Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 3.169/1/2019
┌──────────┬───────────────────────────┐
│Denisa │- preşedintele Secţiei de │
│Angelica │contencios administrativ şi│
│Stănişor │fiscal - preşedintele │
│ │completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mădălina │- judecător la Secţia de │
│Elena │contencios administrativ şi│
│Grecu │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia de │
│Năstasie │contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Horaţiu │- judecător la Secţia de │
│Pătraşcu │contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Emilia │- judecător la Secţia de │
│Claudia │contencios administrativ şi│
│Vişoiu │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Liliana │- judecător la Secţia de │
│Vişan │contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Mona │- judecător la Secţia de │
│Magdalena │contencios administrativ şi│
│Baciu │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Gabriel │- judecător la Secţia de │
│Viziru │contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Decebal │- judecător la Secţia de │
│Constantin│contencios administrativ şi│
│Vlad │fiscal │
└──────────┴───────────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul sesizării este constituit potrivit dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Denisa Angelica Stănişor, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent la Secţiile Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul Î.C.C.J. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.699/30/2018, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: " existenţa şi, după caz, întinderea dreptului la plata unor daune interese moratorii beneficiarului unui contract de finanţare nerambursabilă, în ipoteza anulării unui act de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare emis în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva sa, în executarea căruia acesta a restituit sumele încasate cu titlu de finanţare nerambursabilă, pentru perioada de la data plăţii sumelor de către acesta şi până la data restituirii lor de către autoritatea contractantă; existenţa şi, după caz, întinderea dreptului la plata unor daune interese moratorii beneficiarului unui contract de finanţare nerambursabilă, în ipoteza remiterii sumelor aferente tranşelor de plată după data scadenţei rezultată din contract." 5. Magistratul-asistent prezintă referatul, arătând că, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată au transmis puncte de vedere sau simple opinii referitoare la problema de drept supusă dezlegării, iar răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la respectiva problemă de drept; se arată, de asemenea, că raportul întocmit în cauză a fost comunicat, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţilor, care nu şi-au exprimat punctul de vedere. 6. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 21 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.699/30/2018, a dispus, din oficiu, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: " existenţa şi, după caz, întinderea dreptului la plata unor daune interese moratorii beneficiarului unui contract de finanţare nerambursabilă, în ipoteza anulării unui act de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare emis în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva sa, în executarea căruia acesta a restituit sumele încasate cu titlu de finanţare nerambursabilă, pentru perioada de la data plăţii sumelor de către acesta şi până la data restituirii lor de către autoritatea contractantă; existenţa şi, după caz, întinderea dreptului la plata unor daune interese moratorii beneficiarului unui contract de finanţare nerambursabilă, în ipoteza remiterii sumelor aferente tranşelor de plată după data scadenţei rezultată din contract." II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina 8. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş cu nr. 3.699/30/2018, la data de 2.08.2018, astfel cum a fost modificată prin cererea din data de 2.11.2018, reclamanta, societate comercială, a chemat în judecată pe pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.) şi Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Timiş (O.J.F.I.R. Timiş), solicitând: - în principal, obligarea pârâţilor la plata sumei de 25.038,79 lei, reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru raporturi între profesionişti, pentru plata cu întârziere a sumei de 186.916 lei, în perioada 29.12.2016-9.05.2018, sumă ce a fost executată în baza Titlului executoriu nr. 12.072/21.06.2016 şi a Somaţiei nr. 12.073/21.06.2016, care au fost anulate ulterior prin admiterea acţiunii în anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor din 5.02.2016; – în subsidiar, obligarea pârâţilor la plata sumei de 18.579 lei, reprezentând dobânzi fiscale pentru plata cu întârziere a sumei de 186.916 lei, aferente perioadei 29.12.2016-9.05.2018; – în principal, obligarea pârâţilor la plata sumei de 50.250,86 lei, reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru raporturi între profesionişti, pentru remiterea cu întârziere a sumei de 203.646,10 lei, în soluţionarea Cererii de plată nr. 5/11.11.2015, depusă în cadrul proiectului „Înfiinţare bază recreativă şi agrement în localitatea M., judeţul Timiş“, de la data scadenţei acesteia, 10.02.2016, şi până la data plăţii, în 10.08.2018; – în subsidiar, obligarea pârâţilor la plata sumei de 37.064,30 lei, reprezentând dobânzi fiscale pentru plata cu întârziere a sumei de 203.646,10 lei, aferente perioadei 11.02.2016-10.08.2018. 9. Reclamanta a arătat că, drept urmare a anulării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 5.02.2016, i s-a restituit de către pârâta A.F.I.R. suma de 186.916 lei, plătită de societate în cursul executării silite a acelui act, sumă pentru care solicită acordarea dobânzii legale civile/fiscale, de la data la care această sumă a fost virată în contul pârâtei, respectiv 29.12.2016, şi până la data restituirii în contul reclamantei, respectiv 9.05.2018. 10. Referitor la cel de-al doilea capăt al cererii a precizat că suma de 203.646,10 lei, aferentă cererii de plată nr. 5, a fost achitată cu întârziere şi a solicitat dobânda aferentă pentru perioada cuprinsă între data scadenţei acesteia, 10.02.2016, şi data plăţii efective, respectiv 10.08.2018. 11. În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 182 alin. (1) şi (4) şi art. 174 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură fiscală sau Legea nr. 207/2015), Decizia Curţii Constituţionale nr. 694 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 22 decembrie 2015, precum şi jurisprudenţa C.J.U.E. 12. Pârâta A.F.I.R. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând că a restituit beneficiarului suma de 186.916 lei în data de 9.05.2018, iar în data de 9.08.2018 a procedat la decontarea tranşei 5 de plată, în cuantum de 207.803,93 lei, punând, astfel, în executare hotărârea judecătorească pronunţată în cauza în care s-a dispus anularea procesului-verbal de constatare a neregulii (Dosar nr. 4.878/2/2016 al Tribunalului Timiş). 