Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Ruxandra Popescu în Dosarul nr. 2.852/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 481D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.830D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, excepţie ridicată de Cristian Hristescu în Dosarul nr. 102/98/2017 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea acestora. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.830D/2017 la Dosarul nr. 481D/2017, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că, asupra unor critici similare, Curtea s-a mai pronunţat prin deciziile nr. 242 din 6 aprilie 2017 şi nr. 492 din 17 iulie 2018, ale căror considerente îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Decizia nr. 3.592 din 14 decembrie 2016 şi Încheierea din 17 mai 2017, pronunţate în dosarele nr. 2.852/1/2016 şi, respectiv, nr. 102/98/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Excepţia a fost ridicată de Ruxandra Popescu şi Cristian Hristescu în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus suspendarea din funcţia de judecător a autoarei excepţiei, ce formează obiectul Dosarului nr. 481D/2017, ca urmare a trimiterii sale în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, respectiv soluţionarea acţiunii introduse de autorul excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 1.830D/2017 în vederea obligării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa la achitarea drepturilor salariale pe toată perioada suspendării sale din activitate, dispusă ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa pentru săvârşirea unor infracţiuni. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, referitor la prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, că încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la prezumţia de nevinovăţie, întrucât trimiterea în judecată a unui magistrat are repercusiuni pe plan profesional. Or, această prezumţie presupune lipsa oricăror măsuri de natură punitivă sau care să determine persoana să resimtă consecinţele unor fapte cu privire la care nu i s-a stabilit vinovăţia, dincolo de orice dubiu rezonabil. Prin prisma exigenţelor impuse de art. 53 alin. (2) din Constituţie, se arată că limitarea adusă prezumţiei de nevinovăţie nu este proporţională cu scopul vizat, aceasta având şi consecinţe discriminatorii. Totodată, se arată că suspendarea din funcţia de judecător se aplică tuturor magistraţilor cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată. Dar din faptul că un judecător este trimis în judecată nu rezultă invariabil lipsa de imparţialitate a acestuia. O asemenea analiză se impune a se efectua în concret, şi nu în abstract, în mod general şi indiferent de circumstanţele concrete ale situaţiei. De asemenea, autoarea excepţiei ce formează obiectul Dosarului nr. 481D/2017 precizează că, în virtutea prezumţiei de nevinovăţie, ar putea să exercite în cadrul instanţei atribuţiile prevăzute în secţiunea a V-a din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015. Critica de neconstituţionalitate este motivată şi prin existenţa unor reglementări diferite pentru diverse categorii profesionale în ipoteza trimiterii în judecată, prin caracterul nejustificat al măsurii de suspendare din funcţie din perspectiva deficitului de judecători şi prin lipsa de proporţionalitate între limitările aduse prezumţiei de vinovăţie şi scopul vizat de legiuitor din perspectiva consecinţelor personale ireparabile. 9. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, care prevăd consecinţele măsurii de suspendare din funcţie, se susţine că sunt, de asemenea, contrare prezumţiei de nevinovăţie. În acest sens, se arată că absenţa remuneraţiei şi faptul că perioada suspendării nu reprezintă vechime în muncă sunt consecinţe disproporţionate în raport cu scopul urmărit prin dispunerea măsurii. Precizează că un judecător suspendat din funcţie pe perioada mai multor ani nu dispune de mijloace prin care să realizeze venituri, nu beneficiază de asigurare de sănătate sau alte mijloace de protecţie socială, iar consecinţele pe termen lung sunt ireparabile. Chiar dacă la finalizarea procesului penal judecătorul în cauză ar urma să beneficieze de restituirea retroactivă a drepturilor băneşti, nu există mijloace juridice prin care să poată fi reparat prejudiciul moral cauzat. 