Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.057/1/2021
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- preşedintele Înaltei │
│Corina-Alina │Curţi de Casaţie şi │
│Corbu │Justiţie - preşedintele│
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Mihaela │- preşedintele Secţiei │
│Ivanovici │I civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei │
│ │a II-a civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Denisa │- preşedintele Secţiei │
│Angelica │de contencios │
│Stănişor │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andrei Claudiu│- pentru preşedintele │
│Rus │Secţiei penale │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Alina Iuliana │- judecător la Secţia I│
│Ţuca │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Eugenia │- judecător la Secţia I│
│Puşcaşiu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia I│
│Georgeta │civilă │
│Negrilă │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I│
│Curelea │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Lala │- judecător la Secţia I│
│Cristescu │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreia Liana │- judecător la Secţia I│
│Constanda │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia a│
│Magdalena │II-a civilă │
│Dănăilă │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Diana Manole │- judecător la Secţia a│
│ │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Rodica Dorin │- judecător la Secţia a│
│ │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a│
│Isailă │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a│
│Monica Duţă │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cosmin Horia │- judecător la Secţia a│
│Mihăianu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ioana Alina │- judecător la Secţia │
│Ilie │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lucia Tatiana │- judecător la Secţia │
│Rog │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Laura Mihaela │- judecător la Secţia │
│Soane │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefan Pistol │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Francisca │- judecător la Secţia │
│Maria Vasile │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Anca Mădălina │- judecător la Secţia │
│Alexandrescu │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ana Roxana │- judecător la Secţia │
│Tudose │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana │- judecător la Secţia │
│Constantinescu│de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 2.057/1/2021 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef al Secţiei judiciare, Antonia Eleonora Constantin. 4. La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Regulament. 5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti ce formează obiectul Dosarului nr. 2.057/1/2021. 6. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost depuse la dosar anexele cu hotărârile definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi două puncte de vedere la raport. 7. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general. 8. Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin apreciază că sesizarea cu recursul în interesul legii este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă. În acest sens arată că din considerentele deciziilor anexate sesizării rezultă că instanţele care le-au pronunţat nu au interpretat art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, nefiind făcute menţiuni cu privire la timbraj. Or, pentru a se demonstra caracterul neunitar al practicii judiciare este necesar ca hotărârile judecătoreşti anexate sesizării să se circumscrie obiectului recursului în interesul legii şi să conţină o interpretare divergentă a dispoziţiilor legale aplicabile. În plus, subliniază că cea de-a doua orientare jurisprudenţială reprezintă, în realitate, opinia teoretică exprimată de o parte din judecătorii consultaţi, întrucât nu este însoţită de practică judiciară relevantă. 9. Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul recursului în interesul legii 10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită prin sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: Interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, în cauzele în care ca urmare a decesului făptuitorului se pronunţă o soluţie de clasare de către procuror. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 11. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare (O.U.G. nr. 80/2013) ART. 29 "(1) Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la: (...) i) cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea;" III. Orientările jurisprudenţiale divergente 12. Autorul sesizării a arătat că problema de drept ce formează obiectul sesizării a fost soluţionată neunitar la nivelul secţiilor civile ale Curţii de Apel Bucureşti, fiind conturate două opinii. 13. Într-o primă opinie s-a apreciat că este incident cazul de scutire prevăzut de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 în situaţia existenţei unui impediment care a împiedicat exercitarea acţiunii penale, respectiv decesul făptuitorului, având drept consecinţă dispunerea unei soluţii de clasare în dosarul penal. 