Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 209 din 30 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 209 din 30 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 521 din 5 iulie 2017
Comenteaza legea

┌────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu      │- preşedinte        │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache       │- judecător         │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu      │- judecător         │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător         │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător         │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru│- judecător         │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător         │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila        │- judecător         │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Cristina Teodora Pop│- magistrat-asistent│
└────────────────────┴────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală, din oficiu, în Dosarul nr. 5.607/302/2016, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 979 D/2016.
    2. La apelul nominal răspunde partea Vlad Papazul, prezentă personal. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care susţine că textul criticat este neconstituţional, întrucât condiţionează exercitarea dreptului la vizite intime de plata sumelor de bani necesare pentru plata taxelor notariale.
    4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că exercitarea dreptului la viaţă intimă, în cazul persoanelor condamnate, a căror existenţă se desfăşoară o bună bucată de timp într-un mediu închis, nu poate fi făcută în aceleaşi condiţii cu exercitarea aceluiaşi drept în cazul persoanelor libere. Se susţine, prin urmare, că dreptul anterior menţionat de către persoanele aflate în detenţie este exercitat în condiţii specifice cadrului în care vizitele intime urmează să se desfăşoare. Se arată, de asemenea, că există o egalitate creată prin lege şi o egalitate creată în cadrul legii şi că legiuitorul a creat o stare de drept care să asigure persoanelor aflate în situaţii identice condiţii identice de exercitare, creând o situaţie de egalitate în lege şi prin lege. Se mai susţine că taxa notarială pentru o astfel de procedură este una modică, neexistând o discriminare bazată pe avere între persoanele care trebuie să o plătească şi cele care îşi pot exercita dreptul la vizită intimă fără a plăti o astfel de sumă şi că, dimpotrivă, conform art. 70 din Legea nr. 254/2013, persoanele condamnate pot obţine venituri din munca prestată în penitenciar şi pot să primească bani din partea membrilor familiei sau a altor persoane, bani care pot fi folosiţi pentru plata de taxe notariale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 13 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.607/302/2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 69 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată din oficiu într-un dosar ce are ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva măsurilor privitoare la exercitarea dreptului la vizită intimă, prevăzut la art. 69 din Legea nr. 254/2013, în timpul arestului preventiv.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 254/2013 sunt excesive, prin condiţionarea exercitării dreptului la vizită intimă de existenţa unei declaraţii pe propria răspundere, autentificată notarial, prin care să fie făcută dovada existenţei unei relaţii de parteneriat. Se susţine că scopul urmărit de legiuitor prin impunerea acestei condiţii poate fi atins şi printr-o simplă declaraţie pe proprie răspundere a persoanei aflate în detenţie, semnată sau dată în faţa unui funcţionar public din cadrul penitenciarului ori în faţa judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la respectivul penitenciar, declaraţii ce pot fi făcute fără plata unei sume de bani. Se arată că textul criticat creează inegalitate între persoanele deţinute, acordându-le posibilitatea de a-şi exercita dreptul la vizită intimă în funcţie de avere, criteriu de discriminare prevăzut la art. 4 alin. (2) din Constituţie.
    7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, mai întâi, că, în mod corect, având în vedere argumentele formulate în susţinerea excepţiei, dispoziţiile art. 69 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 ar fi trebui raportate la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât acestea sunt cele care prevăd egalitatea în drepturi, art. 4 alin. (2) din Legea fundamentală nefăcând decât să enumere criteriile de discriminare. Se susţine însă că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate şi că acesta este încălcat doar atunci când la situaţii egale este aplicat un regim juridic diferit, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă. Se observă, în acest sens, că dreptul prevăzut la art. 69 din Legea nr. 254/2013 este acordat, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii şi fără discriminări, şi că impunerea unor taxe în vederea exercitării acestui drept nu este de natură a afecta egalitatea în drepturi astfel asigurată. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în domeniul taxelor judiciare de timbru, respectiv la Decizia nr. 391 din 26 aprilie 2012.
