Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mugur Cîrstea în Dosarul nr. 657/30/2017/a1 al Tribunalului Timiş - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.482D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autorul a depus note scrise, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se susţine că textul criticat a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate în repetate rânduri, ocazii cu care Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate invocate ca neîntemeiate. Se arată că dispoziţiile art. 25 din Constituţie consacră dreptul la apărare, şi nu dreptul la asistenţă juridică obligatorie gratuită. Se susţine că situaţiile în care aceasta din urmă este asigurată sunt prevăzute de către legiuitor, conform atribuţiilor sale constituţionale, în mod expres, cu titlu de excepţie, în cuprinsul Codului de procedură penală. Se arată că regula ce poate fi dedusă din interpretarea prevederilor art. 24 din Constituţie este cea a asistenţei juridice facultative. Se solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materia analizată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 657/30/2017/a1, Tribunalul Timiş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mugur Cîrstea într-o cauză având ca obiect verificarea legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, autorul excepţiei fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor şi nebeneficiind de asistenţă juridică obligatorie în etapa urmăririi penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că lăsarea la aprecierea organului judiciar a capacităţii suspectului sau inculpatului de a-şi face singur apărarea este o chestiune subiectivă, care poate duce la abuzuri, câtă vreme Codul de procedură penală nu prevede criterii obiective care să stea la baza unei astfel de aprecieri. Se susţine că legiuitorul a prevăzut două situaţii ce pot fi determinate obiectiv, în care asigurarea asistenţei juridice este obligatorie, respectiv cazurile în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar că, şi în aceste ipoteze, asistenţa juridică este asigurată doar în etapa camerei preliminare, şi în cea a judecăţii. Se susţine că, măcar în situaţiile anterior menţionate, asistenţa juridică obligatorie ar trebui prevăzută şi pentru faza urmăririi penale, întrucât aceasta este etapa procesuală în care suspectul sau inculpatul dă declaraţii şi îşi formulează apărările. De altfel, se apreciază că dreptul analizat ar trebui asigurat tuturor inculpaţilor, independent de îndeplinirea unor condiţii. Se arată că textul criticat încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât nulitatea absolută, pentru lipsa apărării, poate fi invocată, conform art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, doar atunci când asistenţa juridică este obligatorie, ceea ce înseamnă că imposibilitatea suspectului sau a inculpatului de a-şi formula singur apărările în etapa urmăririi penale nu poate fi invocată potrivit prevederilor procesual penale anterior menţionate. 6. Tribunalul Timiş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 328 din 24 mai 2016, despre ale cărei considerente şi soluţie se apreciază că sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Sunt invocate, în acest sens, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 328 din 24 mai 2016, paragrafele 14-17 şi 19-20. 9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală sunt constituţionale şi arată că îşi menţine punctele de vedere exprimate în deciziile Curţii Constituţionale nr. 328 din 24 mai 2016 şi nr. 506 din 5 iulie 2016. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Asistenţa juridică este obligatorie: […] b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea; [...]“. 13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunţate, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 328 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 10 august 2016, şi nr. 506 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 20 octombrie 2016, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 15. Prin Decizia nr. 328 din 24 mai 2016, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Constituţie, având în vedere că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, arătând că primul este garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea este creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care consideră că este necesar. Aşadar, Curtea a reţinut că, de vreme ce Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie, stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, aşa cum instanţa de contencios constituţional a statuat printr-o bogată jurisprudenţă cu privire la dispoziţiile art. 171 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, dispoziţii cu un conţinut similar cu cel al art. 90 lit. b) din noul Cod de procedură penală (de exemplu, Decizia nr. 80 din 2 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 21 februarie 2006, Decizia nr. 600 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 25 februarie 2008, Decizia nr. 102 din 14 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2008, Decizia nr. 312 din 13 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 17 aprilie 2008, Decizia nr. 771 din 1 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2008, Decizia nr. 834 din 22 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 30 iulie 2010, Decizia nr. 313 din 3 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 12 aprilie 2011, şi Decizia nr. 970 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 august 2011). 16. Prin urmare, Curtea a constatat că nu se poate susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale numai pentru că nu prevăd că asistenţa juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistenţă juridică este garantată. Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea suspectului şi a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege. 17. Totodată, Curtea a reţinut şi faptul că tocmai norma cuprinsă în art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală - care este mai favorabilă decât norma corespondentă din art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ce prevede dreptul acuzatului de a se apăra el însuşi sau de a fi asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, de a fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer -, asigură inculpatului un apărător din oficiu atunci când acesta nu are posibilitatea să beneficieze de serviciile unui avocat ales, iar asistenţa juridică este obligatorie, şi anume în cazurile stabilite de art. 90 din Codul de procedură penală. 18. Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu îngrădesc nici dreptul subiecţilor procesuali interesaţi de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi a intereselor lor legitime şi de a se prevala, în tot cursul procesului penal, de toate garanţiile care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil, potrivit art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. 19. În fine, prin aceeaşi decizie mai sus invocată, Curtea a reţinut că nu se poate susţine că legiuitorul lasă la aprecierea discreţionară a procurorului existenţa în concret a ipotezei vizate de art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, câtă vreme circumstanţele de natură a-l împiedica pe suspect sau inculpat să-şi facă singur apărarea pot să fie dovedite în faţa judecătorului de cameră preliminară şi să atragă nulitatea actelor de procedură efectuate în cursul urmăririi penale, dacă judecătorul apreciază că, în raport de aceste circumstanţe, era necesară desemnarea unui avocat din oficiu. Altfel spus, Curtea a constatat că modul de interpretare şi aplicare de către organul judiciar a dispoziţiilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea jurisprudenţei anterior invocate, atât soluţia, cât şi considerentele îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mugur Cîrstea în Dosarul nr. 657/30/2017/a1 al Tribunalului Timiş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
