Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepţie ridicată de Victor Grec, Ionel Grec, Dumitru Grec şi Daniel Grec în Dosarul nr. 1.733/100/2018 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.147D/2020. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei, domnul avocat Augustin Zegrean, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că dispoziţiile art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituţionale, fiind încălcat principiul proporţionalităţii, în condiţiile în care fapta poate să fie săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, dar valoarea prejudiciului să fie foarte mică. Face referire la Decizia nr. 176 din 24 martie 2022, prin care instanţa de contencios constituţional a admis excepţia şi a constatat că dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituţionale. Apreciază că dispoziţiile art. 274 teza a doua din acelaşi act normativ reglementează o pedeapsă foarte mare în raport cu fapta comisă. Face comparaţie cu dispoziţii din Codul penal, menţionând că pentru anumite infracţiuni prevăzute de acesta legiuitorul a redus limitele de pedeapsă, fără însă a reduce şi limitele pentru infracţiunile prevăzute de Codul vamal. 4. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. Susţine că stabilirea limitelor de pedeapsă intră în competenţa legiuitorului, reprezentând opţiunea acestuia potrivit politicii sale penale, în temeiul prevederilor constituţionale ale art. 61 alin. (1). Face referire la Decizia nr. 138 din 10 martie 2016. Curtea nu poate sancţiona o eventuală necorelare între tratamentul sancţionator al anumitor infracţiuni şi optica legiuitorului reflectată în ansamblul pedepselor prevăzute în Codul penal şi în alte acte normative. Menţinerea unor limite de pedeapsă în cazul anumitor infracţiuni se reflectă în gradul de pericol social pe care legiuitorul îl poate considera ca fiind foarte înalt într-o anumită perioadă. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a acesteia. În acest sens, face referire la Decizia nr. 48 din 28 februarie 2023 şi Decizia nr. 458 din 13 iulie 2023. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 24 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.733/100/2018, Tribunalul Maramureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, excepţie ridicată de Victor Grec, Ionel Grec, Dumitru Grec şi Daniel Grec cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care autorii excepţiei au fost trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii, printre altele, a infracţiunii de contrabandă. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, autorii acesteia realizează o scurtă prezentare a istoricului reglementării procesuale referitoare la valoarea probatorie a declaraţiilor persoanelor acuzate de săvârşirea unei infracţiuni. În continuare, apreciază că din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor de lege criticate rezultă calitatea de mijloc de probă necondiţionat a declaraţiilor părţilor şi a subiecţilor procesuali principali, ceea ce contravine exigenţelor constituţionale rezultate din prevederile art. 21, 23 şi 24 din Legea fundamentală. Arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de martor are un sens autonom, intrând în această categorie orice persoană care furnizează declaraţii care pot servi ca temei al condamnării, indiferent de calitatea procesuală atribuită potrivit legii naţionale, fiind aplicabile în aceste cazuri toate garanţiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Susţin că nu pot fi înţelese raţiunile pentru care legiuitorul a atribuit valoare probatorie similară declaraţiilor acuzaţilor şi celor ale martorilor, în condiţiile în care primii nu sunt expuşi unei sancţiuni, chiar dacă nu declară adevărul, în timp ce martorii riscă să răspundă penal atunci când nu spun adevărul. 7. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că este inechitabilă atribuirea unei valori probatorii necondiţionate declaraţiilor unui suspect sau inculpat făcute cu privire la alt inculpat sau suspect. Celui acuzat trebuie să i se asigure posibilitatea de a se confrunta cu acuzatorul său, prin asigurarea prezenţei acestuia din urmă în faţa unei instanţe, în cadrul unei şedinţe publice în care să fie ascultată mărturia acuzatoare. În caz contrar, se ajunge la o restrângere nejustificată a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 3 din Convenţie, care presupune acordarea oportunităţii adecvate de audiere de către acuzat a unui martor a cărui declaraţie poate servi ca temei determinant al condamnării. 