Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, în Dosarul nr. 4.101/97/2017/a1 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 659D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât prin încheierea de sesizare nu se arată care sunt dispoziţiile din Constituţie pretins a fi încălcate. Se susţine că raportarea la Decizia Curţii Constituţionale nr. 554 din 19 septembrie 2017 reprezintă, de fapt, o solicitare de a se examina constituţionalitatea art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală prin prisma art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, ceea ce constituie, în realitate, o comparaţie între cele două norme procesual penale anterior menţionate. În subsidiar, determinând din argumentele formulate în susţinerea excepţiei prevederile constituţionale invocate, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, fiind invocate, în acest sens, Deciziile nr. 135 din 10 martie 2020 şi nr. 464 din 24 septembrie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 2 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.101/97/2017/a1, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei încheieri a judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că, prin Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017, Curtea a reţinut că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, care nu permite invocarea din oficiu a nulităţii relative, este neconstituţională. Se face trimitere la paragraful 36 al deciziei anterior menţionate şi se susţine că, prin raportare la acesta, norma juridică criticată limitează obiectul contestaţiei pentru judecătorul de cameră preliminară ce exercită controlul legalităţii încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 3 martie 2016, paragraful 24, arătându-se că efectele deciziilor Curţii Constituţionale se produc pentru viitor şi în situaţiile juridice pendinte, precum şi, în mod excepţional, în situaţii care au devenit facta praeterita. Se susţine că, în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, la data învestirii instanţei de fond, Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017 era publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar necorelarea prevederilor art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală cu această decizie face ca textul criticat să aibă un caracter vădit neconstituţional, fiind lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate. Se susţine că extinderea aplicării unei decizii a Curţii Constituţionale la alte norme juridice, în ipoteza în care o dispoziţie legală a fost declarată neconstituţională, de către instanţa de judecată, în cazul pasivităţii timp de 45 de zile a legiuitorului, presupune încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. Se mai susţine că principiul legalităţii nu poate încălca principiul stabilităţii raporturilor juridice. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „În soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.“ 10. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului în stat şi la calitatea legilor şi ale art. 147 alin. (4) referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale. 11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunţate, în acest sens, Decizia nr. 135 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 22 aprilie 2020, Decizia nr. 464 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 9 octombrie 2020, şi Decizia nr. 749 din 20 octombrie 2020*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii. *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 749 din 20 octombrie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 ianuarie 2021. 12. Prin Decizia nr. 135 din 10 martie 2020, precitată, paragrafele 13-20, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală au fost analizate prin raportare la prevederile art. 282 alin. (4) lit. a) din acelaşi cod, statuând că acestea din urmă reglementează nulitatea relativă, care este o nulitate virtuală, ce derivă din principiul fundamental al legalităţii şi din încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la desfăşurarea procesului penal, altele decât cele expres prevăzute de lege, care atrag nulitatea absolută. Aceasta poate fi invocată de către procuror, părţi şi subiecţii procesuali principali, atunci când au un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiilor legale încălcate. Prin urmare, nulitatea relativă se caracterizează prin faptul că intervine atunci când prin încălcarea dispoziţiilor legale s-a produs o vătămare drepturilor participanţilor la procesul penal, anterior enumeraţi, că aceasta trebuie invocată într-o anumită etapă a procesului penal sau într-un anumit moment procesual, prevăzute de lege, că aceasta se acoperă atunci când titularii dreptului de a o invoca nu îşi exercită acest drept în termenul de decădere prevăzut de lege şi prin faptul că subiecţii procesuali care pot invoca nulitatea relativă trebuie să aibă calitatea prevăzută de lege, precum şi un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale pretins încălcate. Aşadar, cazurile în care poate fi invocată nulitatea relativă sunt, teoretic, foarte numeroase, fiind reprezentate de toate încălcările unor dispoziţii procesual penale, altele decât cele pentru care poate fi invocată nulitatea absolută. 