Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. (3) şi (4) raportate la art. 518 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 27 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţie ridicată de Annemarie Fleischer în Dosarul nr. 485/85/2016* al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.040D/2018. 2. La apelul nominal răspunde partea Ernst Faff, personal. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 2.077D/2018, nr. 2.112D/2018, nr. 2.113D/2018, nr. 2.258D/2018, nr. 2.287D/2018 şi nr. 2.366D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) şi art. 4, raportat la art. 518 şi art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, a prevederilor art. 27 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, precum şi a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a prevederilor art. 27 şi art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă şi, respectiv, a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 4. Excepţiile au fost ridicate de Societatea Aden Farm - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 16.425/271/C/2015-R al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, de Ioan Sorin Brezaie şi Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 131/203/2017 şi nr. 10.217/306/2015 ale Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, de Marius Rogojinaru şi Societatea Agropiscicola Tei - S.R.L. din Plătăreşti, judeţul Călăraşi, în Dosarul nr. 525/116/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă, de Ioan Octavian Bratu în Dosarul nr. 502/306/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, şi, respectiv, de Lina Roman în Dosarul nr. 437/339/2016 (1.937/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. 5. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti, domnul avocat Eugen Tudose, din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, precum şi pentru autorii excepţiei Marius Rogojinaru şi Societatea Agropiscicola Tei - S.R.L. din Plătăreşti, judeţul Călăraşi, doamna avocat Loredana Nedelcu, din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 6. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele anterior menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 2.077D/2018, nr. 2.112D/2018, nr. 2.113D/2018, nr. 2.258D/2018, nr. 2.287D/2018 şi nr. 2.366D/2018 la Dosarul nr. 2.040D/2018. Reprezentanţii părţilor prezente nu se opun conexării. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.077D/2018, nr. 2.112D/2018, nr. 2.113D/2018, nr. 2.258D/2018, nr. 2.287D/2018 şi nr. 2.366D/2018 la Dosarul nr. 2.040D/2018, care este primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul pe fondul cauzei. 8. Partea Ernst Faff învederează Curţii aspecte referitoare la fondul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată, solicitând respingerea excepţiei. 9. Reprezentantul autoarei excepţiei Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 874 din 18 decembrie 2018, coroborată cu art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. Totodată, solicită Curţii să menţioneze expres, în considerentele deciziei pe care o va pronunţa, că respingerea ca devenită inadmisibilă a excepţiei conferă dreptul de a formula cerere de revizuire. 10. Reprezentanta autorilor excepţiei Marius Rogojinaru şi Societatea Agropiscicola Tei - S.R.L. din Plătăreşti, judeţul Călăraşi, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a rămas fără obiect, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 874 din 18 decembrie 2018. 11. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 874 din 18 decembrie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 12. Prin Încheierea din 15 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 485/85/2016*, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) şi (4) raportat la art. 518 din Codul de procedură civilă, precum şi a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 13. Prin Încheierea din 27 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 16.425/271/C/2015-R, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) şi art. 4 raportate la art. 518 şi art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 14. Prin încheierile din 17 şi 24 octombrie 2018, pronunţate în dosarele nr. 131/203/2017 şi nr. 502/306/2016, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă. 15. Prin Încheierea din 17 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 10.217/306/2015, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, precum şi a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. 16. Prin Încheierea din 22 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 525/116/2016/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 şi art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 17. Prin Încheierea din 1 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 437/339/2016 (1.937/2018), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 18. Excepţia a fost invocată de Annemarie Fleischer, de Societatea Aden Farm - S.R.L. din Oradea, de Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti şi de Ioan Sorin Brezaie, de Societatea Agropiscicola Tei - S.R.L. din Plătăreşti, judeţul Călăraşi, şi de Marius Rogojinaru, de Ioan Octavian Bratu şi, respectiv, de Lina Roman în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor declarate împotriva unor hotărâri pronunţate de instanţele de fond. 19. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 52 din 18 iunie 2018, se arată, în esenţă, că prin această decizie s-a stabilit că hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 de lei inclusiv, în procese începute anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, respectiv data de 20 iulie 2017, nu sunt supuse recursului. Ulterior, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 454 din 4 iulie 2018, instanţa de contencios constituţional a statuat că interpretarea dată de instanţa supremă prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă este neconstituţională. Or, având în vedere existenţa acestor două decizii contrare, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi de Curtea Constituţională, pe de altă parte, se apreciază că singura autoritate în măsură să decidă asupra constituţionalităţii prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată de instanţa supremă, prin decizia menţionată, este Curtea Constituţională, în temeiul art. 142 alin. (1) din Constituţie. Totodată, se mai susţine că interpretarea dată prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, conducând la inaplicabilitatea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 în cadrul litigiilor pendinte la data publicării acesteia, cu încălcarea principiilor constituţionale ale separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, al legalităţii, egalităţii în drepturi şi accesului liber la justiţie, precum şi rolului şi efectelor deciziilor Curţii Constituţionale. În acest sens, se arată că efectul general obligatoriu al acestora este aplicabil, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, în toate litigiile în care raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale nu este definitiv consolidat, nefiind pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă. Or, în ipoteza unui recurs declarat, dar nesoluţionat înainte de data publicării deciziei de admitere a Curţii Constituţionale, respectiv 20 iulie 2017, raportul juridic contestat este în curs de soluţionare. Pe de altă parte, se arată că textul constituţional citat nu distinge nici în funcţie de tipurile de decizii pe care Curtea Constituţională le pronunţă, nici în funcţie de conţinutul acestor decizii, ceea ce conduce la concluzia că toate deciziile instanţei de contencios constituţional, în întregul lor, sunt general obligatorii. 20. Se mai susţine că legiuitorul constituant a instituit competenţe specifice şi diferite pentru Curtea Constituţională şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmărind eliminarea posibilităţii pronunţării unor hotărâri contradictorii şi respectarea, deopotrivă, a deciziilor pronunţate. În speţă, se pune problema distincţiilor dintre efectele juridice ale deciziilor celor două instanţe, precum şi a temeiului de drept care fundamentează preeminenţa uneia sau alteia dintre deciziile contrare. În acest sens, se mai arată că, prin pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa supremă poate analiza doar prevederi legale, fiind exclus controlul, pe această cale, a unei decizii a Curţii Constituţionale, autoritate publică distinctă de puterea judecătorească, reglementată printr-un titlu distinct din Constituţie. Mai mult, depăşirea atribuţiilor instanţei supreme rezultă din faptul că a trecut la analiza principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile, pronunţându-se tocmai asupra unei decizii a instanţei de contencios constituţional, singura autoritate care este garantul supremaţiei Constituţiei, potrivit art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală şi propriei sale jurisprudenţe. Se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 838 din 27 mai 2009, nr. 206 din 29 aprilie 2013, nr. 265 din 6 mai 2014, nr. 51 din 16 februarie 2016, nr. 397 din 15 iunie 2016 şi nr. 404 din 15 iunie 2016, cu motivarea că instanţa supremă nu se poate transforma într-o instanţă de control judiciar al actelor Curţii Constituţionale, cu încălcarea efectelor de ordin constituţional ale deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi a competenţelor exclusive ale acesteia. În acest mod instanţa supremă îşi depăşeşte competenţa şi adaugă la o decizie a instanţei de contencios constituţional, negând, pentru justiţiabili, posibilitatea de a invoca nelegalitatea deciziei instanţei de apel pe calea recursului, deşi criteriul valoric care a stat la baza hotărârii legiuitorului, respectiv acela de a exclude accesul la această cale de atac, a fost constatat ca fiind neconstituţional. În acest mod sunt încălcate principiul securităţii juridice, al cerinţelor de precizie, claritate şi previzibilitate, precum şi al statului de drept şi separaţiei puterilor în stat. 21. Mai mult, se susţine că este inadmisibil ca, prin înlăturarea efectelor paragrafului 32 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, instanţa supremă să considere că o normă juridică ce a încetat să mai producă efecte juridice, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, să poată fi aplicată în continuare, cu motivarea că, la momentul începerii procesului judiciar, părţile nu au avut în vedere că hotărârea nu va putea fi supusă recursului. În acest sens se arată că, în justificarea motivului pentru care nu a luat în considerare paragraful 32 din decizia Curţii Constituţionale, referitor la efectele acesteia, instanţa supremă a făcut diferenţierea între considerentele pe care se sprijină aceasta, pe de o parte, şi considerentele autonome, pe de altă parte, apreciind că dispozitivul deciziei Curţii Constituţionale nu face corp comun cu paragraful 32 al acesteia, întrucât nu se sprijină pe acesta, deşi practica instanţei de contencios constituţional este bogată, cu privire la forţa obligatorie a considerentelor deciziilor sale, în acest sens fiind Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010 sau Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017. 