10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată, în esenţă, că raţiunea măsurii suspendării din funcţie a magistratului în situaţia trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni este aceea de asigurare a independenţei şi imparţialităţii sistemului judiciar, iar continuarea desfăşurării activităţii de către un magistrat faţă de care se desfăşoară un proces penal poate afecta încrederea în justiţie şi nu asigură aparenţa de imparţialitate. Hotărârea de suspendare din funcţie nu reprezintă un act prin care autoritatea publică emitentă să aprecieze şi, cu atât mai puţin, să se pronunţe cu privire la vinovăţia magistratului în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, astfel că nu se aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie. Apreciază că este neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât magistraţii şi poliţiştii sunt categorii socioprofesionale care beneficiază de reglementări diferite având la bază raţiuni obiective distincte, avute în vedere de legiuitor în considerarea specificului activităţilor desfăşurate. În ceea ce priveşte concordanţa cu dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie, Înalta Curte apreciază că restrângerea exerciţiului unor drepturi ce derivă din aplicarea măsurii de suspendare din funcţia de magistrat, în ipoteza reglementată de textul de lege criticat, este impusă de necesitatea ca, în perioada desfăşurării instrucţiei penale, să fie asigurate independenţa şi imparţialitatea justiţiei, precum şi încrederea societăţii în actul de justiţie, ca elemente definitorii ale societăţii democratice. În fine, precizează că măsura suspendării din funcţia de judecător nu echivalează cu interdicţia de a desfăşura alte activităţi generatoare de venituri, care să permită persoanei să îşi asigure mijloacele de subzistenţă şi de protecţie socială. 11. Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că este normal ca pe perioada suspendării din funcţie să nu se realizeze plata drepturilor salariale atât timp cât angajatul nu prestează o muncă pentru care să aibă dreptul să solicite remuneraţie. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Guvernul apreciază, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că este de competenţa legiuitorului să aprecieze situaţiile care pun în pericol prestigiul şi independenţa justiţiei. Suspendarea din funcţie are un scop preventiv, este temporară şi nu are un scop punitiv. Consideră că nu poate fi reţinută comparaţia cu alte categorii profesionale (funcţionari publici, profesori), dat fiind statutul profesional distinct de cel al magistraţilor şi specificul diferit al organizării profesiei, astfel că instituirea unor reguli diferite în materie nu are semnificaţia unei discriminări a categoriei profesionale a magistraţilor. 14. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, precizând că îşi menţine punctul de vedere reţinut de Curtea Constituţională în deciziile nr. 1.072 din 14 octombrie 2008, nr. 1.556 din 6 decembrie 2011 şi nr. 242 din 6 aprilie 2017. Arată că prevederile criticate nu conţin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalităţii în drepturi, iar situaţia juridică a anumitor categorii de persoane justifică aplicarea unui tratament diferit, în scopul unei mai bune înfăptuiri a justiţiei. Apreciază, totodată, că nu poate fi primită comparaţia făcută cu alte categorii profesionale, acestea având statute diferite. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, care, la data ridicării excepţiei, aveau următorul conţinut normativ: - Art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (3): "(1) Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri: a) când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni; (...)(3) În perioada suspendării din funcţie, judecătorului şi procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Această perioadă nu constituie vechime în magistratură." 18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi în art. 23 alin. (11) care instituie prezumţia de nevinovăţie. Totodată, prin prisma art. 11 şi art. 20 din Constituţie, se invocă prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care statuează, de asemenea, cu privire la prezumţia de nevinovăţie. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile de lege criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea pronunţându-se prin mai multe decizii în sensul conformităţii acestora cu dispoziţiile din Legea fundamentală invocate şi în motivarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 492 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 920 din 31 octombrie 2018 (paragraful 14), Curtea a statuat că prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, care consacră măsura suspendării de drept din funcţie a judecătorului sau a procurorului care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, au ca scop principal protejarea prestigiului profesiei şi a funcţiei exercitate, precum şi menţinerea încrederii cetăţenilor în actul jurisdicţional. De asemenea, Curtea a constatat că prezumţia de nevinovăţie îşi menţine valenţele pe tot parcursul procesului penal, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, dar îndepărtarea temporară a magistratului din exerciţiul funcţiei sale se justifică pe considerentul păstrării imaginii de probitate morală şi profesională ce trebuie să caracterizeze sistemul judiciar, în ansamblul său, eliminându-se astfel orice fel de suspiciuni care ar putea să umbrească ideea de verticalitate morală pe care magistraţii trebuie să o demonstreze în întreaga lor activitate. 