Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate Phoenix din Călăraşi în Dosarul nr. 5.811/2/2021 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.990D/2022. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 19 martie 2024, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 10 aprilie 2024, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 6 iunie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 5.811/2/2021, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate Phoenix din Călăraşi într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ formulată în contradictoriu cu Guvernul României, prin care au fost solicitate despăgubiri materiale şi morale în cuantum de 100 de lei pentru vătămările produse membrilor de sindicat prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021 încalcă art. 41 alin. (2) din Constituţie, referitor la protecţia socială a muncii, deoarece elimină obligaţia de informare în scris a angajaţilor microîntreprinderilor cu privire la atribuţiile înscrise în fişa postului. Fişa postului reprezintă înscrisul complementar al contractului individual de muncă în care sunt precizate în mod exhaustiv natura şi conţinutul competenţelor, responsabilităţilor, atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu proprii funcţiei sau ocupaţiei, iar angajatorul are obligaţia de informare cu privire la aceasta anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă. Fişa postului face parte din contractul individual de muncă (este anexă la acesta), iar conţinutul său este rezultatul negocierii şi acordului de voinţă dintre părţi, cel puţin în raport cu momentul iniţial al stabilirii raportului de muncă, astfel că este nelegală modificarea unilaterală a fişei postului ce conduce la schimbarea esenţială a felului muncii. Or, lipsa acestei informări sub formă scrisă atrage o serie de consecinţe în planul dreptului la protecţie socială a muncii, angajatul aflându-se în imposibilitatea dovedirii atribuţiilor stabilite cu angajatorul, a încălcării drepturilor sale şi a comportamentului discreţionar al angajatorului. Relaţia de muncă devine astfel una lipsită de orice predictibilitate, angajaţii fiind la dispoziţia angajatorului, care va putea oricând să impună sarcini excesive. De asemenea, stabilirea atribuţiilor postului exclusiv verbal conduce la imposibilitatea ca angajaţii microîntreprinderilor să probeze îndeplinirea atribuţiilor. Modificarea legislativă poate aduce prejudicii şi angajatorilor care, în cazul unui conflict de muncă, în lipsa unui document în formă scrisă, se vor afla în imposibilitatea exercitării dreptului la apărare. În sensul celor susţinute este indicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 408 din 3 mai 2012. 5. Dispoziţiile articolului unic pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021 contravin şi principiului egalităţii şi al nediscriminării, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece doar angajaţii microîntreprinderilor nu beneficiază de dreptul de a li se comunica în scris fişa postului, fără ca în nota de fundamentare a actului normativ criticat să fie reţinut vreun motiv obiectiv şi rezonabil care să justifice exceptarea acestora de la exerciţiul dreptului de a fi informaţi printr-un document scris cu privire la atribuţiile lor. 6. Noua soluţie legislativă introdusă la art. 241 din Codul muncii generează, la rândul său, încă o discriminare cu privire la aceeaşi categorie de angajaţi, întrucât, spre deosebire de alţi angajaţi, aceştia nu beneficiază de prevederile unui regulament intern întocmit de angajator, fiind astfel lipsiţi de garanţiile generale pe care un asemenea act administrativ cu caracter normativ le asigură pentru protecţia socială a muncii. 7. Se mai susţine că lipsa de armonizare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021 cu dreptul Uniunii Europene conduce la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 11, 20 şi 148, fiind indicată în acest sens Directiva Consiliului nr. 91/533/CEE a Consiliului din 14 octombrie 1991 privind obligaţia angajatorului de a informa lucrătorii asupra condiţiilor aplicabile contractului sau raportului de muncă, act european cu relevanţă constituţională prin prisma obiectului său de reglementare, circumscris dreptului fundamental la protecţia socială a muncii. 