Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.353/1/2019
┌──────────┬───────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de │
│Grădinaru │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Andrei │- judecător la Secţia │
│Claudiu │penală │
│Rus │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lucia │- judecător la Secţia │
│Tatiana │penală │
│Rog │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Dan Andrei│- judecător la Secţia │
│Enescu │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia │
│Sorina │penală │
│Popescu │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia │
│Cosma │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Alin Sorin│- judecător la Secţia │
│Nicolescu │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia │
│Cristina │penală │
│Neniţă │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Florentina│- judecător la Secţia │
│Dragomir │penală │
└──────────┴───────────────────────────┘
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secţia penală în Dosarul nr. 4.614/196/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „În aplicarea dispoziţiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere şi o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment şi în privinţa căreia nu au fost aplicabile dispoziţiile legale referitoare la instituţia liberării condiţionate“. Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 2.353/1/2019 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi potrivit Procesului-verbal din 12 noiembrie 2019, prin care s-a dispus înlocuirea domnului judecător Ionuţ Mihai Matei cu domnul judecător Andrei Claudiu Rus. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. Conform art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, la şedinţa de judecată participă doamna Cristina Roşu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.353/1/2019 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Menţionează că la dosar au fost transmise puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie de către curţile de apel: Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Piteşti şi Timişoara, Craiova, Ploieşti, Oradea, Târgu Mureş. Dintre specialişti au comunicat un punct de vedere Catedra de drept penal a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca şi, după depunerea raportului, Centrul de cercetări în Ştiinţe penale al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. În continuare, arată că raportul întocmit de judecătorul-raportor a fost depus la dosarul cauzei, fiind comunicat părţii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, solicită doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 2.353/1/2019. Reprezentantul Ministerului Public susţine că sesizarea este inadmisibilă, arătând, pe de o parte, că instanţa de trimitere are repere pentru dezlegarea întrebării atât în jurisprudenţa din materia recursului în interesul legii, cât şi în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea chestiunilor de drept în materie penală, iar, pe de altă parte, o eventuală dezlegare a chestiunii de drept ce face obiectul sesizării nu are o înrâurire asupra cauzei pendinte. Astfel, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 8 din 11 martie 2019 se arată că zilele considerate executate, ca măsură compensatorie, prevăzute de art. 55^1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013, modificată şi completată prin Legea nr. 169/2019, intră în sfera noţiunii de cauză de micşorare a pedepsei, în accepţiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală şi se analizează potrivit dispoziţiilor de la contestaţia la executare. În acelaşi sens este şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7 din 21 martie 2019 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În plus se menţionează că, în cadrul contestaţiei la executare, instanţa acordă zile compensatorii, dar nu poate modifica nici dispoziţiile referitoare la recidivă reţinute la încadrarea juridică, nici tratamentul sancţionator al recidivei aplicate prin hotărârea de condamnare, ci eventual poate constata că a fost executată o parte din pedeapsă. Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 15/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5) din Codul penal, prin pedeapsa executată sau considerată ca executată, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013. Pe de altă pare, această dezlegare nu ar avea înrâurire asupra cauzei, contestatorul se află în stare de recidivă postexecutorie, iar tratamentul sancţionator prevăzut de dispoziţiile art. 43 alin. (5) din Codul penal prevede majorarea cu jumătate a limitelor speciale de pedeapsă prevăzute pentru noua infracţiune. Aşadar, chiar dacă acordă zilele compensatorii pentru pedeapsa care reprezintă primul termen al recidivei, a apreciat că acestea nu pot fi deduse din pedeapsa ce reprezintă al doilea termen al recidivei postexecutorii. O astfel de dezlegare ar avea relevanţă, de exemplu, doar dacă s-ar pune în discuţie termenul de reabilitare judecătorească care ar începe să curgă din momentul expirării pedepsei recalculate. În concluzie, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul Brăila. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul membrilor completului, în situaţia în care au întrebări de formulat. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, declară dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reţine dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din data de 2 iulie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.614/196/2019, Tribunalul Brăila - Secţia penală a sesizat, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „În aplicarea dispoziţiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere şi o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment şi în privinţa căreia nu au fost aplicabile dispoziţiile legale referitoare la instituţia liberării condiţionate.“ Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.353/1/2019 şi are termen de soluţionare fixat la data de 27 noiembrie 2019. II. Expunerea succintă a cauzei Tribunalul Brăila - Secţia penală este învestit, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea contestaţiei formulate de condamnatul H.V.C. împotriva Sentinţei penale nr. 870 din 20 mai 2019, pronunţată de Judecătoria Brăila în Dosarul nr. 4.614/196/2019. S-a reţinut că, prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila - Secţia penală, la data de 29.05.2019, cu nr. 4.614/196/2019, condamnatul H.V.C. a formulat contestaţie împotriva Sentinţei penale nr. 870 din 20 mai 2019, pronunţată de instanţa de fond din cadrul Judecătoriei Brăila, prin care, în baza prevederilor art. 598 din Codul de procedură penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executarea pedepsei formulată de către petentul condamnat H.V.C. În baza prevederilor art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. În baza prevederilor art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală s-a dispus ca suma de 313 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, să fie avansată din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Brăila, rămânând în sarcina statului. Pentru a se pronunţa această soluţie, instanţa de fond din cadrul Judecătoriei Brăila a reţinut că, prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, la data de 21 martie 2019, cu nr. 4.614/196/2019, petentul condamnat H.V.C. a formulat contestaţie la executarea pedepsei închisorii. În motivarea cererii sale, petentul a solicitat înlocuirea celor 6 zile, considerate ca executate suplimentar, din mandatul de 4 ani şi 2 luni închisoare, cu o sumă de bani, pe care o lasă la aprecierea instanţei. La termenul de judecată din data de 20 mai 2019, contestatorul a precizat că renunţă la solicitarea de a i se acorda o sumă de bani, solicitând doar aplicarea recursului compensatoriu, respectiv deducerea celor 6 zile considerate executate. Analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanţa de fond a reţinut că, potrivit fişei de antecedente penale a condamnatului H.V.C., s-a observat de către instanţa de fond că acesta se află în executarea Mandatului de executare nr. 1.588/2018 al Judecătoriei Galaţi, respectiv în executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.441/2018 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 1.191/2018 a Curţii de Apel Galaţi. Prin Sentinţa penală nr. 1.441/2018 a Judecătoriei Galaţi sa dispus condamnarea inculpatului H.V.C. la o pedeapsă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (două acte materiale), faptă prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 41 alin. (1) din Codul penal în referire la art. 43 alin. (5) din Codul penal şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală (faptă din noaptea de 6/7.02.2018). În temeiul art. 67 alin. (1) din Codul penal, s-a aplicat inculpatului H.V.C. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) din Codul penal pe o perioadă de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei închisorii. Potrivit art. 65 alin. (1) din Codul penal, s-a aplicat inculpatului H.V.C. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În temeiul art. 72 alin. (1) din Codul penal, s-a scăzut din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii din data de 1.03.2018 şi durata arestului preventiv de la 2.03.2018 la zi. În temeiul art. 399 alin. (1) din Codul de procedură penală, sa menţinut măsura preventivă a arestării preventive luată faţă de inculpatul H. V. C. Prin Decizia penală nr. 1.191 din 21 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Galaţi au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate împotriva Sentinţei penale nr. 1.441/2018 a Judecătoriei Galaţi. Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei. Prin Decizia nr. 7/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că în interpretarea dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012, „perioada executată efectiv“ din pedeapsa din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiţionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal cu efectul micşorării restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară. Raportat la dispoziţiile legale mai sus menţionate, instanţa de fond a constatat că cererea formulată de condamnatul H.V.C. este nefondată, dat fiind faptul că, în prezent, se află în executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.441/2018 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 1.191/2018 a Curţii de Apel Galaţi, faptă ce a format obiectul Dosarului nr. 5.955/233/2018, fiind comisă în stare de recidivă postexecutorie. Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul, fără a fi precizate, în scris, motivele care stau la baza contestaţiei. Din oficiu, instanţa de control judiciar a solicitat relaţii din partea Penitenciarului Galaţi care, prin Adresa nr. T/43.319/ PGGL/27.06.2019, a comunicat că persoana condamnată a executat pedeapsă privativă de libertate în perioada de referinţă 24.07.2012-9.12.2015, în temeiul Mandatului de arestare preventivă nr. 24 din 8 noiembrie 2011, emis de Judecătoria Galaţi. Ulterior, a fost emis de către aceeaşi instanţă Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 344 în baza Sentinţei penale nr. 317 din 10 februarie 2014, pronunţată în Dosarul penal nr. 141/233/2014. Conform datelor comunicate de Penitenciarul Galaţi, în perioada de referinţă 24.07.2012-9.12.2015, condamnatul a executat un număr de 1.139 de zile în condiţii necorespunzătoare, pentru care i s-ar putea considera ca fiind executate suplimentar un număr de 222 de zile, potrivit dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie S-a apreciat ca îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, aspect justificat de faptul că sesizarea aparţine unui tribunal învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă (contestaţie), care a constatat, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept a cărei dezlegare nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printrun recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare. Totodată, de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată incidenţa art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care, în raport cu momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, va determina, în speţă, existenţa sau nu a unei perioade care poate sau nu să fie dedusă din durata pedepsei privative de libertate care este executată în prezent, având consecinţă directă asupra duratei concrete a pedepsei. În concret, prin dispoziţiile art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, prevederi legale care au fost introduse prin Legea nr. 167/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, s-a prevăzut că la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată. Potrivit prevederilor alin. (8) din aceeaşi normă legală, perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012. S-a constatat, pe de o parte, că acest text legal prevede obligativitatea deducerii a 6 zile pentru fiecare 30 de zile de pedeapsă executată în condiţii considerate necorespunzătoare. În schimb, s-a constatat că nu se face nicio distincţie dacă pedeapsa executată efectiv se referă doar la cea în execuţie sau şi la alte perioade anterior executate şi distincte de pedeapsa care se execută. Sintagma „pedeapsă executată efectiv“ nu apare ca fiind de natură să limiteze raţionamentul logico-juridic doar la pedeapsă în execuţie efectivă în prezent, în concret sfera de cuprindere a acestei instituţii apărând că implică toate pedepsele executate efectiv după data de 24 iulie 2012. În aplicarea dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 au fost pronunţate până la acest moment Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii şi Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii lămureşte o chestiune referitoare la competenţa instanţelor de soluţionare a cererilor având ca obiect aplicarea acestor prevederi legale formulate de către persoanele private de libertate. În schimb, prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012, perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condiţiilor de detenţie necorespunzătoare. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că, în cadrul dispoziţiilor art. 55^1 alin. (1) şi alin. (8) din Legea nr. 254/2013, legiuitorul nu distinge, în acordarea măsurii compensatorii, între persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 şi persoanele liberate condiţionat şi nu limitează aplicarea dispoziţiilor art. 55^1 alin. (1) şi alin. (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a legii menţionate, precum şi faptul că evoluţia procesului legislativ care a condus la adoptarea Legii nr. 169/2017 relevă, cu claritate, voinţa legiuitorului de a nu limita aplicarea dispoziţiilor art. 55^1 alin. (1) şi alin. (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 şi de a nu limita acordarea măsurii compensatorii la instituţia liberării condiţionate, aplicabilă ulterior intrării în vigoare a legii menţionate. În cadrul acestei decizii s-a mai menţionat, în mod expres, că efectele concrete ale acestei recalculări asupra stării de recidivă, revocării sau nu a liberării condiţionate şi altele asemenea nu fac obiectul sesizării, motiv pentru care nu s-a pronunţat asupra lor. Opinia motivată a completului de judecată În aceste condiţii, pentru motivele anterior arătate, avându-se în vedere dispoziţiile imperative ale prevederilor art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, punctul de vedere al instanţei de control judiciar din cadrul Tribunalului Brăila s-a menţionat că este în sensul că dispoziţiile art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 sunt aplicabile şi în cazul în care la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere şi o pedeapsă executată în termen anterior pedepsei care se execută la acest moment şi în privinţa căreia nu au fost aplicabile dispoziţiile legale referitoare la instituţia liberării condiţionate, cât timp norma legală în discuţie nu face nicio distincţie dacă sintagma „pedeapsa executată efectiv“ se referă doar la cea în execuţie sau şi la alte perioade anterior executate şi distincte de pedeapsa care se execută. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. În urma consultării instanţelor de judecată s-au evidenţiat două opinii: Prima opinie, în sensul că în aplicarea dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, la calcularea pedepsei efectiv executate nu se are în vedere şi pedeapsa executată la termen, anterior faptei care se execută la acest moment şi în privinţa căreia nu au fost aplicabile dispoziţiile legale referitoare la instituţia liberării condiţionate, a fost susţinută de Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Galaţi (opinia majoritară), Judecătoria Brăila, Judecătoria Galaţi, Judecătoria Tecuci, Tribunalul Braşov, Tribunalul Tulcea, Judecătoria Tulcea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Timişoara, Judecătoria Lugoj, Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi judecătoriile din circumscripţia acestuia, Tribunalul Călăraşi, Judecătoria Roşiori de Vede, Tribunalul Ialomiţa, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Videle, Judecătoria Zimnicea, Curtea de Apel Alba Iulia şi Judecătoria Baia Mare. În esenţă, s-a susţinut că nu există un temei legal astfel încât sintagma „pedeapsa executată efectiv“ să fie interpretată în sensul că se referă şi la alte perioade executate anterior şi distincte de pedeapsa care se execută. În raport cu Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Codul penal sunt incidente numai în ipoteza stării de recidivă postcondamnatorie, iar nu şi stării de recidivă postexecutorie. De asemenea s-a menţionat că, în condiţiile în care o pedeapsă a fost executată la termen anterior pedepsei ce se execută la acest moment, la calcularea pedepsei efectiv executate nu pot fi avute în vedere zilele câştigate potrivit recursului compensatoriu din pedeapsa executată anterior, pentru aceasta condamnatul având, în compensare, posibilitatea acordării de despăgubiri civile. S-a mai susţinut că persoana privată de libertate în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii emis ca urmare a condamnării la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea unei infracţiuni în stare de recidivă postexecutorie nu se află în executarea pedepsei ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală de condamnare care constituie prim termen al recidivei. De asemenea nu există niciun temei legal în baza căruia (parte din) aceeaşi pedeapsă executată să fie computată sau adăugată la pedeapsă pe care o execută în prezent. În raport cu acestea, constatarea împrejurării că executarea pedepsei ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală de condamnare, care constituie primul termen al recidivei, a avut loc în condiţii necorespunzătoare, pentru care i s-ar putea considera ca fiind executate suplimentar un număr de zile, începând cu 24 iulie 2012, potrivit dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, nu poate avea nicio consecinţă în privinţa pedepsei pe care o execută în prezent persoana privată de libertate. Astfel, în absenţa unui temei legal, persoanele liberate condiţionat anterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 nu pot fi excluse din sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013, în ipoteza în care sunt incidente dispoziţiile art. 104 alin. (2) din Codul penal, privitoare la revocarea liberării condiţionate. Totodată, evoluţia procesului legislativ care a condus la adoptarea Legii nr. 169/2017 relevă, cu claritate, voinţa legiuitorului de a nu limita aplicarea dispoziţiilor art. 55^1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 şi de a nu limita acordarea măsurii compensatorii la instituţia liberării condiţionate, aplicabilă ulterior intrării în vigoare a legii menţionate. A doua opinie conturată, în sensul că dispoziţiile art. 55^1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 sunt aplicabile şi în situaţia în care se are în vedere o pedeapsă executată la termen, anterior pedepsei în execuţie, pentru care nu au fost aplicabile dispoziţiile referitoare la liberarea condiţionată, a fost susţinută de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, Tribunalul Covasna, Judecătoria Măcin, Tribunalul Timiş, Tribunalul Arad, Judecătoria Olteniţa, Tribunalul Teleorman şi Judecătoria Alexandria. În argumentarea opiniei s-a susţinut că în situaţia în care nu ar fi aplicabilă s-ar crea o situaţie discriminatorie pentru persoanele care s-au aflat în detenţie în condiţii necorespunzătoare începând cu 24.07.2012, însă în momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 nu se mai aflau în penitenciar, faţă de persoanele aflate la această dată în locul de detenţie, cărora li s-au calculat zilele câştigate ca urmare a acestor condiţii. De altfel, s-a mai susţinut că norma legală în discuţie nu face nicio distincţie dacă sintagma „pedeapsa executată efectiv“ se referă doar la cea în execuţie sau şi la alte perioade anterior executate, distincte de pedeapsa care se execută. Tribunalul Ilfov a conturat două puncte de vedere: într-o opinie, împărtăşită de magistraţii Secţiei penale a Tribunalului Ilfov şi de magistraţii Judecătoriei Cornetu, s-a apreciat că în aplicarea dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, la calcularea pedepsei efectiv executate nu se poate avea în vedere şi o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment şi în privinţa căreia nu au fost aplicabile dispoziţiile legale referitoare la instituţia liberării condiţionate; într-o altă opinie, împărtăşită de magistraţii Judecătoriei Buftea, s-a apreciat că dispoziţiile art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 sunt aplicabile şi în cazul în care la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere şi o pedeapsă executată în termen anterior pedepsei care se execută la acest moment şi în privinţa căreia nu au fost aplicabile dispoziţiile legale referitoare la instituţia liberării condiţionate, întrucât în norma legală în discuţie nu se face nicio distincţie cu privire la pedeapsa executată efectiv. La nivelul Secţiei penale a Tribunalului Giurgiu şi instanţelor arondate, respectiv Judecătoria Giurgiu şi Judecătoria Bolintin-Vale, opinia majoritară a fost în sensul respingerii solicitării deţinuţilor de aplicare a măsurii recursului compensatoriu cu privire la o pedeapsă anterioară, executată la termen. Curtea de Apel Constanţa a menţionat că nu există jurisprudenţă cu privire la problema de drept supusă dezbaterii, opiniile exprimate în cadrul secţiei, pe de o parte, fiind că la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere şi o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei ce se execută în acest moment, iar, pe de altă pare, că nu se aplică aceste dispoziţii. De asemenea Judecătoria Medgidia a conturat două opinii, majoritară, în sensul că nu se aplică recursul compensatoriu, şi opinia minoritară, în sensul aplicării recursului compensatoriu. Au comunicat că nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la problema de drept suspusă dezbaterii Judecătoria Făgăraş, Judecătoria Rupea, Judecătoria Zărneşti, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Târgu Secuiesc, Judecătoria Întorsura Buzăului, Tribunalul Constanţa, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Mangalia, Judecătoria Hârşova, Judecătoria