Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 470 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Knox Vianne (fostă Ivanova Doina Vivianne) în Dosarul nr. 37.487/3/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 291D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât, în realitate, este criticată o ipoteză de reglementare, în sensul că textul în discuţie nu prevede în mod expres şi dezvoltarea motivelor de apel printr-un memoriu separat, astfel cum este în cazul recursului. În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că dispoziţiile criticate reprezintă o concretizare a principiului accesului liber la justiţie şi a dreptului la apărare, evident în condiţiile şi cu respectarea cadrului stabilit de legiuitor. În acest context, arată că dezvoltarea motivelor de apel poate fi realizată şi separat în ipoteza prevăzută de art. 468 alin. (3) din Codul de procedură civilă, însă în speţă nu a fost incidentă această ipoteză. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 21 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 37.487/3/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 470 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Knox Vianne (fostă Ivanova Doina Vivianne) într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat în contextul unui litigiu privind o acţiune în răspundere civilă delictuală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 470 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă nu menţionează în mod expres faptul că prin cererea de apel trebuie să fie dezvoltate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, astfel cum este în cazul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, care statuează că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aspect ce este discriminatoriu şi lasă loc la interpretări. Prin urmare, dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care partea care a formulat cererea de apel nu are posibilitatea dezvoltării motivelor ce stau la baza cererii de apel, ulterior depunerii acesteia, nici în formă scrisă şi nici în formă verbală în faţa instanţei judecătoreşti, motiv pentru care este restrâns dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil al justiţiabilului. În acest context, se face precizarea că vechea reglementare în materia procedurii civile permitea depunerea cererii de apel fără a fi motivată, urmând ca, ulterior, să fie dezvoltate motivele în scris sau verbal în faţa instanţei judecătoreşti. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 470 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(1) Cererea de apel va cuprinde: [...] c) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul;“. 11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 24 - Dreptul la apărare, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 129 - Folosirea căilor de atac. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile art. 470 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă fac parte din titlul II - Căile de atac, capitolul II - Apelul, care este o cale ordinară de atac, şi constituie norme de procedură prin care se stabilesc elementele pe care trebuie să le cuprindă cererea de apel, printre acestea regăsindu-se şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, respectiv cerinţe ce sunt prevăzute, după caz, sub sancţiunea nulităţii sau, cum este cazul celor antereferite, sub sancţiunea decăderii. 13. Faţă de această împrejurare, Curtea reţine că prevederile criticate sunt norme de procedură, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege. Potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“, normă constituţională ce cuprinde două teze: a) prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părţi a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum şi dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; b) cea de-a doua teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condiţiile legii. În alţi termeni, prima teză exprimă dreptul fundamental înscris în art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, fiind o teză ce conţine o reglementare substanţială. Cea de-a doua teză se referă la reguli de procedură, care însă nu pot aduce atingere substanţei dreptului conferit prin cea dintâi teză, iar în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“ (Decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1200 din 15 decembrie 2004). De asemenea, din aceste prevederi constituţionale rezultă că legiuitorul are libertatea de a stabili cazurile şi condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac şi procedura de urmat în asemenea situaţie. Astfel, legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părţilor, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale (Decizia nr. 527 din 10 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 9 februarie 2023, paragraful 18). 14. În ceea ce priveşte apelul, prin Decizia nr. 541 din 10 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 10 februarie 2023, paragraful 17, Curtea a arătat că, în optica noului Cod de procedură civilă, calea de atac de drept comun a redevenit apelul, recursul putând fi declarat în mod excepţional şi pentru motive stricte de procedură. Astfel, orice parte va putea declara apel împotriva hotărârilor judecătoreşti prevăzute, spre exemplu, la art. 466 din acelaşi cod, acesta putându-se formula în termen de 30 de zile, potrivit art. 468 din noul Cod de procedură civilă, dacă legea nu dispune altfel, şi acesta curge (i) pentru părţi, de la comunicarea hotărârii, chiar atunci când aceasta a fost făcută odată cu încheierea de încuviinţare a executării silite (dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socoteşte comunicată la data depunerii cererii de apel); (ii) pentru procuror, de la data pronunţării hotărârii, în afară de cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei, când termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii. Totodată, Curtea a reţinut că în noua reglementare procesual civilă apelul constituie o cale ordinară de atac cu caracter devolutiv, prin intermediul căreia instanţa de apel statuează atât în fapt, cât şi în drept, în timp ce recursul a fost conceput drept cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege (Decizia nr. 733 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 26 martie 2019, paragraful 19). 