Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, excepţie ridicată de Amalia Veronica Stan în Dosarul nr. 16.153/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 187D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că, raportat strict la obiectul cauzei, şi anume acordarea alocaţiei de stat în cuantum majorat cu 100% pentru o minoră cu handicap, de la data naşterii acesteia, excepţia de neconstituţionalitate apare ca inadmisibilă, prin prisma legăturii cu cauza, întrucât decizia Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti privind stabilirea cuantumului alocaţiei nu a fost contestată. Pe fondul excepţiei, însă, apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu sunt suficient de clare şi previzibile, în sensul că nu rezultă dacă trimiterea la art. 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care prevede un cuantum majorat al alocaţiei pentru copilul cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, se referă la o majorare a cuantumului alocaţiei cu coeficientul de 0,4 sau dacă această majorare a fost avută în vedere atunci când s-a stabilit un cuantum diferit faţă de cel stabilit pentru minorul fără handicap, cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani. Prin lipsa de previzibilitate a normei se creează un tratament diferenţiat între copilul cu handicap cu vârsta până la 3 ani, pentru care nu există nicio trimitere la legea specială, şi cel cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, având în vedere că dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 448/2006 prevedeau la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate că pentru copilul cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani se acordă o alocaţie în cuantum majorat cu 100%. Apreciază că se creează un tratament discriminatoriu între cele două categorii de copii, întemeiat exclusiv pe criteriul vârstei, deşi ambele categorii se află în situaţii obiectiv identice. Or, acest lucru contravine înseşi raţiunii pentru care legiuitorul constituant a prevăzut în art. 49 alin. (2) necesitatea adoptării unor măsuri speciale faţă de această categorie de copii, şi anume starea de nevoie. În concluzie, consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt incompatibile cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi art. 49 alin. (2) din Constituţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 14 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 16.153/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, excepţie ridicată de Amalia Veronica Stan într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului introdus împotriva sentinţei prin care a fost respinsă cererea de acordare a alocaţiei de stat pentru copii în cuantumul majorat cu 100% pentru o minoră încadrată în categoria persoanelor cu handicap grav începând cu data naşterii acesteia. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece încalcă art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi, cu referire la tratamentul juridic diferit instituit între minorii cu handicap care au împlinit vârsta de 3 ani şi cei care au mai puţin de 3 ani. Arată că lipsa unei distincţii între situaţiile concrete în care s-ar putea afla copiii cu handicap anterior şi ulterior vârstei de 3 ani nu justifică, din perspectiva principiului egalităţii, un tratament discriminatoriu. Privarea copiilor cu handicap până la vârsta de 3 ani de întreaga protecţie conferită de lege exclusiv pe baza criteriului vârstei aduce atingere şi dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, potrivit cărora statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Precizează că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit, prin Decizia nr. 277 din 21 martie 2006, că, în definirea dreptului la alocaţiile acordate de stat, art. 49 din Constituţie nu prevede nicio altă condiţie decât ca aceştia să fie copii, în cazul de faţă copii cu handicap. Pentru identitate de raţiune, stabilirea unui tratament discriminatoriu în cazul copiilor mai mici de trei ani conduce la aceleaşi efecte, şi anume încălcarea art. 16 şi art. 49 din Constituţie. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, textul de lege criticat contravenind principiului egalităţii, reglementat de art. 16 din Constituţie, care presupune nu doar ca la situaţii egale să se aplice un tratament juridic egal, ci şi ca la situaţii diferite să se aplice un tratament juridic distinct (discriminarea pozitivă). Textul de lege criticat, care consacră majorarea alocaţiei de stat pentru copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, face aplicarea acestor principii faţă de situaţia excepţională a minorilor în discuţie, care necesită protecţie socială suplimentară. De asemenea, prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 61/1993, care conferă majorarea alocaţiei pentru copilul cu handicap în intervalul 2-3 ani, sunt în aceeaşi optică. Nu aceeaşi este situaţia prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a), care nu fac niciun fel de diferenţiere între copiii cu vârsta de până la 2 ani în ceea ce priveşte cuantumul alocaţiei de stat, cu toate că situaţia deosebită a acestora ar fi impus-o. Apreciază totodată că prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 61/1993 sunt neconstituţionale şi prin raportare la prevederile art. 49 din Constituţie. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Faţă de argumentele expuse în susţinerea discriminării generate de textul legal analizat, opinează că acestea reprezintă aspecte ce ţin de oportunitatea reglementării, de optica legiuitorului şi nu reprezintă veritabile critici în sensul afirmat de autoare. Precizează că, tocmai în sensul respectării principiului nediscriminării, art. 1 din legea analizată stabileşte că instituirea alocaţiei de stat pentru copii este o formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare. Aşadar, ar rezulta că puterea legiuitoare a avut în vedere reglementarea unei măsuri de protecţie socială care să se aplice tuturor copiilor, fără nicio distincţie, în timp ce măsurile legislative special concepute pentru copiii cu handicap fac obiectul unor reglementări speciale, cum ar fi, spre exemplu, Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. În opinia sa, nu se poate reţine nici afirmaţia că, prin textul legal criticat, copiii cu handicap cu vârsta de până la 3 ani sunt privaţi de întreaga protecţie a legii, actul normativ criticat având ca obiect alocaţia de stat la care are dreptul orice copil, indiferent de starea de sănătate, şi nu măsuri pentru protecţia celor cu un anumit grad de handicap, măsuri care se regăsesc în alte acte normative. 9. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere arată că, în aplicarea dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul a reglementat prin Legea nr. 61/1993 dreptul la alocaţia de stat. Consacrarea dreptului copiilor la ocrotire specială, sub forma alocaţiilor acordate de stat fără nicio discriminare, corespunde principiilor generale care stau la baza statului român şi prevederilor privind ocrotirea copiilor cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în alte pacte şi tratate la care România este parte. Menţionează că existenţa unui handicap presupune, pentru toate persoanele care se confruntă cu aceasta, eforturi comparabile de adaptare la condiţiile de trai. Or, din analiza normelor supuse controlului de constituţionalitate se observă că existenţa unui tratament distinct aplicat copiilor cu handicap îndreptăţiţi la alocaţia de stat se bazează pe criteriul vârstei, în funcţie de care s-a stabilit un anumit cuantum al acestei alocaţii, cuantumul fiind majorat cu 100% pentru copiii cu handicap care au vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani. Apreciază că instituirea unui tratament distinct între copiii cu handicap în funcţie de vârstă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă. În cazul de faţă, vârsta minorului cu handicap nu poate constitui un criteriu obiectiv şi raţional pentru instituirea unui tratament juridic diferenţiat. Ca atare, soluţia legislativă criticată creează premisele unei discriminări între persoane care, deşi se găsesc în situaţii obiectiv identice (minori cu handicap), beneficiază de un tratament juridic diferit (acordarea alocaţiei de stat într-un cuantum diferit), ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală. De asemenea, subliniază faptul că, în vederea realizării unei politici naţionale de egalitate a şanselor şi de prevenire a unui tratament discriminatoriu, legiuitorul constituant a consacrat în art. 50 din Constituţie dreptul persoanelor cu handicap de a se bucura de o protecţie specială, sens în care statul are obligaţia de a asigura egalitatea de şanse a persoanelor cu handicap. 10. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2012, care, la data ridicării excepţiei, aveau următorul cuprins: - Art. 3 alin. (1) lit. a) şi c): "(1) Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte în raport cu indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR, după cum urmează: a) 0,4 ISR pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap); (...) c) 0,4 ISR pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap, conform prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare." 13. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 22 februarie 2019, s-a stabilit un cuantum al alocaţiei de stat de 300 lei atât pentru copiii cu handicap cu vârsta de până la 3 ani, cât şi pentru copiii cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani. În lumina celor statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va examina sub aspectul constituţionalităţii prevederile în redactarea pe care o aveau la data ridicării excepţiei în faţa instanţei de judecată, întrucât litigiul are ca scop acordarea alocaţiei majorate cu 100% şi începând cu data naşterii până la împlinirea vârstei de 3 ani pentru un minor cu handicap, la fel ca pentru copiii cu handicap care au depăşit această vârstă. 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 49 - Protecţia copiilor şi a tinerilor. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată, mai întâi, că aceasta este admisibilă prin raportare la dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care instituie condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei a prevederilor de lege supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, obiectul litigiului în cursul soluţionării căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate îl reprezintă anularea deciziei prin care Consiliul Local al Sectorului 5 Bucureşti - Direcţia Generală de Asistenţă Socială a refuzat să stabilească un cuantum al alocaţiei majorat de la data naşterii copilului al cărui handicap a fost diagnosticat şi încadrat ca atare ulterior acestui moment. Acordarea alocaţiei în cuantum majorat a fost aprobată doar de la data formulării cererii de solicitare a reconsiderării cuantumului acesteia şi stabilirii acestuia corespunzător copilului cu handicap, în condiţiile în care, până la acel moment, alocaţia fusese plătită în cuantumul corespunzător alocaţiilor acordate copiilor fără handicap. Aşadar, fiind în discuţie dimensionarea cuantumului alocaţiei de stat, Curtea apreciază că este incident în cauză art. 3 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 61/1993, al cărui conţinut normativ vizează tocmai această problematică, astfel că va analiza pe fond excepţia de neconstituţionalitate. 16. Trecând la analiza constituţionalităţii prevederilor de lege ce formează obiectul excepţiei, Curtea observă că autoarea acesteia susţine, în esenţă, că majorarea de 100% în privinţa alocaţiei copiilor cu handicap trebuie acordată tuturor, indiferent de vârsta acestora, criticând pretinsa diferenţă de tratament juridic instituită prin prevederile de lege criticate între copiii cu handicap cu vârsta de până la 3 ani şi copiii cu handicap care au depăşit această vârstă, din punctul de vedere al cuantumului alocaţiei de stat acordate. 17. În argumentarea acestor afirmaţii, porneşte de la compararea reglementării modului de stabilire a alocaţiei, diferenţiat între cele două categorii de copii cu handicap, în funcţie de vârstă. Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 61/1993, pentru copiii cu handicap cu vârsta de până la 3 ani, cuantumul acesteia era, la momentul ridicării excepţiei, de 40% din indicatorul social de referinţă (ISR), iar pentru copiii cu handicap cu vârsta între 3 şi 18 ani, art. 3 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege prevede că acesta se calculează în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, care stabilesc următoarele: „Copiii cu handicap, inclusiv copiii cu handicap de tip HIV/SIDA, beneficiază de alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 100%.“ Curtea observă că indicatorul social de referinţă este definit în art. 5 pct. IX din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, astfel: „Indicatorul social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, denumit în continuare indicator social de referinţă, reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, acordate atât în vederea asigurării protecţiei persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru şomaj, cât şi în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum şi a angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc de muncă.“ Valoarea indicatorului social de referinţă este de 500 lei, potrivit art. 33^1 din aceeaşi lege, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 126/2008 privind modificarea şi completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor dintre nivelul drepturilor acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi nivelul salariului de bază minim brut pe ţară şi al stabilirii măsurilor de aplicare a unor regulamente comunitare. 