Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Szanto Tibor în Dosarul nr. 3.006/337/2019/a1.1 al Judecătoriei Zalău şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.259D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că dispoziţiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, excepţiile de neconstituţionalitate invocate fiind respinse ca neîntemeiate, şi solicită menţinerea jurisprudenţei anterior referite. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea penală nr. 25/MPC din 17 iulie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.006/337/2019/a1.1, Judecătoria Zalău a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Szanto Tibor într-o cauză având ca obiect soluţionarea sesizării, din oficiu, privind verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpaţi, printre care se numără şi autorul excepţiei. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că incompatibilitatea judecătorului, invocată prin cererea de recuzare, are în vedere însăşi procedura de verificare de către acesta a măsurilor preventive, întrucât obiectul cauzei în cadrul căreia este invocată excepţia constă în verificarea măsurilor preventive. Se arată că ipoteza în care se află autorul excepţiei este diferită de cea în care cererea de recuzare ar fi fost invocată în etapa camerei preliminare, iar completul, învestit cu verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi cu verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, s-ar fi pronunţat şi asupra măsurilor preventive. 6. Judecătoria Zalău apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că dispoziţiile legale criticate sunt previzibile, coerente şi constituţionale. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunţă asupra măsurilor preventive.“ 11. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie, ale art. 22 cu privire la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi ale art. 23 cu privire la libertatea individuală. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că incompatibilitatea este starea de parţialitate în care se află unul dintre subiecţii procesuali oficiali într-o cauză penală concretă, situaţie ce constituie un impediment în participarea acestuia la soluţionarea respectivei cauze. Astfel, incompatibilitatea nu se confundă cu lipsa competenţei, ci constituie o situaţie specială personală. Aceasta întrucât competenţa organelor judiciare are atât o dimensiune obiectivă, constând în capacitatea acestora de a îndeplini actele prevăzute de legea penală, cât şi o dimensiune subiectivă, care vizează capacitatea persoanelor fizice care fac parte din organele judiciare, în calitate de prepuşi ai acestora, de a îndeplini actele procesuale care concură la realizarea scopului procesului penal. Cazurile de incompatibilitate, ca excepţii de la capacitatea subiectivă a organului judiciar penal, sunt prevăzute la art. 64 şi 65 din Codul de procedură penală. 13. Modalităţile de rezolvare a situaţiilor de incompatibilitate, menite să restabilească starea de imparţialitate a organelor judiciare implicate în soluţionarea cauzei penale, sunt abţinerea şi recuzarea. 14. Dintre acestea, abţinerea reprezintă modalitatea prin care persoana care are cunoştinţă că se află în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege comunică organului competent că înţelege să nu participe la desfăşurarea procesului penal. Aceasta reprezintă modalitatea principală de soluţionare a cazurilor de incompatibilitate, abţinerea constituind obligaţia morală a persoanei aflate în incompatibilitate, a cărei neîndeplinire poate atrage sancţionarea disciplinară. În scopul îndeplinirii acestei obligaţii, conform art. 66 alin. (1) din Codul de procedură penală, persoana aflată într-o situaţie de incompatibilitate trebuie să formuleze o cerere de abţinere, prin care să arate cazul de incompatibilitate, respectiv temeiul de fapt care determină incompatibilitatea. 15. Spre deosebire de aceasta, recuzarea constituie mijlocul procesual ce poate fi utilizat în situaţia în care persoana aflată în stare de incompatibilitate nu formulează o cerere de abţinere. În această ipoteză, oricare dintre părţile procesului penal poate cere ca persoana incompatibilă să fie oprită de la soluţionarea cauzei penale. În acest sens, partea interesată poate formula cerere de recuzare, conform art. 67 din Codul de procedură penală. Aceasta poate fi făcută în scris sau oral, cu arătarea temeiurilor de fapt, respectiv a cazului sau a cazurilor de incompatibilitate în care se află persoana recuzată. 16. În acest context, Curtea reţine că instanţa de contencios constituţional a mai analizat dispoziţiile legale criticate, prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate, fiind pronunţate în acest sens Decizia nr. 438 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 25 octombrie 2017, şi Decizia nr. 269 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 22 iulie 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 17. Prin Decizia nr. 269 din 10 mai 2016, paragrafele 14-20, Curtea a reţinut că recuzarea este o instituţie reglementată în scopul asigurării respectării dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilitate, aplicabilă în lipsa formulării de către persoana vizată a unei cereri de abţinere. Cererea de recuzare poate fi formulată până la încheierea dezbaterilor în faţa primei instanţe, iar recuzarea judecătorului cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei îl determină pe acesta să nu treacă la judecarea ei, întrucât, din momentul recuzării, el nu mai este competent să se pronunţe, până când cererea de recuzare este soluţionată de un alt complet, fără participarea judecătorului recuzat. După pronunţarea hotărârii, cazurile de recuzare pot fi invocate doar pe calea apelului sau a contestaţiei în anulare. 