20. Totodată, examinând critici similare referitoare la pretinsa încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, prin Decizia nr. 242 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 24 iulie 2017 (paragraful 18), Curtea a apreciat ca fiind aplicabile, mutatis mutandis, considerentele cuprinse în Decizia nr. 1.553 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 7 februarie 2012, prin care a analizat constituţionalitatea prevederilor din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, potrivit cărora raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public a fost trimis în judecată pentru săvârşirea anumitor infracţiuni. Astfel, Curtea a reţinut că sancţiunea administrativă a suspendării funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public. Or, ţinând cont de natura administrativă a acestei măsuri, nu se pune problema nesocotirii prezumţiei de nevinovăţie, care va trebui însă respectată pe parcursul desfăşurării întregului proces penal pornit împotriva respectivului funcţionar public, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. 21. Prin aceeaşi decizie, paragraful 19, Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prezumţia de nevinovăţie prevăzută de art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este relevantă nu numai în acţiunea penală, dar şi în alte cauze în care instanţele naţionale nu au trebuit să stabilească problema vinovăţiei, scopul său esenţial fiind să prevină orice autoritate naţională să reflecte opinia că reclamantul este vinovat înainte ca acesta să fie găsit vinovat conform legii. În acest sens, prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, pronunţată în Cauza Ţehanciuc împotriva României, paragraful 17, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că cererea reclamantului privind încălcarea dreptului său de a fi prezumat nevinovat din cauza suspendării din funcţie în momentul trimiterii în judecată este în mod vădit nefondată şi trebuie respinsă, deoarece suspendarea sa era obligatorie şi automată conform Legii nr. 188/1999 şi nimic din această lege nu arată că scopul măsurii de suspendare ar fi unul punitiv, ci mai degrabă de precauţie şi provizoriu, în măsura în care priveşte apărarea interesului public prin suspendarea din funcţie a unei persoane acuzate de comiterea unei infracţiuni de serviciu, şi, astfel, de prevenire a altor posibile acte similare sau consecinţe ale unor asemenea acte (paragraful 19). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reţinut că, şi în absenţa unui scop punitiv, trebuie evaluat impactul acestei măsuri asupra drepturilor individuale apărate la art. 6 paragraful 2 din Convenţie şi, în mod special, trebuie să se ţină seama de garanţiile prevăzute de lege în acest sens, menţionând că dispoziţiile relevante din Legea nr. 188/1999 prevăd că, la terminarea procesului, persoana este repusă în funcţie dacă nu a fost găsită vinovată, cu plata retroactivă a salariului (paragraful 20). 22. În ceea ce priveşte comparaţia reglementării aplicabile judecătorilor şi procurorilor cu cea corespunzătoare poliţiştilor, cuprinsă în art. 27^21 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea a analizat-o deja prin Decizia nr. 242 din 6 aprilie 2017, paragraful 22, precum şi prin Decizia nr. 492 din 17 iulie 2018 (paragraful 21), constatând că nu poate fi reţinută. Aceasta deoarece aceste două categorii profesionale au statute diferite, în cazul poliţistului fiind luată măsura punerii la dispoziţie, când faţă de acesta s-a pus în mişcare acţiunea penală, „cu excepţia situaţiei în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare pentru o infracţiune din culpă care nu este în legătură cu serviciul“. 23. Întrucât în cauza de faţă nu au fost aduse elemente de noutate care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, statuările cuprinse în deciziile citate îşi menţin valabilitatea şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ruxandra Popescu în Dosarul nr. 2.852/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Cristian Hristescu în Dosarul nr. 102/98/2017 al Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Ialomiţa - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 aprilie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
