Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruţa Dărângă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Ana Camelia Antonescu şi alţii, în Dosarul nr. 7.882/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.251D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.252D/2020 şi nr. 2.261D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, şi anume sintagma „de până la“, şi ale art. 21 alin. (2) din acelaşi act normativ, ale art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu privire la sintagma „de până la“ şi a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din aceeaşi anexă, ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din“, precum şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în numele membrilor de sindicat Nicusor Tanasoglu şi alţii, în Dosarul nr. 1.025/30/2020 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne în numele membrei de sindicat Lăcrămioara Crenguţa Moraru în Dosarul nr. 21.086/3/2019 al Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.252D/2020 şi nr. 2.261D/2020 la Dosarul nr. 2.251D/2020. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că în prezenta cauză sunt formulate critici identice cu cele analizate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022. Astfel, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate după cum urmează: ca inadmisibilă în ceea ce priveşte art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, faţă de considerentele deciziei menţionate, ca neîntemeiată cu privire la art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, ca inadmisibilă referitor la art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât autorii excepţiei critică omisiunea legiuitorului de a-i include în enumerare şi pe funcţionarii publici cu statut special din Ministerul Afacerilor Interne, ca inadmisibilă în ceea ce priveşte art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece criticile formulate vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor criticate, şi ca inadmisibilă cu privire la art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, întrucât acesta nu are legătură cu soluţionarea cauzei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Sentinţa civilă nr. 6.279 din 24 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 7.882/3/2020, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Ana Camelia Antonescu şi alţii, într-un litigiu privind funcţionarii publici. 8. Prin Încheierea din 13 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.025/30/2020, Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, şi anume sintagma „de până la“, şi ale art. 21 alin. (2) din acelaşi act normativ, ale art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu privire la sintagma „de până la“ şi a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din aceeaşi anexă, precum şi a art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din“. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Nicusor Tanasoglu şi alţii, într-un litigiu privind funcţionarii publici. 9. Prin Încheierea din 29 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 21.086/3/2019, Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, şi anume sintagma „de până la“, şi ale art. 21 alin. (2) din acelaşi act normativ, ale art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu privire la sintagma „de până la“ şi a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din aceeaşi anexă, ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din“, precum şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrei de sindicat Lăcrămioara Crenguţa Moraru, într-un litigiu privind funcţionarii publici. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că sintagma „de până la“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 nu reglementează diferenţiat categoria poliţiştilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute în alin. (1) al art. 21. Din cauza acestei omisiuni a legiuitorului, se creează premisele discriminării între funcţionari publici aflaţi în situaţii identice, pentru că ordonatorul principal de credite va putea stabili aceste diferenţieri. 11. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, se arată că naşterea, executarea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului ţin de statutul acestei profesii, care, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, trebuie să fie reglementat prin lege organică. De asemenea, art. 28 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, anterior modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018, prevedea că drepturile salariale ale poliţiştilor, inclusiv sporurile, se stabilesc prin lege. Prin ordinul ministrului de interne, act normativ cu putere inferioară legii organice, ordonatorul de credite nu se va rezuma la aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003, ci o va putea completa, prin stabilirea unor criterii suplimentare faţă de cele instituite prin lege pentru acordarea compensaţiei. Ordonatorul principal de credite a delegat această competenţă ordonatorilor secundari de credite, cuantumurile sporurilor, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, fiind aprobate prin note-raport clasificate ca secrete. Ca atare, beneficiarii acestora nu au posibilitatea să cunoască modalitatea de calcul al sporului pentru pericol deosebit, deşi normele care reglementează această modalitate trebuie să fie caracterizate de stabilitate şi previzibilitate. Prin urmare, dispoziţiile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 nu îi permit beneficiarului sporurilor să îşi adapteze conduita în mod corespunzător şi nici să aibă reprezentarea corectă în alcătuirea drepturilor sale salariale, încălcându-se, astfel, art. 1 alin. (4) şi (5), art. 31 şi art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie. Este invocată, în susţinere, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care au fost conturate trăsăturile de claritate a normelor legale. 