Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi ale art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, excepţie ridicată de Societatea DEFI România - S.R.L., cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 6.418/271/2016 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.874D/2016. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 27 martie 2018, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi, şi a reprezentantului autorului excepţiei, avocat Alexandru Ion Grigoriu, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, a amânat pronunţarea asupra cauzei la data de 17 aprilie 2018, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 3. Prin Încheierea din 19 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.418/271/2016, Judecătoria Oradea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi ale art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate. Excepţia a fost ridicată de Societatea DEFI România - S. R. L., cu sediul în Bucureşti, într-o cauză având ca obiect plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie prin care autoarea a fost sancţionată contravenţional întrucât s-a constatat amplasarea de mijloace de publicitate fără aviz de publicitate temporară, cu acoperirea suprafeţelor vitrate ale unui imobil. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că, din modul de formulare a art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013, care impune o dată- limită până la care mijloacele de publicitate autorizate conform dispoziţiilor legale precedente pot fi menţinute, rezultă că noile norme se aplică retroactiv actelor şi/sau faptelor juridice născute în mod valabil şi în conformitate cu prevederile legale vechi, determinând o încălcare a principiilor neretroactivităţii legii, securităţii juridice şi încrederii legitime consacrate, deopotrivă, la nivel constituţional şi convenţional. 5. Autoarea excepţiei apreciază că aplicarea legii noi raportului juridic guvernat de legea veche, care are la bază o autorizaţie de construire emisă de autoritatea competentă şi un contract încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, în temeiul căruia părţile au înţeles să îşi asume drepturi şi obligaţii, conduce inevitabil la desfiinţarea atât a autorizaţiei de construire, cât şi a contractului, cu consecinţe negative asupra stabilităţii activităţii economice desfăşurate în mod legal. 6. Se arată că, deşi sintagma „dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2012“ a fost sancţionată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013 reia aceeaşi formulare şi, implicit, aceeaşi esenţă, modificând doar limita temporală, astfel încât criticile de neconstituţionalitate reţinute de instanţa de contencios constituţional subzistă, întrucât nu data de 1 ianuarie 2012 a fost considerată neconstituţională, ci limitarea în timp a producerii efectelor juridice determinate de existenţa unor raporturi juridice valabile, prin desfiinţarea acestora. 7. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013, raportată la art. 44 din Constituţie, autoarea consideră că aplicarea noilor dispoziţii legale încalcă dreptul de proprietate asupra unui bun în sensul îngrădirii dreptului titularului de a folosi şi dispune de mijloacele de publicitate autorizate în scopul obţinerii unor beneficii economice. 8. În continuare, autoarea excepţiei apreciază că art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013, prin raportare la art. 56 alin. (2) şi (4) din aceeaşi lege, contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece instituie un tratament juridic diferenţiat pentru aceeaşi categorie de subiecte de drept aflate în situaţii analoage, respectiv aflate în raporturi juridice având ca obiect amplasarea de mijloace de publicitate autorizate pe amplasamente autorizate în baza unor contracte valabil încheiate, anterior intrării în vigoare a legii noi. 9. Autoarea excepţiei susţine că art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013 creează un cadru discriminatoriu pentru proprietarii de imobile, întrucât mesh-ul este singurul mijloc publicitar care poate fi amplasat pe suprafeţele faţadelor cu ferestre ale imobilelor. Astfel, vor putea instala reclame numai proprietarii care deţin imobile care au faţade fără ferestre, suficient de largi pentru a se monta reclame pe acestea, în timp ce proprietarii din celelalte imobile nu vor mai putea monta reclame pe faţadele acestora, fiind astfel defavorizaţi faţă de prima categorie de proprietari. 10. Se apreciază că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013 îngrădesc dreptul de proprietate privată al proprietarilor imobilelor respective, întrucât impun o limitare a dreptului de folosinţă al proprietarilor clădirilor cu suprafeţe vitrate, drept de folosinţă ce reprezintă un atribut al dreptului de proprietate. 11. De asemenea, se menţionează faptul că măsura interzicerii amplasării de reclame publicitare pe suprafeţele vitrate ale clădirilor este contrară prevederilor constituţionale ale art. 45 şi art. 135 privind libertatea economică şi economia şi totodată nu respectă exigenţele constituţionale ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 12. În final, autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013 nu sunt în concordanţă cu interesul public şi au ca efect încetarea raporturilor contractuale dintre societăţile de publicitate care au amplasat suporturile publicitare tip mesh şi asociaţiile de proprietari din imobilele respective, asociaţiile fiind lipsite de venituri importante pe care le aveau asigurate din aceste contracte. 13. Judecătoria Oradea - Secţia civilă, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate, prin raportare la art. 16, art. 44, art. 45 şi art. 53 din Constituţie, este neîntemeiată, iar în raport cu art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea urmează să se pronunţe. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 56 alin. (1), prin raportare la principiul neretroactivităţii, invocă considerentele Deciziei nr. 26 din 18 ianuarie 2012, prin care Curtea a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2012“ cuprinsă în art. 56 alin. (1) din Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate este neconstituţională. Referitor la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013, se susţine că interdicţia reglementată de textul de lege criticat reprezintă o opţiune a legiuitorului, justificată de anumite considerente explicate la momentul legiferării. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost precizat în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi ale art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 5 iulie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: - Art. 15 alin. (2): „Se interzice acoperirea cu orice mijloc de publicitate a suprafeţelor vitrate ale clădirilor. “; – Art. 56 alin. (1): „Mijloacele de publicitate autorizate până la data intrării în vigoare a prezentei legi pot fi menţinute pe amplasamentele autorizate până la data expirării contractelor de publicitate în curs, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2014.“ 19. Curtea reţine că, prin dispoziţiile articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 793 din 17 decembrie 2013, termenul prevăzut la alin. (1) al art. 56 din Legea nr. 185/2013 s-a prorogat până la data de 1 octombrie 2015, textul stabilind că „Termenul prevăzut la alin. (1) al art. 56 din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 5 iulie 2013, se prorogă până la data de 1 octombrie 2015“. 20. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, art. 56 din Legea nr. 185/2013 a fost abrogat, prin art. I pct. 52 din Legea nr. 154/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 3 iulie 2017. 21. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. 22. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013, în forma în vigoare la data încheierii procesului-verbal de contravenţie, îşi produc în continuare efectele juridice în cauză şi vor fi supuse controlului de constituţionalitate. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi ale art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 154/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 185/2013. 23. În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 135 privind economia. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 365 din 14 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 3 august 2015, paragraful 12, a statuat că „scopul Legii nr. 185/2013 este acela de a asigura condiţiile pentru un cadru construit coerent, armonios, sigur şi sănătos, pentru protecţia valorilor mediului natural şi antropic, pentru prezervarea calităţii peisajului şi a cerinţelor privind asigurarea calităţii în construcţii“. De asemenea, prin aceeaşi decizie, potrivit art. 3 lit. j) şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 185/2013, Curtea a reţinut că mijloacele de publicitate reprezintă ansamblul de elemente constructive folosite în scopul prezentării unei activităţi comerciale, industriale, artizanale sau liber-profesioniste ori a unui eveniment şi că publicitatea este permisă atât pe domeniul public sau privat al statului şi al unităţii administrativ-teritoriale, cât şi pe proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor legale în vigoare (paragraful 15). 25. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013, raportată la prevederile constituţionale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, prin Decizia nr. 365 din 14 mai 2015, precitată, paragrafele 16-20, Curtea a statuat că normele constituţionale, în deplin acord cu cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, permit posibilitatea instituirii unor limite legale de exercitare a dreptului de proprietate, pentru protejarea unor interese publice: în interes economic general sau fiscal, în interes edilitar, în interes de salubritate şi sănătate publică, în interes social, cultural istoric, urbanistic şi arhitectural, în interesul siguranţei şi apărării naţionale etc., cu condiţia ca aceste limitări legale să nu atingă însăşi substanţa dreptului de proprietate. Ca atare, Curtea nu a putut reţine critica potrivit căreia art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013 încalcă dreptul de proprietate privată, având în vedere că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate se circumscrie scopului legii, astfel cum acesta este enunţat în art. 1. Jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale a statuat că legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. În consecinţă, Curtea a constatat că, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale, textul de lege criticat nefiind în contradicţie cu prevederile art. 44 din Legea fundamentală. 26. Cu privire la susţinerea potrivit căreia art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013 creează un cadru discriminatoriu pentru proprietarii de imobile, întrucât vor putea instala reclame numai proprietarii care deţin imobile care au faţade fără ferestre, suficient de largi pentru a se monta reclame pe acestea, în timp ce proprietarii din celelalte imobile nu vor mai putea monta reclame pe faţadele acestora, fiind astfel defavorizaţi faţă de prima categorie de proprietari, aceasta nu îşi găseşte temei. Conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. Aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, se constată că principiul egalităţii în drepturi nu a fost încălcat, având în vedere că dispoziţiile de lege potrivit cărora se interzice acoperirea cu orice mijloc de publicitate a suprafeţelor vitrate ale clădirilor se aplică tuturor destinatarilor săi, fără ca între aceştia să existe privilegii sau discriminări. 27. În continuare, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia măsura interzicerii amplasării de reclame publicitare pe suprafeţele vitrate ale clădirilor este contrară prevederilor constituţionale ale art. 45 şi art. 135 privind libertatea economică şi economia. 