22. Se mai susţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la efectele deciziilor sale, prevederile legale constatate ca fiind neconstituţionale îşi pierd eficienţa juridică şi nu mai pot fi aplicate, astfel încât cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti urmează a fi soluţionate cu luarea în considerare a acestei noi realităţi juridice, determinată de existenţa deciziilor Curţii Constituţionale, iar nu prin raportare la art. 27 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost interpretat prin decizia instanţei supreme. În soluţionarea problemelor de drept cu care a fost sesizată, instanţa supremă nu îşi poate asuma rolul puterii legiuitoare, nu poate să adopte norme noi sau să abroge norme existente. 23. Se mai susţine că prevederile legale criticate, astfel cum au fost interpretate de instanţa supremă, au blocat accesul la calea de atac a recursului, în funcţie de valoarea pretenţiei deduse judecăţii, punând cetăţenii într-o situaţie diferită, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă, ceea ce contravine principiilor constituţionale ale egalităţii în faţa legii, accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil. În acest sens se arată că, potrivit interpretării date de Înalta Curte prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, decizia Curţii Constituţionale se va aplica doar proceselor începute după publicarea acesteia, fiind creată, în acest mod, o diferenţă de tratament juridic între justiţiabilii care au formulat o cerere de chemare în judecată anterior publicării deciziei, pe de o parte, şi justiţiabilii care au formulat o cerere de chemare în judecată ulterior acestei date, deşi situaţia juridică este aceeaşi, respectiv există un proces în curs, în care nu a fost pronunţată o hotărâre în apel. Se mai susţine că, deşi o diferenţă de tratament similară, bazată pe momentul introducerii cererii de chemare în judecată, va exista întotdeauna, în cazul în care apare un conflict în timp, de legi procedurale (în special în cazul în care legiuitorul a optat pentru ultraactivitatea legii de procedură vechi), totuşi această diferenţă devine nejustificată şi neconstituţională în situaţia în care tratamentul diferenţiat vizează producerea ori nu a efectelor unei dispoziţii legale neconstituţionale. Într-un asemenea caz este restrâns dreptul la recurs, deşi o asemenea restrângere a fost constatată anterior neconstituţională, cu caracter general şi obligatoriu, potrivit efectelor deciziilor Curţii Constituţionale. 24. De asemenea, în legătură cu invocarea încălcării principiului constituţional al egalităţii în drepturi, se arată că este creată o discriminare nejustificată între persoanele care au invocat excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi persoanele care nu au invocat această excepţie, deşi, în ambele cazuri, cererea de chemare în judecată a fost introdusă înainte de publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I. Se susţine că această discriminare nu este fundamentată pe un criteriu obiectiv şi raţional, câtă vreme complexitatea unor cauze nu depinde de invocarea sau nu a excepţiei de neconstituţionalitate, ci de problema de drept dedusă judecăţii. 25. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu referire la sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, se susţine că aceste prevederi legale, în forma anterioară pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, încalcă principiul constituţional al egalităţii în faţa legii, fără nicio justificare obiectivă sau rezonabilă. 26. Referitor la prevederile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, se susţine că şi acestea capătă valenţe neconstituţionale, din perspectiva interpretării date textelor de lege criticate prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de instanţa supremă. De asemenea, se susţine că o asemenea interpretare nu poate fi opozabilă tuturor instanţelor de judecată, deoarece nu se referă la dezlegarea unor probleme de drept, ci la interpretarea unei decizii a Curţii Constituţionale. 27. În concluzie, se susţine că utilizarea instituţiei pronunţării unei hotărâri prealabile, în scopul înlăturării efectelor unei decizii a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat încălcarea principiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3), atrage însăşi neconstituţionalitatea „dezlegării date chestiunii de drept“, prevăzută de art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Se mai susţine că, în acelaşi timp, interpretarea dată art. 27 din Codul de procedură civilă, în sensul creării de diferenţieri, pentru situaţii care sunt fundamental asemănătoare, şi negarea accesului la justiţie atrag şi neconstituţionalitatea acestui text de lege, în interpretarea dată de instanţa supremă. 28. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă asigură previzibilitatea şi stabilitatea normelor de procedură, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale. Spre deosebire de vechiul Cod de procedură civilă, în actualul Cod de procedură civilă nu se mai prevede regula aplicării imediate a legii noi, art. 27 ţinând cont de necesitatea respectării preeminenţei dreptului şi securităţii juridice, precum şi de respectarea aşteptărilor legitime şi a egalităţii în faţa legii. În aceste condiţii, părţile cunosc din momentul înregistrării, respectiv al primirii cererii de chemare în judecată, care sunt instanţele competente, căile de atac, în raport cu care pot estima durata procesului şi costul acestuia. Prevederile legale criticate nu încalcă accesul liber la justiţie, deoarece acest drept nu presupune automat şi dublul grad de jurisdicţie şi nici prevederile art. 1 alin. (3)-(5) din Constituţie, fiind, dimpotrivă, garantul securităţii juridice. 29. Se mai apreciază că prevederile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, întrucât modalitatea de interpretare a unei chestiuni de drept nu intră în competenţa niciunei alte puteri în stat. În acest sens se apreciază că problema de drept a fost corect tranşată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 30. Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens consideră că sesizarea în vederea dezlegării unei chestiuni de drept reprezintă un mecanism de asigurare a unei practici judiciare unitare, complementar şi distinct de instituţia recursului în interesul legii, pus la îndemâna instanţei supreme, iar finalitatea acestuia este pronunţarea unei hotărâri obligatorii, atât pentru instanţa care a solicitat dezlegarea, cât şi pentru celelalte instanţe judecătoreşti. Se mai apreciază că, pronunţând Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, instanţa supremă nu a făcut altceva decât să-şi exercite una dintre competenţele legale, fără să poată fi reţinută încălcarea dispoziţiilor constituţionale invocate. Se mai apreciază că în sistemul actualului Cod de procedură civilă a fost adoptată o concepţie nouă, care se îndepărtează de la cea anterioară (bazată, fără distincţii, pe aplicarea imediată şi generală a legii noi), tocmai pentru a se ţine seama, deopotrivă, de exigenţele principiului preeminenţei dreptului şi securităţii juridice, precum şi de principiul respectării drepturilor şi situaţiilor legalmente dobândite, al respectării aşteptărilor legitime, al egalităţii în faţa legii, părţile cunoscând, încă din momentul declanşării procesului, care sunt căile de atac ce se pot exercita. 31. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se consideră că, potrivit dezlegării menţionate, prin stabilirea datei sesizării instanţei, ca moment procesual de care legea leagă stabilirea regimului căilor de atac cărora le este supusă hotărârea judecătorească [conform art. 27 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013], au fost aduse la îndeplinire de către instanţa supremă prerogativele constituţionale înscrise în art. 126 alin. (3) din Constituţie, în acord cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii şi cu principiile care guvernează desfăşurarea procesului civil. 32. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile legale asupra cărora s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 au valoarea unei legi noi de procedură, a cărei aplicare în timp presupune observarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, dar şi normele generale de drept tranzitoriu, cuprinse în art. 24-27 din Codul de procedură civilă. Din această perspectivă, principiul aplicării pentru viitor a deciziilor Curţii Constituţionale nu împiedică, ci, dimpotrivă, impune aplicarea dispoziţiilor art. 24-27 din Codul de procedură civilă, stabilirea în concret a legii aplicabile în cazul unui conflict de norme de procedură civilă neputând fi rezolvată doar prin raportarea la Legea fundamentală. Se mai apreciază că Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de instanţa supremă, în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, răspunde cerinţelor privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi pune în acord aplicarea pentru viitor a efectelor deciziilor Curţii Constituţionale cu principiul similar reglementat de art. 147 alin. (4) din Constituţie, securitatea juridică fiind reală numai atunci când soluţionarea unei cauze nu este condiţionată de hazardul unei eventuale modificări care să stabilească o nouă normă de competenţă sau de exercitare a unei căi de atac, în situaţia în care în cauză a fost depăşit momentul stabilirii competenţei. Se mai apreciază că interpretarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă asigură tocmai neretroactivitatea dispoziţiilor procedurale noi, apărute fie prin intervenţia legiuitorului, fie ca urmare a declarării neconstituţionalităţii unor texte. Numai în această modalitate se asigură previzibilitatea etapelor procesuale, iar, în cazul concret al căilor de atac, estimarea realistă a duratei procesului, dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă nefăcând altceva decât să reitereze consecinţele art. 24-25 din acelaşi cod pentru situaţia particulară a căilor de atac. Dimpotrivă, alegerea unui moment subiectiv pentru aplicarea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, respectiv cel al pronunţării hotărârii, determină o posibilă discriminare pentru diferite părţi care au declanşat litigiile cu reprezentarea clară a modalităţii de desfăşurare a procesului civil, în toate fazele procesuale. Introducerea criteriului subiectiv al momentului pronunţării hotărârii deschide pentru unele părţi posibilitatea accesului la o nouă cale de atac, în timp ce alte părţi sunt lipsite de o asemenea posibilitate, deşi toate părţile se bucurau iniţial de acelaşi regim procesual. 