14. În fundamentarea acestei opinii s-a arătat că art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 nu se pretează a fi interpretat restrictiv, în sensul că în înţelesul noţiunii de „cauză penală“ s-ar include numai procesele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, din moment ce cauza penală nu poate fi restrânsă doar la faza judecăţii, cu excluderea fazei de urmărire penală; de altfel, articolul în discuţie nu comportă vreo distincţie în sensul arătat. La momentul primirii cererii de chemare în judecată, când instanţei civile îi revine obligaţia verificării aspectului dacă acţiunea este supusă plăţii taxei judiciare de timbru, de regulă, aceasta nici nu este în măsură să aprecieze, cu certitudine, în lipsa administrării unui probatoriu concludent, dacă fapta ilicită constituie o infracţiune sau dacă sesizarea organului de urmărire penală are caracter abuziv. Astfel, la momentul procesual respectiv, instanţa civilă are, în principiu, posibilitatea doar să constate că respectiva faptă a constituit sau nu obiect al unui act de sesizare a organelor de urmărire penală. 15. În sensul primei opinii au fost anexate sesizării: Încheierea din 23 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 3.132/3/2019/a1, Încheierea nr. 135A din 8 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Ilfov - Secţia civilă în Dosarul nr. 16.657/1.748/2019/a1 şi 10 decizii ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. 16. În cadrul celei de-a doua opinii s-a apreciat că nu este incident cazul de scutire prevăzut de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 în situaţia existenţei unui impediment care a împiedicat exercitarea acţiunii penale, respectiv decesul făptuitorului, având drept consecinţă dispunerea unei soluţii de clasare în dosarul penal. 17. În fundamentarea acestei opinii s-a arătat că pentru a opera scutirea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 este necesară existenţa unei cauze penale, şi anume a unei cauze în care s-a pus în mişcare acţiunea penală. Or, acţiunea penală se pune în mişcare prin ordonanţă atunci când procurorul constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute de art. 16 din Codul de procedură penală. Numai în această situaţie cauza poate fi calificată ca fiind penală, în sensul art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013. 18. În sensul celei de-a doua opinii a fost anexată sesizării Încheierea nr. 87A din 21 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Ilfov - Secţia civilă în Dosarul nr. 11.661/94/2019/a1. 19. Autorul sesizării a mai arătat că opinia Institutului Naţional al Magistraturii asupra acestei probleme de drept este în sensul că, prin noţiunea de „cauză penală“, în accepţiunea art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, se înţelege orice cauză penală formată în urma unei sesizări a organelor penale, începând cu momentul înregistrării sesizării şi constituirii dosarului penal, independent de punerea în mişcare a acţiunii penale, cu condiţia să nu existe indicii care să permită instanţei civile să concluzioneze în sensul inexistenţei săvârşirii unei infracţiuni, cum ar fi o hotărâre definitivă a instanţei penale care să constate că fapta nu există, nu este prevăzută de legea penală sau nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege. IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 20. Instanţa de contencios constituţional a pronunţat mai multe decizii care prezintă relevanţă în analiza sesizării de faţă. 21. Prin Decizia nr. 387 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 27 iulie 2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 sunt constituţionale în măsura în care sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând dintr-o cauză penală în condiţiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârşirii acesteia, era prevăzută ca infracţiune. În paragraful 11 din această decizie s-au reţinut următoarele: „(...) textul analizat menţionează, în mod expres, că această scutire se aplică şi în privinţa despăgubirilor civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea, aşadar, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, indiferent că ea face obiectul unei acţiuni civile alăturate celei penale sau separate de aceasta, esenţială fiind existenţa unei cauze penale, mai precis a unei cauze în care s-a pus în mişcare acţiunea penală, acţiune care se pune în mişcare «de procuror, prin ordonanţă, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1)» [art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Numai în acest fel cauza poate fi calificată ca fiind una penală în sensul art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.