13. Pârâta a precizat că, raportat la dispoziţiile art. 2 şi 182 din Codul de procedură fiscală, creanţele bugetare, de natura celei stabilite prin acel act, nu pot fi asimilate creanţelor fiscale, iar în cazul de faţă creanţa este rezultată dintr-un raport juridic contractual, şi anume Contractul de finanţare nr. C313M011053700002 din 10.06.2011 - cod contract PNDR 2007-3013; C0640M00T111053700002 din 10.06.2011 - cod contract PNDR 2014-2020, a cărui încălcare a condus la emiterea titlului de creanţă prin care s-a solicitat returnarea sumelor decontate, reprezentând finanţare nerambursabilă. 14. De asemenea, pârâta a apreciat că, pentru recuperarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, sunt aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011), care au caracter special şi prevalează faţă de dispoziţiile Codului de procedură fiscală; a arătat că dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură fiscală şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 694 din 20 octombrie 2015, de interpretare a acestui text de lege, nu sunt aplicabile în speţă, incidente fiind prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), întrucât reclamanta este beneficiarul unui contract de finanţare, astfel încât nu poate pretinde plata dobânzii la o sumă stabilită ca finanţare nerambursabilă, nepurtătoare de dobânzi şi considerată a fi plătită nedatorat. 15. Prin Sentinţa civilă nr. 367 din 7.03.2019, Tribunalul Timiş - Secţia contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, obligându-i pe pârâţi la plata către aceasta a dobânzii legale fiscale aferente sumei de 186.916 lei, calculată pentru perioada 29.12.2016-9.05.2018, precum şi a dobânzii legale fiscale aferente sumei de 203.646,10 lei, calculată pentru perioada 11.02.2016-10.08.2018. 16. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantei, în calitatea de debitor bugetar urmărit, cu privire la care s-a stabilit că titlul de creanţă în temeiul căruia a fost executată silit a fost emis nelegal, îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 182 din Legea nr. 207/2015; în conformitate cu dispoziţiile art. 267 din Codul de procedură fiscală, denumit generic - Dispoziţii speciale privind colectarea, care se regăsesc în chiar titlul VII - Colectarea creanţelor fiscale, invocat de pârâta A.F.I.R., „Prevederile prezentului titlu se aplică şi pentru colectarea amenzilor de orice fel şi altor creanţe bugetare, pe baza unor titluri executorii de creanţă bugetară, transmise spre recuperare organului fiscal“. 17. Or, arată prima instanţă, prevederile art. 182 din Legea nr. 207/2015 se regăsesc în cap. III - Dobânzi, penalităţi de întârziere şi penalităţi de nedeclarare al titlului VII din Codul de procedură fiscală. 18. Faţă de starea de fapt şi de drept mai sus reţinută, instanţa de fond a apreciat că reclamanta a suferit o pierdere patrimonială, o micşorare a activului său patrimonial, fiind lipsită de posibilitatea de a folosi aceste sume de bani în perioada 29.12.2016-9.05.2018, fiind îndreptăţită la plata dobânzii legale fiscale aferente sumei de 186.916 lei, calculată pentru perioada 29.12.2016-9.05.2018, sumă stabilită prin titlul de creanţă - act administrativ anulat şi achitată de către reclamantă anterior anulării acestuia. 19. În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, instanţa de fond a apreciat că este chemată să tranşeze, pe de o parte, dacă reclamanta este îndreptăţită să solicite dobânzi pentru rambursarea cheltuielilor efectuate în temeiul Contractului de finanţare nr. C313M011053700002/10.06.2011 peste termenul stipulat, iar, pe de altă parte, care este natura dobânzilor care se datorează într-o astfel de situaţie. 20. Tribunalul a reţinut că pârâta a recunoscut, prin actele de procedură depuse la dosarul cauzei, că, drept urmare a Suspiciunii de neregulă nr. 48.132/23.12.2015, implementarea Cererii de plată nr. 5/11.11.2015 formulată de către reclamantă în temeiul contractului de finanţare, prin care s-a solicitat plata sumei de 203.646,10 lei, a fost suspendată, suma fiind decontată reclamantei abia în data de 9.08.2018, deşi conform dispoziţiilor contractuale reclamanta avea dreptul la rambursarea cheltuielilor în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii de rambursare la autoritatea contractantă, însoţită de toate documentele solicitate prin contract. 21. Instanţa de fond a apreciat că, deşi este adevărat că nici dispoziţiile contractuale şi nici cele legale nu estimează şi nu cuantifică daunele suferite de către beneficiarul unui contract de finanţare, ca urmare a nerespectării de către ordonatorul de credite a termenului de soluţionare a cererii de rambursare, nu trebuie ignorat faptul că, în speţă, cauza care a determinat nerambursarea sumelor aferente cererii a reprezentat-o emiterea de către pârâtă a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 5.02.2016, act administrativ în legătură cu care instanţa de judecată a constatat că este nelegal emis. 22. Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, „Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare“ (alin. 19) şi „Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare/Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare constituie titlu de creanţă şi se emite în vederea stingerii acestei creanţe“ (alin. 20); de asemenea, acelaşi act normativ stabileşte, la art. 43, că aceste înscrisuri sunt titluri executorii în conformitate cu dispoziţiile art. 141 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 - vechiul Cod de procedură fiscală), respectiv art. 226 din Legea nr. 207/2015. 23. Aceste titluri executorii au fost anulate de către instanţa de judecată prin Decizia civilă nr. 331 din 19.02.2018, reţinându-se că emiterea lor de către autoritatea pârâtă s-a făcut cu încălcarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. 24. A reţinut instanţa de fond că privarea reclamantei de aceste disponibilităţi băneşti, care ar fi putut fi utilizate în activitatea societăţii sau pentru investiţii, pe o perioadă atât de îndelungată - 11.02.2016-10.08.2018 - a creat un prejudiciu în patrimoniul societăţii reclamante, iar aceasta este îndreptăţită la recuperarea pierderii suferite ca urmare a indisponibilizării sumelor nerestituite fără temei în termenul contractual. 25. Faptul că această sumă reprezintă o finanţare nerambursabilă, pe care reclamanta trebuia să o primească într-un anumit termen legal, care nu a fost respectat, ca urmare a emiterii unui act administrativ nelegal, nu poate conduce la concluzia că reclamanta nu este îndreptăţită să recupereze echivalentul prejudiciului suportat pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de rambursare de către pârâtă. 26. Reţinând că dobânzile acordate contribuabililor, reglementate de art. 182 din Legea nr. 207/2015, au ca scop acoperirea prejudiciului creat acestora prin aplicarea greşită a normelor legale, instanţa de fond a apreciat că, în condiţiile în care sumele mai sus individualizate au fost rambursate cu întârziere ca urmare a emiterii nelegale a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 5.02.2016, ce reprezintă titlu executoriu, în conformitate cu dispoziţiile art. 141 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, respectiv art. 226 din Legea nr. 207/2015, dobânda legală la care este îndreptăţită reclamanta pentru acoperirea pierderii suferite este cea fiscală, în conformitate cu art. 182 din Legea nr. 207/2015. 27. Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă au declarat recurs pârâta A.F.I.R. şi reclamanta. 28. Pârâta A.F.I.R. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, susţinând că instanţa de fond a aplicat în mod greşit normele de drept material reprezentate de dispoziţiile art. 1, 2, 182 şi 267 din Legea nr. 207/2015, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 şi Legii nr. 554/2004, precum şi clauzele contractului de finanţare. 29. În motivare se arată, în esenţă, că dispoziţiile din Codul de procedură fiscală, în baza cărora a fost obligată la plata dobânzilor legale în materie fiscală, sunt aplicabile doar în cazul anulării unor acte administrative fiscale, prin care au fost stabilite creanţe/obligaţii fiscale, în sensul art. 1 pct. 10 din Codul de procedură fiscală, şi nicidecum creanţe/obligaţii bugetare, de natura celei stabilite prin procesul-verbal de constatare a neregulii, care corespunde definiţiei din art. 1 pct. 7 din Codul de procedură fiscală; în speţă, creanţa bugetară a luat naştere în cadrul unui raport juridic contractual, încălcarea obligaţiilor asumate la semnarea contractului de finanţare justificând concluzia că finanţarea nerambursabilă era necuvenită, solicitându-se returnarea sumelor acordate anterior stabilirii creanţei bugetare, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, care face referire la Codul de procedură fiscală exclusiv în privinţa executării silite a creanţelor rezultate din nereguli. 30. Se susţine că reclamanta a beneficiat de o finanţare nerambursabilă, că sumele astfel acordate cu titlu gratuit provin din bugetul Uniunii Europene şi din bugetul naţional, nefiind purtătoare de dobânzi, astfel încât nici beneficiarul nu este îndreptăţit la daune interese sub formă de dobânzi legale, atunci când autoritatea contractantă consideră că sumele plătite erau nedatorate; vătămarea invocată de reclamantă, care vizează lipsirea sa de folosinţa sumei de bani executate silit cu titlu de creanţă bugetară, în baza unui act administrativ anulat, ar putea fi reparată doar în condiţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, fiind necesar a se dovedi existenţa prejudiciului, care nu poate fi prezumată. 31. În ceea ce priveşte suma aferentă tranşei 5 de plată, recurenta-pârâtă precizează că, potrivit prevederilor contractului de finanţare, beneficiarului i se plătesc doar acele cheltuieli care sunt considerate eligibile, neputând fi garantată, ab initio, plata întregii sume înscrise în contract, cheltuielile de realizare a proiectului fiind suportate în prealabil de către solicitant şi fiind rambursate prin finanţarea contractată în limita în care sunt calificate eligibile, în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii de plată conforme; se învederează că în contractul de finanţare nu este inclusă vreo clauză de obligare a autorităţii contractante la plata unor daune interese, dobânzi ori penalităţi, că nu există un temei legal ori contractual pentru acordarea unor astfel de sume şi că, în speţă, cererea de plată aferentă tranşei nr. 5 nu a fost verificată sub aspectul eligibilităţii cheltuielilor, fiind suspendată soluţionarea sa în baza suspiciunii de neregulă, ce a fost urmată de întocmirea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare din data de 5.02.2016, plata sumei de 203.646,10 lei fiind făcută la data de 9.08.2018, în executarea hotărârii judecătoreşti de anulare a acelui titlu de creanţă. 32. Reclamanta a formulat recurs incident, invocând dispoziţiile art. 483 şi următoarele din Codul de procedură civilă, art. 42 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 şi art. 1 alin. (4), art. 2 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011). 33. Recurenta-reclamantă a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare: - în principal, obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale, calculate conform art. 42 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, pentru plata cu întârziere a sumei de 186.916 lei, pentru perioada 29.12.2016-9.05.2018, precum şi a sumei de 203.646,10 lei, aferentă Cererii de plată nr. 5/11.11.2015, pentru perioada 11.02.2016-10.08.2018; – în subsidiar, obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale penalizatoare pentru raporturi între profesionişti, conform art. 1 alin. (4), art. 2 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, pentru plata cu întârziere a sumei de 186.916 lei, pentru perioada 29.12.2016-9.05.2018, precum şi a sumei de 203.646,10 lei, aferentă Cererii de plată nr. 5/11.11.2015, pentru perioada 11.02.2016-10.08.2018. 34. În motivare, recurenta-reclamantă arată că a înţeles să promoveze recursul incident pentru a da posibilitatea instanţei de judecată să analizeze toate temeiurile de drept, raportat la care ar fi posibilă cuantificarea daunelor-interese moratorii solicitate sub forma dobânzii legale, subliniind că instanţa de fond a stabilit nivelul dobânzilor raportat la solicitările pe care le-a formulat în subsidiar, acesta fiind însă mai redus decât nivelul la care s-ar ajunge prin aplicarea normelor de drept comun ale Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011; a arătat, de asemenea, că daunele solicitate în cauză sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin executarea silită a sumei iniţial atribuite ca finanţare nerambursabilă, considerate necuvenite prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 5.02.2016, care a fost anulat, suma fiind restituită cu întârziere, şi că în cuprinsul contractului de finanţare nu este inserată o clauză care să prevadă obligarea autorităţii contractante la plata unor daune- interese moratorii, în cazul îndeplinirii cu întârziere a propriilor obligaţii de plată, însă o astfel de întârziere atrage, inexorabil, plata unor dobânzi, pentru prejudiciul cauzat societăţii prin lipsirea sa de folosinţa sumelor de bani datorate într-un anumit interval de timp. III. Dispoziţiile legale supuse interpretării 35. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept 36. Părţile nu au formulat un punct de vedere propriu-zis cu privire la modul de dezlegare a problemelor de drept ce fac obiectul sesizării, instanţa de trimitere reiterând, în cuprinsul încheierii de sesizare, la rubrica referitoare la acest aspect, argumentele invocate de recurenţi în motivarea căii de atac exercitate. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea 37. Instanţa de trimitere apreciază că sunt întrunite condiţiile legale de admisibilitate a sesizării, întrucât cauza se află în curs de soluţionare în ultimă instanţă; de lămurirea problemelor de drept enunţate depinde soluţionarea pe fond a cauzei, obiect al acţiunii constituindu-l tocmai acordarea daunelor-interese moratorii, iar problema de drept enunţată este nouă şi nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 38. Contrar dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, completul care a formulat sesizarea, din oficiu, nu procedează la analiza condiţiilor de admisibilitate a sesizării şi nu menţionează motivele pentru care a ajuns la concluzia admisibilităţii, conform art. 520 din acelaşi cod. 39. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, instanţa de trimitere identifică argumente atât pentru respingerea acţiunii, cât şi pentru admiterea acesteia. 