Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 21 din 17 octombrie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 454 din Codul de procedură civilă

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 21 din 17 octombrie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 454 din Codul de procedură civilă

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1091 din 11 noiembrie 2022

Comenteaza legea

Dosar nr. 1.525/1/2022


┌──────────────┬───────────────────────┐
│              │- preşedintele Înaltei │
│Corina-Alina  │Curţi de Casaţie şi    │
│Corbu         │Justiţie - preşedintele│
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Mihaela │- preşedintele Secţiei │
│Ivanovici     │I civile               │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Valentina     │- preşedintele delegat │
│Vrabie        │al Secţiei a II-a      │
│              │civile                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Angelica      │- preşedintele Secţiei │
│Denisa        │de contencios          │
│Stănişor      │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel        │- preşedintele Secţiei │
│Grădinaru     │penale                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavinia       │- judecător la Secţia I│
│Curelea       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Lala   │- judecător la Secţia I│
│Cristescu     │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela       │- judecător la Secţia I│
│Tăbârcă       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mioara Iolanda│- judecător la Secţia I│
│Grecu         │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Eugenia       │- judecător la Secţia I│
│Puşcaşiu      │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ileana        │- judecător la Secţia I│
│Ruxandra      │civilă                 │
│Tirică        │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cosmin Horia  │- judecător la Secţia a│
│Mihăianu      │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Virginia      │- judecător la Secţia a│
│Florentina    │II-a civilă            │
│Duminecă      │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Rodica Zaharia│- judecător la Secţia a│
│              │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ileana-Izabela│- judecător la Secţia a│
│Dolache Bogdan│II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Oana    │- judecător la Secţia a│
│Surdu         │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mărioara      │- judecător la Secţia a│
│Isailă        │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena Diana   │- judecător la Secţia  │
│Tămagă        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Claudia       │- judecător la Secţia  │
│Marcela       │de contencios          │
│Canacheu      │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Vasile Bîcu   │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ana Roxana    │- judecător la Secţia  │
│Tudose        │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Mihaela│- judecător la Secţia  │
│Voinescu      │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│              │- judecător la Secţia  │
│Cezar Hîncu   │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ioana Bogdan  │- judecător la Secţia  │
│              │penală                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mircea Mugurel│- judecător la Secţia  │
│Şelea         │penală                 │
└──────────────┴───────────────────────┘

    1. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.525/1/2022 este constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef al Secţiei judiciare, Antonia Eleonora Constantin.
    4. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Regulament.
    5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi.
    6. Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii, precum şi cu privire la faptul că la dosar au fost depuse hotărâri definitive contradictorii pronunţate de instanţele judecătoreşti, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    7. Constatând că nu există chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra recursului în interesul legii.
    8. Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, amintind orientările jurisprudenţiale identificate în ce priveşte problema de drept supusă dezlegării, arată că procurorul general apreciază că prima orientare jurisprudenţială este în litera şi spiritul legii, având o susţinere normativă, logică, sistematică şi o raportare globală la dispoziţiile art. 454 din Codul de procedură civilă, ca normă de excepţie de la regula instituită de dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură civilă. Această opinie are în vedere faptul că, pentru a fi incidentă soluţia exonerării părţii căzute în pretenţii de la plata acestor cheltuieli, trebuie îndeplinite cumulativ toate condiţiile pentru ca norma de excepţie să poată opera şi este în concordanţă cu raţiunile care stau la baza obligării părţii la plata cheltuielilor de judecată, ale punerii în întârziere şi ale caracterului de excepţie al normei conţinute de art. 454 din Codul de procedură civilă. Orientarea legiuitorului este una favorabilă soluţionării grabnice a litigiilor, astfel încât dispoziţia supusă interpretării are şi rolul de a facilita executarea ex ante conformă a obligaţiilor debitorului, prevenind declanşarea unor procese inutile. Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii de unificare a practicii judiciare, în sensul primei orientări jurisprudenţiale.
    9. Doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra admisibilităţii recursului în interesul legii.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
    I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    10. La data de 7 iulie 2022, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii vizând următoarea problemă de drept: în interpretarea dispoziţiilor art. 454 din Codul de procedură civilă, va fi exonerat pârâtul de la plata cheltuielilor de judecată în situaţia în care obiectul acţiunii îl reprezintă un litigiu din categoria celor nesusceptibile de procedura punerii în întârziere, respectiv un litigiu privind anularea unui act pentru care legea prevede că singura modalitate de anulare este contestaţia introdusă la instanţa competentă şi care poate fi formulată doar în cadrul unui termen de decădere (cum ar fi contestaţia la decizia de stabilire a pensiei, contestaţia la executare, plângerea contravenţională etc.) sau un litigiu în care hotărârea nu se poate pronunţa doar pe baza recunoaşterii pârâtului?
    11. Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la aceeaşi dată, formându-se Dosarul nr. 1.525/1/2022, cu termen de soluţionare la 17 octombrie 2022.