28. Potrivit jurisprudenţei Curţii, principiul libertăţii economice, garantat la nivel constituţional în anul 2003, odată cu revizuirea Constituţiei, constituie, împreună cu libera iniţiativă, fundamentul economiei de piaţă, având un conţinut normativ complex, care priveşte atât începerea unei activităţi economice, cât şi desfăşurarea acesteia într-un mediu concurenţial nedistorsionat de bariere legale discriminatorii şi practici anticoncurenţiale, abuzive sau neloiale. În considerarea specificului economiei de piaţă, rolul statului este limitat la crearea cadrului general, economic, social şi politic, necesar pentru derularea activităţii operatorilor economici, ceea ce implică adoptarea unor reglementări restrictive, dar în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor, reglementări care nu pot afecta substanţa drepturilor. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, prin interzicerea faptelor ilicite, prejudiciabile pentru societate sau pentru alte persoane. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 768 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 4 martie 2015, şi Decizia nr. 214 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 18 iulie 2017. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, atât accesul liber al persoanei la o activitate economică, cât şi exercitarea acestuia se desfăşoară „în condiţiile legii“, aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa. Ca atare, libertatea economică nu apare ca un drept absolut al persoanei, ci este condiţionată de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale. Altfel spus, libertatea economică nu se poate manifesta decât în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor. Prin urmare, măsura interzicerii amplasării de reclame publicitare pe suprafeţele vitrate ale clădirilor asigură protejarea interesului general şi condiţiile pentru un cadru construit coerent, armonios, sigur şi sănătos, pentru protecţia valorilor mediului natural şi antropic, pentru prezervarea calităţii peisajului şi a cerinţelor privind asigurarea calităţii în construcţii. 29. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013, Curtea reţine că, în esenţă, aceasta vizează încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2). Astfel, autoarea susţine că din modul de formulare a art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013, care impune o dată-limită până la care mijloacele de publicitate autorizate, conform dispoziţiilor legale precedente, pot fi menţinute pe amplasamentele autorizate, rezultă că noile norme se aplică retroactiv actelor şi/sau faptelor juridice născute în mod valabil şi în conformitate cu prevederile legale aplicabile sub imperiul legii vechi, determinând o încălcare a principiilor neretroactivităţii legii, securităţii juridice şi încrederii legitime consacrate, deopotrivă, la nivel constituţional şi convenţional. 30. Faţă de această susţinere, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2), art. 49 alin. (2), art. 54 şi art. 56 din Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2012“ cuprinsă în art. 56 alin. (1) din Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate este neconstituţională. Astfel, Curtea a reţinut că „impunerea de reguli şi obligaţii noi în sarcina operatorilor de publicitate nu reprezintă în sine o încălcare a prevederilor constituţionale. Cu toate acestea, impunerea de reguli şi obligaţii noi fără reglementarea unui termen adecvat care să permită subiectului de drept să răspundă noilor cerinţe legislative reprezintă o încălcare a exigenţelor constituţionale sub aspectul principiului securităţii juridice şi a principiului încrederii legitime care impune limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice şi stabilitatea regulilor instituite prin acestea“. 31. Curtea observă că, după pronunţarea Deciziei nr. 26 din 18 ianuarie 2012 în cadrul controlului a priori, art. 56 din legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate a fost completat cu un nou alineat în sensul că: (2) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), pot fi menţinute pe amplasamentele autorizate, până la data expirării contractelor de publicitate în curs, acele mijloace de publicitate care respectă prevederile prezentei legi, iar prin amplasament şi caracteristici se încadrează în categoria de mijloace de publicitate admise de regulamentul local de publicitate. Confirmarea îndeplinirii tuturor condiţiilor menţionate se realizează de către autorităţile administraţiei publice locale. 32. Astfel, după admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate şi constatarea ca neconstituţională a sintagmei „dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2012“ din cuprinsul art. 56 alin. (1) din legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, legiuitorul a stabilit un nou termen pentru expirarea contractelor de publicitate în curs, la data de 1 ianuarie 2014, termen prorogat ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2013, la 1 octombrie 2015. 33. Aşadar, prin dispoziţia de lege criticată, legiuitorul a reglement un termen adecvat, stabilit iniţial la data de 1 ianuarie 2014 şi prorogat ulterior la 1 octombrie 2015, în care subiectul de drept să răspundă noilor cerinţe legislative. Ca atare, critica de neconstituţionalitate a art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 154/2017, este neîntemeiată. 34. În final, Curtea constată că susţinerile privind încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţie nu subzistă, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, norma constituţională invocată nu are aplicabilitate în cauza de faţă. 35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea DEFI România - S.R.L., cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 6.418/271/2016 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi ale art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 154/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 185/2013, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
