Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel-Marius Morar │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Daniela Ramona Mariţiu│- magistrat-asistent│
└──────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. (2) şi art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marcel Bădără în Dosarul nr. 1.314/1/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1024D/2016. 2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Ciubotaru Lucian Manuel, domnul avocat Petru Ivaşcu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 3.260D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. (2) şi art. 305 alin. (1) şi (3) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dan D. Vasile şi Dan V. Vasile în Dosarul nr. 3.767/62/2016/a1 al Tribunalului Braşov - Secţia penală. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Avocatul prezent şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.260D/2016 la Dosarul nr. 1.024D/2016, care a fost primul înregistrat. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii Ciubotaru Lucian Manuel, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că dispoziţiile art. 305 alin. (1) şi (3) teza întâi din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care permit efectuarea urmăririi penale in rem ulterior identificării persoanei care se presupune că a săvârşit infracţiunea. În caz contrar, se ajunge la o încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 11, art. 20, art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) şi (2) şi ale art. 132 alin. (1) cu raportare la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Susţine că, din momentul identificării persoanei care a săvârşit fapta, organul de urmărire penală ar trebui să aducă la cunoştinţa acesteia învinuirea, dându-se, astfel, posibilitatea formulării de probatorii şi apărări. 6. Reprezentantul Ministerului Public susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, ambele dispoziţii supuse controlului de constituţionalitate fiind examinate de Curtea Constituţională, din perspectiva unor critici similare. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 305 alin. (1) şi (3) teza întâi din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public apreciază că se evocă o manieră defectuoasă de aplicare şi interpretare a acestui text de lege. Împrejurarea că legiuitorul a impus mai întâi începerea in rem a urmăririi penale, chiar şi în ipoteza cunoaşterii identităţii făptuitorului, a fost motivată de necesitatea conferirii unor garanţii acestuia, în sensul strângerii unui minim de probe care să susţină bănuiala rezonabilă că acesta este autorul faptei şi a faptului că nu există un impediment referitor la punerea în mişcare a acţiunii penale. În măsura în care majoritatea sau toate probele sunt administrate de procuror în faza exercitării urmăririi penale in rem, acest aspect urmează să fie sancţionat de judecătorul de cameră preliminară, potrivit Codului de procedură penală. În concluzie, solicită menţinerea jurisprudenţei şi respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 19 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.314/1/2016/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. (2) şi art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marcel Bădără, cu ocazia procedurii de cameră preliminară. 8. Prin Încheierea din 25 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.767/62/2016/a1, Tribunalul Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. (2) şi art. 305 alin. (1) şi (3) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dan D. Vasile şi Dan V. Vasile, cu ocazia procedurii de cameră preliminară. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, în condiţiile în care nu impun, sub sancţiunea nulităţii, obligativitatea înregistrării declaraţiilor martorilor audiaţi în faza urmăririi penale. Apreciază că o astfel de obligaţie în sarcina procurorului ar reprezenta o garanţie esenţială a respectării principiului loialităţii administrării probelor, precum şi a dreptului la un proces echitabil. De asemenea, susţine că neînregistrarea audierilor realizate în cursul urmăririi penale, precum şi nemenţionarea unui motiv concret şi credibil care să justifice lipsa înregistrării, afectează în mod grav credibilitatea declaraţiei date în cursul urmăririi penale, mai ales raportat la faptul că urmărirea penală este o fază nepublică a procesului penal, iar avocatul nu are posibilitatea de a participa la audierile realizate în faza urmăririi penale in rem. 10. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 305 alin. (1) şi (3) teza întâi din Codul de procedură penală, autorii excepţiei apreciază că acestea sunt incompatibile cu exigenţele constituţionale, în măsura în care permit efectuarea urmăririi penale in rem chiar şi ulterior identificării persoanei despre care se presupune că ar fi săvârşit infracţiunea. O atare interpretare încalcă în mod flagrant dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 24 şi art. 132 alin. (1), dar şi garanţiile fundamentale ale procesului penal, precum şi principiul loialităţii administrării probelor. În continuare, arată că, potrivit jurisprudenţei europene, o persoană dobândeşte statutul de acuzat (suspect) nu din momentul în care acesta îi este atribuit în mod formal de organul de urmărire penală, ci din momentul în care autorităţile judiciare aveau motive plauzibile de a-l suspecta că a săvârşit infracţiuni. Dispoziţiile criticate oferă procurorului posibilitatea de a administra, încă din faza de urmărire penală in rem, întregul material probator necesar pentru a formula acuzaţiile împotriva suspectului, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţie şi art. 24 alin. (2) din Constituţie. 11. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că dispoziţiile art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor constituţionale, deoarece Legea fundamentală nu instituie o obligaţie a înregistrării declaraţiei martorului cu ocazia audierii lui în faza de urmărire penală. Consideră că neefectuarea înregistrării prevăzute de art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală nu conduce automat la încălcarea dreptului la un proces echitabil. Susţine că, deşi este adevărat că o privare a inculpatului de posibilitatea de a lua cunoştinţă de modul cum au fost administrate probele în etapa urmăririi penale in rem, mai ales în condiţiile în care în faza urmăririi penale in personam s-a respins solicitarea readministrării probelor, poate conduce, în unele situaţii, la o încălcare a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aceasta este o problemă de apreciere globală a modului cum a fost desfăşurată procedura în această fază procesuală. 12. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, instanţa arată că este firesc ca urmărirea penală să nu fie începută in personam până la momentul în care nu există indicii rezonabile cu privire la faptul că o anumită persoană a săvârşit fapta, pentru că altfel s-ar aduce atingere drepturilor şi intereselor persoanei respective. Apreciază că aspectele invocate de inculpat au legătură cu interpretarea şi aplicarea cu bună-credinţă a acestor dispoziţii, în sensul de a da posibilitatea inculpatului să beneficieze de toate garanţiile rezultate din dreptul la apărare, aspecte ce nu pot fi rezolvate prin declararea ca neconstituţionale a acestor texte. 13. Tribunalul Braşov - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală este întemeiată. Începerea urmăririi penale in rem legitimează organul de cercetare penală să demareze activităţile specifice care duc la realizarea obiectului urmăririi penale, sens în care, după sesizare, are obligaţia să caute şi să strângă datele ori informaţiile cu privire la existenţa infracţiunii, să ia măsuri pentru limitarea consecinţelor acesteia şi să strângă şi să administreze probele necesare cu respectarea exigenţelor consacrate de art. 100 şi art. 101 din Codul de procedură penală referitoare la administrarea probelor, în acord cu principiul loialităţii. Este adevărat că în această etapă, situată după începerea urmăririi penale in rem până la începerea urmăririi penale in personam - moment la care suspectul dobândeşte potrivit legii procesual penale drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, - organul de cercetare penală poate proceda la audierea unor persoane în calitate de martori, cum s-a întâmplat în prezenta cauză. Apreciază că, neexistând o normă imperativă care să impună înregistrarea declaraţiilor unor asemenea martori cu mijloace tehnice audio sau audiovideo, astfel cum se prevede în cazul audierii suspectului/inculpatului în art. 110 alin. (5) din Codul de procedură penală, dispoziţiile art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală generează o diferenţiere nejustificată în faţa legii în cazul acestor declaraţii, care, atunci când se formulează cereri în procedura camerei preliminare, trebuie verificate din perspectiva respectării principiului loialităţii administrării probelor prevăzut în mod expres de art. 101 din Codul de procedură penală. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 305 alin. (1) şi (3) teza întâi din Codul de procedură penală, apreciază că acestea nu contravin prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate. În acest sens, invocă Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Guvernul apreciază că autorul excepţiei invocă elemente de fapt, respectiv pretinse „abuzuri“ ale unor procurori în aplicarea dispoziţiilor legale criticate, fiind vorba deci de aspecte care ţin de aplicarea legii, acestea putând fi cenzurate de instanţele judecătoreşti. De asemenea, susţine că, din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, se observă că autorul acesteia s-a mărginit să enumere o serie de dispoziţii convenţionale şi constituţionale, fără a arăta în concret în ce constă contradicţia între dispoziţiile criticate şi Constituţie sau Convenţie. Pentru aceste motive, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, susţine că se impune respingerea excepţiei ca inadmisibilă. 16. În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, susţine că dispoziţiile art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală nu afectează dreptul inculpatului faţă de care a continuat urmărirea penală in personam, după ce anterior aceasta fusese una in rem, de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. De asemenea, apreciază că dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc dreptul inculpatului de a fi asistat de un avocat, ales sau numit din oficiu, avocat care are dreptul să consulte actele dosarului, să exercite drepturile procesuale ale inculpatului, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepţii şi obiecţiuni şi nici nu afectează dreptul acestuia de a beneficia de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării. 17. Referitor la dispoziţiile art. 123 din Codul de procedură penală, arată că acestea prevăd, tocmai ca o garanţie a loialităţii probelor, faptul că audierea martorului se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, dacă organul de urmărire penală consideră necesar sau dacă martorul solicită expres aceasta şi înregistrarea este posibilă. Textul nu impune ca această audiere să se facă în toate cazurile, pentru a evita ca acolo unde nu există mijloacele tehnice necesare (fie că acestea nu există deloc, fie, deşi ele există fizic, temporar nu pot fi utilizate), acest lucru să nu împiedice administrarea mijloacelor de probă constând în declaraţiile martorilor. 