8. Se mai susţine şi încălcarea art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, deoarece intervenţia pe calea unei ordonanţe de urgenţă în domeniul rezervat legilor organice poate avea loc numai în condiţiile stabilite de normele constituţionale mai sus menţionate. Or, actul normativ criticat, prin care se modifică o lege organică, afectează în sens negativ dreptul la protecţia socială a muncii şi principiul egalităţii în drepturi a salariaţilor din microîntreprinderi. Se mai precizează că atât Consiliul Legislativ, cât şi Consiliul Economic şi Social au avizat negativ proiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021, evidenţiind neconstituţionalitatea acestuia. 9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021 sunt neconstituţionale, fiind contrare art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (2) şi art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 6 mai 2021, având următorul conţinut: "Articol unic Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 17, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) Elementele din informarea prevăzută la alin. (3) trebuie să se regăsească şi în conţinutul contractului individual de muncă, cu excepţia fişei postului pentru salariaţii microîntreprinderilor definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care specificarea atribuţiilor postului se poate face verbal."2. La articolul 17, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins: "(4^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), la solicitarea scrisă a salariatului, angajatorul este obligat să îi comunice în scris fişa postului cu specificarea atribuţiilor postului."3. La articolul 119, alineatul (2) se modifică şi va avea cu următorul cuprins: "(2) Pentru salariaţii mobili, salariaţii care desfăşoară muncă la domiciliu şi salariaţii microîntreprinderilor definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare, angajatorul ţine evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat în condiţiile stabilite cu salariaţii prin acord scris, în funcţie de activitatea specifică desfăşurată de către aceştia."4. Articolul 241 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 241 Regulamentul intern se întocmeşte de către angajator, cu excepţia microîntreprinderilor definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz."" 14. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, actul normativ criticat a fost abrogat prin Legea nr. 275/2022 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 3 octombrie 2022. 15. Prevederile constituţionale invocate de autoarea excepţiei în susţinerea acesteia sunt cele ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială, ale art. 115 alin. (6) privind condiţiile în care Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă şi ale art. 148 alin. (2) referitor la prioritatea faţă de dispoziţiile contrare din legile interne a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională observă că, deşi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021 nu mai este în prezent în vigoare, fiind respinsă prin Legea nr. 275/2022, în speţă este aplicabilă Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, care permite exercitarea controlului de constituţionalitate asupra unui text de lege abrogat ulterior sesizării Curţii, dacă acesta continuă să producă efecte juridice în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Cât priveşte aceste efecte juridice, Curtea reţine că, în cauză, autoarea excepţiei, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate Phoenix din Călăraşi, a reclamat faptul că după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021, membrilor de sindicat (angajaţi în cadrul microîntreprinderilor) le-au fost aduse prejudicii ca urmare a încheierii unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă, modificări apte să creeze abuzuri din partea angajatorilor. Chiar dacă în speţă nu sunt evocate acte administrative cu caracter unilateral emise în temeiul ordonanţei de urgenţă criticate, care să reprezinte, la rândul lor, temeiul de drept al pretinsului prejudiciu, Curtea reţine că autoarea excepţiei are, în termenii Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, calitatea de organism social interesat, îndreptăţit prin lege (Legea dialogului social nr. 62/2011, în prezent abrogată, şi Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, în vigoare) şi prin statutul propriu la acţiuni în justiţie promovate pentru apărarea drepturilor membrilor săi, ce decurg din