    II. Prevederile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, următoarele prevederi legale:
    Codul de procedură civilă    ART. 454

    "Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispoziţiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân aplicabile."

    Codul civil    ART. 1.522

    "(...) (5) Cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa obligaţia întrun termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligaţia este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului."

    III. Examenul practicii judiciare
    13. Din verificarea practicii instanţelor judecătoreşti, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi a identificat existenţa a două orientări în această problemă de drept.
    14. Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială, unele instanţe au apreciat că în litigiile în care obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o contestaţie formulată împotriva unui act pentru care legea prevede că singura modalitate de anulare este o contestaţie introdusă la instanţa judecătorească competentă într-un termen de decădere (cum ar fi contestaţia la decizia de stabilire a pensiei, contestaţia la executare, plângerea contravenţională etc.), iar după comunicarea cererii de chemare în judecată intimatul depune întâmpinare prin care învederează că este de acord cu anularea actului contestat (decizia de stabilire a pensiei, actul de executare silită, procesul-verbal de contravenţie etc.), totuşi, intimatul nu poate invoca beneficiul art. 454 din Codul de procedură civilă pentru a fi scutit de la plata cheltuielilor de judecată. Se arată şi că soluţia este aceeaşi în cazul unui litigiu în care hotărârea nu se poate pronunţa doar pe baza recunoaşterii.
    15. În motivarea opiniei se menţionează că regula din art. 454 din Codul de procedură civilă, care se regăsea şi în reglementarea anterioară (art. 275 din Codul de procedură civilă din 1865), impune următoarele două condiţii pentru ca beneficiul să poată fi invocat de către pârât:
    - pe de o parte, litigiul să fie din categoria celor susceptibile de procedura punerii în întârziere;
    – pe de altă parte, să nu fie vorba despre un litigiu în care recunoaşterea nu este admisă ca mijloc de probă sau în care hotărârea nu se poate pronunţa doar pe baza recunoaşterii.

    16. În ceea ce priveşte prima condiţie se constată că textul face expres trimitere la procedura punerii în întârziere (a debitorului) reglementată în Codul civil în titlul V - Executarea obligaţiilor, capitolul II - Executarea silită a obligaţiilor, secţiunea a 2-a - Punerea în întârziere a debitorului, respectiv în art. 1.521-1.526.
    17. Din formularea expresă a art. 454 din Codul de procedură civilă rezultă că acest text nu poate fi invocat decât în cazul litigiilor susceptibile de procedura punerii în întârziere, cum sunt cele de natură contractuală.
    18. În cazul în care obiectul acţiunii este o contestaţie împotriva unui act administrativ, cum ar fi o decizie de pensie, sau împotriva unui proces-verbal de contravenţie ori o contestaţie la executare, litigii pentru care legea prevede că pentru a obţine anularea actului cel interesat este obligat să urmeze direct calea unei contestaţii în instanţă în cadrul unui termen de decădere, prevederile art. 454 din Codul de procedură civilă nu pot fi invocate de pârâtul care, achiesând la susţinerile din contestaţie, după ce i-a fost comunicată, declară că este de acord cu anularea actului contestat sau chiar emite o decizie de revizuire din oficiu a actului anterior, achiesând la susţinerile părţii adverse.
    19. Această conduită este permisă de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), în situaţia deciziilor de pensie, potrivit art. 107 alin. (1); în acest caz, emiterea deciziei de revizuire duce la respingerea contestaţiei ca rămasă fără obiect, însă culpa procesuală care stă la baza acordării cheltuielilor de judecată aparţine doar intimatei (casa teritorială de pensii), contestatorul neavând altă posibilitate legală pentru a obţine anularea actului decât prin introducerea cererii de chemare în judecată.
    20. Astfel, art. 139 alin. (1) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 127/2019), prevede că: „Deciziile emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate, în termen de 45 de zile de la comunicare, la instanţa judecătorească competentă.“
    21. De asemenea, art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001), prevede că: „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia“, iar plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, conform art. 32 alin. (1).
    22. Nu în ultimul rând, Codul de procedură civilă prevede că:
    ART. 712

    "(1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare (...)"

