Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. II art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013, art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015“, excepţie ridicată de Florin Bichiş, în Dosarul nr. 183/30/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.996D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 3.252D/2016, nr. 3.257D/2016 şi nr. 3.258D/2016, având ca obiect aceleaşi excepţii de neconstituţionalitate, ridicate de Tania Mădălina Dănciulescu, în Dosarul nr. 186/30/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de Claudiu Viorel Ciucă, în Dosarul nr. 1.009/63/2016 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi de Costinel Claudiu Popescu, în Dosarul nr. 1.106/63/2016 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 3.252D/2016, nr. 3.257D/2016 şi nr. 3.258D/2016 la Dosarul nr. 2.996D/2016, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă, în esenţă, jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. În Dosarul nr. 2.996D/2016, prin Încheierea din 15 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 183/30/2016, Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a „prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. II art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013, art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015“. 8. În Dosarul nr. 3.252D/2016, prin Sentinţa nr. 1.935/PI/NCA din 5 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 186/30/2016, Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a „dispoziţiilor Legii nr. 11/2010, art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. II art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013, art. 8 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015“. 9. În dosarele nr. 3.257D/2016 şi nr. 3.258D/2016, prin Încheierea din 2 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.009/63/2016, respectiv, prin Încheierea din 8 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.106/63/2016, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 şi art. 8 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014.“ 10. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Florin Bichiş, Tania Mădălina Dănciulescu, Claudiu Viorel Ciucă şi Costinel Claudiu Popescu, în cadrul soluţionării unor acţiuni având ca obiect plata unor despăgubiri egale cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanţă aferente perioadei 2012-2015. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că, deşi dreptul de a primi tichete/vouchere de vacanţă a fost introdus în anul 2009, salariaţii bugetari nu au beneficiat de acest drept până în prezent. Măsura de restrângere a acestui drept încalcă prevederile art. 53 din Constituţie, deoarece nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o, se aplică în mod discriminatoriu (unii salariaţi din domeniul privat beneficiind de tichete de vacanţă) şi aduce atingere însăşi existenţei acestui drept, care nu s-a acordat timp de 8 ani (2009-2016). 12. Autorii excepţiei susţin că aceste drepturi constituie un „bun“, în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De aceea, prin întinderea în timp a măsurii de suspendare a plăţii drepturilor salariale disputate, şi anume 7 ani, măsură care nu are aplicabilitate limitată în timp, este afectată substanţa dreptului salarial, golind total de conţinut dreptul de proprietate şi trecând „silit“ bunul în proprietate publică. Din durata foarte mare a prelungirii suspendării, reiese şi lipsa de proporţionalitate a acestei măsuri, în raport de scopul legitim urmărit, cu atât mai mult cu cât, în motivarea actelor normative de suspendare a acordării acestui drept, legiuitorul face referire la aceeaşi situaţie de fapt, şi anume la existenţa crizei economice. În acest sens, se susţine că, soluţionând cauze similare, prin Decizia nr. 314 din 5 iunie 2014, Curtea Constituţională a statuat că măsura suspendării anuale a plăţii drepturilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, măsură adoptată deja pentru trei ani consecutivi, 2012, 2013 şi 2014, nu poate fi repetată sine die, caz în care ar putea afecta proporţionalitatea măsurii. De asemenea, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, Curtea Constituţională a statuat că măsura restrângerii unor drepturi salariale trebuie să fie temporară. 13. Totodată, se susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin şi principiului securităţii juridice, garantat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 42 din 22 ianuarie 2014, prin care s-a statuat că „deşi formal limitată în timp, respectiv vizând durata unui an calendaristic, măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulţi ani la rând, ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi“. 14. Cât priveşte încălcarea art. 16 din Constituţie, autorii excepţiei susţin că sunt discriminaţi „faţă de angajaţii din sectorul privat“, care au dreptul de a primi tichete/vouchere de vacanţă. 15. Autorii excepţiei din dosarele Curţii Constituţionale nr. 3.257D/2016 şi nr. 3.258D/2016 mai susţin că prevederile de lege criticate încalcă şi art. 147 din Constituţie, deoarece contravin celor statuate de Curte, prin deciziile nr. 314 din 5 iunie 2014 şi nr. 872 din 25 iunie 2010. 16. Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării, bucurându-se de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor în acest domeniu, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor invocate din Constituţie şi din actele internaţionale, deoarece legiuitorul este îndrituit să stabilească atât cuantumul drepturilor salariale, mai ales al celor suplimentare, cât şi modalitatea de plată a acestora. În acest sens, se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. 17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 18. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 88 din 28 februarie 2013, nr. 42 din 22 ianuarie 2014, nr. 314 din 5 iunie 2014, nr. 246 din 7 aprilie 2015, nr. 331 din 30 aprilie 2015, sau nr. 557 din 16 iulie 2015, referitoare la reglementări similare. 19. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere astfel cum a fost reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 42 din 22 ianuarie 2014, nr. 443 din 21 iunie 2016 şi nr. 407 din 13 iunie 2017, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, concluziile scrise depuse la Dosarul nr. 3.257D/2016 de către autorul excepţiei, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie următoarele prevederi: - Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 şi 60 bis din 27 ianuarie 2010; – art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010: „În bugetele pe anul 2011 ale instituţiilor publice centrale şi locale, aşa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou şi tichete de vacanţă personalului din cadrul acestora.“; – art. II art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, articol introdus prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011: „În bugetele pe anul 2012 ale instituţiilor publice centrale şi locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou şi tichete de vacanţă personalului din cadrul acestora.“; – art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012: „Prevederile art. 15, 18, 19 şi 20 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.“; – art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 30 august 2013: „În bugetele pe anul 2014 ale instituţiilor şi autorităţilor publice centrale şi locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou şi tichete de vacanţă personalului din cadrul acestora.“; – art. 8 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014: „(2) În anul 2015, autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare, nu vor acorda premii şi prime de vacanţă.“;[…] „(5) În bugetele pe anul 2015 ale instituţiilor şi autorităţilor publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou, tichete de vacanţă şi vouchere de vacanţă personalului din cadrul acestora.“; – art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015: „În bugetele pe anul 2016 ale instituţiilor şi autorităţilor publice prevăzute la alin. (1) nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou, prime de vacanţă şi vouchere de vacanţă personalului din cadrul acestora.“. 23. Cu privire la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. III din Legea nr. 94/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 3 iulie 2014, „În cuprinsul actelor normative în vigoare, sintagma «tichet de vacanţă» se înlocuieşte cu sintagma «voucher de vacanţ㻓. 24. Curtea mai reţine că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece obiectul principal al cauzelor în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl reprezintă solicitarea de plată a unor despăgubiri egale cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanţă aferente perioadei 2012-2014, respectiv 2012-2015. 25. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 alin. (1)-(4) privind dreptul de proprietate, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 147 privind deciziile Curţii Constituţionale. De asemenea, se invocă dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie privind protecţia proprietăţii private. 26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia critică dispoziţiile legale privitoare la salarizarea personalului din fonduri publice, care stabilesc, în mod succesiv şi anual, că, în perioada 2011-2016, nu se prevăd în bugetele instituţiilor publice sume pentru acordarea tichetelor de vacanţă, drept instituit de art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată prin Legea nr. 49/2014, cu modificările şi completările ulterioare. 27. Prin Decizia nr. 39 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 31 iulie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, raportat la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014 şi art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013, aprobată prin Legea nr. 168/2014, dreptul la plata tichetelor/voucherelor de vacanţă este condiţionat de alocările bugetare prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale ale instituţiilor publice.