Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi a prevederilor art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Nina Darie şi alţii în Dosarul nr. 2.497/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 453D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.484D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019, precum şi ale art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ridicată de Adrian Străchinar şi alţii în Dosarul nr. 4.111/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent menţionează că în acest dosar unul dintre autorii excepţiei, domnul Dan Alexandru Schipor, prin reprezentant convenţional Raluca Moldovan Colcieri, a depus o adresă prin care, în esenţă, solicită Curţii Constituţionale să aibă în vedere că procedura de înştiinţare nu ar fi trebuit să se realizeze la domiciliul ales la reprezentantul convenţional, întrucât excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în nume propriu. În plus, solicită să se aibă în vedere că Dosarul Curţii nr. 2.484D/2021 nu se poate conexa cu Dosarul Curţii nr. 3.556D/2021, aflat în fază de raport, în care domnul Schipor Dan Alexandru a ridicat singur şi prin reprezentant convenţional excepţia de neconstituţionalitate. 6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie chestiunile anterior menţionate, precum şi conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că procedura de înştiinţare este legal îndeplinită, fiind realizată potrivit citativului instanţei judecătoreşti, că nu se pot conexa dosarele Curţii nr. 2.484D/2021 şi nr. 3.556D/2021 şi că este de acord cu conexarea Dosarului Curţii nr. 2.484D/2021 la Dosarul nr. 453D/2020. 7. Curtea, având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, constată că procedura de înştiinţare este legal îndeplinită şi dispune conexarea Dosarului Curţii nr. 2.484D/2021 la Dosarul nr. 453D/2020, care a fost primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere şi jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea din 21 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.497/2/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi a prevederilor art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Nina Darie şi alţii într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. 10. Prin Sentinţa civilă nr. 896 din 29 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.111/2/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019, precum şi ale art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Adrian Străchinar şi alţii într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ privind încadrarea salarială în temeiul Legii-cadru nr. 153/2017. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor criticate din Legea-cadru nr. 153/2017 este necesar să se evidenţieze, în prealabil, că autorii acesteia sunt specialişti IT şi informaticieni care funcţionează în cadrul compartimentelor auxiliare ale instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, organizate potrivit art. 116-118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară [a se vedea, în acest sens, art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 567/2004]. Aceştia arată că prevederile criticate, deoarece omit şi menţionarea celor două categorii de personal, au generat scăderea cu până la 50% a salariilor, deşi scopul Legii-cadru nr. 153/2017 a fost creşterea tuturor salariilor bugetarilor. Ca atare, se încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 care interzice discriminarea, art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Directiva 2000/43/CE, Directiva 2000/78/CE, precum şi jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Mai mult decât atât, art. 38 alin. (6) din aceeaşi lege interzice ca până în anul 2022 cel puţin să se acorde majorări salariale. 12. În concret, cele două categorii de personal din care fac parte autorii excepţiei sunt discriminate faţă de specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete. Întrucât Legea-cadru nr. 153/2017 nu distinge între aceste două categorii de salariaţi, este arbitrară diferenţierea salarială, fiind o chestiune care ţine de aprecierea liberă a legiuitorului. Că acest tratament este discriminatoriu rezultă mai ales din împrejurarea că, deşi anterior adoptării Legii-cadru nr. 153/2017 tratamentul salarial al celor două categorii era identic, această lege nu oferă nicio justificare, adică un temei obiectiv şi rezonabil, pentru instituirea unui tratament diferenţiat. Potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, spre deosebire de Legea-cadru nr. 284/2010, cele două categorii pretins discriminate rămân să fie reglementate, din punctul de vedere al salarizării, ca simplu personal auxiliar, deşi activitatea lor, din punctul de vedere al complexităţii, nu este diferită de a specialiştilor faţă de care se consideră discriminate. Astfel, cele două categorii pretins discriminate oferă asistenţă în administrarea bazelor de date ale instanţelor şi parchetelor, precum şi cu privire la aspecte informatice ale cauzelor judiciare. În concluzie, deşi informaticienii-şefi şi specialiştii IT se află în aceeaşi situaţie de fapt în care se află organele de urmărire penală, legiuitorul aplică un tratament salarial diferenţiat discriminatoriu. Această concluzie este întărită, de altfel, chiar de către legiuitor, prin următoarea succesiune de evenimente legislative. Astfel, ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară cele două categorii pretins discriminate au fost din nou tratate din punct de vedere salarial în mod identic cu specialiştii faţă de care autorii excepţiei se consideră discriminaţi. Prin dispoziţia normativă din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 criticată în cauza de faţă s-a eliminat din nou tratamentul salarial identic, pentru ca, finalmente, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, să se insereze în cuprinsul art. 120 din Legea nr. 304/2004 alineatele (5^1) şi (5^2) prin care a fost reinstituit tratamentul salarial nediferenţiat, începând cu luna martie 2019. 