Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 236 şi art. 237 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Gabriel Marius Grad şi Cabinetul individual de consultanţă fiscală Gabriel Marius Grad în Dosarul nr. 842/243/2016 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi în Dosarul nr. 840/243/2016* al Judecătoriei Hunedoara şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.586D/2017. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 7 martie 2019, în prezenţa reprezentantului autorului excepţiei Gabriel Marius Grad, domnul avocat Cosmin Flavius Costaş, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin Daniel Ioan Chiriazi, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 1.901D/2017 la Dosarul nr. 1.586D/2017 şi, în temeiul prevederilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, a amânat pronunţarea pentru data de 14 martie 2019. La această dată, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 şi art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 9 aprilie 2019, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 3. Prin încheierile din 5 aprilie 2017 şi 18 mai 2017, pronunţate în dosarele nr. 842/243/2016 şi nr. 840/243/2016*, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Judecătoria Hunedoara au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 236 şi art. 237 din Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Gabriel Marius Grad şi Cabinetul individual de consultanţă fiscală Gabriel Marius Grad în cauze având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva încheierii prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată şi sa menţinut adresa de înfiinţare a popririi, respectiv soluţionarea unei contestaţii la executare, prin care se solicită anularea unei adrese de înfiinţare a popririi. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că executarea silită a întregului venit brut plasează autoritatea publică pe o poziţie preferenţială pentru recuperarea cât mai rapidă a creanţei. Or, statul nu poate să îşi impună în mod arbitrar şi unilateral poziţia favorabilă în detrimentul debitorului, fără respectarea Codului de procedură civilă. În caz contrar, se încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la statul de drept. 5. Cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, se arată că, dacă în condiţiile Codului de procedură civilă creditorul va putea executa pentru a-şi recupera creanţa doar o treime din veniturile brute ale debitorului, în condiţiile Codului de procedură fiscală se poate institui măsura de executare a popririi pe „orice venituri urmăribile“, deci asupra tuturor veniturilor brute ale debitorului. Astfel, se constată că situaţia debitorului depinde în totalitate de calitatea creditorului său - statul român sau orice altă persoană. O atare diferenţă de tratament nu are la bază nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, nu urmăreşte un scop legitim şi nici nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat. 6. Cu privire la încălcarea art. 22 alin. (1), art. 34 alin. (1) şi art. 47 alin. (1) din Constituţie, se arată că debitorul, în situaţia dată, este lipsit, ca urmare a unei executări silite totale, de orice mijloace de trai. Fără niciun fel de venituri, debitorul nu îşi mai poate asigura subzistenţa şi nu mai beneficiază de protecţia sistemului de asigurări sociale de sănătate, neputând plăti contribuţia aferentă acestuia. Se subliniază că autoritatea publică încalcă garanţiile oferite particularilor de Constituţie prin faptul că execută silit toate veniturile brute ale debitorilor săi, nerespectând limitele urmăririi mobiliare impuse de Codul de procedură civilă. 7. Cu privire la încălcarea art. 44 alin. (1) din Constituţie, se arată că privarea debitorului indolent de proprietate, respectiv de totalitatea veniturilor brute pe care le încasează de la alţi debitori ai săi, constituie o ingerinţă nepermisă în dreptul de proprietate al acestuia. Se susţine că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie impune necesitatea respectării prevederilor legislaţiei naţionale în privinţa modalităţilor şi condiţiilor măsurii privative de proprietate. Este invocată Decizia Comisiei Europene a Drepturilor Omului din 11 decembrie 1986, pronunţată în Cauza S. şi T. împotriva Suediei, în conformitate cu care „o obligaţie financiară care rezultă din impozite şi cotizaţii poate aduce atingere protecţiei bunurilor din moment ce aceasta constituie o povară excesivă pentru persoana în cauză sau compromite radical situaţia sa financiară“. În situaţia puţin dezirabilă în care statul privează debitorul de toate veniturile sale brute, acesta este lipsit de orice mijloace de trai. Fără niciun venit, debitorul nu îşi poate asigura existenţa, fiindu-i periclitat standardul de viaţă şi de sănătate. 8. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 9. Se arată că în Codul de procedură fiscală nu se regăseşte o definiţie a sintagmei „sumelor urmăribile“ din cuprinsul art. 236 alin. (1) din acelaşi cod, însă, pentru a stabili limitele popririi, trebuie avute în vedere prevederile art. 3 alin. (2) din cod, potrivit cărora, atunci când acest act normativ nu dispune, se aplică prevederile Codului de procedură civilă. Potrivit art. 729 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, „Salariile şi alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite: a) până la jumătate din venitul lunar net […]“, ceea ce înseamnă că pentru determinarea sumelor urmăribile la care se referă art. 236 alin. (1) din Codul de procedură fiscală trebuie să se ţină cont de prevederile antereferite, astfel că, atunci când debitorul urmărit este o persoană fizică, veniturile la care se referă art. 729 alin. (1) din Codul de procedură civilă vor putea fi poprite doar în cuantum de o treime. 10. În acest context, faptul că pentru a determina limitele urmăririi trebuie realizată o interpretare a sintagmei „bunuri urmăribile“ nu este de natură să confere textelor criticate caracter neconstituţional. 11. Judecătoria Hunedoara apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că situarea pe o poziţie preferenţială a statului în activitatea de recuperare a creanţelor nu este de natură a determina o lipsă de previzibilitate a legii. 