“ 22. Prin Decizia nr. 711 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 27 martie 2018, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În paragraful 18 din această decizie s-a reţinut că: „(...) regula este aceea a timbrării acţiunilor întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, doar în considerarea unor situaţii deosebite, când fapta ilicită întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, legiuitorul reglementând posibilitatea scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru a cererilor referitoare la cauzele penale, inclusiv la despăgubirile civile decurgând din acestea (...)“. Aceste considerente se regăsesc si în cuprinsul Deciziei nr. 433 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 16 octombrie 2019. 23. Prin Decizia nr. 177 din 16 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 19 mai 2021, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În paragrafele 23, 24, 28 şi 29 din această decizie s-a reţinut că: „(...) textul analizat menţionează, în mod expres, că această scutire se aplică şi în privinţa despăgubirilor civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din cauzele penale, aşadar, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, indiferent că ea face obiectul unei acţiuni civile alăturate celei penale sau separate de aceasta, esenţială fiind existenţa unei cauze penale, mai precis a unei cauze în care s-a pus în mişcare acţiunea penală, acţiune care se pune în mişcare «de procuror, prin ordonanţă, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1)» [art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Numai în acest fel cauza poate fi calificată ca fiind una penală în sensul art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013. Or, în situaţia invocată de autori în prezenta cauză îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală în temeiul cărora acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată, întrucât a intervenit decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică. (...) Având în vedere natura contractuală a relaţiilor dintre asigurător şi persoanele păgubite în urma evenimentelor asigurate, dar şi prevederile art. 2.224 alin. (2) din Codul civil, potrivit căruia asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligaţiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare, Curtea reţine faptul că litigiul dintre persoana prejudiciată şi societatea de asigurare are un caracter civil, iar nu unul penal. Prin urmare, Curtea apreciază că situaţia învederată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate reclamă reglementarea unui motiv distinct de scutire de la plata taxei judiciare de timbru. Or, aceasta este o operaţiune ce intră în sfera atribuţiilor legiuitorului, potrivit art. 61 din Constituţie. Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare, Curtea Constituţională nu are competenţa de a modifica sau completa normele legale.“ V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 24. Nu au fost identificate decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii judiciare cu privire la problema de drept supusă dezlegării. 25. La nivelul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate hotărâri judecătoreşti definitive numai în sensul primei opinii, şi anume: Încheierea din 10 decembrie 2019, pronunţată de Secţia I civilă în Dosarul nr. 634/102/2019/a2; Decizia nr. 221 din 3 februarie 2016, pronunţată de Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 8.555/3/2014; Încheierea din 8 octombrie 2019, pronunţată de Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 2.932/93/2014**/a1; Încheierea din 7 noiembrie 2019, pronunţată de Secţia a II-a civilă în Dosarul nr. 2.109/93/2017/a2. VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 26. Procurorul general a apreciat că sesizarea cu recursul în interesul legii este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă. 27. În acest sens a arătat că din considerentele deciziilor anexate sesizării rezultă că instanţele care le-au pronunţat nu au interpretat art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, nefiind făcute menţiuni cu privire la timbraj. Or, pentru a se demonstra caracterul neunitar al practicii judiciare este necesar ca hotărârile judecătoreşti anexate sesizării să se circumscrie obiectului recursului în interesul legii şi să conţină o interpretare divergentă a dispoziţiilor legale aplicabile. 28. În plus, a subliniat că cea de-a doua orientare jurisprudenţială reprezintă, în realitate, opinia teoretică exprimată de o parte dintre judecătorii consultaţi, întrucât nu este însoţită de practică judiciară relevantă. 29. Procurorul general a mai arătat că un alt motiv de inadmisibilitate a sesizării poate fi dedus din interpretarea dată de Curtea Constituţională dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013. 30. Astfel, a menţionat că instanţa de contencios constituţional a circumscris sintagma „cauză penală“ din cuprinsul textului de lege anterior evocat exclusiv acelor ipoteze în care s-a pus în mişcare acţiunea penală în condiţiile art. 309 din Codul de procedură penală, cu excluderea etapelor anterioare ale urmăririi penale, evocând în acest sens considerente din deciziile nr. 387 din 27 mai 2015, nr. 711 din 9 noiembrie 2017 şi nr. 177 din 16 martie 2021. 