Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Vasile Brăileanu, Vasile V. Brăileanu, Florentina-Ionela Ene, Daniel Virgil Iacob, Maria Iacob, Valentin Cosmin Iacob şi Viorica Mindinică în Dosarul nr. 1.935/316/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.517D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 22 martie 2022, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 7 aprilie 2022, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 3. Prin Încheierea nr. 327/RC din 5 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.935/316/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Excepţia a fost ridicată de Vasile Brăileanu, Vasile V. Brăileanu, Florentina-Ionela Ene, Daniel Virgil Iacob, Maria Iacob, Valentin Cosmin Iacob şi Viorica Mindinică într-o cauză având ca obiect verificarea admisibilităţii în principiu a unor cereri de recurs în casaţie formulate de părţile civile. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, întrucât admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului, încheierea pronunţată în situaţia respingerii cererii fiind definitivă. De asemenea, susţin că dispoziţiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât părţile civile ajung, practic, în situaţia de a nu mai putea să beneficieze de calea extraordinară de atac a recursului în casaţie. Consideră că limitarea motivelor de recurs în casaţie face ineficientă această cale de atac pentru partea civilă, dispoziţiile art. 436 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, care conferă părţii civile dreptul de a formula recurs în casaţie, devenind iluzorii. Astfel, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 9 din Codul de procedură penală, în forma anterioară abrogării, prevedeau că o hotărâre este supusă casării în cazul în care cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei sau există o contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii. Consideră că, în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, motivarea instanţei de apel este contradictorie, în condiţiile în care, pe de o parte, reţine suferinţele psihice puternice ale părinţilor care sunt puternic afectaţi de dispariţia tragică a victimelor, iar, pe de altă parte, reduce în mod drastic despăgubirile acordate de către prima instanţă, fără a motiva în vreun fel criteriile avute în vedere raportat la situaţia concretă din cauza dedusă judecăţii. Astfel, deşi invocă greaua pierdere - a copiilor, fraţilor, respectiv a nepoţilor - suferită de părţile civile, instanţa de apel apreciază, totuşi, că acordarea sumelor de câte 30.000 de euro fiecăruia dintre părinţii victimelor, de câte 15.000 de euro fraţilor acestora şi de câte 10.000 de euro bunicilor victimelor, cu titlu de despăgubiri morale, este suficientă pentru a acoperi prejudiciul moral suferit de părţile civile. Autorii excepţiei susţin că textul de lege criticat încalcă şi principiul egalităţii în faţa legii, întrucât, dacă părţile civile ar fi ales să îşi exercite dreptul la despăgubiri pe cale civilă, ar fi avut la dispoziţie o cale de atac efectivă, pe care ar fi putut să o exercite indiferent de cuantumul pretenţiilor solicitate. Invocă, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 462 din 17 septembrie 2014 şi nr. 369 din 30 mai 2017. 5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că prin dispoziţiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 au fost restrânse cazurile de casare numai la anumite motive de nelegalitate şi au fost eliminate cele formale şi fără impact major asupra legalităţii. Consideră că norma criticată de părţile civile nu este în contradicţie cu prevederile constituţionale atât timp cât recursul constituie o cale de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive şi doar în cazuri strict determinate, de violare gravă a legii, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, ce are ca scop controlul legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, finalitatea sa fiind aceea de a înlătura erorile de drept cuprinse în hotărârile definitive ale instanţelor de apel, prin raportare la cazuri de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Faţă de specificul şi finalitatea acestei căi extraordinare de atac, motivele de recurs în casaţie au fost circumscrise unor situaţii vizând exclusiv legalitatea hotărârii, iar nu chestiuni de fapt, situaţii care nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori care, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra lor. Aşa cum reiese din expunerea de motive a Legii nr. 255/2013, prin reducerea numărului motivelor de recurs în casaţie prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, pe de altă parte, respectarea specificului acestei căi extraordinare de atac. În realizarea acestui scop au fost eliminate din sfera instituţiei analizate motivele ce vizau aspecte procedurale, care au fost transformate în motive ale contestaţiei în anulare, potrivit naturii acestei din urmă căi de atac. Din această perspectivă, restrângerea sferei cazurilor de casare este justificată de finalitatea căii extraordinare de atac, aceea de verificare a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, precum şi de natura acesteia. Dispoziţiile de lege criticate nu generează discriminare între diferiţii titulari ai dreptului de a promova recurs în casaţie, întrucât aceştia au