Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 221 din 28 aprilie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în redactarea în vigoare ca urmare a modificării prin art. IV pct. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 221 din 28 aprilie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în redactarea în vigoare ca urmare a modificării prin art. IV pct. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 764 din 1 august 2022

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu privire la sintagma „în funcţie de valoarea estimată a contractului“, aplicabile cererilor prevăzute de art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016, excepţie ridicată din oficiu, de Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 61/40/2019/a1 al acestei instanţe. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 671D/2019.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 672D/2019, nr. 1.862D/2019, nr. 2.305D/2019 şi nr. 2.702D/2019, care au un obiect similar al excepţiei de neconstituţionalitate, ce a fost ridicată, din oficiu, de Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 62/40/2019/a1 al acestei instanţe, de Instituto Nazionale Di Fisica Nucleare, Universita degli Studi din Roma „La Sapienza“, Centre National de la Recherche Scientifique, Alsyom S.A.S, Amplitude Custom Projects S.A.S.U., Comeb, S.R.L. şi Scandinova Systems AB, reprezentaţi prin SCA Leroy şi Asociaţii, în Dosarul nr. 3.896/93/2018/A6 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, de Societatea UTI Grup - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.859/93/2018/a1 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, precum şi de către societăţile FCC Construccion - S.A. şi Azvi - S.A., persoane juridice de naţionalitate spaniolă, cu sediul declarat şi domiciliul procesual ales în Bucureşti, în Dosarul nr. 19.947/3/2019/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă.
    4. La apelul nominal efectuat, răspunde, în Dosarul nr. 1.862D/2019, doamna avocat Nela Petrişor, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, lipsă fiind partea Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. De asemenea, la apelul nominal efectuat în Dosarul nr. 2.305D/2019 răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Dan Rareş Răducanu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, fiind lipsă partea Compania Naţională Aeroporturi - S.A. Bucureşti, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. În dosarele nr. 671D/2019, nr. 672D/2019 şi nr. 2.702D/2019 lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.305D/2019, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, Societatea UTI Grup - S.A. din Bucureşti, a depus concluzii scrise în sprijinul admiterii criticilor formulate.
    6. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 671D/2019, nr. 672D/2019, nr. 1.862D/2019, nr. 2.305D/2019 şi nr. 2.702D/2019, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public şi avocaţii prezenţi sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin.(5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 672D/2019, nr. 1.862D/2019, nr. 2.305D/2019 şi nr. 2.702D/2019 la Dosarul nr. 671D/2019, care a fost primul înregistrat.
    7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii Constituţionale acordă cuvântul doamnei avocat Nela Petrişor, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, învederează faptul că în speţa dedusă judecăţii s-a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru instituite prin dispoziţiile de lege criticate, considerată a fi extrem de împovărătoare, taxă ce a fost stabilită prin raportare la valoarea contractului, şi nu la valoarea dedusă judecăţii. Precizează că deşi prevederile art. 56 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 101/2016, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018, criticate în speţă, au suferit o modificare importantă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul achiziţiilor publice, instanţa de contencios constituţional este competentă să se pronunţe cu privire la neconstituţionalitatea unor dispoziţii care nu mai sunt în vigoare, dar care îşi produc efecte în cauză, Curtea efectuând în speţă un control de constituţionalitate concret, şi nu în abstract, cum ar fi în situaţia în care ar fi sesizată de Avocatul Poporului. Arată că efectele controlului de constituţionalitate se vor produce atât în dosarul prin care a fost învestită instanţa de contencios constituţional, cât şi în dosarul principal, în care valoarea contractului este una foarte mare, iar legea la care s-a raportat judecătorul cauzei atunci când a stabilit taxa de timbru stabilea o modalitate de calcul raportat la valoarea contractului, şi nu la valoarea pretenţiilor.
