Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela │- judecător │
│Ciochină │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător │
│Licu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 101 alin. (1) pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 8.551/325/2019 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.303D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 16 februarie 2023, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, când, având nevoie de timp pentru deliberare, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 21 martie 2023 şi, ulterior, pentru data de 20 aprilie 2023. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 9 iulie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.551/325/2019, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia a fost ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale formulate de un biciclist. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă susţine că reglementarea contravenţiei de nerespectare a normelor privind circulaţia bicicletelor şi a sancţiunii aplicabile acesteia în cuprinsul art. 101 alin. (1) pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 este o măsură restrictivă cu privire la dreptul de proprietate, întrucât are drept consecinţă diminuarea patrimoniului conducătorilor de biciclete sancţionaţi contravenţional ca urmare a achitării amenzii contravenţionale. Măsura este una prevăzută de lege şi urmăreşte un scop legitim, şi anume protejarea siguranţei pe drumurile publice. Instanţa apreciază că sancţiunea principală a amenzii este o măsură adecvată, aptă să îndeplinească exigenţele scopului legitim urmărit, întrucât este de natură a determina îndreptarea conduitei viitoare a conducătorilor de biciclete. Cu privire la proporţionalitatea măsurii, se impune observaţia că art. 101 alin. (1) pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 reglementează o contravenţie cu un subiect activ special, respectiv conducătorii de biciclete, şi că priveşte orice nerespectare a normelor privind circulaţia bicicletelor, deşi aceste norme sunt numeroase (a se vedea art. 160 şi 161 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006), iar încălcarea acestora prezintă pericol social diferit. Or, în cazul oricărei nerespectări a normelor privind circulaţia bicicletelor se aplică sancţiunea contravenţională din clasa a III-a de sancţiuni, şi anume 6-8 puncte-amendă. 5. În acest context, instanţa judecătorească observă că, în timp ce contravenţiile ai căror subiecţi activi sunt conducători ai autovehiculelor se sancţionează cu amendă din toate cele cinci clase prevăzute de art. 98 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în cazul conducătorilor de biciclete legiuitorul a apreciat că orice nerespectare a normelor privind circulaţia bicicletelor are un pericol social mediu spre ridicat, impunându-se sancţionarea conform clasei a III-a de sancţiuni, respectiv 6-8 puncte-amendă (actualmente, amendă de la 870 lei la 1.160 lei). Prezintă relevanţă şi reglementarea contravenţiei identice, de exemplu, circulaţia pe un sector de drum pe care accesul este interzis, săvârşită de conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai. Astfel, conform art. 99 alin. (2) şi art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, sancţiunea principală aplicabilă este cea din clasa I, deci 2-3 puncte-amendă sau 290-435 lei. În schimb, pentru aceeaşi contravenţie, conducătorul de biciclete este sancţionat cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (de la 6 la 8 puncte-amendă). Astfel, deşi prima contravenţie prezintă pericol social mai ridicat decât a doua prin raportare la vătămările şi daunele care sunt de regulă cauzate în eventualitatea unui accident, drept urmare a dimensiunilor autovehiculului/tractorului agricol/tramvaiului, legiuitorul a apreciat că sancţiunea amenzii în cuantum mult mai ridicat se impune a fi aplicată conducătorilor de biciclete. Din această expunere comparativă a situaţiei conducătorilor de autovehicule/ tractoare/tramvaie şi a conducătorilor de biciclete rezultă în mod evident lipsa unei proporţii în ceea ce priveşte sancţiunea stabilită de legiuitor conducătorilor de biciclete. 6. De asemenea, instanţa apreciază că trebuie avut în vedere şi cuantumul ridicat al amenzii aplicabile conducătorilor de biciclete. Astfel, în cazul aplicării sancţiunii minime, aceasta este de 69% din salariul minim net din România (1.263 lei), iar în cazul aplicării cuantumului maxim de 92% din salariul minim net, contravaloarea amenzii fiind apropiată de preţul unei biciclete noi de calitate medie. 7. Având în vedere aceste argumente, instanţa apreciază că, în cazul contravenţiei analizate, nu exisă un just echilibru între interesul general al protejării siguranţei pe drumurile publice şi imperativul apărării dreptului fundamental la proprietate, atingerea adusă dreptului de proprietate nefiind proporţională. În consecinţă, instanţa apreciază că art. 101 alin. (1) pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu respectă exigenţele art. 44 şi 53 din Constituţie. 8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 101 alin. (1) pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006. Textele de lege criticate au următorul cuprins: „(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: [...] 8. nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor.“ 12. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. 101 alin. (1) pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au fost modificate succesiv prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 252/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.044 din 24 decembrie 2019, prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 11 februarie 2020, precum şi prin art. I pct. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, astfel că în prezent au următorul conţinut: „(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: [...] 8. conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe drumurile publice fără mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente în stare de funcţionare pe timp de noapte ori fără îndeplinirea condiţiilor tehnice minime stabilite prin regulament, conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe autostradă, nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei de trecere la culoarea roşie a semaforului, a semnalelor agentului de cale ferată, la trecerea la nivel cu o cale ferată industrială, semnalizată corespunzător ori a semnalelor, indicaţiilor ori dispoziţiilor poliţistului rutier, nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei privind circulaţia sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, a interdicţiei privind interacţiunea motrică directă cu un alt vehicul aflat în mers ori cu persoane aflate în acesta ori a interdicţiei privind circulaţia în interiorul sau în afara localităţilor fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, stabilite prin regulament, sau nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a obligaţiei de a circula cu viteză redusă, a obligaţiei de a se asigura că nu se apropie un vehicul feroviar sau a obligaţiei de a opri la trecerea la nivel cu calea ferată, stabilite prin regulament.“ 13. Cu toate acestea, având în vedere că în cauza dedusă judecăţii instanţei de fond dispoziţiile criticate în forma în vigoare la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate continuă să producă efecte juridice, ţinând seama de considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să efectueze controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 101 alin. (1) pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în forma anterioară modificării prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 252/2019. 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată şi în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni faptele săvârşite de persoane fizice referitoare la nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor. Critica de neconstituţionalitate vizează lipsa de proporţionalitate a sancţiunii contravenţionale, respectiv 6-8 puncte-amendă, care se aplică în cazul nerespectării de către conducătorul de bicicletă a oricărei norme privind circulaţia bicicletelor, deci indiferent de pericolul social sau gravitatea faptei săvârşite, cu consecinţa ruperii justului echilibru dintre interesul general al protejării siguranţei pe drumurile publice şi imperativul apărării dreptului fundamental la proprietate al conducătorului de bicicletă. 16. Curtea reţine că dispoziţiile art. 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 reglementează punctele-amendă corespunzătoare claselor de sancţiuni contravenţionale stabilite în cazul faptelor care încalcă regulile privind circulaţia pe drumurile publice. Această soluţie legislativă a format obiect al controlului de constituţionalitate exercitat în raport cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie, prin Decizia nr. 575 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.111 din 8 decembrie 2005, sau Decizia nr. 822 din 11 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 1 martie 2019, instanţa de contencios constituţional respingând criticile de neconstituţionalitate. Curtea a statuat că stabilirea unor amenzi este consecinţa săvârşirii unor fapte ilegale sancţionate de lege, în cuantumul apreciat de legiuitor în funcţie de gravitatea şi frecvenţa faptelor respective. Dispoziţiile legale nu restrâng drepturi constituţionale, ci prevăd, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, respectiv „asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului“. Aşa fiind, reglementarea unor sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea acestor reguli este deplin justificată din perspectiva interesului general ocrotit (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 365 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 13 mai 2011). 17. În acelaşi sens, Curtea Constituţională a statuat că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, aşa încât, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele acestuia sunt stabilite de lege. Aşa fiind, nu se poate reţine că prin instituirea unei sancţiuni contravenţionale în sarcina persoanelor fizice ori juridice se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea contravenţiei înseamnă diminuarea patrimoniului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 407 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 21 noiembrie 2013). 18. În altă ordine de idei, prin Decizia nr. 330 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.139 din 26 noiembrie 2020, Curtea a constatat că modalitatea de calcul al cuantumului amenzii contravenţionale nu este arbitrară şi respectă o justă măsură de proporţionalitate între intensitatea intruziunii în interesul particular şi importanţa obiectivului social urmărit prin impunerea ei. Statul este îndreptăţit să acorde o importanţă deosebită obiectivului urmărit prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi, ca atare, trebuie să i se acorde o anumită marjă de apreciere şi în ceea ce priveşte alegerea mijloacelor prin care acest obiectiv să fie în mod efectiv atins. În concret, Curtea a observat că această marjă de apreciere nu a fost depăşită nici cu privire la modalitatea aleasă, respectiv aplicarea amenzilor contravenţionale, şi nici cu privire la modalitatea concretă de calcul al cuantumului acesteia, respectiv 10% din salariul minim brut pe ţară. Pe de o parte, este rezonabilă opţiunea legiuitorului potrivit căreia, în vederea atingerii obiectivului urmărit prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, amenda contravenţională trebuie să aibă un cuantum de natură să asigure caracterul său disuasiv, respectiv împiedicarea producerii rezultatelor care aduc atingere valorilor ocrotite de acest act normativ. Pe de altă parte, amenda nu ar putea fi calculată într-o manieră care să aducă o atingere excesivă patrimoniului contravenienţilor. Proporţionalitatea şi echitatea măsurii criticate rezultă din faptul că indicatorul economic prin raportare la care se calculează amenda contravenţională îl reprezintă salariul minim brut pe ţară, împrejurare care este de natură să neutralizeze şi un efect patrimonial disproporţionat pentru contravenienţii cu venituri scăzute. 