    9. Avocatul Poporului susţine că prevederile art. 69 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 sunt neconstituţionale. Se susţine că a condiţiona acordarea dreptului la vizită intimă de dovedirea relaţiei de parteneriat prin declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar, nu apare ca fiind necesar într-o societate democratică şi nici nu este aplicată în mod nediscriminatoriu, nefiind justificat de necesitatea realizării scopului educativ al pedepselor. Prin urmare, condiţionarea criticată nu este proporţională cu scopul legitim urmărit, fiind de natură a încălca dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, prevăzut la art. 26 din Constituţie, precum şi prevederile constituţionale ale art. 4 alin. (2), care garantează egalitatea între cetăţeni. În acest sens, se arată că, prin Hotărârea din 9 octombrie 2008, pronunţată în Cauza Moiseyev împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut încălcarea art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, motivată de restrângerea nejustificată a vizitelor familiei în penitenciare. Într-o altă speţă, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a constatat că este deosebit de important pentru deţinuţi să menţină şi să dezvolte legături de familie pentru a suporta mai bine viaţa în închisoare şi a fi pregătiţi în vederea reinserţiei sociale (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 22 octombrie 1997, pronunţată în Cauza E.L.H şi P.B.H împotriva Regatului Unit). Se mai arată că respectarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată impune autorităţilor statului atât obligaţii negative, urmărind apărarea individului împotriva oricăror ingerinţe arbitrare a puterii publice în exercitarea prerogativelor ce asigură însuşi conţinutul acestui drept, cât şi obligaţii pozitive, inerente asigurării respectului efectiv al vieţii de familie, care pot implica şi necesitatea adoptării de măsuri de protecţie a vieţii private, chiar cu privire la relaţiile dintre indivizi. Aşa fiind, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în Hotărârea din 22 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Ignaccolo-Zenide împotriva României, că autorităţile statului trebuie să se doteze cu un arsenal juridic adecvat şi suficient care să aibă ca scop îndeplinirea acestor obligaţii pozitive ce le revin, în temeiul art. 8 din Convenţie. În aceste condiţii, se conchide că soluţia legislativă supusă controlului de constituţionalitate, ce limitează într-o manieră nejustificată dreptul la vizită intimă al persoanei condamnate, nu întruneşte exigenţele constituţionale ale art. 26 alin. (1) care obligă autorităţile publice să respecte şi să ocrotească viaţa intimă, familială şi privată.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 69 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „Dovada existenţei relaţiei de parteneriat se face prin declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar.“
    13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 4 alin. (2) referitoare la criteriile de discriminare şi ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 222 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 2 iunie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. b) şi ale art. 110 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 254/2013, reţinând că, în privinţa vizitelor intime, Legea nr. 254/2013 prevede un regim juridic diferit pentru persoanele care execută măsura arestului preventiv, faţă de cel reglementat cu privire la persoanele condamnate la pedepse penale definitive privative de libertate. S-a arătat, în acest sens, că asigurarea diferită a acestui drept pentru persoane care se află în situaţii juridice similare este discriminatorie, dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu are un scop legitim sau dacă nu există proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit de legiuitor. Raportând aceste considerente la excepţia ridicată în cauză, Curtea a constatat că situaţia persoanelor arestate preventiv şi cea a persoanelor condamnate la pedepse penale privative de libertate nu este diferită şi că, pe durata executării măsurilor preventive şi a pedepselor definitive privative de libertate, persoanele astfel deţinute se află, din perspectiva dreptului la vizite intime, în situaţii juridice obiectiv similare, astfel că tratamentul juridic diferit instituit prin Legea nr. 254/2013 nu are ca fundament o justificare legitimă şi rezonabilă. Mai mult, prin aceeaşi decizie, s-a reţinut că, atât timp cât legea nu prevede criterii de evaluare a gradului de securitate privind persoana, neasigurarea dreptului la vizită intimă persoanelor arestate preventiv este discriminatorie, neîntrunind condiţiile