021), care a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor şi publicat în Monitorul Oficial al României în aceeaşi zi, devenind astfel Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 15 din 15 februarie 2021 - obiectul prezentei sesizări. Ulterior, Camera Deputaţilor a adoptat Hotărârea nr. 16 din 17 februarie 2021 privind validarea unui mandat de deputat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 17 februarie 2021, astfel că, potrivit articolului unic din aceasta, a fost validat „mandatul de deputat al domnului Tobă Francisc, deputat ales la alegerile din 6 decembrie 2020 în Circumscripţia electorală nr. 8, judeţul Braşov, pe lista Alianţei pentru Unirea Românilor“. 34. Potrivit Raportului său din 16 februarie 2021 privind validarea unui mandat de deputat, Comisia de validare arată că a fost complinită lipsa documentaţiei - motivul amânării iniţiale a validării din 21 decembrie 2020 - prin depunerea de către domnul Tobă Francisc a tuturor documentelor legale în vederea validării, fără a se face nicio menţiune cu privire la adresele din 20 decembrie 2020 şi 28 ianuarie 2021 ale partidului Alianţa pentru Unirea Românilor. Propunerea de validare a fost votată cu majoritatea de voturi a celor 3 membri, iar în şedinţa de plen, Camera Deputaţilor a aprobat propunerea Comisiei de validare, fără ca la dezbateri să fie formulate obiecţii sau comentarii, astfel fiind adoptată Hotărârea nr. 16/2021 (155 de voturi pentru, 8 împotrivă, o abţinere şi 3 deputaţi nu au votat). La data de 23 februarie 2021, Grupul parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor din Camera Deputaţilor a sesizat Curtea Constituţională cu prezenta cerere de constatare a neconstituţionalităţii Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 15/2021 privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. 35. În examinarea prezentei sesizări, Curtea va analiza, mai întâi, criticile de neconstituţionalitate privind neregularitatea procedurii de adoptare a Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 15/2021, în cadrul cărora autorul sesizării învederează o serie de aspecte ce vizează atât adoptarea de către Comisia pentru regulament a Raportului privind proiectul hotărârii de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor (PHCD nr. 19/2021), cât şi adoptarea, în plenul Camerei Deputaţilor, a acestui proiect de hotărâre, devenit Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 15/2021. Neregulile indicate privesc majoritatea de vot în cadrul Comisiei pentru regulament, lipsa caracterului urgent al adoptării hotărârii criticate, imposibilitatea exercitării votului prin mijloace electronice, nerespectarea termenelor prevăzute în regulament pentru convocarea şedinţelor comisiilor parlamentare şi a celei de plen, nerespectarea Ordinului nr. 1.137/2018 al secretarului general al Camerei Deputaţilor privind colaţionarea proiectului de hotărâre, aspecte care, în opinia autorului sesizării, au afectat activitatea de legiferare şi buna funcţionare a Camerei Deputaţilor şi au generat, în consecinţă, încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie. 36. Cu privire la aceste aspecte, Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa constantă prin care a statuat că, în cadrul controlului de constituţionalitate exercitat în temeiul art. 146 lit. c) din Constituţie, nu este competentă să exercite un control de constituţionalitate şi asupra modului de interpretare sau de aplicare a regulamentelor Parlamentului. Obiectul analizei Curţii în cadrul acestei competenţe poartă exclusiv asupra hotărârilor parlamentare de adoptare a regulamentelor parlamentare sau de modificare şi/sau completare a acestora, sau al altor hotărâri care au caracter normativ şi conţin dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea Parlamentului în ansamblu sau a fiecărei Camere în parte. Dacă şi-ar extinde competenţa şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, Curtea Constituţională nu numai că ar pronunţa soluţii fără fundament constituţional, dar ar încălca astfel şi principiul autonomiei regulamentare a Parlamentului consacrat de art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituţie, respectiv, prin referire la această sesizare, autonomia regulamentară a Camerei Deputaţilor. Curtea a arătat că, în virtutea acestui principiu constituţional, Camerele Parlamentului au competenţa exclusivă să interpreteze conţinutul normativ al regulamentelor proprii şi să decidă asupra modului de aplicare a acestora, respectându-se de fiecare dată, desigur, normele constituţionale aplicabile, iar nerespectarea unor prevederi regulamentare se poate constata şi rezolva pe căi şi proceduri exclusiv parlamentare [Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, Decizia nr. 98 din 25 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 31 octombrie 1995, Decizia nr. 17 din 27 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 31 ianuarie 2000, Decizia nr. 47 din 15 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 13 aprilie 2000, Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 18, sau Decizia nr. 128 din 6 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 martie 2019, paragraful 30]. 