Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, excepţie ridicată de Societatea Farm-Ina -S.R.L. din Petrila în Dosarul nr. 1.420/97/2019 al Tribunalului Hunedoara - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 66D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, având în vedere Decizia nr. 565 din 8 iulie 2020, prin care Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în normele criticate este neconstituţională. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 2 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.420/97/2019, Tribunalul Hunedoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, excepţie ridicată de Societatea Farm-Ina - S.R.L. din Petrila într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 200/2006 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 66D/2020. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, creează o discriminare între persoanele ale căror drepturi salariale sunt suportate din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, raportat la perioada în care aceste creanţe salariale pot fi recuperate. În acest context are loc şi o încălcare a dreptului la un proces echitabil, având în vedere durata derulării procedurii de insolvenţă, cu precădere perioada de observaţie etc., care este diferită de la o societate la alta, ajungându-se în situaţia în care salariatul să nu îşi mai poată recupera creanţa salarială, raportat la prevederile criticate, fiind depăşit termenul de 3 luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă/3 luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolvenţă, astfel cum a interpretat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 6. Tribunalul Hunedoara - Secţia I civilă nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 25 mai 2006. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prevederile criticate au fost modificate, succesiv, prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2021 pentru modificarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 19 februarie 2021, prin art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 35/2021 pentru modificarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 4 mai 2021, prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2021 pentru modificarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 22 iunie 2021, nemaifiind păstrată soluţia legislativă criticată. De asemenea, art. II din toate actele normative modificatoare antereferite dispune că „Cererile prevăzute la art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, depuse anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se soluţionează potrivit prevederilor legale în vigoare la momentul depunerii acestora.“ Faţă de această împrejurare, având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, care vizează delimitarea perioadei pentru care se poate face solicitarea privind acordarea creanţelor salariale, jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care se statuează că trebuie să se ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate (Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006), precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 200/2006 (în forma iniţială), în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care au următorul cuprins: „(2) Perioada prevăzută la alin. (1) este perioada anterioară datei la care se solicită acordarea drepturilor şi precedă sau succedă datei deschiderii procedurii insolvenţei.“ Prevederile art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege, la care fac trimitere dispoziţiile criticate, au următorul cuprins: „(1) Creanţele salariale prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) se suportă pentru o perioadă de 3 luni calendaristice.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la principiul statului de drept, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. De asemenea, sunt menţionate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, astfel cum reiese din dosarul cauzei, autoarea acesteia critică dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 11 aprilie 2018, prin care a stabilit că (i) perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se situează în intervalul de referinţă de 3 luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă - 3 luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolvenţă; (ii) perioada de 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se raportează exclusiv la data deschiderii procedurii insolvenţei. 13. De asemenea, Curtea observă că prevederile criticate, în interpretarea dată prin decizia precitată, au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, care s-a concretizat prin Decizia nr. 565 din 8 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1056 din 10 noiembrie 2020, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 200/2006, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale. 14. Cu privire la soluţia pronunţată de către instanţa de contencios constituţional în decizia precitată, având în vedere întregul mecanism al procedurii insolvenţei prevăzut de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, în esenţă, Curtea a statuat că modalitatea prin care Decizia nr. 16 din 5 martie 2018 pronunţată de instanţa supremă a interpretat art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 este, prin caracterul său restrictiv, contrară art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 41 alin. (2) din Constituţie, întrucât textul astfel interpretat profită exclusiv salariaţilor angajatorului împotriva căruia s-a deschis procedura insolvenţei şi căruia i-a fost ridicat dreptul de administrare, adică angajatorului care optează de la bun început pentru procedura simplificată a insolvenţei sau care, optând pentru procedura generală, nu şi-a declarat intenţia de a se supune unui plan de reorganizare, aşadar, fiind protejaţi salariaţii acelui angajator care are convingerea falimentului afacerii sale şi se supune, în acest sens, procedurilor legale. În acest context, Curtea a observat, însă, că sunt îndepărtaţi de la vocaţia sau accesul la plata creanţelor salariale din Fondul de garantare salariaţii acelui angajator care, intrând în procedura generală, doreşte să îşi redreseze activitatea, supunându-se etapelor prevăzute în acest sens de lege: perioada de observaţie şi de reorganizare. Or, alături de plata creanţelor angajatorului-debitor, scopul Legii nr. 85/2014 este redresarea, pe cât posibil, a acestuia şi reinserţia lui, ca urmare a reorganizării activităţii, în viaţa economică. Aşadar, interpretarea dată art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 descurajează opţiunea angajatorului de a-şi reorganiza activitatea (Decizia nr. 565 din 8 iulie 2020, precitată, paragrafele 74-76.) 