Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 29/2018 privind anularea unor obligaţii fiscale, excepţie ridicată de Sandu Chircu în Dosarul nr. 1.935/114/2019 al Tribunalului Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.366D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.370D/2020, nr. 1.380D/2020 şi nr. 1.717D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate, după caz, a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 29/2018 privind anularea unor obligaţii fiscale şi a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 29/2018, cu referire la sintagma „stabilite prin decizie de impunere comunicată contribuabilului până la data intrării în vigoare a prezentei legi“, excepţie ridicată de Constantin Manea în Dosarul nr. 1.420/114/2019, de Cristi Marius Nicolae în Dosarul nr. 1.937/114/2019 şi de Zambila Chircu în Dosarul nr. 1.936/114/2019 ale Tribunalului Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal, în Dosarul nr. 1.370D/2020, se prezintă personal autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor. Partea prezentă şi reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.370D/2020, nr. 1.380D/2020 şi nr. 1.717D/2020 la Dosarul 1.366D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţii prezente, care învederează că, prin modul în care a fost pusă problema în cauza sa, aflată pe rolul instanţelor judecătoreşti, se creează o nedreptate şi solicită rezolvarea situaţiei sale în mod favorabil. 7. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, întrucât prevederile art. 3 din Legea nr. 29/2018 vizează o măsură de amnistie fiscală, iar legiuitorul a stabilit în mod clar natura obligaţiilor fiscale supuse acesteia (diferenţele de TVA şi accesoriile), intervalul de timp pentru care sunt calculate - prin stabilirea unei limite superioare (31 decembrie 2016) şi modalitatea de individualizare (decizie de impunere comunicată contribuabilului până la data intrării în vigoare a legii). Or, situaţiile la care se face referire în motivarea excepţiei nu sunt similare cu acestea, pentru a se putea vorbi de un regim discriminatoriu, deoarece în acest din urmă caz obligaţiile fiscale nu au fost individualizate printr-un act administrativ-fiscal, care să reprezinte titlu de creanţă al statului, neputând intra în sfera amnistiei fiscale sume de bani în privinţa cărora nu a fost stabilită obligaţia de plată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 29 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.935/114/2019, Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 29/2018 privind anularea unor obligaţii fiscale, excepţie ridicată de Sandu Chircu într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 29/2018 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.366D/2020. 9. Prin Încheierea din 29 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.420/114/2019, Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 29/2018, excepţie ridicată de Constantin Manea într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 29/2018 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.370D/2020. 10. Prin Încheierea din 14 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.937/114/2019, Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 29/2018, respectiv a sintagmei „stabilite prin decizie de impunere comunicată contribuabilului până la data intrării în vigoare a prezentei legi“, excepţie ridicată de Cristi Marius Nicolae într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 29/2018 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.380D/2020. 11. Prin Încheierea din 16 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.936/114/2019, Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 29/2018, excepţie ridicată de Zambila Chircu într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 29/2018 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.717D/2020. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale întrucât, deşi sursa stabilirii obligaţiilor fiscale este aceeaşi - activitatea de producţie agricolă, acestea acoperă o singură ipoteză de anulare a diferenţelor de TVA, precum şi a accesoriilor aferente acestora, pentru perioadele fiscale anterioare datei de 31 decembrie 2016, ca urmare a depăşirii plafonului de scutire prevăzut de lege, respectiv aceea în care există emisă o decizie de impunere comunicată contribuabilului până la data intrării în vigoare a acestei legi. Astfel, prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 29/2018, în mod special sintagma „stabilite prin decizie de impunere comunicată contribuabilului până la data intrării în vigoare a prezentei legi“, nu ţin seama şi de alte situaţii, spre exemplu, cele în care nu a fost emisă o asemenea decizie sau în care sumele posibil datorate de către contribuabil