Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent │
├──────────────────┴───────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Narcis-Adrian Oprea în Dosarul nr. 17.213/280/2016/a1 al Judecătoriei Piteşti - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.554D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se susţine că neconstituţionalitatea este dedusă din compararea textului criticat cu dispoziţiile alin. (6) lit. a) şi c) ale aceluiaşi text de lege. De asemenea, se arată că dispoziţiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, nefiind identificate încălcări ale drepturilor fundamentale. Se solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materia analizată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 11 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 17.213/280/2016/a1, Judecătoria Piteşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Narcis-Adrian Oprea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate de autorul excepţiei împotriva unei soluţii de clasare, în condiţiile în care, în respectiva cauză nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că nelegalitatea anumitor probe administrate în faza urmăririi penale nu poate fi analizată de către judecătorul de cameră preliminară, dacă textul criticat este interpretat în sensul că, în cazul în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, judecătorul nu poate sau nu este obligat să verifice legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi nu poate exclude probele nelegal administrate sau anula acte de urmărire penală, întrucât, printre soluţiile prevăzute la art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală nu se regăsesc şi cele anterior enumerate, care sunt, însă, reglementate la art. 341 alin. (7) din Codul de procedură penală. Se mai susţine că, în acelaşi timp, conform dispoziţiilor art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, nu toate probele pot fi verificate sub aspectul temeiniciei, întrucât într-o astfel de cauză este admisibilă doar proba cu înscrisuri. Se arată că, atunci când proba contestată este un raport medico-legal, aceasta nu poate fi combătută prin înscrisuri noi, fiind necesară dispunerea unei contraexpertize. 6. Judecătoria Piteşti - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că limitarea, conform textului criticat, a mijloacelor de probă care pot fi dispuse în faza camerei preliminare, cu ocazia soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de clasare, la înscrisuri, este justificată de natura juridică a acestor plângeri, care nu vizează soluţionarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului atacate sub aspectul legalităţii sale. Astfel, se susţine că este firesc ca judecătorul de cameră preliminară să judece pe baza lucrărilor şi a materialelor existente la dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror cu ocazia emiterii ordonanţei atacate, judecata având ca scop stabilirea legalităţii soluţiei dispuse prin respectiva ordonanţă. Se conchide că dispoziţiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituţionale invocate. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, referitoare la asigurarea dreptului la un proces echitabil. Mai mult, se observă că, potrivit art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală, în cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, printre soluţiile pe care le poate dispune judecătorul de cameră preliminară se numără şi cea de admitere a plângerii, urmată de desfiinţarea soluţiei atacate şi de trimiterea cauzei la procuror, pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală. În aceste condiţii, susţinerea petentului, conform căreia una dintre părţi ar putea beneficia de probe nelegal administrate în faza de urmărire penală, întrucât judecătorul nu poate dispune completarea lor, nu poate fi reţinută. 9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Se susţine că textul criticat se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice analizate, motiv pentru care acesta nu încalcă principiul egalităţii, prevăzut la art. 16 din Constituţie, făcându-se trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 107 din 13 iunie 2000 şi nr. 781 din 17 noiembrie 2015. Se arată, de asemenea, că prevederile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, deoarece judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu soluţionarea unei cauze în care să trebuiască să se pronunţe cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului, ci cu privire la soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată, sens în care verifică ordonanţa atacată pe baza lucrărilor, a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. Se arată, totodată, că textul criticat nu încălcă nici prevederile art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală. De asemenea, se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 296 din 1 martie 2011, prin care instanţa de contencios constituţional s-a exprimat cu privire la operaţiunea de interpretare a legii, arătând că aceasta revine, în mod necesar, instanţelor în procesul soluţionării cauzelor. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Judecătorul de cameră preliminară, soluţionând plângerea, verifică soluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.“ 13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi alin. (2) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare şi art. 124 alin. (2) cu privire la înfăptuirea justiţiei. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, fiind pronunţată, în acest sens, Decizia nr. 530 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 13 noiembrie 2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 15. Prin Decizia nr. 530 din 11 iulie 2017, paragraful 18, Curtea a reţinut că limitarea mijloacelor de probă, pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluţiona plângerea formulată împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului, atacate sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice, pe baza materialului şi a lucrărilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei de neurmărire/netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. 16. De aceea, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale, petentul având deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, cu notele scrise depuse, precum şi cu cererile şi excepţiile formulate de către inculpat cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. 17. Aşa fiind, Curtea nu a primit critica potrivit căreia se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, plângerea reglementată de dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală reprezentând, prin ea însăşi, o garanţie a realizării acestui drept. 18. De asemenea, Curtea a reţinut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva ordonanţei procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă accesul liber la justiţie, Curtea Constituţională statuând, în acest sens, că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 19. Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai constatat că aceste drepturi fundamentale nu sunt cu nimic îngrădite prin dispoziţiile legale supuse criticilor de neconstituţionalitate, din moment ce dispoziţiile art. 341 alin. (6) şi alin. (7) din Codul de procedură penală reglementează soluţiile ce pot fi date de judecătorul de cameră preliminară plângerii împotriva ordonanţelor procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată. 20. Astfel, indiferent de soluţia pronunţată, judecătorul de cameră preliminară apreciază şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penală. Admiţând plângerea şi desfiinţând soluţia atacată, instanţa poate să dispună motivat fie trimiterea cauzei procurorului „pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală“ [art. 341 alin. (6) lit. b) şi alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală] ori schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea [art. 341 alin. (6) lit. c) şi art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală], fie, atunci când probele legal administrate sunt suficiente pentru judecarea cauzei, desfiinţarea soluţiei şi dispunerea începerii judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie [art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală]. În ambele situaţii, dreptul la un proces echitabil al petentului este pe deplin asigurat, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizează acest drept, sens în care, în cazul prevăzut de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c), procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, contestaţie ce va fi soluţionată, în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, cu participarea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi a procurorului, asigurându-se, în acest fel, comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului, precum şi posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. De altfel, Curtea a mai reţinut că, împrejurarea că judecătorul de cameră preliminară va putea verifica, în cauzele în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, putând exclude probele nelegal administrate ori, după caz, să sancţioneze potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în aşa fel încât, în situaţia dispunerii începerii judecăţii, probele astfel excluse nu mai pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigenţelor dreptului la un proces echitabil. 21. Tot prin Decizia nr. 530 din 11 iulie 2017, instanţa de control constituţional a reţinut că, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, prin care au fost modificate prevederile art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, se menţionează că aceasta a fost adoptată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţie, având în vedere faptul că, de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală şi până în prezent, a fost adoptat un număr semnificativ de decizii ale Curţii Constituţionale, care au produs un impact semnificativ asupra codului şi care necesită intervenţie legislativă asupra unor instituţii importante, precum procedura soluţionării plângerii împotriva soluţiilor procurorului, fiind citate Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, prin care s-a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor este neconstituţională, Decizia Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă fără participarea procurorului şi a inculpatului este neconstituţională, Decizia Curţii Constituţionale nr. 733 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 27 ianuarie 2016, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. c) şi, prin extindere, ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale prin împiedicarea accesului la justiţie în cazul soluţiilor de renunţare la urmărirea penală. Aşa încât, Curtea a reţinut că, prin modificarea normelor procesual penale în acord cu deciziile instanţei de control constituţional anterior citate, viciile de neconstituţionalitate constatate au fost acoperite. Astfel, Curtea a constatat că textul criticat reglementează atât cu privire la citarea petentului şi a intimaţilor şi încunoştinţarea procurorului în această procedură, cu posibilitatea de a depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii, cât şi cu privire la posibilitatea petentului şi intimaţilor de a formula cereri şi de a ridica excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, dacă în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală. În aceste condiţii, Curtea a constatat că, în respectiva cauză, petentul - fiind citat, având posibilitatea de a depune note scrise cu privire la admisibilitatea şi temeinicia plângerii, de a demonstra nelegalitatea soluţiei atacate în raport cu lucrările şi materialul din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, de a formula cereri şi ridica excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, în măsura în care în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală - beneficiază de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei anterior arătate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 23. Distinct de cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 530 din 11 iulie 2017, dar pentru aceleaşi argumente, Curtea constată că textul criticat nu contravine nici prevederilor constituţionale ale art. 24. Astfel, Curtea reţine că garanţiile procesuale mai sus analizate reprezintă tot atâtea garanţii ale realizării unei apărări eficiente, în condiţiile ce rezultă din ipoteza juridică reglementată prin textul criticat. Mai mult, în etapele procesuale pe care le parcurge, autorul plângerii formulate, conform prevederilor art. 340 din Codul de procedură penală, poate fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în conformitate cu exigenţele dreptului fundamental la apărare. 24. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi alin. (2), Curtea constată că persoanele care formulează plângeri împotriva soluţiilor de clasare pronunţate în cauze în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală se află într-o situaţie diferită de cea a titularilor unor astfel de plângeri promovate în cauze în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, aspect ce justifică reglementarea în privinţa acestora a unui regim diferit, din perspectiva probelor care se impun a fi administrate cu ocazia soluţionării acestor plângeri de către judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 şi Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). 25. În ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât ipoteza textului criticat nu vizează unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea pentru toţi a justiţiei. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Narcis-Adrian Oprea în Dosarul nr. 17.213/280/2016/a1 al Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.