Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, prin prisma art. 193 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Maria Lăcrămioara Rob, în Dosarul nr. 3.981/100/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.968D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând, în esenţă, că instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, nu este contrară principiului liberului acces la justiţie, atât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 6 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.981/100/2015, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010 prin prisma dispoziţiilor art. 193 din Codul de procedură civilă“. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta Maria Lăcrămioara Rob, în cadrul soluţionării recursului formulat de autoarea excepţiei împotriva sentinţei civile având ca obiect obligarea pârâtului - Inspectoratul General al Poliţiei Române - la acordarea gradaţiei corespunzătoare vechimii în muncă şi a drepturilor salariale corespunzătoare, sentinţă care s-a întemeiat şi pe art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că „interpretarea art. 30 din Legea nr. 284/2010 prin prisma prevederilor art. 193 alin. (1) din Codul de procedură civilă este excesivă şi dă posibilitatea perpetuării unei situaţii injuste pentru angajat şi în viitor, fără a se putea adresa justiţiei“. Mai mult, consideră că documentul prin care i-a fost acordată gradaţia, şi anume decizia ordonatorului de credit, nu i-a fost adus la cunoştinţă. Fluturaşul de salariu nu este un document care să ateste modul de stabilire a salariului şi nici modul de calcul al acestuia, astfel încât nu poate fi echivalat cu o încunoştinţare. În final, autoarea excepţiei susţine că „nerespectarea unei proceduri prealabile nu poate duce la îngrădirea liberului acces la justiţie şi la soluţionarea conflictelor de muncă direct în faţa instanţei de judecată“. 6. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal consideră că textele criticate sunt constituţionale. Astfel, art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010 instituie o procedură administrativă prin care persoana nemulţumită de modalitatea de stabilire a salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi trebuie să formuleze, în termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, o contestaţie ce se depune la ordonatorul de credite, iar împotriva măsurilor dispuse în soluţionarea contestaţiei, persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente. Această procedură nu încalcă accesul liber la justiţie, deoarece, după soluţionarea procedurii administrative, partea nemulţumită se poate adresa justiţiei, în vederea stabilirii drepturilor sale. Această procedură a urmărit ca, în prealabil, să fie lămurite aspectele de ordin intern şi ca autoritatea administrativă să poată reveni motivat asupra dispoziţiei de stabilire a drepturilor salariale. Această procedură este în strânsă legătură nu doar cu dispoziţiile art. 193 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ci şi cu dispoziţiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, specifice condiţiilor formulării acţiunilor în contencios administrativ. De altfel, reclamanta este nemulţumită nu doar de stabilirea unei proceduri administrative prealabile, ci şi de stabilirea unor termene procedurale pe care nu le-a respectat şi care, potrivit art. 185 din Codul de procedură civilă, conduc la decăderea din exercitarea dreptului. Nu în ultimul rând, instanţa consideră că stabilirea unei proceduri administrative şi a termenelor în care această procedură trebuie să fie efectuată a urmărit soluţionarea cu celeritate a eventualelor abateri de la legalitate, precum şi stabilitatea actelor necontestate în termenul prevăzut de lege. Prin urmare, instanţa consideră că stabilirea unei proceduri administrative prealabile este specifică contenciosului administrativ, iar dispoziţiile de lege criticate nu contravin art. 21 din Constituţie. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu încalcă accesul liber la justiţie, dat fiind că nu fac altceva decât să stabilească o procedură administrativă care are scopul de a lămuri aspecte de ordin intern ale autorităţii administrative emitente a actului respectiv, acesta din urmă având posibilitatea de a reveni motivat asupra dispoziţiei iniţiale de stabilire a drepturilor salariale. Dacă, în această etapă, solicitarea persoanei respective nu este satisfăcută, aceasta se poate adresa instanţei de judecată, în vederea stabilirii drepturilor salariale. 9. Avocatul Poporului precizează că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, nefiind de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, din moment ce există posibilitatea sesizării instanţei de judecată. Astfel, parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional, nu îngrădeşte dreptul de acces liber la justiţie, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti, aspect reţinut şi de Curtea Constituţională, în Decizia nr. 1.224 din 20 septembrie 2011. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, prin prisma dispoziţiilor art. 193 din Codul de procedură civilă. Analizând motivarea recursului prin care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, reiese că autoarea excepţiei critică, în realitate, dispoziţiile art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010 şi ale art. 193 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut: - Art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010: "(1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa ordonatorilor de credite.(2) Contestaţia poate fi depusă în termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.(3) Ordonatorii de credite vor soluţiona contestaţiile în termen de 10 zile lucrătoare.(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluţionării contestaţiei în scris.“" – Art. 193 alin. (1) din Codul de procedură civilă („Procedura prealabilă“): „Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.