legislaţia muncii, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă. În temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (1^1) şi (1^2) din Legea nr. 554/2004, aceste persoane juridice de drept privat se pot adresa justiţiei pentru anularea actului administrativ, invocând încălcarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat. În cazul particular al ordonanţelor guvernamentale, art. 9 alin. (5) din aceeaşi lege permite formularea acţiunii în contencios administrativ, care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, aşa cum este şi situaţia în speţă. Instanţa de judecată învestită cu soluţionarea litigiului este cea competentă să aprecieze în concret îndeplinirea tuturor condiţiilor mai sus enunţate, Curtea Constituţională limitându-se, în exercitarea controlului posterior de constituţionalitate, la a considera că în cauză este îndeplinită, de principiu, condiţia aplicabilităţii Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, precitată, sub aspectul producerii efectelor juridice ulterior abrogării textului/actului normativ criticat. 17. În ceea ce priveşte fondul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este întemeiată pentru motivele ce se vor arăta în continuare. 18. Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021 a operat patru intervenţii legislative asupra a trei articole din Codul muncii prin care, în esenţă, era vizată situaţia salariaţilor microîntreprinderilor definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 29 iulie 2004, adică a acelor întreprinderi mici şi mijlocii care au până la 9 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei. 19. Dintre cele patru intervenţii legislative, trei instituiau anumite excepţii cu privire la această categorie de salariaţi, excepţii referitoare la: (i) anexarea la contractul individual de muncă a fişei postului, informaţiile referitoare la atribuţiile din fişa postului putând fi comunicate salariatului verbal; la solicitarea scrisă a angajatului, angajatorul era obligat să îi comunice acestuia în scris fişa postului, cu specificarea atribuţiilor postului [alin. (4) şi (4^1) ale art. 17 din Codul muncii, modificate prin art. unic pct. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021], şi (ii) consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz, la întocmirea de către angajator a regulamentului intern (art. 241 din Codul muncii, modificat prin art. unic pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021). Aşadar, actul normativ criticat, instituind aceste excepţii, îi excludea pe salariaţii microîntreprinderilor de la drepturile mai sus arătate. 20. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut în mod constant că o componentă esenţială a dreptului la muncă o reprezintă protecţia socială a muncii, ce cuprinde, la rândul său, aspectele prevăzute în art. 41 alin. (2) din Constituţie (Decizia nr. 312 din 8 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 30 august 2004), aceasta avându-şi sorgintea în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie (Decizia nr. 252 din 18 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 19 noiembrie 2001), care consacră principiul statului social (cu privire la acest concept constituţional, a se vedea Decizia nr. 1.594 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 21 decembrie 2011). Protecţia socială a muncii este o noţiune bivalentă, fiind reglementată atât ca drept fundamental din perspectiva cetăţeanului (Decizia nr. 269 din 12 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 21 iunie 2005), cât şi ca obligaţie din perspectiva statului în vederea apărării persoanei aflate într-o poziţie de inferioritate economică în cadrul raportului de muncă (Decizia nr. 356 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 13 septembrie 2005). Cu privire la garanţiile drepturilor fundamentale la muncă şi la protecţia socială a muncii, Curtea a stabilit că acestea vizează reglementarea legală a raporturilor de muncă, asigurarea stabilităţii acestora, a drepturilor şi obligaţiilor angajatorilor şi ale angajaţilor, ele având menirea, pe de o parte, să asigure desfăşurarea raporturilor juridice de muncă într-un cadru legal, judicios şi echitabil, apărarea deopotrivă a intereselor legitime, atât ale angajatorilor, cât şi ale salariaţilor (Decizia nr. 506 din 4 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 982 din 4 noiembrie 2005), şi, pe de altă parte, să împiedice angajatorii să dispună, din propria iniţiativă, încetarea raporturilor de muncă în mod abuziv, nelegal şi nejustificat şi, corelativ, să asigure exercitarea dreptului la apărare al salariaţilor împotriva oricăror măsuri nelegale sau neîntemeiate (Decizia nr. 205 din 26 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 19 septembrie 2001, sau Decizia nr. 252 din 18 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 19 noiembrie 2001). 