    ART. 714

    "(1) Contestaţia se introduce la instanţa de executare. (...)
(3) Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare."

    ART. 715

    "(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile (...)"

    23. Aşadar, în astfel de litigii, pârâtul nu se poate afla de drept în întârziere şi nici nu există posibilitatea punerii acestuia în întârziere prealabil pornirii procesului.
    24. În ceea ce priveşte a doua condiţie se arată că atât în situaţia litigiilor enumerate anterior, cât şi în alte categorii de litigii, hotărârea de anulare a actului sau de stabilire ori contestare a filiaţiei nu se poate pronunţa doar pe baza recunoaşterii pârâtului, caz în care dispoziţiile art. 454 din Codul de procedură civilă nu pot fi invocate de pârâtul care este de acord cu admiterea acţiunii cel târziu la primul termen de judecată.
    25. În toate cazurile indicate anterior, chiar dacă intimatul este de acord cu admiterea contestaţiei, achiesând la susţinerile petentului, actul contestat nu poate fi anulat de instanţă prin simplul fapt al recunoaşterii, ci doar ca urmare a constatării nelegalităţii acestuia. La fel, în situaţia acţiunilor privind filiaţia, prevăzute de art. 421-434 din Codul civil, hotărârea judecătorească nu se poate pronunţa doar pe baza recunoaşterii pârâtului, ci numai ca urmare a administrării mijloacelor de probă permise de lege.
    26. S-a subliniat, pentru situaţia particulară a plângerii contravenţionale, în cazul admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate, că problema a fost analizată şi la întâlnirea preşedinţilor secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel de la Timişoara, din 22-23 aprilie 2021, soluţia unanimă fiind în sensul primei opinii.
    27. În ilustrarea acestei orientări jurisprudenţiale s-a depus un număr de 33 de hotărâri judecătoreşti relevante.
    28. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a reţinut că dispoziţiile art. 454 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile inclusiv în categoriile de litigii mai sus amintite.
    29. În motivarea acestei opinii se arată că textul prevede o cauză de exonerare a pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată indiferent de litigiu şi de obiectul acestuia. În plus, art. 1.522 alin. (5) din Codul civil, text la care trimite dispoziţia procesuală în discuţie, stabileşte că, atât timp cât pârâtul nu se afla de drept în întârziere şi nu a existat o punere în întârziere a lui de către reclamant anterior introducerii acţiunii, acesta poate invoca prevederile art. 454 din Codul de procedură civilă.
    30. Cu titlu de exemplu, prin Decizia civilă nr. 991 din 11 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 675/113/2021, s-a reţinut că, în cazul în care a fost emisă o decizie de revizuire din oficiu a pensiei până la primul termen de judecată, dispoziţiile art. 454 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile, iar intimata (casa teritorială de pensii) poate invoca acest text pentru a obţine exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată. S-a argumentat că, deşi Legea nr. 263/2010 prevede că pensionarul nemulţumit de o decizie are posibilitatea să o conteste în instanţă, există şi instituţia revizuirii prevăzută de art. 107 din lege, în situaţia în care se constată existenţa unor erori, care pot fi corectate de casa de pensii, din oficiu sau la cererea asiguratului. S-a apreciat că pensionarul (petentul) poate solicita mai întâi casei teritoriale de pensii emiterea unei decizii de revizuire în conformitate cu acest text de lege, cererea astfel formulată având valoarea unei puneri în întârziere. Ca urmare, chiar dacă s-a constatat culpa procesuală a pârâtei, aceasta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, cu nerespectarea art. 454 din Codul de procedură civilă, care prevede o cauză de exonerare a pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată, independentă de culpa acestuia, pentru simplul motiv că a recunoscut pretenţiile reclamantului într-un termen rezonabil, înainte de primul termen de judecată, fără să fi fost pus în întârziere anterior intentării procesului.
    31. Autorul sesizării a depus un număr de 16 hotărâri judecătoreşti relevante pronunţate de instanţele naţionale, în sensul acestei orientări jurisprudenţiale.

