Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru│- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Cristina Teodora Pop│- magistrat-asistent│
└────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Emanoil Hurdugaci în Dosarul nr. 1.381/96/2015/a2 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 828 D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că cele două situaţii procesuale invocate de autorul excepţiei nu sunt similare şi se susţine că absenţa totală a probelor justifică restituirea cauzei la procuror, în timp ce, faptul că probaţiunea nu este înlăturată total, fiind susţinut, în continuare, actul de acuzare şi, respectiv, posibila exercitare a acţiunii penale, reprezintă o situaţie juridică diferită de cea dintâi menţionată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 18 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.381/96/2015/a2 Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Emanoil Hurdugaci într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei încheieri de cameră preliminară prin care au fost respinse o parte din excepţiile invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală dau naştere la situaţii procesuale inegale între diferite categorii de inculpaţi şi încalcă dreptul la un proces echitabil al acestora, întrucât, în condiţiile anulării marii majorităţi a probelor administrate în cursul urmăririi penale, care susţin acuzarea, se dispune începerea judecăţii, creându-se o situaţie discriminatorie inculpatului în raport cu cea a unui alt inculpat care obţine anularea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale, iar cauza este restituită la parchet, conform art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală. 6. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că prevederile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. 7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în esenţă, că dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din Codul de procedură penală interzic judecătorului să reţină cauza spre judecare atunci când a înlăturat, ca nelegale, toate probele administrate la urmărirea penală, motiv pentru care soluţia legislativă criticată nu numai că nu încalcă dispoziţiile Legii fundamentale, ci chiar ţine seama de principiul separării funcţiilor judiciare, prevăzut la art. 3 din Codul de procedură penală, pentru că, într-o astfel de ipoteză, reţinerea cauzei spre continuarea judecăţii ar însemna ca instanţa să efectueze ea însăşi ancheta penală, substituindu-se organelor de urmărire penală. Pentru aceste considerente, se susţine că dispoziţiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală nu încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie. 9. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale, arătând că îşi menţine punctele de vedere reţinute în deciziile Curţii Constituţionale nr. 784 din 17 noiembrie 2015 şi nr. 35 din 9 februarie 2016. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii“. 13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, mai multe decizii, dintre care, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. Prin deciziile anterior referite, Curtea a reţinut că textul criticat nu afectează drepturile procesuale ale procurorului, ale părţilor şi ale subiecţilor procesuali principali. 15. De asemenea, prin Decizia nr. 257 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 19 iulie 2016, paragrafele 20-26, şi Decizia nr. 493 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 20 octombrie 2016, paragrafele 14-18, Curtea Constituţională a observat că autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece nu permit judecătorului de cameră preliminară, în cazul excluderii doar în parte a probelor administrate în cursul urmăririi penale, să restituie cauza la parchet. S-a arătat, astfel, că, deşi probele decisive pentru trimiterea în judecată şi stabilirea vinovăţiei sunt excluse, judecătorul este obligat să trimită cauza spre a fi judecată. 16. Plecând de la cele susţinute de către autorii excepţiei, Curtea a reţinut că aceştia doresc reglementarea posibilităţii judecătorului de a restitui cauza la parchet pentru a se completa urmărirea penală, în cazul în care apreciază că probele neexcluse nu sunt suficiente pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului. 17. În acest sens, Curtea a constatat că o instituţie asemănătoare a fost reglementată în art. 333 din Codul de procedură penală din 1968, care prevedea că „în tot cursul judecăţii instanţa se poate desesiza şi restitui dosarul procurorului, când din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă că urmărirea penală nu este completă şi că în faţa instanţei nu s-ar putea face completarea acesteia decât cu mare întârziere; instanţa este obligată să arate motivele pentru care, potrivit alineatului precedent, a dispus restituirea, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin ce anume mijloace de probă“. Această instituţie a fost eliminată din fondul activ al legislaţiei prin art. I pct. 158 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006. Potrivit expunerii de motive a legii „a fost restrânsă posibilitatea instanţei de a restitui cauza la procuror, aceasta limitându-se doar pentru cazurile de încălcări procedurale prevăzute de art. 197 privind cauzele de nulitate. Din practica judiciară a rezultat această necesitate în condiţiile în care în «spatele» multor restituiri pentru completarea urmăririi penale se ascundeau de fapt soluţii ce ar fi putut fi de achitare. De asemenea, pentru celeritate instanţa este în acest fel determinată să procedeze la o completare a urmăririi penale prin cercetarea judecătorească, evitându-se tergiversarea soluţionării prin «plimbarea» dosarului între instanţă şi parchet“. 18. În continuare, Curtea a observat că, potrivit concepţiei legiuitorului reflectată în Codul de procedură penală, instituţia procesuală a camerei preliminare nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Totodată, Curtea a reţinut că, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie (în acest sens, Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014). De asemenea, Curtea a reţinut că obiectul procedurii desfăşurate în camera preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. Aşa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, aceasta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată (Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016). 19. Astfel, Curtea a constatat că în procedura camerei preliminare, instanţa de judecată va analiza şi se va pronunţa, în consecinţă, asupra legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Restituirea cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară ca urmare a excluderii tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale se impune având în vedere necesitatea refacerii în totalitate a urmăririi penale, probele administrate anterior neputând fi valorificate în niciun mod, fiind considerate a fi fost obţinute în mod nelegal. Această soluţie nu presupune însă că judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra temeiniciei acuzaţiei sau asupra faptului dacă probele respective sunt sau nu suficiente pentru a întemeia o acuzaţie. 20. Curtea a apreciat că, dacă s-ar admite susţinerile autorilor excepţiei, s-ar ajunge la situaţia în care judecătorul de cameră preliminară, în cazul excluderii doar a unor probe, ar trebui să facă aprecieri asupra probelor rămase din perspectiva temeiniciei susţinerii unei acuzaţii. Or, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare, acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată, iar nu stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului. 21. În continuare, Curtea a observat că, potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, „Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat“. Astfel, în cazul în care probele neexcluse nu sunt suficiente pentru a fundamenta vinovăţia inculpatului, instanţa, potrivit art. 396 alin. (1) din acelaşi act normativ, pronunţă o soluţie de achitare a inculpatului. De asemenea, potrivit art. 385 din Codul de procedură penală, „Dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea de probe noi, instanţa dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei pentru administrarea probelor“. 22. Cum criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală şi reţinute prin Decizia nr. 257 din 5 mai 2016 şi Decizia nr. 493 din 30 iunie 2016, mai sus analizate, sunt similare celor formulate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior menţionate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Emanoil Hurdugaci în Dosarul nr. 1.381/96/2015/a2 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
