Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Răzvan Vasile Viorescu în Dosarul nr. 952/39/2016 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă, de Carmen Ionescu în Dosarul nr. 3.805/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi de Eugeniu Dragoş Petria în Dosarul nr. 4.883/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 505D/2017, nr. 2.426D/2017 şi nr. 2.481D/2017. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 28 februarie 2019, în prezenţa autorului excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 2.481D/2017, domnul Eugeniu Dragoş Petria, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea a dispus, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conexarea dosarelor nr. 2.426D/2017 şi nr. 2.481D/2017 la Dosarul nr. 505D/2017, care a fost primul înregistrat, şi, în temeiul art. 222 alin. (2) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 28 martie 2019, în vederea depunerii de concluzii scrise de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 2.481D/2017. La această dată, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a amânat pronunţarea pentru 9 aprilie 2019, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 9 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 952/39/2016, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Răzvan Vasile Viorescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de strămutare. 4. Prin Sentinţa civilă nr. 112/F din 17 august 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.805/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Carmen Ionescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de strămutare. 5. Prin Încheierea din 5 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.883/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Eugeniu Dragoş Petria într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de strămutare. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin dispoziţiile legale criticate se creează o inegalitate de tratament juridic între obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti şi neobligativitatea motivării hotărârii pronunţate asupra cererii de strămutare, fiind astfel lăsată sub imperiul liberului arbitru decizia judecătorului de a aprecia dacă cererea de strămutare este întemeiată şi dovedită prin probe, fără a se baza pe prezumţii. Se mai arată că, deşi principiul egalităţii în drepturi nu presupune uniformitate, ci stabileşte ca la situaţii egale să corespundă un tratament egal, iar pentru situaţii diferite să existe un tratament diferit, tratamentul egal referitor la motivare trebuie aplicat identic pentru toate categoriile de hotărâri judecătoreşti. Una dintre garanţiile implicite ale desfăşurării procedurii unui proces echitabil o reprezintă motivarea hotărârilor. Astfel, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţa de judecată, care, în mod necesar, are obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor de probă. Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de egalitate şi temeinicie. Nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu soluţionarea procesului fără a se intra în fondul acţiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. 7. Astfel, dispoziţiile legale criticate permit instanţei de judecată să dea o hotărâre fără motivare şi fără cale de atac, judecătorii putând respinge fără nicio explicaţie o cerere de strămutare întemeiată. Se mai susţine că dispoziţiile legale criticate reprezintă „un ordin scris al Parlamentului dat unei alte puteri a Statului, în speţă puterea judecătorească, aspect expres prohibit prin dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie“. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate este invocată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la un proces echitabil, spre exemplu, hotărârile pronunţate în Cauza Artico împotriva Italiei, Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, Cauza Brumărescu împotriva României. 9. Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 12. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(2) Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă.“ 16. Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile legale criticate au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, având în prezent următorul cuprins: „Încheierea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă.“ Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispoziţiile legale criticate în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018. 17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 astfel cum acesta se interpretează potrivit art. 20 şi art. 148 alin. (2) din Constituţie şi prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei şi art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, se invocă art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătoreşti. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că strămutarea este un incident procedural cu privire la instanţa sesizată, care urmăreşte asigurarea unor condiţii optime pentru desfăşurarea activităţii de judecată, înlăturând orice suspiciune legată de nepărtinire şi obiectivitate în soluţionarea cauzelor deduse judecăţii. Ca atare, pronunţarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei, astfel încât, în vederea împiedicării tergiversării soluţionării aspectelor ce privesc drepturile şi obligaţiile ce rezultă din raporturile juridice deduse judecăţii, legiuitorul a instituit o procedură simplificată de judecată, ce implică judecarea cererii de strămutare în camera de consiliu, dând expresie în acest fel principiului contradictorialităţii şi al respectării dreptului la apărare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 46 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 30 mai 2017, paragraful 30). 19. Dispoziţiile legale criticate sunt reglementate de legiuitor în temeiul mandatului său constituţional conferit de art. 126 alin. (2) din Constituţie, fiind dreptul exclusiv al acestuia de a stabili mijloacele procedurale prin care se asigură o bună administrare a justiţiei, prin instituirea unor reglementări care să prevină exercitarea abuzurilor în exercitarea drepturilor procesuale, în vederea asigurării judecării procesului în mod echitabil şi întrun termen rezonabil. Aşadar, nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. 