“ 28. La paragrafele 66-70 ale acestei decizii, s-a reţinut că existenţa dreptului angajatului unei instituţii bugetare de a beneficia de prime de vacanţă sub forma tichetelor/voucherelor de vacanţă este subsumată condiţiei legale a alocării în bugetul instituţiei respective de sume cu această destinaţie. Ori de câte ori, prin legile de salarizare din sectorul bugetar ori de instituire a unor măsuri în domeniul bugetar s-a dispus - în mod similar dispoziţiilor art. 15 alin. (2) al art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru anul 2012, ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 pentru anul 2013, ale art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 pentru anul 2014 - că, în bugetele pe anii respectivi ale instituţiilor publice centrale şi locale, nu se prevăd sume pentru acordarea tichetelor de vacanţă personalului din cadrul acestora, se înţelege că cerinţa legală a existenţei alocării bugetare nu a fost îndeplinită. Or, în absenţa condiţiei legale, nu se poate vorbi despre existenţa dreptului angajatului instituţiei publice la acordarea tichetelor/voucherelor de vacanţă, şi nici despre existenţa obligaţiei corelative a angajatorului - instituţie publică centrală sau locală de a acorda astfel de beneficii sau drepturi suplimentare. Neexistând dreptul la acordarea voucherelor de vacanţă, nu se poate vorbi nici despre vreun eventual efect de suspendare pe care dispoziţiile din actele normative succesive anterior evocate să-l producă asupra acestuia. Dispoziţiile au fost aplicabile în perioada 2012-2014, astfel încât în bugetele instituţiilor pe anii menţionaţi nu s-au prevăzut sume cu această destinaţie. De asemenea, niciun argument de ordin tehnico-juridic nu permite ca dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 ori cele ale art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 să fie puse într-o corelaţie cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, care să corespundă mecanismului juridic al suspendării, în privinţa conţinutului sau efectelor celor din urmă prevederi legale menţionate. 29. Curtea Constituţională nu s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate, potrivit cărora, în perioada 2011-2016, nu s-au prevăzut în bugetele instituţiilor publice sume pentru acordarea tichetelor de vacanţă, însă s-a pronunţat în numeroase cazuri asupra altor dispoziţii de lege similare, care stabileau că, în perioada 2011-2016 nu se acordă sau se suspendă anumite drepturi stabilite de lege pentru personalul plătit din fonduri publice. 30. Astfel, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 291 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 27 iunie 2013, Curtea a constatat că măsurile financiare criticate privesc, în egală măsură, dreptul la salariu, la soldă sau indemnizaţie, drept de natură fundamentală, ca element esenţial al dreptului la muncă, dar şi dreptul la prime, ajutoare, compensaţii şi altele asemenea, drepturi fără temei constituţional, expresie, mai degrabă, a statului social. Curtea a statuat că aceste din urmă drepturi reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale, în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional. Aşa fiind, drepturile afectate de dispoziţiile criticate nu sunt consacrate la nivel constituţional, neavând în consecinţă un caracter fundamental, astfel încât dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente, acestea având în vedere doar restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. 31. Referindu-se la compatibilitatea dispoziţiilor de lege criticate cu prevederile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate, analizând pretinsa încălcare a prevederilor art. 11 şi art. 20 din Constituţie, coroborate cu art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a reţinut, la paragraful 30 al Deciziei nr. 708 din 29 noiembrie 2016, că dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt incidente decât cu privire la sumele deja încasate cu acest titlu, sume devenite certe, lichide şi exigibile, iar nu şi cu privire la sumele viitoare, asupra cărora legiuitorul este liber să dispună în privinţa cuantumului şi a condiţiilor de acordare. De altfel, prin Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că „statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora, atât timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare.“ 32. Totodată, în Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, paragraful 31, Curtea Constituţională a invocat şi Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11, Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragrafele 15 şi 19, prin care s-a subliniat că, datorită unei cunoaşteri directe a propriei societăţi şi a necesităţilor acesteia, autorităţile naţionale se află, în principiu, într-o poziţie mai adecvată decât instanţa internaţională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. În consecinţă, în cadrul mecanismului de protecţie creat de Convenţie, este de competenţa acestora să se pronunţe primele cu privire la existenţa unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice şi sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele „utilităţii publice“, cu excepţia cazului în care raţionamentul său se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil. 33. Aplicând mutatis mutandis considerentele acestor decizii la cauza de faţă, Curtea reţine că dreptul la tichete/vouchere de vacanţă nu reprezintă un drept fundamental, ci un beneficiu acordat anumitor categorii socioprofesionale, în virtutea statutului acestora, fără a avea