8. Susţin că dispoziţiile de lege criticate reflectă inconsecvenţa legiuitorului în privinţa aptitudinii probatorii necircumstanţiate a declaraţiilor inculpatului în cazul procedurii simplificate de judecată, nefiind suficientă simpla recunoaştere a comiterii faptei de către inculpat. Or, dacă declaraţia de recunoaştere a inculpatului nu poate întemeia în măsură determinantă o hotărâre de condamnare a acestuia, cu atât mai puţin o probă de asemenea natură nu poate fundamenta fără rezerve o condamnare a unui coinculpat, fără să se încalce dreptul la proces echitabil. 9. Atribuirea unei importanţe capitale declaraţiei unui coacuzat este contrară exigenţelor unei justiţii echitabile, în înfăptuirea căreia nu este permisă răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie prin declaraţii făcute de persoane care sunt mânate de anumite interese, situaţie inevitabilă în privinţa coinculpaţilor, care în mod firesc urmăresc disculparea lor sau asigurarea unui regim sancţionator favorabil. O protecţie eficientă şi reală a prezumţiei de nevinovăţie presupune înlăturarea legislativă a situaţiilor în care prezumţia de nevinovăţie poate fi răsturnată prin mijloace de probă cu privire la care există suspiciuni in abstracto, iar formal nu există instrumente de asigurare a fiabilităţii acestora. 10. Referitor la forţa probantă a declaraţiilor investigatorilor, colaboratorilor ori martorilor anonimi, arată că instanţa de la Strasbourg a statuat că o hotărâre de condamnare nu se poate întemeia în măsură exclusivă sau determinantă pe declaraţiile acestora, întrucât drepturile apărării, mai ales în componenta privitoare la posibilitatea de a interoga martorii acuzării, sunt prejudiciate prin imposibilitatea confruntării depline a acestor martori. 11. Apreciază că acelaşi neajuns există şi în situaţia confruntării coinculpaţilor care formulează declaraţii acuzatoare, în privinţa acestora simpla facultate recunoscută de lege de a nu da declaraţii autoacuzatoare punând apărarea în imposibilitatea de a interoga pe deplin aceste categorii de subiecţi procesuali, ceea ce constituie o limitare nejustificată a dreptului la apărare. Face referire la Decizia nr. 10 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 28 mai 2019. Apreciază că raţiunile arătate mai sus se aplică mutatis mutandis şi în privinţa persoanei vătămate, subiect pasiv al infracţiunii, precum şi a denunţătorilor, care au obţinut avantaje procesuale ori substanţiale. 12. Omisiunea includerii mijloacelor de probă reprezentate de declaraţiile suspecţilor, inculpaţilor sau persoanelor vătămate în categoria celor care nu pot întemeia în măsură determinantă o hotărâre de condamnare conduce la o protecţie insuficientă a drepturilor celui acuzat, ceea ce impune interpretarea şi aplicarea lor în concordanţă cu perspectiva oferită de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 86/2006, autorii excepţiei apreciază că acestea nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la proporţionalitatea pedepsei în raport cu gravitatea faptei penale. Arată că pedeapsa prevăzută de lege pentru forma simplă a infracţiunii de contrabandă este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar pedeapsa pentru forma calificată a acestei infracţiuni este închisoarea de la 5 la 15 ani, diferenţa dintre sancţiuni fiind nejustificat de mare. Forma simplă constă în comiterea faptei de contrabandă de către o singură persoană, iar forma calificată constă în comiterea aceleiaşi fapte de două sau mai multe persoane împreună, această diferenţă nejustificând disproporţia dintre pedepse. 14. Se susţine că principiul proporţionalităţii trebuie avut în vedere atât de legiuitor la stabilirea limitelor pedepsei, cât şi de judecător la aplicarea efectivă a acesteia. Or, câtă vreme pedeapsa stabilită în textul criticat este apropiată de cuantumul pedepsei prevăzute pentru infracţiunea de omor, nu se poate susţine că este respectat principiul proporţionalităţii. Se arată că pentru alte fapte din categoria infracţiunilor economice prevăzute de Codul penal nivelul pedepselor a fost redus substanţial prin noua reglementare. 15. Tribunalul Maramureş - Secţia penală, făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 63 din 22 ianuarie 2019, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În plus, dispoziţiile art. 103 alin. (1) din Codul procedură penală, care dau organului judiciar posibilitatea liberei aprecieri a probelor, sunt de natură să înlăture orice inconvenient cu privire la forţa probantă a declaraţiilor suspectului sau inculpatului date în anumite cauze sau în anumite circumstanţe. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, instanţa judecătorească arată că, deşi se constată o disproporţie vădită în ceea ce priveşte regimul sancţionator instituit în cazul săvârşirii faptei de contrabandă de către o singură persoană faţă de situaţia în care infracţiunea a fost comisă de două sau mai multe persoane împreună, această reglementare reprezintă opţiunea legiuitorului penal la un anumit moment. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. În subsidiar, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 63 din 22 ianuarie 2019, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, arată că regimul pedepselor constituie expresia politicii penale a statului, fiind de competenţa exclusivă a Parlamentului, în calitatea acestuia de unică autoritate legiuitoare a ţării. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică, astfel încât revine legiuitorului infraconstituţional competenţa să reglementeze, potrivit unor criterii ce ţin de politica penală, incriminarea unor fapte care aduc atingere relaţiilor sociale, cu obligaţia de a respecta, în acelaşi timp, prevederile constituţionale, precum şi pe cele de tehnică legislativă. În acest domeniu, legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziţie care îi permite să aprecieze, în funcţie de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. Mai mult decât atât, alegerea regimului sancţionator în cazul faptelor considerate infracţiuni nu este de natură să afecteze caracterul legal al sancţiunii penale ori proporţionalitatea acesteia, de vreme ce limitele pedepselor aplicabile pentru toate tipurile de infracţiuni sunt în mod expres prevăzute de lege, prin norme clare, accesibile şi previzibile, aspecte întru totul aplicabile şi în cazul infracţiunii de contrabandă. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală şi ale art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins: - Art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală: „Hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi.“; – Art. 274 din Codul vamal al României: „Faptele prevăzute la art. 270-273, săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.“ 21. Autorii excepţiei susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, art. 1 alin. (5) referitor la claritatea şi previzibilitatea legilor, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie şi art. 23 alin. (12) referitor la principiul egalităţii. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1, paragraful 2, paragraful 3 lit. d), paragraful 4 lit. b) referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi dispoziţiile art. 49 alin. (3) referitor la principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că autorii solicită Curţii Constituţionale completarea acestor dispoziţii în sensul de a enumera şi declaraţiile coinculpaţilor şi pe cele ale inculpaţilor care au solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată printre acele declaraţii pe care nu poate fi întemeiată, în măsură determinantă, hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Răspunzând unei critici similare, Curtea a respins-o ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 499 din 3 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1094 din 5 decembrie 2023. 23. Curtea a reţinut că operaţiunile legislative de modificare şi completare a actelor normative sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, excedând atribuţiilor instanţei de contencios constituţional, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. 24. Mai mult, dispoziţiile legale criticate constituie opţiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale, aspect ce rezultă şi din faptul că Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a fost recent modificată, prin mai multe acte normative, cu titlu exemplificativ fiind Legea nr. 51/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 6 martie 2023, sau Legea nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023, prilejuri cu care legiuitorul, dacă ar fi considerat că este oportun, ar fi putut să modifice şi să completeze dispoziţiile legale criticate în prezenta cauză, potrivit susţinerilor autorilor excepţiei de neconstituţionalitate. 25. Este adevărat că, prin Decizia nr. 59 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 1 august 2019, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, în condiţiile în care autorul excepţiei susţinea că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale din perspectiva faptului că, pe lângă declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi, nu sunt menţionate şi declaraţiile denunţătorului audiat în calitate de martor. Curtea a reţinut, la paragraful 40 din decizia precitată, că sfera martorilor protejaţi [incluşi de legiuitor la art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală] ale căror declaraţii nu pot fi determinante în luarea unei hotărâri de condamnare este în realitate mai largă decât cea care rezultă nemijlocit din text. În această categorie sunt incluşi investigatorii cu identitate reală sau