posibilitatea de a uza de calea de atac în condiţii asemănătoare, corelat însă cu poziţia lor procesuală şi specificul interesului procesual urmărit. Prin urmare, nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Totodată, dispoziţiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 nu limitează nici dreptul părţilor civile de acces la justiţie ori pe cel la un proces echitabil, garantate de prevederile art. 21 din Constituţie, de vreme ce această categorie de părţi are posibilitatea de a promova calea de atac în condiţii şi pentru motive similare celor recunoscute celorlalţi participanţi la proces. Efectele distincte ale motivelor de casare incidente asupra soluţiei dispuse în latura penală a cauzei, comparativ cu cea dispusă în acţiunea civilă, derivă din particularităţile celor două categorii de acţiuni şi din specificul poziţiei părţilor, fără a contraveni exigenţelor drepturilor fundamentale invocate. De asemenea, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, a căror neconstituţionalitate a fost invocată de către părţile civile, instanţa arată că în cadrul procedurii verificării admisibilităţii, în principiu, nu are loc o judecată asupra temeiniciei recursului în casaţie, ci asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru introducerea cererii. Prin urmare, consideră că dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare reglementate de prevederile art. 21 şi 24 din Constituţie. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală - modificate prin articolul unic din Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016 - şi dispoziţiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Textele de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală: „(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.“; – Art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013: „Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, se modifică şi se completează după cum urmează: [...] 267. La articolul 438 alineatul (1), punctele 2-6, 9, 10, 13 şi 14 se abrogă.“ 10. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. 12. Astfel, prin Decizia nr. 810 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 19 aprilie 2019, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală. În acest sens, prin decizia mai sus menţionată, paragrafele 24-28, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 433 din Codul de procedură penală, recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea conformităţii hotărârii judecătoreşti atacate cu regulile de drept aplicabile. Procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie este reglementată de dispoziţiile art. 439 din Codul de procedură penală. Astfel, cererea de recurs în casaţie împreună cu înscrisurile anexate se depun, însoţite de copii pentru procuror şi părţi, la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Preşedintele respectivei instanţe ori judecătorul delegat de către acesta comunică procurorului şi părţilor copii de pe cererea de recurs în casaţie şi celelalte înscrisuri doveditoare, cu menţiunea că se pot depune concluzii scrise în termen de 10 zile de la primirea comunicărilor, la aceeaşi instanţă. În termen de 5 zile de la depunerea concluziilor scrise sau de la expirarea termenului de depunere a acestora, preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de către acesta înaintează Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosarul cauzei, cererea de recurs în casaţie, înscrisurile anexate, dovezile de comunicare efectuate, precum şi, după caz, concluziile scrise. În cazul în care nu este îndeplinită procedura de comunicare prevăzută de dispoziţiile art. 439 alin. (2) şi (4) din Codul de procedură penală sau aceasta nu este completă, magistratul-asistent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnat cu verificarea îndeplinirii procedurii de comunicare şi de întocmire a raportului referitor la cererea de recurs în casaţie, îndeplineşte sau completează, după caz, procedura. În cazul recursurilor în casaţie declarate împotriva deciziilor pronunţate de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, procedura de comunicare se realizează la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în cazul recursurilor în casaţie declarate împotriva deciziilor pronunţate de completurile de 5 judecători, ca instanţe de apel, procedura de comunicare se realizează la nivelul completurilor de 5 judecători. De asemenea, în temeiul prevederilor art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală, în procedura examinării admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie, se verifică respectarea termenului în care calea de atac poate fi introdusă, potrivit legii, precum şi a dispoziţiilor art. 434, ale art. 436 alin. (1) şi (6), ale art. 437 şi ale art. 438 din acelaşi cod. În legătură cu aspectele supuse verificării, Curtea a mai reţinut că art. 434 din Codul de procedură penală reglementează hotărârile supuse recursului în casaţie, art. 436 alin. (1) şi (6) - titularii dreptului de a formula cerere de recurs în casaţie, art. 437 - condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească cererea de recurs în casaţie, iar art. 438 - cazurile în care se poate face recurs în casaţie. 