37. Totodată, Curtea a mai statuat că, în măsura în care dispoziţiile regulamentare invocate în susţinerea criticilor nu au relevanţă constituţională, nefiind consacrate expres sau implicit într-o normă constituţională, aspectele invocate nu constituie probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a normelor regulamentare [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, Decizia nr. 730 din 22 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 29 decembrie 2017 sau Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, paragraful 215]. Curtea a mai reţinut că, de principiu, în lipsa unei prevederi constituţionale exprese şi „în temeiul autonomiei de care se bucură Camera Deputaţilor, prin votul pe care aceasta îl dă asupra proiectului de hotărâre, acoperă viciile regulamentare de procedură, Curtea neavând competenţa ca ea însăşi să cerceteze şi să determine starea de fapt, pentru ca din constatările astfel efectuate să stabilească starea de constituţionalitate a normei regulamentare“ [Decizia nr. 467 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 28 septembrie 2016, paragraful 42]. 38. În plus, cu privire la pretinsa neregularitate a procedurii prealabile adoptării Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 15/2021, desfăşurată în cadrul Comisiei sesizate în fond - Comisia pentru regulament -, se impune a fi reiterată jurisprudenţa prin care Curtea a constatat că natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de comisiile parlamentare este acea a unui act preliminar, cu caracter de recomandare, acestea fiind adoptate în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau Camerelor reunite. Aceste comisii au caracterul de organe de lucru interne, de specialitate, ale Camerelor parlamentare, iar rapoartele şi avizele adoptate au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, nu şi din perspectiva soluţiilor pe care le propun, întrucât Senatul şi Camera Deputaţilor sunt, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale. Comisiile parlamentare au obligaţia de a se întruni, însă pot fi puse în situaţia de a nu realiza activitatea în scopul căreia au fost constituite din cauza neîndeplinirii condiţiei de cvorum pentru desfăşurarea şedinţelor sau a imposibilităţii ca membrii comisiei să ajungă la un acord cu privire la problema supusă dezbaterii. Prin urmare, dispoziţiile regulamentare care reglementează aceste două ipoteze (cvorumul şi majoritatea necesară adoptării unei hotărâri în cadrul comisiilor) consacră mijloacele procedurale minimale de protecţie în scopul respectării drepturilor tuturor membrilor comisiilor, iar nu ca instrumente de împiedicare a funcţionării Camerelor Parlamentului (a se vedea, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994, sau Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, pct. 2 din considerente). 39. Cu referire la procesul de legiferare ce are ca obiect adoptarea Regulamentului unei Camere a Parlamentului, de desfăşurare a şedinţelor comune sau a hotărârilor subsecvente de modificare sau completare ale acestora, Constituţia nu cuprinde norme care să vizeze modul de lucru al comisiilor parlamentare, ci al Camerelor parlamentare care trebuie să respecte regulile esenţiale privind cvorumul de participare [art. 67] şi majoritatea de vot [art. 76]. Celelalte aspecte, referitoare la modul de iniţiere a hotărârii şi de desfăşurare a procedurii de dezbatere şi votare a acesteia, nu sunt reglementate prin Constituţie, iar Curtea nu are competenţa de a efectua un control de conformitate a hotărârii astfel adoptate cu prevederile regulamentului însuşi. În această ipoteză, Regulamentul Camerei Deputaţilor nu este normă de referinţă în exercitarea controlului de constituţionalitate şi, cu atât mai puţin, nu pot fi nici ordinele secretarilor generali ai Camerelor Parlamentului, Curtea Constituţională neavând nicio competenţă în această privinţă, care se subsumează unor chestiuni de procedură parlamentară (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 137 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 11 mai 2018, paragraful 36). 40. Totodată, în considerarea aceluiaşi principiu al autonomiei regulamentare, consacrat de art. 64 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că instanţa de contencios constituţional nu se poate pronunţa cu privire la oportunitatea adoptării unor modificări la Regulamentul Camerei Deputaţilor. Prin urmare, chestiunea dacă momentul în care a fost iniţiat proiectul de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, devenit, după adoptare, Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 15/2021, este sau nu unul adecvat sau oportun, în sensul că actul legiferării nu ar fi justificat de o reală necesitate şi că ar fi avut în vedere o situaţie singulară/particulară nu poate reprezenta o reală critică de constituţionalitate asupra căreia Curtea să se pronunţe, ci reprezintă un aspect de oportunitate asupra căruia poate decide doar Camera parlamentară în cauză. 