cu titlu de obligaţii fiscale aferente taxei pe valoarea adăugată au rezultat în urma întocmirii unui raport de expertiză/ constatări tehnico-ştiinţifice redactat de către inspectorii antifraudă, dispus de către organele de urmărire penală. Faţă de această împrejurare, se apreciază că normele criticate încalcă principiul egalităţii în drepturi, întrucât stabilesc un tratament diferenţiat în ceea ce priveşte restituirea unor sume achitate cu titlu de taxă pe valoarea adăugată, în funcţie de mijloacele prin care acestea au fost stabilite - decizie de impunere emisă de organele de inspecţie fiscală sau raport de expertiză/constatări tehnico-ştiinţifice întocmit de către inspectorii antifraudă (care sunt tot funcţionari publici ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală) sau chiar neemiterea unei astfel de decizii, deşi sumele provin din exercitarea aceleiaşi activităţi generatoare de venituri. Prin urmare, normele criticate sunt de natură să creeze o diferenţă de tratament juridic între anumite categorii de persoane aflate în situaţii similare, deşi nu există nicio deosebire de esenţă între cele trei situaţii juridice antereferite, ci numai modalitatea în care a fost stabilită creanţa fiscală. 13. Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarele nr. 1.366D/2020 şi nr. 1.370D/2020, opinează că există premisele ca excepţia de neconstituţionalitate să fie întemeiată, având în vedere intenţia legiuitorului ce reiese din expunerea de motive, parcursul legislativ al legii şi finalitatea acesteia. În acest context, în esenţă, arată că, în aplicarea coroborată a prevederilor Codului fiscal, Codului de procedură fiscală, Codului de procedură penală şi a Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale se pot ivi cazuri în care persoane prevăzute la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 29/2018, care se află în situaţii similare, beneficiază sau nu de exonerarea de la plata diferenţelor de TVA şi a accesoriilor aferente, precum şi de restituirea plăţilor făcute, astfel cum s-a prevăzut prin legea antereferită, în funcţie de atitudinea şi măsurile adoptate de organele fiscale, raportat la existenţa unui dosar de urmărire penală, chiar dacă finalizarea acestuia din urmă stabileşte inexistenţa unei infracţiuni. Astfel, pe de o parte, pentru destinatarii dispoziţiilor legale contestate, cu privire la care nu s-a formulat nicio sesizare penală, creanţele fiscale stabilite prin decizii de impunere se anulează sau nu se mai stabilesc, în cazul în care nu s-a emis încă o astfel de decizie, iar dacă au efectuat plata obligaţiilor fiscale respective, obţin restituirea lor. Pe de altă parte, destinatarii dispoziţiilor legale contestate, cu privire la care s-a formulat o sesizare penală şi care au achitat, pe parcursul urmăririi penale, pretinsul prejudiciu constând în diferenţele de TVA şi accesoriile aferente, iar acţiunea penală s-a stins printr-o soluţie de clasare, neputându-li-se reţine, în sarcină, săvârşirea unei infracţiuni, nu pot obţine restituirea acelor obligaţii fiscale, în lipsa unei decizii de impunere emise de organele fiscale. Prin urmare, sunt suficiente neemiterea unei decizii de impunere şi existenţa unei sesizări penale formulate împotriva destinatarului normei legale, care însă nu a condus la reţinerea săvârşirii unei infracţiuni, pentru ca prevederile criticate să nu mai aibă aplicabilitate, în timp ce alţi destinatari, aflaţi în situaţii similare, beneficiază de dispoziţia exoneratoare doar pentru că organul fiscal a fost mai diligent şi a emis actul administrativ-fiscal, iar asupra lor nu a planat suspiciunea comiterii unei fapte de natură penală. Or, egalitatea în drepturi, astfel cum este consacrată prin Constituţie, presupune că cetăţenii sunt egali în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, nefiind considerate discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile care dezavantajează anumite persoane faţă de alte persoane, în măsura în care ele sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare. Însă, faţă de tratamentul diferit aplicabil destinatarilor Legii nr. 29/2018, în funcţie de atitudinea şi măsurile adoptate de organele fiscale şi de existenţa unui dosar de urmărire penală, instanţa de judecată apreciază că acesta nu este justificat, în mod obiectiv, de un scop legitim. 14. Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.380D/2020, nu îşi exprimă opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.717D/2020, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile criticate fiind în acord cu prevederile constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei. 16. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 29/2018 privind anularea unor obligaţii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 18 ianuarie 2018, care au următorul cuprins: „(1) Se anulează diferenţele de T.V.A., precum şi accesoriile aferente acestora, pentru perioadele fiscale anterioare datei de 31 decembrie 2016, stabilite prin decizie de impunere comunicată contribuabilului până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ca urmare a depăşirii plafonului de scutire de 220.000 lei prevăzut la art. 310 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, realizate de către persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu sediul activităţii economice în România, care au realizat activităţile de producţie agricolă, inclusiv activităţile de transformare a produselor agricole prin alte metode decât cele industriale sau au furnizat servicii agricole utilizând munca manuală proprie şi/sau echipamentele specifice.“ 20. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii acesteia consideră că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 29/2018 încalcă principiul egalităţii în drepturi, întrucât stabilesc un tratament diferenţiat ca urmare a faptului că, în cuprinsul acestui articol, respectiv alineat, se face referire la anularea unor sume achitate cu titlu de taxă pe valoarea adăugată care au fost stabilite prin decizie de impunere emisă de organele de inspecţie fiscală sau chiar neemiterea unei astfel de decizii, şi nu se referă şi la anularea/restituirea sumelor care au fost achitate cu titlu de taxă pe valoarea adăugată care au fost stabilite printr-un raport de expertiză/ constatări tehnico-ştiinţifice întocmit de către inspectorii antifraudă, deşi sumele provin din exercitarea aceleiaşi activităţi generatoare de venituri, respectiv sursa stabilirii obligaţiilor fiscale este aceeaşi - activitatea de producţie agricolă. 22. De asemenea, Curtea observă că Legea nr. 29/2018 are ca obiect de reglementare anularea unor obligaţii fiscale şi cuprinde ipoteze diferite. Astfel: (i) este prevăzută anularea unor diferenţe de obligaţii fiscale (principale şi accesorii, constând în impozit pe venit şi contribuţii sociale) ce provin din tranzacţiile pentru care s-a aplicat impozitul pe venit din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal al persoanelor fizice, pe perioadele fiscale de până la 1 iunie 2017, ca urmare a reîncadrării acestor venituri ca venituri dintr-o activitate independentă (art. 1 din Legea nr. 29/2018); (ii) este prevăzută anularea unor diferenţe de TVA, pentru perioadele fiscale anterioare datei de 31 decembrie 2016, ca urmare a depăşirii unui plafon de scutire (220.000 lei, astfel cum este prevăzut la art. 310 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal), realizate de către persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu sediul activităţii economice în România, care au realizat activităţile de producţie agricolă, inclusiv activităţile de transformare a produselor agricole prin alte metode decât cele industriale sau au furnizat servicii agricole utilizând munca manuală proprie şi/sau echipamentele specifice (art. 3 din Legea nr. 29/2018); (iii) se prevede că, în cazul în care, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, organul fiscal competent a emis, dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a stabilit obligaţii de natura celor prevăzute la art. 1 şi art. 3, acesta nu mai comunică decizia de impunere, iar obligaţiile fiscale se scad din evidenţa analitică pe plătitor, pe bază de borderou de scădere (art. 4 din Legea nr. 29/2018). 23. În ceea ce priveşte principiul egalităţii în drepturi, Curtea Constituţională a reţinut într-o jurisprudenţă constantă, începând cu Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Ca urmare, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, sau Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragraful 55). De asemenea, principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării existând atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, paragrafele 31 şi 32,Decizia nr. 20 din 24 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 10 aprilie 2002, sau Decizia nr. 156 din 15 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 26 iunie 2001). Nesocotirea principiului egalităţii are drept consecinţă neconstituţionalitatea discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. Curtea a mai stabilit că discriminarea se bazează pe noţiunea de „excludere de la un drept“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012). 24. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea discriminării, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage sau relevant şi evident similare, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, Hotărârea din 13 noiembrie 2007, pronunţată în Cauza D.H. şi alţii împotriva Republicii Cehe, paragraful 175, Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60, Hotărârea din 16 martie 2010, pronunţată în Cauza Carson şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 61). 