19. În aceste condiţii, Curtea reţine că aplicarea şi executarea sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantumul şi în condiţiile stabilite prin lege, chiar dacă au ca efect diminuarea patrimoniului contravenientului, nu pot fi considerate contrare dreptului de proprietate al contravenientului, care, în accepţiunea art. 44 din Constituţie, presupune obligaţia statului de a-l garanta şi ocroti în mod egal prin lege, indiferent de titular. A accepta susţinerile autoarei excepţiei înseamnă a considera că, pentru îndeplinirea obligaţiei constituţionale, statul ar trebui să ignore conduitele contravenţionale şi să se îndepărteze de la însuşi scopul pentru care normele de drept contravenţional au fost reglementate, respectiv sancţionarea abaterilor de la regulile circulaţiei pe drumurile publice şi împiedicarea producerii rezultatelor care aduc atingere valorilor ocrotite de acest act normativ. 20. Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, „Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la contravenţii se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanţă de urgenţă nu se dispune altfel“. În materia reglementării regimului juridic al contravenţiilor, art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, stabileşte cadrul sancţionator general, alin. (2) reglementând sancţiunile contravenţionale principale, alin. (3) sancţiunile contravenţionale complementare, iar alin. (4) posibilitatea impunerii de noi sancţiuni contravenţionale principale şi complementare prin legi speciale. Toate aceste sancţiuni specifice dreptului contravenţional nu au caracter reparator, ci preventiv-educativ, şi reprezintă o formă de constrângere juridică vizând, în special, patrimoniul făptuitorului. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale, respectiv sancţionarea propriu-zisă a subiectului de drept pentru nesocotirea normelor de drept contravenţional, are loc potrivit unor principii, similar sancţiunilor de drept penal: principiul legalităţii, principiul proporţionalităţii şi principiul unicităţii aplicării sancţiunilor contravenţionale (non bis in idem). Referitor la problema garanţiilor similare dreptului penal în materie contravenţională, Curtea a constatat, în acord cu instanţa de la Strasbourg (Hotărârea din 30 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Grecu împotriva României), că, „deşi le este permis statelor să nu sancţioneze unele infracţiuni sau/şi să le elimine ori să dispună o sancţiune pe cale administrativă mai degrabă decât pe cale penală, autorii comportamentelor considerate contrare legii nu trebuie să se găsească într-o situaţie defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil în materie contravenţională este diferit de cel aplicabil în materie penală“ (a se vedea Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 3 iunie 2019, paragraful 31). 21. Potrivit principiului proporţionalităţii, toate sancţiunile principale sau complementare aplicate contravenientului trebuie să fie dozate în funcţie de gravitatea faptei. Acest principiu îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 5 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, potrivit cărora „Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite“, iar „Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei“. Principiul proporţionalităţii este apropiat principiului oportunităţii, acesta din urmă fiind necesar a fi respectat în aplicarea sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare în vederea atingerii scopului represiv şi preventiv al sancţiunii contravenţionale. Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă, contravenţiile prevăzute în ordonanţa de urgenţă sunt clasificate în 5 clase de sancţiuni cărora le corespunde un anumit număr de puncte-amendă. Totodată, Curtea reţine că aplicarea sancţiunilor contravenţionale are loc cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, referitoare la limitele sancţiunilor, respectiv proporţionalitatea sancţiunii cu gradul de pericol social al faptei, ţinându-se seama de împrejurările în care fapta a fost comisă, de modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit şi urmarea produsă, circumstanţele personale ale contravenientului, precum şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal de constatare şi sancţionare (Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, paragraful 31). Cu alte cuvinte, la stabilirea proporţionalităţii sancţiunii cu gravitatea şi gradul de pericol social al faptei, agentul constatator care aplică sancţiunea trebuie să analizeze criteriile generale prevăzute în art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. În caz contrar, în măsura în care regula proporţionalităţii este încălcată, instanţa va adapta sancţiunea la cerinţele prevăzute de lege. Aşa fiind, Curtea constată că individualizarea sancţiunilor de drept contravenţional este, pe de o parte, legală - revine legiuitorului, care stabileşte normativ sancţiunea prin fixarea unor limite minime şi maxime ale fiecărei amenzi contravenţionale, care să corespundă în abstract gravităţii faptei şi pericolului social pe care acestea îl prezintă, iar, pe de altă parte, administrativă sau judiciară, aceasta din urmă fiind realizată de agentul constatator sau judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege. 22. Prin urmare, ţinând seama de principiul legalităţii şi de cel al proporţionalităţii, Curtea constată că legiuitorul este ţinut să reglementeze instituţia individualizării sancţiunilor. Sub acest aspect, în materie penală, aplicabilă mutatis mutandis celei contravenţionale, Curtea a