41. În consecinţă, în considerarea principiilor suveranităţii Parlamentului şi autonomiei regulamentare, consacrate de art. 61 şi art. 64 alin. (1) din Constituţie, astfel cum au fost interpretate în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, mai sus menţionată, rezultă că nu pot fi reţinute criticile formulate cu privire la încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie, prin care se pretinde că procedura adoptării Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 15/2021 contravine prevederilor regulamentare specifice, afectând astfel buna funcţionare a Camerei Deputaţilor. 42. În sfârşit, dincolo de aceste aspecte, Curtea observă, contrar susţinerilor autorului sesizării referitoare la aplicarea nejustificată a procedurii de urgenţă în dezbaterea şi adoptarea proiectului de hotărâre, că aceasta a fost solicitată în mod expres chiar de iniţiatori în cuprinsul Expunerii de motive a acestui proiect, astfel cum se poate observa accesând site-ul Camerei Deputaţilor, secţiunea „Urmărirea procesului legislativ“. 43. Curtea urmează a examina, în continuare, criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie din perspectiva lipsei de calitate normativă a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, modificate prin articolul unic al Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 15/2021. Aceste critici – de formă şi de fond - se referă, în esenţă, atât la faptul că noile modificări limitează, practic, posibilitatea Comisiei de validare de a propune invalidarea unui mandat de deputat, cât şi la faptul şi că acestea nu sunt corelate cu conţinutul art. 6 alin. (5) din acelaşi regulament, chiar contradictorii, creând astfel confuzie în interpretarea şi aplicarea acestora. 44. Curtea observă că, în redactarea sa anterioară, art. 7 alin. (3) din regulament prevedea: „Comisia de validare propune invalidarea alegerii unui deputat în cazul în care constată încălcarea prevederilor legale privind condiţiile de eligibilitate şi în cazul în care există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, privind săvârşirea de către respectivul deputat a unor infracţiuni legate de derularea procesului electoral.“ Acest text a fost introdus în anul 2006 şi a produs efecte juridice până la data de 15 februarie 2021, când s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154, Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 15/2021, care, prin articolul său unic, a modificat art. 7 alin. (3), acesta având, în prezent, următoarea redactare: „(3) Comisia de validare propune invalidarea alegerii unui deputat în cazul în care, din actele comunicate de birourile electorale competente, constată încălcarea prevederilor legale referitoare la respectarea condiţiilor privind exercitarea dreptului de a fi ales şi/sau în cazul în care constată că există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, pentru săvârşirea de către respectivul deputat a unei infracţiuni legate de derularea procesului electoral.“ 45. Ulterior adoptării Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 15/2021, Regulamentul Camerei Deputaţilor a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 12 martie 2021. Art. 6 alin. (5) din acesta şi-a păstrat atât numerotarea, cât şi conţinutul şi prevede următoarele: „(5) Comisia de validare verifică şi se pronunţă în următoarele situaţii: a) asupra contestaţiilor conţinute în dosarele primite de la Biroul Electoral Central, nesoluţionate sau a căror soluţionare s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la procedura de soluţionare; b) asupra îndeplinirii de către fiecare deputat a condiţiilor de eligibilitate şi a depunerii la dosar a tuturor documentelor cerute de legislaţia în vigoare pentru validarea mandatelor.“ 46. Din examinarea comparativă a prevederilor art. 7 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în redactarea anterioară şi, respectiv, în redactarea ulterioară modificării sale prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 15/2021, Curtea reţine că noul text cuprinde două intervenţii legislative principale, care vizează, în esenţă: (i) documentaţia pe baza căreia Comisia de validare îşi exercită atribuţiile şi (ii) sintagma „condiţiilor privind exercitarea dreptului de a fi ales“, ambele modificări redacţionale regăsindu-se în prima teză a art. 7 alin. (3). 47. Textul criticat cuprinde şi o a doua teză, potrivit căreia comisia propune invalidarea, şi anume în cazul în care există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, privind săvârşirea de către respectivul deputat a unor infracţiuni legate de derularea procesului electoral. Această din urmă ipoteză normativă nu a suferit modificări de substanţă în noua redactare a art. 7 alin. (3) din regulament. Potrivit acesteia, Comisia de validare are în continuare competenţa de a propune invalidarea în situaţia în care constată că împotriva deputatului s-a pronunţat şi a rămas definitivă o hotărâre judecătorească de condamnare pentru săvârşirea unor infracţiuni legate de derularea procesului electoral. Art. 7 alin. (3) teza a doua nu cuprindea nici înainte, nici ulterior modificării sale un termen de referinţă cu privire la data pronunţării definitive a unor astfel de hotărâri judecătoreşti. Totodată, Curtea observă că nici diferenţa terminologică dintre vechea redactare „a unor infracţiuni“ şi cea nouă - „a unei infracţiuni“ din cuprinsul celei de-a doua teze a art. 7 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, remarcată de autorul sesizării, nu comportă dificultăţi sub aspectul interpretării şi aplicării sale unitare, dificultăţi care să atragă incidenţa art. 1 alin. (5) din Constituţie. Sintagma „unei infracţiuni“ nu poate fi înţeleasă decât ca atare, în sensul său propriu/comun, şi nu poate înlătura existenţa constatării mai multor infracţiuni, astfel că nu pot fi reţinute susţinerile autorului sesizării potrivit cărora această sintagmă ar putea impune obligativitatea invalidării mandatului doar în cazul comiterii unei singure infracţiuni, dar nu şi în cazul comiterii mai multor infracţiuni legate de derularea procesului electoral. Prin urmare, teza a doua a art. 7 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor nu va constitui obiectul prezentei analize de constituţionalitate. 48. Referitor la prima intervenţie legislativă introdusă în cuprinsul art. 7 alin. (3)teza întâi din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Curtea reţine că documentaţia pe baza căreia Comisia de validare îşi exercită atribuţiile se limitează la actele comunicate de birourile electorale competente, în timp ce, anterior modificării, acelaşi text nu menţiona sursa sau documentele pe baza cărora Comisia de validare putea verifica dacă au fost încălcate prevederile legale referitoare la condiţiile de eligibilitate. 49. Prin urmare, problema de drept ce rezidă în cauză constă în determinarea semnificaţiei sintagmei „actele comunicate de birourile electorale competente“ în contextul normativ al primei ipoteze, reglementată în art. 7 alin. (3) teza întâi din regulament, şi dacă aceasta are atât relevanţă, cât şi consecinţe în planul constituţionalităţii textului analizat, astfel cum susţine autorul sesizării. 50. Examinând dispoziţiile Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015), Curtea reţine că art. 52-60 din capitolul V - Candidaturile reglementează condiţiile pe care candidaturile trebuie să le îndeplinească, fie că acestea sunt depuse de un partid politic, o alianţă politică, o alianţă electorală sau o organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, fie de un candidat independent. Art. 58 din lege stabileşte competenţa biroului electoral de circumscripţie de a examina respectarea condiţiilor legale privind exercitarea dreptului de a fi ales, respectarea condiţiilor de fond şi de formă ale listei susţinătorilor, înregistrând candidaturile care îndeplinesc aceste condiţii sau respingând înregistrarea celor care nu îndeplinesc condiţiile legale. Potrivit art. 52 alin. (14), „Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi alese“. 51. Prin urmare, coroborând aceste prevederi, rezultă că verificarea de către birourile electorale de circumscripţie a îndeplinirii condiţiilor legale privind exercitarea dreptului de a fi ales, precum şi a condiţiilor de fond şi de formă ale listei susţinătorilor se raportează la data depunerii candidaturii. 52. Cât priveşte candidaţii la alegerile parlamentare pe listele unei formaţiuni politice, Curtea observă că una dintre condiţiile verificate la momentul depunerii candidaturii este şi cea prevăzută de art. 52 alin. (8) din Legea nr. 208/2015, potrivit căreia propunerile de candidaţi se fac de către partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, sub semnătura conducerii acestora sau a persoanelor desemnate pentru a le semna. De asemenea, conform art. 52 alin. (12), se solicită şi depunerea, din partea candidatului, a declaraţiei de acceptare a candidaturii, care va cuprinde, printre o serie de alte elemente, şi menţiunea partidului politic sau alianţei care l-a propus, apartenenţa politică a candidatului, precum şi precizarea că întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru a candida. Aşadar, legiuitorul a stabilit, în cazul candidaţilor afiliaţi politic, condiţia dublei confirmări a acestei apartenenţe a candidatului la respectivul partid politic, solicitând atât ca propunerea de candidatură să aparţină partidului politic, sub semnătura conducerii acestora sau a persoanelor desemnate pentru a le semna, cât şi, corelativ, depunerea unei declaraţii de acceptare a candidatului prin care acesta afirmă aceeaşi apartenenţă la acelaşi partid. 53. Art. 58 din Legea nr. 208/2015 prevede şi condiţiile în care candidatul poate renunţa la candidatură sau în care competitorii electorali pot retrage propunerea de candidaturi şi pot depune o altă propunere. Astfel, după data-limită de depunere a candidaturilor nu se mai pot înregistra retragerea şi/sau înlocuirea unui candidat, iar în caz de deces al candidatului după data tipăririi buletinelor de vot, acestea nu mai pot fi retipărite, iar candidatului decedat nu i se atribuie mandat. 54. Birourile electorale de circumscripţie sau, după caz, Biroul Electoral Central emit decizii prin care admit sau resping candidaturile, împotriva acestora putând fi depuse contestaţii, a căror soluţionare poate fi atacată cu apel, în conformitate cu prevederile art. 59 din Legea nr. 208/2015. 