protejată, colaboratorii cu identitate reală sau protejată, martorii ameninţaţi, martorii vulnerabili, dar şi persoana vătămată şi partea civilă cu privire la care s-au luat măsuri de protecţie similare martorilor ameninţaţi. Din acest punct de vedere, persoana vătămată protejată şi partea civilă protejată se află în aceeaşi situaţie faptică şi au acelaşi regim juridic ca cel al martorilor protejaţi, prin urmare, şi efectele declaraţiilor lor trebuie să fie asemănătoare cu cele ale acestora din urmă. Restrângerea valorii probante a declaraţiilor acestor persoane are la bază temerea că atât investigatorii şi colaboratorii, cât şi martorii protejaţi (în sens larg) sunt supuşi unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală şi astfel pot fi influenţaţi în declaraţii, fie pentru că unii sunt agenţi executivi ai statului, fie pentru că alţii au anumite interese (colaboratorii pot avea interesul de a obţine o remuneraţie sau de a li se reduce pedeapsa în propriul dosar, de a beneficia de un acord de recunoaştere a vinovăţiei sau de renunţare la urmărirea penală etc.) în a acţiona conform dorinţei organului judiciar sau sunt îndatoraţi moral de efortul de protejare a lor şi reacţionează în consecinţă etc. Astfel, prin decizia precitată, Curtea a explicitat sfera noţiunii de „martor protejat“, fără însă a completa soluţia legislativă criticată în cauză cu noi categorii de participanţi în procesul penal, astfel cum solicită autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Aşa fiind, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 26. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, Curtea reţine că, răspunzând unei critici identice, prin Decizia nr. 239 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 3 august 2023, a respins excepţia ca neîntemeiată. 27. Curtea a reţinut, în considerentele Deciziei nr. 882 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 15 aprilie 2021, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, că dispoziţiile art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, potrivit căreia stabilirea limitelor de pedeapsă intră în atribuţiile organului legiuitor, reprezentând opţiunea acestuia, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care apreciază, în concret, în funcţie de o serie de criterii, printre care şi frecvenţa fenomenului infracţional. 28. Totodată, Curtea a reţinut că libertatea individuală nu are caracter absolut, fiind necesar să se exercite între coordonatele stabilite de ordinea de drept, aşa încât încălcarea regulilor care compun ordinea de drept autorizează legiuitorul să reglementeze, în funcţie de gravitatea comportamentului infracţional, norme penale care vizează direct libertatea persoanei. Aceste dispoziţii însă trebuie să fie strict delimitate şi condiţionate, astfel încât libertatea individuală să fie respectată. Or, în condiţiile în care norma criticată prevede în mod clar, accesibil şi previzibil limitele de pedeapsă aplicabile în cazul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, Curtea constată că aceasta permite o individualizare judiciară a executării pedepsei „în condiţiile şi în temeiul legii“, potrivit art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, ce excedează sferei de reglementare a art. 53 din Constituţie. Cu alte cuvinte, stabilirea unor limite de pedeapsă mari în raport cu fapta incriminată, care se încadrează în categoria formei agravate a infracţiunilor, impusă de necesitatea realizării unei politici penale mai ferme, se află în interiorul limitelor proprii ale dreptului la libertatea individuală, aşa încât dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză. 29. Curtea a constatat, totodată, că nu poate sancţiona o eventuală lipsă de corelare între tratamentul sancţionator al anumitor infracţiuni şi optica legiuitorului reflectată în ansamblul tratamentului sancţionator reglementat de Codul penal şi de Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Astfel, menţinerea anumitor limite de pedeapsă în cazul unor infracţiuni şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal reprezintă opţiunea legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin adoptarea şi menţinerea acestor norme în fondul activ, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 159 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 20 iulie 2020). 30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Aşa fiind, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României este neîntemeiată. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Victor Grec, Ionel Grec, Dumitru Grec şi Daniel Grec în Dosarul nr. 1.733/100/2018 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 aprilie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