Babadag, Tribunalul Neamţ, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Judecătoria Cluj-Napoca, Judecătoria Huedin, Tribunalul Maramureş şi judecătoriile arondate şi Tribunalul Sălaj şi judecătoriile arondate. Au mai fost transmise puncte de vedere de către Curtea de Apel Iaşi şi Curtea de Apel Craiova cu opinia majoritară, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinţi, Tribunalul Bihor, Judecătoria Oradea, în sensul că nu se are în vedere şi pedeapsa executată la acest termen, Curtea de Apel Târgu Mureş, în sensul că nu trebuie deduse zilele compensatorii aferente, Curtea de Apel Oradea cu opinie majoritară, Curtea de Apel Craiova cu opinie minoritară şi Tribunalul Olt, în sensul că se are în vedere şi o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment. Au înaintat practică Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Aiud, Judecătoria Târgu Jiu, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinţi, Tribunalul Gorj, Judecătoria Găeşti, Tribunalul Dâmboviţa, Judecătoria Balş şi Judecătoria Corabia. Au comunicat că nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti Judecătoria Motru, Judecătoria Târgu Cărbuneşti, Judecătoria Novaci. V. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ a opinat în sensul că dispoziţiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 sunt aplicabile şi în cazul unei pedepse executate la termen, pentru care nu a fost dispusă liberarea condiţionată. În susţinerea opiniei s-a precizat că au fost avute în vedere următoarele considerente: 1. Instanţa de trimitere sesizează instanţa supremă cu o chestiune de drept care putea fi soluţionată prin intermediul Deciziei nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. La acel moment, instanţa supremă a analizat doar chestiunea care privea fondul cauzei, şi anume ipoteza unei pedepse din a cărei executare se dispusese liberarea condiţionată. Atât din considerentele sesizării instanţei de trimitere la acel moment, cât şi din opiniile exprimate reiese însă răspunsul pentru prezenta problemă de drept. 2. S-a precizat că opinia exprimată de colectivul de drept penal al facultăţii în contextul Deciziei nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a încercat să răspundă mai multor ipoteze decât cele care priveau strict situaţia de fapt din speţa dedusă judecăţii în faţa instanţei de trimitere. La acel moment s-a urmărit a se clarifica natura juridică a „recursului compensatoriu“ şi efectele produse în raport cu alte instituţii (liberare condiţionată, reabilitare), respectiv pentru a stabili forma de pluralitate de infracţiuni incidentă, în funcţie de momentul comiterii celei de-a doua infracţiuni. 3. Fără a relua toate ipotezele acolo imaginate, s-a precizat că au fost tratate situaţiile în care la momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor legale menţionate: persoana se află în executarea pedepsei în sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; persoana era deja liberată condiţionat, nefiind încă împlinit termenul de supraveghere al liberării condiţionate; era deja împlinit termenul liberării condiţionate sau pedeapsa era deja executată. 4. S-a observat că teza finală a ultimei ipoteze imaginate corespunde actualei întrebări a instanţei de trimitere (cu corectivul că instanţa o leagă de unele consecinţe privind pedeapsa de dedus în contextul - explicitat mai mult decât echivoc în încheierea prin care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - al unei pedepse actualmente aflate în curs de executare). Revenind la ipoteza abstractă, s-a precizat că atât în cazul în care termenul liberării condiţionate era deja împlinit la momentul intrării în vigoare a noilor dispoziţii legale, cât şi în situaţia în care pedeapsa era deja integral executată (la termen, fără a se fi dispus liberarea), se vor aplica, fără discuţie, prevederile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013. 5. Trecând de dispoziţiile Legii nr. 169/2017 care indică, în mod clar, domeniul de aplicare al dispoziţiei analizate (nerestrângându-l în vreun fel), soluţia este firească şi în considerarea naturii juridice a normei în discuţie, fără doar şi poate una de drept substanţial. Prin urmare, sub rezerva condiţiilor cumulative prevăzute de Legea nr. 169/2017, efectul reducerii pedepsei se va aplica obligatoriu în toate ipotezele prevăzute de acest normativ, inclusiv atunci când pedeapsa era integral executată în penitenciar la momentul intrării în vigoare a legii noi, producând efecte în raport cu alte instituţii juridice (reabilitarea este exemplul cel mai uşor de văzut, în condiţiile în care nu au fost comise şi alte infracţiuni, iar pentru speţe ca cea care a generat întrebarea preliminară, problema eventualei deduceri din pedeapsa finală de executat, în condiţiile existenţei altor pedepse executabile). Pentru toate aceste considerente, Colectivul de drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca a apreciat că dispoziţiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 sunt aplicabile şi în cazul unei pedepse executate la termen, fără a fi dispusă liberarea condiţionată, producându-se efecte în raport cu alte instituţii juridice. Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept, Centrul de cercetări în Ştiinţe penale a transmis opinia juridică în sensul că solicitarea de dezlegare a unei chestiuni de drept formulate de Tribunalul Brăila este inadmisibilă, susţinând, în esenţă, că deducerea celor 6 zile considerate ca executate suplimentar prin aplicarea recursului compensatoriu nu se poate realiza în cauză, nefiind posibilă în condiţii de legalitate, astfel că persoana condamnată nu poate avea vreun beneficiu în privinţa reducerii pedepsei pe care o execută efectiv, cel mult ar putea obţine o compensaţie bănească. Mai mult, s-a apreciat că practic prin prezenta solicitare de dezlegare a chestiunii de drept se tinde la obţinerea unei soluţionări în fond a cauzei, fapt inadmisibil. Astfel, s-a susţinut că Tribunalul Brăila a dispus, prin încheierea din 2 iulie 2019, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept enunţată mai sus. S-a apreciat că prima condiţie este îndeplinită, cauza aflându-se în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Tribunalului Brăila, învestit cu soluţionarea conflictului de drept penal în ultimă instanţă. Cea de-a doua condiţie, enunţată de art. 475 din Codul de procedură penală, este îndeplinită doar parţial, întrucât chestiunea de drept cu a cărei analiză a fost sesizată instanţa supremă nu a primit o rezolvare tranşantă printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea instrument de unificare a practicii judiciare aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deciziile anterioare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referindu-se la alte aspecte în legătură cu interpretarea art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, însă conţinând în considerente indicii importante referitoare la chestiunea supusă interpretării. S-a făcut referire la Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 30 mai 2019, Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 19 noiembrie 2018, şi Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 2 iulie 2018. S-a menţionat că din considerentele celor trei decizii indicate mai sus se poate desprinde, indubitabil, răspunsul la chestiunea ce face obiectul interpretării în corelaţie cu obiectul cauzei ce a dus la interpelarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe calea cererii de dezlegare a unei chestiuni de drept. Referitor la cea de-a treia condiţie, respectiv existenţa relaţiei de dependenţă între dezlegarea pretinsei chestiuni de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei, s-a menţionat că nu este îndeplinită. Astfel, prin formularea unei contestaţii la