55. Aşadar, birourile electorale de circumscripţie au, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, atribuţii de înregistrare a candidaturilor depuse la nivelul circumscripţiei [lit. b)], de constatare a rămânerii definitive a candidaturilor [lit. e)], de a elibera candidaţilor declaraţi aleşi certificatul doveditor al alegerii [lit. i)], iar, în final, de a înainta Biroului Electoral Central procesele-verbale cuprinzând rezultatul alegerilor la nivelul circumscripţiei electorale în care funcţionează, precum şi întâmpinările, contestaţiile şi procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare [lit. j)]. 56. Capitolul X din Legea nr. 208/2015 conţine reguli referitoare la numărarea voturilor şi constatarea rezultatelor, operaţiuni în cadrul cărora se pot face întâmpinări şi contestaţii, care se soluţionează, după caz, de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau de biroul electoral de circumscripţie, rezultatul soluţionării lor fiind consemnat în procesele-verbale încheiate de fiecare dintre aceste birouri electorale. Totodată, fiecare birou electoral de circumscripţie eliberează certificatul doveditor al alegerii senatorilor şi deputaţilor cărora li s-au atribuit mandate, după încheierea fiecărei operaţiuni de atribuire a mandatelor corespunzătoare respectivei circumscripţii electorale. Totalitatea tuturor acestor documente formează un dosar unic, încheiat, sigilat, ştampilat şi semnat de membrii biroului electoral de circumscripţie, care se înaintează Biroului Electoral Central. Acesta are autoritatea să rezolve întâmpinările şi contestaţiile depuse, iar ulterior să încheie câte un proces-verbal separat pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor. Cele două procese-verbale se înaintează Senatului şi, respectiv, Camerei Deputaţilor, în vederea validării alegerilor, împreună cu dosarele întocmite de birourile electorale de circumscripţie. 57. Revenind la noile dispoziţii ale art. 7 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, astfel cum au fost modificate prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 15/2021, rezultă din prezentarea de mai sus că, având la dispoziţie doar actele comunicate de birourile electorale competente, Comisia de validare va face o verificare prin raportare la date şi fapte existente la data depunerii candidaturii, fără a putea lua în considerare evenimente ulterioare acestei date şi care s-ar putea constitui în împrejurări dirimante privind exercitarea dreptului de a fi ales. 58. Curtea constată însă că există o perioadă de timp tranzitorie între momentul anterior scrutinului propriu-zis, marcat de verificările biroului electoral competent, în urma cărora candidatul obţine decizia de admitere a candidaturii, şi cel ulterior scrutinului, dar anterior validării mandatului, în care senatorilor şi deputaţilor deţinători ai certificatului doveditor al alegerii le-au fost atribuite mandate, dar încă nevalidate. Această perioadă, în noile condiţii impuse de art. 7 alin. (3)teza întâi din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este sustrasă oricărei verificări. În aceste condiţii, controlul pe care Comisia de validare este îndrituită şi specializată să îl facă este unul pur formal, deoarece nu poate decât să confirme existenţa unor condiţii legale îndeplinite în prealabil şi constatate ca atare la un moment anterior de către birourile electorale de circumscripţie, astfel că, din această perspectivă, propunerea comisiei nu poate fi decât de validare a mandatului. 59. Or, instituţia validării mandatului de deputat este consacrată constituţional şi nu poate fi lipsită de mijloace şi instrumente eficiente care să asigure o verificare reală de către Comisia de validare a condiţiilor impuse atât de Constituţie, cât şi de legile speciale pentru alegerea Camerei Deputaţilor. Art. 70 alin. (1) din Legea fundamentală prevede expres că: „Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului. Jurământul se stabileşte prin lege organică.“ Constituantul a rezervat o importanţă deosebită operaţiunii de validare a mandatului, care, alături de depunerea jurământului de credinţă, reprezentă condiţii sine qua non ale dobândirii calităţii de deputat sau senator. Cele două cerinţe au rol diferit: validarea urmăreşte confirmarea obiectivă, în etapa ulterioară alegerilor, a menţinerii de către candidatul ales a condiţiilor de rang constituţional şi legal de eligibilitate, verificate în prealabil în procedura depunerii candidaturilor, astfel încât, în mod obiectiv, asupra acestora să nu fi intervenit nicio modificare; depunerea jurământului de credinţă urmăreşte asumarea simbolică, subiectivă şi publică a candidatului ales faţă de noul său rol de reprezentant al poporului, care, în conformitate cu art. 2 din Constituţie, este deţinătorul direct al suveranităţii. 