31. Prin urmare, procurorul general a conchis că statuările instanţei de contencios constituţional nu pot fi ignorate în procesul de interpretare şi aplicare a legii, de vreme ce caracterul obligatoriu al deciziilor sale este ataşat atât dispozitivului, cât şi considerentelor pe care acesta se sprijină. VII. Opiniile specialiştilor consultaţi 32. Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept a apreciat că operează scutirea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 şi în privinţa acţiunii civile prin care se solicită despăgubiri materiale şi/sau morale decurgând dintr-o cauză penală, chiar dacă a intervenit decesul făptuitorului. 33. În argumentarea acestei opinii s-a arătat că intervenirea unui eveniment obiectiv şi exterior, cum este cel al decesului făptuitorului, nu poate pune partea civilă într-o situaţie discriminatorie faţă de partea a cărei acţiune civilă are la bază un dosar în care s-a pus în mişcare acţiunea penală, neexistând niciun impediment în acest sens. 34. De asemenea, art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 nu poate fi interpretat restrictiv din moment ce cauza penală nu poate fi restrânsă doar la faza judecăţii, cu excluderea fazei de urmărire penală. 35. Astfel, articolul în discuţie nu face nicio distincţie, fiind astfel aplicabilă regula de interpretare ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. 36. În plus, la momentul primirii cererii de chemare în judecată, judecătorul nu poate aprecia dacă fapta imputată pârâtului constituia infracţiune sau dacă sesizarea organului de urmărire penală a avut caracter abuziv, deoarece, la acel moment, judecătorul poate doar să constate că respectiva faptă a constituit obiect al unui act de sesizare a organelor de urmărire penală. 37. S-a mai arătat că decesul autorului faptei ilicite nu afectează elementele constitutive ale infracţiunii săvârşite, ci doar împiedică orice demers public împotriva acestuia deoarece răspunderea penală este personală, pierderea capacităţii de folosinţă împiedicând atragerea oricărei consecinţe juridice faţă de autorul faptei. O asemenea împrejurare nu schimbă însă natura juridică de infracţiune a faptei săvârşite. 38. În final, s-a subliniat că raţiunea avută de legiuitor la edictarea art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, constând în înlesnirea exercitării acţiunii în repararea prejudiciului izvorât din fapta ilicită, prin exonerarea sa de plata taxei judiciare de timbru, continuă să subziste şi în ipoteza în care făptuitorul a decedat. 39. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi - Facultatea de Drept a apreciat că sintagma „cauză penală“ a fost lămurită de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 387 din 27 mai 2015 şi nr. 711 din 9 noiembrie 2017. 40. A mai arătat că, în actuala reglementare, constituirea de parte civilă în cursul urmăririi penale nu poate avea loc decât după punerea în mişcare a acţiunii penale, întrucât acţiunea civilă nu se poate exercita decât împotriva inculpatului, nu şi împotriva suspectului. 41. Astfel, dacă nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, nu se poate vorbi despre o acţiune civilă în privinţa căreia să opereze scutirea de plata taxei judiciare de timbru reglementată de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013. 42. Prin urmare, dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 sunt aplicabile numai în măsura în care soluţia de clasare este dispusă ca urmare a intervenirii decesului făptuitorului ulterior momentului la care a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa. VIII. Opinia judecătorilor-raportori 43. Judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii este inadmisibil, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a sesizării. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 44. Cu titlu prealabil, se constată că sesizarea instanţei supreme a avut ca temei memoriul formulat de petenţii A.N. şi A.D. şi înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, prin care a fost semnalat că secţiile civile ale acestei curţi de apel nu au practică unitară în ceea ce priveşte aprecierea caracterului timbrabil al acţiunilor civile demarate pentru plata daunelor morale care decurg dintr-o cauză penală în care s-a pronunţat o soluţie de clasare, ca urmare a decesului autorului faptei de ucidere din culpă. 45. Plecând de la petiţia care semnalează această problemă, Curtea de Apel Bucureşti a demarat verificări cu privire la practica judiciară proprie, întocmind ulterior sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale cărei limite sunt circumstanţiate, în contextul întregii reglementări a art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, la interpretarea dispoziţiei legale menţionate delimitate la o ipoteză unică, respectiv „în cauzele în care ca urmare a decesului făptuitorului se pronunţă o decizie de clasare de către procuror“. 