subliniat (a se vedea Decizia nr. 545 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 21 octombrie 2016, Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015) importanţa individualizării legale a sancţiunilor prin aceea că „legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări şi aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancţiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental, care face obiectul limitării impuse de sancţiune, şi valoarea socială a cărei protecţie a determinat limitarea. Totodată, legiuitorul nu trebuie să îi ia judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, datorită aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală, legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate - minimul şi maximul special al pedepsei, dar, totodată, îi oferă aceluiaşi judecător instrumentele care îi permit alegerea şi determinarea unei sancţiuni concrete, în raport cu particularităţile faptei şi cu persoana infractorului“. De asemenea, prin Decizia nr. 70 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2019, Curtea a reţinut că „individualizarea pedepselor penale constă într-o operaţiune de personalizare a acestora, prin care pedepsele sunt adaptate la nevoile de apărare a valorilor sociale. Aceasta întrucât chiar şi infracţiunile din aceeaşi categorie pot fi săvârşite în maniere foarte diferite, care să denote un pericol social diferit. Altfel spus, individualizarea pedepsei este necesară pentru atingerea scopului său, pedeapsa trebuind să corespundă nevoilor de reeducare ale făptuitorului. Pentru realizarea acestei finalităţi, individualizarea pedepselor penale este făcută etapizat, mai întâi de legiuitor, prin dispoziţiile legii penale, apoi de instanţele de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor penale, iar, în final, de către organele administrative ale locului de detenţie, fiecare dintre ultimele două categorii de autorităţi anterior menţionate fiind obligată să respecte individualizarea pedepsei făcută în etapa anterioară intervenţie sale. Astfel, individualizarea pedepselor penale este clasificată în individualizare legală, individualizare judiciară şi individualizare administrativă“. 23. Faţă de cadrul sancţionator general şi principiile aplicabile în materia reglementării regimului juridic al contravenţiilor, având în vedere şi reperele jurisprudenţiale precitate, Curtea constată că aplicarea sancţiunilor contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor este necesar a fi subsumată celor două principii, al legalităţii şi al proporţionalităţii, în mod special având în vedere faptul că sancţiunea constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate al contravenientului. Cu alte cuvinte, şi în această ipoteză este necesar ca agentul constatator să analizeze proporţionalitatea sancţiunii principale pentru a evita aplicarea în mod rigid a legii, în acest sens fiind necesar să interpreteze normele incidente în funcţie de scopul urmărit de legiuitor şi, de asemenea, să analizeze gravitatea şi pericolul social al faptei înainte de a dispune aplicarea amenzii contravenţionale. Curtea constată că domeniul circulaţiei bicicletelor pe drumurile publice este reglementat printr-un act normativ special, adoptat în vederea asigurării desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi a ocrotirii vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţiei drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, precum şi a mediului, act normativ care, deşi teoretic se completează cu norma generală, respectiv cu prevederile art. 5 alin. (5) şi (6) şi ale art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în realitate, având în vedere modul în care este redactat regimul sancţionator al încălcării normelor privind circulaţia bicicletelor pe drumurile publice, apare ca insuficient pentru a da expresie cadrului sancţionator general în materie contravenţională, care prevede formele graduale de individualizare a sancţiunilor contravenţionale: legală, administrativă şi judiciară. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. (1) pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, toate contravenţiile săvârşite de persoane fizice referitoare la nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, respectiv 6-8 puncte-amendă. În consecinţă, în lipsa reglementării în cuprinsul actului normativ special a unor criterii de individualizare legală, măsura sancţiunii amenzii prevăzute în clasa a III-a de sancţiuni urmează a fi aplicată de drept oricărei abateri de la normele privind circulaţia bicicletelor pe drumurile publice, indiferent de gravitatea sau de pericolul social al faptei. 24. Aşa fiind, prin maniera de reglementare a regimului individualizării sancţiunii contravenţionale în ipoteza prevăzută prin textul criticat, legiuitorul încalcă principiile legalităţii şi al proporţionalităţii, ca garanţii inerente reglementării dreptului contravenţional, şi limitează posibilitatea agentului constatator şi a judecătorului de a proceda la individualizarea administrativă şi judiciară a pedepsei, cu nesocotirea prevederilorart. 1 alin. (5), ale art. 53 coroborat cu art. 44 şi ale art. 124 alin. (3) din Constituţie. 