Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 117 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală şi ale art. 177 din Codul penal, excepţie ridicată de Eugen Vasile Balint în Dosarul nr. 34/35/2017 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 495D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul excepţiei solicită modificarea textului de lege criticat în sensul lărgirii sferei persoanelor care au dreptul să refuze să declare în calitate de martor. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 28 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 34/35/2017, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 117 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală şi ale art. 177 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Eugen Vasile Balint în soluţionarea cauzei penale în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, constând în aceea că, la data de 4 octombrie 2016, ar fi făcut afirmaţii mincinoase, cu privire la împrejurările esenţiale ale cauzei asupra căreia a fost întrebat, cauză care îl viza pe socrul acestuia, inculpat. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 117 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care nu le este recunoscut şi afinilor suspectului/inculpatului, cel puţin până la gradul I, dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor într-un proces penal. Totodată, arată faptul că dispoziţiile art. 177 din Codul penal sunt neconstituţionale în măsura în care noţiunea de „membru de familie“ nu cuprinde categoria afinilor de până la gradul I cel puţin. 6. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală reţine că reprezintă opţiunea legiuitorului, conform politicii penale a statului, stabilirea persoanelor beneficiare ale dreptului de a refuza să dea declaraţii în calitate de martor împotriva suspectului sau inculpatului şi includerea în noţiunea „membru de familie“ a categoriei afinilor de până la gradul I cel puţin. Apreciază că argumentele autorului excepţiei privesc o omisiune legislativă, susţinută ca urmare a interpretării dispoziţiilor legale criticate. Reţine, totodată, că legislaţia europeană prezintă o mare varietate în acest domeniu, reflectând, astfel, particularităţile fiecărui stat la nivelul realităţilor sociale şi concretizând larga marjă de apreciere pe care statele membre ale Consiliului Europei o au în reglementarea acestei materii. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală şi ale art. 177 din Codul penal. Ţinând cont de motivele de neconstituţionalitate invocate, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală şi ale art. 177 alin. (1) din Codul penal, având următorul cuprins: - Art. 117 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală: „(1) Au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane: a) soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului;“; – Art. 177 alin. (1) din Codul penal: „(1) Prin membru de familie se înţelege: a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude; b) soţul; c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea atât a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 20 alin. (1) şi (2) privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3), potrivit cărora părţile au dreptul la un proces echitabil, şi ale art. 26 alin. (1) potrivit cărora autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată, cât şi a dispoziţiilor art. 6 şi 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 117 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează situaţia în care persoana care este chemată pentru a fi audiată, având una dintre calităţile prevăzute la lit. a) - soţ, ascendent şi descendent în linie directă, precum şi frate şi soră, respectiv la lit. b) - persoană care a avut calitatea de soţ, în raport cu suspectul sau inculpatul, are dreptul de a refuza să dea declaraţii în calitate de martor. Cu alte cuvinte, potrivit normelor procesuale precitate, soţul, fostul soţ, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului nu pot fi obligaţi să aibă calitatea de martor în procesul penal. Din modul cum este redactată norma procesual penală, Curtea reţine că excepţia instituită de lege este una relativă, aşa încât persoanele menţionate nu pot fi obligate să dea declaraţii ca martor, însă au facultatea de a da astfel de declaraţii, renunţând la dreptul conferit de art. 117 din Codul de procedură penală. Raţiunea dreptului de a se abţine de la declaraţii, în cazul persoanelor enumerate în art. 117 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, constă în oferirea unei opţiuni martorului de a evita una dintre următoarele situaţii - fie să spună adevărul, cu riscul periclitării vieţii de familie, fie să nu spună adevărul, în scopul protejării vieţii de familie, dar cu riscul condamnării pentru mărturie mincinoasă. Aşadar, Curtea reţine că prin aceste reglementări legiuitorul a urmărit să ocrotească sentimentele de afecţiune pe care soţul, fostul soţ, ascendenţii sau descendenţii, fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului le pot avea faţă de aceştia din urmă. Scopul normei procesual penale precitate îl