33. Pe de altă parte se mai apreciază, în esenţă, că, pronunţând Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, instanţa supremă nu a făcut decât să-şi exercite una dintre competenţele legale, în acord cu prevederile constituţionale, precum şi cu prevederile legale ce guvernează desfăşurarea procesului civil. 34. Se mai apreciază că interpretarea dată prevederilor de lege criticate urmăreşte tocmai clarificarea problematicii privitoare la aplicarea în timp a dispoziţiilor procesuale sub aspectul căilor de atac admisibile împotriva unei hotărâri judecătoreşti, iar forul de jurisdicţie constituţională şi instanţa supremă au acţionat fiecare în sfera competenţei lor suverane, Înalta Curte nerealizând decât o interpretare unitară şi obligatorie a efectelor declarării neconstituţionale a unei dispoziţii legale asupra proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată. De asemenea, se mai apreciază că prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie nu au legătură cu dispoziţiile legale criticate. 35. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituţie sunt în deplin acord cu principiul neretroactivităţii legii noi, consacrat de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, articol care nu distinge între normele de drept substanţial şi cele de drept procesual şi care trebuie respectat ca atare de unica autoritate legiuitoare a ţării, Parlamentul, şi cu atât mai mult de orice alte autorităţi publice, indiferent de atribuţiile acestora, astfel cum sunt reglementate prin Constituţie. 36. Se mai apreciază că modificarea regimului căilor de atac, pe parcursul unor litigii concrete, aflate în curs de soluţionare, prin adăugarea ori suprimarea unei căi de atac, a unor motive, condiţii de admisibilitate etc., este de natură a avantaja o parte în detrimentul celeilalte, ceea ce rupe echilibrul procesual, egalitatea armelor şi afectează astfel echitatea procesului, ca drept fundamental, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 37. Se mai consideră că instanţa constituţională, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, nu a extins controlul de constituţionalitate şi asupra dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, iar justiţia este atributul suveran al instanţelor judecătoreşti, conform art. 126 din Constituţie, care consacră competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. Prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, instanţa supremă s-a pronunţat în limitele competenţelor sale în materia asigurării unei practici judiciare unitare, în acord cu propriile competenţe, o atare interpretare neputând contraveni prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), care consacră principiul securităţii juridice, ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativ, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale şi nici art. 53, cu referire la art. 21 din Constituţie, dreptul de acces la justiţie nefiind restrâns în acest mod. 38. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 39. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 40. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 41. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierilor de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 521 alin. (3) şi (4) raportate la art. 518 din Codul de procedură civilă, precum şi art. 27 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a prevederilor art. 521 alin. (3) şi art. 4, raportat la art. 518 şi art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, a prevederilor art. 27 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, precum şi a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a prevederilor art. 27 şi art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă şi, respectiv, a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 42. În ceea ce priveşte stabilirea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a statuat cu valoare de principiu că, în exercitarea controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional trebuie să ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate (în acest sens, Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006; Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012; Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017). De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, determinarea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate este o operaţiune care, pe lângă existenţa unor condiţionări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita şi o apreciere obiectivă a Curţii Constituţionale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepţiei. O atare concepţie se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituţionalitate exercitat pe cale de excepţie (Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, precitată). 