60. Totodată, sunt incidente, mutatis mutandis, considerentele Curţii Constituţionale stabilite prin Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, când a fost examinată constituţionalitatea art. 7 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care, în redactarea atunci în vigoare, permitea Comisiei de validare să propună invalidarea alegerii numai pentru fraudă electorală, aceasta reprezentând şi un motiv de anulare a alegerilor de către Biroul Electoral Central, în condiţiile art. 25 lit. f) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Curtea Constituţională a constatat cu acel prilej neconstituţionalitatea art. 7 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, statuând că: „Validarea alegerii, o spune, deşi indirect, chiar art. 6 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, implică verificarea legalităţii alegerii deputaţilor, ceea ce înseamnă, evident, mai mult decât verificarea fraudei electorale. Ca atare, invalidarea nu se poate limita numai la frauda electorală, ci şi la neîndeplinirea oricăreia dintre condiţiile constituţionale şi legale privind alegerea deputaţilor, cum ar fi condiţiile pentru a candida, soluţionarea contestaţiilor de către birourile electorale şi justiţie, respectarea prevederilor legale referitoare la atribuirea mandatelor etc. Acesta este sensul validării prevăzute în art. 67 alin. (1) [n.r. devenit art. 70 alin. (1) după revizuirea şi republicarea Constituţiei] din Constituţie, iar art. 7 din regulament restrânge acest sens.“ 61. În considerarea celor de mai sus, Curtea arată că nu poate fi acceptat argumentul prezentat în expunerea de motive a proiectului de hotărâre pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, devenit, după adoptare, Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 15/2021 - obiectul prezentei sesizări -, potrivit căreia Comisia de validare, fiind un organ de lucru al Parlamentului, nu are autoritatea de a infirma deciziile deja luate ca urmare a verificării respectării condiţiilor de eligibilitate de către birourile electorale de circumscripţie, Biroul Electoral Central sau chiar instanţe judecătoreşti. Într-adevăr, Comisia de validare nu poate avea o autoritate proprie, însă nu aceasta, ci Camera Deputaţilor are plenitudine de competenţă, inclusiv pe aceea de a valida sau invalida, prin hotărâre, mandatele deputaţilor. Prin urmare, este inadmisibil ca o comisie permanentă a Camerei Deputaţilor, organ intern de lucru al acesteia, instituită special pentru a sprijini/ajuta Camera în verificarea condiţiilor premergătoare validării mandatelor, cu atribuţia de a propune validarea sau, după caz, invalidarea acestora, să nu aibă posibilitatea de a face o verificare autentică a acestor condiţii şi să nu poată propune, în cazul în care constată neîndeplinirea acestora, invalidarea unui mandat, doar pentru că propria sa verificare se limitează strict la documentele înaintate de birourile electorale competente. Într-o atare situaţie, nu Comisia de validare este afectată în buna şi deplina sa funcţionare, ci, practic, însăşi Camera parlamentară în cauză, căreia îi sunt restrânse autoritatea şi capacitatea de decizie, contrar art. 61 alin. (1) din Constituţie. 62. Pe de altă parte, dacă s-ar accepta acest punct de vedere, ar însemna ca, în ipoteza vacantării unui loc de deputat spre finalul unei legislaturi parlamentare de 4 ani, aceeaşi comisie să verifice, la momentul validării mandatului atribuit parlamentarului de pe lista supleanţilor, şi să constate, exclusiv pe baza documentelor transmise de birourile electorale competente, îndeplinirea aceloraşi condiţii verificate de acestea din urmă cu aproape 4 ani în urmă, adică la momentul depunerii candidaturii de către supleantul de pe lista aceluiaşi partid. Ar fi astfel sustrasă oricărei verificări perioada semnificativă de timp dintre alegerea candidatului şi validarea propriu-zisă a mandatului obţinut de acesta, ceea ce ar transforma procedura validării într-un exerciţiu pur formal, lipsit de orice eficienţă şi relevanţă pentru momentul validării mandatului respectiv. Atât art. 70 alin. (2) din Constituţie, cât şi art. 7 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor stabilesc cazurile de încetare a mandatului de deputat sau de senator care duc la vacantarea locului şi tocmai în considerarea unor asemenea situaţii fiecare Cameră are constituită, drept comisie permanentă, propria comisie de validare (cu distincţia că la Senat, funcţia specifică Comisiei de validare este îndeplinită de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări). Rolul său se întinde pe perioada întregii legislaturi, iar ocuparea locului vacant depinde, în aceeaşi măsură, de depunerea jurământului de credinţă după validarea mandatelor, potrivit aceleiaşi proceduri şi cu aceleaşi consecinţe juridice [art. 3 alin. (5) din Legea nr. 96/2006.] Prin urmare, pentru respectarea prevederilor art. 70 alin. (1) din Constituţie, care condiţionează intrarea în exerciţiul mandatului (şi deci, exercitarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor ce revin parlamentarilor) de validarea acestuia, se impune ca verificările Comisiei de validare şi, implicit, ale Camerei parlamentare în cauză să se raporteze la actele, datele şi faptele contemporane procedurii de validare, şi nu la cele anterior verificate de birourile electorale competente şi consemnate în actele comunicate de acestea ulterior încheierii alegerilor parlamentare. 