    8. Pe fondul excepţiei, susţine că reglementarea criticată intră în conflict cu o serie de norme constituţionale. Astfel, face referire la art. 21 coroborat cu art. 53 din Constituţie, potrivit cărora nicio lege nu poate îngrădi accesul liber la justiţie, sens în care precizează că prevederile art. 56 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 101/2016, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018, îngrădesc liberul acces la justiţie într-o manieră în care nu este permisă restrângerea exercitării acestui drept, având în vedere că nu sunt incidente niciuna din ipotezele prevăzute de art. 53 alin.(2) din Constituţie. Arată că restrângerea operată prin acest cuantum exorbitant nu este necesară, iar măsura de stabilire a unui procent de 1% sau 2% din valoarea contractului, şi nu a pretenţiilor, conduce la îngrădirea accesului la justiţie. Arată, în acest sens, că măsura ar trebui să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, or, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 a avut în vedere alte argumente, care vizau creşterea celerităţii în acordarea şi în beneficiul achiziţiilor publice, neavând nicio legătură cu taxa judiciară de timbru criticată. În acest context susţine că măsura ar fi trebuit să fie aplicată în mod nediscriminatoriu, ceea ce însă nu se întâmplă, pentru că operatorul economic este obligat să timbreze la valoarea contractului, nu a pretenţiilor, în timp ce autoritatea contractantă, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. Apreciază, de asemenea, că mai intervine un element de discriminare, întrucât cei care au formulat acţiuni înainte de apariţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018, strict sub imperiul Legii nr. 101/2016, beneficiau de o taxă judiciară de timbru de 120 de ori mai mică, iar potrivit noii reglementări din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2020, de asemenea, se instituie o taxă judiciară de timbru decentă, context în care precizează că autorii excepţiei s-au situat, în mod nefericit, într-un interval de timp defavorabil din punctul de vedere al stabilirii taxei judiciare de timbru. Apreciază, astfel, că reglementarea criticată aduce atingere dreptului însuşi, întrucât acest cuantum excesiv al taxei judiciare de timbru prin raportare la valoarea contractului, nu a pretenţiei, creează o discriminare între justiţiabilii care au formulat acţiuni la diferite momente în timp, sub imperiul unor reglementări de lege diferite.
    9. Se invocă, de asemenea, neconstituţionalitatea prevederilor art. 56 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 101/2016 prin raportare la art. 16 alin. (2) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, având în vedere că operatorul economic este obligat să achite o taxă judiciară de timbru de 1%, respectiv 2% din valoarea contractului administrativ, în timp ce autoritatea contractantă este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
    10. Susţine, în continuare, neconstituţionalitatea reglementării criticate şi prin prisma încălcării art. 20 din Constituţie coroborat cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, însă insistă, în mod special, asupra încălcării art. 56 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia sistemul legal de impuneri trebuie să asigure o justă aşezare a sarcinilor fiscale. Menţionează că există două axe principale în materie fiscală, materializate, pe de o parte, în principiul egalităţii în materie fiscală (care, într-un sens procesual semnifică faptul că legea fiscală trebuie aplicată în mod imparţial, egal şi fără a ţine seama de statutul contribuabilului, iar persoanele aflate în situaţii identice să fie tratate identic, scopul tratamentului fiscal fiind o bază raţională şi existenţa unui raport de proporţionalitate) şi, pe de altă parte, în principiul legalităţii în materie fiscală. Referitor la principiul legalităţii, arată că acesta şi-a găsit reflectarea în reglementarea criticată şi din coroborarea cu art. 115 alin. (4) şi (6), art. 137 şi 139 din Constituţie. Reflectarea acestui principiu nu se regăseşte numai în norma constituţională, ci şi în deciziile Curţii Constituţionale, exemplu fiind Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, prin care s-a statuat că pentru a se înlătura posibilitatea proliferării actelor normative de ordin administrativ în această materie, Constituţia a consacrat regula conform căreia impozitele şi taxele se stabilesc numai printr-un act ce are forţa juridică a legii, ceea ce nu este cazul în privinţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018. Arată că principiul legalităţii a fost respectat întotdeauna şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar cadrul legislativ s-a conformat, de asemenea, acestui principiu constituţional, în acest sens fiind Legea finanţelor publice nr. 500/2002, care prevede că taxele şi impozitele nu pot fi stabilite decât prin acte cu forţa legii, sau Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, care, în art. 16, prevede că autorităţile administraţiei publice locale au competenţa stabilirii nivelurilor impozitelor şi taxelor locale, în condiţiile legii.