43. Prin urmare, în prezentele cauze, analizând motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate, care tinde în mod univoc la critica dispoziţiilor legale, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de instanţa supremă, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, precum şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: - Art. 27 din Codul de procedură civilă: „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.“; – Art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.“; – Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“ 44. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrul puterilor în stat şi alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 126 alin. (3) referitor la competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, art. 142 alin. (1) privind rolul Curţii Constituţionale şi art. 147 alin. (1) şi (4) referitor la efectele deciziilor Curţii Constituţionale. 45. Analizând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, a constatat că aceste prevederi legale, în interpretarea dată de instanţa supremă, sunt neconstituţionale. 46. Prin această decizie, paragrafele 66-78, Curtea a reţinut că, potrivit interpretării date de instanţa supremă prin intermediul hotărârii prealabile, deşi dispoziţia legală care suprima în mod expres calea de atac a recursului, în privinţa hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cererile evaluabile în bani de până la 1.000.000 de lei inclusiv, a fost constatată neconstituţională, aceasta continua să fie aplicabilă tuturor litigiilor în curs, înregistrate pe rolul instanţelor anterior datei publicării deciziei de constatare a neconstituţionalităţii. Curtea a reţinut că o asemenea soluţie interpretativă are semnificaţia prelungirii, în timp, a efectelor unei norme constatate neconstituţionale, cu consecinţa aplicării acesteia în cadrul proceselor în curs, ceea ce conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră efectul imediat şi general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. 47. Curtea a mai reţinut că aceste prevederi constituţionale, coroborate cu cele cuprinse în art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală, instituie o regulă de aplicare în timp a normelor legale constatate neconstituţionale, regulă care se aplică în mod prioritar, dată fiind forţa juridică superioară a normei constituţionale, în raport cu normele generale de drept tranzitoriu, cuprinse în acte normative cu forţă juridică inferioară (în speţă, Codul de procedură civilă), în acord cu principiul supremaţiei Legii fundamentale, cuprins în art. 1 alin. (5) din Constituţie. 48. Totodată, Curtea a mai reţinut că interpretarea dată prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, de către instanţa supremă, este contrară şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la efectele de ordin constituţional ale deciziilor sale. Prin urmare, Curtea a reţinut că incidenţa efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 şi în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, este în acord cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, dispoziţii constituţionale pe care se întemeiază expresia obligativităţii erga omnes a interpretării şi soluţiei pronunţate de instanţa de contencios constituţional, care implică obligaţia constituţională a tuturor autorităţilor de a aplica întocmai deciziile Curţii, la situaţiile concrete în care normele constatate neconstituţionale au incidenţă (a se vedea şi Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016). 49. Invocând jurisprudenţa sa anterioară, respectiv Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 61, Curtea a reţinut că art. 147 din Constituţie este, în privinţa normelor procedurale, de imediată aplicare, având caracter sancţionatoriu. Astfel, în interpretarea acestui text constituţional, raportat la normele de procedură civilă, Curtea a constat că acesta se aplică atât situaţiilor pendinte, cât şi celor ce se vor naşte în viitor, sfera de aplicare a art. 147 alin. (4) din Constituţie neputând fi condiţionată de faptul că procesul civil a fost pornit anterior sau ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017. Curtea a mai reţinut că, prin interpretarea dată normei legale criticate de către instanţa supremă, prin hotărârea prealabilă pronunţată, contrar celor statuate printr-o decizie a Curţii Constituţionale, Înalta Curte a procedat într-un mod contrar comportamentului constituţional loial de care aceasta trebuie să dea dovadă faţă de jurisprudenţa instanţei constituţionale, a cărei respectare constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept (a se vedea Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016, precitată, paragraful 50). De aceea, interpretarea dată de instanţa supremă textelor de lege criticate, care este în mod expres contrară considerentului nr. 32 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, referitoare la efectele deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, este de natură