15. Pentru a pronunţa soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a ţinut seama, în esenţă, de faptul că Legea nr. 200/2006 transpune în legislaţia internă Directiva Consiliului nr. 80/987/CEE privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la protecţia salariaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 283 din 28 octombrie 1980, cu modificările aduse prin Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2002/74/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 270 din 8 octombrie 2002, directivă europeană care impune statelor membre o obligaţie referitoare la protecţia salariaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului. Odată asumată în plan naţional prin lege, această obligaţie a statului comportă dreptul corelativ al destinatarilor măsurilor de protecţie astfel reglementate. Prin urmare, chiar dacă măsura de protecţie socială în cauză - şi anume asigurarea unui minim de protecţie lucrătorilor salariaţi aflaţi în cazul insolvabilităţii angajatorului, în special pentru a garanta plata creanţelor salariale - nu se află printre cele enumerate expres în art. 41 alin. (2) din Constituţie, aceasta se încadrează în teza finală a textului constituţional, şi anume „alte situaţii specifice, stabilite de lege“, enumerarea nefiind, deci, una limitativă. Statul îşi poate asuma, prin lege, o serie de alte măsuri de protecţie socială, dispunând de marjă de apreciere, exercitată în limitele minimale impuse de contextul legislativ european în materie. Măsura de protecţie reglementată prin Legea nr. 200/2006 este una de rang legal şi ea intră, prin urmare, sub incidenţa garanţiilor impuse de art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală (Decizia nr. 565 din 8 iulie 2020, paragrafele 29 şi 82). 16. De asemenea, având în vedere cadrul legislativ în materie şi în condiţiile în care sintagma „deschiderea procedurii insolvenţei“ nu este explicată în corpul legii ca fiind strict raportată, in terminis, fie la procedura generală, fie la cea simplificată, Curtea a apreciat că, pentru a fi compatibilă cu principiile constituţionale ale egalităţii şi protecţiei sociale de care se bucură salariaţii, interpretarea art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 ar trebui să aibă în vedere mecanismul şi momentele diferite în care poate interveni ridicarea dreptului de administrare, drept condiţie sine qua non a accesului la măsura de protecţie socială în cauză. Prin urmare, pentru a da eficienţă normei juridice, legiuitorul naţional, dar şi interpretul legii trebuie să se raporteze la acel moment şi act procedural specific propriei proceduri de insolvenţă şi/sau faliment în care debitorul este/va fi lipsit de dreptul său de administrare. Or, Legea nr. 200/2006 răspunde acestei cerinţe, în sensul că art. 15 alin. (2) nu fixează expressis verbis o limită maximală, de natură procedurală, pentru depunerea cererii de acordare a creanţelor salariale din Fondul de garantare, acesta prevăzând că: „(2) Perioada prevăzută la alin. (1) este perioada anterioară datei la care se solicită acordarea drepturilor şi precedă sau succedă datei deschiderii procedurii insolvenţei.“ Aşadar, textul de lege nu distinge între etapele insolvenţei şi nu impune un termen-limită până la care trebuie să se raporteze respectivele creanţe salariale, acestea fiind legate de momentul deschiderii procedurii insolvenţei (fără a se preciza de care) ca moment de referinţă, dar fiind pentru o perioadă anterioară sau ulterioară acestuia (Decizia nr. 565 din 8 iulie 2020, paragrafele 100 şi 101). 17. Totodată, Curtea a învederat că în tot cuprinsul Legii nr. 200/2006 apare în mod frecvent alăturarea „administratorul judiciar/lichidatorul judiciar“, ceea ce semnifică voinţa legiuitorului de a asigura un cadru legal flexibil pentru interpretarea şi aplicarea textelor respective, cu adaptarea la situaţia concretă/etapa specifică a procedurii insolvenţei în care se află fiecare angajator-debitor. Prin urmare, Curtea a constatat că, la nivelul concepţiei Legii nr. 200/2006, mecanismul ce implică plata creanţelor salariale, inclusiv a celor ce se pot plăti din Fondul de garantare, include atât administratorul judiciar, cât şi lichidatorul judiciar, ceea ce înseamnă că este avută în vedere inclusiv perioada falimentului, şi nu doar deschiderea procedurii de insolvenţă, în care se numeşte un administrator judiciar. În concluzie, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 200/2006 sunt suficient de flexibil redactate încât să permită interpretarea şi aplicarea lor cazuală, de către judecătorul-sindic şi autorităţile în drept să conlucreze pentru acordarea creanţelor salariale angajaţilor îndreptăţiţi, astfel fiind atins scopul Legii nr. 200/2006 (şi al Directivei 80/987/CEE) şi fiind respectat art. 41 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) din Constituţie. Însă acest text capătă valenţe neconstituţionale în condiţiile în care, pentru acordarea celor 3 salarii cuvenite angajaţilor debitorului aflat în stare de insolvenţă, sunt excluse, în opera de interpretare şi aplicare a sa, etapele ulterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei (Decizia nr. 565 din 8 iulie 2020, paragrafele 106, 107, 109). 18. Prin urmare, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 200/2006, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale. 19. Faţă de această împrejurare, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, şi reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit între momentul sesizării Curţii Constituţionale şi momentul pronunţării instanţei de contencios constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în prezenta cauză, se observă că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă. 20. Distinct de acestea, deşi în cauza de faţă se va pronunţa o soluţie de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, se impune precizarea că prezenta decizie, în temeiul Deciziei nr. 565 din 8 iulie 2020, poate constitui motiv de revizuire, în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă. 21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţie ridicată de Societatea Farm-Ina - S.R.L. din Petrila în Dosarul nr. 1.420/97/2019 al Tribunalului Hunedoara - Secţia I civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Hunedoara - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