executare la Judecătoria Brăila, condamnatul aflat în executarea unei pedepse de 3 ani şi 6 luni pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat în formă continuată, comisă în data de 7.02.2018, a solicitat iniţial înlocuirea a 6 zile de închisoare, pe care le aprecia ca fiind executate suplimentar, prin aplicarea art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, dintr-o pedeapsă anterioară de 4 ani şi 2 luni închisoare cu o sumă de bani. Ulterior, condamnatul a revenit, solicitând doar aplicarea recursului compensatoriu şi deducerea celor 6 zile de închisoare considerate executate din pedeapsa pe care o execută la momentul formulării contestaţiei. Contestaţia sa a fost respinsă, astfel că a formulat contestaţie la Tribunalul Brăila. S-a precizat că importante sunt următoarele elemente: condamnatul a fost liberat condiţionat din executarea pedepsei de 4 ani şi 2 luni închisoare, pentru care a solicitat aplicarea recursului compensatoriu; momentul în care s-a comis infracţiunea pentru care instanţa a aplicat pedeapsa de 3 ani şi 6 luni în a cărei executare efectivă se află condamnatul este după împlinirea termenului de supraveghere al liberării condiţionate (7.02.2018), calculat fără aplicarea recursului compensatoriu; noua infracţiune de furt calificat în formă continuată s-a comis în stare de recidivă postexecutorie, fapt subliniat de Tribunalul Brăila (pagina a treia a încheierii din 2 iulie 2019); aplicarea recursului compensatoriu cu referire la pedeapsa deja executată nu îi aduce niciun beneficiu condamnatului, neputând să recalifice starea de recidivă din postexecutorie în postcondamnatorie deoarece pedeapsa s-a considerat ca executată prin împlinirea termenului de supraveghere al liberării condiţionate, fără scăderea celor 6 zile considerate ca executate suplimentar, infracţiunea nouă (furtul) fiind comisă după acest moment; nu se poate deduce o pedeapsă/o parte de pedeapsă/măsură preventivă privativă de libertate în condiţiile art. 72 din Codul penal decât dacă condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive [art. 72 alin. (1) teza a II-a din Codul penal]; nu se poate recalcula pedeapsa ce se execută prin deducerea pedepsei executate deja decât în situaţiile prevăzute de art. 40 din Codul penal (descoperirea ulterioară a unei infracţiuni concurente) - inaplicabil în cauză - sau art. 43 alin. (6) din Codul penal (descoperirea ulterioară a stării de recidivă) - care, de asemenea, nu este incident în speţa supusă judecăţii. VI. Examenul jurisprudenţei în materie 1. Jurisprudenţa naţională relevantă În materialul transmis de curţile de apel a fost identificată practică relevantă în materie la: Judecătoria Brăila, Judecătoria Focşani, Judecătoria Braşov, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Medgidia, Judecătoria Vaslui, Tribunalul Bacău, Judecătoria Bacău, Judecătoria Sectorului 4, Judecătoria Sectorului 5, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Aiud, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Târgu Jiu, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinţi, Tribunalul Gorj, Judecătoria Balş şi Judecătoria Corabia. 2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 2 iulie 2018 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că în interpretarea dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012, perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condiţiilor de detenţie necorespunzătoare. – Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 30 mai 2019 Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat, în dispozitivul deciziei menţionate, următoarele: competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanţei de executare sau instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. – Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 19 noiembrie 2018 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5) din Codul penal, prin pedeapsa „executată sau considerată ca executată“, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013.“ 3. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie În opinia Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, formulată în Dosarul nr. 2.353/1/2019, este inadmisibilă, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat printr-un recurs în interesul legii asupra chestiunii de drept ridicate de către instanţa de trimitere, în accepţiunea atribuită acestei condiţii de admisibilitate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. S-a menţionat că opinia exprimată se întemeiază pe următoarele argumente: a) În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, condiţia ca „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii“ presupune ca instanţa supremă să nu fi statuat, prin dispozitivul şi considerentele ori prin considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare, asupra chestiunii de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită. În ipoteza în care considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare conţin elemente suficiente care să conducă la dezlegarea chestiunii de drept, sesizarea devine inadmisibilă, conform practicii Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În acest sens s-a făcut referire la: - Decizia nr. 18 din 5 decembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 30 ianuarie 2019 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut următoarele: Aşa cum s-a arătat în mod constant în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, condiţia referitoare la existenţa unei chestiuni de drept care să nu fi fost încă dezlegată de instanţa supremă prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti se analizează nu numai prin raportare la hotărâri prin care să se fi statuat în mod explicit asupra problemei de drept ridicate de instanţa de trimitere, ci şi pe baza considerentelor unei asemenea decizii, dacă aceasta oferă elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate. Or, în speţă, deşi chestiunea de drept ridicată prin intermediul sesizării în cauză nu a mai fost examinată, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat în mod explicit asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, s-a apreciat că nu este necesară intervenţia instanţei supreme, fiind deja pronunţată o decizie anterioară în aceeaşi procedură, care indică/prezintă criteriile pe baza cărora instanţa de trimitere poate stabili încadrarea juridică ce se impune a fi dată faptelor cu judecarea cărora a fost învestită. – Decizia nr. 17 din 10 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 29 iunie 2017 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a relevat următoarele: Deşi nu există o hotărâre prealabilă sau o decizie pronunţată într-un recurs în interesul legii prin care să se fi statuat explicit asupra chestiunii de drept ridicate de instanţa de trimitere, dezlegarea acesteia rezultă în mod implicit dintr-o astfel de decizie, pronunţată anterior de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În concret, prin Decizia nr. 13 din 19 septembrie 2011, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 9 noiembrie 2011, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că „Agenţia Naţională de Integritate nu are calitatea procesuală de a ataca soluţiile de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată dispuse de procuror, plângerile astfel formulate urmând a fi respinse, ca inadmisibile, conform art. 278^1 alin. (8) lit. a) teza a II-a din Codul de procedură penală.