40. Astfel, completul care a formulat sesizarea arată că ar putea fi luate în considerare, în mod prioritar, legislaţia Uniunii Europene şi legislaţia naţională, în aplicarea cărora s-a încheiat între părţile litigante, în regim de putere publică, contractul de finanţare (calificat ca fiind un contract administrativ), cu scopul acordării unui ajutor financiar nerambursabil, în vederea atingerii obiectivelor enumerate în art. 3 şi 4 din Schema de ajutor de minimis „Sprijinirea activităţilor economice în vederea diversificării economiei rurale şi a creşterii calităţii vieţii în spaţiul rural“, aprobată prin Ordinul nr. 567 din 2 septembrie 2008, emis de ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, observându-se că aceste reglementări nu cuprind dispoziţii referitoare la situaţiile de fapt în care s-a găsit reclamanta, prin executarea silită a sumelor considerate nedatorate printr-un act administrativ anulat, respectiv, prin remiterea cu întârziere a sumelor, faţă de termenul de scadenţă stabilit în contract. 41. În măsura în care s-ar aprecia că raportul juridic dintre părţi este guvernat exclusiv de aceste norme, nefiind aplicabile în completare dispoziţiile din dreptul intern, de care se prevalează reclamanta în mod alternativ, ar trebui concluzionat că dreptul subiectiv la acordarea daunelor-interese moratorii nu există, neavând o bază legală în dreptul Uniunii Europene ori în dreptul intern. 42. Pentru această interpretare, ar trebui observată jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.), potrivit căreia statele membre ale Uniunii Europene dispun de o marjă de apreciere în reglementarea acţiunilor de control menite să asigure protecţia intereselor financiare ale Uniunii, precum şi în reglementarea perceperii de dobânzi în dreptul naţional, într-o situaţie în care dreptul Uniunii Europene nu prevede perceperea unor asemenea dobânzi, în această din urmă situaţie dreptul naţional fiind cel care trebuie să prevadă modalităţile şi condiţiile aplicabile recuperării acestor dobânzi, potrivit principiului autonomiei procedurale (C-599/13-Somvao, paragrafele 36-37 ECLI:EU:C:2014:2462; C-670/11-FranceAgriMer, paragrafele 62-66, ECLI:EU:C:2012:807; C-564/10 Pfeifer & Langen, paragrafele 46-50, ECLI:EU:C:2012:190; cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14, Judeţul Neamţ, ECLI:EU:C:2016:360). 43. S-ar putea, astfel, concluziona, susţine instanţa de trimitere, că, în măsura în care dreptul intern care guvernează acordarea finanţării nerambursabile şi exercitarea dreptului de control pentru identificarea situaţiilor de încasare a unor sume nedatorate nu prevede dreptul la daune-interese moratorii, acestea nu ar putea fi acordate în ipoteza lipsirii de folosinţa sumelor ce constituie ajutorul financiar, indiferent care ar fi motivul acestei stări de fapt [emiterea unui act de constatare a unei nereguli prin care se stabileşte că sumele erau nedatorate, în sensul art. 4 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/1955 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene (Regulamentul CE Euratom nr. 2.988/1955), act anulat ulterior, respectiv remiterea după scadenţă a sumelor aferente finanţării nerambursabile, intervenită din cauza unei soluţionări administrative cu depăşirea termenelor prevăzute în contractul de finanţare]. 44. De asemenea, arată completul care a formulat sesizarea, reţinând că principiul autonomiei procedurale se aplică în limitele determinate de principiile echivalenţei şi efectivităţii, ar fi de observat astfel, pentru susţinerea soluţiei de respingere a acţiunii, că normele de drept intern în temeiul cărora s-a pretins reclamantei restituirea sumelor considerate nedatorate, prin procesul-verbal de constatare a neregulii şi de stabilire a creanţei bugetare, nu prevăd obligaţia beneficiarului finanţării nerambursabile de a achita daune-interese moratorii (dobânzi) pentru perioada de la încasarea sumelor şi până la restituirea acestora către bugetul UE sau naţional, după caz, în considerarea faptului că art. 4 din Regulamentul CE Euratom nr. 2.988/1955 precizează că măsurile ce pot fi adoptate în cazul săvârşirii unei abateri de atare natură „se limitează la retragerea avantajului obţinut, la care se adaugă, dacă acest lucru este prevăzut, dobânda care poate fi calculată pe bază forfetară“, aceste măsuri neputând fi considerate sancţiuni. 45. Arată instanţa de trimitere că, în considerarea acestor dispoziţii, legiuitorul naţional a prevăzut că, în cazul constatării unei nereguli, inclusiv privind crearea artificială a condiţiilor de accesare a finanţării nerambursabile, singura consecinţă o constituie neacordarea avantajului financiar respectiv ori, după caz, retragerea acestuia (restituirea sumelor nedatorate), la nivelul la care au fost acordate, fără a se percepe dobânzi, deşi beneficiarul acestora s-a bucurat de avantajul utilizării lor până la momentul restituirii. Abia în cazul în care această restituire nu intervine în termenul legal stabilit, de 30 de zile de la comunicarea titlului de creanţă, dispoziţiile art. 42 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 permit perceperea de dobânzi, după expirarea termenului menţionat, în considerarea obligaţiei instituite prin art. 325 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) în sarcina statelor membre, de a adopta, pentru a combate frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, aceleaşi măsuri pe care le adoptă pentru a combate frauda ce aduce atingere propriilor lor interese financiare. 46. Or, susţine instanţa de trimitere, în aplicarea principiului echivalenţei şi al simetriei juridice, ar trebui considerat că, atât timp cât beneficiarul finanţării nu datorează nici dobânzi remuneratorii aferente finanţării nerambursabile, nici dobânzi penalizatoare, nici măcar pentru perioada în care a folosit o sumă eventual considerată nedatorată, acesta nu poate fi îndreptăţit la daune-interese moratorii în cazul în care remiterea sumelor se face cu întârziere ori atunci când se hotărăşte că în mod nelegal acesta a fost lipsit de folosinţa unei sume în temeiul unui act de constatare a unei nereguli şi de stabilire a unei creanţe bugetare, anulat ulterior. 47. În susţinerea acestei opinii, instanţa de trimitere evocă şi argumentul potrivit căruia reclamanta a beneficiat de o finanţare nerambursabilă, fiind astfel gratificată, cu condiţia îndeplinirii unor sarcini (implementarea proiectului finanţat, pe propria răspundere), iar prin contractul încheiat nu s-a stabilit o sumă certă ce i s-ar cuveni din partea finanţatorului, ci doar plafoane maxime în limita cărora aceasta putea beneficia de decontarea cheltuielilor avansate din speze proprii, efectuate pe propria răspundere, ulterior calificate ca eligibile în vederea acordării ajutorului financiar; prin urmare, reclamanta nu s-ar putea prevala de principiul securităţii juridice ori de principiul protecţiei încrederii legitime, pentru a pretinde că, întemeiat pe clauzele contractuale şi pe normele din dreptul intern ori al Uniunii Europene, ar fi fost îndreptăţită să beneficieze la anumite termene prestabilite de sume de bani determinate, având caracter cert, lichid şi exigibil, astfel încât lipsirea de folosinţa acestora să poată fi echivalată unui prejudiciu susceptibil de reparaţie. 