Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Grec, Daniel Grec, Dumitru Grec, Victor Grec şi Vasile Bizău în Dosarul nr. 1.733/100/2018 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.784D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că legiuitorul are libertatea de a reglementa categoria mijloacelor de probă, includerea sau excluderea anumitor elemente din această categorie. Invocă Decizia nr. 813 din 9 decembrie 2021 şi Decizia nr. 756 din 13 decembrie 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea penală din 9 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.733/100/2018, Tribunalul Maramureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Grec, Daniel Grec, Dumitru Grec, Victor Grec şi Vasile Bizău, cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care autorii excepţiei au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că sintagma „de alte persoane“ cuprinsă în textul de lege criticat este neconstituţională, deoarece nu beneficiază de o definiţie legală, încălcându-se principiul clarităţii şi previzibilităţii legii. Fac referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia clarităţii şi previzibilităţii legii, spre exemplu, Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Decizia 903 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015. Arată că instanţa de contencios constituţional a statuat că o noţiune legală poate avea un conţinut şi înţeles autonom diferite de la o lege la alta, cu condiţia ca legea care utilizează termenul respectiv să îl şi definească, în caz contrar, destinatarul normei este acela care va stabili înţelesul acelei noţiuni, de la caz la caz, printr-o apreciere care nu poate fi decât una subiectivă şi în consecinţă discreţionară. Invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia clarităţii şi previzibilităţii legii, spre exemplu, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66, sau Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35. 6. Tribunalul Maramureş - Secţia penală, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 55 din 4 februarie 2020, apreciază că, pentru identitate şi unitate de raţiune juridică, în măsura în care teza care reglementează utilizarea ca mijloace de probă a înregistrărilor efectuate de autorităţi ce îndeplinesc activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului este neconstituţională pentru lipsa unei proceduri de verificare a legalităţii acestor înregistrări, tot astfel se impune existenţa unei proceduri similare de verificare a legalităţii şi în privinţa înregistrărilor efectuate de părţi sau de alte persoane. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 21 noiembrie 2019, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, spre deosebire de înregistrările făcute în cadrul supravegherii tehnice efectuate de organele de urmărire penală, modalitatea de înregistrare a propriilor convorbiri făcute de o persoană nu poate constitui obiectul unor proceduri procesual penale, întrucât persoana care efectuează o astfel de înregistrare nu se află într-o poziţie similară organelor de urmărire penală şi nici nu are la dispoziţie mijloacele de comunicaţii şi înregistrare pe care le au acestea din urmă. În plus, proba obţinută prin înregistrarea propriilor convorbiri poate fi contestată atât sub aspectul administrării, cât şi sub aspectul autenticităţii ei de către inculpat în cursul procesului penal în faţa unui judecător independent, ceea ce îi conferă acestuia suficiente garanţii că proba nu va fi folosită într-un mod arbitrar. Înregistrările fiind supuse liberei aprecieri a instanţei de judecată care soluţionează cauza, în condiţii de contradictorialitate şi neavând o valoare prestabilită de lege, dispoziţiile legale criticate sunt suficient de clare, predictibile şi neechivoce, destinatarul normei juridice fiind capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia, în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.“ 12. Autorii excepţiei susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la statul român, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii, art. 26 referitor viaţa intimă, familială şi privată, art. 28 referitor la secretul corespondenţei şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că a analizat o critică identică celei din prezenta cauză, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Astfel, prin Decizia nr. 813 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 21 februarie 2022, Curtea a constatat că sintagma „înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane“ la care fac referire dispoziţiile art. 139 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală reglementează o excepţie de la regula prevăzută la art. 139 alin. (1) din acelaşi cod, conform căreia supravegherea tehnică este dispusă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute la art. 139 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală, şi este pusă în executare de către procuror, de organele de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei, conform art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală. Pentru aceste motive, legiuitorul a reglementat, în privinţa efectuării înregistrărilor prevăzute la art. 139 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală, garanţii suplimentare, de natură să protejeze dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare al părţilor din cauzele penale în care astfel de înregistrări constituie mijloace de probă. 14. Astfel, textul criticat prevede că înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane constituie mijloace de probă doar atunci când privesc propriile convorbiri sau comunicări cu terţii. Or, având în vedere doar propriile convorbiri, înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane nu restrâng exerciţiul drepturilor fundamentale ale altor persoane într-o manieră similară restrângerilor determinate de supravegherea tehnică efectuată în condiţiile art. 139 alin. (1) din Codul de procedură penală. 15. În acest sens, prin Decizia nr. 756 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 25 aprilie 2017, paragraful 27, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 139 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală prevăd, în mod expres, că sunt avute în vedere înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane care privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care acestea le-au purtat cu terţii. Astfel, sunt avute în vedere convorbirile sau comunicările personale ale părţii în cauză, neputând fi înregistrate şi prezentate ca mijloc de probă convorbirile unor terţi, în acest caz fiind incidente dispoziţiile art. 226 din Codul penal referitoare la violarea vieţii private. Totodată, Curtea a reţinut că, referindu-se la înregistrările personale efectuate de părţi sau de alte persoane, dispoziţia de lege criticată include şi persoana inculpatului, care se poate prevala de acestea în scopul dovedirii netemeiniciei acuzaţiilor aduse. 