Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 241/1/2022 Completul compus din:
┌────────────┬─────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de│
│Grădinaru │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Francisca │- judecător la Secţia │
│Maria Vasile│penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ioana Bogdan│- judecător la Secţia │
│ │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Laura │- judecător la Secţia │
│Mihaela │penală │
│Soane │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Anca │- judecător la Secţia │
│Mădălina │penală │
│Alexandrescu│ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Simona Elena│- judecător la Secţia │
│Cîrnaru │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Leontina │- judecător la Secţia │
│Şerban │penală │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Gheorghe │- judecător la Secţia │
│Valentin │penală │
│Chitidean │ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia │
│Ispas │penală │
└────────────┴─────────────────────────┘
S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, prin care, în baza art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 338 alin. (2) din Codul penal, fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie, sintagmă prevăzută distinct de art. 77 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice?“. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Rosana Bota, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul Gheorghe Valentin Chitidean, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de către judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat părţilor potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Totodată, a învederat că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept supuse dezlegării. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul în dezbateri. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării. Astfel, sesizarea a fost formulată de una dintre instanţele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv de către Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, cauza se află în ultimul grad de jurisdicţie, soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, iar problema de drept supusă analizei nu a primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare. Pe fondul sesizării, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie, a solicitat admiterea sesizării şi pronunţarea unei decizii prin care chestiunea de drept supusă dezlegării să primească o rezolvare în sensul că, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 338 alin. (2) din Codul penal, fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere, în mod previzibil, şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie. Astfel, s-a arătat că elementul material, în cazul laturii obiective a celei de-a doua infracţiuni prevăzute de art. 338 alin. (2) din Codul penal, constă în modificarea stării locului sau ştergerea urmelor accidentului de circulaţie fără acordul echipei de cercetare la faţa locului, având ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru valorile sociale ocrotite. S-a apreciat că fapta unei persoane de a modifica starea locului are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie, aceasta putând fi subsumată tipicităţii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (2) din Codul penal, arătând că în literatura de specialitate s-a exprimat opinia conform căreia modificarea stării locului sau ştergerea urmelor accidentului de circulaţie se poate realiza prin diverse acţiuni, cum ar fi schimbarea poziţiei vehiculului. Infracţiunea de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ştergere a urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (2) din Codul penal, este o infracţiune de pericol ce are ca obiect juridic principal relaţiile sociale privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice care presupun prezenţa la faţa locului atât a celui implicat în accidentul rutier, cât şi a vehiculelor implicate, în poziţia în care au rămas după producerea accidentului. Fiind o infracţiune de pericol abstract, legiuitorul prezumă în mod absolut că adoptarea conduitei prohibite de norma de incriminare creează starea de pericol. În aceste condiţii, scopul urmărit de autor este nerelevant, fiind suficient ca acesta să fi acceptat cel puţin că, prin modificarea locului accidentului, creează riscul de compromitere a investigaţiei rutiere, indiferent dacă şi-a propus sau nu o atare finalitate. Totodată, s-a precizat că un alt argument important în sprijinul acestei opinii este cel criminalistic, legiuitorul acordând o importanţă deosebită situaţiei locului şi stării celorlalte mijloace materiale de probă. În concluzie, mutarea autovehiculului implicat într-un accident care a avut drept urmare decesul sau vătămarea unei persoane este echivalentă cu modificarea locului faptei, prin mutarea instrumentului utilizat la săvârşirea infracţiunii. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că, din perspectiva art. 7 al Convenţiei europene a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea este considerată ca fiind previzibilă atunci când justiţiabilul poate să cunoască, din redactarea dispoziţiei relevante, care sunt faptele care îi angajează răspunderea penală şi ce pedeapsă riscă pentru acţiunea săvârşită. Or, conducătorul auto, presupus a fi implicat într-un accident rutier, cunoaşte legislaţia rutieră, condiţie obligatorie pentru dobândirea dreptului de a conduce autovehicule. Răspunzând întrebării adresate de unul dintre membrii Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în sensul dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a sesizării formulate, doamna procuror a precizat că, astfel cum a arătat anterior, aceste condiţii sunt îndeplinite. Constatând că nu sunt alte întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de sesizare din data de 1 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 338 alin. (2) din Codul penal, fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie, sintagmă prevăzută distinct de art. 77 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice?" II. Expunerea succintă a cauzei Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelului formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Feteşti, părţile civile C. şi D., precum şi de către partea responsabilă civilmente F. împotriva Sentinţei penale nr. 156 din data de 26 octombrie 2020 a Judecătoriei Feteşti, pronunţată în Dosarul nr. 4.091/229/2018. Prin sentinţa penală menţionată s-au dispus următoarele: În baza art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. în ceea ce priveşte săvârşirea la data de 25.04.2015 a infracţiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) din Codul penal, şi părăsire a locului accidentului ori modificare sau ştergere a urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (2) din Codul penal. În baza art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) din Codul penal, faptă comisă la data de 25.04.2015. În