    11. Preşedintele Curţii acordă cuvântul şi domnului avocat Dan Rareş Răducanu, reprezentantul convenţional al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 2.305D/2019, care menţionează că este de acord cu argumentele de neconstituţionalitate mai sus prezentate de doamna avocat. În plus, referitor la Decizia Curţii Constituţionale nr. 827 din 17 noiembrie 2020, învederează faptul că problematica a fost analizată exclusiv din perspectiva faptului că taxa de timbru era datorată pentru procedura de atribuire a contractului de achiziţii, dar nu s-a avut în vedere aspectul că instanţele judecătoreşti apreciază că aceeaşi taxă de timbru trebuie să fie calculată după acelaşi mecanism şi în cazul litigiilor având ca obiect executarea contractelor şi pretenţiile ce decurg din executarea acestora. Arată că, aşa cum în mod corect a stabilit instanţa de contencios constituţional în decizia precitată, valoarea obiectului litigiului trebuie să fie elementul esenţial după care se calculează taxa de timbru, atât în România, Uniunea Europeană, cât şi în întreaga lume. În opinia sa, problema vine din faptul că nu este clar dacă această taxă de timbru calculată la valoarea estimată a contractului se aplică şi în cazul litigiilor decurgând din executarea contractului de achiziţii publice. În acest context, apreciază că decurg două vicii majore de neconstituţionalitate, şi anume: în primul rând o lipsă de claritate a legii, materializată în faptul că legiuitorul vorbeşte despre o taxă de timbru calculată la valoarea estimată a contractului, în condiţiile în care există deja un contract încheiat care are o altă valoare, care poate să fie mai mare sau mai mică decât valoarea estimată a contractului, întrebarea fiind la ce se raportează taxa de timbru în această situaţie, la valoarea estimată în procedura de atribuire sau la valoarea exactă a contractului. În al doilea rând, un alt viciu de neconstituţionalitate rezidă în discrepanţele privind modalitatea de stabilire a taxei de timbru, la care a făcut referire şi antevorbitoarea sa. Învederează, totodată, că în perioada 2016-2020 Guvernul a emis trei ordonanţe de urgenţă, una dintre acestea fiind constatată ca neconstituţională de către instanţa de contencios constituţional, ordonanţe prin care Guvernul a optat între a stabili valoarea taxei de timbru faţă de obiectul litigiului sau faţă de valoarea estimată a contractului. În fine, pe lângă aspectele de neconstituţionalitate intrinsecă ale reglementării criticate, apreciază că există şi aspecte de neconstituţionalitate extrinsecă, întrucât, prin ordonanţa de urgenţă adoptată, Guvernul a depăşit limitele delegării legislative prin modificarea unor dispoziţii dintr-o lege, fără a exista o situaţie extraordinară a cărei reglementare să nu suporte amânare.
    12. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că legiuitorul are deplinul drept de a stabili taxele judiciare de timbru, în funcţie de valoarea contractului sau de elementele importante ale cauzei. Această competenţă a legiuitorului nu poate conduce însă la ideea că ar fi încălcate textele de neconstituţionalitate invocate de autorii excepţiei, în acest sens fiind, de altfel, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 827 din 17 noiembrie 2020, prin care s-a statuat că reglementarea criticată nu contravine art. 21 privind accesul liber la justiţie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    13. Prin încheierile din 8 martie 2019, pronunţate în dosarele nr. 61/40/2019/a1 şi nr. 62/40/2019/a1, Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu privire la sintagma „în funcţie de valoarea estimată a contractului“, aplicabile cererilor prevăzute de art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată, din oficiu, de către instanţa de judecată cu prilejul soluţionării unor cereri de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în cauze având ca obiect acţiuni în daune contractuale.
    14. Prin Încheierea din 31 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.896/93/2018/A6, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Instituto Nazionale Di Fisica Nucleare, Universita degli Studi din Roma „La Sapienza“, Centre National de la Recherche Scientifique, Alsyom S.A.S, Amplitude Custom Projects S.A.S.U., Comeb S.R.L. şi Scandinova Systems AB, reprezentaţi prin Societatea Civilă de Avocaţi Leroy şi Asociaţii, cu prilejul soluţionării unei cereri de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.
    15. Prin Încheierea nr. 30 din 17 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.859/93/2018/a1, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin.(1) din Legea nr. 101/2016 şi a celor ale art. IV pct. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea UTI GRUP - S.A. din Bucureşti cu prilejul soluţionării unei cereri de reexaminare a taxei judiciare de timbru.
    16. Prin Încheierea din 3 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 19.947/3/2019/a1, astfel cum a fost modificată prin Încheierea de rectificare din 5 noiembrie 2019 pronunţată în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe, în sensul îndreptării din oficiu a erorii materiale referitoare la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de societăţile FCC CONSTRUCCION - S.A. şi AZVI - S.A. cu prilejul soluţionării unei cereri de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, într-o cauză civilă având ca obiect executarea unui contract administrativ.