46. Această subliniere se impune a fi făcută, în condiţiile în care reglementarea în discuţie stabileşte că „Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la: (...) i) cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea“. 47. Aşadar, se solicită instanţei supreme, pe calea recursului în interesul legii, exclusiv pronunţarea unei hotărâri care vizează aplicarea unitară a legii de către o instanţă la o ipoteză determinată, aşa cum se va detalia mai jos. 48. Potrivit art. 514 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aparţine unor subiecte calificate, scopul declanşării recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti atunci când acestea au fost deja soluţionate diferit, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă, pentru a fi admisibil, autorul sesizării are obligaţia de a face dovada că problemele de drept care formează obiectul acesteia au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se ataşează cererii. 49. Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor de exercitare a recursului în interesul legii şi aptitudinea procedurii de a atinge scopul prefigurat de lege, în situaţia constatării lipsei acestor elemente, sesizarea fiind inadmisibilă. 50. Pentru realizarea acestui demers se constată că sesizarea a fost formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, subiect care are legitimarea promovării lui, potrivit art. 514 din Codul de procedură civilă, iar mai departe vor fi examinate celelalte elemente care vizează admisibilitatea sesizării. 51. Astfel, o primă condiţie este aceea ca problema de drept care formează obiectul recursului în interesul legii să fie soluţionată diferit prin hotărâri judecătoreşti, imprimând necesitatea constatării că mecanismul de unificare a jurisprudenţei se impune a posteriori, după ce jurisprudenţa a devenit divergentă prin rezolvarea diferită a chestiunii de drept supuse interpretării. 52. A contrario, nu poate constitui premisa exercitării recursului în interesul legii interpretarea unei probleme de drept care fie a primit o abordare diferită în studii juridice, fie este prefigurată a avea rezolvări diferite în dezbateri profesionale ale judecătorilor consultaţi în legătură cu chestiunea în discuţie. 53. Cu privire la îndeplinirea acestei condiţii, instanţa supremă reţine că pentru a identifica lipsa de uniformitate a jurisprudenţei, concretizată, aşadar, exclusiv în jurisprudenţă, este necesar şi ca practica judiciară analizată să se circumscrie obiectului recursului în interesul legii, respectiv „Interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, în cauzele în care ca urmare a decesului făptuitorului se pronunţă o soluţie de clasare de către procuror“ (în acest sens, prin Decizia nr. 4 din 12 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012, s-a reţinut că admisibilitatea recursului în interesul legii se circumscrie cerinţei ca practica neunitară să se refere la acele hotărâri în care s-a aplicat norma supusă interpretării). 54. Trebuie deci ca hotărârile judecătoreşti anexate cererii de către autorul sesizării, prezentate ca dovadă a necesităţii intervenţiei instanţei supreme cu acest mecanism de unificare, să identifice în conţinutul lor atât dispoziţia legală ori chestiunea de drept care face obiectul recursului în interesul legii, cât şi modalitatea în care instanţele au dat o interpretare diferită acestora, prin evidenţierea silogismului logico-juridic de interpretare aplicat, de natură să caracterizeze divergenţa. 55. Altfel spus, această cerinţă nu este îndeplinită dacă în hotărârile judecătoreşti prezentate de autorul sesizării cele două elemente distinse mai sus nu sunt identificabile, deoarece, pe de-o parte, nu se poate stabili dacă instanţele au avut în vedere aceleaşi norme ori chestiuni de drept sau dacă interpretarea lor s-a realizat ori impus în respectivele cauze, iar, pe de altă parte, nu se poate întrevedea rezolvarea diferită a respectivelor probleme de drept. 56. Or, din această perspectivă se constată că autorul recursului în interesul legii arată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 au fost aplicate diferit în cererile aflate în competenţa instanţelor civile, care au avut ca obiect despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din cauze penale, atunci când s-a pronunţat o soluţie de clasare de către procuror pentru că a intervenit decesul făptuitorului. 57. Astfel, s-a evidenţiat în memoriul adresat instanţei supreme că majoritatea judecătorilor din instanţele arondate Curţii de Apel Bucureşti, consultaţi în legătură cu chestiunea de drept analizată, au apreciat că dispoziţia legală în discuţie nu trebuie interpretată restrictiv, iar scutirea de taxă de timbru trebuie să opereze, deoarece noţiunea de cauză penală nu poate fi restrânsă doar la faza judecăţii în faţa instanţei penale, excluzând etapa urmăririi penale. Aceşti judecători au considerat că la momentul primirii cererii de chemare în judecată, când instanţei civile îi revine obligaţia stabilirii caracterului timbrabil al cererii, aceasta nu este în măsură să aprecieze pe baza unui probatoriu concludent dacă fapta imputată pârâtului este sau nu infracţiune ori dacă sesizarea penală a avut caracter abuziv. 