Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) lit. b), c) şi d), ale art. 103 alin. (2)-(6) şi ale art. 104 alin. (1)-(4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Alexandru Cadar în Dosarul nr. 80/296/2019 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 250D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul excepţiei prin care se solicită judecarea în lipsă. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Referitor la sancţiunile disciplinare reglementate de textele criticate, se arată că acestea urmăresc asigurarea scopului avut în vedere de legiuitor, şi anume păstrarea unei conduite adecvate în mediul carceral. Totodată, acestea se pot aplica pe o perioadă scurtă, proporţională cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite. Referitor la compunerea comisiei de disciplină, apreciază că sunt neîntemeiate criticile formulate de autorul excepţiei. Arată că împotriva hotărârii luate de comisia de disciplină deţinutul se poate plânge la judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi, ulterior, poate face contestaţie la instanţa judecătorească competentă, asigurându-se, astfel, accesul la un magistrat. În ceea ce priveşte caracterul definitiv al hotărârii pronunţate de instanţa judecătorească în această materie, apreciază că, fiind o fază ulterioară stabilirii vinovăţiei persoanei, textul criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate. Prin reglementarea posibilităţii formulării plângerii şi a contestaţiei, legiuitorul asigură accesul persoanei condamnate la o instanţă judecătorească. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 22 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 80/296/2019, Judecătoria Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) lit. b), c) şi d), ale art. 103 alin. (2)-(6) şi ale art. 104 alin. (1)-(4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Alexandru Cadar cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că în situaţia în care un deţinut săvârşeşte o abatere disciplinară, acesta trebuie inclus în programe de reeducare mai intense şi nicidecum nu trebuie să i se interzică să participe la acestea. De asemenea, în cazul în care un deţinut săvârşeşte o abatere disciplinară care nu are legătură cu munca, prin aplicarea sancţiunii disciplinare a suspendării dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună, se ajunge ca persoana condamnată să creadă că în stare de libertate nu are rost să muncească, pentru că în cazul în care greşeşte cu ceva îşi va pierde locul de muncă. De asemenea, prin aplicarea sancţiunii disciplinare a suspendării dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiţionare, corespondenţă şi asistenţă medicală, pe o perioadă de cel mult două luni, se ajunge ca persoana condamnată să fie supusă torturii şi tratamentelor degradante. 6. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 103 şi art. 104 din Legea nr. 254/2013, se susţine că acestea sunt neconstituţionale, deoarece nu permit deţinutului acuzat de săvârşirea unei abateri disciplinare să fie asistat de un avocat nici în faţa comisiei de disciplină, nici în faţa instanţei judecătoreşti. Pe de altă parte, apreciază că este încălcat dreptul la un proces echitabil, deoarece hotărârea pronunţată de instanţa judecătorească cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate este definitivă, neputând fi introdusă nicio cale de atac împotriva acesteia. 7. Judecătoria Satu Mare - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, prin instituirea unor reguli de urmat în penitenciar, persoanele încarcerate îşi cresc şansele de reintegrare socială, după liberare. În situaţia încălcării acestor reguli, în Legea nr. 254/2013 sunt prevăzute atât abaterile disciplinare care pot fi comise de condamnaţi, cât şi sancţiunile aplicabile acestora. Scopul acestor sancţiuni este de a determina persoana condamnată să adopte o conduită adecvată mediului carceral şi nicidecum de a o supune unor tratamente inumane sau torturii. Arată că susţinerile autorului excepţiei în sensul că prin aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 101 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 254/2013 nu se respectă dispoziţiile art. (3) alin. (2) din acelaşi act normativ referitoare la scopul pedepsei, acela ca deţinutul să-şi formeze o atitudine corectă faţă de lege, de regulile de convieţuire socială şi de muncă, nu sunt fondate. În acest sens arată că, în cazul în care acesta nu ar fi sancţionat pentru comiterea unei abateri şi nu s-ar încerca responsabilizarea sa, executarea pedepsei în penitenciar nu ar însemna decât o simplă trecere a timpului, în condiţii similare cu cele din libertate, fără îngrădiri de niciun fel, ceea ce ar lăsa impresia opiniei publice că statul nu sancţionează comportamentele infracţionale. De asemenea, faptul că unui deţinut i se suspendă dreptul de a munci pe o perioadă limitată de timp, în condiţiile în care este cunoscut faptul că zilele câştigate ca urmare a prestării de munci în penitenciar se scad din pedeapsa de executat, este de natură să îl determine să adopte o conduită exemplară, tocmai pentru a putea fi selectat la muncă şi a-şi scurta perioada executată în penitenciar. 8. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 şi art. 104 din Legea nr. 254/2013, instanţa judecătorească susţine că cercetarea disciplinară a deţinuţilor, pentru comiterea unor abateri în penitenciar, se efectuează de comisiile de disciplină constituite în fiecare loc de deţinere, în componenţa acestora fiind desemnate persoane care efectuează cercetări prealabile, audiază persoana cercetată, martori, administrează probe, iar rezultatul cercetărilor este consemnat în hotărârea finală a comisiei de disciplină. Conform dispoziţiilor art. 104 din Legea nr. 254/2013, persoana care a fost sancţionată disciplinar poate formula plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii, aceasta fiind prima cale de atac permisă de lege. Aşadar, dacă judecătorul delegat la penitenciar ar face parte din comisia de disciplină, s-ar ajunge în situaţia în care acesta să nu mai poată soluţiona plângerile formulate de persoanele nemulţumite de sancţiunile aplicate. Procedura în faţa judecătorului de supraveghere delegat la penitenciar este specificată în Legea nr. 254/2013, acesta soluţionând plângerea prin încheiere. Persoana condamnată poate formula contestaţie împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în termen de 5 zile de la comunicare, aceasta fiind a doua cale de atac permisă de lege. 9. Instanţa apreciază ca fiind neîntemeiată critica referitoare la caracterul definitiv al încheierii prin care se soluţionează contestaţia. Legea îi permite condamnatului să uzeze de două căi de atac, ambele fiind supuse analizei unui judecător, chiar dacă judecătorul de supraveghere a privării de libertate din penitenciar nu este considerat instanţă în sensul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, acesta fiind un magistrat care funcţionează în cadrul judecătoriei, delegat la penitenciar în condiţiile art. 8 din Legea nr. 254/2013. 10. În ceea ce priveşte susţinerile contestatorului referitoare la faptul că nu îi este garantat dreptul la apărare, întrucât asistenţa juridică nu este obligatorie, instanţa arată că, deşi Legea nr. 254/2013 prevede că asistenţa juridică nu este obligatorie în etapa soluţionării contestaţiei formulate de condamnat împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, nimic nu împiedică instanţele de judecată să dea eficienţă dispoziţiilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală şi să desemneze apărători din oficiu în asemenea cauze, în situaţia în care apreciază că deţinutul nu şi-ar putea face singur apărarea. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 101 alin. (1) lit. b), c) şi d), ale art. 103 alin. (2)-(6) şi ale art. 104 alin. (1)-(4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 101 alin. (1) lit. b), c) şi d): "(1) Sancţiunile care pot fi aplicate în cazul săvârşirii abaterilor disciplinare sunt: [...] b) suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive, pe o perioadă de cel mult o lună; c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună; d) suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiţionare, corespondenţă şi asistenţă medicală, pe o perioadă de cel mult două luni.“;" – Art. 103 alin. (2)-(6): "(2) Comisia de disciplină este formată din directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, în calitate de preşedinte, directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă psihosocială şi un ofiţer desemnat de directorul penitenciarului, în calitate de membri. Secretariatul comisiei este asigurat de persoana numită în acest sens de directorul penitenciarului.(3) Directorul penitenciarului desemnează una sau mai multe persoane din cadrul personalului penitenciarului, altele decât supraveghetorii, să efectueze cercetarea prealabilă. Persoana desemnată sau persoanele desemnate aduc la cunoştinţa deţinutului motivul declanşării procedurii disciplinare şi faptul că acesta poate propune administrarea de probe. Dispoziţiile art. 61 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.(4) În termen de 10 zile de la sesizarea comisiei de disciplină, persoana desemnată prezintă acesteia rezultatele cercetării prealabile. Cercetarea prealabilă are ca scop lămurirea incidentului sub toate aspectele şi presupune audierea persoanei condamnate cercetate şi verificarea apărărilor acesteia.(5) În termen de 10 zile de la primirea rezultatelor cercetării prealabile, comisia de disciplină, după ascultarea persoanei condamnate şi a oricărei altei persoane care are cunoştinţă despre împrejurările în care a fost săvârşită fapta, aplică prin hotărâre scrisă una dintre sancţiunile disciplinare sau, după caz, clasează dosarul de cercetare disciplinară.(6) La stabilirea sancţiunii disciplinare se ţine seama de natura şi modul de comitere a abaterii, de persoana şi starea de sănătate a condamnatului, de abaterile disciplinare săvârşite anterior, de atitudinea persoanei condamnate după săvârşirea abaterii şi în timpul procedurii disciplinare.“;" – Art. 104 alin. (1)-(4): "(1) Împotriva hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o sancţiune disciplinară, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii.(2) Plângerea formulată conform alin. (1) suspendă executarea sancţiunilor disciplinare.(3) Persoana condamnată este ascultată la locul de deţinere, în mod obligatoriu.(4) Competenţa de soluţionare a plângerii aparţine judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul a cărui comisie a aplicat sancţiunea disciplinară.“" 15. Autorul excepţiei apreciază că dispoziţia criticată contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 15 alin. (1) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (2) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 22 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 24 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul la apărare, art. 34 alin. (1) referitor la dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 41 alin. (1) referitor la munca şi protecţia socială a muncii, art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1), (2) şi (5) referitor la instanţele judecătoreşti şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 254/2013, Curtea observă că, potrivit încheierii prin care a fost sesizată, pe rolul instanţei de trimitere se află judecarea contestaţiei formulate, conform art. 104 din Legea nr. 254/2013, împotriva Încheierii nr. 157 din 13 decembrie 2018, pronunţate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, prin care acesta a soluţionat plângerea persoanei condamnate care solicita anularea, pentru lipsa vinovăţiei, a sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 101 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 254/2013. Sancţiunea fusese aplicată de Comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului Satu Mare, prin Hotărârea nr. 442 din 16 noiembrie 2018, pentru comiterea abaterii disciplinare uşoare, prevăzută de art. 81 lit. l) raportat la art. 100 alin. (3) din Legea nr. 254/2013. 