Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru│- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├────────────────────┼────────────────────┤
│Cristina Teodora Pop│- magistrat-asistent│
└────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (2)-(4) din Codul penal, excepţie ridicată de Ainăld Gabi Mihăilescu în Dosarul nr. 2.003/89/2015 al Tribunalului Vaslui - Secţia civilă, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 792 D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se face trimitere atât la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.037 din 14 iulie 2011, cât şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 595 din 1 octombrie 2015 şi se propune menţinerea acestei jurisprudenţe, arătându-se că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina un reviriment jurisprudenţial. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 19 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.003/89/2015, Tribunalul Vaslui - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 100 alin. (2)-(4) din Codul penal, excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Ainăld Gabi Mihăilescu întrun dosar ce are ca obiect soluţionarea unei cereri referitoare la pretenţii civile, formulate într-o cauză în care petentul este o persoană cu dizabilităţi, condamnată la executarea unei pedepse cu închisoarea. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 100 alin. (2)-(4) din Codul penal creează discriminare între persoanele care suferă de handicap grav, condamnate la pedepse penale privative de libertate, care nu sunt apte de muncă, şi cele sănătoase, întrucât dau posibilitatea acestora din urmă să obţină o reducere a pedepsei şi recompense, prin luarea în considerare a zilelor de muncă, drept pe care persoanele deţinute lipsite de capacitate de muncă nu pot să îl exercite. De asemenea, se susţine existenţa unei discriminări între persoanele cu handicapuri grave, care execută pedepse cu închisoarea, şi condamnaţii care au împlinit vârsta de 60 de ani şi care pot fi eliberaţi condiţionat după efectuarea a cel puţin jumătate, respectiv o treime, din durata pedepsei. Se conchide că, în acest fel, regimul juridic de detenţie a persoanelor cu handicap grav este unul mai sever decât cel al persoanelor care au împlinit vârsta de 60 de ani şi că se impune regândirea textelor criticate, prin reglementarea situaţiei persoanelor cu handicap grav în mod similar situaţiei persoanelor prevăzute la art. 100 alin. (2) din Codul penal. 6. Tribunalul Vaslui - Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că prevederile art. 100 alin. (2)-(4) din Codul penal nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 50 din Constituţie, întrucât, pe de o parte, reclamantul nu se află în situaţia juridică reglementată la art. 100 alin. (2) din Codul penal, acesta neavând vârsta de 60 de ani, iar, pe de altă parte, legiuitorul a prevăzut posibilitatea reducerii pedepselor, adaptând reglementarea şi la cazul persoanelor cu handicap grav. 7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere, în acest sens, la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.037 din 14 iulie 2011. 9. Avocatul Poporului susţine că prevederile art. 100 alin. (2)-(4) din Codul penal sunt constituţionale. Sunt aduse ca argumente considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 595 din 1 octombrie 2015. Se susţine, totodată, că autorul excepţiei invocă necesitatea completării textelor criticate, atribuţie ce aparţine Parlamentului, conform art. 61 din Constituţie, ca unică autoritate legiuitoare a ţării. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 100 alin. (2)-(4) din Codul penal, care au următorul cuprins: "(2) În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b)-d).(3) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani. (4) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.“" 13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi şi ale art. 50 referitoare la protecţia persoanelor cu handicap. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 100 alin. (3)-(4) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, Curtea pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 595 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 24 noiembrie 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 15. Prin Decizia nr. 595 din 1 octombrie 2015, paragrafele 12-19, Curtea a constatat că prevederile art. 100 alin. (3) şi (4) din Codul penal reglementează fracţiunile din pedeapsa închisorii, ce trebuie executate, pentru ca persoana condamnată să poată fi liberată condiţionat. În aceste condiţii, dispoziţiile art. 100 alin. (3) şi (4) din Codul penal prevăd că în calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute la alin. (1) şi (2) ale acestui articol se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest sens, art. 78 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, reglementează dreptul la muncă al persoanelor condamnate, arătând că acestora li se poate cere să muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ţinându-se seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranţă, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora. 16. Curtea a reţinut, totodată, că prevederile art. 78, anterior citat, sunt aplicate în coroborare cu dispoziţiile capitolului VI - „Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate“, al titlului III - „Executarea pedepselor privative de libertate“, art. 83-88, din aceeaşi lege, care prevăd regimul de prestare a muncii, munca prestată în cazuri speciale, durata muncii prestate, plata muncii prestate, repartizarea veniturilor şi recuperarea pagubelor. Astfel, art. 83 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 prevede că munca persoanelor condamnate în penitenciare se realizează: în regim de prestări de servicii pentru persoane fizice sau persoane juridice, în interiorul ori exteriorul penitenciarului; în regie proprie; pentru activităţi cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului; în caz de calamitate; în caz de voluntariat; şi în alte cazuri, în condiţiile legii. De asemenea, dispoziţiile art. 85 şi art. 86 din Legea nr. 254/2013 stabilesc că durata muncii prestate este cea reglementată prin legislaţia muncii şi că veniturile realizate de persoanele condamnate pentru munca prestată nu constituie venituri salariale şi se impozitează potrivit prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice. Totodată, capitolul VII, art. 89-94, din Legea nr. 254/2013 reglementează participarea persoanelor condamnate la activităţi educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, instruirea şcolară, învăţământul universitar şi formarea profesională a persoanelor condamnate. În aceste condiţii, art. 94 conţine dispoziţii speciale privind persoanele condamnate care prezintă dizabilităţi, stabilind la alin. (1) că Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi administraţia penitenciarului dispun măsuri specifice pentru protecţia sănătăţii fizice şi psihice a unor astfel de persoane. Conform alin. (2) al art. 94, persoanelor condamnate care prezintă dizabilităţi li se asigură condiţii pentru participarea la activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase adecvate nevoilor şi personalităţii lor, în funcţie de opţiunile şi aptitudinile lor. Capitolul VIII din Legea nr. 254/2013 reglementează liberarea condiţionată, art. 95 din lege condiţionând liberarea condiţionată a persoanei condamnate înainte de executarea în întregime a pedepsei privative de libertate de îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 99 şi art. 100 din Codul penal. 