13. În ceea ce priveşte examinarea admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie, prin decizia citată anterior, Curtea a observat că motivele pentru care poate fi dispusă soluţia de respingere a cererii de recurs în casaţie - respectiv când cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau când aceasta este făcută cu nerespectarea prevederilor art. 434, ale art. 436 alin. (1), (2) şi (6), ale art. 437 şi ale art. 438 din Codul de procedură penală - vizează verificarea unor aspecte strict formale, care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului în casaţie. Astfel, Curtea a reţinut că verificarea respectării dispoziţiilor art. 434, ale art. 435, ale art. 436 alin. (1), (2) şi (6), ale art. 437 şi ale art. 438 din Codul de procedură penală presupune analiza unor aspecte de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor, caracterizată prin oralitate şi contradictorialitate. Prin urmare, Curtea a constatat că doar o soluţie de respingere ca vădit nefondată a cererii de recurs în casaţie cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu a acesteia ar presupune antamarea fondului căii de atac, implicând examinarea unor aspecte care vizează temeinicia solicitării ce face obiectul recursului în casaţie. Or, procedura verificării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie trebuie să vizeze doar aspecte pur formale şi, tocmai de aceea, se poate desfăşura în lipsa reprezentantului Ministerului Public şi a părţilor, fără ca în acest mod să se încalce prevederile Legii fundamentale. 14. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 669 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 25 ianuarie 2019. 15. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 16. Referitor la dispoziţiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, Curtea constată că şi acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţie - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. 17. Astfel, prin Decizia nr. 207 din 25 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 iulie 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013. În acest sens, prin decizia menţionată, paragraful 23, Curtea a reţinut că, potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac, denumită recurs în casaţie, ce are ca scop controlul legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, soluţionarea recursului în casaţie fiind dată în competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Codul de procedură penală a revenit, astfel, la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, constând în fond şi apel, ceea ce înseamnă că în recurs nu se rejudecă fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde sau nu legii. 18. Tot prin Decizia nr. 207 din 25 martie 2021, citată anterior, paragraful 21, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, motivele de recurs în casaţie sunt limitate. Astfel, spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, finalitatea recursului în casaţie este aceea de a înlătura erorile de drept comise prin deciziile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, prin raportare la cazuri de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. De asemenea, conform prevederilor art. 438 alin. (2) din Codul de procedură penală, situaţiile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor. Prin urmare, toate celelalte motive de netemeinicie sau nelegalitate a unei hotărâri judecătoreşti pot fi invocate numai prin intermediul apelului sau al contestaţiei. În continuare, Curtea a observat că, potrivit dispoziţiilor art. 436 alin. (1) din Codul de procedură penală, titularii dreptului de a promova calea extraordinară de atac analizată sunt: procurorul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă; inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal; partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă. 19. Raportând dispoziţiile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 la scopul recursului în casaţie, prin Decizia nr. 207 din 25 martie 2021, mai sus menţionată, paragraful 22, Curtea a statuat că restrângerea de către legiuitor a sferei hotărârilor ce pot fi supuse casării la cele prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, aşa cum acestea au fost modificate prin prevederile art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013, este justificată de finalitatea instituţiei analizate - aceea de verificare a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile - şi de natura acesteia - de cale extraordinară de atac. Curtea a reţinut că, aşa cum reiese şi din expunerea de motive a Legii nr. 255/2013, prin reducerea numărului motivelor de recurs în casaţie - prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală -, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, astfel că mai multe dintre motivele de recurs din reglementarea anterioară au fost introduse de legea nouă drept cazuri de contestaţie în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac. 20. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 149 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 13 iunie 2019, şi Decizia nr. 498 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 3 ianuarie 2022. 21. Având în vedere că nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Brăileanu, Vasile V. Brăileanu, Florentina-Ionela Ene, Daniel Virgil Iacob, Maria Iacob, Valentin Cosmin Iacob şi Viorica Mindinică în Dosarul nr. 1.935/316/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