    17. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată că art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 a suferit o primă modificare prin art. IV pct. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul achiziţiilor publice, iar ulterior, fără absolut nicio justificare obiectivă, Guvernul a procedat la o a doua modificare a legii prin intermediul art. IV pct. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018, context în care apreciază că, de fapt, nu a avut loc o modificare a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ci o veritabilă abrogare, urmată de adoptarea unei noi soluţii legislative. În acest context, se susţine că soluţia legislativă reglementată de art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ca urmare a modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018, este afectată în mod neechivoc de vicii de neconstituţionalitate extrinsecă, prin încălcarea art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie.
    18. Cu privire la cuprinsul normativ intrinsec al reglementării criticate, se susţine că dispoziţiile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, care impun o taxă de timbru de 1%, respectiv 2% din valoarea estimată a contractului de achiziţie publică pentru orice cerere privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, pentru cereri privind anularea sau nulitatea contractelor de achiziţie publică, precum şi pentru cereri care decurg din executarea contractelor administrative, sunt neconstituţionale prin raportare la art. 21 coroborat cu art. 53 din Constituţie, întrucât dispoziţia criticată din Legea nr. 101/2016 îngrădeşte exercitarea dreptului de acces liber la justiţie, fără ca această restrângere să fie justificată. Astfel, art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 fixează o taxă de timbru cu un cuantum excesiv, raportată la valoarea contractului de achiziţie publică, indiferent de obiectul cererii care derivă din contract, legiuitorul, în mod eronat, raportând taxa de timbru la valoarea contractului, şi nu la valoarea cererii. Se arată că, deşi restrângerea accesului la justiţie prin impunerea unor taxe de timbru în cuantum rezonabil este o restrângere proporţională a dreptului de acces liber la justiţie, totuşi, această restrângere nu este proporţională având în vedere că taxa de timbru are un cuantum excesiv prin raportare la scopul urmărit, şi anume plata serviciului prestat de instanţele judecătoreşti. În acest context, apreciază că dispoziţiile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 contravin şi art. 1 alin. (5) din Constituţia României, prin raportare la principiul predictibilităţii şi clarităţii legii, deoarece nu reglementează cu claritate şi în mod previzibil care este mecanismul de calcul al taxei de timbru, în sensul că nu stabilesc cu exactitate care este suma asupra căreia se va aplica procentul de 1%, respectiv de 2%.
    19. Prin prisma art. 20 din Constituţie coroborat cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, autorii excepţiei invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la taxele de timbru, şi anume Hotărârea din 23 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Weissman împotriva României, Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunţată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, şi Hotărârea din 20 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Iosif şi alţii împotriva României, prin care s-a statuat că taxele de timbru exorbitante, care depăşesc cu mult cheltuielile prilejuite de realizarea actului de justiţie şi posibilităţile de plată ale justiţiabilului, sunt de natură a împiedica exercitarea efectivă a liberului acces la justiţie.
    20. Neconstituţionalitatea art. 56 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 101/2016 este dedusă şi prin raportare la art. 16 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, context în care autorii excepţiei susţin că în timp ce operatorul economic este obligat să achite o taxă de timbru de 1%, respectiv 2% din valoarea contractului administrativ, autoritatea contractantă este scutită de la plata taxei de timbru, în temeiul art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013. În acest sens, arată că art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 fixează o taxă de timbru care este aplicată în mod discriminatoriu, fiind evidentă discriminarea făcută între titularul unei cereri evaluabile în bani faţă de titularul unei cereri neevaluabile în bani, fiind contrar şi art. 56 alin. (2) din Constituţie, întrucât orice taxă trebuie să fie instituită în considerarea contraprestaţiei datorate de stat, or, în cauza de faţă există o disproporţie între serviciul ce urmează a fi prestat şi taxa de timbru datorată.
    21. În fine, autorii excepţiei susţin că art. 56 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 ar trebui modificat în sensul adăugării unei excepţii, ca în cazul cererilor privind executarea contractului, taxa de timbru trebuind să se raporteze la valoarea cererii, iar nu la valoarea contractului.