“ 13. Curtea reţine că, ulterior sesizării sale, Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate din Legea-cadru nr. 284/2010 îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece în anul 2015, când a fost formulată acţiunea în justiţie în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, acestea erau în vigoare. 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 30 alin. (1)-(3) din Legea-cadru nr. 284/2010 instituie o procedură administrativă prealabilă, obligatorie, în materia stabilirii drepturilor salariale ale personalului din sistemul bugetar, prin care persoana nemulţumită de modul de stabilire a drepturilor salariale poate face contestaţie la ordonatorul de credite care a emis actul administrativ de stabilire a salariului. De asemenea, potrivit art. 30 alin. (4) din aceeaşi lege, împotriva măsurilor dispuse în soluţionarea contestaţiilor, persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii. Aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, acest text de lege consacră atât o procedură prealabilă, de contestare a actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale, la ordonatorul de credite, cât şi o procedură jurisdicţională, ce se desfăşoară în faţa instanţelor judecătoreşti. Această reglementare din legea-cadru a fost preluată şi în legile anuale de salarizare. 16. Dispoziţiile art. 193 alin. (1) din Codul de procedură civilă constituie norme procedurale referitoare la sesizarea instanţelor, potrivit cărora procedura prealabilă trebuie îndeplinită înainte de sesizarea instanţei judecătoreşti, atât timp cât este prevăzută de lege. 17. Principala critică a autoarei excepţiei este cea referitoare la instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, în materia stabilirii drepturilor salariale. În această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit (prin Decizia nr. 9 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 988 din 13 decembrie 2017, paragraful 47), că rolul acestei proceduri este „tocmai asigurarea posibilităţii ordonatorului de credite de a corecta rapid orice eroare în stabilirea salariilor. „De asemenea, prin aceeaşi decizie, paragrafele 48 şi 49, s-a stabilit că „nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite. Prin urmare, atunci când pretenţiile angajaţilor nu rezultă dintr-o încadrare/reîncadrare pretins nelegală, ci vizează obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, precum şi atunci când angajatorul nu a emis un act administrativ/act adiţional la contractul individual de muncă ori actul respectiv nu a fost comunicat angajaţilor, admisibilitatea cererii de chemare în judecată cu care salariatul a învestit instanţa specializată în litigii de muncă nu este condiţionată de parcurgerea procedurii prealabile.“ 18. Asupra instituirii obligativităţii parcurgerii unei proceduri prealabile, Curtea s-a mai pronunţat, cu privire la dispoziţii similare din domeniul stabilirii pensiilor, prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, prin Decizia nr. 1.080 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 5 februarie 2013, prin Decizia nr. 315 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013, sau prin Decizia nr. 476 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014. Prin aceste decizii, Curtea a statuat că, reglementând procedura administrativă obligatorie şi prealabilă sesizării instanţelor, legiuitorul a urmărit degrevarea instanţelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de asigurări sociale, prin interpunerea comisiilor de contestaţii în procedura de soluţionare a acestora. Astfel, persoanele nemulţumite pot supune deciziile de pensii controlului comisiei de contestaţii, fără a mai parcurge procedura, în principiu de mai lungă durată, din faţa instanţelor de judecată şi, numai în situaţia când nu sunt mulţumiţi de hotărârile acestei comisii, pot să le supună analizei instanţei de judecată. 19. Curtea a mai statuat că o astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând eo ipso atingere dreptului de acces liber la justiţie, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată. Prevederile art. 21 din Constituţie nu interzic existenţa unei astfel de proceduri administrative prealabile şi nici obligativitatea acesteia, atât timp cât nu are un caracter jurisdicţional. De altfel, în acelaşi sens, s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 121 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 8 martie 2010, în care a statuat că „instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu este contrară principiului liberului acces la justiţie cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti“. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunţată în Cauza Le Compte, Van Leuven şi De Meyere împotriva Belgiei, paragraful 51, ori Hotărârea din 26 aprilie 1995, pronunţată în Cauza Fischer împotriva Austriei, paragraful 28, că imperative de supleţe şi eficacitate, pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pot justifica intervenţia prealabilă a unor organe administrative care nu îndeplinesc condiţiile cerute de art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Ceea ce impun însă dispoziţiile acestui articol convenţional este ca decizia unei asemenea autorităţi să fie supusă controlului ulterior, exercitat de un organ de plină jurisdicţie, adică un „tribunal“ în sensul Convenţiei. 20. Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie. 21. Referitor la criticile autoarei excepţiei privind documentul prin care i s-a comunicat modul de stabilire a salariului, Curtea constată că acestea nu reprezintă critici de neconstituţionalitate, ci aspecte privind interpretarea şi aplicarea legii, care intră în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Lăcrămioara Rob în Dosarul nr. 3.981/100/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 30 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi art. 193 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