13. Totodată, Curtea a reţinut, prin decizia precitată, că limitarea în timp a momentului până la care pot fi invocate nulităţile relative corespunde noii structuri a procesului penal, caracterizată prin introducerea de către legiuitor în cadrul acestuia, prin dispoziţiile art. 342-348 din Codul de procedură penală, a camerei preliminare. Curtea a constatat ca fiind justificată limitarea momentului până la care pot fi invocate nulităţile relative, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, la cel al închiderii acestei proceduri, urmând ca invocarea nulităţilor relative privind încălcări ce au avut loc după această dată să fie făcută potrivit lit. b) şi c) ale aceluiaşi alin. (4). În acest sens, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a statuat că impunerea prin lege a unor exigenţe, cum ar fi instituirea unor termene sau condiţii procesuale, pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă constituie condiţionări ale accesului liber la justiţie, are o solidă şi indiscutabilă justificare prin prisma finalităţii urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţilor de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi a intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire. 14. De asemenea, prin Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, Curtea a mai constatat că textele de lege criticate nu contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, legiuitorul stabilind o distincţie clară în privinţa momentelor când pot fi invocate cele două categorii de nulităţi (absolute şi relative), reflectată în terminologia diferită utilizată în mod corespunzător, în cuprinsul art. 281 - Nulităţile absolute şi al art. 282 - Nulităţile relative din Codul de procedură penală. Curtea a observat, mai întâi, că, potrivit noului Cod de procedură penală, fazele procesului penal constau în urmărirea penală, camera preliminară, judecata şi punerea în executare a hotărârilor penale. Astfel, în ceea ce priveşte nulităţile absolute, art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală se referă la „încheierea procedurii în camera preliminară“ (cu sensul de încheiere completă a celor două etape aparţinând acestei faze a procesului penal), în timp ce art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, vizând nulităţile relative, se referă la „închiderea procedurii de cameră preliminară“ [cu sensul de finalizare a primei etape procesuale a fazei camerei preliminare, distinctă de cea a contestaţiei, reglementată de art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală]. 15. Curtea a constatat că faptul că termenii utilizaţi de legiuitor nu sunt similari/identici sub aspectul sensului/efectelor juridice pe care le consacră, precum şi faptul că nu există o confuzie de ordin terminologic sub acest aspect sunt demonstrate de utilizarea lor, cu sens propriu, clar determinat, şi în alte dispoziţii ale Codului de procedură penală. Astfel, când se referă la finalizarea etapei judecăţii în primă instanţă din cadrul fazei procesuale a judecăţii, legiuitorul utilizează termenul „închidere“ [a se vedea art. 390 alin. (1): „Instanţa poate cere părţilor, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise.“ sau art. 391 alin. (1): „Deliberarea şi pronunţarea hotărârii se fac în ziua în care au avut loc dezbaterile sau la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 15 zile de la închiderea dezbaterilor.“]. În mod corespunzător, aceeaşi exprimare este utilizată de legiuitor pentru a marca finalizarea căii de atac a apelului, respectiv a celei de-a doua etape a judecăţii, în conţinutul art. 415 alin. (1), potrivit căruia „Până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, persoana vătămată şi oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat (...)“. Aceasta demonstrează consecvenţa legiuitorului în utilizarea noţiunilor de „încheiere“, respectiv „închidere“, încheierea referindu-se la finalizarea unei faze procesuale (în cazul nostru a fazei procesuale a camerei preliminare), care presupune derularea mai multor etape cu o configuraţie proprie, în timp ce închiderea se referă la finalizarea unei astfel de etape în cadrul unei faze procesuale. 