    22. Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 671D/2019 şi nr. 672D/2019, apreciază că stabilirea unei taxe judiciare de timbru în funcţie de valoarea estimată a contractului şi în cazul unor procese şi cereri care decurg din executarea contractelor administrative, indiferent de obiectul şi valoarea acestora, încalcă dreptul persoanelor privind accesul liber la justiţie, întrucât se creează o disproporţie vădită între valoarea obiectului cererii de chemare în judecată şi valoarea taxei judiciare de timbru, persoana prejudiciată în drepturile sale fiind practic descurajată în a se adresa unei instanţe judecătoreşti atunci când valoarea obiectului cererii este inferioară sau cel puţin apropiată de cuantumul taxei judiciare de timbru. Instanţa apreciază că raportarea la valoarea estimată a contractului nu îşi mai găseşte raţiunea în cazul cererilor ce vizează aspecte de executare a contractului când deja există o valoare certă a acestuia. Prin urmare, stabilirea unor astfel de taxe de timbru, raportat la valoarea contractului, şi nu la valoarea pretenţiilor solicitate, conduce în mod neconstituţional la cenzurarea şi împiedicarea persoanelor de a formula şi adresa o acţiune instanţei de judecată în cazul litigiilor decurgând din executarea unui contract administrativ.
    23. Tribunalul Ilfov - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.862D/2019, apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale raportat la criticile invocate, iar în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.305D/2019, aceeaşi instanţă susţine că stabilirea taxei judiciare prin raportare strict la valoarea estimată a contractului, indiferent că obiectul acţiunii îl reprezintă pretenţii rezultate din executarea contractului, dar inferioare valorii acestuia şi fără ca legea să diferenţieze timbrajul pe categorii de acţiuni ori pe pretenţiile deduse judecăţii, este de natură a încălca principiul constituţional al accesului liber la justiţie.
    24. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.702D/2019, exprimându-şi opinia cu privire la neconstituţionalitatea art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 în ceea ce priveşte modalitatea de calcul al taxei de timbru în procent de 1%, respectiv 2% din valoarea contractului, şi nu din valoarea pretenţiilor formulate, apreciază că textul de lege stipulează clar în acest sens, şi anume că cererile se taxează „în funcţie de valoarea estimată a contractului“.
    25. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    26. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile avocaţilor prezenţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    27. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    28. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 56 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, în redactarea în vigoare ca urmare a modificării prin art. IV pct. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 4 iunie 2018, care au următorul cuprins normativ:
    - Ar. 56:
    "(1) Cererile introduse la instanţele judecătoreşti potrivit prevederilor prezentului capitol se taxează, în funcţie de valoarea estimată a contractului, după cum urmează:
    a) până la 100.000.000 lei inclusiv - 2%;
    b) peste 100.000.000 lei - 1%. [...]
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul în care procedura de atribuire este organizată pe loturi, taxele se raportează la valoarea estimată a fiecărui lot contestat."

    29. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii de lege contravin normelor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la calitatea legii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie coroborate cu art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 53 care reglementează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale, ale art. 61 alin. (1) potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“, ale art. 115 alin. (4)-(6) privind delegarea legislativă şi celor ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“.
    30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, în acest sens fiind Decizia nr. 827 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 11 iunie 2021, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a reţinut că Legea nr. 101/2016 transpune Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 395 din 30 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, şi Directiva 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziţii publice ale entităţilor care desfăşoară activităţi în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi telecomunicaţiilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 76 din 23 martie 1992, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Directiva 89/665/CEE, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că, în ceea ce priveşte procedurile de atribuire a contractelor care intră în domeniul de aplicare circumscris, deciziile luate de autorităţile contractante pot face obiectul unor căi de atac eficiente şi, în special, cât mai rapid posibil în conformitate cu condiţiile stabilite prin directivă, în special art. 2 alin. (7) („Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că deciziile adoptate de organismele responsabile cu procedurile privind căile de atac pot fi puse în aplicare în mod efectiv“), pe motiv că respectivele decizii au încălcat legislaţia europeană în domeniul achiziţiilor publice sau reglementările de drept intern pentru punerea în aplicare a acestei legislaţii. Potrivit acestei directive, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că procedurile privind căile de atac sunt accesibile, în conformitate cu reglementări detaliate care pot fi stabilite de statele membre, oricărei persoane care este sau a fost interesată de obţinerea unui anumit contract public de achiziţie de produse sau a unui contract public de lucrări şi care a fost sau riscă să fie lezată de o presupusă încălcare.