“ (...) Atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei nr. 13 din 19 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 9 noiembrie 2011, îşi păstrează valabilitatea şi în condiţiile noului Cod de procedură penală, fiind pe deplin aplicabile mutatis mutandis şi în cazul Curţii de Conturi. (...) În concluzie, fiind vorba despre situaţii similare, s-a apreciat că problema de drept sesizată de către instanţa de trimitere îşi găseşte rezolvare în Decizia nr. 13 din 19 septembrie 2011, pronunţată într-un recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 9 noiembrie 2011, astfel încât, din această perspectivă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. – Decizia nr. 5 din 28 februarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 12 aprilie 2017 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut următoarele: Prin considerentele Deciziei nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost stabilite criteriile necesare pentru a se aprecia cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 175 din Codul penal cu referire la profesia de medic (...). Ca atare, instanţa de trimitere are suficiente criterii pe baza cărora ar putea să aprecieze situaţia concretă cu judecarea căreia a fost învestită, pentru ipoteza medicului aflat în raporturi juridice similare celor de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate. (...) Pentru argumentele anterior expuse se apreciază că nu este îndeplinită condiţia ca asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu se fi statuat anterior printr-o hotărâre prealabilă. Jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, reflectată în deciziile nr. 18 din 5 decembrie 2018, nr. 17 din 10 mai 2017 şi nr. 5 din 28 februarie 2017, conduce la concluzia că, în ipoteza în care chestiunea de drept poate fi rezolvată pe baza considerentelor unei hotărâri prealabile sau ale unei decizii pronunţate în recurs în interesul legii, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă. Or, chestiunea de drept care formează obiectul sesizării în Dosarul nr. 2.353/1/2019 poate fi rezolvată pe baza considerentelor Deciziei nr. 8 din 11 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, şi, în consecinţă, sesizarea este inadmisibilă. b) Prin Decizia nr. 8 din 11 martie 2019, Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat, în dispozitivul deciziei menţionate, următoarele: Competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanţei de executare sau instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Deşi, aşa cum se remarcă şi în încheierea de sesizare, Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 şi, în consecinţă, dispozitivul acesteia soluţionează o chestiune de drept în materie de competenţă, în considerentele deciziei, Completul competent să judece recursul în interesul legii relevă următoarele: Într-o asemenea ipoteză [persoane aflate în executarea unor pedepse rezultante în cuprinsul cărora se regăseşte, cumulat cu pedeapsa aplicată pentru o nouă infracţiune, un rest rămas neexecutat dintr-o pedeapsă pentru care aceste persoane au beneficiat de liberare condiţionată anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013], recalcularea părţii executate efectiv din pedeapsa anterioară, prin luarea în considerare a zilelor compensatorii acordate pentru executarea acesteia în condiţii de detenţie necorespunzătoare, va avea ca efect reducerea restului rămas neexecutat şi, prin aceasta, reducerea pedepsei rezultante definitiv aplicate, în condiţiile în care restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară s-a adăugat la pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune. În aceste condiţii, în ipoteza analizată, zilele considerate ca executate, ca măsură compensatorie prevăzută de art. 55^1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, intră în sfera noţiunii de „cauză de micşorare a pedepsei“ în accepţiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, iar cererile condamnaţilor având ca obiect acordarea zilelor compensatorii pentru restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară urmează a fi analizate prin prisma dispoziţiilor legale referitoare la contestaţia la executare. (...) Or, având în vedere cele expuse anterior privind natura juridică a zilelor considerate ca executate, ca măsură compensatorie prevăzută de art. 55^1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, incidenţa unei cauze de micşorare a pedepsei nu poate fi analizată în procedura administrativ-jurisdicţională prevăzută de art. 56 raportat la art. 9 alin. (2) lit. a) din aceeaşi lege. În plus, în considerentele Deciziei nr. 7 din 21 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 10 mai 2019, s-a reţinut că, în cadrul contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, instanţa acordă zilele compensatorii conform art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, dar nu poate modifica nici dispoziţiile referitoare la recidivă reţinute în încadrarea juridică şi nici regimul sancţionator al recidivei aplicat prin hotărârea definitivă de condamnare, ci eventual poate constata că a fost executată o perioadă din pedeapsă. Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 a Completului competent să judece recursul în interesul legii include, prin considerentele sale obligatorii, în mod explicit, zilele compensatorii acordate în temeiul dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 în sfera noţiunii de „cauză de micşorare a pedepsei“, în accepţiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. De asemenea, Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2019 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie indică, prin considerente, că acordarea zilelor compensatorii conform art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 se realizează în cadrul contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Calificarea zilelor compensatorii drept „cauză de micşorare a pedepsei“, în accepţiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, care are ca efect acordarea acestora pe calea contestaţie la executare, constituie un element decisiv pe baza căruia poate fi rezolvată chestiunea de drept care formează obiectul sesizării în Dosarul nr. 2.353/1/2019. Includerea zilelor compensatorii acordate în temeiul dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal în sfera noţiunii de „cauză de micşorare a pedepsei“ constituie, în acelaşi timp, un element suficient care să conducă la dezlegarea chestiunii de drept, neimpunându-se o nouă intervenţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care să se confirme natura zilelor compensatorii de „cauză de micşorare a pedepsei“. În acest context s-a precizat că, indiferent de obiectul recursului în interesul legii în care s-a pronunţat Decizia nr. 8 din 11 martie 2019 şi indiferent de particularităţile contestaţiilor la executare care au generat pronunţarea Deciziei în interesul legii nr. 8 din 11 martie 2019 şi a Deciziei nr. 7 din 21 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, calificarea zilelor compensatorii drept „cauză de micşorare a pedepsei“, în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, prin deciziile invocate are un caracter general, natura zilelor compensatorii neputându-se modifica în funcţie de particularităţile contestaţiei la executare. De altfel, din conţinutul încheierii de sesizare rezultă că instanţa a identificat soluţia chestiunii de drept, în concordanţă cu Decizia în interesul legii nr. 8 din 11 martie 2019 şi Decizia nr. 7 din 21 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În raport cu considerentele expuse s-a opinat în sensul că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, care formează obiectul Dosarului nr. 2.353/1/2019, este inadmisibilă. IX. Punctul de vedere exprimat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost în sensul că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia unei veritabile chestiuni de drept. Astfel, s-a menţionat că, în jurisprudenţa sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că scopul procedurii reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală este acela de a da dezlegări