25. În acelaşi sens, Curtea face trimitere la jurisprudenţa sa, respectiv Decizia nr. 661 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 96 alin. (6) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, potrivit cărora „sunt supuse confiscării: [...] d) vehiculele cu tracţiune animală, când circulă pe drumurile publice pe care le este interzis accesul ori pe alte trasee decât cele stabilite de autorităţile publice locale“, sunt neconstituţionale, fiind contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei, ale art. 44 alin. (8) care interzice confiscarea averii licit dobândite şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Potrivit considerentelor deciziei precitate, „măsura confiscării vehiculelor cu tracţiune animală în cazul încălcării unor reguli privind circulaţia pe drumurile publice este excesivă, fiind într-o vădită disproporţie cu scopul urmărit de legiuitor la instituirea acesteia“. Curtea a reţinut în acest sens că „scopul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, astfel cum este acesta circumstanţiat încă din primul articol al ordonanţei, poate fi atins prin utilizarea altor mijloace, care să nu pună în discuţie existenţa unor drepturi sau libertăţi. De exemplu, sancţiunea contravenţională a amenzii poate fi individualizată prin utilizarea criteriilor prevăzute de art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor [...], astfel încât să asigure respectarea regulilor privind circulaţia pe drumurile publice şi de către proprietarii sau deţinătorii de vehicule cu tracţiune animală“. De asemenea, prin Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, precitată, Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 19 alin. (13) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în forma modificată prin art. I pct. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, motivând că „textul de lege criticat nu reglementează criterii de individualizare a sancţiunii complementare a confiscării mijloacelor de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienţă legală, prin raportare la natura şi gravitatea faptei“. 26. În concluzie, atunci când organul administrativ sau instanţa de judecată apreciază că se impune aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, ea trebuie să aibă în vedere esenţa, funcţia, dar şi scopul pedepsei. Or, aplicarea unui cuantum identic al amenzii, determinată de absenţa criteriilor referitoare la gravitatea faptei, gradul de pericol social, împrejurările în care fapta a fost comisă, de modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit şi urmarea produsă sau circumstanţele personale ale contravenientului, duce la uniformizarea unor situaţii de fapt foarte diferite, astfel încât sancţiunea dispusă nu îşi atinge finalitatea urmărită, încălcând prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), referitoare la principiul legalităţii, şi în art. 53, care consacră principiul proporţionalităţii măsurii prin care se restrânge exerciţiul unui drept fundamental. Nereglementând aceste criterii, Curtea constată că norma este afectată de un viciu de neconstituţionalitate şi din perspectiva stabilirii de către autoritatea administrativă competentă sau de către instanţa judecătorească a pericolului social concret pe care îl prezintă faptele deduse judecăţii şi a aplicării unei pedepse corect individualizate, contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. Curtea reţine că instanţa de judecată, chemată să aprecieze cu privire la vinovăţia persoanei aflate în ipoteza normei contravenţionale criticate şi să individualizeze pedeapsa corespunzătoare faptei, este pusă în imposibilitatea de a realiza actul de justiţie, fiind ţinută să aplice în mod nediferenţiat pentru toate contravenţiile privind circulaţia bicicletelor amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, respectiv 6-8 puncte-amendă. 27. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 8.551/325/2019 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 101 alin. (1) pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în forma anterioară modificării prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 252/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prim-ministrului şi Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu soluţia pronunţată de Curtea Constituţională formulăm prezenta opinie separată considerând că excepţia de neconstituţionalitate formulată din oficiu de judecătoria Timişoara - Secţia 1 civilă se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă şi art. 101 alin. (1) pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 trebuia constatat a fi constituţional pentru următoarele motive: Proporţionalitatea amenzilor contravenţionale se evaluează prin raportare la cauza care a condus la aplicarea respectivei amenzi contravenţionale, adică la fapta ilegală şi la gravitatea acesteia, precum şi prin raportare la efectul pe care acea amendă contravenţională îl produce asupra patrimoniului contravenientului, efect care nu trebuie să echivaleze cu o sarcină excesivă sau de natură să afecteze fundamental situaţia financiară a acestuia. Proporţionalitatea amenzilor contravenţionale nu se raportează la cuantumul prevăzut de lege pentru alte amenzi ori la valoarea de piaţă a bunului care a fost utilizat pentru săvârşirea contravenţiei. Individualizarea judiciară a amenzilor contravenţionale nu este de competenţa Curţii Constituţionale. 1. În prezenta cauză Curtea Constituţională a fost învestită cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate formulată din oficiu de Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă cu privire la art. 101 alin. (1) pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Prevederea legală contestată stabileşte o amendă contravenţională, prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, pentru fapta de nerespectare a normelor privind circulaţia bicicletelor. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a susţinut că o astfel de amendă încalcă dreptul de proprietate al contravenientului, întrucât „din comparaţia situaţiei conducătorilor de autovehicule/tractoare/tramvaie şi a celor de biciclete rezultă cu evidenţă lipsa unei proporţii în ceea ce priveşte sancţiunea stabilită de legiuitor conducătorilor de biciclete“ şi astfel sunt încălcate art. 44 şi 53 din Constituţie. Ca argument suplimentar instanţa precizează că trebuie avut în vedere cuantumul ridicat al acestor amenzi, pentru care minimul se situează la aproximativ 69% din salariul minim pe economie, iar cel maxim la aproximativ 92% din salariul minim pe economie, „contravaloarea amenzii fiind apropiată de preţul unei biciclete noi de calitate medie“. În esenţă, instanţa judecătorească susţine că amenda contravenţională prevăzută de lege în această situaţie concretă nu întruneşte exigenţele constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate, în particular exigenţa referitoare la proporţionalitatea sancţiunii. Însă, în loc să explice în ce constă neadecvarea cuantumului amenzii la cauza care a determinat instituirea ei (de exemplu, gravitatea faptei antisociale) ori la efectul produs asupra gradului de protecţie constituţională oferită dreptului de proprietate, instanţa compară acest cuantum al amenzii cu cel al unor sancţiuni similare prevăzute de aceeaşi lege, respectiv cu preţul mediu (stabilit de cine şi în urma cărui studiu de piaţă?) al unui bun care a servit la săvârşirea contravenţiei. Şi în loc să procedeze la individualizarea judiciară corectă, justă şi adecvată situaţiei cauzei concrete (adică proporţională) a sancţiunii contravenţionale prevăzute de lege, individualizare judiciară pe care doar instanţa judecătorească o poate realiza, ea solicită Curţii Constituţionale să declare neconstituţională individualizarea legală a sancţiunii contravenţionale întrucât aceasta nu ar respecta principiul proporţionalităţii. 2. Credem că în acest context sunt pertinente câteva precizări de natură conceptuală cu privire la principiul proporţionalităţii în drept. Ca principiu general al dreptului, principiul proporţionalităţii semnifică necesara adecvare a normei juridice la situaţia de fapt pe care îşi propune să o reglementeze în vederea atingerii unui scop care şi el trebuie să se afle într-o relaţie de adecvare cu măsurile juridice adoptate. Cu acest sens, foarte general, principiul proporţionalităţii este inerent înseşi funcţiei juridice a statului: orice normă juridică trebuie să fie proporţională cu cauza care a determinat-o şi cu efectul pe care îl va produce în societate. De exemplu, pentru a atinge scopul declarat de a descuraja încălcarea reglementărilor referitoare la circulaţia pe drumurile publice (cum ar fi trecerea străzii de către pietoni pe culoarea roşie a semaforului) legiuitorul trebuie să adopte norme juridice disuasive ţinând seama de contextul social (cauza) de la care porneşte: dacă frecvenţa contravenţiei este redusă amenzile contravenţionale ar trebui să aibă un cuantum modic, iar dacă frecvenţa contravenţiei este ridicată cuantumul amenzilor contravenţionale ar trebui adaptat în consecinţă. În această privinţă legiuitorul dispune de o marjă de apreciere încadrată de principiul legalităţii şi al proporţionalităţii, ca expresie a rezonabilităţii decizionale. Însă legiuitorul nu ar putea să impună sancţiuni contravenţionale disproporţionate faţă de contravenţia avută în vedere (de exemplu, absurda şi arbitrara tăiere a mâinilor ori picioarelor contravenientului) şi nici amenzi care să conducă la o împovărare financiară a contravenientului echivalentă cu lipsirea acestuia de dreptul său de proprietate asupra bunurilor ori veniturilor sale. Sancţiunea, inclusiv cea contravenţională, trebuie astfel concepută încât să determine conformarea contravenientului la dispoziţia normei juridice şi nu să inducă acestuia sentimentul unei injustiţii vădite. 3. Aplicat în materia protecţiei drepturilor fundamentale, principiul proporţionalităţii presupune necesara adecvare a garanţiilor asigurate de către stat unei posibilităţi abstracte a oricărui subiect individual de drept la scopul urmărit, anume protecţia respectivului drept fundamental în toate situaţiile concrete în care i s-ar putea aduce atingere. În sfârşit, aplicat la materia restrângerii exerciţiului unor drepturi, principiul proporţionalităţii presupune necesara adecvare a măsurilor de limitare a garanţiilor statale oferite la cauzele care pot justifica o astfel de conduită din partea autorităţii care ar fi trebuit să protejeze acel drept. 4. Dacă în calitate de principiu general proporţionalitatea presupune o relaţie considerată de societate drept justă şi adecvată între măsura juridică adoptată şi realitatea socială, atât din perspectiva cauzei care o determină, cât şi din perspectiva efectului produs, în cazul aplicaţiei concrete la domeniul restrângerii drepturilor fundamentale proporţionalitatea se concretizează în relaţia justă şi adecvată dintre măsura restrictivă adoptată (norma juridică), scopul urmărit prin adoptarea acestei măsuri şi standardul de protecţie iniţial garantat (situaţia premisă care constituie cauza în acest caz concret). 5. Aplicând aceste precizări conceptuale la cauza de faţă se constată că instanţa judecătorească a învestit Curtea Constituţională cu verificarea proporţionalităţii unei norme juridice sancţionatorii, dar a încercat să argumenteze prin utilizarea unor elemente circumstanţiale concrete, proprii dosarului aflat pe rolul său, şi care se referă la individualizarea judiciară a normei sancţionatorii şi nu la individualizarea legală a cărei neconstituţionalitate este invocată. Or, Curtea Constituţională nu se poate substitui instanţei judecătoreşti pentru a face individualizarea judiciară a unei sancţiuni contravenţionale şi nici nu poate invalida o normă juridică generală şi impersonală pentru motive care ţin eminamente de aplicarea respectivei norme într-o cauză concretă. În astfel de situaţii Curtea Constituţională constată că sesizarea vizează aplicarea legii într-o cauză concretă şi o respinge ca inadmisibilă. 6. Astfel, o jurisprudenţă constantă atât a Curţii Constituţionale, cât şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului a considerat că aplicarea unor amenzi contravenţionale realizează o restrângere legitimă şi justificată a dreptului de proprietate al contravenienţilor raportat la scopul urmărit de legiuitor, anume respectarea normelor juridice impuse de către stat. Individualizarea legală a unor astfel de amenzi este realizată de legiuitor prin stabilirea unor limite minime şi maxime între care pot fi sancţionate faptele contravenţionale în funcţie de gravitatea lor, gravitate care este analizată prin raportare la gradul de pericol social pe care îl prezintă fapta contravenţională (cauza normei sancţionatorii), precum şi prin precizarea unor criterii în funcţie de care se poate realiza gradarea sancţiunii. Pe baza acestor criterii autorităţile de punere în aplicare a legii (inclusiv instanţele judecătoreşti) pot realiza individualizarea în concret a amenzii, prin raportare la circumstanţele de fapt specific săvârşirii fiecărei fapte contravenţionale. 