Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Atilla │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Cristina Ioana Antik în Dosarul nr. 35/111/2018 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.983D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prevederile legale care instituie condiţiile pentru acordarea indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor sunt clare, fiind aplicabile în mod egal tuturor destinatarilor normei. De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu reglementează în materia drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi nu încalcă sub niciun aspect dreptul la muncă, prevăzut de art. 41 din Constituţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 35/111/2018, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de apelanta Cristina Ioana Antik cu prilejul soluţionării apelului împotriva unei sentinţe pronunţate într-o cauză având ca obiect drepturi şi pretenţii. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale deoarece înlătură acordarea indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor pentru salariaţii care cumulează diferite funcţii alături de norma de bază, unde se recunoaşte expres acest drept. O asemenea soluţie nu este justificată obiectiv, echitabil şi nici proporţional cu situaţia care a determinat-o, se aplică discriminatoriu doar pentru persoanele care cumulează funcţii şi este de natură să aducă atingere înseşi existenţei dreptului respectiv. Se susţine că discriminarea salarială există şi nu poate fi justificată în niciun fel, din moment ce pentru norma de bază se acordă sporul de doctorat. Or, munca efectuată la ambele locuri de muncă este aceeaşi, cu excepţia timpului de lucru. Se mai arată că, atât la locul de muncă unde există norma de bază, cât şi acolo unde există fracţia de muncă, se acordă toate sporurile, indemnizaţiile şi treptele de salarii corespunzător vechimii, activităţii prestate, cu excepţia sporului de doctorat, motiv pentru care discriminarea salarială nu poate fi justificată obiectiv sau echitabil. Altfel spus, o dată ce dreptul la plata sporului de doctorat este recunoscut pentru norma de bază, acesta nu poate fi negat pentru funcţia suplimentară sau adiacentă, atât timp cât persoana respectivă se foloseşte de cunoştinţele dobândite la ambele locuri de muncă. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate, sunt invocate prevederile art. 5, art. 6 alin. (3), art. 39 alin. (1) lit. a) şi ale art. 159 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. 6. Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. Voinţa legiuitorului a fost să cuantifice şi să limiteze sporul de doctorat la o anumită sumă sau la un anumit procent din salariul minim brut pe ţară şi la un singur angajator, fără ca acest aspect să creeze vreo discriminare, întrucât măsura e aplicată în egală măsură tuturor persoanelor care se află în exact aceeaşi situaţie, de cumul de funcţii. Contrar susţinerilor autoarei excepţiei, măsura e justificată obiectiv, echitabil şi proporţional cu situaţia care a determinat-o şi nu e de natură să aducă atingere înseşi existenţei dreptului, întrucât autoarea beneficiază de acest spor de la angajatorul său principal, Palatul Copiilor şi Elevilor Oradea. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, având următorul cuprins: „În situaţia cumulului de funcţii, indemnizaţia prevăzută la alin. (1) se acordă, la cerere, numai de către angajatorul unde beneficiarul are funcţia de bază declarată.“ Prevederile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, la care textul de lege criticat face trimitere, au următorul cuprins: „Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25.“ 11. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică şi Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare celor formulate în prezenta cauză (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020). Cu acel prilej, Curtea a constatat că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate vizează condiţiile pe care legiuitorul le-a stabilit pentru acordarea indemnizaţiei lunare pentru titlul ştiinţific de doctor, autorii excepţiei, în acel caz, fiind nemulţumiţi că indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor se acordă doar de către angajatorul unde beneficiarul are funcţia de bază declarată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul, şi nu de către toţi angajatorii pentru care desfăşoară o astfel de activitate, în mod cumulat. Faţă de această critică, Curtea a reţinut că indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparţine sferei drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Prin urmare, acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opţiunea legiuitorului. Mai mult, având în vedere că acest drept se acordă din fonduri publice, legiuitorul, raportându-se la resursele financiare disponibile, stabileşte condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, iar atunci când aceleaşi temeiuri o impun, poate dispune suspendarea dreptului sau chiar încetarea acordării acestuia. În acest sens sunt şi cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.520 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 22 decembrie 2009, ori Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013. 13. Curtea a mai precizat că libertatea de reglementare a legiuitorului este limitată de prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, astfel că toţi cetăţenii care îndeplinesc condiţiile acordării indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor trebuie să se bucure în mod egal de acest drept. 14. Curtea a observat, de asemenea, că prin criticile formulate se urmărea acordarea indemnizaţiei pentru titlul de doctor de mai multe ori, cumulat, pentru fiecare funcţie în care o persoană desfăşoară o activitate în domeniul pentru care deţine titlul ştiinţific de doctor, ceea ce relevă, în realitate, intenţia de a obţine pe calea excepţiei de neconstituţionalitate o modificare a condiţiilor de acordare a acestui drept, aspect care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excedează competenţei Curţii Constituţionale, fiind de resortul legiuitorului. 15. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia care au fundamentat decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 16. Distinct de acestea, în ceea ce priveşte susţinerea privind existenţa unei pretinse discriminări, contrare principiului fundamental al egalităţii în drepturi şi normelor de drept european invocate, Curtea reiterează, în acord cu jurisprudenţa sa, că acest principiu presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea, spre exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Aplicând aceste considerente de principiu în cauza de faţă, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată, care se circumscrie marjei de apreciere a legiuitorului în materia personalului plătit din fonduri publice, vizează în mod nediferenţiat personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor şi care îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul, fără discriminări pe considerente arbitrare. În consecinţă, Curtea constată că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie nu sunt sub niciun aspect încălcate. 17. Referitor la invocarea prevederilor art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că aceste dispoziţii constituţionale sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Or, indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor nu reprezintă un drept fundamental, ci un drept de sorginte legală, astfel încât dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauza de faţă. 18. În concluzie, referitor la invocarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 41 din Constituţie, Curtea constată că, prin conţinutul reglementării, prevederile de lege criticate nu interferează sub niciun aspect cu regulile constituţionale privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi dreptul fundamental la muncă. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristina Ioana Antik în Dosarul nr. 35/111/2018 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ---
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