63. Totodată, este dificil de înţeles care este raţiunea pentru care, potrivit tezei a doua a art. 7 alin. (3) din regulament, Comisia de validare poate constata, fără restricţii sau limitări temporale, dacă există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă, pentru săvârşirea de către respectivul deputat a unei infracţiuni legate de derularea procesului electoral, deci o apreciere raportată la momentul validării, în timp ce, verificând respectarea condiţiilor privind exercitarea dreptului de a fi ales, potrivit tezei întâi a art. 7 alin. (3), aceeaşi comisie nu se mai poate raporta în demersul său decât la acte anterioare, asupra cărora există deja decizii favorabile ale autorităţilor competente în materie. 64. Or, în perioada tranzitorie dintre momentul preelectoral şi cel postelectoral, dar anterior validării propriu-zise, pot apărea situaţii noi (de fapt şi de drept), care să constea nu doar în definitivarea unor categorii de hotărâri judecătoreşti, menţionate în teza a doua a textului criticat, ci şi altele, care, în egală măsură, pot reprezenta cauze dirimante pentru validarea mandatului. Contenciosul electoral trebuie să aibă o concepţie unitară, atât sub aspect substanţial, cât şi procedural. Dacă în contenciosul preelectoral, verificarea respectării condiţiilor constituţionale şi legale privind dreptul de a fi ales se raportează la data depunerii candidaturii, o condiţionează şi vizează momentul scrutinului, contenciosul postelectoral (care, în sistemul dreptului românesc, revine unei comisii specializate a Parlamentului şi, în final, deciziei Camerei parlamentare) cunoaşte alte coordonate, deoarece vizează un moment diferit, specific procedurii postelectorale, şi anume cel al validării, de care depinde, potrivit art. 70 alin. (1) din Constituţie, însăşi începerea exerciţiului mandatului de deputat, astfel că trebuie să se raporteze la acel moment, şi nu la cel specific procedurii şi contenciosului preelectoral. 65. De pildă, aşa cum se arată şi în prezenta cauză, una dintre condiţiile care se pot modifica în ceea ce îl priveşte pe candidatul propus pe listele unei formaţiuni politice, ales ulterior şi aflat în situaţia validării/invalidării mandatului, o reprezintă apartenenţa sa la respectivul partid politic. Din această perspectivă, nu poate fi reţinut argumentul prezentat în punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, potrivit căruia răspunderea pentru o anumită opţiune politică, manifestată prin demiterea parlamentarului/candidatului din partidul politic din partea căruia a fost ales sau chiar şi înscrierea într-un alt partid politic nu poate fi decât o răspundere politică, cel mult morală, şi nu una juridică. Aceasta deoarece, spre deosebire de deputatul al cărui mandat a fost validat prin hotărâre parlamentară, candidatul declarat ales ca deputat, cu mandat atribuit de biroul electoral de circumscripţie, nu se poate prevala de prevederile art. 69 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Orice mandat imperativ este nul“, pentru simplul fapt că acesta încă nu se află, de drept, în exerciţiul mandatului. Art. 70 alin. (1) din Constituţie stabileşte clar momentul de la care deputaţii şi senatorii intră în exercitarea mandatului, respectiv „de la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului“. Prin urmare, parlamentarul, pe de o parte, şi candidatul propus şi ales pe listele unui anumit partid politic, cu mandat atribuit de biroul de circumscripţie electorală, pe de altă parte, nu se află în aceeaşi situaţie juridică şi nu le sunt opozabile aceleaşi norme constituţionale şi legale, cum ar fi cele din Legea nr. 96/2006. 66. În concluzie, Curtea constată că prin limitarea Comisiei de validare de a propune invalidarea alegerii unui deputat doar pe baza verificării actelor comunicate de birourile electorale competente este restrânsă însăşi posibilitatea forului legislativ suveran, în speţă Camera Deputaţilor, de a invalida un mandat de deputat, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5), precum şi ale art. 61 alin. (1) şi art. 70 alin. (1) din Constituţie. 67. A doua intervenţie legislativă operată asupra art. 7 alin. (3) teza a întâi din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu efecte substanţiale de fond asupra competenţei Comisiei de validare, constă în înlocuirea sintagmei „condiţiile de eligibilitate“ din vechea redactare, cu sintagma „condiţiile privind exercitarea dreptului de a fi ales“, corelativ cu menţinerea primei sintagme în cuprinsul art. 6 alin. (5) din acelaşi regulament, republicat. 68. Curtea reţine că sintagma „condiţii pentru exercitarea dreptului de a fi ales“, introdusă în noua redactare a art. 7 alin. (3) teza întâi din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este întâlnită şi în cuprinsul Legii nr. 208/2015, însă subliniază faptul că cele două sintagme nu au, contrar aparenţelor, aceeaşi semnificaţie. Condiţiile de eligibilitate desemnează totalitatea condiţiilor prevăzute de lege pentru ca o persoană să poată candida la o anumită funcţie sau demnitate, fără a putea fi reduse deci doar la cele ce vizează stricto sensu „dreptul de a fi ales“. În acest sens, Curtea reţine că art. 37 din Constituţie reglementează condiţiile generale pentru exercitarea dreptului de a fi ales, cu referire specială, în alin. (2), la vârsta minimă pentru a fi ales în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României. Pe