14. Se învederează faptul că, prin Decizia nr. 849 din 23 iunie 2011, Curtea a statuat că legiuitorul este competent să reglementeze, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale, condiţiile în care statul îşi poate recupera sumele datorate de la debitorii săi. Statul trebuie să aibă posibilitatea de a recupera rapid sumele de bani datorate, sume de bani care alimentează în mod ritmic şi permanent bugetul public naţional şi care sunt folosite pentru buna funcţionare a autorităţilor şi instituţiilor publice. Faptul că prin această procedură se asigură o anumită celeritate procesului de recuperare a sumelor datorate nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, situaţiile învederate de autorul excepţiei în susţinerea criticilor sale fiind diferite, una vizând sfera publică, cealaltă sfera privată a raporturilor juridice. 15. Se mai citează Decizia nr. 875 din 10 iulie 2008, prin care Curtea Constituţională a statuat că obligaţia statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, justifică necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Este în afară de orice îndoială faptul că încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naţionale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile sale faţă de cetăţeni şi operatorii economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie. 16. Se concluzionează în sensul că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, ţinând seama şi de limitele în care veniturile unei persoane pot fi supuse executării silite, stabilite conform art. 729 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 17. Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 1.586D/2017, apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, având în vedere art. 1 alin. (5) din Constituţie, se arată că normele juridice nu există izolat, ci trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte. În acest context se menţionează art. 3 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, care prevede că „Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori“. De asemenea, cu privire la limitele urmăririi veniturilor băneşti, se fac referiri la Decizia Curţii Constituţionale nr. 710 din 29 noiembrie 2016, paragrafele 22 şi 23. 18. Se mai indică faptul că dispoziţiile legale criticate au în vedere atât persoane juridice, cât şi persoane fizice, subiecte în cadrul unui raport de drept fiscal. Prin urmare, situaţia diferită în care se găsesc persoanele la care se referă dispoziţiile legale criticate justifică un tratament juridic diferenţiat, astfel încât nu sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 236 şi art. 237 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, care au următorul cuprins: - Art. 236: "(1) Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.(2) Sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanţări primite de la instituţii sau organizaţii naţionale ori internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte nu sunt supuse executării silite prin poprire, în cazul în care împotriva beneficiarului acestora a fost pornită procedura executării silite.(3) În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimţământul titularului de cont, la cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua respectivă.(4) Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi la plătitorul venitului numai în condiţiile Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare.(5) Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează de către organul de executare silită, printr-o adresă care se comunică terţului poprit, cu respectarea termenului prevăzut la art. 230 şi cu înştiinţarea debitorului despre înfiinţarea popririi.(6) Poprirea nu este supusă validării.(7) Poprirea înfiinţată anterior, ca măsură asigurătorie, devine executorie potrivit art. 213 alin. (2) şi (3). În acest caz, organul fiscal transmite terţului poprit o adresă de înfiinţare a popririi executorii. Totodată, despre această măsură va fi înştiinţat şi debitorul.(8) Poprirea se consideră înfiinţată din momentul primirii adresei de înfiinţare de către terţul poprit. În acest sens, terţul poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi.(9) După înfiinţarea popririi, terţul poprit este obligat: a) să plătească, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal suma reţinută şi cuvenită, în contul indicat de organul de executare silită; b) să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înştiinţând despre aceasta organul de executare silită; c) în cazul înfiinţării popririi asigurătorii, cu excepţia popririi asigurătorii asupra sumelor din conturile bancare, să vireze, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal suma indicată, în contul de garanţii menţionat de organul de executare silită. Suma virată reprezintă o garanţie în sensul art. 211 lit. a).(10) În situaţia în care, la data comunicării adresei de înfiinţare a popririi, terţul poprit nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu va datora în viitor asemenea sume în temeiul unor raporturi juridice existente, înştiinţează despre acest fapt organul de executare silită în termen de 5 zile de la primirea adresei de înfiinţare a popririi.(11) În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulţi creditori, terţul poprit anunţă în scris despre aceasta pe creditori şi procedează la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinţă prevăzute la art. 258.(12) Pentru stingerea creanţelor fiscale, debitorii titulari de conturi bancare pot fi urmăriţi prin poprire asupra sumelor din conturile bancare, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător.(13) În măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizării băncii, potrivit alin. (12), sumele existente, precum şi cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi în valută sunt indisponibilizate în limita sumei necesare pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit, astfel cum aceasta rezultă din adresa de înfiinţare a popririi. Băncile au obligaţia să plătească sumele indisponibilizate în contul indicat de organul de executare silită în termen de 3 zile de la indisponibilizare.