17. În aceste condiţii, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 254/2013 este inadmisibilă, întrucât acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei, atât timp cât o eventuală soluţie de admitere nu ar avea nicio înrâurire asupra soluţionării procesului în care a fost invocată. În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 818 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 aprilie 2018, paragraful 19). 18. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (2)-(6) şi ale art. 104 alin. (1)-(4) din Legea nr. 254/2013, Curtea constată că se critică lipsa unei căi de atac împotriva hotărârii pronunţate de judecătorie ca urmare a soluţionării contestaţiei formulate împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate. Curtea sesizează că dispoziţiile criticate nu conţin soluţia legislativă criticată, aceasta regăsindu-se în alin. (14) al art. 104 din Legea nr. 254/2013, potrivit căruia „hotărârea judecătoriei este definitivă“. 19. Referitor la acest aspect, Curtea, prin Decizia nr. 632 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 1 februarie 2018, a reţinut că procedura reglementată de dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 254/2013 constituie garanţii ale dreptului de acces liber la justiţie, respectiv o aplicare de către legiuitor a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21. Referitor la dreptul fundamental mai sus referit, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că acesta este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, se poate adresa, cel puţin o dată, unei instanţe naţionale (a se vedea Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015). Însă, prin aceeaşi jurisprudenţă, s-a arătat că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, inclusiv în privinţa căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti (a se vedea Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009) şi, totodată, că dreptul de acces liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând stabili reguli diferite, în considerarea unor situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996). 20. De asemenea, Curtea a constatat că prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale instituie asigurarea unei căi de atac interne care să trateze fondul unei „plângeri admisibile“ şi să ofere o soluţie adecvată (a se vedea Hotărârea din 16 iulie 2014, pronunţată în Cauza Ališić şi alţii împotriva Bosniei şi Herzegovinei, Croaţiei, Serbiei, Sloveniei şi Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 131). Or, procedura de soluţionare a contestaţiei, formulată conform dispoziţiilor art. 104 alin. (9) din Legea nr. 254/2013, este precedată de soluţionarea, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, a unei alte plângeri, cu privire la decizia administrativă a comisiei de disciplină din cadrul penitenciarului în care petentul se află în executarea unei pedepse privative de libertate, aspecte care, coroborate cu dreptul de a formula contestaţie împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, satisfac exigenţele dreptului la un recurs efectiv. 21. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la imposibilitatea deţinutului acuzat de săvârşirea unei abateri disciplinare de a fi asistat de un avocat în faţa comisiei de disciplină şi în faţa instanţei judecătoreşti, Curtea reţine că o critică asemănătoare a fost soluţionată de către instanţa de contencios constituţional atunci când a fost sesizată cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 74 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, şi Decizia nr. 1.204 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 28 octombrie 2009, a statuat că „prevederile legale contestate se circumscriu celei de-a treia faze a procesului penal, şi anume fazei de executare, şi reglementează cu privire la regimul de executare a pedepsei privative de libertate, la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate şi la plângerea împotriva comisiei de disciplină. Prin urmare, cadrul general de reglementare vizează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit deja existenţa vinovăţiei în materie penală. Aşa fiind, aspectele criticate de autorul excepţiei excedează procedurii penale speciale care guvernează numai fazele de urmărire penală şi de judecată, deoarece situaţia juridică a condamnatului nu este identică cu cea a făptuitorului, învinuitului ori cu cea a inculpatului. Aşa fiind, prevederile contestate de autor nu suprimă dreptul la apărare, în sensul consfinţit de art. 24 din Legea fundamentală. Astfel, nimic nu îl opreşte pe condamnat să îşi angajeze un avocat pe tot cursul procesului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei. Împrejurarea că acesta este privat de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie“. 22. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Alexandru Cadar în Dosarul nr. 80/296/2019 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 103 alin. (2)-(6) şi ale art. 104 alin. (1)-(4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 martie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