21. În ceea ce priveşte determinarea sferei de cuprindere normativă a drepturilor fundamentale garantate de art. 41 alin. (2) din Constituţie, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că legiuitorul constituant a oferit legiuitorului ordinar o anumită marjă de apreciere prin utilizarea sintagmei finale „alte situaţii specifice, stabilite prin lege“, alături de enumerarea concretă a elementelor componente ale dreptului la muncă şi la protecţie socială (respectiv securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională). Teza finală a textului constituţional invocat permite configurarea şi structurarea acestuia într-un mod dinamic, permiţând adaptarea sa la noile realităţi economice sau sociale care intervin în evoluţia societăţii, în considerarea faptului că dreptul este viu şi că drepturile fundamentale nu au o existenţă abstractă, în contextul în care înseşi conceptele constituţionale sunt supuse la rândul lor unei viziuni interpretative evolutive. Aşadar, Curtea a stabilit, din interpretarea integrală şi coroborată a normelor cuprinse în art. 41 alin. (2) din Constituţie, faptul că enumerarea elementelor componente ale dreptului la muncă şi la protecţie socială a muncii nu este exhaustivă, acestea configurând un standard minim şi obligatoriu de protecţie a dreptului, legiuitorul ordinar având posibilitatea adaptării conţinutului dreptului la alte situaţii specifice. 22. În distincţia dintre elementele definitorii componente ale dreptului la muncă şi la protecţie socială de sorginte constituţională, pe de o parte, şi cele care au o natură pur legală, pe de altă parte, Curtea a constatat că informarea şi consultarea angajaţilor au drept premisă existenţa unor raporturi de muncă, plasate, la rândul lor, în sfera de protecţie a dreptului la muncă, drept consacrat de art. 41 alin. (1) din Constituţie; în consecinţă, obligaţia legiuitorului de a institui măsuri concrete de informare şi consultare a angajaţilor vizează, din punct de vedere temporal, perioada cuprinsă între începerea şi încetarea raporturilor de muncă, astfel încât în tot acest interval angajatorul trebuie să se manifeste activ în îndeplinirea cu bunăcredinţă a acestora. Rezultă că nici informarea, nici consultarea angajaţilor nu pot fi calificate decât ca măsuri ce protejează partea aflată pe o poziţie de inferioritate din punct de vedere economic în relaţiile sociale de muncă şi, îndeosebi, în raporturile sale cu angajatorul. Aşadar, Curtea a constatat că informarea şi consultarea angajaţilor reprezintă veritabile măsuri de protecţie socială a muncii. Mai mult, analizând şi reglementările internaţionale în materia protecţiei sociale a muncii, Curtea a statuat că, pe lângă elementele esenţiale componente ale dreptului la protecţia socială a muncii menţionate expres în cuprinsul tezei a doua a art. 41 alin. (2) din Constituţie, conţinutul normativ al acestui drept-cadru este definit şi prin posibilitatea constituţionalizării pe calea jurisprudenţei Curţii Constituţionale a măsurilor de protecţie socială a muncii reglementate prin tratate internaţionale, precum şi a celor prevăzute prin lege ca urmare a unor obligaţii internaţionale asumate de statul român sau a necesităţii reglementării unor măsuri cu un impact social-economic deosebit (a se vedea, pe larg, Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015, paragrafele 20-29). 