58. Dimpotrivă, într-o altă opinie, judecătorii consultaţi au subliniat că scutirea de taxă de timbru intervine excepţional, numai atunci când - indiferent de punerea în mişcare a acţiunii penale, corelată sau necorelată cu decesul făptuitorului - din datele şi actele dosarului civil, existente la momentul examinării timbrajului, există indiciile săvârşirii unei infracţiuni. 59. Totodată, în memoriul de recurs în interesul legii, autorul sesizării prezintă in extenso opinia Institutului Naţional al Magistraturii, exprimată în cadrul întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale curţilor de apel de la Bacău, Oradea şi Piteşti, însuşită de participanţi cu majoritate de voturi. 60. Din aceste date rezultă două aspecte relevante care se opun criteriilor de admisibilitate stabilite mai sus: - în primul rând, opiniile divergente sunt rezultatul dezbaterilor judiciare ale judecătorilor instanţelor aflate în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, consultaţi în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, premergător memoriului de recurs în interesul legii, iar nu rezultatul unei jurisprudenţe divergente; – în al doilea rând, chestiunea de drept abordată excedează obiectului recursului în interesul legii şi este cu mult mai largă, deoarece, în dezbateri, opiniile exprimate au vizat lămurirea sferei acţiunilor, cererilor, căilor de atac ordinare sau extraordinare adresate instanţei civile, referitoare la cauze penale, care au ca obiect despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea. Dezbaterile au purtat asupra lămuririi noţiunii de cauză penală în relaţie cu posibilitatea instanţei civile de a verifica, în stadiul preliminar al procesului, dacă fapta imputată pârâtului este sau nu infracţiune ori dacă este necesară o astfel de constatare prin raportare la existenţa unei sesizări cu caracter penal ori indiferent de stadiul acesteia, ca situaţie premisă pentru verificarea caracterului timbrabil al cererilor adresate instanţelor civile. 61. Din această perspectivă, opiniile cu caracter divergent nu corespund obiectului sesizării care are un spectru limitat la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 în cauzele în care, ca urmare a decesului făptuitorului, se pronunţă o soluţie de clasare de către procuror. Soluţionarea recursului în interesul legii cu acest obiect nu poate fi totuşi realizată printr-o dezlegare cu valoare de principiu în lipsa lămuririi situaţiei premisă, just identificată de colectivele de judecători consultate, dar care nu face obiectul sesizării. 62. Chiar şi dincolo de aceste aspecte, examinând hotărârile judecătoreşti ataşate memoriului adresat instanţei supreme pentru pronunţarea unei decizii în interesul legii, se constată că au fost anexate 13 hotărâri judecătoreşti dintre care: - sunt identificate 10 decizii pronunţate în apel, exclusiv de către secţiile civile ale Curţii de Apel Bucureşti în litigii care au ca obiect plata despăgubirilor materiale şi morale ale victimelor accidentelor de autoturisme, formulate de acestea în contradictoriu cu societăţile de asigurare, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii ori Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, în care, ca situaţie de fapt, persoanele considerate responsabile de producerea accidentelor au decedat. În toate aceste decizii, chestiunea stabilirii caracterului timbrabil al căii de atac nu se regăseşte examinată de instanţele care au pronunţat deciziile în cauză, aşa încât nu se poate stabili dacă, în raport cu obiectul recursului în interesul legii astfel cum a fost formulat, practica judiciară relevată are caracter divergent din perspectiva aplicării diferite a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013. Aceste decizii nu pot fi considerate ca reflectând o practică diferită, iar pentru realizarea examenului jurisprudenţial ca temei al recursului în interesul legii ele nu pot fi fructificate, întrucât nu conţin referiri la aplicarea normei de drept analizate nici în mod direct, prin examinarea acesteia şi pronunţarea unor hotărâri care să reflecte dispoziţii specific adoptate în legătură cu timbrarea apelurilor, nici implicit, prin constatarea îndeplinirii obligaţiei de a timbra sau a caracterului netimbrabil al apelurilor. – sunt identificate 3 încheieri pronunţate în procedura reexaminării taxei judiciare de timbru de tribunale. Dintre acestea, Încheierea nr. 135A din 8 octombrie 2020 a Tribunalului Ilfov - Secţia civilă nu se circumscrie obiectului recursului în interesul legii, întrucât urmărirea penală în cauză a fost finalizată prin ordonanţa procurorului, constatându-se că nu există interes public în continuarea urmăririi penale pentru infracţiunea cercetată, iar Încheierea nr. 87A din 21 iulie 2020, pronunţată de aceeaşi instanţă este de asemenea plasată în afara sferei analizei fondului sesizării, întrucât în cauză nu există nicio circumstanţă referitoare la decesul autorului pretinsei cauze penale. 