16. Acest sens al sintagmei cuprinse în textul de lege criticat rezultă şi din interpretarea sa în corelaţie cu dispoziţiile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, care prevăd că în procedura contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută. Curtea a observat că art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală a fost introdus ulterior reglementării art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, prin dispoziţiile art. I pct. 14 din Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, realizând corelarea în mod corespunzător cu prevederile din acelaşi Cod referitoare la nulităţile absolute şi relative, respectiv întărind sensul art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală aici reţinut. De altfel, acesta este chiar sensul în care autorul critică art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, respectiv pentru că nu ar permite invocarea nulităţilor relative în procedura contestaţiei. Ca urmare, susţinerea sa în sensul lipsei de claritate a art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală este contrazisă chiar de motivarea excepţiei formulată în privinţa art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală. 17. Prin aceeaşi Decizie nr. 135 din 10 martie 2020, Curtea a mai constatat că susţinerea autorului excepţiei, conform căreia părţile ar avea dreptul de a invoca nulităţi relative în orice etapă a procedurii camerei preliminare, nu poate fi primită. În acest sens, Curtea a reţinut că, deşi prin Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.013 din data de 21 decembrie 2017, a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, care nu permite invocarea din oficiu a nulităţii relative, este neconstituţională, această soluţie nu este însă aplicabilă mutatis mutandis şi părţilor. 18. Totodată, Curtea a conchis că raţiunea Deciziei nr. 554 din 19 septembrie 2017 a fost aceea de a oferi şi judecătorului de cameră preliminară, pentru considerentele acolo arătate, posibilitatea de a invoca din oficiu nulitatea relativă, evident însă în condiţiile şi termenele aplicabile în materie, iar nu de a crea un regim juridic similar/identic celor două categorii de nulităţi. În privinţa acestora, chiar Curtea a distins clar în considerentele respectivei decizii, prin care a reţinut că „în cazul nulităţilor absolute, vătămarea procesuală este prezumată iuris et de iure, neexistând o condiţie în sensul dovedirii existenţei acesteia, pe când în cazul nulităţilor relative vătămarea produsă prin nerespectarea legii trebuie dovedită de cel care invocă această sancţiune. Chiar şi dovedită fiind, se va constata incidenţa nulităţii relative numai dacă vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate [art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală], pe când nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere, fără a exista nicio circumstanţiere în ceea ce priveşte necesitatea existenţei unui interes procesual propriu. Totodată, momentul până la care nulitatea poate fi invocată este diferit reglementat, în ceea ce priveşte nulităţile relative fiind incidente dispoziţiile art. 282 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală, iar în ceea ce priveşte nulităţile absolute - dispoziţiile art. 281 alin. (3) şi (4) din acelaşi act normativ. Constatarea nulităţii, indiferent dacă aceasta este absolută sau relativă, determină lipsirea de efecte juridice a actului afectat, din momentul efectuării acestuia, iar nu din momentul constatării nulităţii“. Aşa fiind, Curtea a constatat că a accepta criticile autorului excepţiei ar însemna o apropiere până la confuzie a regimului juridic al celor două categorii de nulităţi, câtă vreme neregularităţile care atrag nulitatea relativă - „nefiind prestabilite de lege, ci derivând din principiul fundamental al legalităţii, sunt ataşate fiecărei norme ce reglementează desfăşurarea procesului penal, aşa încât o examinare exhaustivă a lor ar echivala cu analiza fiecărei dispoziţii a Codului de procedură penală“ - ar putea fi invocate oricând în cursul procesului penal şi indiferent în ce etapă a intervenit neregularitatea ce atrage incidenţa nulităţii relative. 19. De altfel, tot prin Decizia nr. 135 din 10 martie 2020, Curtea a constatat că o reglementare similară a existat şi în vechiul Cod de procedură penală, care stabilea, în alin. 4 al art. 197 - Încălcările care atrag nulitatea - următoarele: „încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condiţiile alin. 1, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.“ Curtea a reţinut, totodată, că se poate observa distincţia similară realizată de legiuitor între cele două tipuri de nulităţi, numai că momentele temporale până la care se puteau invoca nulităţile relative de către părţi erau stabilite în raport cu fazele procesuale atunci reglementate. Pe de altă parte, numai instanţa de judecată putea lua în considerare, din oficiu, în orice stare a procesului, încălcările dispoziţiilor legale care constituiau motiv de nulitate relativă, dar numai dacă anularea actului era necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea jurisprudenţei mai sus invocate, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate sunt valabile şi în prezenta cauză. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, în Dosarul nr. 4.101/97/2017/a1 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 ianuarie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
