Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Atilla │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a celor cuprinse la nr. crt. 1-4, 7-9 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Adrian Stoica în Dosarul nr. 2.999/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.317D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.358D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a celor cuprinse la nr. crt. 1-4, 7-9 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Dana Ioana Gherman în Dosarul nr. 2.991/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.358D/2018 la Dosarul nr. 2.317D/2018, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arată că prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie, ci dau expresie opţiunii legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice. Astfel, este dreptul legiuitorului să facă diferenţieri în salarizarea diferitelor categorii de personal, iar stabilirea unei limite a salariilor are caracter tehnic, fără a încălca dispoziţiile art. 41 din Constituţie referitoare la instituirea unui salariu minim brut. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Sentinţa civilă nr. 4.756 din 20 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.999/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a celor cuprinse la nr. crt. 1-4, 7-9 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Adrian Stoica într-o cauză având ca obiect „anularea unui act administrativ“. 8. Prin Încheierea din 13 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.991/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a celor cuprinse la nr. crt. 1-4, 7-9 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Dana Ioana Gherman într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece determină în cazul specialiştilor IT stabilirea unor salarii substanţial diminuate (cu aproximativ 50%), pe perioadă nedeterminată. Se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010 şi se susţine că reducerea cu aproximativ 50% a nivelului salarial nu respectă condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie. Astfel, în cauză nu se poate vorbi de caracterul temporar al diminuării. De asemenea, specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor sunt singura categorie de personal din sistemul bugetar care este retrogradată în funcţie, cu caracter permanent, şi căreia i se reduce semnificativ nivelul venitului net. Nu se poate face o comparaţie cu diversele categorii de personal din alte autorităţi şi instituţii publice care desfăşoară activităţi ce presupun specializarea informatică, atât timp cât respectivele persoane sunt încadrate pe funcţii eterogene (spre exemplu, la primării sau la casele de pensii, informaticienii au statut de funcţionar public, fiind salarizaţi similar funcţionarilor publici ce exercită alte atribuţii; în cadrul unităţilor de învăţământ, informaticienii au statut de cadre didactice şi sunt salarizaţi în consecinţă etc.). Astfel, nu se poate compara specialistul IT din instanţe şi parchete cu alte categorii de informaticieni din alte unităţi bugetare şi, a fortiori, cu personalul auxiliar ce desfăşoară activităţile de grefă. Se invocă şi încălcarea principiilor prevăzute de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017: principiul nediscriminării, principiul egalităţii, principiul importanţei sociale a muncii, principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, principiul ierarhizării, pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilităţii salariale pentru personalul din sectorul bugetar. Aplicarea normelor a căror constituţionalitate este invocată aduce atingere însuşi dreptului la salariu, constituind o afectare substanţială a drepturilor legitime şi a aşteptărilor pe care legiuitorul le-a creat prin recunoaşterea unui nivel mai mare al salariului. Revenirea legiuitorului asupra măsurii pe care tot el a institut-o, dar în sens invers, nejustificată de niciun motiv obiectiv (în condiţiile în care în anul 2017 România a înregistrat cea mai mare creştere economică dintre ţările membre ale Uniunii Europene şi una dintre cele mai mari creşteri economice din lume raportate în acelaşi an), impietează asupra dreptului la un nivel de trai decent, nivel care s-a raportat la cuantumul veniturilor salariale obţinute până la data de 31 decembrie 2017. Sunt invocate, în acest sens, aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008. 10. Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.317D/2018, consideră că prevederile legale criticate respectă dispoziţiile art. 16 alin. (1), ale art. 41 alin. (1) şi ale art. 53 alin. (2) din Constituţie. Invocă aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind dreptul la salariu, egalitatea în drepturi, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi reţine că soluţia legiuitorului sub aspectul asimilării specialiştilor IT cu grefierii apare ca fiind justă, având în vedere definiţia personalului auxiliar al instanţelor de la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, categorie din care fac parte şi specialiştii IT. Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, „Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT.“ Prin urmare, Legea nr. 567/2004 încadrează specialiştii IT în categoria personalului auxiliar de specialitate al instanţelor, alături de grefieri. În acest context, Legea-cadru nr. 153/2017 a asimilat şi din punct de vedere salarial specialiştii IT cu grefierii. În mod evident, prin legea de salarizare, specialiştilor IT nu li se putea acorda alt statut decât cel recunoscut prin legea specială care le reglementează activitatea. Reducerea salarială în cazul specialiştilor IT nu este justificată de constrângeri bugetare, de aceea ea nici nu este temporară, ci este justificată prin aceea că legiuitorul a aşezat statutul salarial al specialiştilor IT la acelaşi rang cu statutul salarial al personalului auxiliar al instanţelor, personal din care fac parte şi specialiştii IT. De asemenea, reţine că situaţia specialiştilor IT nu poate fi comparată cu situaţia salarială a altor categorii profesionale şi că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, egalitatea nu înseamnă uniformitate. 11. Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.358D/2018, consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. l alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi cele cuprinse la nr. crt. 1-4, 7-9 din capitolul II: „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor“ din anexa nr. V: „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. 16. Prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au următorul cuprins: „În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“ 17. Prevederile cuprinse la nr. crt. 1-4, 7-9 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 instituie salariul de bază şi coeficientul specific funcţiilor de specialişti în domeniul IT din instanţe şi parchete. 18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii şi art. 53 alin. (1) şi (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea reţine că acestea au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 20. Cu acel prilej, Curtea a constatat că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. 21. Curtea Constituţională a reiterat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007). 22. De asemenea, Curtea a statuat că legiuitorul are dreptul să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în Cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15. 23. Totodată, referitor la invocarea prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94), şi, prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaţilor din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificaţia încălcării regulilor fundamentale invocate. 24. În raport cu cele enunţate şi aplicând aceste considerente de principiu în cauză, Curtea a reţinut că, prin conţinutul lor normativ, prevederile legale criticate nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. 25. Cât priveşte invocarea unor aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind restrângerea exerciţiului dreptului fundamental la salariu (spre exemplu, Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010), Curtea a observat că acestea vizează ipoteze juridice distincte de cea avută în vedere prin prevederile legale criticate, motiv pentru care nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 79 din 18 februarie 2020*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii). *) Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 79/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 19 iunie 2020. 26. În ceea ce priveşte aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 faţă de luna decembrie 2017, Curtea a reţinut că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează consecinţele aplicării concomitente a prevederilor de lege şi a altor prevederi legale cu incidenţă în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018, precum: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care a prevăzut transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, şi art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, potrivit căruia „Sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017“. 27. De asemenea, reţinând că situaţia obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică şi chiar impune un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20), Curtea a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuşi conţinutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie. 28. Curtea a mai observat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte de competenţa autorităţii legiuitoare. Astfel, în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, stabilind prin art. II că: „Începând cu luna aprilie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege.“ În acelaşi sens, prin art. II din Legea nr. 287/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 4 decembrie 2018, „Începând cu luna decembrie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege“. 29. De asemenea, prin articolul unic pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 22 mai 2018, s-a stabilit că, „Începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condiţiile pentru acordarea acesteia.“ 30. În plus, Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, aceasta revenind autorităţilor publice responsabile, iar în caz de litigiu, instanţelor judecătoreşti. 31. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse la nr. crt. 1-4, 7-9 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea observă că aceste dispoziţii legale au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 428 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 17 octombrie 2019, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, invocând încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, autorii excepţiei consideră că stabilirea aceluiaşi tratament juridic precum cel de care beneficiază grefierii, sub aspectul salarizării, este nejustificată, având în vedere importanţa şi complexitatea muncii desfăşurate de specialiştii în domeniul informatic. În acest context, Curtea a statuat că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiştilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor reprezintă opţiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere, permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. Opţiunea legiuitorului în materia salarizării specialiştilor IT este justificată având în vedere şi prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, potrivit cărora „Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT.“ (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 10 martie 2020*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii). *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 126/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020. 32. Curtea a mai precizat că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferenţierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare, la diferite autorităţi sau instituţii publice. De altfel, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). 33. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 41 şi ale art. 53 din Constituţie, Curtea a reţinut că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale, în sensul dispoziţiilor din Legea fundamentală invocate. 34. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Stoica în Dosarul nr. 2.999/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Dana Ioana Gherman în Dosarul nr. 2.991/2/2018 al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi cele cuprinse la nr. crt. 1-4, 7-9 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