de altă parte, condiţiile speciale sunt reglementate în alte legi, aşa cum este, în cazul deputaţilor şi senatorilor, Legea nr. 208/2015. A restrânge, într-un moment postelectoral şi exclusiv în vederea validării mandatului, această sferă a condiţiilor aplicabile doar la cele generale, referitoare stricto sensu la dreptul de a fi ales, echivalează cu eludarea celorlalte condiţii legale speciale, impuse drept condiţii sine qua non la un moment prealabil alegerii, ceea ce le imprimă acestora din urmă un caracter pur formal şi lipsit de substanţă. Prin urmare, şi această intervenţie legislativă, de înlocuire a sintagmei „condiţiile de eligibilitate“ cu sintagma „condiţii pentru exercitarea dreptului de a fi ales“, limitează substanţial aria de acţiune a verificărilor pe care Comisia de validare şi, implicit, Camera Deputaţilor sunt îndrituite a le face în procedura validării mandatelor. 69. Totodată, Curtea constată că respectiva sintagmă a fost înlocuită doar în cuprinsul art. 7 alin. (3), dar nu şi în cel al art. 6 alin. (5) din acelaşi regulament, în condiţiile în care ambele texte se referă la procedura validării mandatelor derulată în faţa aceleiaşi Comisii de validare, astfel că utilizarea unei terminologii diferite şi neunitare este de natură să creeze confuzie în interpretare şi aplicare şi să genereze chiar arbitrarul. Aşa fiind, interpretând sistematic Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat în urma modificării aduse prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 15/2021, rezultă că instrumentele de lucru ale Comisiei de validare variază în funcţie de natura propunerii pe care aceasta urmează să o facă, ceea ce nu poate fi acceptat. Astfel, dacă potrivit art. 7 alin. (3) teza întâi, comisia nu poate analiza decât actele comunicate de birourile electorale competente şi poate constata încălcarea prevederilor legale referitoare doar la respectarea condiţiilor privind exercitarea dreptului de a fi ales, propunând, în consecinţă, invalidarea mandatului [art. 6 alin. (5) lit. b)], fără a conţine o precizare cu privire la conţinutul propunerii - dacă este de validare sau de invalidare - nu conţine aceeaşi limitare, ci precizează, în termeni generali, că aceeaşi comisie se pronunţă asupra îndeplinirii de fiecare candidat a condiţiilor de eligibilitate şi permite chiar depunerea la dosar a tuturor documentelor cerute de legislaţia în vigoare pentru validarea mandatelor, inclusiv deci a unor documente noi, care nu figurau printre actele comunicate în prealabil de birourile electorale competente. De altfel, chiar în speţa care a declanşat formularea prezentei sesizări, amânarea validării a fost acordată în vederea completării documentaţiei doveditoare, fapt realizat ulterior şi care a condus, după modificarea art. 7 alin. (3), la validarea respectivului mandat de deputat. 70. Mai mult decât atât, şi cu privire la obiectul verificărilor, cele două norme sunt contradictorii. Art. 6 alin. (5) lit. a) din regulament permite comisiei să verifice contestaţiile nesoluţionate, conţinute în dosarele primite de la Biroul Electoral Central, precum şi pe cele a căror soluţionare s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la procedura de soluţionare - un control de legalitate ce vizează procedura, în timp ce art. 7 alin. (3) exclude o asemenea posibilitate, din moment ce nu se poate verifica decât menţinerea condiţiilor privind exercitarea dreptului de a fi ales, astfel cum a fost confirmată prin actele depuse de birourile electorale competente. 71. Aşa fiind, Curtea constată că, în noua sa redactare, art. 7 alin. (3) teza întâi din Regulamentul Camerei Deputaţilor conţine norme care, pe lângă faptul că sunt contradictorii faţă de cele cuprinse la art. 6 alin. (5) lit. b) din acelaşi act normativ, afectează în mod substanţial atribuţiile Comisiei de validare şi, implicit, pe cele ale Camerei Deputaţilor cu privire la competenţa validării/invalidării mandatelor de deputat. 72. Pentru argumentele mai sus arătate, Curtea constată că sintagma „din actele comunicate de birourile electorale competente, constată încălcarea prevederilor legale referitoare la respectarea condiţiilor privind exercitarea dreptului de a fi ales“ din cuprinsul articolului unic al Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 15/2021, referitor la modificarea art. 7 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este neconstituţională, fiind contrară prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 70 alin. (1) din Constituţia României. 73. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. c) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) şi al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite sesizarea de neconstituţionalitate şi constată că sintagma „din actele comunicate de birourile electorale competente, constată încălcarea prevederilor legale referitoare la respectarea condiţiilor privind exercitarea dreptului de a fi ales“ din cuprinsul articolului unic al Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 15/2021, referitor la modificarea art. 7 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 martie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