(14) Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, băncile nu procedează la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, şi nu acceptă alte plăţi din conturile acestora până la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi, cu excepţia: a) sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a impozitelor şi contribuţiilor aferente acestora, reţinute la sursă, dacă, potrivit declaraţiei pe propria răspundere a debitorului sau reprezentantului său legal, rezultă că debitorul nu deţine alte disponibilităţi băneşti; b) sumelor necesare plăţii accizelor de către antrepozitarii autorizaţi. În acest caz, debitorul prezintă instituţiei de credit odată cu dispoziţia de plată şi copia certificată, conform cu originalul, a autorizaţiei de antrepozitar; c) sumelor necesare plăţii accizelor, în numele antrepozitarilor autorizaţi, de către cumpărătorii de produse energetice; d) sumelor necesare plăţii obligaţiilor fiscale de care depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii. În acest caz, debitorul va prezenta instituţiei de credit odată cu dispoziţia de plată şi copia certificată, conform cu originalul, a documentului prin care s-a aprobat înlesnirea la plată.(15) Pe perioada popririi asigurătorii, băncile acceptă plăţi din conturile debitorilor dispuse pentru stingerea sumelor prevăzute la alin. (14), precum şi pentru stingerea obligaţiilor fiscale aferente bugetelor administrate de organul fiscal care a înfiinţat poprirea.(16) Încălcarea prevederilor alin. (9), (11), (13), (14) şi (18) atrage nulitatea oricărei plăţi.(17) În cazul în care executarea silită este suspendată ori încetează, potrivit legii, organul de executare silită înştiinţează de îndată, în scris, instituţiile de credit ori, după caz, terţul poprit pentru sistarea, temporară, totală sau parţială a indisponibilizării conturilor şi reţinerilor. În caz contrar instituţia de credit este obligată să procedeze potrivit dispoziţiilor alin. (13) şi (14).(18) În situaţia în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaşi zi, instituţiile de credit urmăresc executarea acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului.(19) Dispoziţiile alin. (11) se aplică în mod corespunzător." – Art. 237: "(1) Dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informaţiile şi documentele deţinute organul fiscal are indicii că terţul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum şi în cazul în care se invocă alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menţinerea sau desfiinţarea popririi.(2) Judecata se face de urgenţă şi cu precădere.(3) Pe baza hotărârii de menţinere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare silită poate începe executarea silită a terţului poprit, în condiţiile prezentului cod." 22. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (5) privind calitatea legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 22 alin. (1) privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată şi art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 237 din Codul de procedură fiscală, Curtea reţine că textul legal criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei. Astfel, din cele două dosare aflate pe rolul Curţii Constituţionale nu rezultă că terţul poprit a înştiinţat organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit pentru ca art. 237 din cod să îşi găsească incidenţa în cauză. Or, „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 303 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 8 iulie 2014, paragraful 24). Prin urmare, având în vedere art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 237 din Codul de procedură fiscală este, de asemenea, inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare. 24. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 236 din Codul de procedură fiscală, Curtea reţine că autorul acesteia este nemulţumit de faptul că textul analizat nu stabileşte limite ale urmăririi veniturilor băneşti ale persoanelor fizice independente în sensul Ordonanţei Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 1 septembrie 2001, şi anume ale consultanţilor fiscali. O asemenea susţinere vizează însă o chestiune de interpretare şi aplicare a legii în sensul stabilirii naturii juridice a persoanelor fizice independente şi al determinării consecinţelor juridice care decurg din aceasta. Prin urmare, în funcţie de calificarea dată şi de natura veniturilor realizate, persoana fizică independentă urmează a beneficia, în ceea ce priveşte urmărirea mobiliară, fie de regimul debitorului persoană juridică, fie de cel al persoanei fizice, în acest ultim caz cu condiţionările impuse prin art. 236 alin. (4) din Codul de procedură fiscală. 25. Cu privire la interpretarea şi aplicarea legii, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Printr-o jurisprudenţa constantă, Curtea s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunţat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, aplicarea şi interpretarea legii nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Prin urmare, având în vedere că în prezenta cauză critica formulată vizează modul de interpretare şi aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 71/2001, art. 236 din Codul de procedură fiscală şi ale art. 729 din Codul de procedură civilă la speţa dedusă judecăţii, Curtea constată că soluţionarea acesteia excedează competenţei sale. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“, iar nu cu privire la modul de interpretare şi aplicare a legii în concret la o cauză. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 236 din Codul de procedură fiscală este inadmisibilă prin prisma art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 236 şi art. 237 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Gabriel Marius Grad şi Cabinetul individual de consultanţă fiscală Gabriel Marius Grad în Dosarul nr. 842/243/2016 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi în Dosarul nr. 840/243/2016* al Judecătoriei Hunedoara. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Judecătoriei Hunedoara şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 aprilie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
