Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 251 alin. (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie ridicată de Ibram Acsen în Dosarul nr. 13.386/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.968D/2017. 2. Dezbaterile au avut loc la data de 11 decembrie 2018, cu participarea, pentru autorul excepţiei, a doamnei avocat Camelia Gagu din Baroul Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, iar pentru partea Societatea Romarta Industrial - S.A. din Bucureşti, a domnului avocat Cătălin Teodor Moise, din Baroul Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, precum şi a reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 7 martie 2019, când, în temeiul art. 58 alin. (1) teza întâi, al art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale a amânat pronunţarea pentru data de 9 aprilie 2019, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 28 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 13.386/3/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 251 alin. (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie invocată de Ibram Acsen într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor unei societăţi. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că, din dorinţa de a menaja interesele societăţilor participante la fuziune şi pentru a proteja efectele produse de aceste operaţiuni între societăţile participante, faţă de asociaţi şi faţă de terţi, legiuitorul a urmărit să limiteze drastic termenul în care procedurile de declarare a nulităţii pot fi demarate. 5. Termenul de 6 luni în care procedurile antereferite pot fi iniţiate este prea scurt, fiind practic imposibil ca în acest termen scurt instanţele de judecată sesizate cu cereri de anulare a unor hotărâri ale adunării generale a asociaţilor de fuziune/divizare să le soluţioneze în mod definitiv. Mai mult, dreptul la acţiune pentru motive de nulitate absolută se poate naşte mult după împlinirea acestui termen de 6 luni, atunci când motivele de nulitate derivă din constatarea nulităţii absolute a altor hotărâri ale Adunării Generale a Asociaţilor, în baza principiului de drept privind anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal. 6. Se mai susţine că prin aplicarea termenului de 6 luni şi la cazurile de nulitate absolută este ignorată instituţia nulităţii absolute a hotărârilor adunărilor generale ale asociaţilor, astfel cum este reglementată de art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, imprescriptibilitatea dreptului la acţiune fiind de esenţa nulităţii absolute. 7. Legiuitorul a prevăzut un termen de prescripţie a nulităţii absolute nu pentru hotărârile adunărilor generale ale asociaţilor, ci numai pentru procedurile de declarare a fuziunii/divizării pe motive de nulitate absolută, ceea ce este neconstituţional, încălcând accesul liber la justiţie şi, implicit, dreptul la un proces echitabil, restrângerea acestui drept neregăsindu-se printre cazurile prevăzute la art. 53 din Constituţie. Prin impunerea de către legiuitor a termenului de 6 luni şi pentru cauzele de nulitate absolută, autorul excepţiei de neconstituţionalitate este pus în situaţia de a avea două hotărâri judecătoreşti care nu mai pot fi valorificate şi care rămân astfel fără consecinţe juridice. 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 9. Se arată că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene. În toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiţie, drept de care persoana interesată a beneficiat în interiorul termenului instituit, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. Se menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 70 din 2 februarie 2012. 10. În plus, instanţa apreciază şi că instituirea unui termen de prescripţie pentru iniţierea procedurilor de anulare şi de declarare a nulităţii fuziunii este necesară pentru protejarea intereselor societăţilor participante la fuziune, a intereselor asociaţilor acestora, precum şi a intereselor terţilor şi a securităţii raporturilor juridice. În acelaşi scop, legea a instituit în mod expres şi posibilitatea remedierii neregularităţilor intervenite în procedeul fuziunii, chiar dacă ar fi vorba de nulitate absolută, dispoziţie care, de asemenea, derogă de la regulile de drept comun, legiuitorul având atributul exclusiv de a stabili normele de procedură, putând să instituie prevederi şi măsuri speciale, în considerarea unor situaţii specifice. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că prevederile legale criticate reprezintă transpunerea Directivei a treia a Consiliului din 9 octombrie 1978, 78/855/CEE, privind fuziunile societăţilor pe acţiuni, recodificată prin Directiva 2011/35/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind fuziunile societăţilor pe acţiuni. 13. Nulitatea fuziunii este o nulitate specială, cu un regim juridic de sine stătător, ce derogă de la principiile nulităţii actelor juridice din dreptul comun. Deoarece nulitatea fuziunii are un caracter excepţional, ea este permisă numai în cele două cazuri expres prevăzute de lege, respectiv numai dacă fuziunea a fost realizată fără a fi supusă unui control judiciar în condiţiile art. 37 din lege sau numai dacă hotărârea uneia dintre adunările generale care au votat proiectul fuziunii este nulă sau anulabilă. 