reprezintă păstrarea unui echilibru între interesul public de a exercita în mod eficient acţiunea penală, pe de o parte, şi menţinerea armoniei căsniciei, a relaţiilor de familie cu persoanele enumerate limitativ în text, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, art. 117 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul de procedură penală reglementează capacitatea soţului, a fostului soţ, a ascendenţilor şi a descendenţilor în linie directă, a fraţilor şi a surorilor suspectului sau inculpatului de a fi martori, însă conferă acestei categorii de persoane dreptul de a refuza să dea declaraţii în calitate de martori, întrucât legătura intimă creată de instituţia căsătoriei ori strânsele relaţii cu familia pot impulsiona persoanele menţionate să denatureze adevărul pentru a încerca să determine o soluţie favorabilă suspectului sau inculpatului ori, dimpotrivă, în ipoteza în care relaţiile în cadrul familiei sunt afectate de disensiuni, persoanele menţionate, audiate în calitate de martor, pot relata fapte sau împrejurări care nu sunt conforme cu adevărul pentru a determina un rezultat al anchetei defavorabil suspectului sau inculpatului. 13. Curtea reţine, totodată, că art. 177 din Codul penal defineşte noţiunea de „membru de familie“, stabilind în alin. (1) că „Prin membru de familie se înţelege: a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude; b) soţul; c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc“. Potrivit expunerii de motive la Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, „noţiunea de membru de familie a fost în egală măsură vizată de o modificare, în condiţiile renunţării la paralelismul de reglementare din codul în vigoare, care operează atât cu noţiunea de rude apropiate, cât şi cu cea de membri de familie. Sensul dat de proiect noţiunii de membru de familie vine să absoarbă integral în conţinutul său noţiunea de rude apropiate, dar cuprinde, în egală măsură, şi persoanele care au stabilit legături asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, cu condiţia convieţuirii. [...]“ Curtea observă că art. 177 alin. (1) din Codul penal indică două categorii de persoane care compun conceptul de „membru de familie“, respectiv membrii propriu-zişi (formali) ai unei familii [art. 177 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal] şi persoanele asimilate acestora [art. 177 alin. (1) c) din Codul penal]. 14. Autorul excepţiei susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 117 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care nu le este recunoscut şi afinilor suspectului/inculpatului de până la gradul I cel puţin dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor într-un proces penal. Totodată, susţine că dispoziţiile art. 177 din Codul penal sunt neconstituţionale, în măsura în care noţiunea de „membru de familie“ nu cuprinde categoria afinilor de până la gradul I cel puţin. 15. Analizând susţinerile autorului excepţiei, Curtea reţine că, potrivit art. 407 din Codul civil în vigoare, „(1) Afinitatea este legătura dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ. (2) Rudele soţului sunt, în aceeaşi linie şi acelaşi grad, afinii celuilalt soţ.“ „Rudenia prin alianţă“ este o legătură pliată pe relaţia de rudenie a celuilalt soţ, astfel că rudele unuia dintre soţi sunt, în aceeaşi linie şi în acelaşi grad, afinii celuilalt. Afinitatea este legătura dintre un soţ şi rudele celuilalt, de pildă, soţul este afin de gradul I cu părinţii celuilalt soţ (ipoteza invocată în cauză). 16. Cu referire la dispoziţiile din legea procesual penală care permit refuzul membrilor familiei celui acuzat de a depune mărturie, instanţa europeană a stabilit în hotărârile din 24 noiembrie 1986, paragraful 30, respectiv din 19 iulie 2012, paragraful 41, pronunţate în cauzele Unterpertinger împotriva Austriei, respectiv Hummer împotriva Germaniei, că acestea nu sunt, în sine, incompatibile cu art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece ţin cont de problemele deosebite ce se pot ridica din cauza unei confruntări între acuzat şi un martor din propria sa familie şi sunt menite să protejeze un astfel de martor prin evitarea punerii într-o dilemă morală. Aşadar, în acord cu jurisprudenţa europeană, Curtea constată că raţiunea reglementării dreptului de a refuza să fie audiate în calitate de martori, al persoanelor enumerate în art. 117 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, este, în principal, evitarea unei dileme morale ce s-ar naşte în ipoteza reglementării unei obligaţii a acestora de a da declaraţie sub jurământ şi sub sancţiunea infracţiunii de mărturie mincinoasă. 17. Cu toate acestea, pronunţându-se cu privire la dreptul de refuz al audierii în cazul concubinilor, prin Hotărârea din 3 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Van der Heijden împotriva Olandei, prin care a constatat că art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu a fost încălcat, instanţa europeană a subliniat că dreptul de a nu depune mărturie constituie o excepţie de la o datorie civică normală, de interes public, şi de aceea un asemenea drept, când este recunoscut, poate fi supus unor condiţii şi formalităţi, iar categoriile de beneficiari trebuie clar delimitate. 