    IV. Opinia titularului sesizării - Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi
    32. Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi nu şi-a exprimat opinia cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării cu recurs în interesul legii.

    V. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    33. Cu Adresa nr. 1.820/C/2.447/III-5/2022 a fost transmis punctul de vedere al procurorului general, prin care s-a solicitat, în principal, respingerea ca inadmisibil a recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi, în subsidiar, admiterea acestuia şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii în problema de drept sesizată.
    34. Pe fondul sesizării s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 454 din Codul de procedură civilă, pârâtul nu poate fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată în situaţia în care obiectul acţiunii îl reprezintă un litigiu din categoria celor nesusceptibile de procedura punerii în întârziere, precum şi în litigiile care nu pot fi soluţionate doar pe baza recunoaşterii pârâtului, iar verificarea în concret a celor două aspecte revine instanţelor învestite cu soluţionarea cauzelor.

    VI. Opinia judecătorilor-raportori
    35. Judecătorii-raportori, constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării cu recurs în interesul legii, au apreciat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 454 din Codul de procedură civilă, pârâtul nu poate fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată în situaţia în care obiectul acţiunii îl reprezintă un litigiu din categoria celor nesusceptibile de procedura punerii în întârziere sau un litigiu în care hotărârea nu se poate pronunţa doar pe baza recunoaşterii pârâtului.

    VII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii raportori şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:
    VII.1. Asupra admisibilităţii sesizării cu recurs în interesul legii
    36. În conformitate cu dispoziţiile art. 514 din Codul de procedură civilă, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.
    37. Faţă de acestea, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a fost legal învestită cu judecarea prezentului recurs în interesul legii de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi.
    38. Potrivit dispoziţiilor art. 515 din Codul de procedură civilă, recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.
    39. Din conţinutul acestei norme se desprind condiţiile ce trebuie îndeplinite de o sesizare cu acest obiect pentru a fi declarată admisibilă, respectiv:
    - existenţa unei probleme de drept care să fi făcut obiectul unor litigii înregistrate pe rolul instanţelor de judecată;
    – problema de drept să fi fost soluţionată în mod diferit de instanţele de judecată, aspect care să fie dovedit prin hotărârile judecătoreşti definitive anexate sesizării.

    40. În privinţa caracteristicilor problemei de drept supuse analizei prin acest mecanism de unificare a practicii judiciare, prin jurisprudenţa deja creată s-a statuat în sensul că recursul în interesul legii este considerat admisibil numai dacă textul legal este, în sine, interpretabil:
    "58. (...) Recursul în interesul legii poate fi admisibil numai atunci când dispoziţiile legale sunt neclare, confuze, îndoielnice, incomplete şi primesc o interpretare diferită din partea instanţelor de judecată, astfel că până la intervenţia legiuitorului instanţa supremă este chemată să dea dezlegarea corectă problemelor de drept ridicate.
    Noţiunea de «interpretare», precum şi expresia «aplicarea unitară a legii», folosite de legiuitor, exprimă ideea că s-a căutat, cu firească prudenţă, evitarea nesocotirii principiului constituţional al supremaţiei legii, precum şi a schimbării rolului instanţei supreme din acela de «a zice dreptul» cu acela de «a face dreptul».
    A interpreta un text de lege înseamnă a lămuri înţelesul acestuia, a-l explica, a determina configuraţia reală a normei de drept, şi nu a da o altă reglementare raporturilor sociale respective“. (Decizia nr. 14 din 28 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 22 septembrie 2021)."

