Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 76 alin. (1) şi ale art. 77 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu referire la art. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Aurel Costache în Dosarul nr. 403/46/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.420D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 150 din 17 martie 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 13 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 403/46/2015/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 76 alin. (1) şi ale art. 77 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu referire la art. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Aurel Costache în cadrul acţiunii având ca obiect anularea Raportului de evaluare din 2015 emis de Agenţia Naţională de Integritate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 76 alin. (1) şi ale art. 77 din Legea nr. 161/2003, cu referire la art. 87 şi 88 din aceeaşi lege, art. 46 din Legea nr. 215/2001 şi art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004, cu referire la art. 3 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 - potrivit cărora autorităţile administraţiei publice au obligaţia să sprijine sportul pentru toţi şi sportul de performanţă şi să asigure condiţiile organizatorice şi materiale de practicare a educaţiei fizice şi sportului în comunităţile locale -, sunt lipsite de previzibilitate, accesibilitate şi claritate, deoarece folosesc noţiunile de „folos material“, „interes patrimonial“ şi „interes personal“ fără să definească sfera de aplicare şi conţinutul acestor noţiuni, dând naştere la interpretări diferite. Lipsa de precizie şi previzibilitate a textelor criticate este invocată în legătură cu situaţia aleşilor locali în cluburile sportive înfiinţate în baza Legii nr. 69/2000. Astfel, se susţine că există o necorelare a obligaţiilor prevăzute de Legea nr. 69/2000 cu regimul conflictului de interese stabilit prin art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004. Totodată, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, încălcând „calitatea legii“, pentru că fac referire la trei sintagme diferite, fără a le defini, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, destinatarul normei nu-şi poate ordona conduita în raport cu mai multe norme de incriminare, fiecare cu un alt conţinut. 6. De asemenea se susţine că standardul constituţional al reglementării exprese a condiţiilor de restrângere a libertăţilor individuale şi a drepturilor, mai ales pentru un viceprimar, persoană aleasă, impune să se stabilească expres cazurile de conflict de interese, definiţia acestuia şi a sintagmelor folosite de textele de lege criticate, astfel încât să existe o reglementare unică şi să se stabilească expres excepţiile de la aceasta, raportat la interesul naţional şi la valorile ocrotite prin lege. 7. În final, se susţine că un inspector de integritate ce funcţionează sub imperiul legalităţii îşi desfăşoară activitatea de evaluare numai în condiţiile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, fără a face interpretări şi analogii, iar prin acest mod de lucru se încalcă principiul unei evaluări echitabile, imparţiale, potrivit regulilor prevăzute în art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi principiul specialităţii şi diferenţierii dintre un organ executiv şi unul deliberativ la nivelul unei autorităţi administrative. 8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, neputând conduce, prin ele însele, la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat sau la o îngrădire a accesului liber la justiţie ori la un proces echitabil. Mai mult, arată că, în cadrul unei jurisprudenţe constante, în cadrul controlului de constituţionalitate asupra unor dispoziţii din Legea nr. 161/2003 şi din Legea nr. 176/2010, Curtea Constituţională a stabilit că Agenţia Naţională de Integritate nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, ci una administrativă. Totodată, nu se pune problema îngrădirii neconstituţionale sau neconvenţionale a unor drepturi legitime prin reglementarea de către legiuitor a conflictului de interese pentru aleşii locali. În plus, criticile formulate de autorul excepţiei vizează aspecte de aplicare în concret a Legii nr. 161/2003, aplicare ce urmează a fi verificată din punctul de vedere al legalităţii de instanţa de contencios administrativ prin raportare la ansamblul prevederilor care reglementează activitatea finalizată cu întocmirea raportului de evaluare, precum şi la celelalte dispoziţii de lege naţionale sau convenţionale incidente în materie. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere transmis Curţii Constituţionale şi reţinut în deciziile nr. 427 din 21 iunie 2016, nr. 150 din 17 martie 2016 şi nr. 664 din 8 noiembrie 2016, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 76 alin. (1) şi ale art. 77 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, şi art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Referitor la dispoziţiile criticate din Legea nr. 161/2003, Curtea reţine că art. 77 din acest act normativ nu are alineate şi că aceste dispoziţii au fost modificate ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin Legea nr. 59/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 9 aprilie 2019. Referitor la dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 393/2004, Curtea reţine că, ulterior sesizării sale, prin Legea nr. 88/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 6 mai 2019, a fost completat art. 75 din Legea nr. 393/2004 cu alin. (2), cu următorul cuprins: „Fapta aleşilor locali de a încălca legislaţia în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni.“ Curtea mai reţine că dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi dispoziţiile Legii nr. 393/2004, cu modificările şi completările ulterioare, au fost abrogate ulterior sesizării sale, prin art. 597 alin. (2) lit. e) şi h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019. Însă, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituţională a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece obiectul principal al cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl reprezintă anularea raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate în anul 2015. În aceste condiţii, Curtea reţine că obiect al excepţiei îl constituie prevederile art. 76 alin. (1) şi ale art. 77 din Legea nr. 161/2003, cu referire la art. 46 din Legea nr. 215/2001 şi art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004, având următorul cuprins: - Art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003: „Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.“; – Art. 77 din Legea nr. 161/2003: „Conflictele de interese pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene sau consilierii locali şi judeţeni sunt prevăzute la art. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.“; – Art. 46 din Legea nr. 215/2001: "(1) Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 57 alin. (4^1) şi art. 101 alin. (3^1).(2) Hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. Acţiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată.“;" – Art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004: „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: […] f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte.“ 14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi principiul legalităţii şi al supremaţiei Constituţiei, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 53 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 7 privind principiul legalităţii pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestora, de exemplu, prin Decizia nr. 150 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 25 mai 2016, Decizia nr. 427 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 9 noiembrie 2016, Decizia nr. 664 din 8 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 3 februarie 2017, Decizia nr. 664 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.077 din 19 decembrie 2018, sau Decizia nr. 701 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 24 februarie 2020. 16. Prin Decizia nr. 150 din 17 martie 2016, precitată, paragrafele 19 şi 21, referitor la critica potrivit căreia există un paralelism legislativ, în sensul că dispoziţiile criticate reglementează conflictul de interese, dar folosesc noţiuni diferite, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece normele de lege invocate de autorul excepţiei au atât ipoteze diferite, cât şi conţinut diferit, suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 reglementează obligaţia primarilor şi a viceprimarilor de a nu emite un act administrativ sau de a nu încheia un act juridic ori de a nu emite o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I, iar art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 defineşte noţiunea de „interes personal într-o anumită problemă“, în vederea întocmirii de către toţi aleşii locali a declaraţiei pe propria răspundere privind interesele personale. 17. În ceea ce priveşte pretinsa neclaritate a textelor de lege criticate, prin Decizia nr. 664 din 8 noiembrie 2016, precitată, paragraful 18, Curtea a reţinut că prevederile art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 sunt redactate cu suficientă precizie şi claritate pentru a permite destinatarilor lor - aleşii locali - să îşi conformeze conduita şi să anticipeze consecinţele ce pot rezulta din neîndeplinirea obligaţiei de depunere a declaraţiei privind interesele personale, astfel cum sunt stabilite acestea prin art. 82 din Legea nr. 393/2004. Instituirea obligaţiei aleşilor locali de a-şi face publice interesele personale printr-o declaraţie pe propria răspundere are tocmai menirea de a evita starea de conflict de interese. La paragrafele 19 şi 20 ale aceleiaşi decizii, Curtea a reţinut că „interesul personal“ - noţiune cuprinsă în prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004 - nu vizează doar aspectele patrimoniale, ci se referă în mod complex la natura interesului alesului local, care ar putea determina lipsa de obiectivitate a acestuia în adoptarea deciziilor de autoritate, circumscriindu-se sferei interesului şi posibilitatea anticipării unui beneficiu sau a unui dezavantaj chiar pentru sine sau soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv sau pentru o asociaţie sau fundaţie din care face parte. Astfel, Curtea a reţinut că a determina în concret dacă un consilier local manifestă un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, în vederea stabilirii existenţei stării de conflict de interese, constituie un aspect referitor la interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu, respectiv Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva raportului de evaluare. 