Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi a sintagmei „ori a măsurilor de prevedere“ din cuprinsul art. 192 din Codul penal, excepţie ridicată de Ionel Bardaş în Dosarul nr. 10.334/303/2017 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.184D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 22 martie 2022, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 7 aprilie 2022, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 3. Prin Încheierea din 21 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 10.334/303/2017, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi a sintagmei „ori a măsurilor de prevedere“ din cuprinsul art. 192 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Ionel Bardaş într-o cauză având ca obiect trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea unei infracţiuni de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, întrucât sunt lipsite de previzibilitate, claritate şi precizie. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume considerentele deciziilor nr. 494 din 10 mai 2012 şi nr. 405 din 15 iunie 2016. Arată, astfel, că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au un caracter eminamente general. Or, un comportament interzis trebuie arătat în concret de către legiuitor. În ceea ce priveşte sintagma „ori a măsurilor de prevedere“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din Codul penal consideră că situaţia este identică, întrucât se lasă spaţiu arbitrarului, în contextul în care Codul penal nu defineşte noţiunea „măsuri de prevedere“, astfel că fiecare organ judiciar poate avea, cu privire la această sintagmă, o interpretare proprie. Legea însă trebuie să fie obiectivă, astfel încât o normă juridică să nu poată fi interpretată în mod subiectiv. Subliniază că acesta este motivul pentru care Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 61, că un comportament interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege, neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice. 5. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, normele criticate nefiind de natură a încălca prevederile Legii fundamentale. Astfel, consideră că atât sintagma „ori a măsurilor de prevedere“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 192 din Codul penal, cât şi prevederile art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 îndeplinesc criteriile de previzibilitate pe care le presupune legea penală. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, precum şi sintagma „ori a măsurilor de prevedere“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 192 din Codul penal. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte numai dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi sintagma „ori a măsurilor de prevedere“ din cuprinsul art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor prevederi de lege, care au următorul cuprins: - Art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: „(1) Participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private.“; – Art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal: „(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.“ 10. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. 11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 414 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 19 ianuarie 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, reţinând, în paragraful 14, că textul de lege criticat este o normă generală care obligă la un comportament preventiv pentru protecţia valorilor nominalizate: viaţa, integritatea corporală a persoanelor şi proprietatea publică sau privată. 12. Prin decizia mai sus citată, paragrafele 17 şi 18, Curtea a constatat că sfera faptelor ce intră în conţinutul noţiunii generice de „comportament“ - folosită în textul de lege criticat - este reglementată atât prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cât şi prin Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006. Curtea a reţinut că nu este posibilă enumerarea exhaustivă în norma criticată a faptelor care nu afectează fluenţa şi siguranţa circulaţiei, nu pun în pericol viaţa şi integritatea corporală a persoanelor şi nu aduc prejudicii proprietăţii publice sau private. De aceea legiuitorul a optat pentru o reglementare ce presupune un anumit grad de abstractizare şi de generalitate, revenind organelor de urmărire penală şi instanţei de judecată - în procesul de interpretare şi aplicare al legii - rolul de a identifica în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi în regulamentul de aplicare a acesteia faptele ce se circumscriu noţiunii generice de „comportament“ avute în vedere de legiuitor. De asemenea, Curtea a observat că persoana care doreşte să conducă un autovehicul trebuie să posede permis de conducere. Persoanele care solicită prezentarea la examen pentru obţinerea permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia trebuie să îndeplinească, potrivit legii, condiţiile de vârstă, să fie apte din punct de vedere medical şi să facă dovada pregătirii teoretice şi practice prin cursuri organizate de unităţi autorizate, potrivit legii [art. 23 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002]. Or, în aceste condiţii, nu se poate susţine că o persoană care a absolvit un curs de pregătire şi a luat examenul pentru obţinerea permisului nu cunoaşte comportamentul la care face referire textul de lege criticat. Pentru motivele anterior menţionate, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 îndeplinesc condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate impuse de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. 13. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 14. În ceea ce priveşte sintagma „ori a măsurilor de prevedere“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal, Curtea observă că uciderea din culpă prevăzută de art. 192 din Codul penal are corespondent în norma de incriminare din art. 178 din Codul penal din 1969, care are aceeaşi denumire marginală. Uciderea din culpă este o formă a omorului, ceea ce diferă fiind poziţia psihică a autorului faptei, în sensul că, în loc de intenţie, fapta este comisă din culpă - fie culpă simplă, fie culpă cu prevedere. Pericolul social al unei fapte săvârşite din culpă este întotdeauna mai redus decât acela al unei fapte similare săvârşite cu intenţie, această evaluare diferenţiată fiind valabilă şi în cazul omuciderii. Deşi uciderea din culpă prezintă, în mod evident, un grad de pericol social mai redus decât omuciderea săvârşită cu intenţie, posibilitatea săvârşirii respectivei fapte din culpă constituie o gravă ameninţare pentru viaţa oamenilor şi pentru securitatea relaţiilor sociale. Astfel, legiuitorul, incriminând uciderea din culpă, a urmărit crearea unei acţiuni inhibitoare pentru conştiinţa oamenilor, de natură să îi oblige la cântărire, la chibzuire atunci când efectuează acte ce ar putea provoca moartea unui om. Legea penală asigură, în acest mod, ocrotirea membrilor societăţii, ocrotire care, în prezent, capătă o importanţă din ce în ce mai mare, având în vedere că activităţile în cadrul cărora se pot săvârşi, din culpă, fapte cauzatoare de moarte sporesc numeric în acelaşi ritm cu progresul tehnic. Asemenea fapte sunt destul de frecvente şi prezintă un pericol social evident - chiar dacă acesta este mai redus decât în cazul omorului intenţionat -, punând în pericol viaţa oamenilor ca urmare a neatenţiei sau uşurinţei în folosirea mijloacelor susceptibile să producă moartea. Întrucât legea penală nu distinge între diferitele grade de culpă, cea mai uşoară dintre ele atrage răspunderea penală a autorului faptei, urmând ca la individualizarea pedepsei să se ţină cont de gravitatea culpei (Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragraful 14, şi Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 15 noiembrie 2018, paragraful 15). 15. Modalitatea agravată a acestei infracţiuni - reglementată de dispoziţiile art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal - constă în uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi. Potrivit prevederilor art. 192 alin. (2) fraza a doua din Codul penal, atunci când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni, soluţie adoptată de practica judiciară şi în condiţiile reglementării anterioare, chiar dacă nu era prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 178 din Codul penal din 1969. În modalitatea agravată reglementată de prevederile art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal, uciderea din culpă este caracterizată prin cauza care a condus la atitudinea vinovată a autorului faptei, şi anume nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi. Existenţa acestei forme agravate a infracţiunii de ucidere din culpă necesită îndeplinirea următoarelor cerinţe cumulative: autorul faptei să fie un profesionist (inginer, medic, farmacist, chimist, arhitect etc.) sau un meseriaş (mecanic, instalator, zidar, tâmplar etc.) sau să efectueze o anumită activitate (conducător de vehicul, vânător etc.); pentru exerciţiul respectivei profesii sau meserii ori pentru efectuarea respectivei activităţi să existe dispoziţii legale sau măsuri de prevedere; fapta să fie urmarea nerespectării acelor dispoziţii legale sau măsuri de prevedere. Dispoziţiile de lege criticate se referă la caracterul activităţii în legătură cu care este săvârşită fapta, iar nu la îndeletnicirea ca atare a făptuitorului. Astfel, profesionistul sau meseriaşul care nu săvârşeşte fapta în exerciţiul profesiei sau al meseriei proprii ori în exerciţiul altei profesii sau meserii răspunde pentru varianta simplă a infracţiunii, în schimb cel care nu are nicio profesie sau meserie, dar se manifestă într-un sector de activitate specific şi, din uşurinţă sau neprevedere, ucide o persoană, răspunde pentru varianta agravată analizată. 16. Sfera culpei profesionale cuprinde, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, orice domeniu de activitate în care se implică o persoană şi care este caracterizat prin anumite cunoştinţe şi un anumit grad de manualitate. Dispoziţiile legale şi măsurile de prevedere care guvernează un domeniu de activitate sau altul permit identificarea situaţiilor în care exerciţiul unor profesii sau al unor meserii ori efectuarea unor anumite activităţi poate cauza moartea unor persoane, atrăgând astfel atenţia celor care le efectuează să lucreze cu toată prudenţa. Aşadar, prin instituirea acestei agravante, legiuitorul a urmărit să determine la prudenţă pe cei care exercită profesii sau meserii ori desfăşoară anumite activităţi pentru care există dispoziţii legale sau măsuri de prevedere tocmai pentru că orice neatenţie în exercitarea, respectiv efectuarea acestora poate avea consecinţe grave, constând chiar în pierderea vieţii uneia sau a mai multor persoane. În considerarea unor asemenea atitudini de lipsă de atenţie faţă de viaţa celor din jur, legiuitorul - preocupat să ocrotească viaţa persoanei - îi obligă pe destinatarii textului de lege criticat să manifeste atenţie, chibzuinţă în relaţiile sociale ori de câte ori exercită profesii sau meserii ori desfăşoară anumite activităţi care ar putea provoca moartea unei persoane. În practică, uciderea din culpă în modalitatea agravată reglementată de dispoziţiile art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal este mai des întâlnită în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, în cel medical şi în cel al construcţiilor (Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, precitată, paragrafele 19-21). 