48. Pe de altă parte, ar fi de observat, în susţinerea acestei opinii, că finanţatorul cu care reclamanta a încheiat contractul nu urmăreşte un scop lucrativ, speculativ, acţionând exclusiv pentru acordarea unor ajutoare financiare ce nu trebuie restituite şi pentru care beneficiarul nu datorează dobândă remuneratorie. Aşadar, acesta nu se comportă ca un profesionist, iar raportul juridic născut din contract nu este supus normelor din dreptul intern care guvernează actele juridice încheiate între profesionişti, căci pentru acest raport nu subzistă raţiunile pentru care legiuitorul a edictat normele din dreptul naţional prin care se prezumă existenţa prejudiciului în cazul îndeplinirii cu întârziere a unei obligaţii pecuniare şi se stabileşte întinderea dreptului de reparaţie, prin trimiterea făcută la normele ce stabilesc dobânda legală (al cărei cuantum este dimensionat diferit, în funcţie de natura juridică a raportului). 49. Dimpotrivă, întrucât finanţatorul acţionează exclusiv cu intenţia de a gratifica, acesta nu poate fi obligat la repararea unui prejudiciu ce ar fi invocat pentru remiterea cu întârziere ori indisponibilizarea sumelor atribuite cu titlu gratuit, indiferent care ar fi motivele ce au generat atari împrejurări de fapt. 50. În schimb, pentru admiterea acţiunii s-ar putea argumenta în sensul că beneficiarul contractului de finanţare este un profesionist, pentru care este esenţială posibilitatea de a dispune de anumite sume la termenele prestabilite, indisponibilizarea acestora, din orice motiv, fiind de natură să creeze un prejudiciu, căci produce disfuncţionalităţi în desfăşurarea activităţii sale; acesta se poate prevala de principiile securităţii juridice, al protecţiei încrederii legitime şi al echivalenţei, pentru a pretinde repararea acestui prejudiciu, chiar în lipsa unor reglementări specifice în dreptul Uniunii Europene ori în dreptul naţional, aceste principii trebuind să fie respectate de statele membre în exercitarea competenţelor care le sunt conferite în aplicarea legislaţiei Uniunii, impunându-se cu o rigoare deosebită atunci când este vorba despre o reglementare care poate să aibă consecinţe financiare, pentru a permite persoanelor interesate să cunoască în mod exact întinderea obligaţiilor pe care aceasta le-o impune. 51. Faptul că finanţarea nerambursabilă a fost acordată printr-un contract administrativ, încheiat în regim de putere publică, pentru acordarea unor ajutoare financiare pentru care nu se datorează dobânzi remuneratorii, de către un finanţator care nu acţionează ca un profesionist, în urmărirea unui scop lucrativ, sunt lipsite de relevanţă din punctul de vedere al beneficiarului, căci acesta şi-a prefigurat activitatea prin luarea în considerare a finanţării contractate, întemeindu-se pe contractul încheiat, indisponibilizarea sumelor datorate în executarea acestuia cauzându-i un prejudiciu patrimonial. 52. În alţi termeni, din punctul de vedere al beneficiarului, regimul juridic al contractului de finanţare prezintă importanţă doar până la momentul încheierii acestuia, însă în executarea sa, ambele părţi contractante au îndatorirea de a îndeplini în mod corespunzător şi la termen obligaţiile asumate, iar, în caz contrar, sunt ţinute de obligaţia de despăgubire. 53. Nu ar putea fi ignorat, în susţinerea unei astfel de soluţii, faptul că, deşi ajutorul financiar se acordă cu titlu gratuit, acesta este condiţionat de îndeplinirea unor sarcini, iar nerespectarea acestora atrage fie neacordarea sumelor corespunzând unor cheltuieli neeligibile, fie restituirea celor care sunt considerate nedatorate; or, în limita sarcinilor impuse, orice act cu titlu gratuit se analizează ca un contract sinalagmatic, nerespectarea obligaţiilor oricăreia dintre părţi dând naştere unui drept la dezdăunare, prin plata unor daune-interese moratorii ori compensatorii, după caz. 54. Instanţa de trimitere arată că, în susţinerea acestei interpretări, ar trebui înlăturat argumentul inexistenţei unui temei legal de acordare a daunelor-interese moratorii, acesta putând fi identificat în dreptul intern, aplicabil potrivit principiului echivalenţei şi art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. 55. În continuarea acestui raţionament ar trebui considerat că dispoziţiile din dreptul intern care guvernează regimul juridic al contractului de finanţare şi al raportului juridic izvorât din acesta se completează cu cele de drept comun (fiind doar necesară identificarea acestora, în sensul de a se stabili dacă operează anumite norme cu caracter special, precum cele ale Codului de procedură fiscală ori ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 sau cele generale, ale Codului civil şi Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011), căci acestea nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritatea publică finanţatoare şi beneficiarul finanţării. Dimpotrivă, este de observat că prejudiciul invocat de reclamantă a fost generat prin emiterea unui act administrativ nelegal (procesul-verbal de constatare a unei nereguli şi de stabilire a unei creanţe bugetare), anulat de instanţele de contencios administrativ, iar art. 1 alin. (1), art. 18 alin. (3) şi art. 19 din Legea nr. 554/2004 prevăd în mod expres posibilitatea reparării unei astfel de pagube, chiar în considerarea specificului raporturilor de putere în cadrul cărora se emit actele administrative, art. 28 din acelaşi act normativ permiţând completarea dispoziţiilor sale cu cele de drept comun, ale Codului civil. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 56. În urma consultării evidenţelor întocmite la nivelul instanţei supreme, în jurisprudenţa completului competent să judece recursul în interesul legii şi a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu au fost identificate decizii care să prezinte relevanţă asupra dezlegării problemelor de drept ce formează obiectul sesizării. 57. A fost, însă, identificată în jurisprudenţa în această materie a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Decizia nr. 3.287 din 11 octombrie 2018, prin care s-a reţinut că: "Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 8 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004 rezultă că, potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, pot fi supuse controlului de legalitate actele administrative tipice sau asimilate, dar nu poate fi formulată o cerere de chemare în judecată prin care să se solicite repararea unei pagube urmare a unui act administrativ considerat vătămător, fără să se solicite anularea acelui act. Astfel, obiectul acţiunii în contencios administrativ, formulată potrivit art. 8 din legea contenciosului administrativ, îl poate constitui anularea în tot sau în parte a actului administrativ, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. Pe lângă această situaţie, ce reprezintă regula în materia contenciosului administrativ, potrivit căreia cererea de daune se formulează odată cu acţiunea principală îndreptată împotriva actului administrativ sau asimilat, urmând soarta cererii principale, în art. 19 din legea contenciosului administrativ este reglementată situaţia de excepţie şi potrivit acestui text persoana vătămată poate solicita obligarea la despăgubiri pe cale separată, dacă nu a cerut odată cu anularea actului şi acordarea acestora, în termen de un an de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei produse. Din conţinutul art. 19 din Legea nr. 554/2004 rezultă că admisibilitatea acţiunii în daune întemeiată pe aceste dispoziţii este condiţionată de soluţionarea unei acţiuni în anulare a unui act considerat vătămător de către instanţa de contencios administrativ deoarece acţiunea în răspundere patrimonială, chiar dacă este formulată separat, are un caracter subsecvent acţiunii în anulare a actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim." 58. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată au comunicat că nu au identificat jurisprudenţă cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării, numai unele dintre ele transmiţând puncte de vedere sau simple opinii referitoare la aceasta, precum şi o singură hotărâre judecătorească, din analiza cărora rezultă mai multe orientări. 59. Unele instanţe au apreciat că dreptul la plata unor daune interese moratorii poate fi recunoscut, dacă prejudiciul invocat a fost generat prin emiterea unui act administrativ nelegal (procesul-verbal de constatare a unei nereguli şi de stabilire a unei creanţe bugetare), anulat de instanţele de contencios administrativ, întrucât dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 18 alin. (3) şi art. 19 din Legea nr. 554/2004 prevăd în mod expres posibilitatea reparării unei astfel de pagube, chiar în considerarea specificului raporturilor de putere în cadrul cărora se emit actele administrative, iar art. 28 din acelaşi act normativ permite completarea dispoziţiilor sale cu cele de drept comun ale Codului civil. 60. S-a arătat că, în raport cu dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. j) şi k) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, sumele stabilite prin notele de constatare, cu titlu de corecţii financiare, au natura juridică a creanţelor bugetare, fiind reglementate de acest act normativ cu caracter special, însă, potrivit art. 2 alin. (2) lit. c) şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 - Codul de procedură fiscală, această lege constituie dreptul comun pentru administrarea creanţelor bugetare care sunt asimilate creanţelor fiscale. Prin urmare, în soluţionarea cererii de acordare a dobânzilor pentru sumele reţinute nelegal, în baza unei note de constatare şi aplicare a corecţiilor financiare anulată definitiv de instanţa de contencios administrativ, în lipsa unei dispoziţii speciale în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 referitoare la această situaţie, sunt aplicabile normele generale, cuprinse în Codul de procedură fiscală, respectiv art. 182 alin. (2) şi (4). 61. De asemenea s-a arătat că beneficiarul contractului de finanţare este un profesionist, pentru care este esenţială posibilitatea de a dispune de anumite sume la termenele prestabilite, indisponibilizarea acestora, din orice motiv, fiind de natură să creeze un prejudiciu, căci produce disfuncţionalităţi în desfăşurarea activităţii sale. Acesta se poate prevala de principiile securităţii juridice, al protecţiei încrederii legitime şi al echivalenţei pentru a pretinde repararea acestui prejudiciu, chiar în lipsa unor reglementări specifice în dreptul Uniunii Europene ori în dreptul naţional, aceste principii trebuind să fie respectate de statele membre în exercitarea competenţelor care le sunt conferite în aplicarea legislaţiei Uniunii, impunându-se cu o rigoare deosebită atunci când este vorba despre o reglementare care poate să aibă consecinţe financiare, pentru a permite persoanelor interesate să cunoască în mod exact întinderea obligaţiilor pe care aceasta le-o impune. 62. Faptul că finanţarea nerambursabilă a fost acordată printr-un contract administrativ, încheiat în regim de putere publică, pentru acordarea unor ajutoare financiare pentru care nu se datorează dobânzi remuneratorii, de către un finanţator care nu acţionează ca un profesionist, în urmărirea unui scop lucrativ, este lipsit de relevanţă din punctul de vedere al beneficiarului, căci acesta şi-a prefigurat activitatea prin luarea în considerare a finanţării contractate, întemeindu-se pe contractul încheiat, indisponibilizarea sumelor datorate în executarea acestuia cauzându-i un prejudiciu patrimonial; în alţi termeni, din punctul de vedere al beneficiarului, regimul juridic al contractului de finanţare prezintă importanţă doar până la momentul încheierii acestuia, însă în executarea sa ambele părţi contractante au îndatorirea de a îndeplini în mod corespunzător şi la termen obligaţiile asumate, iar în caz contrar sunt ţinute de obligaţia de despăgubire. 63. Nu poate fi ignorat nici faptul că, deşi ajutorul financiar se acordă cu titlu gratuit, acesta este condiţionat de îndeplinirea unor sarcini a căror nerespectare atrage fie neacordarea sumelor corespunzând unor cheltuieli neeligibile, fie restituirea celor care sunt considerate nedatorate. Or, în limita sarcinilor impuse, orice act cu titlu gratuit se analizează ca un contract sinalagmatic, nerespectarea obligaţiilor oricăreia dintre părţi dând naştere unui drept la dezdăunare, prin plata unor daune- interese moratorii ori compensatorii, după caz. 64. În susţinerea acestei opinii s-a arătat că ar trebui înlăturat argumentul inexistenţei unui temei legal de acordare a daunelor- interese moratorii, acesta putând fi identificat în dreptul intern, aplicabil potrivit principiului echivalenţei şi art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. 65. S-a susţinut, de asemenea, că dispoziţiile din dreptul intern care guvernează regimul juridic al contractului de finanţare şi al raportului juridic izvorât din acesta se completează cu cele de drept comun (fiind necesară doar identificarea acestora, în sensul de a se stabili dacă operează anumite norme cu caracter special, precum cele ale Codului de procedură fiscală sau cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 ori cele generale, ale Codului civil şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2011), căci acestea nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritatea publică finanţatoare şi beneficiarul finanţării. 66. S-au pronunţat, respectiv şi-au exprimat punctul de vedere/opinia în acest sens următoarele instanţe: curţile de apel Braşov (Secţia contencios administrativ şi fiscal - Sentinţa nr. 44 din 7 martie 2018, aflată în faza recursului, pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme) şi Galaţi (Secţia contencios administrativ şi fiscal) şi tribunalele Ilfov, Bucureşti (o opinie) şi Giurgiu. 67. Alte instanţe au apreciat că, în măsura în care dreptul intern care guvernează acordarea finanţării nerambursabile şi exercitarea dreptului de control pentru identificarea situaţiilor de încasare a unor sume nedatorate nu prevede dreptul la daune- interese moratorii, acestea nu pot fi acordate în ipoteza lipsirii de folosinţa sumelor ce constituie ajutorul financiar, indiferent care ar fi motivul acestei stări de fapt. 68. S-a arătat că finanţatorul nu se comportă ca un profesionist, iar raportul juridic născut din contract nu este supus normelor din dreptul intern care guvernează actele juridice încheiate între profesionişti, căci pentru acest raport nu subzistă raţiunile pentru care legiuitorul a edictat normele din dreptul naţional, prin care se prezumă existenţa prejudiciului în cazul îndeplinirii cu întârziere a unei obligaţii pecuniare şi se stabileşte întinderea dreptului de reparaţie, prin trimiterea făcută la normele ce stabilesc dobânda legală. 