12. Se afirmă că dispoziţiile criticate, prin puterea acordată ministrului de interne, de a stabili drepturile salariale ale poliţiştilor, îi permit acestuia să adauge la Legea fundamentală, de vreme ce aceasta prevede că drepturile salariale ale poliţiştilor se stabilesc numai prin lege. 13. Se mai susţine că puterea acordată ministrului de interne, de a stabili noi criterii, nu poate fi justificată nici prin raportare la o eventuală diferenţiere obiectivă între diversele niveluri de risc sau pericol pe care le implică munca desfăşurată de beneficiarii sporurilor. Aceasta pentru că însuşi art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 stabileşte sfera personalului şi a activităţilor care justifică acordarea compensaţiei. 14. Se apreciază că dispoziţiile art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituţionale pentru aceleaşi motive pentru care sunt contrare Constituţiei şi prevederile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003. Autorii consideră că toate reglementările legale care au statuat, începând cu Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, cu privire la sporurile reglementate de textele normative criticate în prezenta cauză sunt neconstituţionale. De altfel, prin Decizia nr. 318 din 21 mai 2019, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt neconstituţionale. În final, autorii excepţiei solicită Curţii Constituţionale să înlăture „dispoziţiile neconstituţionale din întreaga reglementare succesivă a acestei componente salariale, cu influenţă asupra salarizării poliţiştilor“. 15. În ceea ce priveşte art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, se arată, mai întâi, că sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din“ introduce o limitare a destinatarilor articolului, limitare care este şi imprecisă. De pildă, printr-un ordin de ministru clasificat s-a dispus ca aceste prevederi să fie aplicate doar angajaţilor din structura centrală a Ministerului Afacerilor Interne, modificându-se, astfel, textul legal. Totodată, angajaţii din structura centrală a Ministerului Afacerilor Interne sunt privilegiaţi faţă de cei angajaţi în Inspectoratul General al Poliţiei Române sau inspectoratele de poliţie judeţene care desfăşoară aceeaşi activitate şi care, astfel, sunt discriminaţi. Cu alte cuvinte, pentru aceleaşi condiţii de muncă se stabilesc salarii diferenţiate. 16. Se mai susţine că dispoziţiile art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt contrare standardelor de calitate a legii, pentru următoarele motive: acest text legal stabileşte o majorare salarială de 12,5% pentru o serie de instituţii publice. Potrivit art. 7 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră reprezintă instituţii publice şi, ca atare, angajaţii acestora ar fi trebuit să beneficieze de majorarea salarială prevăzută de art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. Însă, din cauza neclarităţii acestui text, a fost posibilă excluderea angajaţilor celor două instituţii publice anterior evocate din câmpul său de aplicare. Cu toate acestea, apreciază autorii excepţiei, chiar şi dacă ar fi beneficiat de majorarea salarială, tot ar fi existat o discriminare faţă de angajaţii din structurile din subordine/ coordonare, din cauza lipsei unei criteriu obiectiv al diferenţierii. În structurile poliţieneşti, funcţiile în care se încadrează poliţiştii sunt diferenţiate în funcţie de eşalon, iar prin acest text se introduce o dublă diferenţiere. 17. Referitor la dispoziţiile art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se apreciază că aceste norme sunt discriminatorii, întrucât nu includ şi funcţionarii cu statut special din Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea, anumite componente salariale, începând cu salariul de funcţie şi continuând cu sporuri şi alte drepturi salariale, încalcă principiul egalităţii în drepturi, echităţii, egalităţii de tratament şi al caracterului unitar al unei legi de salarizare unice în sistemul bugetar. Prin urmare, nu poate fi acceptată o situaţie defavorabilă pentru unele categorii de personal din sistemul bugetar, în sensul că unora li se aplică salariul de funcţie şi sporurile, iar altora nu, în condiţiile în care cei cărora nu li se aplică au şi coeficienţii mai mici. 18. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituţionale, pentru considerentele expuse de Curtea Constituţională în Decizia nr. 318 din 21 mai 2019, referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. De asemenea, sintagma „structurile centrale ale instituţiilor din“ cuprinsă în art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 este constituţională, dispoziţiile sunt clare şi precise pentru a putea fi aplicate şi nu aduc atingere principiului nediscriminării. Cu privire la art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, instanţa apreciază că aceste norme concretizează voinţa legiuitorului cu privire la modalitate de aplicare a drepturilor salariale pentru diferite categorii de funcţionari. 19. Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, şi anume nu încalcă principiile separaţiei puterilor în stat şi egalităţii în drepturi, dreptul la informare şi obligaţia de reglementare a statutului funcţionarilor publici exclusiv prin lege organică. 