63. În concordanţă cu obiectul prezentei sesizări poate fi examinată numai Încheierea din 23 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în care instanţa a constatat scutirea reclamantului de obligaţia de a timbra în temeiul art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, prevalându-se la nivelul argumentării de Decizia nr. 1.827 din 11 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă în aplicarea dispoziţiilor similare din Legea nr. 146/1997, prin care s-a statuat că beneficiul scutirii trebuie analizat de la caz la caz, inclusiv sub aspectul cauzelor de impunitate, fără a se putea exclude de plano scutirea în situaţia în care procesul penal a luat sfârşit în faza urmăririi penale, prin soluţii de scoatere de sub urmărire penală şi de neîncepere a urmăririi penale. 64. Acest examen permite să se constate că soluţiile de practică judiciară anexate memoriului de recurs în interesul legii nu relevă existenţa unei practici neunitare, dintre toate acestea numai o singură încheiere reflectând soluţia instanţei de judecată dată în aplicarea art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 într-o acţiune civilă în despăgubire pentru daunele produse ca urmare a săvârşirii unei fapte pentru care procurorul a pronunţat o soluţie de clasare ca urmare a decesului făptuitorului. 65. Pe aceste premise se reţine că această condiţie de admisibilitate a recursului în interesul legii nu este îndeplinită, întrucât analiza jurisprudenţei selectate nu reflectă soluţionarea diferită a chestiunii de drept care face obiectul sesizării cu acest recurs. 66. Următoarea condiţie examinată în verificarea admisibilităţii recursului în interesul legii vizează existenţa unor hotărâri definitive, anexate sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, condiţie impusă de art. 515 din Codul de procedură civilă, şi se justifică prin necesitatea demonstrării că jurisprudenţa a evoluat diferit ori antagonic în mod definitiv prin hotărâri care, nemaiputând fi schimbate, atestă cristalizarea unei practici neunitare. 67. Cu acest prilej, trebuie subliniat că, în examinarea acestei condiţii, nu prezintă relevanţă consultările efectuate în cadrul instanţelor, redate în memoriul de recurs în interesul legii ori opiniile ştiinţifice exprimate în cadrul întâlnirilor de unificare a practicii organizate la nivel naţional, chiar dacă acestea pot reprezenta repere utile ale unei viitoare jurisprudenţe. 68. Aşa cum s-a arătat, necesitatea unificării practicii judiciare prin mecanismul recursului în interesul legii se impune numai dacă divergenţa de jurisprudenţă s-a ivit la nivelul interpretării ori aplicării legii prin hotărâri judecătoreşti definitive. 69. Colegiul de conducere al curţii de apel care a formulat sesizarea a anexat cererii un număr de 13 hotărâri, dintre care 10 sunt pronunţate de instanţa de apel în cauze în care, având ca reper data înregistrării dosarelor, deciziile erau susceptibile de recurs potrivit art. 27 din Codul de procedură civilă şi în considerarea efectelor Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017), nefiind dovedit caracterul lor definitiv, deşi această obligaţie revenea titularului sesizării. 70. Au însă caracter definitiv încheierile pronunţate în procedura reexaminării taxelor judiciare de timbru, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, dar, dintre acestea, numai una reflectă în mod relevant aplicarea dispoziţiei legale supuse examinării, celelalte neavând utilitate, astfel cum s-a arătat în examinarea primului criteriu de admisibilitate, deoarece vizează ipoteze de aplicare a legii diferenţiate de cea care face obiectul cererii. 71. Or, practica judiciară nu poate fi considerată divergentă dacă numai una dintre hotărârile supuse examinării întruneşte cerinţele impuse de lege, lipsind condiţia contradicţiei în practica judiciară, aspect care relevă neîndeplinirea celei de-a doua condiţii de admisibilitate a recursului în interesul legii. 72. În fine, din perspectiva aptitudinii sesizării de a răspunde scopului prefigurat de lege, spre a fi admisibil, trebuie subliniat că, potrivit art. 514 din Codul de procedură civilă, recursul în interesul legii trebuie să fie promovat în scopul interpretării şi aplicării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti. 73. Această aptitudine este necesar evaluată prin modalitatea de identificare a obiectului sesizării, o chestiune de drept caracterizată, de natură să ducă la lămurirea modului de aplicare şi interpretare a normei de drept printr-o dezlegare de principiu, generală, care să rezolve întreaga problematică a unui text de lege. 74. De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în practica sa în această materie, că pe calea recursului în interesul legii nu se poate statua o concluzie cu valabilitate generală, de natură a asigura aplicarea unitară a legii, dacă aceasta depinde de anumite chestiuni specifice ori circumstanţiale fiecărei cauze, aceasta fiind o problemă de aplicare a legii (a se vedea Decizia nr. 1 din 16 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 29 martie 2012). 