    41. Per a contrario, ori de câte ori legea este clară, precisă şi completă, însă judecătorul face o aplicare greşită a acesteia, ca urmare a unei interpretări eronate sau arbitrare, nu este îndeplinită condiţia primară, aceea a existenţei unei probleme de drept, care să justifice intervenţia instanţei supreme în procedura recursului în interesul legii. În acest sens, prin Decizia nr. 30 din 16 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, s-a statuat că: „(...) textele de lege enunţate, fiind clare şi lipsite de echivoc, nu suntem în prezenţa unei ambiguităţi de reglementare, astfel încât nu se poate considera că problema de drept supusă examinării este susceptibilă de a fi soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti (...)“.
    42. Prin urmare, numai în cazul unei norme de drept neclare, susceptibile de interpretări diferite, care a generat soluţii jurisprudenţiale diferite, reflectate într-un număr consistent de hotărâri potrivnice, se justifică intervenţia instanţei supreme prin intermediul recursului în interesul legii. Doar o problemă de drept reală, de interes, soluţionată diferit la nivelul instanţelor judecătoreşti, poate determina necesitatea unei dezlegări din partea instanţei supreme şi nu aplicarea greşită a unei norme clare şi neîndoielnice de către unele instanţe în mod izolat (din prudenţă excesivă, eroare, neştiinţă, rea-voinţă).
    43. Este necesar, totodată, ca, în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti definitive, anexate cererii de recurs în interesul legii, să poată fi identificate dispoziţia legală interpretată şi aplicată, precum şi silogismul juridic de interpretare a normei legale, cel care a condus la o aplicare neunitară. Soluţiile diferite trebuie să rezulte din chiar conţinutul neclar al normei, susceptibil de interpretări diferite, de natură a conduce la concluzii contradictorii, în una şi aceeaşi situaţie juridică, şi nu din aplicări nuanţate ale normei raportat la aspecte factuale reţinute în mod particular în fiecare litigiu. Numai în aceste condiţii se justifică intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a da o interpretare legii, asigurând aplicarea ei unitară, inclusiv în cazul unor texte normative neclare, confuze, contradictorii.
    44. În raport cu consideraţiile anterior enunţate, se constată că prezenta sesizare are ca obiect interpretarea normei cuprinse în art. 454 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia: „Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispoziţiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân aplicabile.“
    45. Cu excepţia tezei finale, norma se regăsea şi în dispoziţiile Codului de procedură civilă din 1865 şi a fost analizată în doctrina de specialitate, inclusiv sub aspectele invocate în cuprinsul sesizării Colegiului de conducere al Curţii de Apel Galaţi.
    46. Analizând hotărârile judecătoreşti anexate cererii de recurs în interesul legii, se constată existenţa unei practici neunitare, reflectată într-un număr consistent de hotărâri potrivnice, care relevă existenţa unei probleme de drept de actual interes.
    47. Chiar dacă soluţia reflectată într-o serie de hotărâri poate fi considerată rezultatul interpretării şi aplicării normei de drept în raport cu situaţia de fapt a litigiului, rămân suficiente elemente care să susţină premisa existenţei unei practici neunitare. Câtă vreme există o practică neunitară, şi ea nu este una izolată, fiind generată de o problemă de drept reală, instanţa supremă trebuie să se pronunţe asupra sesizării formulate.
    48. În ceea ce priveşte modalitatea de formulare a întrebării ce face obiectul sesizării, autorul acesteia solicită să se răspundă la următoarea problemă: în interpretarea dispoziţiilor art. 454 din Codul de procedură civilă, va fi exonerat pârâtul de la plata cheltuielilor de judecată în situaţia în care obiectul acţiunii îl reprezintă un litigiu din categoria celor nesusceptibile de procedura punerii în întârziere, respectiv un litigiu privind anularea unui act pentru care legea prevede că singura modalitate de anulare este contestaţia introdusă la instanţa competentă şi care poate fi formulată doar în cadrul unui termen de decădere (cum ar fi contestaţia la decizia de stabilire a pensiei, contestaţia la executare, plângerea contravenţională etc.) sau un litigiu în care hotărârea nu se poate pronunţa doar pe baza recunoaşterii pârâtului?