16. Totodată, prin Decizia nr. 756 din 13 decembrie 2016, precitată, paragraful 26, Curtea a observat că, fiind chemată să se pronunţe asupra constituţionalităţii unor dispoziţii prin care era modificat art. 91^6 din Codul de procedură penală din 1968, în sensul eliminării posibilităţii de a se folosi ca mijloace de probă înregistrările realizate de părţi sau de alte persoane fără încălcarea vreunei dispoziţii legale, aceasta a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor modificatoare. Astfel, Curtea a reţinut că modificarea propusă prin care se elimină, de exemplu, posibilitatea de a se utiliza ca mijloace de probă înregistrările realizate de părţi sau de alte persoane fără încălcarea vreunei dispoziţii legale este neconstituţională, întrucât face imprevizibilă utilizarea ca mijloace de probă a imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere video din incinta unei bănci pentru identificarea autorilor unui jaf, înregistrările efectuate de victima unei agresiuni în propriul domiciliu, înregistrările efectuate de persoane particulare cu ocazia unui grav accident de circulaţie în urma căruia au rezultat victime, iar autorul accidentului a părăsit locul faptei etc. S-a arătat, prin aceeaşi decizie, că eliminarea posibilităţii de probaţiune limitează dreptul persoanei vătămate prin infracţiune, şi nu numai al acesteia, de a se apăra pe cale judiciară, încălcându-se astfel principiul dreptului la apărare consacrat prin art. 24 alin. (1) din Constituţie şi principiile accesului la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 21 din Legea fundamentală. 17. Mai mult, prin Decizia nr. 756 din 13 decembrie 2016, precitată, paragrafele 22 şi 23, Curtea a constatat că raţiunea reglementării este aceea ca oricine care are o probă ce poate servi aflării adevărului să o poată prezenta, dispoziţiile respective fiind aplicabile în cazul surprinderii în mod spontan a unor fapte sau întâmplări ce sunt înregistrate prin mijloace audio sau video. Folosirea unor astfel de înregistrări ca mijloc de probă într-un proces penal este în concordanţă cu prevederile art. 53 din Constituţie, care recunosc legitimitatea unor restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, inclusiv ale exerciţiului dreptului la respectarea şi ocrotirea de către autorităţile publice a vieţii intime, familiale şi private - invocat în motivarea excepţiei -, dacă acestea se fac prin lege şi în vederea apărării unor valori sociale importante, precum desfăşurarea instrucţiei penale sau prevenirea faptelor penale. 18. În ceea ce priveşte eventualele abuzuri, Curtea a reţinut că legislaţia procesual penală anterioară prevedea suficiente garanţii în vederea înlăturării acestora, dispoziţiile art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 aplicându-se numai în cazul săvârşirii unei infracţiuni, când, în vederea aflării adevărului, înregistrările pot fi supuse expertizei tehnice (art. 91^6 alin. 1), părţile având posibilitatea contestării lor potrivit prevederilor art. 64, 67 şi 68 din Codul de procedură penală din 1968. În ceea ce priveşte noua reglementare, cuprinsă în art. 139 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea a observat că şi în acest caz dispoziţiile criticate se aplică numai în situaţia săvârşirii unei infracţiuni, în vederea aflării adevărului, înregistrările putând fi supuse expertizei tehnice, potrivit dispoziţiilor art. 172-181 din Codul de procedură penală. 19. Totodată, prin Decizia nr. 813 din 9 decembrie 2021, paragraful 26, Curtea a constatat că înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane, potrivit art. 139 alin. (3) teza întâi din Codul de procedură penală, sunt însoţite de garanţiile reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în sensul că acestea constituie mijloace de probă care însă sunt suspuse controlului judecătorului de cameră preliminară sub aspectul legalităţii administrării lor. În acest sens, judecătorul de cameră preliminară va acţiona, potrivit regulilor prevăzute la art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, analizând atât legalitatea mijlocului de probă, cât şi legalitatea procedeului probatoriu prin care au fost obţinute înregistrările, raportându-se la condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală. Totodată, în cadrul procedurii de cameră preliminară pot fi formulate în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, iar, în măsura în care sunt formulate cereri şi excepţii referitoare la nelegalitatea probelor obţinute prin înregistrările efectuate de către părţi sau de către alte persoane, judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei va putea verifica îndeplinirea condiţiilor legale referitoare la efectuarea acestora. 20. De asemenea, prin Decizia nr. 813 din 9 decembrie 2021, paragraful 27, Curtea a reţinut că unele procedee probatorii din categoria metodelor de supraveghere tehnică pot fi efectuate, iar probele rezultate pot fi aduse în cadrul procesului penal fără a fi necesară autorizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi. Astfel, s-a reţinut că înregistrările făcute de părţi pot constitui mijloace de probă fără să fi fost autorizată efectuarea lor. Cu toate că acestea nu necesită autorizare, aşa cum este cazul metodelor speciale de supraveghere, s-a arătat că ele vor fi supuse unui control de admisibilitate, pentru a răspunde unui minim de cerinţe prevăzute la art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală, respectiv: înregistrările să fie făcute de către părţi sau de către alte persoane şi înregistrările să privească propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au făcut cu terţii. În ceea ce priveşte prima condiţie s-a arătat că, din economia textului, rezultă că legiuitorul a admis posibilitatea ca înregistrările să fie făcute chiar de una dintre părţi sau de o altă persoană. Referitor la cea de-a doua condiţie anterior menţionată s-a arătat că materialul trebuie să privească propriile convorbiri sau comunicări, astfel încât să nu existe, din perspectiva autorităţii statului, o încălcare a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată. S-a arătat, totodată, că partea care efectuează înregistrarea este partea activă a conversaţiei, nefiind un simplu observator, precum şi faptul că, pentru ca înregistrarea astfel efectuată să fie în acord cu prevederile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este necesar ca persoana care o realizează să nu fie asistată de reprezentanţi ai autorităţilor publice. 21. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionel Grec, Daniel Grec, Dumitru Grec, Victor Grec şi Vasile Bizău în Dosarul nr. 1.733/100/2018 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 aprilie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