    31. La nivel naţional, Legea nr. 101/2016 reglementează remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. În concret, legiuitorul a dat efectivitate prevederilor constituţionale ale art. 148 alin. (2) şi (4) cu privire la principiul priorităţii dreptului european, coroborate cu cele ale art. 21 care consacră accesul liber la justiţie, şi a creat cadrul legal pentru exercitarea acestui drept fundamental, reglementând sistemul de remedii judiciar, respectiv (i) contestaţia formulată pe cale judiciară şi (ii) soluţionarea litigiilor în instanţa de judecată, context în care a stabilit competenţa instanţelor judecătoreşti, procedurile de judecată şi condiţiile în care acestea se desfăşoară.
    32. Cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată, Curtea reţine că autorii excepţiei susţin că dispoziţiile art. IV pct. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018, care modifică art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6), întrucât Guvernul a depăşit limitele delegării legislative prin modificarea unor dispoziţii dintr-o lege prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, fără a exista o situaţie extraordinară a cărei reglementare să nu suporte amânare, şi a încălcat condiţia ca prin dispoziţiile din ordonanţă să nu fie afectate drepturile fundamentale prevăzute de Constituţie.
    33. În acest context, referitor la pretinsa încălcare a art. 115 alin. (4) din Constituţie, în componenta referitoare la condiţiile şi la situaţiile în care Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă, în jurisprudenţa sa, exemplu fiind Decizia nr. 808 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 6 mai 2021, Curtea a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanţă de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. Sintagma „situaţii extraordinare“ a fost analizată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, prin decizia precitată, a reţinut implicaţiile deosebirii terminologice dintre noţiunea de „caz excepţional“ şi cea de „situaţie extraordinară“, arătând că, deşi diferenţa dintre cei doi termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obişnuit sau comun căruia îi dau expresie, este evidentă, acelaşi legiuitor a simţit nevoia să o pună la adăpost de orice interpretare de natură să minimalizeze o atare diferenţă, prin adăugarea sintagmei „a căror reglementare nu poate fi amânată“, consacrând astfel in terminis imperativul urgenţei reglementării. Prin aceeaşi decizie, Curtea a precizat că de esenţa cazului excepţional este caracterul său obiectiv, în sensul că existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă. Curtea a mai arătat că pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cât priveşte condiţia urgenţei, prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat că urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare.
    34. Prin Decizia nr. 808 din 10 noiembrie 2020, precitată, Curtea a constatat că în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 se menţionează că reglementarea în discuţie a fost adoptată, pe de o parte, având în vedere: necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice, în caz contrar existând riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local; importanţa deosebită a fondurilor structurale în ansamblul economiei naţionale, precum şi efectele negative asupra potenţialului de dezvoltare a economiei naţionale generate de un nivel redus al absorbţiei fondurilor structurale; faptul că Acordul de parteneriat al României pentru perioada de programare financiară 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2014) 5.515 din 6 august 2014, stabileşte condiţionalităţile orizontale ex-ante care trebuie îndeplinite de Guvernul României în legătură cu utilizarea, în special prin efectuarea de achiziţii publice, a fondurilor structurale aferente perioadei de programare financiară 2014-2020, fonduri structurale în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro. Pe de altă parte, actul normativ a fost adoptat în considerarea faptului că aspectele legiferate vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă a căror reglementare nu poate fi amânată, întrucât absorbţia fondurilor structurale conform acordului de parteneriat reprezintă un interes public prioritar, date fiind importanţa acestora în ansamblul economiei naţionale şi efectele absorbţiei fondurilor structurale asupra potenţialului de dezvoltare a economiei naţionale. De asemenea, a fost avut în vedere faptul că nerespectarea prevederilor acordului de parteneriat, prin neîndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante prevăzute în cuprinsul său, poate conduce la afectarea finanţării din fonduri structurale în cadrul programelor europene finanţate din fonduri europene alocate în exerciţiul financiar 2014-2020 a unor proiecte de interes public şi la corecţii financiare, fiind astfel afectată în mod semnificativ îndeplinirea obiectivelor de absorbţie a fondurilor structurale, cu impact deosebit asupra dezvoltării economiei naţionale.
    35. În acest context, ţinând cont de aceste precizări, precum şi de jurisprudenţa sa, Curtea a constatat ca fiind neîntemeiată critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât împrejurările menţionate în preambulul ordonanţei de urgenţă a Guvernului criticate se încadrează în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa Curţii, iar urgenţa a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanţei de urgenţă criticate.