    49. Întrebarea astfel adresată are două componente: o latură abstractă referitoare la interpretarea normei, de interes şi cu aplicabilitate generală, care urmăreşte să verifice dacă dispoziţiile art. 454 din Codul de procedură civilă pot fi interpretate în sensul exonerării pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată în situaţia în care obiectul acţiunii îl reprezintă un litigiu din categoria celor nesusceptibile de procedura punerii în întârziere sau un litigiu în care hotărârea nu se poate pronunţa doar pe baza recunoaşterii pârâtului, dar şi o extindere la diferite situaţii în care se consideră a deveni incidentă, enumerate exemplificativ (un litigiu privind anularea unui act pentru care legea prevede că singura modalitate de anulare este contestaţia introdusă la instanţa competentă şi care poate fi formulată doar în cadrul unui termen de decădere, cum ar fi contestaţia la decizia de stabilire a pensiei, contestaţia la executare, plângerea contravenţională etc.).
    50. Din perspectiva condiţiilor instituite pentru promovarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii reţine că se impune reformularea întrebării care să restrângă analiza instanţei supreme la interpretarea unitară a normei de drept enunţate, respectiv dacă „în interpretarea dispoziţiilor art. 454 din Codul de procedură civilă pârâtul poate fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată în situaţia în care obiectul acţiunii îl reprezintă un litigiu din categoria celor nesusceptibile de procedura punerii în întârziere sau un litigiu în care hotărârea nu se poate pronunţa doar pe baza recunoaşterii pârâtului“, rămânând în sarcina instanţelor de drept comun să aplice norma astfel interpretată în diferitele situaţii litigioase ce vor apărea pe rolul acestora.
    51. Aşa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa anterioară, pornind de la aptitudinea sesizării cu un recurs în interesul legii de a conduce la atingerea scopului acestuia, acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, această aptitudine implică, pe lângă îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate statuate în art. 515 din Codul de procedură civilă, şi modalitatea de identificare a obiectului sesizării într-o chestiune punctuală, caracterizată, de natură să ducă la lămurirea interpretării şi aplicării textului de lege supus examenului în cadrul acestei proceduri, printr-o dezlegare de principiu, generică, ce rezolvă întreaga problematică a unui text de lege (spre exemplu, deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 11 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 13 iulie 2016; nr. 23 din 6 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 23 ianuarie 2018, şi nr. 20 din 15 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1071 din 18 decembrie 2018).
    52. Prin urmare, excedează acestui demers de unificare a practicii judiciare situaţiile în care, stabilind circumstanţele unei cauze - atribut exclusiv al instanţei sesizate cu litigiul, instanţele realizează, uneori în mod diferenţiat, aplicarea unei dispoziţii legale, dispoziţie care are întotdeauna un caracter general şi impersonal, din care judecătorii trebuie să extragă esenţa aplicării la un caz concret.
    53. În considerarea analizei anterioare şi a limitelor subliniate, prezentul recurs în interesul legii este admisibil, iar scopul acestei proceduri este asigurarea interpretării şi aplicării unitare a prevederilor art. 454 din Codul de procedură civilă pentru curmarea divergenţelor de jurisprudenţă, înainte ca ele să se accentueze.