a contraveni efectelor de ordin constituţional ale deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme legale, iar o înlăturare a acestor efecte, în cauzele deduse soluţionării instanţelor de judecată, echivalează cu nerespectarea principiului constituţional al valorii obligatorii şi opozabilităţii erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale, consacrată de art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală. 50. De asemenea, Curtea a mai reţinut că, având în vedere că decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, din ordinea juridică normativă, realizarea, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a unui control de constituţionalitate implicit al efectelor acestei decizii, prin raportare la alte norme constituţionale incidente, în speţă principiul neretroactivităţii legii civile, echivalează cu încălcarea competenţei specifice exclusive a instanţei de contencios constituţional, reglementată în art. 146 din Legea fundamentală. În acest sens, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), „în exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are obligaţia de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, cu respectarea principiului fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României şi nu are competenţa constituţională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituţionalitate al acestora.“ 51. În concluzie, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte efectele constatării ca neconstituţionale a unei soluţii legislative cuprinse într-o normă de procedură, respectiv sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 de lei inclusiv“, cuprinsă în dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu devin incidente prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Hotărârile rămân supuse căilor de atac (…) prevăzute de legea sub care a început procesul“, dat fiind faptul că, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, anterior citată, paragraful 63, neconstituţionalitatea este o sancţiune de drept constituţional care se aplică imediat situaţiilor pendinte. Astfel, nu se poate ajunge la concluzia că decizia Curţii s-ar aplica numai proceselor pornite după publicarea sa, caz în care, în mod evident, hotărârea susceptibilă a fi recurată este pronunţată după publicarea deciziei. Prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă constituie o normă de procedură de natură legală şi nu poate restrânge sfera de aplicare a art. 147 alin. (4) din Constituţie. Acceptarea unei asemenea teze ar echivala cu prevalenţa unei norme legale faţă de una de rang constituţional şi s-ar înfrânge în mod indirect efectul imediat şi general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale. Or, într-un stat de drept, toate autorităţile publice, atât în aplicarea, cât şi în interpretarea normelor infraconstituţionale, trebuie să respecte deciziile Curţii Constituţionale din moment ce acestea materializează şi explicitează exigenţele Constituţiei. 52. Prin aceeaşi decizie, paragrafele 80-87, Curtea a reţinut şi încălcarea 147 alin. (4) raportat la art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie, referitoare la principiile egalităţii în drepturi şi accesului liber la justiţie. În acest sens, Curtea a reţinut că negarea dreptului la exercitarea căii de atac a recursului, prin inaplicabilitatea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în configuraţia dată prin constatarea neconstituţionalităţii sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 de lei inclusiv“, pentru o anumită categorie de justiţiabili, în funcţie de data începerii procesului, este de natură a bloca, în funcţie de valoarea pretenţiei deduse judecăţii, accesul la calea de atac a recursului, punând ab initio cetăţenii într-o situaţie diferită, fără a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă (a se vedea paragraful 28 din Decizia nr. 369 din 30 mai 2017). 53. În prezenta cauză se mai formulează o critică de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi, dintr-o altă perspectivă, susţinându-se că efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se aplică, în acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii în acest sens, cauzelor în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate admisă, precum şi cauzelor în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la momentul publicării deciziei de admitere, altele decât cea în care a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale, soluţionate definitiv prin hotărâre judecătorească, în această ipoteză decizia constituind temei al revizuirii, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă. Astfel, se susţine că decizia de admitere nu este aplicabilă într-o cauză în care nu a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate admisă. 54. Curtea reţine că nu se poate pronunţa asupra acestor susţineri, din moment ce critica vizează înseşi contestarea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, astfel cum au fost reţinute în paragraful 32, nefiind evidenţiate motive intrinseci de neconstituţionalitate a unei norme legale, critica de neconstituţionalitate fiind, din acest punct de vedere, inadmisibilă. 