13. În continuare, autorii excepţiei consideră că informaticienii-şefi şi specialiştii IT sunt discriminaţi şi faţă de grefieri, dar în sensul că activitatea lor este, din punctul de vedere al complexităţii activităţilor desfăşurate, superioară acestora. Astfel, se aplică un tratament juridic, în speţă salarial, uniform acolo unde diferenţele obiective ar fi impus un tratament juridic diferenţiat. În acest sens este evocată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale. Deşi specialiştii IT şi informaticienii-şefi au dobândit, prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, un statut ierarhic superior grefierilor, Legea-cadru nr. 153/2017 şi prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 îi aduc la acelaşi nivel de salarizare cu grefierii. Legiuitorul nu a oferit nicio raţiune pentru a modifica nivelul de salarizare a specialiştilor IT şi a informaticienilor-şefi la nivelul anterior anului 2008. 14. Cu referire la încălcarea statului de drept, se arată că, sub pretextul că îşi exercită competenţa de legiuitor suveran, Parlamentul nu poate acţiona arbitrar, discriminatoriu, contrar Constituţiei, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017. 15. Se încalcă şi principiul securităţii juridice, aşa cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, deoarece nu se înţelege (i) în ce constă urgenţa reglementării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019, (ii) raţiunea excluderii specialiştilor IT şi informaticienilor-şefi din categoria de salariaţi faţă de care se consideră discriminaţi şi nu pot fi prevăzute (iii) consecinţele aplicării legii pentru cele două categorii. Astfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 nu se oferă nicio justificare a urgenţei. În expunerea de motive a Legii-cadru nr. 153/2017 nu se face nicio referire la cele două categorii pretins discriminate. Ca atare, apreciază autorii, ar trebui să se ţină seama de raţiunea adoptării acesteia, şi anume majorarea salariilor de bază ale tuturor bugetarilor. 16. Mai departe, autorii susţin că, având în vedere art. 1 lit. c) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, prevederile acestuia ar trebuie să se aplice şi informaticienilor-şefi şi specialiştilor IT. Cu toate acestea, în niciuna dintre cele 9 secţiuni ale capitolului nu se face vreo referire la cele două categorii de personal, spre deosebire de legislaţia anterioară în care acestea erau expres reglementate. Confuzia cu privire la încadrarea salarială a celor două categorii este accentuată dacă se ţine seama mai ales de titlul şi de dispoziţiile secţiunii a 6-a din capitolul VIII. Singura referire la cele două categorii se regăseşte în capitolul II - Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor - din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, care vizează nivelul salarizării pentru 2022. Or, într-o atare situaţie, întrucât nu se reglementează expres situaţia unei anumite categorii de personal şi maniera de aplicare a unei anumite grile de salarizare, se încalcă grav principiul clarităţii şi previzibilităţii legii. 17. Incertitudinea referitoare la modalitatea de aplicare a legii este generată de art. 36 alin. (1) şi art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi constă în faptul că, deşi, aparent, scopul Legii-cadru nr. 153/2017 este ca toţi bugetarii să primească majorări salariale succesive, informaticienii-şefi şi specialiştii IT vor avea salarii inferioare celor în plată. 18. Autorii consideră că măsurile criticate nu respectă exigenţele pe care, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010, ar trebui să le respecte o măsură de reducere a salariilor, respectiv (i) statul să fie în criză de care depinde însăşi supravieţuirea sa; (ii) să nu fie discriminatorie; (iii) să fie obiectivă, rezonabilă şi proporţională şi (iv) să fie temporară. Dintre toate categoriile de salariaţi reglementate de anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 doar informaticienii-şefi şi specialiştii IT nu beneficiază de creşteri salariale şi chiar îşi văd veniturile diminuate cu până la 50%. Măsura criticată nu este nici temporară, nefiind menţionată vreo dată de la care va înceta. În sfârşit, în condiţiile în care Legea-cadru nr. 153/2017 a fost adoptată având în vedere creşterea economică, şi nu criza, este proporţională măsura creşterii salariilor bugetarilor şi, în mod corelativ, este discriminatorie excluderea informaticienilor-şefi şi a specialiştilor IT de la acordarea acestei creşteri. 19. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal arată că prevederile criticate nu sunt discriminatorii, întrucât autorii solicită încadrarea categoriilor din care fac parte în altă grilă de salarizare aplicabilă unor specialişti care îndeplinesc alte funcţii decât cele ale autorilor. 20. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 21. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 22. Guvernul, în punctul de vedere transmis în Dosarul nr. 453D/2020, consideră că art. 14 pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 este contrar art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, nefiind respectate condiţiile prevăzute de aceste prevederi, aşa cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În nota de fundamentare şi în preambul nu se indică situaţia extraordinară şi nu este justificată nici urgenţa măsurii. În plus, întrucât dreptul la salariu este componentă a dreptului fundamental la muncă, este afectat în mod negativ regimul unui drept fundamental. 23. Excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile criticate din Legea-cadru nr. 153/2017 este inadmisibilă. Astfel, prevederile criticate nu au legătură cu capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 care reglementează salarizarea inclusiv a celor două categorii din care fac parte autorii şi de care, în realitate, aceştia sunt nemulţumiţi. De asemenea, indică faptul că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu se poate solicita, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, completarea normelor criticate. În sfârşit, Guvernul arată că dispoziţiile criticate de către autorii excepţiei nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care au ridicat excepţia, acestea fiind abrogate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2019. 24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 20 februarie 2019, precum şi cele ale art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, care au următorul cuprins: - art. 14 pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019: „Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: [...] 8. La articolul 120, alineatele (6) şi (7) se abrogă.“; – art. 17 alin. (2) din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017: „Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul judecătoriilor şi al parchetelor de pe lângă acestea sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. II şi III.“; – art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017: "(1) Salariile de bază pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B nr. crt. 4.(2) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază şi de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepţia elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte.(3) Salariul de bază se stabileşte potrivit prezentei anexe, cap. I lit. A nr. crt. 6 pentru agenţii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi cap. I lit. B nr. crt. 4 pentru ofiţerii de poliţie judiciară. Şefii de birou din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism beneficiază de indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, iar şefii de serviciu de indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie. Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism beneficiază de drepturile prevăzute în prezenta anexă. Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază şi de prevederile art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare.(4) Indemnizaţiile de încadrare sau salariile de bază, precum şi alte drepturi salariale ale personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se stabilesc de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, potrivit legii." 27. Dispoziţiile art. 120 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 304/2004 aveau următorul cuprins: "(6) Specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.(7) Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiştii de la art. 116 alin. (5) din prezenta lege." 28. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 referitor la muncă şi protecţia socială a muncii, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitor la dreptul la muncă, art. 7 din Pactul internaţional al drepturilor economice, sociale şi culturale privind condiţiile de muncă, art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea discriminării şi Protocolului nr. 12 la Convenţie referitor la interzicerea generală a discriminării, art. 4 din Carta socială europeană referitor la dreptul la salarizare echitabilă, Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, Directivei 2000/43/CE a Consiliului de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, şi Directivei 2000/78/CE a Consiliului de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă. 29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile art. 14 pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 au mai fost examinate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 756 din 9 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 18 februarie 2022, din perspectiva unor critici asemănătoare. Astfel, instanţa constituţională a statuat în paragrafele 17 şi 18 că, în ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, preambulul ordonanţei de urgenţă cuprinde o motivare in extenso a diferitelor soluţii legislative promovate în cuprinsul său, iar fundamentarea pentru adoptarea normei criticate se poate regăsi în următorul considerent al preambulului: „ţinând seama de necesitatea adoptării unor reglementări prin care să fie eliminate o serie de elemente de incertitudine juridică generate de prevederi existente în legile supuse modificării şi completării prin prezenta ordonanţă de urgenţă“. Acest text din cuprinsul preambulului poate fi considerat ca fiind o motivare ce vizează prevederile supuse controlului de constituţionalitate, pentru că norma de abrogare adoptată a vizat