Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Chera în Dosarul nr. 4.311/90/2015 al Tribunalului Vâlcea - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.588D/2017. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 2. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.589D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Păuna Mihai Cosmin în Dosarul nr. 612/30/2017 al Tribunalului Timiş - Secţia penală. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.589D/2017 la Dosarul nr. 1.588D/2017, care a fost primul înregistrat. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care învederează că dispoziţiile criticate au mai fost analizate de instanţa de contencios constituţional din perspectiva unor critici similare. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 198 din 9 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 25 aprilie 2013. Susţine că legiuitorul are dreptul de a stabili pentru această cauză de reducere a pedepsei obligativitatea ca inculpatul să recunoască toate faptele reţinute în sarcina sa, prin rechizitoriu, întrucât ceea ce trebuie să prevaleze este aflarea adevărului. Legiuitorul nu a prevăzut o procedură mixtă care să presupună ca, în aceeaşi cauză, să se desfăşoare în mod paralel atât o procedură simplificată, cât şi una normală, în ipoteza recunoaşterii doar a unor fapte reţinute în sarcina inculpatului. În concluzie, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 26 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.311/90/2015, Tribunalul Vâlcea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Chera, într-o cauză penală. 6. Prin Încheierea din 24 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 612/30/2017, Tribunalul Timiş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Păuna Mihai Cosmin, într-o cauză penală. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată că, pentru a putea beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzută de dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, inculpatul este obligat să recunoască toate faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, chiar dacă nu a avut nicio contribuţie la săvârşirea lor. Astfel, se ajunge la situaţia în care o persoană trimisă în judecată şi care a săvârşit una sau mai multe fapte penale să fie obligată să recunoască şi alte fapte pentru a beneficia de o reducere legală a limitelor de pedeapsă. Acest fapt determină încălcarea dreptului inculpatului la un proces echitabil, precum şi dreptul acestuia la apărare. Aplicarea beneficiului prevăzut de lege doar anumitor categorii de inculpaţi, în funcţie de conduita lor procesuală impusă, reprezintă o încălcare a egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Aplicarea acestui beneficiu condiţionat de recunoaşterea în totalitate a faptelor descrise în rechizitoriu reprezintă o încălcare a caracterului echitabil al procesului penal, a prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la apărare, principii stipulate în art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie. 8. Mai mult, rechizitoriul reprezintă un act al acuzării, act pe care inculpatul nu are posibilitatea de a-l influenţa. Or obligarea inculpatului de a recunoaşte toate faptele din rechizitoriu poate da naştere la situaţii abuzive de natură a înfrânge dreptul la apărare în componenta referitoare la egalitatea de arme. În consecinţă, procurorul se află pe o poziţie de superioritate prin faptul că el este cel ce întocmeşte rechizitoriul, iar inculpatul este obligat să accepte faptele descrise de acesta în actul de sesizare al judecătorului de cameră preliminară. În concluzie, autorii excepţiei susţin că, deşi procedura simplificată reprezintă un mijloc util în anumite situaţii, în acelaşi timp poate da naştere la situaţii inechitabile pentru inculpat, fiindu-i încălcate anumite drepturi individuale anterior menţionate. 9. Tribunalul Vâlcea - Secţia penală apreciază că exigenţa reglementată de dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, în sensul că inculpatul trebuie să recunoască în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aduce atingere prevederilor art. 20, art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Instanţa judecătorească apreciază că este posibil ca, în practică, să existe situaţii în care în sarcina inculpatului se reţin atât fapte pe care le-a săvârşit, cât şi fapte pe care nu le-a săvârşit. În această situaţie, inculpatul dispus să recunoască faptele săvârşite este obligat fie să recunoască şi fapte pe care nu le-a săvârşit, pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă, fie să ceară judecata în procedura obişnuită, cu efectuarea cercetării judecătoreşti, pierzând astfel beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă. 10. În prima situaţie, când inculpatul ar recunoaşte şi fapte pe care nu le-a săvârşit, pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă, se încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Apreciază că o dispoziţie legală care obligă inculpatul să recunoască şi să accepte condamnarea pentru fapte pe care nu le-a săvârşit, pentru a beneficia per ansamblu de o pedeapsă mai mică, lipseşte de orice conţinut dreptul la apărare, depăşind grav limitele unei simple restrângeri, mergând până la suprimarea acestui drept. Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, iar, potrivit art. 15 alin. (2) din Codul penal, infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale. Astfel, acceptând că, potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, inculpatul poate fi tras la răspundere penală şi pentru infracţiuni pe care nu le-a săvârşit, dar le-a recunoscut, pentru a beneficia de reducerea pedepsei, se ajunge la situaţia în care pedeapsa se aplică cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Codul penal şi ale art. 23 alin. (12) din Constituţie. 11. În situaţia în care inculpatul alege să nu recunoască faptele pe care nu le-a săvârşit, iar în urma cercetării judecătoreşti se pronunţă achitarea pentru acestea, pierde beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă pentru faptele săvârşite şi pe care a fost dispus să le recunoască, expunânduse riscului de a primi o pedeapsă mai mare decât ar fi primit dacă ar fi recunoscut şi ar fi fost condamnat şi pentru fapte pe care nu le-a săvârşit. În această situaţie, inculpatul este într-o situaţie vădit discriminatorie faţă de acei inculpaţi care sunt trimişi în judecată doar pentru infracţiunile pe care le-au săvârşit ori sunt trimişi în judecată pentru mai multe fapte în dosare distincte. 