18. Referitor la dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, şi Decizia nr. 951 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 septembrie 2009, reţinând că acestea reprezintă garanţii ale imparţialităţii autorităţilor publice şi ale membrilor consiliilor locale în exercitarea atribuţiilor lor. Potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, funcţiile şi demnităţile publice pot fi ocupate doar „în condiţiile legii“. Raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut pentru consilierul local interdicţia de a participa la dezbaterea şi la adoptarea acelor hotărâri care au ca obiect probleme ce prezintă un interes material (patrimonial) pentru el ori pentru soţul (soţia), afinii sau rudele sale până la gradul al patrulea inclusiv este aceea de a se asigura eliminarea subiectivismului şi a interesului particular ori de grup în adoptarea hotărârilor consiliului local. Este cazul „conflictului de interese“ pe care art. 70 din Legea nr. 161/2003 îl defineşte ca fiind situaţia în care persoana care exercită o demnitate sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, ce ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin. Conflictul de interese priveşte toate categoriile de funcţionari publici, precum şi funcţiile şi demnităţile publice din sfera celor trei puteri ale statului, evident prin prisma atribuţiilor care caracterizează fiecare funcţie în parte. 19. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţie, prin Decizia nr. 664 din 8 noiembrie 2016, precitată, paragraful 16, Curtea a reţinut că acestea nu pot fi primite. Astfel, norma invocată din Constituţie vizează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, potrivit art. 6 din Convenţie, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Or, criticile de neconstituţionalitate nu vizează aceste aspecte, ce constituie garanţii ale dreptului la un proces echitabil, ci lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor de lege criticate, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, poate conduce la interpretări divergente ale instanţelor judecătoreşti cu privire la existenţa unor conflicte de interese. Totodată, Curtea a reţinut că autorul excepţiei a beneficiat de posibilitatea formulării la instanţa judecătorească a contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, ceea ce reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 21. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. 22. Cât priveşte susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la situaţia concretă a participării aleşilor locali la luarea deciziilor privind activitatea unor cluburi sportive, înfiinţate în baza Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, potrivit căreia autorităţile administraţiei publice au obligaţia să sprijine sportul pentru toţi şi sportul de performanţă şi să asigure condiţiile organizatorice şi materiale de practicare a educaţiei fizice şi sportului în comunităţile locale, Curtea constată că acestea reprezintă chestiuni de interpretare şi aplicare a legii la cazul concret dedus judecăţii, fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 150 din 17 martie 2016, precitată, paragraful 25). 23. În final, referitor la susţinerile autorului excepţiei potrivit cărora „un inspector de integritate ce funcţionează sub imperiul legalităţii îşi desfăşoară activitatea de evaluare numai în condiţiile Legii nr. 176/2010, fără a face interpretări şi analogii, iar prin acest mod de lucru se încalcă principiul unei evaluări echitabile, imparţiale, potrivit regulilor prevăzute în art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi principiul specialităţii şi diferenţierii dintre un organ executiv şi unul deliberativ la nivelul unei autorităţi administrative“, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. În jurisprudenţa sa constantă asupra dispoziţiilor Legii nr. 176/2010, care reglementează organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate şi activitatea inspectorilor de integritate, de exemplu, prin Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012, sau Decizia nr. 309 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 4 august 2014, Curtea a reţinut că Agenţia Naţională de Integritate desfăşoară o activitate administrativă şi în competenţa sa nu intră soluţionarea unor cazuri litigioase. Totodată, Agenţia Naţională de Integritate nu pronunţă hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmeşte rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică, a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente, în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege. Cu privire la măsurile prevăzute de lege în competenţa inspectorului de integritate, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 428 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 19 octombrie 2016, paragraful 17, că toate măsurile, inclusiv cele sancţionatoare, ce pot fi dispuse de inspectorii de integritate pot fi contestate la instanţele judecătoreşti competente şi că acestea reprezintă acte prin care se urmăreşte protejarea valorilor sociale şi a principiilor legalităţii, obiectivităţii şi imparţialităţii în exercitarea funcţiilor publice. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Aurel Costache în Dosarul nr. 403/46/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 76 alin. (1) şi ale art. 77 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu referire la art. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 martie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