baza art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ştergere a urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (2) din Codul penal, faptă comisă la data de 25.04.2015. În baza art. 38 alin. (1) din Codul penal şi art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal au fost contopite cele două pedepse a câte 2 ani închisoare aplicate inculpatului B. şi s-a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 8 luni închisoare, în final pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 91 alin. (1) din Codul penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 din Codul penal, termen care se calculează de la data rămânerii definitivă a sentinţei. A fost încredinţată supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Ialomiţa. În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal a fost obligat inculpatul la respectarea unor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare, iar în baza art. 93 alin. (2) din Codul penal s-a impus ca inculpatul să respecte o serie de obligaţii pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal coroborat cu art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a impus ca inculpatul să respecte obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 de zile, la una din următoarele două entităţi: Complexul de Servicii Sociale (Căminul de bătrâni) din Ţăndărei sau la Spitalul Orăşenesc Ţăndărei. În baza art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1), (2) şi (4) din Codul penal. În temeiul art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de părţile civile C., D. şi E. pentru repararea prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului A. A fost reţinută culpa comună şi egală a celor doi inculpaţi în producerea accidentului rutier. În temeiul art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 25 din Codul de procedură penală a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă E. - decedată pe parcursul procesului, continuată prin moştenitori C. şi D. pentru repararea prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului B. A fost obligată partea responsabilă civilmente F. să plătească părţilor civile C. şi D., în calitate de moştenitori ai părţii civile decedate E., suma de 2.856 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 40.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale. În temeiul art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 25 din Codul de procedură penală a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C., pentru repararea prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului B. A fost obligată partea responsabilă civilmente F. să plătească părţii civile C. suma de 40.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale. În temeiul art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 25 din Codul de procedură penală a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D. pentru repararea prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului B. A fost obligată partea responsabilă civilmente F. să plătească părţii civile D. suma de 10.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale. S-a luat act că părţile civile au înţeles să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată. A fost respinsă în rest acţiunea civilă formulată de părţile civile E., C. şi D. pentru repararea prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului B., ca neîntemeiată. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 25.04.2015, în jurul orei 15.45, inculpatul B., în timp ce conducea autoturismul marca M. pe DN N. din direcţia Slobozia către Constanţa, când a ajuns în dreptul alveolei din faţa restaurantului P. din oraşul Ţăndărei, a fost surprins de apariţia pe sensul său de mers a autoturismului marca R., ca urmare a acestui fapt, conducătorul auto a virat la stânga pătrunzând pe contrasens, vehiculul intrând într-un regim de rulare-derapare, iar pe parcurs a lovit din faţă bicicleta condusă de numitul G., basculându-l pe acesta peste capota motorului, iar după spargerea parbrizului, proiectându-l pe carosabil; după producerea evenimentului rutier inculpatul a modificat starea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. La data de 25.04.2015, în jurul orei 15.45, inculpatul A., aflându-se la volanul autoturismului marca R., fiind staţionat în alveola din faţa restaurantului P. din oraşul Ţăndărei, a iniţiat o manevră de mers înapoi, obturând progresiv banda corespunzătoare direcţiei de mers Slobozia-Constanţa de pe DN N., provocând accidentul rutier soldat cu decesul biciclistului G., iar după producerea evenimentului a modificat starea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. În concret, cu privire la chestiunea de drept invocată, s-a reţinut că inculpaţii au modificat starea locului accidentului prin schimbarea poziţiei vehiculelor implicate în accidentul rutier în sensul parcării acestora paralel cu bordura, fără a fi lăsate în poziţia rezultată în urma accidentului. Fiind sesizată cu apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Feteşti, părţile civile C. şi D., precum şi de partea responsabilă civilmente F. în şedinţa publică din data de 1 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, din oficiu, a pus în discuţia părţilor sesizarea, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept expuse în preambul. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Instanţa de sesizare a analizat modificările legislative privind chestiunea de drept în discuţie şi, în acest cadru, a constatat că în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în forma iniţială a actului normativ, infracţiunea de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ştergere a urmelor acestuia a fost incriminată prin art. 81 alin. (1), care prevedea că părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei ori a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, precum şi modificarea sau ştergerea urmelor accidentului de către conducătorul oricărui vehicul angajat într-un accident de circulaţie de pe urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani. În forma iniţială a actului normativ, art. 69 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prevedea că un conducător implicat într-un accident de circulaţie din care a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei. Ulterior, prin Legea nr. 49/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, a fost modificat conţinutul normei de incriminare, iar infracţiunea de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ştergere a urmelor acestuia, prevăzută de art. 89 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (forma în urma republicării actului normativ), sancţiona fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului. Prin Legea nr. 49/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost modificat şi conţinutul obligaţiilor conducătorilor vehiculelor implicate în accidente rutiere în urma cărora a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane. Astfel, prin art. 77 