Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Ioana Marilena Chiorean│- magistrat-asistent│
└───────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 66 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, excepţie ridicată de Radu Marian Bizo şi alţii în Dosarul nr. 2.369/100/2015 al Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 262D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 272D/2016, nr. 1.042D/2016 şi nr. 1.043D/2016, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Marian Popovici în Dosarul nr. 1.615/100/2015, de Margareta Hurezan în Dosarul nr. 1.398/100/2015 şi de Mihai Acatinca şi alţii în Dosarul nr. 1.605/100/2014, toate ale Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarelor nr. 272D/2016, nr. 1.042D/2016 şi nr. 1.043D/2016 la Dosarul nr. 262D/2016, care a fost primul înregistrat. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin încheierile din 3 februarie 2016, pronunţate în dosarele nr. 2.369/100/2015 şi nr. 1.615/100/2015 şi prin încheierile din 11 februarie 2016, pronunţate în dosarele nr. 1.398/100/2015 şi nr. 1.605/100/2014, Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevederilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 şi ale art. 66 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Radu Marian Bizo şi alţii, Marian Popovici, Margareta Hurezan şi Mihai Acatinca şi alţii în cauze având ca obiect pretenţii - plata ajutorului reglementat de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, din Legea-cadru nr. 284/2010. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile de lege criticate instituie discriminări, deoarece dispoziţiile art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, din Legea-cadru nr. 284/2010, referitoare la ajutoarele acordate la trecerea în rezervă cu drept de pensie, sunt în vigoare şi nu au fost abrogate prin nicio lege. În perioada 2010-2015 au fost adoptate acte normative succesive prin care s-a dispus scoaterea temporară din dreptul pozitiv a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, din Legea-cadru nr. 284/2010, fiind suspendată temporar plata ajutoarelor prevăzute în lege. Se arată că, în condiţiile în care Constituţia nu defineşte situaţiile extraordinare în care Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă şi nici Legea nr. 24/2000 nu defineşte cazurile speciale la care face referire, art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 ar trebui să ofere suficiente elemente care să constituie tot atâtea garanţii legale împotriva abuzului, garanţii care să determine caracterizarea unei situaţii ca fiind „extraordinară“, „specială“, formularea din lege fiind mult prea generală şi nu cuprinde elementele obiective care impun concluzia situaţiei „speciale“, „extraordinare“, „excepţionale“. Sintagmele folosite de legiuitor în textele legale vizate statuează expres asupra faptului că este suspendată aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, pe durata determinată prevăzută în conţinutul actului normativ de suspendare, însă dispoziţia de suspendare nu suprimă dreptul. Aceasta întrucât, potrivit art. 66 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintră de drept în vigoare. Împrejurarea de a suspenda pe o durată de mai mulţi ani o normă care recunoaşte existenţa unui drept patrimonial se transformă întro măsură cu caracter permanent, iar aceasta echivalează cu însăşi înlăturarea dreptului, ceea ce nu este legal. Cu toate că Guvernul are, potrivit Constituţiei, delegare legislativă, acesta nu deţine puteri de legiferare, care constituie atributul exclusiv al Parlamentului, potrivit art. 73 din Constituţie. Mai susţin că dreptul reclamanţilor la plata ajutoarelor în discuţie este recunoscut şi de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, în sensul că ajutoarele reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale, legiuitorul fiind liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare etc., putând dispune chiar încetarea acordării unor astfel de măsuri. Numai că, în cazul dat, deşi legiuitorul nu a intervenit pentru suprimarea ajutoarelor, în fapt, amânarea repetată a plăţii ajutoarelor, pe parcursul a 6 ani, echivalează cu suprimarea nelegală a dreptului, chiar şi în condiţiile în care legea de suspendare are doar caracter temporar, măsura de suspendare nefiind proporţională cu situaţia care a determinato. 8. Referitor la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, autorii excepţiei susţin că acestea creează discriminare între categoriile de angajaţi, în funcţie de motivele încetării raporturilor de muncă. 9. În final, autorii excepţiei susţin că, din moment ce Guvernul recunoaşte scăderea deficitului bugetar şi chiar înregistrarea unor creşteri economice, cu toate acestea, afirmă că există „situaţii excepţionale“ generate de dezechilibre financiare, ceea ce contravine art. 115 alin. (4) din Constituţie. Recunoaşterea la nivel guvernamental a creşterii economice, precum şi luarea unor măsuri de creştere a salariului minim pentru unele categorii sociale infirmă existenţa unei situaţii extraordinare. Mai precizează că ajutoarele în discuţie nu reprezintă un privilegiu, ci o compensaţie parţială a privaţiunilor şi incompatibilităţilor specifice serviciului exercitat, pe toată perioada de activitate desfăşurată, dreptul la ajutoare al reclamanţilor trebuind a fi pus într-o relaţie directă şi cu prevederile art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu principiile şi măsurile cu privire la statutul şi drepturile poliţiştilor. 10. Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 este neîntemeiată, întrucât, pronunţându-se asupra unor dispoziţii de lege similare, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a acestora prin deciziile nr. 326 din 25 iunie 2013 şi nr. 334 din 12 iunie 2014. Cu privire la critica referitoare la neconstituţionalitatea art. 66 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000, instanţa apreciază că şi aceasta este neîntemeiată, de vreme ce, pentru a crea cadrul unitar de pregătire, elaborare şi adoptare a actelor normative a fost adoptată Legea nr. 24/2000, astfel că, raportat la obiectul reglementării, această lege nu implică necesitatea definirii ori enumerării cazurilor speciale la care face referire art. 66, dispoziţia criticată nefiind, deci, contrară dispoziţiilor constituţionale invocate. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 291 din 23 mai 2013. 13. Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 66 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015: "(1) În anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului.“;" – Art. 66 (Suspendarea actului normativ) alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000: „În cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior.[...]“ 17. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 41 alin. (2) privind dreptul la măsuri de protecţie socială, art. 47 privind nivelul de trai şi ale art. 115 alin. (4) privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în cauzele în cadrul cărora a fost invocată, se solicită plata ajutorului prevăzut de art. 20 din anexa nr. VII, capitolul II, din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază. Aceste dispoziţii de lege nu au fost, însă, aplicate până în prezent, deoarece, prin dispoziţii succesive, anuale, s-a prevăzut că dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. Prin Decizia nr. 16/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2015, s-a reţinut că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept. Raţiunea acestei interpretări este impusă şi de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/indemnizaţiile în anii 2011-2015. 19. Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 şi a constatat constituţionalitatea acestora prin Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 29 iulie 2016, invocând jurisprudenţa sa referitoare la normele din legile anuale de salarizare, prin care a fost suspendată plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII, capitolul II, din Legea-cadru nr. 284/2010. Astfel, prin Decizia nr. 170 din 19 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 22 mai 2015, paragraful 21, Curtea a reţinut, în esenţă, că aceste drepturi băneşti „reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional“. Prin paragraful 23 al aceleiaşi decizii, Curtea a precizat că ajutoarele ori indemnizaţiile la care se referă art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 nu fac parte din această categorie de drepturi, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală. 20. Cu privire la critica referitoare la art. 41 alin. (2) din Constituţie, privind dreptul la măsuri de protecţie socială, Curtea a reţinut, în paragraful 25 al Deciziei nr. 443 din 21 iunie 2016, că „nu există o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă“. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, critică privind încălcarea art. 21 privind accesul liber la justiţie, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate, care prevăd că, în anul 2016, nu se aplică acordarea ajutoarelor sau a indemnizaţiilor în caz de ieşire la pensie, retragere sau încetare a raporturilor de serviciu ori de trecere în rezervă, nu îngrădesc accesul liber al oricărei persoane la justiţie pentru apărarea drepturilor şi nici dreptul la un proces echitabil, adică la soluţionarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, într-un termen rezonabil. 23. De asemenea, Curtea constată netemeinicia criticii referitoare la încălcarea art. 47 din Constituţie privind nivelul de trai. Astfel, prin Decizia nr. 417 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 26 iulie 2012, Curtea a arătat, în esenţă, că legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi. 24. Cât priveşte dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, potrivit cărora prevederile art. 11 alin. (1) nu se aplică în situaţia încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului, autorii excepţiei consideră că acestea contravin art. 16 alin. (1) din Constituţie, instituind discriminări. O asemenea critică nu poate fi primită, deoarece, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie „vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Aplicând aceste considerente la speţa de faţă, Curtea reţine că instituirea, prin lege, a unor ajutoare sau indemnizaţii cu ocazia ieşirii din activitatea profesională nu reprezintă un drept fundamental, ci beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea, însă, un temei constituţional. Faptul că legiuitorul a considerat că, în ipoteza încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor respective se aplică nu poate constitui un privilegiu care să conducă la încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie şi nici nu creează discriminare între categoriile de angajaţi. 25. Cât priveşte dispoziţiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, autorii excepţiei susţin, în esenţă, că acestea sunt neconstituţionale deoarece nu definesc cazurile speciale în care aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ, formularea fiind mult prea generală. Curtea constată că această critică privind neclaritatea dispoziţiilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 nu poate fi primită, deoarece, în speţă, sunt incidente dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie privind emiterea ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în concret a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015. 26. Cu privire la susţinerile autorilor excepţiei potrivit cărora, din moment ce Guvernul recunoaşte scăderea deficitului bugetar şi chiar înregistrarea unor creşteri economice, dar, cu toate acestea, afirmă că există „situaţii excepţionale“ generate de dezechilibre financiare, ceea ce contravine art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea constată că şi acestea sunt neîntemeiate. Astfel, prin Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, paragraful 32, cu privire la posibilitatea Guvernului de a suspenda ori lipsi de efect dispoziţiile unei legi, pe calea ordonanţelor de urgenţă, Curtea a reţinut că interdicţia Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă care împiedică o lege adoptată de Parlament să-şi producă efectele nu vizează şi dreptul puterii executive de a reglementa cu privire la drepturi care nu au o consacrare constituţională. Prin aceeaşi decizie, paragraful 35, Curtea a reţinut că, având în vedere că şi în ceea ce priveşte emiterea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Guvernul a invocat situaţii comparabile cu cele analizate prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, sunt îndeplinite condiţiile de constituţionalitate prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Radu Marian Bizo şi alţii, de Marian Popovici, de Margareta Hurezan şi de Mihai Acatinca şi alţii în dosarele nr. 2.369/100/2015, nr. 1.615/100/2015, nr. 1.398/100/2015 şi nr. 1.605/100/2014 ale Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 66 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