de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. S-a invocat, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 9 iulie 2013, pronunţată în Cauza Varnas împotriva Lituaniei, paragraful 119, prin care instanţa europeană a făcut trimitere la Recomandarea Rec (2006) 2 a Comitetului de Miniştri către statele membre ale Consiliului Europei privind regulile europene referitoare la pedeapsa închisorii, adoptată la 11 ianuarie 2006, conform căreia, exceptând restricţia impusă pentru o anumită perioadă de timp, de către o anumită autoritate judiciară, într-un anumit caz, persoanele private de libertate şi necondamnate definitiv au dreptul de a primi vizite şi de a comunica cu membrii familiei la fel ca persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate definitive. În consecinţă, instanţa europeană a stabilit că restricţionarea dreptului la vizite conjugale pe durata detenţiei, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă din partea autorităţilor pentru diferenţa de tratament creată, constituie o discriminare, ce contravine prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării în coroborare cu cele ale art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţie (paragrafele 121 şi 122). A fost, de asemenea, invocată Hotărârea din 6 iunie 2009, pronunţată în Cauza Moiseyev împotriva Rusiei, paragrafele 258-259, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, referitor la lipsa contactului cu vizitatorii, că persoana deţinută în timpul derulării procesului penal, care a fost lipsită fizic de contactul cu vizitatorii în timpul detenţiei sale de 3 ani şi jumătate, în lipsa unei nevoi demonstrate de izolare, cum sunt motivele de securitate, a suferit o ingerinţă nejustificată în dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.
    15. Analizând jurisprudenţa anterior invocată, Curtea reţine că soluţia astfel pronunţată are în vedere existenţa unei discriminări între persoanele aflate în executarea unor măsuri preventive privative de libertate şi persoanele care execută pedepse penale privative de libertate, sub aspectul asigurării dreptului la vizite intime în perioada detenţiei, şi nu modalităţile concrete în care acest drept poate fi exercitat.
    16. Cu privire la acest din urmă aspect, Curtea constată că dispunerea unei măsuri preventive de libertate presupune, prin natura sa, limitarea exercitării mai multor drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei în cauză, printre care şi a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, prevăzut la art. 26 din Constituţie şi art. 8 din Convenţie. Astfel, exercitarea dreptului fundamental anterior referit este limitată, fiind circumscrisă nevoii realizării scopului procesului penal. Realizarea acestui scop presupune, printre altele, reglementarea exactă a procedurilor de efectuare a vizitelor, dar şi impunerea unor restricţii referitoare la persoanele care pot efectua asemenea vizite.
    17. Pentru aceste motive, legiuitorul a condiţionat acordarea dreptului prevăzut la art. 69 din Legea nr. 254/2013 de dovedirea existenţei relaţiei de parteneriat printr-o declaraţie pe propria răspundere autentificată notarial, aspect ce constituie o aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 18 iunie 2014, conform cărora activitatea notarială asigură persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice civile, în conformitate cu legea. Aceasta întrucât procedura autentificării notariale a declaraţiilor, prin caracterul ei formal şi solemn şi prin desfăşurarea sa în faţa unui notar public, persoană învestită să îndeplinească un serviciu de interes public, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, atrage atenţia asupra importanţei corectitudinii conţinutului respectivelor declaraţii. Prin urmare, prevederea soluţiei juridice criticate în cuprinsul art. 69 din Legea nr. 254/2013 oferă persoanei aflate în detenţie posibilitatea unei mai bune reprezentări a consecinţelor faptelor sale. În acest fel, prin reglementarea condiţiei criticate, legiuitorul a instituit un control mai riguros al declaraţiilor făcute de persoanele aflate în detenţie, în vederea exercitării dreptului la vizită intimă. Aceeaşi condiţie, prevăzută la art. 69 alin. (4) din Legea nr. 254/2013, se impune a fi coroborată cu efectele juridice generale ale declaraţiilor notariale, care, conform art. 99 alin. (3) din legea anterior menţionată, fac dovada, până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane, dar şi cu consecinţele realizării unor declaraţii false. Aceasta întrucât includerea în conţinutul declaraţiilor pe proprie răspundere autentificate notarial a unor date neconforme cu realitatea poate atrage răspunderea penală a autorului pentru infracţiunea de fals în declaraţii, potrivit art. 326 din Codul penal.