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (forma în urma republicării actului normativ) s-a prevăzut că este interzis oricărei persoane să schimbe poziţia vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, să modifice starea locului sau să şteargă urmele accidentului, fără încuviinţarea poliţiei. În acest cadru, instanţa de trimitere a constatat că, în ceea ce priveşte obligaţiile conducătorilor vehiculelor implicate în accidente rutiere în urma cărora a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, legiuitorul a utilizat trei sintagme distincte (schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie, modificarea stării locului şi ştergerea urmelor accidentului), în timp ce la incriminarea infracţiunii de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ştergere a urmelor acestuia, legiuitorul a utilizat doar două sintagme (modificarea stării locului şi ştergerea urmelor accidentului), fără a se prevedea că schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie constituie infracţiunea incriminată de art. 89 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Ulterior, infracţiunea de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ştergere a urmelor acestuia a fost preluată în noul Cod penal, fiind utilizate aceleaşi sintagme, respectiv „modificarea stării locului“ şi „ştergerea urmelor accidentului“. Instanţa de trimitere a constatat că, faţă de interpretarea istorico-teleologică a normelor legale anterior indicate şi faţă de interpretarea literală a prevederilor art. 338 alin. (2) din Codul penal, transpare chestiunea de drept invocată, respectiv dacă simpla schimbare a poziţiei unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, fără a se reconfigura starea locului prin indicarea unui alt loc al accidentului în raport cu poziţia ulterioară a vehiculului, atrage reţinerea infracţiunii de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ştergere a urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (2) din Codul penal. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, a constatat că există două opinii cu privire la chestiunea de drept invocată, iar pentru a nu se antepronunţa a prezentat argumentele care fundamentează aceste soluţii. Într-o primă opinie s-a apreciat că fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, întrucât menţinerea poziţiei vehiculelor implicate în accident reprezintă premisa esenţială a unei corecte reconfigurări a modalităţii de producere a accidentului de circulaţie, fiind esenţială pentru stabilirea dinamicii producerii accidentului de circulaţie. Chiar dacă prevederile art. 77 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice precizează în mod distinct ipoteza schimbării poziţiei vehiculului, s-a apreciat că schimbarea stării locului include şi această ipoteză, întrucât locul faptei ulterior accidentului este determinat atât de suprafaţă, cât şi de obiectele purtătoare de probe, fiind astfel inclus vehiculul implicat în accidentul rutier. Sub acest aspect, în literatura de specialitate s-a arătat că, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (2) din Codul penal, elementul material constă în modificarea stării locului sau ştergerea urmelor accidentului de circulaţie, fiind avute în vedere exemplificativ: schimbarea poziţiei vehiculului, ştergerea urmelor de frânare, înlăturarea unor semne de circulaţie, mutarea cadavrului victimei în altă poziţie decât cea rezultată în urma accidentului, revopsirea autovehiculului după accident pentru ştergerea urmelor (a se vedea Cristina Rotaru, Andra-Roxana Trandafir, Valerian Cioclei - Drept penal. Partea specială II, ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck, 2018, p. 454). Cu privire la această opinie, în practica judiciară s-a precizat că infracţiunea în discuţie este una de pericol abstract, legiuitorul prezumând în mod absolut că adoptarea conduitei prohibite de norma de incriminare cauzează o stare de pericol, iar scopul urmărit de autor este lipsit de semnificaţie penală, fiind suficient ca acesta să fi acceptat că prin modificarea locului accidentului creează riscul de compromitere a investigaţiei rutiere, indiferent că şi-a propus o atare finalitate sau nu. Într-o a doua opinie s-a apreciat că fapta oricărei persoane de a modifica starea locului nu are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie. S-a opinat că legiuitorul utilizează în art. 77 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice trei sintagme diferite privind obligaţiile în cazul unui accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, pe când art. 338 alin. (2) din Codul penal incriminează acţiunile prevăzute doar de două sintagme, respectiv modificarea stării locului şi ştergerea urmelor accidentului, fără a se prevedea că schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie constituie infracţiune. Legiuitorul utilizează trei sintagme diferite în ceea ce priveşte obligaţiile în cazul unui accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, iar incriminarea face referire doar la două sintagme. În consecinţă, simpla schimbare a poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie nu constituie infracţiunea incriminată de art. 338 alin. (2) din Codul penal, ci reprezintă contravenţie, conform art. 95 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. S-a susţinut că o interpretare contrară reprezintă o soluţie care încalcă principiul fundamental al legalităţii incriminării prevăzut de art. 1 alin. (1) din Codul penal, care nu permite nici incriminarea prin analogie, nici aplicarea prin analogie a unei dispoziţii penale în detrimentul persoanei acuzate, „chiar dacă o asemenea incriminare s-ar putea justifica prin raportare la faptul că menţinerea poziţiei autovehiculului este, de regulă, esenţială pentru determinarea dinamicii producerii accidentului rutier“. În cazul în care se părăseşte locul accidentului, ceea ce implică schimbarea poziţiei vehiculului implicat în accidentul de circulaţie, în literatura de specialitate s-a arătat că se reţine doar infracţiunea de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, deşi se produce şi urmarea imediată a infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (2) din Codul penal, respectiv starea de pericol adusă relaţiilor sociale privind aflarea adevărului în ceea ce priveşte modalitatea de producere şi dinamica accidentului de circulaţie din care a rezultat vătămarea sau uciderea victimei. În schimb, în situaţia în care unul dintre conducătorii de vehicul implicaţi în accident, înainte să abandoneze locul impactului, coboară şi înlătură eventuale urme de pe carosabil ori schimbă poziţia corpului victimei sau a bunurilor rămase, se apreciază că sunt incidente regulile concursului de infracţiuni (a se vedea G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L.V. Lefterache, T. Manea, I. Nedelcu, F.M. Vasile - Codul penal. Comentariu pe articole, ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck, 2016, p. 1137). În plus, în literatura de specialitate, sintagma „modificarea stării locului“ este definită ca fiind schimbarea sau transformarea elementelor suprafeţei de teren pe care s-a produs accidentul de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, fără a fi inclusă schimbarea poziţiei vehiculului implicat în accidentul de circulaţie. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava şi Curtea de Apel Timişoara care, după caz, au făcut referire la opiniile unora dintre instanţele arondate. Răspunsurile comunicate de Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Curtea de Apel Braşov cuprind doar menţiunea neidentificării în jurisprudenţa acestora şi a instanţelor arondate a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării, fără a exprima un punct de vedere. În materialul transmis de curţile de apel a fost identificată practică relevantă în materie la Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Iaşi, Judecătoria Braşov şi Judecătoria Tulcea. În urma consultării instanţelor de judecată, s-au evidenţiat următoarele opinii: Într-o primă opinie, susţinută de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală (opinie majoritară), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală (opinie majoritară), Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Arad, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Timiş, Tribunalul Vaslui (o parte dintre judecători), precum şi de către judecătoriile sectoarelor 1-6 Bucureşti, Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Bârlad, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Caransebeş, Judecătoria Dorohoi, Judecătoria Fălticeni, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Lieşti, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Suceava, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Videle, precum şi de către instanţele arondate Tribunalului Ilfov, s-a apreciat că „în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 338 alin. (2) din Codul penal, fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie, sintagmă prevăzută distinct de art. 77 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice“. În argumentarea opiniei exprimate, raportat la prevederile art. 338 alin. (2) din Codul penal, s-a apreciat că sintagma „starea locului“ se referă în mod accesibil şi previzibil inclusiv la poziţia vehiculului implicat într-un accident de circulaţie. După cum s-a reţinut în considerentele Deciziei nr. 8 din 21 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 30 mai 2019, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, „infracţiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 din Codul penal este o infracţiune de pericol, având ca obiect juridic principal relaţiile sociale privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, care presupun prezenţa la faţa locului a celui implicat în accidentul rutier, protejate fiind astfel şi relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei, în contextul în care părăsirea locului accidentului poate avea repercusiuni asupra stabilirii modului în care s-a produs accidentul şi asupra tragerii la răspundere a persoanelor vinovate“. S-a apreciat că poziţia vehiculelor implicate în accident este o premisă esenţială pentru stabilirea dinamicii producerii accidentului de circulaţie şi, prin urmare, modificarea acestei poziţii pune în pericol relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei, mai exact, aflarea adevărului privind dinamica producerii accidentului. În acelaşi sens, întrucât chiar textul art. 338 alin. (2) din Codul penal face referire la „a modifica starea locului (...) fără acordul echipei de cercetare la faţa locului“, sintagma „starea locului“ ar trebui interpretată prin corelare cu legea procesual penală, care reglementează, conform art. 192 şi următoarele din Codul de procedură penală, cercetarea la faţa locului ca având drept scop constatarea directă în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanţă pentru stabilirea adevărului, iar procesul-verbal de cercetare la faţa locului include „descrierea amănunţită a situaţiei locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie şi pe cât posibil cu dimensiunile respective“. În acest sens s-a arătat că, deşi prevederile art. 77 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice precizează în mod distinct ipoteza schimbării poziţiei vehiculului, schimbarea stării locului include şi această ipoteză, întrucât locul faptei ulterior accidentului este determinat atât de suprafaţă, cât şi de obiectele purtătoare de probe, fiind astfel inclus vehiculul implicat în accidentul rutier. De altfel, situaţia premisă a infracţiunii în discuţie o reprezintă producerea unui accident de circulaţie, astfel cum acesta este definit de art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, una din condiţiile limitativ prevăzute de lege ale evenimentului fiind ca în acesta să fi fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare. În a doua opinie, susţinută de Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Caraş-Severin, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Vaslui (o parte dintre judecători), Judecătoria Huşi, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Reşiţa, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Timişoara, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Zimnicea, s-a apreciat că „în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 338 alin. (2) din Codul penal, fapta oricărei persoane de a modifica starea locului nu are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie, sintagmă prevăzută distinct de art. 77 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice“. În argumentarea opiniei exprimate, instanţele amintite au precizat, în esenţă, că în cuprinsul art. 77 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice legiuitorul utilizează trei sintagme diferite privind obligaţiile în cazul unui accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, respectiv „schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie“, „modificarea stării locului“ şi „ştergerea urmelor accidentului“, dintre care doar două sunt reluate şi în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (2) din Codul penal, în care nu se regăseşte şi sintagma „schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie“. În fine, aşa cum s-a reţinut în Decizia nr. 18/3.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu trebuie să se piardă din vedere că prioritară este regula interpretării gramaticale sau literale, or dispoziţiile de drept penal sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate extensiv, prin analogie, în defavoarea inculpatului. V. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. V.1. Departamentul de Drept penal al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti a opinat că, din perspectivă semantică, soluţia problemei apare evidentă, în sensul că fapta de a modifica starea locului unui accident de circulaţie are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat în accident, concluzionându-se că textul nu poate fi suspectat de neclaritate ori de lipsă de previzibilitate. Analizându-se argumentele ce ar putea valida opinia contrară din încheierea de sesizare, s-a arătat că pentru înţelegerea corectă a conţinutului unei infracţiuni este necesar să ne raportăm la raţiunea incriminării, la valoarea pe care legiuitorul urmăreşte să o protejeze. În cazul particular al infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (2) din Codul penal, pe lângă valoarea protejată în principal, respectiv siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, mai sunt ocrotite, în subsidiar, relaţiile privind înfăptuirea justiţiei, ca atare analiza elementului material trebuie să se raporteze şi la valoarea ocrotită în subsidiar. Din această perspectivă, locul accidentului reprezintă locul faptei din punct de vedere procesual penal, iar protejarea acestuia implică interzicerea oricăror activităţi care ar perturba o cercetare eficientă, fiind relevante dispoziţiile art. 195 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, cu privire la menţiunile obligatorii din procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Opinia exprimată identifică raţiunea pentru care era necesară precizarea în art. 77 alin. (3) a interdicţiei schimbării poziţiei autovehiculului prin contrapunerea cu textul art. 79 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede că în cazul accidentelor fără victime conducătorii auto sunt obligaţi să scoată imediat vehiculele în afara părţii carosabile. V.2. Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale al Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara, verificând sesizarea, în raport cu criteriile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, a apreciat că acestea sunt îndeplinite cumulativ. Cu privire la fondul sesizării s-a exprimat opinia potrivit căreia dispoziţiile art. 338 alin. (2) din Codul penal nu prevăd cu exactitate condiţiile în care producerea unui accident de circulaţie generează obligaţia de a nu modifica sau şterge urmele accidentului, aşa încât definirea acestei infracţiuni se face prin trimitere la legislaţia extrapenală, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care constituie reglementarea-cadru în materia circulaţiei pe drumurile publice. S-a apreciat în cadrul opiniei exprimate că nu se poate disocia noţiunea de schimbare a poziţiei autovehiculului de noţiunea de schimbare a stării locului, fiindcă, de cele mai multe ori, schimbarea poziţiei autovehiculului modifică şi starea locului. Prin modificarea stării locului se înţelege orice acţiune prin care o persoană realizează, după producerea accidentului de circulaţie, o schimbare voită care tinde să creeze confuzie sau să distorsioneze adevărul în procesul de stabilire a dinamicii accidentului de circulaţie sau de reconstituire ideatică. În concret, trebuie analizat dacă simpla mutare a fost de natură să schimbe starea locului, să îngreuneze stabilirea dinamicii accidentului de către organele de anchetă, respectiv să împiedice stabilirea, cu acurateţe, a împrejurărilor producerii accidentului, însă analiza acestui aspect excedează obiectului sesizării. Faptul că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice au un caracter redundant, în sensul că includ şi ipoteza schimbării poziţiei vehiculului, nu înseamnă că legiuitorul a exclus caracterul infracţional al acesteia. Totodată, faptul că ipoteza schimbării poziţiei autovehiculului este inclusă în sintagma modificarea stării locului exclude ideea potrivit căreia ar exista o analogie in malam parte, întrucât analogia ar presupune o preluare a unei situaţii reglementate în altă normă, însă în cazul de faţă întregul raţionament vizează un singur text de lege. Drept urmare, opinia exprimată a fost în sensul că, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 338 alin. (2) din Codul penal, fapta oricărei persoane de a modifica starea locului poate avea în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat întrun accident de circulaţie. V.3. Departamentul de drept public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Titu Maiorescu, în opinia exprimată, având ca punct de pornire a analizei principiul legalităţii incriminării, prevăzut de art. 1 alin. (1) din Codul penal, a arătat că în cazul normei de la art. 338 alin. (2) din Codul penal a fost utilizată tehnica formulării descriptive, fiind enumerate comportamentele interzise, a căror îndeplinire realizează elementul material al infracţiunii, respectiv modificarea stării locului sau ştergerea urmelor accidentului de circulaţie. În acest context, împrejurarea că în cuprinsul dispoziţiilor art. 338 alin. (2) din Codul penal au fost preluate doar două dintre cele trei comportamente interzise în art. 77 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice nu prezintă semnificaţia unei omisiuni a legiuitorului care ar putea fi suplinită prin includerea situaţiilor de schimbare a poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie din care au rezultat consecinţele mai sus menţionate în noţiunea de modificare a stării locului accidentului, fiindcă ar avea loc o analogie în defavoarea inculpatului. Principiul legalităţii incriminării impune interdicţia analogiei în dreptul penal şi obligaţia de a interpreta normele penale în mod strict. Analogia în defavoarea inculpatului a fost în mod constant considerată inadmisibilă în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Infracţiunile prevăzute la art. 338 din Codul penal se comit numai cu intenţie, subiectul activ al infracţiunii urmărind sau acceptând îngreunarea activităţii organelor competente de stabilire corespunzătoare a situaţiei de fapt. Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate, modificarea stării locului implică schimbarea sau transformarea elementelor suprafeţei de teren pe care s-a produs accidentul de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, iar ştergerea urmelor accidentului de circulaţie presupune o activitate de eliminare sau înlăturare a semnelor lăsate de evenimentul rutier (a se vedea V. Dobrinoiu, I. Pascu, M.A. Hotca, I. Chiş, M. Gorunescu, N. Neagu, C. Păun, M. Dobrinoiu, M.C. Sinescu, Noul Cod penal comentat. Partea specială, ed. a 2-a, Editura Universul Juridic, 2014, p. 735). În concluzie, opinia exprimată a fost în sensul că schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie cu victime întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la art. 338 alin. (2) din Codul penal doar în condiţiile în care acţiunea făptuitorului produce sau urmăreşte producerea consecinţei prevăzute de norma de incriminare, aceea de modificare a stării locului, respectiv urmăreşte inducerea în eroare a organelor competente cu privire la locul producerii accidentului, în beneficiul conducătorului auto. VI. Examenul jurisprudenţei în materie VI.1. Jurisprudenţa naţională relevantă În materialul transmis de curţile de apel a fost identificată practică relevantă în materie la Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Iaşi, Judecătoria Braşov şi Judecătoria Tulcea. Astfel, prin Decizia penală nr. 482 din 16 