Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 168 lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de Emil Murariu în Dosarul nr. 2.109/55/2017 al Tribunalului Arad - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.467D/2017. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin domnul avocat Ioan Barbura din cadrul Baroului Arad, cu delegaţie depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a acesteia. Drept chestiune prealabilă, se arată că, în fila 8 din dosar, există o eroare materială, care a fost preluată de către Avocatul Poporului, în sensul în care în toate cazurile în care a fost scris „debitor“ trebuie să se citească „creditor“ şi invers. Pe fond, se arată că dispoziţiile art. 168 lit. b) din Codul penal sunt neclare, încălcând prevederile art. 20 din Constituţie şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin faptul că permit obligarea debitorului la plata unei datorii în privinţa căreia a intervenit prescripţia extinctivă. Se susţine că, atunci când, cu privire la o obligaţie civilă, intervine prescripţia extinctivă, aceasta devine o obligaţie naturală care nu mai poate fi opusă titularului său. Se apreciază că nu aceasta a fost voinţa legiuitorului exprimată cu prilejul adoptării normei penale aplicate. Mai mult, la art. 19 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, că latura civilă a cauzei penale se soluţionează conform legii civile. Se arată că şi Avocatul Poporului, în punctul de vedere exprimat, precizează că, în practică, obligaţiile civile trebuie tratate diferit, după cum, în privinţa lor, a intervenit sau nu prescripţia extinctivă. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se susţine că autorul excepţiei face confuzie între procedura constatării intervenirii prescripţiei extinctive şi procedura reabilitării. În acest sens, se susţine că reabilitarea persoanei condamnate este o creaţie a legiuitorului şi că acesta din urmă este în măsură să stabilească condiţiile potrivit cărora să se poată aprecia că persoana în cauză a înţeles semnificaţia faptelor sale, printre acestea numărându-se, pe de o parte, executarea pedepsei, iar, pe de altă parte, executarea obligaţiilor civile impuse prin hotărârea penală de condamnare. Or, prin invocarea intervenirii prescripţiei extinctive, persoana condamnată îşi invocă propria culpă, nemaifiind îndeplinite condiţiile reabilitării. Se conchide că prescripţia extinctivă poate fi invocată pe cale civilă, dar nu şi prin raportare la instituţia reabilitării. Se susţine că considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 399 din 15 iunie 2016 sunt valabile, în mod corespunzător, şi în prezenta cauză. 5. În replică, reprezentantul autorului excepţiei arată că prescripţia extinctivă intervine ca urmare a pasivităţii creditorului şi nu este invocată împotriva sa, ca sancţiune. Se susţine, totodată, că nu se poate face distincţie între debitori, din perspectiva aplicării instituţiei reabilitării, potrivit criteriului împlinirii termenului prescripţiei extinctive în privinţa obligaţiilor civile. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Decizia penală nr. 108 din 6 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.109/55/2017, Tribunalul Arad - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 168 lit. b) din Codul penal, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii promovate de autorul excepţiei împotriva unei sentinţe penale de respingere a cererii de reabilitare pe care acesta a formulato. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că scopul prevederilor art.168 lit. b) din Codul penal este acela de a împiedica persoana condamnată să se sustragă de la executarea obligaţiilor civile dispuse în sarcina sa prin hotărârea de condamnare, dar că acest scop nu este unul absolut, ci coexistă cu instituţia prescripţiei extinctive, care sancţionează pasivitatea creditorului în realizarea creanţei sale. Astfel, prin extinderea existenţei obligaţiilor civile dispuse în cadrul procesului penal, după împlinirea termenului prescripţiei extinctive, legiuitorul extinde posibilitatea apelării la forţa coercitivă a statului în vederea executării unei obligaţii imperfecte, care, dintr-o obligaţie civilă, a devenit, prin intervenirea prescripţiei, obligaţie naturală, ce are în structura sa toate elementele unei obligaţii civile, mai puţin posibilitatea utilizării forţei coercitive a statului. Or, de vreme ce creditorul nu mai are posibilitatea de a obliga debitorul la executarea obligaţiei, nu este firesc ca statul să poată obliga debitorul la executarea aceleiaşi obligaţii. Se susţine că, deşi dreptul penal se caracterizează prin autonomie conceptuală, aceasta nu poate să excludă aplicarea dispoziţiilor dreptului civil asupra unor raporturi specifice acestei din urmă ramuri de drept. Se face, de asemenea, trimitere la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 3 decembrie 1998, pronunţată în Cauza Belgocodex - S.A. împotriva Belgiei, prin care instanţa europeană a statuat că principiul securităţii juridice face parte din ordinea juridică europeană, fiind necesară respectarea lui atât de către instituţiile europene, cât şi de către statele membre. În aceste condiţii, se susţine că, potrivit dispoziţiilor art. 168 lit. b) din Codul penal, persoana care solicită reabilitarea trebuie săşi fi îndeplinit obligaţia analizată, doar cât timp în privinţa acestei obligaţii nu s-a împlinit termenul prescripţiei