18. Curtea constată că legiuitorul a reglementat în art. 117 din Codul de procedură penală un drept de refuz al audierii prin enumerarea, în mod limitativ, a anumitor categorii de persoane care pot refuza să declare în calitate de martor, printre care soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului, respectiv persoanele care au avut calitatea de soţ al suspectului sau al inculpatului. La acestea, ca urmare a publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 562 din 19 septembrie 2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 23 octombrie 2017, se adaugă şi persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi. Asemenea martori sunt eliberaţi de dilema morală de a alege între o mărturie adevărată, care ar putea periclita relaţia lor cu suspectul/inculpatul, şi o mărturie falsă, care ar proteja această relaţie, cu riscul condamnării pentru mărturie mincinoasă. Însă Curtea reaminteşte că dreptul de a nu depune mărturie constituie o excepţie de la o îndatorire civică, de interes public, şi de aceea un asemenea drept, când este recunoscut, poate fi supus unor limitări/condiţionări în ceea ce priveşte categoria de beneficiari. 19. În aceste condiţii, Curtea constată că, deşi s-ar putea susţine că şi sentimentele de afecţiune pe care afinii suspectului sau inculpatului le pot avea faţă de acesta din urmă ar putea justifica refuzul acestora de a da declaraţii în calitate de martor, trebuie reţinut însă că obligaţia de a depune mărturie constituie o obligaţie civică, în raport cu această categorie de martori prevalând interesul public de a exercita în mod eficient acţiunea penală. Scopul reglementării dispoziţiilor art. 117 din Codul de procedură penală îl reprezintă păstrarea unui echilibru între interesul public referitor la judecarea săvârşirii unor infracţiuni, pe de o parte, şi protejarea vieţii de familie a persoanelor enumerate limitativ în text, pe de altă parte. Or, atunci când adoptă legi prin care trebuie să asigure un echilibru între interese contrare, legiuitorul are libertatea de a stabili mijloacele pe care le consideră optime pentru concilierea acestor interese. 20. De altfel, Curtea constată că orientarea legiuitorului naţional este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, anterior citată, potrivit căreia dreptul de a nu depune mărturie, ca excepţie de la îndeplinirea unei obligaţii civice normale, poate fi supus unor condiţionări şi limitări în ceea ce priveşte definirea categoriilor de persoane cărora le este recunoscut. Aşadar, s-a apreciat că interferenţa în viaţa de familie a afinilor, în ipoteza obligaţiei de a depune mărturie ca martor în condiţiile art. 114 şi 115 din Codul de procedură penală, nu este atât de împovărătoare şi disproporţionată încât să fie considerată injustă în raport cu drepturile lor fundamentale, astfel încât această categorie de persoane nu a fost inclusă printre cele enumerate, în mod limitativ, în art. 117 din Codul de procedură penală. 21. De altfel, în jurisprudenţa sa constantă, instanţa de control constituţional a statuat că Parlamentul este liber să decidă cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării. Totodată, Curtea a reţinut că nu are competenţa de a se implica în domeniul legiferării şi al politicii penale a statului, orice atitudine contrară constituind o imixtiune în competenţa acestei autorităţi constituţionale (a se vedea Decizia nr. 629 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 21 decembrie 2014). Astfel, Curtea recunoaşte că, în acest domeniu, legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziţie care îi permite să aprecieze, în funcţie de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. Cu toate acestea, Curtea a reţinut că, deşi, în principiu, Parlamentul se bucură de o competenţă exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului, această competenţă nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate, marja de apreciere a legiuitorului nefiind absolută, ci fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din data de 8 iulie 2016). 22. În concluzie, având în vedere considerentele anterioare, Curtea constată că, deşi dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală se încadrează în categoria de norme procesual penale care reglementează într-un mod mai exigent dreptul anumitor persoane de a refuza să dea declaraţii în calitate de martor în procesul penal, acestea nu aduc atingere drepturilor constituţionale şi convenţionale referitoare la echitatea procesului şi viaţa de familie, invocate de autor. Totodată, constatările jurisprudenţiale referitoare la competenţa Parlamentului de a legifera în domeniul politicii penale a statului sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 177 din Codul penal, în raport cu care Curtea nu poate reţine vreo coliziune cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Eugen Vasile Balint în Dosarul nr. 34/35/2017 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală şi ale art. 177 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