15. De asemenea, potrivit art. 471^1 alin. (2) şi următoarele din acelaşi Cod de procedură civilă, în cazul în care cererea de apel nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, completul căruia i s-a repartizat dosarul va stabili lipsurile cererii de apel şi îi va comunica, în scris, apelantului că are obligaţia de a completa sau modifica cererea, care se va face în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării. După primirea dosarului sau, când este cazul, după regularizarea cererii de apel, completul va dispune comunicarea cererii de apel, precum şi a motivelor de apel intimatului, împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate şi care nu au fost înfăţişate la prima instanţă, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar întâmpinare în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării. Întâmpinarea depusă se comunică apelantului de îndată, punându-i-se în vedere posibilitatea de a depune la dosar răspunsul la întâmpinare în termen de cel mult 10 zile de la data comunicării. Intimatul va lua cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare din dosarul cauzei. 16. Faţă de această împrejurare, raportat la critica privind pretinsa încălcare a dreptului la apărare prin normele criticate, Curtea învederează că acest drept, reglementat la art. 24 din Constituţie, conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în susţinerea cauzei apărările pe care le consideră necesare. Dreptul la apărare presupune, prin prisma accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, spre exemplu, participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea aplicabilă în materia supusă analizei instanţei judecătoreşti, precum şi exercitarea oricăror altor drepturi prevăzute de lege cu respectarea procedurilor şi condiţiilor stabilite de legiuitor (pentru identitate de raţiune, a se vedea Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 33). 17. Prin urmare, aplicând aceste considerente de principiu la normele supuse controlului de constituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 470 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă reprezintă o transpunere la nivel infraconstituţional a normelor constituţionale referitoare la procedura de judecată şi la căile de atac, cu referire specială la cuprinsul cererii de apel, ca şi cale ordinară de atac, circumscriindu-se marjei de apreciere a legiuitorului dată prin dispoziţiile constituţionale antereferite, şi nu sunt de natură a aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare, privit şi ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, având în vedere contextul procesual în care se poate formula apelul şi natura sa juridică stabilită prin actualul Cod de procedură civilă. 18. Referitor la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că acestea nu sunt afectate prin normele criticate, întrucât nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalităţii decât atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. De asemenea, în concordanţă cu ceea ce instanţa de contencios constituţional a statuat în mod constant, respectiv faptul că egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situaţii juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie se justifică doar atunci când, pentru situaţii similare, se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică (a se vedea Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1176 din 13 decembrie 2004), Curtea constată că prevederile criticate se aplică deopotrivă, în mod egal, tuturor celor care cad sub incidenţa lor. Astfel, în ipoteza în discuţie, persoanelor care se află în situaţia normelor criticate li se aplică acelaşi tratament juridic, respectiv trebuie să cuprindă în cererea de apel, printre altele, şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul. 19. Însă Curtea reţine că pretinsul tratament diferenţiat este invocat de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate din perspectiva unei comparaţii pe care o face între dispoziţiile legale care reglementează aspecte ce ţin de procedura de urmat în cazul căilor ordinare de atac, respectiv cuprinsul cererii de apel, cu referire la art. 470 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, raportat la cele care reglementează aspecte ce ţin de procedura de urmat în cazul căilor extraordinare de atac (recursul, contestaţia în anulare şi revizuirea), respectiv cuprinsul cererii de recurs, cu referire la art. 486 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, care dispune că cererea de recurs va cuprinde „motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat“. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, cele două căi de atac - apelul şi recursul - sunt total diferite, una fiind o cale ordinară de atac, iar cealaltă fiind o cale extraordinară de atac. Cu privire la aceste aspecte, Curtea constată că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Pentru identitate de raţiune, a se vedea Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013. 20. În acest context, Curtea observă că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin motivarea formulată, tinde şi la modificarea şi completarea textului criticat în sensul că cererea de apel ar trebui să aibă acelaşi conţinut cu cel al cererii de recurs. Or, critica cu un atare obiect excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, Curtea Constituţională nu are competenţa de a crea noi norme legale prin completarea unui text legal deja existent, ci doar de a verifica şi evalua conformitatea normelor existente cu exigenţele constituţionale şi de a constata constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea acestora (pentru identitate de raţiune, a se vedea Decizia nr. 162 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016). 21. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale dezvoltate în dinamica controlului de constituţionalitate, acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale în sensul prevăzut de textul constituţional (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020, paragraful 26), ci vizează aspecte ce ţin de conţinutul cererii de apel. 22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Knox Vianne (fostă Ivanova Doina Vivianne) în Dosarul nr. 37.487/3/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 470 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