18. Analizând evoluţia soluţiei legislative cuprinse în art. 3 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 61/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993, Curtea constată că, iniţial, Legea nr. 61/1993 prevedea acelaşi cuantum unic al alocaţiei de stat pentru copiii de până la 18 ani, indiferent dacă aveau sau nu handicap. Ulterior, prin art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1008 din 14 noiembrie 2005, se stabileşte, ca o măsură derogatorie, ca alocaţia de stat pentru copiii între 0-2, respectiv 0-3 ani (pentru cei cu handicap) să fie în cuantum de 200 lei de la 1 ianuarie 2007, iar Legea nr. 61/1993 continua să se aplice, ca normă generală, pentru ceilalţi copii. După adoptarea Legii nr. 53/1992 privind protecţia specială a persoanelor handicapate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 iunie 1992, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 30 iunie 1999, şi a Legii nr. 448/2006, se realiza astfel o necesară coroborare între, pe de o parte, Legea nr. 61/1993 sau, după caz, hotărârile Guvernului care stabileau cuantumul unic al alocaţiei pentru toţi copii care intrau în sfera normei generale (cu titlu exemplificativ, Hotărârea Guvernului nr. 24/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 18 februarie 1997, Hotărârea Guvernului nr. 1.360/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 10 decembrie 2002, sau Hotărârea Guvernului nr. 2.392/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.270 din 29 decembrie 2004) şi, pe de altă parte, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 53/1992, art. 18 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 şi art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, majorările prevăzute de aceste din urmă acte normative nefiind aşadar incluse în cuantumul unic antereferit. De abia prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011, art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 este abrogat şi conţinutul său normativ este introdus în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 61/1993. Din această evoluţie legislativă au rezultat cele două cuantumuri, pe de o parte, pentru copiii între 0-2 şi 0-3 ani, după caz, şi, pe de altă parte, pentru cei între 2-18 şi 3-18, după caz. 19. La intrarea în vigoare a art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, cuantumul alocaţiei de stat pentru copiii între 0-2, respectiv 0-3 ani, după caz, fiind stabilit la 200 lei, a devenit de 8, respectiv de 4 ori mai mare (pentru copii cu/fără handicap) faţă de cuantumul alocaţiei de stat pentru copiii între 2-18 şi 3-18, care la 1 ianuarie 2007 era de 25 lei, respectiv 50 lei, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 54/2007 privind indexarea cuantumului lunar al alocaţiei de stat pentru copii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2007. Mai mult, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 a ţinut seama în stabilirea alocaţiei de stat pentru copilul între 0-2 şi 0-3 ani de necesitatea susţinerii familiei pentru creşterea copilului, aplicându-se ca o normă derogatorie de la prevederea generală cuprinsă în art. 3 din Legea nr. 61/1993 şi art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006. Odată cu includerea normei speciale în corpul legii generale aceasta nu şi-a pierdut specificitatea, astfel că, în continuare, art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 se raportează numai la alocaţia de stat comună/generală, respectiv cea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 61/1993. De altfel, legiuitorul a fost consecvent şi, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2011, prin Legea nr. 125/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 2 iunie 2015, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019, s-a raportat numai la aceasta din urmă, majorând-o cu 100%. 20. În acest context legislativ, autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă aplicarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 în raport cu art. 3 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 61/1993 din perspectiva unei egalităţi formale în sensul că şi pentru alocaţia de stat a copilului cu handicap cu vârsta între 0-3 ani trebuie aplicată o majorare cu 100%, precum în situaţia copilului cu handicap cu vârsta între 3-18 ani. Or, astfel cum s-a arătat, cuantumul alocaţiei copilului cu handicap cu vârsta între 0-3 ani, încă de la momentul la care a fost introdusă, a fost şi este un cuantum special faţă de alocaţia de stat comună/ generală. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2007, data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, semnificaţia art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 este aceea de a menţine în plată pentru copiii cu handicap un cuantum al alocaţiei cât mai apropiat de cel special existent în plată. Astfel, Curtea constată că, în cauză, nu este aplicabilă egalitatea formală, respectiv aplicarea art. 58 alin. (1) pentru toţi copiii cu handicap, ci, având în vedere evoluţia legislativă antereferită, Curtea urmează a se raporta la necesitatea aplicării exigenţelor egalităţii materiale, în considerarea cărora legiuitorul este în drept să reglementeze/folosească mijloace diferite pentru a atinge, prin prisma finalităţii acţiunii sale, o egalizare a situaţiei celor două categorii de copii cu handicap, în ceea ce priveşte cuantumul alocaţiilor lor, ţinând seama de situaţia specifică în care aceştia se află [cu privire la conceptul de egalitate materială, a se vedea Decizia nr. 799 din 18 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 19 noiembrie 2015, paragraful 68] 21. În consecinţă, aplicarea majorării de 100% asupra alocaţiei de stat generale, nu şi asupra celei speciale, are drept rezultat menţinerea în plată a unui cuantum al alocaţiei de stat egal sau apropiat faţă de alocaţia de stat în cuantum special. 22. Curtea constată că, întrucât nu trebuie realizată o analiză a egalităţii sub aspect formal între persoanele cu handicap, discriminarea/nediscriminarea nu trebuie privită în sensul că acei copii cu handicap a căror vârstă este mai mică de 3 ani nu ar beneficia de majorare, ci din perspectiva unei egalităţi materiale, în virtutea căreia toţi copiii cu handicap trebuie să beneficieze de un cuantum al alocaţiei egal/similar indiferent de vârstă, spre deosebire de cei fără handicap. 23. Curtea accentuează că inclusiv din evoluţia reglementării, aşa cum a fost mai sus prezentată, se observă că intenţia legiuitorului a fost menţinerea în plată a aceluiaşi cuantum al alocaţiei pe toată durata copilăriei, până la împlinirea vârstei de 18 ani. 24. Faţă de critica referitoare la pretinsa nesocotire a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) teza întâi din Constituţie, potrivit cărora „Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap“, Curtea constată că textul constituţional citat instituie obligaţia statului de a acorda alocaţii, consacrând la nivelul Legii fundamentale o formă de ocrotire, fără să impună însă fixarea acesteia la acelaşi nivel pentru toţi copiii, în mod nediferenţiat. Prin maniera generică de redactare a textului menţionat, legiuitorul constituant a permis ajustarea corespunzătoare a cuantumului alocaţiei, realizată chiar prin intermediul legii din care fac parte prevederile criticate în cauza de faţă, în funcţie de situaţia particulară în care se află destinatarii acesteia, respectiv împrejurarea că aceştia sunt sau nu afectaţi de un handicap. 25. Autoarea excepţiei face referire şi la Decizia nr. 277 din 21 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 18 aprilie 2006, prin care Curtea Constituţională a reţinut că, în definirea dreptului la alocaţiile acordate de stat, art. 49 din Constituţie nu prevede nicio altă condiţie în afara aceleia ca titularii acestuia să fie copii. Ipoteza avută în vedere în acel caz viza privarea totală a unei categorii de copii de beneficiul alocaţiei, şi anume a celor care urmau cursurile unei instituţii din sistemul de învăţământ privat. Or, în speţa de faţă nu se pune în discuţie însăşi acordarea alocaţiei, ci cuantumul acesteia. Ca atare, nici din această perspectivă nu sunt întemeiate criticile formulate. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Amalia Veronica Stan în Dosarul nr. 16.153/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 aprilie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu soluţia pronunţată prin Decizia nr. 223 din 16 aprilie 2019, considerăm că ar fi trebuit admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 22 februarie 2019. Autorul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 61/1993. În realitate, excepţia priveşte art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 61/1993, criticat ca aducând atingere art. 16 şi art. 49 din Constituţie, prin comparaţie cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 61/1993. Articolul 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 61/1993 în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 avea următorul cuprins: „Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte în raport cu indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR, după cum urmează: a) 0,4 ISR pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap“. Articolul la care se raportează autorul pentru a motiva discriminarea este art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 61/1993, având următorul cuprins: „Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte în raport cu indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR, după cum urmează: […] c) 0,4 ISR pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap, conform prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.