20. Curtea de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 au un conţinut asemănător cu cel al dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, iar acestea din urmă sunt identice cu cele din art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. În aceste condiţii, pentru identitate de raţiune, conform principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, instanţa apreciază că ar trebui aplicat raţionamentul din Decizia nr. 318 din 21 mai 2019, prin care Curtea Constituţională a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. Noţiunea „de până la“ din cuprinsul art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 nu este de natură să creeze premisa unei discriminări salariale contrare dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, întrucât aceste norme legale sunt aplicabile unei sfere mai largi de destinatari, care nu se află în situaţii identice. În ceea ce priveşte prevederile art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, instanţa arată că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Referitor la art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, instanţa apreciază că aplicarea etapizată a acestui act normativ şi instituirea excepţiilor de la această regulă reprezintă opţiunea liberă a legiuitorului. 21. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 22. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 23. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 24. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivelor actelor de sesizare, dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, ale art. 38, respectiv ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi (5) şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. În Dosarul nr. 2.261D/2020, analizând notele autoarei excepţiei, Curtea constată că, în realitate, acestea vizează doar alin. (2) şi (3) ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017. Dispoziţiile criticate prevăd că: - Art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003: "(1) Poliţiştii care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, verificare şi valorificare a informaţiilor, investigări, acţiuni şi intervenţie cu un grad ridicat de risc ori în condiţii de pericol deosebit beneficiază de un spor de până la 30% din salariul de bază.(2) Unităţile, categoriile de personal şi cuantumul sporului se stabilesc prin ordin al ministrului de interne." – Art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează modul de aplicare în timp, respectiv 1 iulie 2017-31 decembrie 2018, a acesteia; – Art. 14 alin. (1) şi (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017: "Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit, desfăşurată în exercitarea atribuţiilor funcţionale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unităţii, personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operaţii speciale, misiunilor şi/sau activităţilor deosebite ori de specialitate, misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală şi psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, centralizare, verificare şi valorificare a informaţiilor sau datelor/situaţiilor/documentelor/actelor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie, efectuarea actelor de cercetare penală specială, beneficiază de o compensaţie de risc/pericol deosebit de până la 30% calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază. (...)(5) Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite." – Art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017: „Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care sunt încadraţi în structurile centrale ale instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau în structuri militare ale NATO sau UE dislocate pe teritoriul României, beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5%.“ 25. Curtea observă că majoritatea prevederilor din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 [printre care se află şi dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) ale acesteia] au fost abrogate la 1 ianuarie 2010, prin art. 48 alin. (1) pct. 9 din partea a III-a, capitolul VI din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Totodată, Curtea observă că, ulterior publicării Deciziei nr. 294 din 17 mai 2022 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 23 iunie 2022, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 au fost modificate, având, în prezent, următorul conţinut: „Unităţile, categoriile de personal şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.“ Însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituţională urmează să analizeze excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi ale art. 14 alin. (1) şi (5), în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022. Ca atare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi (5), în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. 26. Autorii excepţiei consideră că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (1), (4) şi (5) privind caracterele statului român, separaţia şi echilibrul puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi obligativitatea respectării legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 31 privind dreptul la informare şi art. 73 alin. (3) lit. j) referitor la obligativitatea de a se reglementa prin lege organică statutul funcţionarilor publici. De asemenea, se mai invocă prevederile art. 23 alin. (2) privind dreptul la salarizare egală pentru muncă egală din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, precitată, a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, statuând, în esenţă, că, pentru intervalul 1 ianuarie 2011-30 iunie 2017, prin Decizia nr. 318 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 23 iulie 2019, a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, care, în esenţă, aveau acelaşi conţinut cu cele cuprinse în art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. 