    36. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, din perspectiva îngrădirii accesului liber la justiţie, ca urmare a modificării art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018, prin Decizia nr. 827 din 17 noiembrie 2020, precitată, paragrafele 21-25, Curtea a constatat că reglementarea mai sus menţionată nu afectează dreptul consacrat prin art. 21 din Constituţie. Aşa fiind, având în vedere că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 nu au fost afectate drepturi fundamentale prevăzute de Constituţie, Curtea constată ca fiind neîntemeiată critica de neconstituţionalitate extrinsecă privind încălcarea dispoziţiilor art. 61 şi ale art. 115 alin. (6) din Constituţie.
    37. Din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă formulate, referitor la pretinsa încălcare a art. 21 coroborat cu art. 53 din Constituţie, precum şi a art. 20 din Constituţie coroborat cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin Decizia nr. 827 din 17 noiembrie 2020 Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate stabilesc modalitatea de calcul al taxelor judiciare de timbru aplicabile sistemului de remedii judiciar în materia privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii şi care reprezintă un procent de 2% din valoarea estimată a contractului, în contextul în care acesta are o valoare de până la 450.000 de lei inclusiv, şi al căror cuantum va fi stabilit şi aplicat de către instanţa de judecată în funcţie de particularitatea fiecărei speţe, de destinatarii normei prevăzuţi de lege, de etapa procesuală incidentă, în acord cu scopul legii în ansamblu. Or, Curtea a constatat că legiuitorul are deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcţie de obiectul litigiului, întrucât stabilirea modalităţii de plată a taxelor judiciare de timbru, ca, de altfel, şi a cuantumului acestora este o opţiune a legiuitorului, ce ţine de politica legislativă fiscală (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 626 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 5 martie 2019, paragraful 19). De asemenea, acest aspect nu este de natură a afecta accesul liber la justiţie, ca drept fundamental, deoarece, astfel cum instanţa de contencios constituţional a statuat prin numeroase decizii, spre exemplu, Decizia nr. 832 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012, nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie.
    38. Curtea a reţinut că toate cele de mai sus prezentate se circumscriu dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, iar, în conformitate cu prevederile art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Astfel, în virtutea acestei învestiri constituţionale, legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea drepturilor constituţionale şi legale, context în care, în dinamica legislativă, ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, normele criticate au fost modificate, prevăzându-se că „cererile introduse la instanţele judecătoreşti [...] se taxează cu 2% din valoarea cererii, dar nu mai mult de 100.000.000 lei“.
    39. Totodată, Curtea a învederat că prin art. 56 alin. (4) din Legea nr. 101/2016 se stipulează faptul că persoana care a formulat cerere potrivit prevederilor acestui articol poate beneficia, la cerere, de facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, prevederile criticate trebuie interpretate şi aplicate în coroborare şi cu alte norme din dreptul comun al taxelor judiciare de timbru reprezentate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în măsura compatibilităţii acestora, spre exemplu, cu art. 31 alin. (1) din această ordonanţă de urgenţă, care prevede că determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti se face de către instanţa de judecată. În acelaşi context, Curtea a subliniat că, potrivit jurisprudenţei sale, echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii (a se vedea Decizia nr. 231 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 29 iunie 2016, paragraful 17).
    40. Referitor la critica formulată din perspectiva încălcării art. 16, art. 124 alin. (2) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit art. 4 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, au calitatea de autoritate contractantă (i) autorităţile şi instituţiile publice centrale sau locale, precum şi structurile din componenţa acestora care au delegată calitatea de ordonator de credite şi care au stabilite competenţe în domeniul achiziţiilor publice, (ii) organismele de drept public, (iii) asocierile formate de una sau mai multe autorităţi contractante dintre cele prevăzute anterior. De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 1 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 94 din 28 martie 2014, „autorităţi contractante“ înseamnă statul, autorităţile regionale sau locale, organismele de drept public sau asociaţiile formate din una sau mai multe astfel de autorităţi sau din unul sau mai multe astfel de organisme de drept public. Potrivit aceluiaşi art. 2 alin. (1) pct. 3 şi 4 din directivă, „autorităţi contractante regionale sau locale“ înseamnă toate autorităţile contractante care nu sunt autorităţi guvernamentale centrale, iar „organisme de drept public“ înseamnă organismele care au toate caracteristicile următoare: sunt înfiinţate în scopul specific de a răspunde unor necesităţi de interes general, fără caracter industrial sau comercial; au personalitate juridică; sunt finanţate, în cea mai mare parte, de către stat, autorităţi regionale sau locale ori alte organisme de drept public sau administrarea lor face obiectul supravegherii de către autorităţile ori organismele respective sau au un consiliu de administraţie, de conducere ori de supraveghere alcătuit din membri desemnaţi în proporţie de peste 50% de către stat, de autorităţi regionale sau locale ori de alte organisme de drept public.