extinctive. Este invocată Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza SW împotriva Regatului Unit, prin care s-a arătat că aplicarea legii penale prin analogie este interzisă. Se face trimitere, totodată, la Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 aprilie 1979, 20 mai 1999 şi 4 mai 2000 şi pronunţate în cauzele Sunday Times împotriva Regatului Unit, Rekvenyi împotriva Ungariei şi Rotaru împotriva României, prin care au fost analizate standardele de calitate a legii, dar şi la dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prin care sunt reglementate aceste standarde. Se susţine că textul criticat nu corespunde exigenţelor anterior menţionate şi deturnează de la scopul său instituţia prescripţiei extinctive, permiţând debitorului obligaţiilor civile dispuse prin hotărârea de condamnare să apeleze, în mod indirect, la forţa de constrângere a statului, în vederea executării creanţei sale după împlinirea termenului de prescripţie a acesteia, prin neacordarea reabilitării. Se arată că din textul criticat nu reiese exact care este scopul avut în vedere de legiuitor prin reglementarea obligaţiei analizate şi că acesta constituie o aplicare prin analogie a legii penale, în defavoarea inculpatului, reprezentând, în acelaşi timp, o imixtiune a statului în relaţii de drept privat. Se susţine că între obligaţiile civile izvorâte din hotărâri penale de condamnare şi cele care au ca surse încheierea unor raporturi juridice de drept civil nu trebuie să existe nicio diferenţă, sub aspectul aplicării instituţiei prescripţiei extinctive. 8. Tribunalul Arad - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, dispoziţiile legale criticate contravenind prevederilor art. 7 paragraful 1 din Convenţie. Se arată că scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea textului criticat a fost înlăturarea sustragerii persoanei condamnate de la achitarea cheltuielilor de judecată, aspect ce coexistă însă cu instituţia prescripţiei extinctive, prevăzută în Codul civil, care are ca efect stingerea dreptului la acţiune al creditorului obligaţiilor civile dispuse prin hotărârea de condamnare. Se mai susţine că scopul instituţiei reabilitării este acela de a da persoanei condamnate posibilitatea de a se reintegra social, prin înlăturarea pentru viitor a tuturor incapacităţilor şi interdicţiilor ce decurg, în genere, dintr-o hotărâre de condamnare şi prin repunerea sa, din punct de vedere moral şi social, în situaţia pe care o avea înainte de condamnare. Se arată, în acest sens, că reabilitarea constituie un puternic stimulent pentru persoanele condamnate, care doresc să se reintegreze cât mai repede în societate şi să dobândească situaţia socială şi juridică avută înaintea săvârşirii infracţiunii. Or, a menţine condiţia prevăzută la art. 168 lit. b) din Codul penal dincolo de momentul împlinirii prescripţiei obligaţiei civile ar însemna ca unii condamnaţi să nu poată fi reabilitaţi niciodată, aspect care este contrar voinţei legiuitorului. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că simpla condiţionare a reabilitării judecătoreşti de îndeplinirea obligaţiilor civile nu este de natură a contraveni vreunui principiu constituţional, ci aceasta dă expresie atributului legal al legiuitorului de stabilire a politicii penale şi, implicit, a condiţiilor reabilitării. Se mai arată că prevederile art. 168 lit. b) din Codul penal sunt clare, precise şi previzibile, destinatarul acestora putându-şi adapta conduita la cerinţele astfel reglementate. Se mai susţine că, potrivit doctrinei, prescrierea dreptului persoanei vătămate de a cere executarea silită a obligaţiilor civile nu constituie dovada renunţării la despăgubiri şi nu prezintă relevanţă din perspectiva reabilitării, câtă vreme persoana condamnată ar fi putut, chiar după împlinirea termenului de prescripţie anterior menţionată, să execute respectivele obligaţii. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la legalitatea incriminării şi a pedepsei şi se conchide că textul criticat respectă exigenţele stabilite prin jurisprudenţa anterior menţionată. 11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 168 lit. b) din Codul penal sunt constituţionale. Se arată că, prin textul criticat, legiuitorul a stabilit cu claritate care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi aplicabilă instituţia reabilitării, una dintre ele fiind plata obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare. Astfel, pentru a fi reabilitată, persoana condamnată trebuie să execute hotărârea de condamnare atât sub aspectul laturii sale penale, cât şi sub aspectul laturii civile, cu excepţia situaţiilor arătate tot prin textul criticat. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 168 lit. b) din Codul penal, cu următorul cuprins: „Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întruneşte următoarele condiţii: [...] b) a achitat integral cheltuielile de judecată şi şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedeşte că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunţat la despăgubiri.“ 15. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 20 alin. (1) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi prevederilor art. 7 paragraful 1 din Convenţie, referitoare la legalitatea incriminării. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit Codului penal în vigoare, reabilitarea constituie o cauză care înlătură consecinţele condamnării. Astfel, instituţia reabilitării constituie un mijloc legal de încetare a consecinţelor juridice care decurg dintr-o condamnare sau, altfel spus, un mijloc legal prin care persoanele condamnate se reintegrează, din punct de vedere juridic, în societate. Aceasta întrucât incapacităţile, nedemnităţile şi decăderile, consecinţe legale ale condamnării, subzistă după executarea pedepsei penale, restrângând capacitatea juridică a persoanelor condamnate. În acest context, este de reţinut că instituţia reabilitării nu „şterge“ condamnarea, care rămâne o realitate juridică, ce nu poate fi desfiinţată decât prin admiterea unei căi extraordinare de atac, prin care se pronunţă nevinovăţia persoanei condamnate, ci face să înceteze efectele unei condamnări definitive, dispuse în trecut, astfel încât, după reabilitarea persoanei condamnate, această realitate juridică nu mai poate genera decăderi, interdicţii şi incapacităţi. 17. Aşa fiind, reabilitarea are efecte doar pentru viitor, atrăgând restabilirea ordinii de drept încălcate prin săvârşirea infracţiunii, ca urmare a stingerii complete a conflictului de drept penal generat prin comiterea acesteia. Mai mult, potrivit doctrinei, solicitarea reabilitării poate fi determinată de un interes pe plan social, respectiv acela ca persoana condamnată să apară ca fiind demnă de încredere şi de respect în relaţiile cu membrii societăţii şi să îşi recapete ea însăşi sentimentul demnităţii şi dreptul de a nu îi mai fi reproşat trecutul. 18. Pentru a produce acest efect, reabilitarea nu poate fi acordată decât în situaţia executării în întregime a hotărârii de condamnare, aspect ce presupune executarea hotărârii de condamnare, atât sub aspectul laturii penale, prin executarea pedepsei dispuse, cât şi sub aspectul laturii civile. Pentru acest motiv, legiuitorul a reglementat, la art. 168 din Codul penal, două condiţii ale reabilitării judecătoreşti, una referitoare la aspectele de natură penală ale cauzei, constând în nesăvârşirea niciunei infracţiuni, de către persoana condamnată, în termenul de reabilitare prevăzut la art. 166 alin. (1) din Codul penal, iar cea de-a doua vizând latura civilă a cauzei penale, constând în achitarea integrală a cheltuielilor de judecată şi în îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. 19. De la această ultimă regulă legiuitorul a prevăzut, în mod expres, o singură excepţie, respectiv situaţia în care persoana condamnată dovedeşte că nu a avut posibilitatea să îndeplinească obligaţiile civile sau când partea civilă a renunţat la despăgubiri. Conform doctrinei şi jurisprudenţei, intervenirea împlinirii termenului prescripţiei extinctive în privinţa obligaţiilor ce fac obiectul laturii civile a cauzei nu poate fi asimilată renunţării persoanei vătămate la despăgubiri, în sensul art. 168 alin. (1) din Codul penal. 20. Cu privire la acest ultim aspect, criticat de autorul excepţiei în prezenta cauză, Curtea reţine că, într-adevăr împlinirea termenului de prescripţie extinctivă are ca efect decăderea titularului creanţei de a apela la forţa de constrângere a statului în cazul nerealizării acesteia, fiind practic o formă de sancţionare a persoanei în defavoarea căreia a curs termenul de prescripţie, până la stingerea lui, pentru pasivitatea manifestată în privinţa realizării drepturilor sale de natură patrimonială. În cazul laturii civile a procesului penal, prescripţia extinctivă constituie o formă de sancţionare a persoanei vătămate prin săvârşirea infracţiunii, pentru atitudinea pasivă pe care a avuto în privinţa efectuării demersurilor juridice necesare pentru obţinerea sumelor ce i se cuvin, potrivit hotărârii penale de condamnare. Aceasta nu stinge însă în totalitate obligaţia persoanei condamnate faţă de partea civilă a cauzei penale, ci o transformă dintr-o obligaţie completă, a cărei executare poate fi obţinută, la nevoie, prin forţa de constrângere a organelor statului, într-o obligaţie incompletă, naturală, de natură morală. 21. Cum însă acţiunea civilă exercitată în procesul penal are ca scop, conform art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală, tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile, potrivit legii civile, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, iar obligaţiile civile ce izvorăsc din hotărârea penală de condamnare au ca obiect plata sumelor de bani corespunzătoare acoperirii prejudiciilor produse persoanei vătămate, constituită parte civilă în procesul penal, prin săvârşirea infracţiunii, având în vedere natura instituţiei reabilitării, care este producătoare de efecte inclusiv de natură morală şi socială, legiuitorul a înţeles să condiţioneze acordarea reabilitării judecătoreşti şi de plata de către persoana condamnată a obligaţiilor civile dispuse prin hotărârea de condamnare, devenite obligaţii morale, în privinţa cărora a intervenit prescripţia extinctivă. 22. Această manieră de reglementare a instituţiei reabilitării constituie opţiunea legiuitorului, exprimată potrivit politicii sale penale, conform art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală şi în marja de apreciere prevăzută de dispoziţia constituţională anterior menţionată. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Emil Murariu în Dosarul nr. 2.109/55/2017 al Tribunalului Arad - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 168 lit. b) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 aprilie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