28. Faţă de datele sesizării Curţii Constituţionale în prezenta cauză, care sunt anterioare pronunţării Deciziei nr. 294 din 17 mai 2022, şi având în vedere soluţia de admitere pronunţată prin această decizie, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 urmează să fie respinsă, ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. 29. Chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este respinsă ca devenită inadmisibilă, decizia anterioară de constatare a neconstituţionalităţii poate reprezenta motiv de revizuire a hotărârii judecătoreşti conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, dacă litigiul a fost definitiv soluţionat în timp ce excepţia de neconstituţionalitate se afla spre soluţionare pe rolul Curţii Constituţionale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 294 din 17 mai 2022 în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20, sau Decizia nr. 481 din 21 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 16 ianuarie 2024). 30. Referitor la dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, se reţine că acţiunile judecătoreşti formulate de autorii prezentelor excepţii de neconstituţionalitate vizează acordarea sporului prevăzut de aceste dispoziţii, dar începând cu momente ulterioare intervalului în care prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 erau aplicabile. 31. Ca atare, aşa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022 sau Decizia nr. 429 din 29 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 28 februarie 2023, paragraful 52, aspectul că unele soluţii legislative au fost preluate succesiv în legislaţia ulterioară nu determină aplicarea actului normativ primar şi nici calificarea acestuia ca fiind în vigoare, fapt relevat prin prisma jurisprudenţei Curţii. 32. În aceste condiţii, în mod similar cu soluţia Curţii Constituţionale din deciziile nr. 294 din 17 mai 2022 şi nr. 429 din 29 septembrie 2022, precitate, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 este inadmisibilă, întrucât aceste dispoziţii nu au legătură cu cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în care aceasta a fost ridicată. 33. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a observat, prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022 şi Decizia nr. 429 din 29 septembrie 2022, paragraful 63, că, în realitate, autorii excepţiei erau nemulţumiţi de omisiunea legiuitorului de a-i include în enumerare şi pe funcţionarii cu statut special din Ministerul Afacerilor Interne. Dar, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, legiuitorul este cel care îşi asumă politica salarială cu privire la personalul plătit din fonduri publice, prin aceasta înţelegându-se atât stabilirea sistemului de salarizare, cât şi a drepturilor salariale suplimentare. Curtea nu are nici rolul şi nici competenţa de a stabili ea însăşi elementele acestei politici, ci de a verifica respectarea exigenţelor constituţionale inerente actelor normative adoptate de legiuitor în acest domeniu, şi nu oportunitatea unei măsuri de politică salarială (a se vedea Decizia nr. 667 din 9 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 19 ianuarie 2017, paragraful 23, sau Decizia nr. 139 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 3 iunie 2020, paragraful 15). Prin urmare, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, soluţie care se impune şi în prezenta cauză. 34. Referitor la dispoziţiile art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, paragraful 68, Curtea a reţinut că susţinerile autorilor excepţiei din acea cauză - în mod identic cu cele ale autorilor excepţiei din prezenta cauză - aduc în discuţie modalităţi de interpretare şi aplicare a acestor dispoziţii. Or, aşa cum în mod repetat a subliniat Curtea Constituţională, dacă în privinţa normei de referinţă, şi anume Constituţia, Curtea este unica autoritate jurisdicţională care are competenţa de a o interpreta, interpretarea normelor supuse controlului de constituţionalitate este realizată de instanţele judecătoreşti, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 este inadmisibilă. 35. Cu privire la dispoziţiile art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, paragraful 69, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa potrivit căreia sistemul de salarizare, indiferent de categoria profesională vizată, nu se regăseşte printre domeniile strict şi limitativ prevăzute, care, conform art. 73 alin. (3) din Constituţie, constituie obiectul de reglementare al legii organice şi, în consecinţă, a constatat caracterul neîntemeiat al acestei critici. 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat Ana Camelia Antonescu şi alţii în Dosarul nr. 7.882/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în numele membrilor de sindicat Nicusor Tanasoglu şi alţii în Dosarul nr. 1.025/30/2020 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi în numele membrei de sindicat Lăcrămioara Crenguţa Moraru în Dosarul nr. 21.086/3/2019 al Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, excepţie ridicată de acelaşi autor în numele membrilor de sindicat Nicusor Tanasoglu şi alţii în Dosarul nr. 1.025/30/2020 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi în numele membrei de sindicat Lăcrămioara Crenguţa Moraru în Dosarul nr. 21.086/3/2019 al Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de acelaşi autor în numele membrilor de sindicat Ana Camelia Antonescu şi alţii în Dosarul nr. 7.882/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi în numele membrei de sindicat Lăcrămioara Crenguţa Moraru în Dosarul nr. 21.086/3/2019 al Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, precum şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de acelaşi autor în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Bacău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 aprilie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