25. Aplicând aceste statuări în prezenta cauză, Curtea observă că, în principal, prin normele antereferite, legiuitorul are în vedere anularea obligaţiilor fiscale stabilite prin decizie de impunere, fie comunicată, fie necomunicată, şi care, potrivit art. 95 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, se emite de organul fiscal competent ori de câte ori acesta stabileşte sau modifică baza de impozitare ca urmare a unei verificări documentare, a unei inspecţii fiscale ori a unei verificări a situaţiei fiscale personale, efectuate în condiţiile legii, tocmai pentru a se da efectivitate principiului egalităţii şi nediscriminării. Astfel cum reiese chiar din expunerea de motive a Legii nr. 29/2018, iniţiativa legislativă a fost determinată tocmai pentru a se remedia anumite situaţii discriminatorii la care au fost supuşi contribuabilii ca urmare a faptului că, în practică, organele fiscale au aplicat neunitar legislaţia fiscală, aspect ce a condus la impozitarea diferită a aceluiaşi tip de venit obţinut de aceeaşi categorie de contribuabili. Deşi normele criticate în mod concret în prezenta cauză au fost introduse în lege pe parcursul procedurii legislative de adoptare a Legii nr. 29/2018, prin amendamente, acestea urmează aceeaşi raţiune avută în iniţiativa legislativă, întrucât la motivarea introducerii acestora se face aceeaşi menţiune, respectiv legiferarea este necesară „pentru asigurarea unui tratament echilibrat şi nediscriminatoriu“. 26. Totodată, pe lângă anularea obligaţiilor fiscale şi procedura de anulare, prevăzute de Legea nr. 29/2018 la art. 1-4, tocmai pentru a elimina orice formă de discriminare între contribuabili, legiuitorul, la art. 5, dispune faptul că persoanele care au efectuat plata obligaţiilor fiscale în discuţie (diferenţele de TVA, precum şi accesoriile aferente acestora, pentru perioadele fiscale anterioare datei de 31 decembrie 2016, ca urmare a depăşirii plafonului de scutire de 220.000 lei prevăzut la art. 310 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, realizate de către persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu sediul activităţii economice în România, care au realizat activităţile de producţie agricolă, inclusiv activităţile de transformare a produselor agricole prin alte metode decât cele industriale sau au furnizat servicii agricole utilizând munca manuală proprie şi/sau echipamentele specifice) au dreptul la restituirea sumelor achitate. Or, având în vedere interpretarea istorico-teleologică, respectiv scopul şi finalitatea legii, Curtea observă că Legea nr. 29/2018 cuprinde remedii pentru situaţiile în care obligaţiile fiscale în discuţie au fost achitate. 27. Prin urmare, textul criticat nu este contrar art. 16 din Constituţie, acesta găsindu-şi aplicabilitatea ţinând seama de întreg cuprinsul legii, în coroborare cu întreg ansamblul legislativ în materie fiscală, reprezentat de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală, cu scopul şi finalitatea urmărite de legiuitor prin edictarea normelor cuprinse în Legea nr. 29/2018. 28. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei sale dezvoltate în dinamica controlului de constituţionalitate, acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale în sensul prevăzut de textul constituţional (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020, paragraful 26), ci vizează aspecte ce ţin de obligaţiile fiscale antereferite, de anularea acestora în condiţiile legii şi restituirea sumelor deja achitate, tot în condiţiile legii. 29. Distinct de acestea, Curtea reţine că celelalte aspecte învederate de către autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt chestiuni ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii la cauzele deduse judecăţii, aspect ce este circumscris activităţii instanţelor judecătoreşti. Cu privire la conţinutul şi întinderea celor două noţiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituţională a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte, respectiv dacă sumele achitate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate se subsumează obligaţiilor fiscale în discuţie şi prevăzute de Codul de procedură fiscală (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. 30. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sandu Chircu în Dosarul nr. 1.935/114/2019, de Constantin Manea în Dosarul nr. 1.420/114/2019, de Cristi Marius Nicolae în Dosarul nr. 1.937/114/2019 şi de Zambila Chircu în Dosarul nr. 1.936/114/2019 ale Tribunalului Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 29/2018 privind anularea unor obligaţii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