23. Curtea reţine că în prezenta cauză este criticată exceptarea salariaţilor unei microîntreprinderi, instituită prin art. unic pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021, de la regula generală potrivit căreia salariaţii au dreptul de a obţine fişa postului în formă scrisă. Curtea observă că acesta este un drept al salariatului, corelativ obligaţiei reglementate de art. 17 alin. (1)-(4) din Codul muncii, potrivit căreia angajatorul are obligaţia de informare a persoanei selectate în vederea angajării/salariatului cu privire la clauzele esenţiale pe care intenţionează să le înscrie în contract sau să le modifice. Informarea trebuie să aibă loc anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă şi se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adiţional, după caz. Printre clauzele esenţiale despre care salariatul sau viitorul salariat trebuie să fie informat se numără şi funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte normative, precum şi fişa postului, cu menţionarea atribuţiilor postului. Majoritatea elementelor din această informare, printre care şi cea privind fişa postului, trebuie să se regăsească şi în conţinutul contractului individual de muncă. 24. Potrivit art. 15^1 lit. a) şi art. 16 alin. (1) din Codul muncii, reprezintă muncă nedeclarată primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, iar obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Totodată, art. 16 alin. (3) din acelaşi cod prevede că angajatorul este obligat ca, anterior începerii activităţii, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă. 25. Din examinarea textelor anterior menţionate din Codul muncii, Curtea reţine că acestea materializează unele măsuri legale concrete prin care este garantat dreptul la informare al salariatului, ca parte componentă a drepturilor fundamentale ale salariaţilor la protecţia socială a muncii, în acord cu normele imperative ale art. 41 alin. (2) din Constituţie. Informarea prealabilă a viitorului angajat cu privire la elementele esenţiale ale contractului individual de muncă sau a salariatului despre noile atribuţii ca urmare a schimbării felului muncii şi comunicarea acestor informaţii în formă scrisă, în cuprinsul contractului de muncă sau al unui act adiţional/complementar, reprezintă măsuri esenţiale de protecţie a persoanei aflate întro poziţie de inferioritate economică în cadrul raportului de muncă. Funcţia ocupată de angajat şi atribuţiile specifice acestei funcţii, înscrise în fişa postului, sunt elementele-cheie ale contractului de muncă, indisolubil legate între ele şi care materializează însuşi obiectul muncii/serviciului prestat de angajat în relaţia cu angajatorul. Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că unul dintre principiile care stau la baza dreptului la muncă este stabilitatea raporturilor juridice care iau naştere odată cu încheierea contractului individual de muncă, acest principiu decurgând din obligaţia statului de a crea cadrul legislativ menit să asigure salariaţilor siguranţa şi garanţia păstrării locului de muncă (Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009). Prin urmare, excluderea unui salariat de la aceste drepturi fundamentale aferente protecţiei sociale a muncii echivalează cu încălcarea art. 41 alin. (2) din Constituţie. 26. Curtea observă că ipoteza legală cuprinsă la articolul unic pct. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021, potrivit căreia salariatului i se comunică verbal informaţiile din fişa postului, putând obţine fişa postului în scris doar dacă formulează în acest sens o solicitare în formă scrisă, nu este aptă să garanteze într-o măsură acceptabilă/adecvată dreptul salariatului la informare, deoarece lasă posibilitatea angajatorului de a nu întocmi deloc fişa postului, de vreme ce existenţa sa scriptică depinde în mod efectiv şi exclusiv de solicitarea expresă a angajatului. Or, înmânarea către angajat a contractului de muncă şi a actelor adiţionale, care formează un tot unitar, la momentul semnării acestora şi, în consecinţă, deţinerea acestor documente reprezintă un drept al angajatului, nu o posibilitate condiţionată de o altă acţiune expresă a sa, corelativ obligaţiei angajatorului prevăzute la art. 16 alin. (3) din Codul muncii, mai sus menţionată, drept garantat din perspectiva art. 41 alin. (2) din Constituţie. 27. Lipsa fişei postului din cuprinsul sau ca anexă a contractului de muncă - act care, potrivit art. 16 alin. (1) şi art. 16^1 alin. (2) din Codul muncii, se încheie în mod obligatoriu în formă scrisă şi se păstrează, în copie, la locul de muncă, pe suport hârtie sau pe suport electronic - periclitează în mod grav drepturile salariatului şi pune sub semnul imprevizibilităţii întreaga desfăşurare a raportului de muncă, putând da naştere unui comportament arbitrar sau chiar abuziv al angajatorului. Totodată, lipsa acestui document în formă scrisă poate afecta derularea procedurilor prevăzute de lege în cazul unui litigiu de muncă, având în vedere obligaţia angajatorului de a pune la dispoziţia instanţei de judecată sau a reclamanţilor documentele care îi sunt solicitate în calitate de emitent. 