14. Astfel, faptul că aşa-zisa neregularitate invocată de reclamant a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească pronunţată ulterior termenului de 6 luni în care poate fi exercitată procedura de anulare a fuziunii, potrivit art. 251 alin. (3) din lege, nu este de natură să atragă înlăturarea termenului special de prescripţie de 6 luni şi să permită exercitarea procedurilor de anulare a fuziunii. Se arată că nulitatea fuziunii are un caracter special menit să protejeze interesele terţilor şi securitatea circuitului comercial. De altfel, legiuitorul a instituit în mod expres şi posibilitatea remedierii neregularităţilor intervenite în procedeul fuziunii, chiar dacă ar fi vorba despre o nulitate absolută, tocmai în considerarea acestui regim special, derogatoriu, instituit de legiuitor. 15. De altfel, în preambulul Directivei 2011/35/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind fuziunea societăţilor comerciale pe acţiuni s-a arătat că pentru a asigura certitudinea juridică în raporturile dintre societăţile comerciale implicate într-o fuziune, între acestea, terţi şi acţionari, este necesar să se limiteze cazurile de nulitate prin prevederea posibilităţii de a acoperi neregulile ori de câte ori este posibil şi prin restrângerea termenului în care poate fi invocată nulitatea. 16. Prin urmare, textul criticat asigură o punere în aplicare a principiului prevalenţei dreptului european asupra dreptului intern, instituit prin art. 288 şi art. 291 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi consacrat prin art. 5 din noul Cod civil. Mai mult, autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu poate invoca faptul că devine imposibil să exercite dreptul la acţiune înlăuntrul termenului de 6 luni, întrucât sunt puse la dispoziţie alte mijloace procesuale, cum ar fi, spre exemplu, suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă de anulare a hotărârilor de aprobare a fuziunii. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 251 alin. (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, care au următorul conţinut: „(3) Procedurile de anulare şi de declarare a nulităţii fuziunii sau divizării nu pot fi iniţiate după expirarea unui termen de 6 luni de la data la care fuziunea sau divizarea a devenit efectivă, în temeiul art. 249, sau dacă situaţia a fost rectificată.“ 20. În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 29 privind libertatea conştiinţei, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 146 privind competenţa Curţii Constituţionale. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru motivele care se vor arăta în continuare. 22. Astfel, prevederile legale criticate reprezintă transpunerea legislaţiei europene în domeniu, respectiv a Directivei a treia a Consiliului din 9 octombrie 1978, nr. 78/855/CEE, privind fuziunile societăţilor pe acţiuni, recodificată prin Directiva 2011/35/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind fuziunile societăţilor comerciale pe acţiuni, text abrogat astăzi prin Directiva (UE) 2017/1132 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2017 privind anumite aspecte ale dreptului societăţilor comerciale. Directivele consacră aceeaşi soluţie: „procedurile de anulare a unei fuziuni nu pot fi iniţiate după expirarea unui termen de şase luni de la data la care fuziunea este opozabilă persoanei care invocă nulitatea sau dacă situaţia a fost rectificată.“ 23. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate se plânge, de fapt, că nu poate valorifica anumite hotărâri judecătoreşti prin care s-a constatat nulitatea unor hotărâri ale adunării generale a acţionarilor, dar fără să fi fost cerută, ca un al doilea capăt de cerere, şi nulitatea fuziunii. Argumentaţia sa se raportează la dispoziţiile constituţionale privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. 24. Curtea reţine că, în practică, anularea de către instanţa judecătorească a hotărârii adunării generale a acţionarilor prin care se decide o fuziune poate interveni la un moment diferit de hotărârea judecătorească de anulare a fuziunii. Astfel, art. 251 alin. (2) din Legea societăţilor nr. 31/1990 prevede că: „De la data realizării sale, potrivit art. 249, fuziunea, respectiv divizarea, poate fi declarată nulă doar dacă nu a fost supusă unui control judiciar în conformitate cu prevederile art. 37 sau dacă hotărârea uneia dintre adunările generale care au votat proiectul fuziunii sau al divizării este nulă ori anulabilă.“ Procedura rectificării prevăzută de directivele menţionate a fost detaliată de legiuitorul român în art. 251 alin. (4), potrivit căruia „Dacă neregularitatea ce poate conduce la declararea nulităţii unei fuziuni sau divizări poate fi remediată, instanţa competentă acordă societăţilor implicate un termen pentru rectificarea acesteia“. Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate are posibilitatea să solicite atât anularea hotărârii adunării generale a acţionarilor, cât şi constatarea nulităţii fuziunii, astfel încât critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate privind curgerea termenului de prescripţie de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de constatare a nulităţii hotărârii adunării generale a acţionarilor de fuziune este neîntemeiată. Textul este foarte clar în ceea ce priveşte data de la care începe să curgă termenul. Nu orice declarare a nulităţii hotărârii adunării generale a acţionarilor antrenează automat şi nulitatea fuziunii, întrucât, dacă situaţia este rectificată, nulitatea fuziunii nu mai poate fi declarată. 25. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procedurii în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit textului din Legea fundamentală menţionat, are deplina legitimare constituţională de a stabili procedura de judecată (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 283 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 30 mai 2012, sau Decizia nr. 582 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 8 iunie 2010). 26. De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în concordanţă cu cea a Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 51 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 24 martie 2010, Decizia nr. 619 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 30 decembrie 2014, paragraful 18, sau Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 23), s-a statuat că o caracteristică a dreptului de acces liber la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57) şi că el poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni judicatum solvi; important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanţei dreptului, să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 39, sau Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z. şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93). 27. Faţă de criticile formulate în cauza de faţă, Curtea constată că stabilirea unui termen de 6 luni care curge de la data la care fuziunea sau divizarea a devenit efectivă, în temeiul art. 249 din lege, nu contravine dreptului de acces liber la justiţie. Esenţial este că părţile au posibilitatea reală şi efectivă de a lua cunoştinţă de hotărârea adoptată, astfel că nu se poate pretinde că este încălcat dreptul de acces liber la justiţie. 28. În ceea ce priveşte durata rezonabilă a termenului, Curtea constată că, din dorinţa de a proteja interesele societăţilor participante la fuziune sau divizare şi pentru a ocroti efectele pe care aceste operaţiuni le-au produs, între societăţile participante, faţă de asociaţi şi faţă de terţi, legea limitează radical termenul în care asemenea proceduri de anulare vor putea fi demarate. Prin această restrângere a duratei de exercitare a acţiunii în nulitate sau în anulare, legiuitorul instituie o excepţie de la regulile dreptului comun care guvernează anularea sau nulitatea hotărârii adunării generale. Astfel, potrivit art. 132 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I. Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată. Tot astfel, nulitatea societăţii, fiind una absolută, iar acţiunea imprescriptibilă, se poate invoca oricând. În cazul de faţă, legiuitorul introduce un termen de prescripţie scurt pentru o nulitate absolută, care prin natura sa este imprescriptibilă. 29. Nulitatea fuziunii sau divizării este o nulitate remediabilă - nu prin natura ei, ci prin caracterul ei special, axat pe protecţia efectelor fuziunii sau divizării şi, prin aceasta, a intereselor societăţilor participante. Această remediere este posibilă nu numai în cazul nulităţii relative, ci chiar şi în cazul nulităţii absolute, întrucât alin. (3) al acestui articol arată că acţiunea în declararea nulităţii fuziunii sau divizării nu poate fi iniţiată dacă situaţia care atrage nulitatea a fost rectificată. De aceea, dacă neregularitatea care constituie cauza nulităţii poate fi remediată - cum ar fi, de exemplu, prin obţinerea majorităţii calificate prevăzute de art. 115 alin. (3) Legea nr. 31/1990 pentru aprobarea fuziunii sau divizării - instanţa, sesizată în termen de cel mult 6 luni de la data la care fuziunea sau divizarea a devenit efectivă şi dacă situaţia nu a fost deja rectificată, va putea acorda un termen pentru regularizare. Legea nu precizează întinderea unui asemenea termen, care, ţinând cont de caracterul procedurii, ar trebui să fie unul scurt, dar rezonabil, în sensul că trebuie să permită îndeplinirea formalităţilor legale de regularizare (care ar putea implica şi reconvocarea adunării generale). 30. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate afirmă că termenul de 6 luni este un termen în care instanţa judecătorească trebuie să se pronunţe cu privire la nulitatea fuziunii, or, din analiza dispoziţiilor legale criticate, rezultă că respectivul termen este un termen în care poate fi cerută anularea unei fuziuni sau divizări. 31. Curtea reţine aşadar că termenul de prescripţie instituit de legiuitor este unul special care are în vedere asigurarea securităţii raporturilor juridice, în scopul protejării intereselor societăţilor participante şi a terţilor. 32. În aceste condiţii, Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile art. 21. În ceea ce priveşte art. 29, art. 53 şi art. 146 din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu sunt incidente în cauză. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ibram Acsen în Dosarul nr. 13.386/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi constată că prevederile art. 251 alin. (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 aprilie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
