Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Serviciul Fiscal Municipal Lugoj, din Timişoara, în Dosarul nr. 19.007/325/2018 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.739D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.629D/2019 şi nr. 2.648D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 906 alin. (4) şi a sintagmei „încheiere definitivă“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Rudolf Florian Cojocaru, Mihaela Pascaru şi Georgiana Gabriela Fâşie în Dosarul nr. 3.275/94/2017/a4 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi de Viorel Lucian Tămaş în Dosarul nr. 401/224/2018 al Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal, în Dosarul nr. 2.629D/2019, răspunde personal Georgiana Fâşie. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Partea prezentă şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura procesuală propusă. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.629D/2019 şi nr. 2.648/2019 la Dosarul nr. 1.739D/2019, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţii prezente, care pune concluzii de admitere a excepţiei, arătând, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale întrucât prelungesc în favoarea debitorului, nepermis de mult, executarea silită, în condiţiile în care creditorul nu îşi poate îndestula creanţa, fiind prejudiciat în interesele sale. 7. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii, sens în care menţionează Decizia nr. 12 din 31 ianuarie 2023. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 18 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 19.007/325/2018, Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Serviciul Fiscal Municipal Lugoj, din Timişoara, într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei civile prin care a fost fixată, în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, suma definitivă datorată cu titlu de penalităţi. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.739D/2019. 9. Prin Decizia civilă nr. 647R din 25 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.275/94/2017/a4, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Curtea Constituţională a fost sesizată ca urmare a admiterii recursului formulat împotriva Încheierii din 19 martie 2019 pronunţate de Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 3.275/94/2017 prin care a fost respinsă cererea de sesizare a instanţei constituţionale. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Rudolf Florian Cojocaru, Mihaela Pascaru şi Georgiana Gabriela Fâşie într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat în cadrul unui contestaţii la executare a unei încheieri pronunţate în temeiul art. 906 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.629D/2019. 10. Prin Încheierea din 3 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 401/224/2018, Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „încheiere definitivă“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Viorel Lucian Tămaş într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei civile prin care a fost respinsă cererea de obligare a debitorului de a plăti penalităţi pe zi de întârziere până la executarea hotărârilor judecătoreşti. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.648D/2019. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care stabilesc că încheierile prin care se dispun aplicarea de penalităţi şi fixarea sumei cu titlu de penalităţi sunt definitive. Eliminarea căilor de atac şi stabilirea caracterului definitiv al încheierilor de aplicare, precum şi fixarea penalităţilor în sarcina debitorilor constituie limitări ale accesului liber la justiţie şi totodată reprezintă încălcări ale criteriului necesităţii şi al proporţionalităţii măsurii stabilite prin normele legale. Aceste dispoziţii legale contravin şi principiului exercitării căilor de atac, principiu care trebuie interpretat în sensul posibilităţii reale de a exercita o cale de atac, în condiţiile legii, iar nu în sensul suprimării acesteia. În lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, se absolutizează prezumţia de legalitate şi temeinicie a hotărârilor pronunţate. În situaţia respingerii acţiunii se ajunge la situaţia lipsirii creditorului de orice mijloc legal prin care să o poată contesta, fapt ce echivalează cu imposibilitatea acestuia de a mai putea obţine executarea titlului executoriu, situaţie inadmisibilă şi care îngrădeşte însuşi dreptul la un proces echitabil. În situaţia admiterii cererii, debitorul are la îndemână calea contestaţiei la executare, însă în situaţia respingerii creditorul nu are nicio cale de atac. 12. În continuare, autorii excepţiei arată că, deşi au obţinut o hotărâre judecătorească prin care penalităţile pe zi de întârziere au fost stabilite, conform art. 906 alin. (3) din Codul de procedură civilă, nu pot trece la executarea silită, ci trebuie să mai aştepte 3 luni, după care trebuie să parcurgă o nouă procedură, de fixare definitivă a sumei, ceea ce aduce atingere dreptului creditorului la un proces echitabil într-un termen rezonabil, în timp ce debitorul poate sta în pasivitate 3 luni şi nu suportă nicio consecinţă nefavorabilă. 13. Astfel, dispoziţiile legale criticate îngreunează, limitează şi prelungesc în mod nejustificat condiţiile în care creditorul îşi poate îndestula creanţa rezultată din conduita ilicită a debitorului, fiind prejudiciat în interesele sale, în timp ce debitorul are deschisă calea contestaţiei la executare pentru orice motive, accesul liber la justiţie pentru debitor fiind mult mai facil decât pentru creditor. 14. Totodată, dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de predictibilitate şi claritate atât timp cât nu prevăd ce se întâmplă în situaţia în care debitorul execută obligaţia în cele 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a penalităţii, fiind contrară Legii fundamentale interpretarea conform căreia o eventuală executare înăuntrul termenului de 3 luni ar scuti debitorul de plata penalităţilor până la acel moment. 15. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate îngrădesc dreptul creditorului la un proces echitabil, dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, precum şi dreptul creditorului de a dispune de drepturile sale în aceleaşi condiţii ca debitorul. 16. În susţinerea excepţiei este menţionată Decizia nr. 898 din 17 decembrie 2015. 17. Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.739D/2019, că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 18. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.629D/2019, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 19. Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă apreciază, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.648D/2019, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 20. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare, îl constituie prevederile art. 906 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "(2) Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. (…)(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor." 24. În legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, se observă faptul că dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018. Însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale în redactarea criticată de autorul excepţiei. 25. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind exigenţele de calitate a legii, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, referitor la caracterul definitiv al încheierii prin care instanţa de executare a constrâns debitorul la executarea obligaţiei prin aplicarea de penalităţi pentru neexecutarea acesteia, a subliniat în jurisprudenţa sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 378 din 29 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 22 septembrie 2023, paragraful 15, sau Decizia nr. 380 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 22 august 2017, paragraful 14) că finalitatea reglementării criticate constă în determinarea debitorului rău-platnic să execute obligaţia la care este ţinut în temeiul unui titlu executoriu, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmăreşte contracararea manoperelor abuzive care tind la tergiversarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerităţii ca exigenţă imperativă a executării silite. Aşa fiind, ar fi ilogic şi contrar finalităţii urmărite ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie supusă unor căi de atac. Consacrarea caracterului definitiv al acestei încheieri este deci în deplină concordanţă cu scopul reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât, aşa cum Curtea a statuat în mod constant, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate căile de atac şi deci la toate gradele de jurisdicţie, legiuitorul fiind suveran în a limita, pentru raţiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării, un atare acces. Având în vedere acestea, nici pretinsa încălcare de către prevederile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie nu poate fi constatată. 27. Sub aspectul dreptului creditorului de a contesta încheierea prin care i-a fost respinsă cererea introdusă în scopul aplicării penalităţilor, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 630 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 8 iulie 2019, paragraful 19, că cererea de aplicare de penalităţi reprezintă o procedură accesorie procedurii executării silite pornite în vederea realizării obligaţiei stabilite prin hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu şi care nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Aplicarea unor penalităţi de către instanţa de executare reprezintă, potrivit art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă, o modalitate de constrângere a debitorului care, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. Neavând un caracter autonom în raport cu procedura executării silite, cererea de aplicare de penalităţi nu poate fi soluţionată decât în cadrul acesteia. Ca atare, soluţionarea acestei cereri nu poate forma obiectul unui proces distinct, pentru desfăşurarea căruia legiuitorul să instituie garanţiile specifice unui proces echitabil, inclusiv sub aspectul existenţei unor căi de atac. 28. În jurisprudenţa sa referitoare la reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 620 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 25 noiembrie 2019, paragraful 19), instanţa constituţională a statuat că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, paragraful 36. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 29. Totodată, Curtea a reţinut că art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu consacră nici expres, nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut doar în materie penală. Curtea a mai reţinut că reglementarea căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21). 30. În continuare, referitor la procedura reglementată de art. 906 din Codul de procedură civilă, de care autorii excepţiei sunt nemulţumiţi pentru că nu pot pune în executare hotărârea judecătorească prin care penalităţile pe zi de întârziere au fost stabilite, Curtea observă faptul că în jurisprudenţa sa a reţinut că această procedură este una etapizată şi coerentă prin intermediul căreia debitorul unei obligaţii de a face sau de a nu face, care nu poate fi executată prin altul, să fie constrâns să îşi îndeplinească obligaţia utilizând ca factor de coerciţie elementul pecuniar, arhitectura acestui mecanism fiind sub forma unor etape ce impun intervenţia succesivă a instanţei. Prin urmare, nu poate fi primit argumentul potrivit căruia parcurgerea procedurii instituite de art. 906 din Codul de procedură civilă presupune intervale excesive de timp, în condiţiile în care norma în cauză jalonează temporar procedura, iar, în măsura în care există întârzieri punctuale, dispoziţiile procesual civile oferă instrumentele necesare în vederea înlăturării acestora (Decizia nr. 12 din 31 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 8 iunie 2023, paragraful 24). 31. Referitor la susţinerile potrivit cărora norma legală criticată este lipsită de claritate şi previzibilitate pentru că nu prevede ce se întâmplă în situaţia în care debitorul execută obligaţia înainte de formularea cererii de stabilire a sumei definitive a penalităţilor, Curtea reţine că aceasta vizează o situaţie ipotetică ce nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate. În acest context, Curtea reţine faptul că, în măsura în care a fost prejudiciat, creditorul are dreptul să obţină despăgubiri, în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă sau ale dreptului comun. 32. În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, a Deciziei nr. 898 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 26 februarie 2016, Curtea observă că aceasta nu îşi găseşte aplicarea în prezenta cauză, având în vedere natura juridică diferită a celor două categorii de sancţiuni, exigenţele constituţionale fiind diferite în privinţa căilor de atac ce pot fi exercitate în privinţa hotărârilor. Prin urmare, dacă amendarea conducătorului autorităţii este expresia unui raport de drept administrativ, aplicarea de penalităţi în condiţiile art. 906 din Codul de procedură civilă reprezintă o sancţiune civilă de constrângere de drept comun (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 202 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 9 iulie 2019, paragraful 28, sau Decizia nr. 326 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 6 septembrie 2018, paragraful 20). 33. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Serviciul Fiscal Municipal Lugoj, din Timişoara, de Rudolf Florian Cojocaru, Mihaela Pascaru şi Georgiana Gabriela Fâşie şi de Viorel Lucian Tămaş în Dosarul nr. 19.007/325/2018 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.275/94/2017/a4 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi în Dosarul nr. 401/224/2018 al Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 906 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