55. În concluzie, în prezenta cauză, faţă de data invocării prezentelor excepţii de neconstituţionalitate, care este anterioară pronunţării Deciziei nr. 874 din 18 decembrie 2018, şi având în vedere soluţia de admitere pronunţată de Curtea Constituţională prin această decizie, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, urmează să fie respinsă, ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. 56. Sub acest aspect, Curtea mai reţine faptul că, de principiu, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este respinsă ca devenită inadmisibilă, decizia anterioară de constatare a neconstituţionalităţii poate reprezenta motiv de revizuire conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 497 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 18 noiembrie 2014, paragraful 32, sau Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016). 57. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1 000 000 lei inclusiv“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Curtea reţine că aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, dat fiind faptul că prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, anterior citată, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale, anterior sesizării sale în prezenta cauză. 58. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în motivarea acesteia se susţine, în esenţă, că utilizarea instituţiei pronunţării unei hotărâri prealabile, în scopul înlăturării efectelor unei decizii a Curţii Constituţionale, atrage însăşi neconstituţionalitatea „dezlegării date chestiunii de drept“, prevăzută de art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 59. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că acestea nu reprezintă veritabile motive de neconstituţionalitate, pe de o parte, dat fiind faptul că este invocată în mod generic contradicţia textelor de lege criticate cu prevederile constituţionale. Curtea nu se poate substitui autoarei excepţiei în indicarea motivelor de neconstituţionalitate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate a normelor legale fiind posibil doar la sesizare, iar nu din oficiu. Pe de altă parte, motivele de neconstituţionalitate ce privesc prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin hotărârea prealabilă a instanţei supreme, sunt invocate în legătură indisolubilă cu situaţia concretă a contrarietăţii dintre hotărârea prealabilă în cauză şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 şi nu pot fi translatate în legătură cu prevederile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care reglementează, cu caracter general, obligativitatea pentru instanţele judecătoreşti a dezlegării date chestiunilor de drept prin hotărârile prealabile pronunţate de instanţa supremă. Mai mult, textul de lege criticat prevede în mod expres, în alin. (4), că decizia pronunţată în cadrul procedurii hotărârii prealabile îşi încetează obligativitatea la data constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării. 60. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia utilizarea instituţiei pronunţării unei hotărâri prealabile, în scopul înlăturării efectelor unei decizii a Curţii Constituţionale, atrage însăşi neconstituţionalitatea „dezlegării date chestiunii de drept“, prevăzută de art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că aceasta se referă, în realitate, tot la dispoziţia legală interpretată prin hotărârea prealabilă, respectiv la prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de instanţa supremă, astfel că nu poate fi reţinută ca o critică distinctă, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 61. Pentru aceste considerente, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea în acest sens Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011). 62. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţie ridicată de Annemarie Fleischer în Dosarul nr. 485/85/2016* al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă, de Societatea Aden Farm - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 16.425/271/C/2015-R al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, de Ioan Sorin Brezaie şi Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti şi de Ioan Octavian Bratu în dosarele nr. 131/203/2017, nr. 10.217/306/2015 şi nr. 502/306/2016 ale Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, de Societatea Agropiscicola Tei - S.R.L. din Plătăreşti, judeţul Călăraşi, şi Marius Rogojinaru în Dosarul nr. 525/116/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi de Lina Roman în Dosarul nr. 437/339/2016 (1.937/2018) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, şi al prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţii ridicate de Annemarie Fleischer în Dosarul nr. 485/85/2016* al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă, de Societatea Aden Farm - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 16.425/271/C/2015-R al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, de Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.217/306/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă şi de Societatea Agropiscicola Tei S.R.L. din Plătăreşti, judeţul Călăraşi, şi Marius Rogojinaru în Dosarul nr. 525/116/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă, Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 aprilie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