20. De asemenea, prin decizia menţionată, făcând referire la jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, dar aceasta nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, putând fi instituite prin lege reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite. Astfel, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare a pricinii este definitivă, în considerarea faptului că prin aceasta instanţa nu se pronunţă asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenând, totodată, cheltuieli materiale suplimentare pentru justiţiabili (a se vedea Decizia nr. 46 din 31 ianuarie 2017, paragraful 32). Aşa fiind, dispoziţiile art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu sunt contrare nici dispoziţiilor art. 129 din Constituţie care prevăd că exercitarea căilor de atac se face „în condiţiile legii“. 21. În continuare, referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 1 a Plenului Curţii Constituţionale din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, pronunţarea asupra cererii de strămutare nu implică judecarea aspectelor ce privesc fondul cauzei, astfel încât soluţia legislativă diferită referitoare la motivarea hotărârii asupra strămutării nu încalcă principiul egalităţii în faţa legii, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 22. Art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu încalcă nici dispoziţiile constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare. Dreptul la apărare se realizează cu prilejul judecării în fond a cauzei şi al soluţionării căilor de atac. Cu alte cuvinte, de vreme ce nu se judecă fondul pricinii, nu se poate susţine că interesele celor în cauză ar fi prejudiciate, aspectele asupra cărora este chemată să se pronunţe instanţa competentă să judece cererea de strămutare neţinând de pricina însăşi, ci de asigurarea condiţiilor de nepărtinire şi obiectivitate în soluţionarea pricinilor, condiţii care vizează toate părţile din proces, indiferent de calitatea lor procesuală. Prin urmare, Curtea nu poate reţine nici încălcarea art. 124 alin. (2) din Constituţie referitor la unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei. 23. Referitor la invocarea dispoziţiilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 46 din 31 ianuarie 2017, antereferită, paragraful 36, că prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil nu sunt incidente în cauză, având în vedere că aceste dispoziţii convenţionale se referă la apărarea unor drepturi cu caracter civil prevăzute de Convenţie, nefiind aplicabile procedurii de judecare a cererii de strămutare a cauzei, iar art. 13 consacră dreptul oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor sale. Sintagma „recurs efectiv“ din denumirea art. 13 nu are semnificaţia unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, ci se referă la dreptul persoanei de a recurge, prin cerere, la o instanţă judecătorească, în vederea soluţionării cauzei sale. 24. De asemenea, în ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea a constatat că în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, spre exemplu, Hotărârea din 22 decembrie 2010, pronunţată în Cauza C-279/09 - DEB Deutsche Energiehandels und Beratungsgesellschaft mbH împotriva Bundesrepublik Deutschland, paragraful 35, s-a statuat că, potrivit art. 52 alin. (3) din Cartă, în măsura în care aceasta conţine drepturi ce corespund celor garantate prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înţelesul şi întinderea lor sunt aceleaşi ca şi cele prevăzute de această convenţie. Potrivit explicaţiei aferente acestei dispoziţii, înţelesul şi întinderea drepturilor garantate sunt stabilite nu numai prin textul Convenţiei, ci şi, în special, prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Art. 52 alin. (3) teza a doua din Cartă prevede că prima teză a aceluiaşi alineat nu împiedică dreptul Uniunii să confere o protecţie mai largă. Aşadar, în ceea ce priveşte conţinutul dreptului la o cale de atac efectivă şi la un proces echitabil prevăzut de art. 47 din Cartă, Curtea de la Luxemburg a reţinut prin Hotărârea din 26 februarie 2013, pronunţată în Cauza C-311/11 - Stefano Melloni împotriva Ministerio Fiscal, paragraful 50, că acesta corespunde conţinutului pe care jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului îl recunoaşte drepturilor garantate de art. 6 paragrafele 1 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea hotărârile Curţii Europene a Dreptului Omului din 14 iunie 2001, 1 martie 2006 şi 24 aprilie 2012, pronunţate în cauzele Medenica împotriva Elveţiei, paragrafele 56-59, Sejdovic împotriva Italiei, paragrafele 84, 86 şi 98, şi Haralampiev împotriva Bulgariei, paragrafele 32 şi 33). 25. De altfel, Curtea a reţinut că acestea, de principiu, sunt aplicabile în controlul de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului (a se vedea în acest sens deciziile nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, şi Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 21 martie 2011). În consecinţă, având în vedere că, potrivit art. 21 alin. (3) din Constituţie, standardul naţional de protecţie în materia strămutării este superior celui oferit de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea, cu referire la art. 47 din Cartă, reţine că nu există motive pentru a reconsidera concluziile sale referitoare la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Răzvan Vasile Viorescu în Dosarul nr. 952/39/2016 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă, de Carmen Ionescu în Dosarul nr. 3.805/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IIIa civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi de Eugeniu Dragoş Petria în Dosarul nr. 4.883/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 144 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 aprilie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