7. Proporţionalitatea amenzilor contravenţionale astfel individualizate, considerate o restrângere legitimă şi justificată a dreptului de proprietate al contravenienţilor, se raportează la gradul de pericol social pe care îl prezintă conduita ilegală sancţionată şi ţine seama şi de situaţia financiară concretă a fiecărui contravenient, pentru a asigura echilibrul necesar şi just care trebuie să existe între interesul public protejat, anume respectarea legalităţii, şi a interesului privat vizat, respectiv imperativul apărării drepturilor fundamentale ale individului, între acestea numărându-se şi dreptul de proprietate al persoanei fizice. În acest sens reglementează atât art. 44 din Constituţie (eventual coroborat cu art. 53, aşa cum susţine instanţa judecătorească autoare a excepţiei de neconstituţionalitate în prezenta cauză), cât şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, în baza art. 53 din Constituţie, „restrângerea exerciţiului unor drepturi este posibilă doar pentru [...] apărarea ordinii publice“, iar „măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o“ şi nu cu situaţia juridică în care s-ar putea afla alţi contravenienţi. Similar, alin. (2) al art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale precizează expres că „Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor“. Prin urmare, proporţionalitatea amenzilor contravenţionale nu se raportează la cuantumul prevăzut de lege pentru alte amenzi, de aceeaşi natură sau de natură juridică diferită, ci la cauza care a condus la aplicarea respectivei amenzi contravenţionale, adică la fapta ilegală şi la gravitatea acesteia, precum şi la efectul pe care amenda îl produce asupra drepturilor fundamentale ale contravenientului. 8. Jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale referitoare la proporţionalitatea amenzilor contravenţionale a considerat că ori de câte ori legea prevede limite minime şi maxime pentru astfel de sancţiuni, precum şi criterii legale în funcţie de care se poate realiza individualizarea lor judiciară principiul proporţionalităţii prevăzut de art. 53 din Constituţie este respectat. Concret, Curtea Constituţională a verificat dacă a fost respectat principiul proporţionalităţii dezvoltat în jurisprudenţa sa, respectiv dacă măsura luată este adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională, respectiv să existe un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat, ceea ce presupune verificarea existenţei unui just echilibru între interesul general reprezentat de imperativul social şi juridic al respectării ordinii juridice impuse de stat, pe de o parte, şi imperativul apărării drepturilor fundamentale ale individului, pe de altă parte (a se vedea Decizia nr. 462/2014, paragrafele 29 şi 30, sau Decizia nr. 725/2016, paragraful 24). 9. Până în prezent Curtea Constituţională nu a evaluat niciodată proporţionalitatea unei amenzi contravenţionale prin raportare la cuantumul altor amenzi contravenţionale sau prin raportare la valoarea (medie de piaţă?) bunului care a servit pentru săvârşirea contravenţiei. De asemenea, până în prezent Curtea Constituţională nu a realizat niciodată o verificare în concret a situaţiei patrimoniale a contravenienţilor vizaţi de astfel de sancţiuni pecuniare, ea nefiind învestită cu soluţionarea pe fond a dosarului aflat pe rolul instanţei judecătoreşti care o sesizează cu o excepţie de neconstituţionalitate, ci exclusiv cu soluţionarea raportului abstract de conformitate dintre legea care stabileşte amenda contravenţională şi Constituţie. 10. În baza art. 20 din Constituţie însă Curtea Constituţională a făcut constant trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la proporţionalitatea amenzilor contravenţionale, prin care aceasta din urmă a pus în aplicare alin. (2) al art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale susmenţionat. 11. În aplicarea alin. (2) al art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale Curtea Europeană a Drepturilor Omului a verificat, de la caz la caz, existenţa unui just echilibru între interesul general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 1 din Primul Protocolul adiţional la Convenţie conţine trei reguli distincte: prima, care este exprimată în prima teză a primului paragraf şi are un caracter general, stabileşte principiul respectării proprietăţii; a doua, care figurează în teza a doua a aceluiaşi alineat, se referă la privarea de proprietate şi o supune anumitor condiţii; a treia, consemnată în al doilea paragraf, recunoaşte puterea statelor, printre altele, de a reglementa folosirea proprietăţii în conformitate cu interesul general. Cu toate acestea, cele trei reguli nu pot fi analizate fără legătura intrinsecă existentă între ele. A doua şi a treia regulă se referă la exemple specifice de încălcări ale dreptului de proprietate; prin urmare, ele trebuie interpretate în lumina principiului consacrat în prima regulă (a se vedea Mamidakis împotriva Greciei, 11 ianuarie 2007, paragraful 43). 12. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că aplicarea unei amenzi este în principiu o ingerinţă în dreptul garantat de art. 1 primul paragraf din Protocolul nr. 1, deoarece privează persoana în cauză de un element component al dreptului său de proprietate, respectiv suma pe care trebuie să o plătească. Revine însă autorităţilor naţionale decizia cu privire la ce fel de amendă trebuie aplicată, deciziile luate în acest domeniu implicând o apreciere globală a problemelor politice, economice şi sociale din fiecare stat, apreciere pe care Convenţia o lasă în competenţa statelor membre cu o largă marjă de apreciere (a se vedea Valico - S.R.L. împotriva Italiei, 21 martie 2006, Electrosan - S.R.L. împotriva României, 19 noiembrie 2013, paragraful 17, S.C. Complex Herta Import Export - S.R.L. Lipova împotriva României, 18 iunie 2013, paragraful 32). 