unor veritabile şi dificile probleme de drept, iar sesizarea trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii neclare sau complexe, care ar putea da naştere mai multor soluţii (deciziile nr. 19 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 29 iunie 2017; nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016; nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016; nr. 20 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 10 iulie 2017). Sub acest aspect s-a menţionat că sunt relevante unele considerente în care s-a statuat că: „Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate“ (considerentele Deciziei nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016, preluate şi în Decizia nr. 2 din 8 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2018). Astfel, s-a apreciat că, în cauza care face obiectul sesizării, instanţa de trimitere solicită a se stabili dacă în sfera noţiunii de cauză de micşorare a pedepsei, în accepţiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, pot fi incluse zilele considerate ca executate ca măsură compensatorie, prevăzută de art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, dintr-o pedeapsă anterioară executată integral în regim de detenţie, cu consecinţa reducerii duratei pedepsei în a cărei executare se află condamnatul. În cauză, primul termen al recidivei este reprezentat de o pedeapsă (de 4 ani şi 2 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 317 din 10 februarie 2014 a Judecătoriei Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 1.411/233/2014 - anexa 1) executată integral în regim de detenţie (10.10.2011-9.12.2015), fiind incidente dispoziţiile prevăzute de art. 43 alin. (5) din Codul penal. Contestaţia la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, în cursul executării şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia. Prin urmare, contestaţia la executare priveşte incidentele în legătură cu o hotărâre care se execută, iar ceea ce se poate contesta este o pedeapsă aflată în curs de executare. S-a menţionat că doctrina a statuat că introducerea unei contestaţii la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, poate fi promovată atât în cazul persoanelor aflate în executarea pedepsei, cât şi în cazul celor liberate condiţionat cu privire la care nu s-a împlinit termenul de supraveghere, „întrucât doar în această situaţie discutăm despre o hotărâre care încă se execută“. Prin urmare, în situaţia dată, ceea ce se solicită a fi redusă, ca urmare a incidenţei prevederilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, este o altă pedeapsă, executată integral şi care nu a intrat în componenţa pedepsei în a cărei executare se află condamnatul contestator, astfel încât nu ar putea influenţa executarea în sensul micşorării perioadei pe care acesta o are de executat. În considerentele Deciziei nr. 7 din 21 martie 2019, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a arătat că „în cadrul contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, instanţa acordă zile compensatorii conform art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, dar nu poate modifica nici dispoziţiile referitoare la recidivă reţinute în încadrarea juridică şi nici regimul sancţionator al recidivei aplicat prin hotărârea definitivă de condamnare, ci eventual poate constata că a fost executată o perioadă din pedeapsă“. Astfel, în raport cu acestea, s-a precizat că aplicarea dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 ar putea viza doar constatarea ca executată a unei perioade din pedeapsa deja executată integral de condamnat, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017, însă această constatare nu ar afecta în niciun fel pedeapsa pe care o execută condamnatul, întrucât aplicarea măsurii compensatorii produce efecte doar asupra cuantumului pedepsei executate efectiv şi, implicit, asupra restului de pedeapsă rămas neexecutat, în ipoteza liberării condiţionate. Or, constatarea ca executate a unor zile, ca măsură compensatorie prevăzută de art. 55^1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013, trebuie să conducă la stingerea sau micşorarea pedepsei executate efectiv, în acest sens fiind şi jurisprudenţa instanţei supreme. Prin urmare, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită nu a fost apreciată a reprezenta o reală problemă generată de dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale ori de opinii divergente exprimate şi argumentate în doctrină. În consecinţă, în raport cu argumentele prezentate şi care demonstrează neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate (inexistenţa unei veritabile chestiuni de drept), în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, s-a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării. X. Dispoziţii legale incidente: Art. 598 din Codul de procedură penală - Contestaţia la executare "(1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. " Art. 43 din Codul penal - Pedeapsa în caz de recidivă "(1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.(2) Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta. (3) Dacă prin însumarea pedepselor în condiţiile alin. (1) şi (2) s-ar depăşi cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile săvârşite pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.(4) Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită în stare de recidivă este detenţiunea pe viaţă, se va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă. (5) Dacă, după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată, se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate. " Art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal - Compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare "(1) La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată. (2) În sensul prezentului articol, se consideră condiţii necorespunzătoare cazarea unei persoane în oricare centru de detenţie din România care a avut lipsuri la condiţiile impuse de standardele europene. (3) În sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situaţiile următoare: a) cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează, excluzând suprafaţa grupurilor sanitare şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin împărţirea suprafeţei totale a camerelor de deţinere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spaţiului în cauză; b) lipsa accesului la activităţi în aer liber; c) lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie; d) lipsa temperaturii adecvate a camerei; e) lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază, precum şi cerinţele de igienă; f) existenţa infiltraţiilor, igrasiei şi mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie. (4) Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi la calcularea pedepsei executate efectiv ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reţinere şi arestare preventivă în condiţii necorespunzătoare. (5) În sensul prezentului articol, nu se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost: a) internată în infirmerii din cadrul locurilor de deţinere, în spitale din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din reţeaua sanitară publică; b) în tranzit. (6) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiu de detenţie având condiţii necorespunzătoare. (7) Beneficiul aplicării dispoziţiilor alin. (1) nu poate fi revocat. (8) Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012. " XI. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Soluţia propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul Brăila - Secţia penală, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „În aplicarea dispoziţiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere şi o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment şi în privinţa căreia nu au fost aplicabile dispoziţiile legale referitoare la instituţia liberării condiţionate.