“ Articolul 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 la care face trimitere art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 61/1993, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019, avea următorul cuprins: „Copiii cu handicap, inclusiv copiii cu handicap de tip HIV/SIDA, beneficiază de alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 100%.“ Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Legea fundamentală, se observă că prin textul de lege criticat se instituie o plată diferenţiată a alocaţiei pentru copiii cu handicap ce au vârsta de până la trei ani. Aceştia beneficiază doar de alocaţia de stat standard pentru copii. După vârsta de trei ani şi până la împlinirea vârstei de 18 ani, cuantumul alocaţiei pentru copiii cu handicap se majorează cu 100%. Astfel, prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 61/1993 instituie o discriminare pe criterii de vârstă între copiii cu handicap, în condiţiile în care, potrivit art. 1 din Legea nr. 61/1993, alocaţia de stat pentru copii reprezintă o formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare. Cu privire la principiul egalităţii, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Încălcarea principiului egalităţii apare atunci când se aplică un tratament juridic diferenţiat unor situaţii de fapt asemănătoare, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă […]. Aplicând cele reţinute la cauza de faţă, situaţia în care se află copiii cu handicap este identică, iar tratamentul diferenţiat sub aspectul alocaţiei acordate nu poate avea o motivare obiectivă şi rezonabilă. Apreciem că nu se poate face o comparaţie între nevoile copiilor cu handicap până la vârsta de trei ani cu acelea ale copiilor a căror vârstă este mare de trei ani, ajungându-se la concluzia că alocaţia se dublează datorită creşterii acestor nevoi. Spre exemplu, în cazul unui copil cu handicap grav, în prima perioadă a creşterii ar putea fi nevoie de intervenţii chirurgicale care presupun şi o recuperare corespunzătoare, astfel încât apreciem că nevoile unui copil cu handicap sunt necuantificabile şi necomparabile după criteriul vârstei, ci ţin exclusiv de evoluţia individuală a fiecăruia, iar forma de ocrotire acordată de stat, aşa cum este definită alocaţia, trebuie să aibă acelaşi cuantum pentru fiecare copil indiferent de vârstă. Nu poate fi primită, de principiu, teoria creşterii indemnizaţiei motivate de inserţia socială, deoarece pentru cazul copiilor fără handicap care au trecut de vârsta de 2 ani alocaţia acordată de legiuitor scade. Practic, dacă această teorie ar fi fost împărtăşită de legiuitor ar fi trebuit ca şi în cazul copiilor fără handicap alocaţia să se dubleze. De altfel, legiuitorul însuşi a revenit asupra opţiunii sale iniţiale, stabilind aceeaşi alocaţie pentru copiii cu handicap, indiferent de vârstă, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019, antereferită. Nu în ultimul rând trebuie avute în vedere şi prevederile actelor internaţionale la care România este parte, cum ar fi, spre exemplu, Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată prin Legea nr. 18/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, care, deşi în art. 2 alin. (1) nu reglementează cu privire la vârstă ca un criteriu de nediscriminare, totuşi, în art. 23 statuează cu privire la obligaţia statelor de a asigura o viaţă împlinită şi decentă pentru copiii cu handicap, recunoscând dreptul acestora de a beneficia de îngrijiri speciale, încurajând şi asigurând, în măsura resurselor disponibile, la cerere, un ajutor adaptat situaţiei copilului şi situaţiei părinţilor sau a celor cărora le este încredinţat. Recunoscând nevoile speciale ale copiilor, ajutorul acordat va fi gratuit şi destinat asigurării accesului efectiv al copiilor cu handicap la educaţie, formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire în vederea ocupării unui loc de muncă, activităţi recreative, de o manieră care să asigure deplina integrare socială şi dezvoltare individuală a copiilor, inclusiv dezvoltarea lor culturală şi spirituală. Pentru aceste motive, apreciem că excepţia de neconstituţionalitate ar fi trebuit admisă, prin raportare la dispoziţiile art. 16 din Constituţie, şi ar fi trebuit constatat că art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, este neconstituţional. Judecător, conf. univ. dr. Simona-Maya Teodoroiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