13. Curtea Europeană a Drepturilor Omului evaluează doar dacă sancţiunile de natură pecuniară, în special cele administrative, sunt proporţionale, mai precis dacă acestea implică o sarcină excesivă sau afectează fundamental situaţia financiară a persoanei vizate, inclusiv prin lipsirea sa de proprietate. Pentru a realiza această evaluare însă Curtea ia în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz dedus judecăţii sale şi ajunge la concluzia nerespectării proporţionalităţii doar în cazuri foarte rare şi extreme. De exemplu, în Cauza Mamidakis împotriva Greciei, 11 ianuarie 2007, în care reclamantul - director al unei companii petroliere - a fost amendat personal cu 3.008.216 euro pentru contrabandă şi, în solidar cu alte persoane, cu încă 4.946.145 de euro, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că „este vorba despre sume extrem de importante, care merg până la de zece ori mai mult decât impozitul stabilit asupra obiectului infracţiunii“, ceea ce a justificat aprecierea unei astfel de sancţiuni pecuniare drept „o sarcină exorbitantă chiar şi pentru societăţile comerciale foarte mari şi [...] o confiscare de facto a proprietăţii reclamantului care încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1“ (paragrafele 47 şi 48). De aici rezultă că ceea ce a avut în vedere Curtea Europeană a Drepturilor Omului atunci când a apreciat ca disproporţionat cuantumul concret al respectivei sancţiuni pecuniare aşa cum a fost ea individualizată judiciar a fost cealaltă modalitate prin care se poate aduce atingere în mod legitim şi legal dreptului de proprietate, respectiv impozitul pe care statul îl poate percepe, şi nu cuantumul altor amenzi contravenţionale ori venitul minim pe economie, aşa cum procedează instanţa judecătorească autoare a excepţiei de neconstituţionalitate din prezenta cauză. În acelaşi sens a se vedea şi Ismayilov împotriva Rusiei, 6 noiembrie 2008 (paragraful 38), precum şi Grifhorst împotriva Franţei, 26 februarie 2009 (paragrafele 94-106). 14. Cel mai adesea însă Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că principiul proporţionalităţii nu este încălcat, chiar şi după ce analizează circumstanţele concrete ale cauzei, dacă sancţiunile de natură pecuniară, în special cele administrative, sunt prevăzute de lege, au stabilite un minim şi un maxim şi sunt însoţite de criterii care permit individualizarea judiciară. În acest sens a se vedea Hotărârea CEDO din 7 iulie 1989 Tre Traktörer Aktiebolag împotriva Suediei (paragraful 62), Hotărârea CEDO din 18 iunie 2013 S.C. Complex Herta Import Export - S.R.L. Lipova împotriva României (paragraful 38) sau Hotărârea CEDO din 4 martie 2014 Grande Stevens împotriva Italiei (paragraful 199). Această jurisprudenţă a CEDO este deplin concordantă cu cea a Curţii Constituţionale a României de până acum. 15. Prin urmare, din jurisprudenţele concordante ale Curţii Constituţionale a României şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului rezultă că proporţionalitatea amenzilor contravenţionale implică o apreciere globală asupra unui ansamblu de aspecte de natură politică, economică şi socială, ţine în bună măsură de marja de apreciere a statelor semnatare ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi necesită condiţii şi criterii clare ce să permită o individualizare judiciară cât mai adecvată a sancţiunii pecuniare, astfel încât aceasta să nu impună o sarcină excesivă sau afectarea fundamentală a situaţiei financiare a persoanei vizate, inclusiv prin lipsirea acesteia de proprietate. Proporţionalitatea amenzilor contravenţionale prevăzute de o lege nu se analizează prin raportare la cuantumul concret al unei anumite astfel de sancţiuni pecuniare ori prin comparaţie cu alte amenzi contravenţionale sau prin raportare la venitul minim pe economie. 16. În cauza aflată pe rolul Curţii Constituţionale şi având în vedere motivele invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, jurisdicţia constituţională nu poate realiza un control cu privire la proporţionalitatea cuantumului unei amenzi contravenţionale stabilite de legiuitor fără a se substitui acestuia ori instanţei judecătoreşti. Curtea Constituţională poate cel mult verifica dacă măsura sancţionatorie este adecvată situaţiei de fapt pe care îşi propune să o modifice şi scopului declarat de legiuitor, adică poate verifica proporţionalitatea normei juridice sancţionatorii, iar nu aplicarea ei la un caz concret. Proporţionalitatea sancţiunii contravenţionale se stabileşte în concret pe calea individualizării judiciare, cu respectarea art. 5 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, potrivit cărora sancţiunea contravenţională se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Totodată, instanţele de judecată trebuie să se raporteze şi la criteriul stabilit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, anume ca sancţiunea aplicată să nu afecteze fundamental situaţia financiară a persoanei vizate, inclusiv prin lipsirea sa de proprietate, efectuând un control de convenţionalitate permis de Convenţie şi jurisprudenţa Curţii Europene. Verificarea acestui aspect excede însă competenţei Curţii Constituţionale, care efectuează un control abstract de constituţionalitate şi nu unul particularizat la elementele de fapt din fiecare dosar aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti. Pentru toate aceste motive considerăm că excepţia de neconstituţionalitate trebuie respinsă ca inadmisibilă, iar art. 101 alin. (1) pct. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 trebuia constatat a fi constituţional. Judecător, Elena-Simina Tănăsescu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