    VII.2. Asupra fondului recursului în interesul legii
    54. În dezlegarea problemei de drept enunţate se va porni de la dispoziţiile de ordin general prevăzute de art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care instituie regula potrivit căreia: „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.“
    55. În mod constant, s-a subliniat că fundamentul obligării la plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a celui care a determinat iniţierea unui proces sau a promovat un proces lipsit de fundament juridic lato sensu. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat la paragraful 82 al Deciziei nr. 59 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 6 noiembrie 2017, că, în scopul determinării culpei procesuale, care constituie fundament al plăţii cheltuielilor de judecată, în sensul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, interesează, în egală măsură, atât rezultatul procesului, cât şi conduita părţilor manifestată anterior litigiului ori pe parcursul acestuia.
    56. Culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, ca temei factual al obligării la plata cheltuielilor de judecată, constituie premisa art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi este analizată de instanţele de judecată în concret, în fiecare litigiu în parte, atât în funcţie de rezultatul final al acestuia, cât şi de conduita manifestă a părţilor, premergător şi în cursul judecăţii, putându-se aprecia şi asupra realităţii, necesităţii sau caracterului rezonabil al sumelor solicitate cu acest titlu, pentru evitarea abuzurilor de drept procesual.
    57. De la regula enunţată, dispoziţiile art. 454 din Codul de procedură civilă instituie o excepţie, cea a exonerării pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată: „Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispoziţiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân aplicabile.“
    58. Conform art. 1.522 alin. (5) din Codul civil, „Cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa obligaţia într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligaţia este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului“.
    59. Având natura unei excepţii de la regula generală prevăzută de art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dispoziţiile art. 454 din acelaşi act normativ trebuie să rămână de strictă interpretare şi aplicare, potrivit principiului exceptio est strictissimae interpretationis.
    60. Or, determinarea sferei de reglementare şi aplicare a acestei excepţii nu poate porni decât de la raţiunea instituirii sale, respectiv încurajarea conduitelor de natură a împiedica declanşarea unor demersuri judiciare ce ar putea fi evitate printrun comportament diligent sau a limita impactul, durata şi costurile acestora, în ambele cazuri urmărindu-se a se preîntâmpina unele forme de abuz procesual.
    61. Ca atare, pentru ca pârâtul să beneficieze de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de legiuitor, doar în acest mod putând fi preîntâmpinat comportamentul abuziv al ambelor părţi, încurajându-se executarea voluntară a obligaţiilor şi soluţionarea amiabilă a litigiilor. Prin urmare, ori de câte ori recunoaşterea pârâtului, prin modalitatea sau momentul realizării sale, nu poate servi ab initio scopurilor urmărite de legiuitor prin instituirea excepţiei, acesta nu poate beneficia de aplicarea dispoziţiei exoneratoare.
    62. În scopul determinării sferei de aplicare a dispoziţiilor ce fac obiectul prezentei sesizări, alternativ interpretării teleologice expuse anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a proceda la analiza sistematică, logică şi gramaticală a textului art. 454 din Codul de procedură civilă, care în prima sa teză face trimitere la recunoaşterea pretenţiilor reclamantului de către pârât. Ca atare, aceste dispoziţii, derogatorii de la regula achitării de către partea căzută în pretenţii a cheltuielilor de judecată, sunt aplicabile doar în cazurile în care litigiul vizează o pretenţie a reclamantului care să poată fi recunoscută şi în care, din punct de vedere legal, recunoaşterea pârâtului poate avea ca efect stingerea procesului. Exonerarea prevăzută de art. 454 din Codul de procedură civilă acţionează în favoarea pârâtului care a recunoscut pretenţiile reclamantului în forma şi până la termenele prevăzute de acest text, cu condiţia ca litigiul să fie de natură a se stinge prin simpla recunoaştere a pretenţiilor de către pârât, recunoaştere care prin ea însăşi poate conduce la realizarea în substanţă a pretenţiilor reclamantului, şi nu doar la valorificarea ei în plan probatoriu de către instanţă.
    63. Textul analizat mai stabileşte că este aplicabil în situaţia în care pârâtul nu a fost pus în întârziere de către reclamant sau nu este de drept în întârziere, fiind deci aplicabil litigiilor compatibile cu aceste noţiuni juridice. Astfel, prin efectul pe care îl produc, acela al exonerării pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată, dispoziţiile art. 454 din Codul de procedură civilă îndeplinesc o funcţie sancţionatoare faţă de reclamant, pentru uşurinţa manifestată de această parte în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de a sesiza instanţa cu cererea de chemare în judecată, fără a uza de instituţia punerii în întârziere a debitorului obligaţiei pretinse, pusă de lege la dispoziţia sa. Practic, chiar dacă a câştigat procesul, reclamantul, care a acţionat intempestiv, va suporta propriile cheltuieli de judecată, fără a avea posibilitatea de a le recupera de la partea adversă, căzută în pretenţii, prin clemenţa legiuitorului, aceasta din urmă fiind exonerată de la plata acestor cheltuieli.