însă un temei constituţional. În consecinţă, legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, a stabilirii conţinutului, limitelor şi condiţiilor de acordare a acestora. De asemenea, legiuitorul este liber să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală. 34. Referitor la critica privind încălcarea art. 16 din Constituţie, prin instituirea unui tratament diferit faţă de angajaţii din sectorul privat, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată, deoarece, aşa cum a statuat, în mod constant, în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or angajaţii din sectorul privat nu sunt în aceeaşi situaţie juridică cu angajaţii din sectorul public. În acest sens este şi Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului, din 20 martie 2012, cu privire la Cererea nr. 13.902/11, introdusă de Ionel Panfile împotriva României, paragraful 28, prin care Curtea a considerat că legea contestată a instituit, într-adevăr, o diferenţă de tratament între persoanele pensionate angajate în sectorul privat şi cele angajate în sectorul public, cum era cazul reclamantului; cu toate acestea, cele două categorii de persoane nu pot fi considerate ca aflându-se într-o situaţie analoagă sau asemănătoare în sensul art. 14, din moment ce diferenţa esenţială, relevantă pentru contextul în care au fost luate măsurile criticate, este aceea că veniturile lor provin din surse diferite, şi anume bugetul privat şi, respectiv, bugetul de stat. 35. Referitor la critica privind „încălcarea principiului securităţii juridice, garantat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţie“, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. În absenţa cerinţei legale a existenţei alocării bugetare, nu se poate vorbi despre existenţa dreptului angajatului instituţiei publice la acordarea tichetelor/voucherelor de vacanţă, şi nici despre existenţa obligaţiei corelative a angajatorului - instituţie publică centrală sau locală, de a acorda astfel de beneficii sau drepturi suplimentare, aspecte reţinute şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia sus-menţionată. Totodată, prin aceeaşi decizie, paragraful 87, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 instituie un drept, şi nu doar o vocaţie, în beneficiul personalului contractual din instituţiile publice centrale şi locale, de a primi tichete/vouchere de vacanţă, drept a cărui existenţă şi realizare sunt subsumate condiţiei legale a alocărilor de sume bugetare cu acest titlu, condiţie în afara căreia dreptul în cauză nu există şi nu poate fi realizat. 36. Având în vedere acestea, Curtea reţine că dreptul la tichetele/voucherele de vacanţă nu a existat, în lipsa cerinţei legale a alocării de sume bugetare cu acest titlu. Prin urmare, nu se poate susţine că dispoziţiile de lege criticate au creat insecuritate juridică şi incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi pentru subiectele de drept vizate de aceste dispoziţii. 37. În final, Curtea constată că nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 147 din Constituţie, privind obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale, deoarece, prin Decizia nr. 314 din 5 iunie 2014, Curtea Constituţională a stabilit că măsura suspendării anuale a plăţii drepturilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, măsură adoptată deja pentru trei ani consecutivi, 2012, 2013 şi 2014, nu poate fi repetată sine die, caz în care ar putea afecta proporţionalitatea măsurii indemnizaţiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004. Or, în litigiile în cadrul cărora s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, se solicită acordarea tichetelor/voucherelor de vacanţă, drept care nu a fost suspendat, ci, aşa cum a statuat Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 39 din 29 mai 2017, el nu a existat, în lipsa alocării de sume bugetare cu acest titlu. 38. Cât priveşte invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010, Curtea constată că nici aceasta nu are relevanţă în cauza de faţă, deoarece se referă la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, devenită Legea nr. 118/2010, prin care s-au redus cu 25% drepturi de natură salarială de care beneficia personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, adică drepturi fundamentale. Or, în litigiul în cadrul căruia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, se solicită acordarea tichetelor/voucherelor de vacanţă, drept fără caracter fundamental, acesta nefiind consacrat în Constituţie. 39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Bichiş în Dosarul nr. 183/30/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de Tania Mădălina Dănciulescu în Dosarul nr. 186/30/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de Claudiu Viorel Ciucă în Dosarul nr. 1.009/63/2016 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi de Costinel Claudiu Popescu în Dosarul nr. 1.106/63/2016 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile Legii bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, art. 12 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, art. 8 alin. (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi ale art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