69. Potrivit jurisprudenţei C.J.U.E., statele membre ale Uniunii Europene dispun de o marjă de apreciere în reglementarea acţiunilor de control menite să asigure protecţia intereselor financiare ale Uniunii, precum şi în reglementarea perceperii de dobânzi în dreptul naţional, într-o situaţie în care dreptul Uniunii nu prevede perceperea unor asemenea dobânzi, în această din urmă situaţie dreptul naţional fiind cel care trebuie să prevadă modalităţile şi condiţiile aplicabile recuperării acestor dobânzi, potrivit principiului autonomiei procedurale. 70. S-ar putea, astfel, concluziona că, în măsura în care dreptul intern care guvernează acordarea finanţării nerambursabile şi exercitarea dreptului de control pentru identificarea situaţiilor de încasare a unor sume nedatorate nu prevede dreptul la daune interese moratorii, acestea nu ar putea fi acordate în ipoteza lipsirii de folosinţa sumelor ce constituie ajutorul financiar, indiferent care ar fi motivul acestei stări de fapt (emiterea unui act de constatare a unei nereguli, prin care se stabileşte că sumele erau nedatorate, în sensul art. 4 din Regulamentul CE Euratom nr. 2.988/1955, act anulat ulterior, respectiv remiterea după scadenţă a sumelor aferente finanţării nerambursabile, intervenită din cauza unei soluţionări administrative cu depăşirea termenelor prevăzute în contractul de finanţare). 71. Reţinând că principiul autonomiei procedurale se aplică în limitele determinate de principiile echivalenţei şi efectivităţii, ar fi de observat, astfel, că normele de drept intern în temeiul cărora s-a pretins restituirea sumelor considerate nedatorate, prin procesul-verbal de constatare a neregulii şi de stabilire a creanţei bugetare, nu prevăd obligaţia beneficiarului finanţării nerambursabile de a achita daune interese moratorii (dobânzi) pentru perioada de la încasarea sumelor şi până la restituirea acestora către bugetul Uniunii Europene sau naţional, după caz, în considerarea faptului că art. 4 din Regulamentul CE Euratom nr. 2.988/1955 precizează că măsurile ce pot fi adoptate în cazul săvârşirii unei abateri de atare natură „se limitează la retragerea avantajului obţinut, la care se adaugă, dacă acest lucru este prevăzut, dobânda care poate fi calculată pe bază forfetară“, aceste măsuri neputând fi considerate sancţiuni. 72. În considerarea acestor dispoziţii, legiuitorul naţional a prevăzut că, în cazul constatării unei nereguli, inclusiv care priveşte crearea artificială a condiţiilor de accesare a finanţării nerambursabile, singura consecinţă o constituie neacordarea avantajului financiar respectiv ori, după caz, retragerea acestuia (restituirea sumelor nedatorate), la nivelul la care au fost acordate, fără a se percepe dobânzi, deşi beneficiarul acestora s-a bucurat de avantajul utilizării lor până la momentul restituirii. Abia în cazul în care această restituire nu intervine în termenul legal stabilit, de 30 de zile de la comunicarea titlului de creanţă, dispoziţiile art. 42 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 permit perceperea de dobânzi, după expirarea termenului menţionat, în considerarea obligaţiei instituite prin art. 325 T.F.U.E. în sarcina statelor membre, de a adopta, pentru a combate frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, aceleaşi măsuri pe care le adoptă pentru a combate frauda ce aduce atingere propriilor lor interese financiare. 73. Or, în aplicarea principiului echivalenţei şi al simetriei juridice, ar trebui considerat că, atât timp cât beneficiarul finanţării nu datorează nici dobânzi remuneratorii aferente finanţării nerambursabile, nici dobânzi penalizatoare, nici măcar pentru perioada în care a folosit o sumă eventual considerată nedatorată, acesta nu poate fi îndreptăţit la daune-interese moratorii în cazul în care remiterea sumelor se face cu întârziere ori atunci când se hotărăşte că în mod nelegal acesta a fost lipsit de folosinţa unei sume în temeiul unui act de constatare a unei nereguli şi de stabilire a unei creanţe bugetare, anulat ulterior. 74. Şi-au exprimat punctul de vedere/opinia în acest sens tribunalele Galaţi (Secţia de contencios administrativ şi fiscal), Bucureşti (o opinie), Ialomiţa şi Teleorman (Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal) VII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 75. Prin Adresa nr. 3.117/C/4.433/III-5/2019 din 28 ianuarie 2020, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept 76. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din acelaşi cod, pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, propunându-se soluţia respingerii sesizării. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 77. Examinând sesizarea formulată, întrebările ce fac obiectul acesteia şi raportul întocmit de judecătorul raportor, constată următoarele: 78. Înainte de cercetarea în fond a problemelor de drept supuse dezlegării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 79. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiţii de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: - existenţa unei chestiuni de drept; problema pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite; – chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei; noţiunea de „soluţionare pe fond“ trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să fie nouă; – chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanţele (intră în această categorie hotărârile pronunţate într-un recurs în interesul legii şi hotărârile preliminare). 80. Procedând la analiza sesizării sub acest aspect, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate enumerate mai sus. 81. Concret, se observă că acţiunea din dosarul în care s-a dispus sesizarea are ca obiect solicitarea de daune interese moratorii generate, în opinia reclamantei, de executarea silită a sumelor considerate nedatorate printr-un act administrativ anulat şi, respectiv, prin remiterea cu întârziere a unor sume faţă de termenul scadent stabilit într-un contract de finanţare. 82. Cauza este în curs de judecată, în ultimă instanţă, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, care este competentă, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) teza întâi, coroborat cu art. 10 alin. (1) şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, să soluţioneze recursul declarat împotriva unei sentinţe pronunţate, în primă instanţă, de Tribunalul Timiş. 83. Nu în ultimul rând, soluţionarea cauzei în curs de judecată în recurs depinde de lămurirea chestiunilor de drept ce fac obiectul sesizării. 84. În ceea ce priveşte condiţia ca problema supusă interpretării să se identifice într-o chestiune de drept, se impun mai multe precizări. 85. Cu privire la rolul pe care îl are procedura de unificare a practicii judiciare prin intermediul dispoziţiilor reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că scopul acestei proceduri este crearea unui mecanism nou pentru uniformizarea practicii judiciare care să contribuie, alături de recursul în interesul legii, la transformarea practicii judiciare într-una predictibilă, în măsură să răspundă aşteptărilor rezonabile ale justiţiabililor. 86. Pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, instanţa supremă este chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept importantă care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi a înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017). 