75. Or, sesizarea, astfel cum a fost formulată, porneşte de la o premisă extrasă cazual, pe baza căreia solicită o dezlegare cu valoare de principiu; cu alte cuvinte, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu interpretarea, în genere, a art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, ci aplicarea acestui text de lege în cazul în care, ca urmare a decesului făptuitorului, se pronunţă în materie penală o soluţie de clasare de către procuror, ceea ce nu este concordant scopului acestui demers. 76. Aplicarea textului de lege la o ipoteză nu poate însă constitui fundamentul interpretării legii pe calea recursului în interesul legii, deoarece dispoziţia legală însăşi nu se limitează la cazul prefigurat de autorul sesizării. 77. Astfel cum au sesizat judecătorii din cadrul instanţelor judecătoreşti arondate Curţii de Apel Bucureşti, care au fost consultaţi în legătură cu interpretarea şi aplicarea legii, şi cum s-a subliniat în opinia redată pe larg a Institutului Naţional al Magistraturii, suscită interpretări diferite noţiunea de „acţiune/cerere (...) referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea“, fiind de lămurit în mod esenţial dacă noţiunea de cauză penală permite instanţei civile, la un moment începător al procesului, să deceleze dacă se pot folosi de repere circumstanţiale minime pentru a stabili dacă fapta imputată pârâtului constituie infracţiune potrivit legii penale ori dacă este suficientă existenţa unei sesizări cu caracter penal, în scopul de a stabili dacă acţiunea promovată în faţa instanţei civile este scutită de plata taxelor judiciare de timbru. 78. Dincolo de această chestiune de drept care presupune clarificarea juridică a sintagmei „cauză penală“ în contextul O.U.G. nr. 80/2013 referitoare la taxele judiciare de timbru datorate în procesele civile, ipoteza clasării sesizării penale pentru motivul decesului făptuitorului nu reprezintă decât o problemă de aplicare a legii, ceea ce nu poate face, în mod particular, obiectul interpretării normei de drept pe calea recursului în interesul legii. 79. Aceasta, întrucât se cere instanţei supreme să stabilească dacă într-un caz concret, stabilit pe baza circumstanţelor dosarului, legea este sau nu aplicabilă, substituindu-se atribuţiilor care intră şi trebuie să rămână în competenţa instanţei care judecă litigiul; legea are întotdeauna caracter general şi impersonal, din care judecătorii trebuie să extragă sensul aplicării sale într-un caz concret. 80. Astfel, stabilirea caracterului timbrabil al acţiunii civile în despăgubiri în situaţia în care sesizarea cu caracter penal a fost clasată ca urmare a decesului făptuitorului prin pronunţarea unei hotărâri de principiu cu valoare obligatorie nu reprezintă decât o ipoteză a aplicării textului de lege; a statua dacă în acest caz acţiunea civilă are sau nu caracter timbrabil semnifică implicit o rescriere a textului legii ca efect al enumerării situaţiilor posibil cuprinse de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, ceea ce instanţei sesizate nu îi este permis, fiind neconcordant scopului recursului în interesul legii (în acelaşi sens sunt şi dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 11 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 13 iulie 2016). 81. Deşi dispoziţiile procesuale anterior evocate nu impun condiţia ca practica judiciară neunitară să se fi ivit la nivelul mai multor curţi de apel pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil, totuşi jurisprudenţa neunitară trebuie să fie reflectată într-un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti definitive, în care să se fi analizat problema de drept disputată, pentru a fi activat acest mecanism de unificare a practicii judiciare (a se vedea Decizia nr. 19 din 15 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1055 din 13 decembrie 2018, şi Decizia nr. 16 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 24 septembrie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii). 82. Or, existenţa unei singure hotărâri judecătoreşti definitive, în care a fost analizată problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, nu are aptitudinea de a dovedi existenţa unei practici judiciare neunitare. 83. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 517, cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti cu privire la următoarea problemă de drept: Interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, în cauzele în care ca urmare a decesului făptuitorului se pronunţă o soluţie de clasare de către procuror. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2021. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE CORINA-ALINA CORBU Magistrat-asistent, Cristian Balacciu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