februarie 2019 a Curţii de Apel Constanţa s-a admis apelul inculpatului şi s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) şi (2) din Codul penal, în infracţiunea de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, fapta constând în aceea că, după lovirea victimei cu autoturismul, inculpatul l-a parcat pe marginea părţii carosabile în apropierea locului accidentului, iar el a plecat din zonă. S-a motivat, invocându-se art. 77 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, că părăsirea locului accidentului nu echivalează cu modificarea stării locului accidentului, deoarece ultima ipoteză se referă la schimbarea caracteristicilor suprafeţei unde a avut loc accidentul, iar nu la schimbarea poziţiei autoturismului. Prin Decizia penală nr. 768 din 9 noiembrie 2018, Curtea de Apel Iaşi a considerat că fapta inculpatului de a-şi continua deplasarea, după ce a trecut cu autoturismul peste victima întinsă pe carosabil, realizează elementele de tipicitate ale unei singure infracţiuni de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, în loc de două infracţiuni distincte aflate în concurs, una prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, cealaltă prevăzută de art. 338 alin. (2) din Codul penal, cum greşit a reţinut prima instanţă. Curtea a motivat că a modifica sau a şterge urmele unui accident presupune o atitudine subiectivă specială, nereţinută însă în speţă, care implică reaua-credinţă, deci un proces deliberativ urmat de acţiuni în direcţia înşelării organelor de cercetare penală, a denaturării unor aspecte de fapt, deci o activitate care să meargă dincolo de simpla părăsire a locului respectiv. Prin Încheierea nr. 333 din 11 mai 2021, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Braşov a admis cererea de confirmare a renunţării la urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (2) din Codul penal, constatând că sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale acesteia, în ipoteza în care inculpatul, după ce a provocat un accident de circulaţie, a mutat autoturismul într-o parcare din apropiere, fără acordul echipei de cercetare, deşi apoi a rămas la locul impactului şi a participat la activităţile desfăşurate de organele de cercetare penală. Prin Sentinţa penală nr. 1.305 din 29 octombrie 2020, Judecătoria Tulcea a considerat că fapta conducătorului de a lua cu o platformă auto autoturismul de la faţa locului accidentului de circulaţie înainte de sosirea organelor de poliţie nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ştergere a urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (2) din Codul penal. S-a motivat că textul legal menţionat se referă doar la fapta de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie, or, în speţă, inculpatul nu a modificat starea locului, în sensul de a schimba sau transforma elementele suprafeţei de teren pe care s-a produs accidentul, şi nici nu a eliminat sau înlăturat semnele lăsate de evenimentul rutier. În consecinţă, a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală. VI.2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie VI.2.1. Au fost identificate două decizii pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală referitoare la infracţiunea de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 din Codul penal: - Decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 5/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 24 aprilie 2018, prin care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracţiunea de părăsire a locului accidentului, s-a stabilit că termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a IIa din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice se interpretează în sensul de leziuni traumatice sau afectare a sănătăţii unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puţin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) din Codul penal; – Decizia Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală nr. 8/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 30 mai 2019, prin care s-a stabilit că rănirea uneia sau mai multor persoane, prevăzută de art. 75 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cuprinsă în definiţia accidentului de circulaţie ca situaţie premisă a infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, nu are în vedere şi autorănirea, când singura persoană rănită este însuşi conducătorul singurului autovehicul implicat în accident. VI.2.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma documentării prealabile întocmirii prezentului raport, la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost identificată jurisprudenţă referitoare la chestiunea ce constituie obiectul sesizării Curţii de Apel Bucureşti. VI.3. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. VIII. Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a formulat un punct de vedere. IX. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, în cuprinsul concluziilor formulate, a solicitat pronunţarea unei decizii prin care chestiunea de drept supusă dezlegării să primească rezolvarea în sensul că, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 338 alin. (2) din Codul penal, fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere, în mod previzibil, şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie, sintagmă prevăzută distinct de art. 77 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. În raport cu criteriile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, s-a apreciat că acestea sunt îndeplinite cumulativ. Cu privire la fondul sesizării s-a exprimat opinia potrivit căreia noua reglementare intitulată părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia prevede două infracţiuni distincte cu acelaşi grad de pericol social generic. Elementul material în cazul laturii obiective a celei de-a doua infracţiuni, prevăzută de art. 338 alin. (2) din Codul penal, constă în modificarea stării locului sau ştergerea urmelor accidentului de circulaţie fără acordul echipei de cercetare la faţa locului, având ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru valorile sociale ocrotite. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca accidentul de circulaţie să fi avut drept urmare uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane şi să lipsească acordul echipei de cercetare la faţa locului (poliţist sau procuror) pentru o asemenea modificare. S-a apreciat că fapta unei persoane de a modifica starea locului are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie, aceasta putând fi subsumată tipicităţii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (2) din Codul penal. În cuprinsul concluziilor formulate s-a arătat că infracţiunea de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ştergere a urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (2) din Codul penal, este o infracţiune de pericol ce are ca obiect juridic principal relaţiile sociale privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, care presupun prezenţa la faţa locului atât a celui implicat în accidentul rutier, cât şi a vehiculelor implicate, în poziţia în care au rămas după producerea accidentului. Fiind o infracţiune de pericol abstract, scopul urmărit de autor este nerelevant, fiind suficient ca acesta să fi acceptat cel puţin că prin modificarea locului accidentului creează riscul de compromitere a investigaţiei rutiere, indiferent dacă şi-a propus sau nu o atare finalitate. Din punct de vedere criminalistic, locul accidentului prezintă o importanţă deosebită pentru efectuarea cu acurateţe a unei cercetări, iar mutarea autovehiculului implicat într-un accident care a avut drept urmare decesul sau vătămarea unei persoane este echivalentă cu modificarea locului faptei, prin mutarea instrumentului utilizat la săvârşirea infracţiunii. S-a susţinut că încadrarea acţiunii analizate în contravenţia prevăzută de art. 95 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu se justifică, în condiţiile în care chiar dispoziţia legală menţionată califică drept contravenţie încălcarea prevederilor ordonanţei de urgenţă numai dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni. X. Dispoziţii legale incidente Articolul 338 din Codul penal. Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia "(1) Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.(3) Nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când: a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale; b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului; c) conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare; d) victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie." Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, capitolul V Reguli de circulaţie secţiunea a 5-a Obligaţii în caz de accident "ART. 77 (1) Conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei. (2) Orice persoană care este implicată sau are cunoştinţă de producerea unui accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, precum şi în situaţia în care în eveniment este implicat un vehicul care transportă mărfuri periculoase este obligată să anunţe de îndată poliţia şi să apeleze numărul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, existent în reţelele de telefonie din România. (3) Este interzis oricărei persoane să schimbe poziţia vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, să modifice starea locului sau să şteargă urmele accidentului fără încuviinţarea poliţiei care cercetează accidentul." Articolul 79 alin. (1) litera a) "(1) Conducătorii de vehicule implicaţi într-un accident de circulaţie în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale sunt obligaţi: a) să scoată imediat vehiculele în afara părţii carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezenţa. [...]" Articolul 95 alin. (1) "(1) Încălcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment ori cu amendă ca sancţiune principală şi, după caz, cu una dintre sancţiunile contravenţionale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2). [...]" XI. Opinia judecătorului-raportor Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 338 alin. (2) din Codul penal privind infracţiunea de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, sub aspectul admisibilităţii acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reţine următoarele: XII.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ Examinând îndeplinirea acestor condiţii în cauză, se constată că sunt îndeplinite condiţia referitoare la existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti fiind învestită ca instanţă de apel, precum şi condiţia referitoare la nestatuarea anterioară de către instanţa supremă în cadrul unui mecanism de unificare a practicii judiciare asupra chestiunii ce face obiectul sesizării. Totodată, problema de drept este susceptibilă de a fi soluţionată în mod diferit de instanţe, iar de lămurirea respectivei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată. XII.2. Cu privire la fondul chestiunii de drept În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 338 alin. (2) din Codul penal, fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie, această modalitate concretă de comitere a infracţiunii nefiind exclusă prin simplul fapt că art. 77 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice enumeră distinct interdicţia schimbării poziţiei vehiculului printre obligaţiile generale în caz de accident de circulaţie. Chestiunea de drept supusă dezlegării vizează tipicitatea infracţiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prevăzute de art. 338 alin. (2) din Codul penal, ceea ce face necesară analiza infracţiunii în discuţie. Potrivit art. 338 alin. (2) din Codul penal, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului. Situaţia premisă constă în existenţa unui accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, situaţie premisă ce pretinde efectuarea cercetării la faţa locului şi demararea cercetărilor penale necesare pentru constatarea existenţei faptelor prevăzute de legea penală şi pentru stabilirea răspunderii penale a celor responsabili de producerea accidentului de circulaţie şi a consecinţelor acestuia. Aşadar, obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (2) din Codul penal îl constituie relaţiile sociale privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, infracţiunea fiind prevăzută în capitolul II intitulat Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, din titlul VII Infracţiuni contra siguranţei publice din Partea specială a Codului penal, dar şi relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei, deoarece prin modificarea stării locului sau prin ştergerea urmelor accidentului de circulaţie este evident că se aduce atingere aflării adevărului în cauza penală. Spre deosebire de art. 338 alin. (1) din Codul penal, unde subiect activ nemijlocit poate fi doar conducătorul vehiculului, instructorul auto ori examinatorul autorităţii competente, subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (2) din Codul penal poate fi orice persoană. Elementul material al laturii obiective a infracţiunii în discuţie se realizează prin două acţiuni, una constând în modificarea stării locului accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, cealaltă constând în ştergerea urmelor unui asemenea accident de circulaţie, în ambele cazuri lipsind acordul echipei de cercetare la faţa locului. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privitoare atât la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, cât şi la înfăptuirea justiţiei, raportul de cauzalitate rezultând ex re din materialitatea faptei. Analiza infracţiunii relevă că raţiunea incriminării operate de art. 338 alin. (2) din Codul penal o constituie deopotrivă protejarea înfăptuirii justiţiei, consecinţa fiind aceea că elementul material al laturii obiective prin care se realizează infracţiunea se raportează şi la această raţiune avută în vedere de către legiuitor. Ca atare, orice modificare a stării locului accidentului sau ştergere a urmelor accidentului, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului realizează elementul material al infracţiunii. Faptul că nu interesează scopul sau motivaţia avută în vedere de către autor este cu atât mai evident cu cât chiar situaţia premisă presupune un element a priori prin el însuşi de o gravitate ridicată, respectiv existenţa unui accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane. Prin urmare, în lipsa acordului echipei de cercetare, orice modificare a stării locului accidentului şi orice ştergere a urmelor accidentului de circulaţie, având urmările grave menţionate, duc la consumarea infracţiunii. Particularitatea infracţiunii analizate este dată de prevederea chiar în textul de incriminare a cauzelor de tipicitate negativă sau de excludere pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului, cazuri în care fapta nu constituie infracţiunea de părăsire a locului accidentului. Astfel, art. 338 alin. (3) din Codul penal prevede expres că părăsirea locului accidentului nu constituie infracţiune, printre altele, b) în ipoteza în care conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului şi c) în ipoteza în care conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare. Se observă că ambele ipoteze implică schimbarea poziţiei autovehiculului. Argumentul potrivit căruia cauzele de excludere operează doar în cazul infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal nu este valid, de vreme ce, de exemplu, în ipoteza de la lit. b), anterior citată, referinţa la art. 338 alin. (2) din Codul penal este evidentă şi exclusivă, deoarece doar la art. 338 alin. (2) din Codul penal situaţia premisă expresă din textul de incriminare implică un accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane. Ca atare, din prevederea de către legea penală în mod limitativ a cazurilor în care schimbarea poziţiei autovehiculului nu constituie infracţiune reiese că numai în aceste situaţii este exclus cu desăvârşire ca schimbarea poziţiei autovehiculului să realizeze tipicitatea infracţiunii. De aceea, este eronată teza contrară din opinia exprimată în încheierea de sesizare, potrivit căreia simpla schimbare a poziţiei vehiculului implicat în accident nu ar realiza tipicitatea, dar şi aici cu excepţia - nota bene avansată de către emitentul opiniei juridice - ipotezei în care schimbarea poziţiei vehiculului ar conduce la reconfigurarea stării locului accidentului prin indicarea unui alt loc al accidentului. Procedându-se în această manieră, se ajunge la configurarea subiectivă a tipicităţii unei infracţiuni de către interpretul normei juridice, în detrimentul configurării legale a tipicităţii şi a excepţiilor de la aceasta efectuate expres de către legiuitor. În argumentarea tezei menţionate s-a mai afirmat că s-ar încălca principiul fundamental al legalităţii incriminării prevăzut de art. 1 alin. (1) din Codul penal, câtă vreme legiuitorul enumeră doar în art. 77 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice obligaţia oricărei persoane de a nu schimba poziţia vehiculului, fără să o mai prevadă însă în art. 338 alin. (2) din Codul penal. Se observă că art. 77 alin. (3) prevede că este interzis oricărei persoane să schimbe poziţia vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, să modifice starea locului sau să şteargă urmele accidentului fără încuviinţarea poliţiei care cercetează accidentul. Textul menţionat face parte dintr-o lege nepenală, respectiv din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, capitolul V intitulat Reguli de circulaţie, secţiunea a 5-a referitoare la Obligaţii în caz de accident. Noul Cod penal a consacrat principiul legalităţii incriminării în art. 1 alin. (1), statuând că legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni, spre deosebire de Codul penal anterior care prevedea în art. 2 că legea prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte. După cum s-a observat în doctrină^1 noua formulare este corectă, deoarece subliniază că legea penală şi nu legea, în general, prevede care fapte constituie infracţiuni. ^1 Antoniu G., în Explicaţii preliminare ale Noului Cod penal, vol. I, pag. 20, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010. Aşadar, principiul legalităţii incriminării a fost adus în discuţie în mod inadecvat, prin definiţia sa legală impunând expres că doar legea penală prevede care fapte constituie infracţiuni. Pe această cale, s-a ajuns la formularea concluziei eronate că, prin art. 77 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, legiuitorul a modificat atât conţinutul constitutiv al infracţiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, cât şi obligaţiile conducătorilor vehiculelor implicate în accidente rutiere, deşi din nicio dispoziţie legală nu reiese prima teză. Prin urmare, tipicitatea infracţiunii prevăzute de art. 383 alin. (2) din Codul penal nu este restrânsă de o dispoziţie nepenală, dedusă din numărul obligaţiilor în caz de accident din cuprinsul art. 77 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. În fine, realizarea tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (2) din Codul penal în concret prin schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului, reprezintă o chestiune de aplicare a legii penale, nicidecum o analogie în defavoarea persoanei acuzate. Textul art. 338 alin. (2) din Codul penal este suficient de clar şi de previzibil pentru a se înţelege exact de către orice destinatar în ce constă fapta oricărei persoane, care, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului, modifică starea locului sau şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane. De altfel, prin Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat obligaţia statelor membre de a defini clar infracţiunile şi pedepsele pe care le reprimă. În Hotărâre (pct. 145) şi în jurisprudenţa dezvoltată ulterior s-a afirmat că această condiţie este îndeplinită atunci când justiţiabilul poate cunoaşte, din formularea dispoziţiei relevante şi, dacă este necesar, cu ajutorul interpretării instanţelor referitoare la aceasta, ce acte şi omisiuni îi angajează răspunderea penală. Pentru toate argumentele mai sus expuse, în temeiul art. 475 şi 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 4.091/229/2018 (1.518/2021), prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 338 alin. (2) din Codul penal, fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie, sintagmă prevăzută distinct de art. 77 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice“ şi, în consecinţă, stabileşte că:" În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 338 alin. (2) din Codul penal privind infracţiunea de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, „fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere şi schimbarea poziţiei vehiculului implicat într-un accident de circulaţie“. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2022. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător DANIEL GRĂDINARU Magistrat-asistent, Elena Rosana Bota ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