87. De asemenea, problema de drept trebuie să fie una calificată, să prezinte o dificultate serioasă, rămânând, totuşi, atributul exclusiv al instanţei solicitante să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestită, prin aplicarea în acest scop a mecanismelor de interpretare a actelor normative. 88. În cazul analizat, obiectul litigiului îl constituie obligarea pârâţilor la plata sumei de 25.038,79 lei, reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru raporturi între profesionişti, pentru plata cu întârziere a sumei de 186.916 lei, în perioada 29.12.2016-9.05.2018, sumă ce a fost executată în baza Titlului executoriu nr. 12.072/21.06.2016 şi a Somaţiei nr. 12.073/21.06.2016, care au fost anulate, ulterior, prin admiterea acţiunii în anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor din 5.02.2016; în subsidiar, s-a solicitat de către reclamantă obligarea pârâţilor la plata sumei de 18.579 lei, reprezentând dobânzi fiscale pentru plata cu întârziere a sumei de 186.916 lei, aferente perioadei 29.12.2016-9.05.2018, dar şi obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 50.250,86 lei, reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru raporturi între profesionişti, pentru remiterea cu întârziere a sumei de 203.646,10 lei, în soluţionarea Cererii de plată nr. 5/11.11.2015 depuse în cadrul proiectului „Înfiinţare bază recreativă şi agrement în localitatea Mănăştiur, judeţul Timiş“, de la data scadenţei acesteia, 10.02.2016, şi până la data plăţii, în 10.08.2018; tot în subsidiar, s-a cerut obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 37.064,30 lei, reprezentând dobânzi fiscale pentru plata cu întârziere a sumei de 203.646,10 lei, aferente perioadei 11.02.2016-10.08.2018. 89. Dincolo de împrejurarea evidentă că, în cauză, nu a fost identificat un text de lege lacunar sau dificil de interpretat, care să necesite efortul de parcurgere a procedurii hotărârii preliminare, în realitate se solicită soluţionarea fondului litigios prin intermediul mecanismului descris mai sus. 90. Aplicarea situaţiei de fapt la unul dintre textele de lege menţionate, ce nu comportă o dificultate de interpretare evidentă, este atributul exclusiv al instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei. 91. În prezentul dosar, instanţa de judecată a fost chemată să stabilească care sunt dispoziţiile din dreptul intern care reglementează regimul juridic al contractului de finanţare, în baza căruia reclamantul îşi întemeiază pretenţiile sale, precum şi dispoziţiile din dreptul intern care pot fundamenta raportul juridic dedus judecăţii. Instanţa trebuie să stabilească dacă operează dreptul comun în materie de acordare a daunelor interese moratorii, respectiv dispoziţiile Codului civil şi Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011, respectiv dacă acestea sunt sau nu incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritatea publică finanţatoare şi beneficiarul finanţării, sau operează anumite norme cu caracter special, precum cele ale Codului de procedură fiscală ori ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. 92. Totodată, instanţa este chemată să observe că prejudiciul invocat de reclamantă a fost generat prin emiterea unui act administrativ nelegal (procesul-verbal de constatare a unei nereguli şi de stabilire a unei creanţe bugetare), anulat de instanţele de contencios administrativ, iar art. 1 alin. (1), art. 18 alin. (3) şi art. 19 din Legea nr. 554/2004 prevăd în mod expres posibilitatea reparării unei astfel de pagube, chiar în considerarea specificului raporturilor de putere în cadrul cărora se emit actele administrative, art. 28 din acelaşi act normativ permiţând completarea dispoziţiilor sale cu cele de drept comun, ale Codului civil, aspecte ce au fost invocate în cauză de pârâtă şi asupra cărora instanţa trebuie să statueze dacă sunt sau nu sunt aplicabile. 93. Or, o atare operaţiune de interpretare şi aplicare a unui text de lege la situaţia concretă din dosar este atributul exclusiv al judecătorului învestit cu soluţionarea cererii şi nu poate activa mecanismul de interpretare prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă, care este conceput pentru probleme de drept controversate şi dificil de dezlegat, care sunt capabile să genereze o viitoare practică neunitară. 94. În cazul de faţă, chiar dacă au mai fost pronunţate doar două hotărâri cu soluţii diferite, aceasta nu este de natură să schimbe concluziile de mai sus, întrucât instanţa supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu, iar nu să soluţioneze, în fapt, dosarele cu care sunt învestite instanţele inferioare. 95. Cum aceste noţiuni sunt certe pentru instanţa de trimitere, aşa cum rezultă şi din motivarea expusă în cuprinsul actului de sesizare, nu se poate reţine existenţa unei chestiuni controversate de drept intern pozitiv, care să necesite pronunţarea unei hotărâri prealabile; acest mecanism nu trebuie transformat într-o procedură dilatorie, care amână finalizarea procesului. 96. În ceea ce priveşte cerinţa noutăţii chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, se constată că nici această condiţie nu este îndeplinită în cauză. 97. Astfel, în speţă, textele de lege ce ar putea fi incidente, respectiv: art. 1.535 din Codul civil, coroborate cu art. 1 alin. (3), art. 2, art. 3 alin. (2)^1 şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, art. 182 alin. (1), raportat la art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, privind dobânda legală în materie fiscală, art. 42 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, indicate de reclamantă, şi, eventual, art. 19 din Legea nr. 554/2004, aşa cum a menţionat pârâta, sunt în vigoare de o perioadă semnificativă de timp, fără să necesite dificultăţi de interpretare sau să genereze practică judiciară neunitară. 98. Faţă de aceste argumente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine că procedura de unificare a practicii judiciare, reglementată de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, nu poate fi valorificată, atât timp cât legiuitorul a stabilit, prin condiţiile restrictive de admisibilitate, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile numai în scopul preîntâmpinării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei veritabile probleme de drept. 99. Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din acelaşi cod, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.699/30/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: " existenţa şi, după caz, întinderea dreptului la plata unor daune interese moratorii beneficiarului unui contract de finanţare nerambursabilă, în ipoteza anulării unui act de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare emis în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva sa, în executarea căruia acesta a restituit sumele încasate cu titlu de finanţare nerambursabilă, pentru perioada de la data plăţii sumelor de către acesta şi până la data restituirii lor de către autoritatea contractantă; existenţa şi, după caz, întinderea dreptului la plata unor daune interese moratorii beneficiarului unui contract de finanţare nerambursabilă, în ipoteza remiterii sumelor aferente tranşelor de plată după data scadenţei rezultate din contract." Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 februarie 2020. PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL DENISA ANGELICA STĂNIŞOR Magistrat-asistent, Aurel Segărceanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