18. În concluzie, Guvernul apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, aceste dispoziţii legale fiind conforme şi cu prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie. 19. Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere în dosarele nr. 358D/2016, nr. 1.783D/2015, nr. 126D/2016, nr. 1.860D/2015, nr. 1.569D/2015 şi altele, în sensul că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Totodată, arată că, prin Decizia nr. 236/2016, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 123 alin. (2) şi art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală. Dispoziţiile art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. II pct. 76 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Cu toate acestea, Curtea observă că, în cauză, urmărirea penală a fost efectuată anterior acestor modificări, instanţa de contencios constituţional fiind sesizată, de asemenea, anterior intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă modificatoare. Astfel, Curtea constată că incidente în cauza dedusă judecăţii sunt dispoziţiile art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală în forma de dinainte de modificările operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 123 alin. (2): „În cursul urmăririi penale, audierea martorului se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, dacă organul de urmărire penală consideră necesar sau dacă martorul solicită expres aceasta şi înregistrarea este posibilă.“; – Art. 305 alin. (1) şi (3): "(1) Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă. […](3) Când din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect.ˮ" 23. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare şi art. 132 alin. (1) referitor la statutul procurorilor. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea observă că, prin Decizia nr. 749 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 16 martie 2017, răspunzând unor critici similare celor formulate în prezenta cauză, a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 123 alin. (2) din Codul de procedură penală dispun în sensul că, în cursul urmăririi penale, audierea martorului se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, dacă organul de urmărire penală consideră necesar sau dacă martorul solicită expres aceasta şi înregistrarea este posibilă. Astfel, în acest caz, spre deosebire de cel prevăzut la art. 110 alin. (5) din Codul de procedură penală, legiuitorul nu a mai prevăzut expres obligaţia organului de urmărire penală de a înregistra audierea martorilor. În acest context, Curtea a reţinut că, potrivit art. 123 alin. (1) din Codul de procedură penală, transpunerea în formă scrisă a declaraţiei martorului urmează regulile prevăzute pentru consemnarea declaraţiei suspectului sau inculpatului. Totodată, în cazul audierii martorului sunt aplicabile regulile generale în materia audierii persoanelor cuprinse în secţiunea 1 a capitolului II al titlului IV din Codul de procedură penală. Curtea a observat, de asemenea, că, în cazul în care apreciază că i s-a adus o vătămare prin neînregistrarea prin mijloace tehnice audio sau audiovideo a audierii martorului, inculpatul are posibilitatea, până la închiderea procedurii de cameră preliminară, să solicite înlăturarea acestui mijloc de probă, potrivit art. 282 alin. (1) şi alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. 25. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016 şi Decizia nr. 260 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 5 august 2016, răspunzând unor critici similare celor formulate în prezenta cauză, a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că reglementarea etapei urmăririi penale in rem garantează caracterul echitabil al desfăşurării urmăririi penale, astfel încât orice acte de cercetare să se desfăşoare într-un cadru procesual şi nicio persoană să nu fie pusă sub acuzaţie în lipsa unor date sau probe din care să rezulte indicii rezonabile că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. În ceea ce priveşte intervalul de timp ce separă momentul începerii urmăririi penale in rem de momentul începerii urmăririi penale in personam, Curtea a constatat că acesta nu este strict şi expres determinat de dispoziţiile Codului de procedură penală. Cu toate acestea, dispoziţia procesual penală precizează că procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de o persoană când din datele şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că aceasta a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală. Astfel, procurorul este obligat ca, în momentul în care există indicii rezonabile că o persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, să dispună continuarea urmăririi penale faţă de acea persoană. Aceasta rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului la modul imperativ „dispune“, iar nu „poate dispune“, astfel încât nu se poate interpreta că există o facultate a procurorului de a amâna momentul începerii urmăririi penale in personam până la realizarea probaţiunii necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea directă a acestei măsuri. 