“ În esenţă, s-a reţinut că prin dispozitivul şi considerentele a două hotărâri prealabile şi a unei decizii în interesul legii anterioare instanţa supremă a statuat asupra problemelor de drept generate de dificultăţi în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, iar aceste decizii conţin elemente suficiente care să conducă la dezlegarea chestiunii de drept supuse analizei. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, cu privire la sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secţia penală în Dosarul nr. 4.614/196/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „În aplicarea dispoziţiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere şi o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment şi în privinţa căreia nu au fost aplicabile dispoziţiile legale referitoare la instituţia liberării condiţionate“, reţine următoarele: Înainte de a proceda la o analiză în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de prevederile art. 475 din Codul de procedură penală, pentru considerentele arătate în continuare. Din interpretarea sistemică a dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală reies patru condiţii care trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, şi anume: A) întrebarea să fie formulată în cursul judecăţii şi de un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al unei curţi de apel sau tribunal; B) cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; C) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective; D) Înalta Curte să nu fi statuat anterior asupra acelei chestiuni printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Se constată că sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secţia penală, în ceea ce priveşte problema de drept supusă discuţiei, este inadmisibilă, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat printr-un recurs în interesul legii şi prin două hotărâri prealabile asupra problemelor de drept generate de dificultăţi în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, ridicate inoportun şi de către instanţa de trimitere, în accepţiunea atribuită acestei condiţii de admisibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală (punctul D). Concret, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, condiţia prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv ca „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii“, presupune ca instanţa supremă să nu fi statuat prin dispozitivul şi considerentele ori prin considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare asupra chestiunii de drept. În ipoteza în care considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare conţin elemente suficiente care să conducă la dezlegarea chestiunii de drept, sesizarea devine inadmisibilă. În acest sens, prin Decizia nr. 18 din 5 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 30 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut că îndeplinirea acestei condiţii se analizează nu numai prin raportare la hotărâri prin care să se fi statuat în mod explicit asupra problemei de drept ridicate de instanţa de trimitere, ci şi pe baza considerentelor unei asemenea decizii, dacă aceasta oferă elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate. În speţă, deşi chestiunea de drept ridicată prin intermediul sesizării în cauză nu a mai fost examinată, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat în mod explicit asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, se apreciază că nu este necesară intervenţia instanţei supreme, fiind deja pronunţate trei decizii, care prezintă criteriile pe baza cărora instanţa de trimitere poate soluţiona problema de drept. Convergent, instanţa supremă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 17 din 10 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 29 iunie 2017, a reţinut că, deşi nu există o hotărâre prealabilă sau o decizie pronunţată într-un recurs în interesul legii prin care să se fi statuat explicit asupra chestiunii de drept ridicate de instanţa de trimitere, dezlegarea acesteia rezultă în mod implicit dintr-o astfel de decizie, pronunţată anterior de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. S-a mai reţinut că atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei nr. 13 din 19 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 9 noiembrie 2011, îşi păstrează valabilitatea şi în condiţiile noului Cod de procedură penală, fiind pe deplin aplicabile mutatis mutandis şi în cauza în care s-a făcut sesizarea. Astfel, din perspectiva celor ce preced relativ la situaţia supusă analizei se observă că prin: - Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012, perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017, prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condiţiilor de detenţie necorespunzătoare; – Decizia nr. 8 din 11 martie 2019, Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat, în dispozitivul deciziei menţionate, următoarele: competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanţei de executare sau instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală; – Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5) din Codul penal, prin pedeapsa „executată sau considerată ca executată“, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013. În aceste condiţii, instanţa de trimitere sesizează instanţa supremă cu o chestiune de drept, respectiv „În aplicarea dispoziţiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere şi o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment şi în privinţa căreia nu au fost aplicabile dispoziţiile legale referitoare la instituţia liberării condiţionate“, care putea fi soluţionată prin intermediul deciziilor sus-menţionate, din considerentele şi dispozitivul cărora decurge, fără a fi necesar un raţionament logico-juridic complex, răspunsul pentru prezenta problemă de drept. Mai exact, calificarea cu caracter general a zilelor compensatorii drept „cauză de micşorare a pedepsei“, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de particularităţile contestaţiei la executare, constituie un element decisiv şi suficient care să conducă la dezlegarea chestiunii de drept şi să permită instanţei de trimitere soluţionarea pe fond a contestaţiei la executare. Constatând neîndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate menţionate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte nu va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, urmând a respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secţia penală, în Dosarul nr. 4.614/196/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept vizând aplicarea dispoziţiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, respectiv dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere şi o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment şi în privinţa căreia nu au fost aplicabile dispoziţiile legale referitoare la instituţia liberării condiţionate. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secţia penală în Dosarul nr. 4.614/196/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „În aplicarea dispoziţiilor art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare a persoanelor private de libertate, dacă la calcularea pedepsei efectiv executate se are în vedere şi o pedeapsă executată la termen anterior pedepsei care se execută la acest moment şi în privinţa căreia nu au fost aplicabile dispoziţiile legale referitoare la instituţia liberării condiţionate.“ Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 noiembrie 2019. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE DANIEL GRĂDINARU Magistrat-asistent, Cristina Roşu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