eliminarea unor elemente de incertitudine juridică referitoare la structura ierarhică în care funcţionează specialiştii IT. 30. Curtea a mai reţinut că art. 120 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 303/2004 stabilea că specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare se asimilează, sub aspect salarial, cu cei din structura Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest context, pentru a elimina această normă de asimilare, legiuitorul delegat a considerat necesară aşezarea sistemului de salarizare a acestora în funcţie de poziţia instituţională a structurilor în cadrul cărora funcţionează. Este o situaţie obiectivă şi cuantificabilă, care intră în sfera de cuprindere a situaţiei extraordinare prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie. Urgenţa reglementării este dată tocmai de necesitatea asigurării unui sistem de salarizare bazat pe poziţia instituţională a respectivelor entităţi publice, reafirmând, astfel, principiul potrivit căruia sistemul de salarizare se reglementează în funcţie de trepte/niveluri/poziţie instituţională. Toate aceste aspecte sunt motivate în preambulul ordonanţei de urgenţă criticate, ceea ce înseamnă că sunt respectate prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie. Faptul că, ulterior, acelaşi legiuitor delegat, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, a revenit asupra soluţiei normative promovate nu reflectă decât o opţiune legislativă ulterioară derogatorie de la situaţia obiectivă dată de nivelul instituţional în care funcţionează. 31. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 41 din Constituţie, Curtea a constatat că textul legal criticat nu produce în sine o insecuritate juridică, ci aduce în discuţie aşezarea pe trepte ierarhice a drepturilor salariale de care beneficiază specialiştii IT în funcţie de poziţia instituţională a entităţilor în care aceştia funcţionează. Faptul că, ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2019 s-a revenit la sistemul iniţial de salarizare nu reflectă decât o opţiune legislativă care nu este de natură a indica o fragilizare a dreptului la salariu al categoriei de personal antereferite, dimpotrivă, readuce în sistemul de salarizare o normă de favoare pentru a atrage şi încuraja specialiştii IT să lucreze în sistemul justiţiei. Mai mult, Curtea a observat că legiuitorul este cel care îşi asumă politica salarială cu privire la personalul plătit din fonduri publice, prin aceasta înţelegânduse atât stabilirea sistemului de salarizare, cât şi a drepturilor salariale suplimentare. Curtea nu are nici rolul şi nici competenţa de a stabili ea însăşi elementele acestei politici, ci doar de a verifica respectarea exigenţelor constituţionale inerente actelor normative adoptate de legiuitor în acest domeniu, şi nu oportunitatea unei măsuri de politică salarială. 32. În sfârşit, cât priveşte salariul care urmează a fi plătit în viitor, Curtea a reţinut că este dreptul autorităţii legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. Totodată, legiuitorul naţional se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în acest domeniu. 33. Cu referire la constituţionalitatea prevederilor art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a statuat că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferenţierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare la diferite autorităţi sau instituţii publice şi, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferenţiat apare ca justificată. De asemenea, includerea, sub aspectul salarizării, a specialiştilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor reprezintă opţiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere, fără a încălca dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. Totodată, acceptarea susţinerilor autorilor excepţiei ar echivala cu imposibilitatea legiuitorului de a mai putea modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferenţe faţă de sistemul anterior de salarizare şi că neconstituţionalitatea unui text legal nu se poate constata prin simpla comparaţie dintre reglementarea veche şi cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puţin favorabilă şi declanşând automat un aşa-zis conflict de constituţionalitate (a se vedea, de pildă, Decizia nr. 283 din 27 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 12 iulie 2021, Decizia nr. 75 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 2 iunie 2020, sau Decizia nr. 328 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 8 ianuarie 2021). 34. De asemenea, prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, în scopul eliminării disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare. 35. În sfârşit, cu referire la compararea soluţiilor legislative consacrate prin prevederile legale criticate, Curtea a stabilit de principiu că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (a se vedea Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013). 36. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă şi, ca atare, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nina Darie şi alţii în Dosarul nr. 2.497/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de către Adrian Străchinar şi alţii în Dosarul nr. 4.111/2/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 14 pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi dispoziţiile art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 aprilie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