17. Curtea observă că activitatea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere beneficiază de un amplu cadru legal, guvernat, pe de o parte, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi, pe de altă parte, de capitolul II „Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice“ din titlul VII „Infracţiuni contra siguranţei publice“ al părţii speciale a Codului penal. Astfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 reglementează circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor, a pietonilor şi a celorlalte categorii de participanţi la trafic, drepturile, obligaţiile şi răspunderile care revin persoanelor fizice şi juridice, precum şi atribuţiile unor autorităţi ale administraţiei publice, instituţii şi organizaţii. Potrivit art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă menţionată, dispoziţiile acesteia „au ca scop asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului“. 18. Referitor la persoanele care efectuează activitatea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că acestea desfăşoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuse unor forme de şcolarizare, aşa încât este vorba de persoane avizate şi diligente, care, pe durata deţinerii permisului de conducere, au obligaţia de a rămâne la curent cu normele legale în materie (Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, paragraful 18, Decizia nr. 140 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 13 iulie 2017, paragraful 17, Decizia nr. 340 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 29 august 2017, paragraful 19, şi Decizia nr. 86 din 16 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 13 mai 2021, paragraful 17). 19. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea nu poate reţine critica potrivit căreia sintagma „ori a măsurilor de prevedere“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal nu îndeplineşte cerinţele cu privire la calitatea legii, şi anume claritatea, precizia şi previzibilitatea, pe motiv că legiuitorul nu precizează, în mod concret, măsurile de prevedere a căror încălcare - de către persoana care exercită o profesie sau o meserie ori efectuează o anumită activitate - atrage incidenţa dispoziţiilor de lege criticate, ceea ce ar avea drept consecinţă faptul că destinatarii normei penale nu şi-ar putea conforma conduita prescripţiilor acesteia. 20. Curtea constată că, prin natura ei, varianta agravată a infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de dispoziţiile art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal nu permite o enumerare exhaustivă a măsurilor de prevedere - pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi - a căror nerespectare este susceptibilă să provoace moartea unei persoane, interpretarea fiind realizată de către organele judiciare. Principiul legalităţii, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, impune legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a fi aplicate, în scopul asigurării posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale, fără a pretinde însă recurgerea la liste exhaustive, întrucât tehnica de reglementare vizează, în principal, categorii şi formule generale. Având în vedere că dispoziţiile art. 192 alin. (2) fraza întâi din noul Cod penal au o formulare clară şi previzibilă, inclusiv pentru persoanele care nu dispun de pregătire juridică, textul de lege criticat nu încalcă cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate a legii impuse de prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5). 21. Totodată, Curtea aminteşte şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căreia principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) - pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni - instituie şi cerinţa ca legea penală să nu fie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Aşadar, legea penală trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în temeiul acestora. Astfel, printr-o bogată jurisprudenţă, Curtea de la Strasbourg a statuat că noţiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coëme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91]. 22. De asemenea, Curtea de la Strasbourg a reţinut că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Cauzele Cantoni, paragraful 35, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, Curtea de la Strasbourg a reţinut că art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionel Bardaş în Dosarul nr. 10.334/303/2017 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi sintagma „ori a măsurilor de prevedere“ din cuprinsul art. 192 alin. (2) fraza întâi din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