18. În aceste condiţii, textul criticat prevede că judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau completul în faţa căruia a fost formulată cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunţă asupra măsurilor preventive. Această soluţie juridică a fost preluată de la art. 51 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, conform căruia: „Completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se poate pronunţa asupra măsurilor preventive.“ 19. Această reglementare este justificată prin faptul că, dacă cererea de recuzare este admisă, acest aspect nu este de natură să afecteze interesele inculpatului arestat. De altfel, noul complet care se formează are posibilitatea să verifice actele de procedură efectuate de judecătorul sau de completul care a fost înlocuit în urma admiterii cererii de recuzare şi să se pronunţe motivat dacă menţine sau nu acele acte, conform art. 68 alin. (6) din Codul de procedură penală. 20. Totodată, pronunţarea asupra măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară este obligatoriu să fie făcută în termenul legal prevăzut de legea procesual penală, respectiv cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, conform art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, în vederea garantării libertăţii individuale a inculpatului. În acest sens, prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, paragraful 18, Curtea a reţinut că procesul penal implică desfăşurarea unei activităţi compuse dintr-o succesiune de acte reglementate de legea de procedură penală, activitate care impune ca, în disciplinarea actelor procesuale şi procedurale, să se ţină seama şi de elementul timp. De aceea, printre condiţiile cerute de lege pentru ca un act procesual sau procedural să fie valabil se numără şi condiţia privitoare la timpul în care trebuie realizat actul. Astfel, intervalul de timp înăuntrul căruia sau până la care se pot îndeplini ori trebuie îndeplinite anumite activităţi sau acte în cadrul procesului penal trebuie fixat astfel încât procesul să păstreze în desfăşurarea sa un ritm accelerat, fără însă să se împiedice aflarea adevărului sau respectarea drepturilor părţilor. Aşadar, stabilirea unor termene pentru desfăşurarea procesului penal are în vedere două obiective: pe de o parte, desfăşurarea procesului penal într-un termen rezonabil, nelăsându-le organelor judiciare şi părţilor libertatea de a acţiona când doresc şi pe orice durată, iar, pe de altă parte, termenele trebuie să asigure părţilor timpul necesar pentru a-şi exercita drepturile procesuale şi pentru a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de lege. În cazul particular al măsurilor procesuale, incluzând măsurile preventive, împiedică prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfăşurării normale a procesului penal. Aşa încât îndeplinirea actelor procedurale cu respectarea întocmai a termenelor legale reprezintă un element important în desfăşurarea procesului penal, fără de care ar fi imposibilă respectarea principiilor fundamentale ale acestuia, respectiv legalitatea, prezumţia de nevinovăţie, principiul aflării adevărului, principiul oficialităţii, garantarea libertăţii şi siguranţei persoanei, garantarea dreptului la apărare, dreptul la un proces echitabil, egalitatea părţilor în procesul penal. 21. Conform art. 202 alin. (4) din Codul de procedură penală, măsurile preventive sunt reţinerea, controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă. Măsurile preventive sunt fie privative, fie restrictive de libertate, având drept consecinţă restrângeri semnificative ale exerciţiului drepturilor fundamentale ale persoanei (a se vedea, în privinţa controlului judiciar şi a controlului judiciar pe cauţiune, Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, paragraful 20). Aşa fiind, respectarea termenelor cu privire la dispunerea, prelungirea sau încetarea acestora este imperativă, impunând organelor judiciare să se pronunţe cu celeritate cu privire la aspectele anterior enumerate. Prin urmare, opţiunea legiuitorului, în privinţa soluţiei legislative potrivit căreia judecătorul recuzat face parte din completul care se poate pronunţa asupra măsurilor preventive, este expresia unui just echilibru între interesul individual al persoanelor în privinţa cărora sunt dispuse măsuri preventive şi interesul public, referitor la participarea la actul de justiţie a judecătorilor care îndeplinesc condiţiile de compatibilitate reglementate prin normele de procedură penală. 22. Pentru aceste considerente, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală reprezintă o garanţie procesuală a libertăţii individuale, prevăzută la art. 23 din Legea fundamentală. 23. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea a constatat că accesul liber la justiţie presupune accesul la procedurile judiciare în condiţiile prevăzute de lege. Or, dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, ce reglementează cu privire la pronunţarea asupra măsurilor preventive, nu sunt de natură să afecteze garanţiile procesuale specifice acestui drept fundamental. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa mai sus analizată, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. Distinct de cele reţinute prin jurisprudenţa mai sus invocată, Curtea constată că procedura de verificare a măsurilor preventive anterior încetării acestora, asigurată inclusiv prin dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, constituie o garanţie a dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, prevăzut la art. 22 din Constituţie, şi nu o încălcare a acestui drept. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Szanto Tibor în Dosarul nr. 3.006/337/2019/a1.1 al Judecătoriei Zalău şi constată că dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Zalău şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