12. Tribunalul Timiş - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, şi Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Guvernul, făcând referire la Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, şi Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală acoperă inclusiv ipoteza respingerii cererii de judecare în procedura accelerată pe motiv că inculpatul a recunoscut numai parţial infracţiunile reţinute în sarcina sa, permiţând şi în acest caz reducerea limitelor speciale de pedeapsă dacă la sfârşitul procesului hotărârea instanţei va confirma susţinerile inculpatului. Aşa fiind, întrucât incidenţa cauzei de reducere a pedepsei nu este condiţionată de desfăşurarea judecăţii în procedura accelerată, ci de împrejurarea că declaraţia de recunoaştere corespunde adevărului judiciar, dispoziţiile criticate nu impun inculpatului să admită săvârşirea unor fapte pe care nu le-a comis. Mai mult, tocmai pentru a respecta prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare, legiuitorul acordă acest beneficiu şi inculpatului care, recunoscând numai parţial învinuirea, este judecat după procedura obişnuită, dacă în urma administrării tuturor probelor (inclusiv a celor propuse de apărare) instanţa va constata că pentru celelalte infracţiuni ce fac obiectul învinuirii nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că au fost săvârşite de inculpat. 15. Referitor la pretinsul caracter discriminatoriu al dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că legiuitorul nu tratează diferit inculpaţii după cum au recunoscut sau nu în integralitate infracţiunile ce fac obiectul trimiterii în judecată, ci după cum declaraţia de recunoaştere a învinuirii - în limitele în care a fost făcută - corespunde sau nu adevărului judiciar. O asemenea diferenţă de tratament nu poate fi socotită discriminatorie, căci se impune pentru a respecta principiul aflării adevărului în procesul penal. Pe de altă parte, nu se află în aceeaşi situaţie inculpatul judecat în procedura accelerată întrucât a recunoscut în totalitate învinuirea, şi cel care - recunoscând-o numai parţial şi fiind judecat după procedura obişnuită - a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni a căror săvârşire iniţial a negat-o. 16. Avocatul Poporului, făcând referire la Decizia nr. 489 din 25 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 18 noiembrie 2014, Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 916 din 16 decembrie 2014, Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, Decizia nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, şi la Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: - Art. 374 alin. (4): „În cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi şi de persoana vătămată, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10).“; – Art. 375: "(1) Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.(1^1) Inculpatul poate recunoaşte faptele şi solicita judecarea cauzei în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4) şi prin înscris autentic.(1^2) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (1^1), dacă inculpatul este minor, este necesară şi încuviinţarea reprezentantului său legal.(2) Dacă admite cererea, instanţa întreabă părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri.(3) Dacă respinge cererea, instanţa procedează potrivit art. 374 alin. (5)-(10).“;" – Art. 396 alin. (10): „Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1), (1^1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpaţii minori, instanţa va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime.“ 20. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare şi art. 25 referitor la libera circulaţie. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici identice. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, Decizia nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, Decizia nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor criticate. 22. Cu aceste prilejuri, Curtea a reţinut că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispoziţiile art. 320^1 din vechiul Cod de procedură penală - introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor -, cu titlul de derogare de la dreptul comun, ce presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului. 23. Curtea a statuat că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti, aşa cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanţa poate respinge, în baza unor criterii obiective şi rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoaşterea învinuirii este totală sau parţială, ceea ce prevalează este existenţa unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaştere a învinuirii, chiar şi integrală, este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa. 24. De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului spre a-şi recunoaşte vinovăţia şi cu privire la fapte pe care nu le-a săvârşit, posibilitatea instanţei de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanţa are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar şi în condiţiile unei recunoaşteri totale a faptelor reţinute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun. 25. Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Or inculpatul care nu recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa nu se află în aceeaşi situaţie cu cel care recunoaşte integral învinuirea, motiv pentru care instanţa - care are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana inculpatului - în primul caz va soluţiona cauza potrivit dreptului comun, cadrul procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel deal doilea va judeca, potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege. Tratamentul juridic diferenţiat instituit prin dispoziţiile de lege criticate este, prin urmare, justificat şi nu se poate vorbi de existenţa unei discriminări, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor speciale de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiţii, potrivit politicii sale penale. 26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, apreciem că soluţiile şi considerentele mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionuţ Chera în Dosarul nr. 4.311/90/2015 al Tribunalului Vâlcea - Secţia penală şi de Păuna Mihai Cosmin în Dosarul nr. 612/30/2017 al Tribunalului Timiş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea - Secţia penală şi Tribunalului Timiş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.