    64. Potrivit art. 1.522 alin. (1) şi (3) din Codul civil, „(1) Debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligaţiei, fie prin cererea de chemare în judecată.(...) (3) Prin notificare trebuie să se acorde debitorului un termen de executare, ţinând seama de natura obligaţiei şi de împrejurări. Dacă prin notificare nu se acordă un asemenea termen, debitorul poate să execute obligaţia într-un termen rezonabil, calculat din ziua comunicării notificării“.
    65. De asemenea, cazurile în care debitorul se află de drept în întârziere sunt stabilite de dispoziţiile art. 1.523 din Codul civil, respectiv „când s-a stipulat că simpla împlinire a termenului stabilit pentru executare produce un asemenea efect“, „în cazurile anume prevăzute de lege“, precum şi când: „a) obligaţia nu putea fi executată în mod util decât într-un anumit timp, pe care debitorul l-a lăsat să treacă, sau când nu a executat-o imediat, deşi exista urgenţă; b) prin fapta sa, debitorul a făcut imposibilă executarea în natură a obligaţiei sau când a încălcat o obligaţie de a nu face; c) debitorul şi-a manifestat în mod neîndoielnic faţă de creditor intenţia de a nu executa obligaţia sau când, fiind vorba de o obligaţie cu executare succesivă, refuză ori neglijează să îşi execute obligaţia în mod repetat; d) nu a fost executată obligaţia de a plăti o sumă de bani, asumată în exerciţiul activităţii unei întreprinderi; e) obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale“.
    66. Din interpretarea logico-juridică a dispoziţiilor legale anterior citate rezultă că recunoaşterea pretenţiilor de către pârât în condiţiile art. 454 din Codul de procedură civilă vizează obligaţii care pot fi executate chiar de către acesta şi nu prin intermediul altor instituţii sau instanţe judecătoreşti, fiind compatibilă doar cu acele litigii care privesc drepturi de care pârâtul poate dispune şi care pot fi soluţionate exclusiv în baza acestei recunoaşteri, fără administrarea altor probe, neputând fi vorba de un litigiu în care recunoaşterea nu este admisă ca mijloc de probă sau în care hotărârea nu se poate pronunţa numai pe baza recunoaşterii.
    67. De altfel, noţiunea de recunoaştere a pretenţiilor o regăsim în art. 436 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „(1) Când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretenţiile reclamantului, instanţa, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoaşterii“, iar „(2) Dacă recunoaşterea este parţială, judecata va continua cu privire la pretenţiile rămase nerecunoscute, instanţa urmând a pronunţa o nouă hotărâre asupra acestora“. Ca atare, în sensul dispoziţiilor procesual civile, „recunoaşterea“ reprezintă un act juridic procesual de dispoziţie, prin care una dintre părţile litigante achiesează la pretenţiile ridicate împotriva sa de către cealaltă parte, însă achiesarea pârâtului nu poate avea loc în procesele în care sunt angajate drepturi asupra cărora nu se poate dispune.
    68. În concluzie, recunoaşterea pârâtului, privită ut singuli, este necesară, dar nu şi suficientă pentru aplicarea normei de la art. 454 din Codul de procedură civilă, fiind, în plus, obligatorie îndeplinirea şi a celorlalte condiţii: condiţia negativă, aceea ca pârâtul să nu fi fost pus în întârziere prealabil pornirii procesului (ceea ce ar putea pune în discuţie culpa procesuală a reclamantului care a acţionat intempestiv, fără a încerca să soluţioneze disputa anterior sesizării instanţei, oferind pârâtului un interval de timp pentru a-şi executa obligaţiile) sau să nu se fi aflat de drept în întârziere (caz în care culpa procesuală a pârâtului este evidentă), şi condiţia pozitivă, ca hotărârea ce va fi pronunţată în cauză să poată fi dată doar pe baza recunoaşterii pârâtului, adică poziţia procesuală a acestei părţi să aibă un efect util, în sensul de a fi aptă să conducă, prin ea însăşi, la soluţionarea rapidă a litigiului, fără administrarea altor probe.

    69. Dincolo de această interpretare generală a prevederilor art. 454 din Codul de procedură civilă, în raport cu scopul şi limitele recursului în interesul legii detaliate anterior, revine instanţelor de drept comun să aplice aceste dispoziţii în concret, în fiecare litigiu dedus judecăţii, în funcţie de specificul procedurilor urmate şi de efectul conduitei părţilor asupra cursului procesului.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi, în consecinţă, stabileşte că:
    În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 454 din Codul de procedură civilă, pârâtul nu poate fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată în situaţia în care obiectul acţiunii îl reprezintă un litigiu din categoria celor nesusceptibile de procedura punerii în întârziere sau un litigiu în care hotărârea nu se poate pronunţa doar pe baza recunoaşterii pârâtului.

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2022.

                    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    Corina-Alina Corbu
                    Magistrat-asistent,
                    Elena Adriana Stamatescu

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 21 din 17 octombrie 2022

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 21 din 17 octombrie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 454 din Codul de procedură civilă

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 21 din 17 octombrie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 454 din Codul de procedură civilă