26. De asemenea, Curtea a reţinut că nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia posibilitatea procurorului de a începe urmărirea penală afectează principiul imparţialităţii care guvernează activitatea procurorilor, consacrat de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece, potrivit art. 100 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere. De aceea, ţinând seama de aceste prevederi, precum şi de pregătirea profesională a procurorilor, Curtea a constatat că faţă de aceştia funcţionează prezumţia îndeplinirii cu bună-credinţă a activităţii lor, astfel încât să nu se ajungă la încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor supuse unor proceduri penale. 27. Faptul că de la data începerii urmăririi penale in rem şi până la data începerii urmăririi penale in personam trece o perioadă mai mare de timp nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, întrucât, în funcţie de circumstanţele fiecărei speţe, timpul necesar fundamentării bănuielii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit o infracţiune poate fi mai mare sau mai mic. Aşa fiind, din perspectiva acestor critici, Curtea a constatat că acestea nu pot fi primite, întrucât nu se poate admite ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale. De altfel, prevederile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală stabilesc în mod clar că, atunci când există indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul va dispune continuarea urmăririi penale faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. 28. În măsura în care, în dezacord cu aceste prevederi, procurorul nu respectă aceste exigenţe, atunci, în cazul emiterii rechizitoriului, suspectul devenit inculpat poate supune cenzurii judecătorului de cameră preliminară verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, întrucât potrivit art. 342 şi art. 345 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, în procedura de filtru, judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea să constate nulitatea relativă şi să excludă actele de urmărire penală şi probele administrate cu încălcarea legii care conferă, între altele, şi un drept efectiv la apărare. 29. În acest sens, Curtea a constatat că prevederile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc că încălcarea dispoziţiilor legale determină nulitatea actului atunci când, prin nerespectarea cerinţei legale, s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului. De aceea, ori de câte ori toate sau majoritatea probelor din faza de urmărire penală au fost administrate numai în cursul urmăririi penale in rem, atunci se pot pune în discuţie aspecte de aplicare a legii cu nesocotirea garanţiilor specifice dreptului la un proces echitabil, cum ar fi dreptul suspectului de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia, de a consulta dosarul, în condiţiile legii, de a avea un avocat ales sau unul din oficiu pentru cazurile de asistenţă obligatorie, de a propune administrarea de probe, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei, de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege, de a fi informat cu privire la drepturile sale ori dreptul de a beneficia de alte drepturi prevăzute de lege. Câtă vreme, în funcţie de particularităţile fiecărui caz, este dovedită privarea suspecţilor/inculpaţilor de drepturile conferite de Codul de procedură penală, fiindu-le grav afectat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale, atunci probele şi actele întocmite cu nerespectarea exigenţelor legale pot fi înlăturate până la încheierea procedurii de cameră preliminară. 30. Aşa fiind, Curtea a constatat că aceste neajunsuri nu sunt o consecinţă a conţinutului normativ al prevederilor art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, ci reprezintă o posibilă aplicare defectuoasă a lor şi că, în acord cu exigenţele dreptului la un proces echitabil, persoana interesată are posibilitatea să conteste legalitatea anumitor probe şi acte de urmărire penală şi să se opună utilizării lor în procedura de filtru. Pe de altă parte, faptul că nu este posibilă dobândirea calităţii oficiale de suspect imediat ce organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la săvârşirea unei fapte penale de către una sau mai multe persoane reprezintă o garanţie justificată de necesitatea protejării drepturilor persoanelor împotriva cărora a fost formulată o astfel de sesizare, pentru ca acestea să nu fie supuse unor acuzaţii penale fără o minimă verificare a susţinerilor din care să rezulte atât existenţa faptei şi inexistenţa vreunui caz care împiedică exercitarea acţiunii penale, cât şi suspiciunea rezonabilă că au săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. 31. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marcel Bădără în Dosarul nr. 1.314/1/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi de Dan D. Vasile şi Dan V. Vasile în Dosarul nr. 3.767/62/2016/a1 al Tribunalului Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 123 alin. (2) şi art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi Tribunalului Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 aprilie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