28. Principiul egalităţii şi al nediscriminării, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, garantează aplicarea unui tratament juridic egal unor situaţii care în mod obiectiv sunt identice sau asemănătoare, diferenţele de regim juridic fiind permise numai în măsura în care sunt justificate prin prisma unor condiţii care, în mod raţional, sunt în mod evident diferite. 29. Faţă de aceste exigenţe de sorginte constituţională ale principiului mai sus menţionat, Curtea reţine că, potrivit notei de fundamentare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021 a fost adoptată în contextul epidemiologic creat de virusul SARS-CoV-2 şi a avut în vedere măsuri necesare de flexibilizare şi adaptare a relaţiilor de muncă (debirocratizare) cu privire la cele circa 500.000 de microîntreprinderi cu până la 9 salariaţi, măsuri care, prin natura lor, au rolul să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri şi la crearea locurilor de muncă în raport cu evoluţia dinamicii pieţei muncii. Guvernul consideră, în acest sens, că este necesar „să se acorde angajatorului care are statut de microîntreprindere anumite alternative la soluţia legislativă actuală“. 30. Curtea consideră că situaţia excepţională şi motivele invocate de legiuitorul delegat pentru adoptarea actului normativ criticat nu justifică însă, într-o manieră obiectivă şi rezonabilă, natura discriminatorie a măsurilor reglementate exclusiv cu privire la salariaţii microîntreprinderilor, doar aceştia fiind excluşi, spre deosebire de toţi ceilalţi salariaţi, de la dreptul de a fi informaţi în scris cu privire la fişa postului şi de a fi consultaţi la întocmirea regulamentului intern al unităţii angajatoare. Or, contextul pandemiei de COVID-19 şi intenţia de adaptare la realităţile pieţei muncii şi de debirocratizare consistentă a procedurilor subsecvente raporturilor de muncă, pe care Guvernul le invocă pentru a justifica adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021, sunt argumente generale, aplicabile în egală măsură tuturor subiectelor de drept ale raporturilor de muncă, nu numai angajaţilor din cadrul microîntreprinderilor. Prin urmare, măsurile adoptate nu se justifică prin prisma destinatarilor săi. Pe de altă parte, aceste măsuri duc la vulnerabilizarea/fragilizarea unei întregi categorii de angajaţi - cea a salariaţilor din microîntreprinderi -, concomitent cu potenţarea poziţiei dominante a angajatorilor din cele aproximativ 500.000 de microîntreprinderi din ţară vizate de actul normativ criticat, ceea ce determină incontestabil o slăbire a standardului de protecţie socială a muncii pentru un număr semnificativ de angajaţi, fără a fi justificată această necesitate la nivelul dinamicii pieţei muncii. Prin urmare, Curtea reţine şi încălcarea art. 16 alin. (1) prin raportare la art. 41 alin. (2) din Constituţie. 31. În ceea ce priveşte dreptul la consultare al salariaţilor, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa în materie că şi acesta reprezintă o veritabilă măsură de protecţie socială a muncii (Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, precitată). Dreptul salariatului de a participa, într-o formă sau alta, la elaborarea regulamentului intern aplicabil în unitatea angajatoare face parte din sfera drepturilor care, prin natura lor, garantează obligaţia activă a statului de a asigura protecţia socială a muncii de care salariatul se bucură în virtutea art. 41 alin. (2) din Constituţie. Având în vedere că în regulamentul intern sunt înscrise elemente determinante pentru desfăşurarea raportului de muncă (precum drepturile şi obligaţiile angajatorului şi ale salariaţilor, condiţiile de promovare, abaterile şi sancţiunile disciplinare, procedura disciplinară sau criteriile şi procedura de evaluare profesională), consultarea angajaţilor la întocmirea acestui act administrativ cu caracter normativ şi cu forţă juridică obligatorie faţă de părţile contractului de muncă reprezintă expresia bunei-credinţe a angajatorului, deci a părţii contractuale cu poziţie dominantă, fiind aptă să contribuie la asigurarea securităţii şi stabilităţii în muncă a angajaţilor. 