    18. Având în vedere aceste considerente, precum şi faptul că asigurarea dreptului la vizită intimă în cursul executării pedepselor şi a măsurilor preventive privative de libertate are ca scop protejarea vieţii private şi de familie, Curtea reţine că impunerea condiţiei constatării existenţei unei relaţii de parteneriat prin declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar, este necesară şi adecvată scopului urmărit de legiuitor prin reglementarea textului criticat, realizând un just echilibru între interesul social, prevăzut la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, constând în formarea în conduita persoanelor aflate în detenţie a unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă, în vederea reintegrării lor în societate, şi cel individual, constând în protejarea efectivă a vieţii private şi de familie a acestor persoane.
    19. În acest sens, prin Decizia nr. 222 din 2 aprilie 2015, paragraful 16, Curtea a reţinut că legiuitorul, potrivit atribuţiilor sale constituţionale, prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi în marja de apreciere conferită de către acestea, are dreptul de a restricţiona vizitele intime pentru persoanele aflate în locuri de detenţie. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 9 iulie 2013, pronunţată în Cauza Varnas împotriva Lituaniei, paragrafele 108, 109 şi 118, a constatat că, deşi privarea de libertate a unei persoane presupune limitări ale vieţii sale private şi de familie, este esenţial dreptul persoanei în cauză de a menţine legătura cu membrii apropiaţi ai familiei sale şi că restricţiile referitoare la numărul vizitelor, la supravegherea acestor vizite şi, dacă natura faptei săvârşite o justifică, supunerea persoanei aflate în detenţie la un anumit regim de executare sau la anumite feluri ale vizitelor constituie interferenţe în dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, prevăzut la art. 8 din Convenţie, fără a constitui încălcări ale acestui drept. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a remarcat că mai mult de jumătate din statele membre ale Consiliului Europei au prevăzut în legislaţia internă dreptul deţinuţilor la vizite conjugale, cu limitări şi restricţii specifice, dar că prevederile Convenţiei nu trebuie interpretate în sensul că ele obligă statele semnatare să reglementeze acest fel de vizite. S-a arătat, de asemenea, că acesta este un aspect cu privire la care statele părţi au o largă marjă de apreciere, având libertatea de a stabili singure măsurile ce trebuie luate pentru implementarea dispoziţiilor Convenţiei, în raport cu nevoile şi resursele comunităţii sau ale individului. S-a observat că restricţiile referitoare la dreptul la vizită al persoanelor deţinute sunt aplicabile, cu titlu general, în funcţie de motivele privării de libertate a acestora şi din considerente de securitate.
    20. Pentru aceste motive, Curtea reţine că impunerea unui tratament juridic diferit al vizitelor intime în penitenciare, în privinţa categoriilor de persoane care pot efectua astfel de vizite, precum şi a condiţiei dovedirii existenţei unei relaţii de parteneriat, prin declaraţie pe propria răspundere, autentificată pe cale notarială, nu este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 4 alin. (2) referitoare la criteriile de discriminare şi ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea între cetăţeni. În acest sens, Curtea constată că prezintă relevanţă acordarea de către stat a dreptului la vizită intimă persoanelor care execută pedepse penale şi măsuri preventive privative de libertate, condiţia constatării relaţiilor de parteneriat prin declaraţie notarială nefiind de natură a limita exercitarea dreptului anterior menţionat. Reglementarea acestui din urmă aspect reprezintă opţiunea legiuitorului şi se încadrează în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie.
    21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia I penală, din oficiu, în Dosarul nr. 5.607/302/2016 şi constată că dispoziţiile art. 69 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti – Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 30 martie 2017.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 209 din 30 martie 2017

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
Inscrie e-mailul tau pentru a primi zilnic
informatii despre CE, CAND si CUM s-a intamplat
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016