17. În aplicarea dispoziţiilor penale anterior referite, care constituie din acest punct de vedere legea generală în materie, prevederile art. 96 din Legea nr. 254/2013 reglementează modul de calcul al părţii din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate şi/sau a instruirii şcolare şi formării profesionale. Potrivit alin. (1) al acestui articol, în forma aplicabilă autorului excepţiei, pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează: a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă; b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă; c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii, se consideră 3 zile executate pentru două nopţi de muncă; d) în cazul participării la cursurile de şcolarizare pentru formele de învăţământ general obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an şcolar; e) în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se consideră 20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională; f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text, reducerea fracţiunii de pedeapsă care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale nu poate fi revocată. 18. Prin urmare, Curtea a constatat că atât prestarea unei munci de către persoanele condamnate la pedeapsa închisorii, în condiţiile dispoziţiilor art. 83-88 din Legea nr. 254/2013, cât şi participarea acestora la activităţi educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, instruirea şcolară, învăţământul universitar şi formarea profesională, precum şi luarea în calcul a duratei acestor activităţi cu prilejul acordării liberării condiţionate, potrivit art. 100 din Codul penal, după algoritmul prevăzut la art. 96 din Legea nr. 254/2013, reprezintă beneficii acordate de legiuitor, în condiţiile legii, persoanelor condamnate apte să desfăşoare asemenea activităţi. Astfel, persoanele condamnate inapte de muncă pot beneficia de dispoziţiile art. 95 coroborate cu cele ale art. 96 alin. (1) lit. d)-f) din Legea nr. 254/2013, care, în forma aplicabilă autorului excepţiei, echivalează absolvirea unui an universitar cu 30 de zile executate din pedeapsa închisorii, absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională cu 20 de zile executate din pedeapsa închisorii, iar elaborarea fiecărei lucrări ştiinţifice şi a fiecărei invenţii şi inovaţii brevetate cu 30 de zile executate din pedeapsa închisorii. 19. Din economia reglementării, Curtea a reţinut că legiuitorul a reglementat cazuri de reducere a pedepsei de care pot beneficia şi persoane inapte de muncă, adaptând practic reglementarea şi la situaţia persoanelor cu handicap. Aşa fiind, Curtea a constatat că prevederile art. 100 alin. (3) şi (4) din Codul penal nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 50 referitoare la protecţia persoanelor cu handicap. 20. De asemenea, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte principiul egalităţii în drepturi, a statuat în repetate rânduri în jurisprudenţa sa că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). În aceste condiţii, acordarea de către legiuitor a unor beneficii legale persoanelor condamnate nu este de natură a crea discriminare (a se vedea Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015). Aceste considerente sunt valabile şi în privinţa persoanelor care sunt apte să beneficieze de prevederile art. 100 alin. (3) şi (4) din Codul penal şi a celor care nu au aptitudinile fizice necesare pentru a se prevala de dispoziţiile legale anterior referite. 21. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că textele criticate nu contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. 22. Analizând considerentele deciziei anterior citate, Curtea reţine că ele sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din Codul penal. Astfel, persoanele care se află în cursul executării unei pedepse privative de libertate, care au împlinit vârsta de 60 de ani, se află într-o situaţie diferită de cea a persoanelor care suferă de un handicap sau de o boală ce nu le permite să presteze o muncă remunerată, diferenţă dată de nevoile de asigurare a integrităţii fizice şi psihice specifice vârstei anterior menţionate. Acestea din urmă sunt de natură a justifica reglementarea, în favoarea persoanelor prevăzute la art. 100 alin. (2) din Codul penal, a unui beneficiu referitor la modalitatea de executare a unor fracţiuni ale unor pedepse privative de libertate dispuse în privinţa lor. Mai mult, aşa cum sa reţinut prin Decizia nr. 595 din 1 octombrie 2015, legiuitorul a prevăzut, la art. 95 şi art. 96 alin. (1) lit. d)-f) din Legea nr. 254/2013, cazuri de reducere a pedepsei de care pot beneficia şi persoane inapte de muncă, referitoare la participarea de către condamnat la cursurile de şcolarizare pentru formele de învăţământ general obligatoriu, la participarea sa la cursuri de calificare ori recalificare profesională şi la elaborarea de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii brevetate. De altfel, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalităţii nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferenţe de situaţii, iar egalitatea formală ar conduce la aceeaşi regulă, în ciuda diferenţei de situaţii, ceea ce arată că inegalitatea reală, care rezultă din această diferenţă, poate justifica reguli distincte, în funcţie de scopul legii care le conţine. Tocmai de aceea, instanţa de contencios constituţional a constatat că, în măsura în care egalitatea nu este naturală, faptul de a o impune ar însemna instituirea unei discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ainăld Gabi Mihăilescu în Dosarul nr. 2.003/89/2015 al Tribunalului Vaslui - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 100 alin. (2)-(4) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Vaslui - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