32. Or, prin derogarea instituită de dispoziţiile articolului unic pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021, legiuitorul a eliminat dreptul la consultare al salariaţilor din microîntreprinderi din sfera măsurilor de protecţie socială a muncii cu valenţă constituţională, ceea ce afectează dreptul garantat de art. 41 alin. (2) din Constituţie în chiar substanţa sa. Totodată, sunt valabile aceleaşi argumente mai sus prezentate pentru susţinerea încălcării principiului egalităţii şi al nediscriminării, consacrat de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală. În plus, se constată şi încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie, din perspectiva interdicţiei Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă prin care sunt afectate drepturi şi libertăţi prevăzute de Constituţie. 33. Totodată, pentru argumentele mai sus arătate, Curtea reţine că actul normativ criticat contravine şi dispoziţiilor art. 11, ale art. 20 şi ale art. 148 alin. (2) din Constituţie, în raport cu normele convenţionale şi de drept european care garantează dreptul la informare şi la consultare al angajaţilor, respectiv partea I pct. 21 şi 29 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificată prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999 (potrivit cărora „lucrătorii au dreptul de a fi informaţi şi consultaţi în cadrul întreprinderii“, respectiv „toţi lucrătorii au dreptul de a fi informaţi şi consultaţi în procedurile de concediere colectivă“), Directiva 91/533/CEE a Consiliului din 4 octombrie 1999 privind obligaţia angajatorului de a informa lucrătorii asupra condiţiilor aplicabile contractului sau raportului de muncă [art. 1 alin. (2), care permite statelor să instituie excepţii de la aplicarea directivei în condiţii stricte, şi anume: a) pentru o durată totală care nu depăşeşte o lună şi pentru o săptămână de lucru care nu depăşeşte 8 ore sau b) cu caracter ocazional sau special, cu condiţia ca, în aceste cazuri, neaplicarea directivei să fie justificată de motive obiective] şi art. 27 - Dreptul lucrătorilor la informare şi la consultare în cadrul întreprinderii din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (potrivit căruia „Lucrătorilor sau reprezentanţilor acestora li se garantează, la nivelurile corespunzătoare, informarea şi consultarea în timp util, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de dreptul Uniunii şi de legislaţiile şi practicile naţionale“) (despre folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate ca normă interpusă celei de referinţă, a se vedea pe larg Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011, Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, pct. II.3 şi Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, precitată, paragrafele 30 şi 31). 34. Curtea remarcă, de asemenea, faptul că şi legiuitorul ordinar a sesizat gravele deficienţe de natură constituţională ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021, respingând ordonanţa de urgenţă criticată prin Legea nr. 275/2022. 35. În ceea ce priveşte soluţia de constatare, în prezenta cauză, a neconstituţionalităţii unui act normativ în prezent abrogat şi, deci, eliminat din fondul activ al legislaţiei, Curtea reţine că efectul deciziei de admitere nu îl mai priveşte pe legiuitor, care deja a abrogat prin lege actul normativ criticat, ci se limitează la cadrul procesual al cauzei în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, la cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data publicării prezentei decizii, în care respectivele dispoziţii constatate ca fiind neconstituţionale sunt aplicabile, precum şi la cauzele în care a fost invocată aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate până la aceeaşi dată. În plus, în acest context particular, instanţele judecătoreşti învestite cu soluţionarea unor litigii similare sunt singurele autorităţi competente să soluţioneze inclusiv conflictul dintre norma europeană şi cea naţională prin aplicarea directă atât a Constituţiei, cât şi, prin prisma art. 148 alin. (2) şi (4) din aceasta, a normelor europene obligatorii care sunt mai favorabile faţă de prevederile din dreptul intern (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, precitată, paragraful 33). 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate Phoenix din Călăraşi în Dosarul nr. 5.811/2/2021 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 aprilie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