    41. Astfel, pornind de la caracteristicile noţiunii de autoritate contractantă, în jurisprudenţa sa, cu titlu exemplificativ fiind Decizia nr. 497 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 967 din 21 octombrie 2020, paragrafele 15 şi 16, Curtea a stabilit că scutirea autorităţilor publice, care intră sub incidenţa reglementării criticate, de taxe, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizării creanţelor bugetare are o justificare obiectivă şi raţională, întrucât ar fi absurd ca autorităţile respective - beneficiare de alocaţii bugetare - să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget, acestea fiind finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona. De asemenea, Curtea a statuat că principiul egalităţii, prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni, nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Aşa cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create. Curtea a învederat însă că existenţa calităţii de autoritate/instituţie publică nu este suficientă pentru a beneficia de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, inclusiv cea prevăzută de art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, aceasta nefiind aplicabilă decât în cazul special al veniturilor publice, iar nu şi în cazul în care instituţia formulează cereri ca urmare a pretenţiilor ce decurg din contracte civile sau comerciale sau alte raporturi ce excedează domeniului strict delimitat al noţiunii de venituri publice. Aşa fiind, nu toate pretenţiile pecuniare formulate de autorităţile publice prevăzute în art. 30 alin. (1) din actul normativ menţionat sunt scutite de taxa judiciară de timbru. Competenţa de a califica obiectul cauzei deduse judecăţii şi, implicit, modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente litigiului reprezintă însă atributul exclusiv al instanţei de judecată.
    42. Având în vedere cele mai sus menţionate, Curtea constată că reglementarea criticată nu contravine normelor constituţionale şi convenţionale invocate, iar excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    43. Distinct de cele mai sus expuse, referitor la practica judiciară divergentă a instanţelor ce vizează modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu predilecţie pentru ipoteza cererilor care tind la executarea parţială a unui contract administrativ care intră în domeniul de aplicare al legii, Curtea constată că, potrivit opiniei Institutului Naţional al Magistraturii exprimate în minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel din 6-7 iunie 2019 - Curtea de Apel Oradea, „în cazul cererilor ce derivă din executarea contractelor administrative, taxa judiciară de timbru se stabileşte la valoarea obiectului cererii, determinată conform art. 31 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, însă potrivit mecanismului de calcul prevăzut de art. 56 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, adică prin aplicarea la baza de calcul anterior menţionată a procentului de 2%, dacă valoarea estimată a contractului este până la 100.000.000 lei inclusiv sau, după caz, de 1%, dacă valoarea estimată a contractului este peste 100.000.000 lei. Ca atare, în măsura în care cererea de chemare în judecată vizează executarea în parte a contractului administrativ, taxa judiciară de timbru aferentă acesteia se calculează prin aplicarea procentului anterior menţionat (determinat în funcţie de valoarea estimată a contractului) la valoarea în concret a obiectului cererii, iar nu la valoarea estimată a contractului“.
    44. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 61/40/2019/a1 şi nr. 62/40/2019/a1 ale acestei instanţe, de Instituto Nazionale Di Fisica Nucleare, Universita degli Studi din Roma „La Sapienza“, Centre National de la Recherche Scientifique, Alsyom S.A.S, Amplitude Custom Projects S.A.S.U., Comeb S.R.L. şi Scandinova Systems AB, reprezentaţi prin Societatea Civilă de Avocaţi Leroy şi Asociaţii, în Dosarul nr. 3.896/93/2018/A6 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, de UTI Grup - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.859/93/2018/a1 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă, precum şi de către societăţile FCC Construccion - S.A. şi Azvi - S.A. în Dosarul nr. 19.947/3/2019/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 56 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Ilfov -Secţia civilă şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 28 aprilie 2022.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ingrid Alina Tudora

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 221 din 28 aprilie 2022

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"