Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicată de Societatea RCS & RDS - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.996/109/2016 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 807D/2018. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, doamna Cristina Isbasoiu, consilier juridic, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei a depus, la dosar, concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, partea Constantin Cosmin Stăniloiu a transmis, la dosar, concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, plata cheltuielilor de judecată şi judecarea cauzei şi în lipsa sa. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 210D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. b) şi alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, ridicată de Societatea Urban şi Asociaţii - S.R.L. din Baloteşti în Dosarul nr. 2.263/62/2018 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei domnul avocat Aurelian Cioran, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Simona Comănici a depus, la dosar, concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentanţii părţilor şi cel al Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea parţială de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 210D/2019 la Dosarul nr. 807D/2018, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei Societatea RCS & RDS - S.A. din Bucureşti, care, reiterând criticile de neconstituţionalitate dezvoltate în concluziile scrise aflate la dosar, susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 sunt neconstituţionale şi limitează drepturile angajatorului conferite prin art. 45 şi art. 135 din Constituţie, întrucât obligă angajatorul, indiferent de atitudinea salariatului beneficiar al stimulentului de inserţie faţă de acesta, să îl menţină în activitate, fără posibilitatea de a-i aplica vreo sancţiune disciplinară, aşa cum prevăd Codul muncii şi Constituţia României. 7. Reprezentantul autoarei excepţiei Societatea Urban şi Asociaţii - S.R.L. din Baloteşti, domnul avocat Aurelian Cioran, susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 şi 44, precum şi art. 148 alin. (2), întrucât nu au în vedere situaţia economică dificilă a angajatorului. Astfel, se susţine, în esenţă, că prin dispoziţiile criticate se creează două categorii de operatori economici, respectiv cei aflaţi în procedura insolvenţei sau a reorganizării judiciare şi cei care nu se află în această procedură, însă ambele categorii au probleme economice grave. Prin art. 25 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, legiuitorul delimitează artificial între cele două categorii de angajatori, întrucât dacă se află în insolvenţă poate dispune concedierea salariatului, din motive neimputabile angajatului, însă dacă societatea nu este în insolvenţă, dar întâmpină dificultăţi financiare, nu poate dispune concedierea salariatului care se află în plata stimulentului de inserţie, aşa încât aceste norme nu reflectă ideea de dreptate. În continuare, se susţine că Directiva 92/85/CEE permite ca un angajator aflat într-o situaţie economică dificilă să dispună desfacerea contractului individual de muncă al angajatului, din motive neimputabile acestuia. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate contravin acestei directive europene şi, ca atare, devin aplicabile prevederile constituţionale ale art. 148 alin. (2). 8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, se arată că salariatul beneficiar al stimulentului de inserţie se află într-o situaţie juridică diferită faţă de restul salariaţilor, iar măsura este una de protecţie socială. Cât priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate creează o inegalitate între două categorii de angajatori, aceasta este nefondată, întrucât situaţia juridică a angajatorului aflat în reorganizare judiciară sau faliment este diferită de cea a angajatorului cu probleme financiare. Referitor la invocarea art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se arată că motivarea acestei critici ţine de prevederile constituţionale ale art. 16. Cu privire la critica raportată la art. 45 şi art. 135 din Constituţie, respectiv că nu se pot concedia salariaţii aflaţi în plata stimulentului de inserţie, se arată că norma criticată nu exonerează angajatul de răspundere disciplinară, acesta poate fi sancţionat, dar nu i se poate aplica sancţiunea desfacerii contractului individual de muncă. În acest sens, se menţionează Decizia nr. 597 din 27 septembrie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea din 14 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.996/109/2016, Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Excepţia a fost ridicată de Societatea RCS & RDS - S.A. din Bucureşti în calea de atac a apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 2.375 din 20 iunie 2017, pronunţată într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată împotriva unei decizii de concediere. 10. Prin Încheierea din 8 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.263/62/2018, Tribunalul Braşov - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. b) şi alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Excepţia a fost ridicată de Societatea Urban şi Asociaţii - S.R.L. din Baloteşti într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată împotriva unei decizii de concediere. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 generează o imunitate absolută a salariatului care se află în perioada în care primeşte stimulentul de inserţie şi nu poate fi concediat indiferent de motivul concedierii, deci nici pentru fapte care, în temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii, constituie abateri disciplinare, creându-se astfel o situaţie privilegiată, nejustificată, a acestuia în raport cu ceilalţi salariaţi, contrar art. 16 din Constituţie, care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor. 12. Se apreciază că dispoziţiile legale criticate limitează dreptul angajatorului conferit prin art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie şi au ca efect crearea unei imunităţi de răspundere disciplinară şi cenzurează dreptul angajatorului de a-şi exercita atributele prevăzute de Codul muncii, obligându-l să menţină în activitate un salariat care îi diminuează dezvoltarea şi progresul şi îi creează prejudicii. 13. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 25 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, raportată la art. 148 alin. (2) şi (4) din Legea fundamentală, se susţine că din conţinutul acestor prevederi constituţionale se deduce că dreptul comunitar are prevalenţă asupra dreptului intern. Aşadar, prin raportare la dispoziţiile art. 10 din Directiva 92/85/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi a sănătăţii la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează, dispoziţii care permit angajatorului să dispună desfacerea raporturilor de muncă cu o lucrătoare în timpul perioadei acoperite de textul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, acest din urmă act normativ interzice angajatorului să facă acest lucru. Astfel, câtă vreme dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 intră în contradicţie cu textul Directivei 92/85/CEE, intră în contradicţie şi cu prevederile Constituţiei. 14. Se consideră că dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 sunt discriminatorii în raport cu art. 25 alin. (4) care prevăd posibilitatea de încetare a raporturilor de muncă ale salariaţilor în condiţiile în care angajatorul se află în faliment sau reorganizare judiciară, deci pentru motive care sunt legate de situaţia juridică a angajatorului, însă legiuitorul nu a reglementat şi posibilitatea de încetare a raporturilor de muncă în cazul prevăzut de art. 61 lit. a) din Codul muncii, respectiv „în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară“. Prin modul de formulare a dispoziţiilor art. 25 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, legiuitorul a hotărât că nu are importanţă faptul că angajatorul trece prin situaţii dificile din punct de vedere financiar şi că poate să decidă concedierea angajatului doar în ultima etapă a acestor dificultăţi, respectiv în situaţia falimentului sau a reorganizării judiciare, iar până atunci nu contează cât de gravă este situaţia sa economică, fiind obligat să îl menţină pe beneficiarul stimulentului de inserţie chiar şi în situaţia în care creditează firma cu banii săi proprii. 15. În consecinţă, se consideră că dispoziţiile art. 25 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 încalcă art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât societatea care trece prin situaţii economice dificile este supusă unei spolieri suplimentare, în timp ce societatea care şi-a pus la adăpost averea prin apelarea la prevederile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă are în plus libertatea de a dispune concedierea angajatului, primind astfel o protecţie suplimentară. 16. În final, se consideră că orice limitare a dreptului angajatorului de a efectua o concediere din motive disciplinare în cazul salariatului aflat în plata stimulentului de inserţie trebuie să fie proporţională, justificată şi rezonabilă în raport cu obiectivul urmărit. 17. Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă arată că se impune verificarea constituţionalităţii dispoziţiei legale criticate în raport cu principiul constituţional privitor la libertatea economică, respectiv stabilirea conţinutului acestui drept şi în sensul dacă este cuprinsă alături de alte prerogative şi posibilitatea angajatorului de a denunţa unilateral contractul individual de muncă sau dacă în anumite condiţii dreptul poate să fie limitat ca în cazul reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, pentru protejarea unui interes de ordin public, acela al stimulării creşterii natalităţii şi protejarea intereselor familiei. 18. Tribunalul Braşov - Secţia I civilă apreciază că nu sunt întemeiate criticile formulate, situaţia angajatorului care întâmpină dificultăţi financiare fiind diferită de cea a angajatorului aflat în reorganizare judiciară sau faliment, astfel că se justifică tratamentul diferenţiat al acestora. Instanţa apreciază că, deşi normele criticate constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate al intimatei ocrotit de art. 44 din Constituţie, această ingerinţă este proporţională cu scopul urmărit, respectiv ocrotirea intereselor salariatei/salariatului care se află în plata stimulentului de inserţie, fiind astfel respectat art. 41 din Constituţie, care prevede dreptul neîngrădit la munca şi dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială. Totodată, se arată că normele criticate nu contravin nici dispoziţiilor art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, principiul priorităţii reglementărilor comunitare faţă de dispoziţiile contrare din legile interne fiind aplicabil tocmai în temeiul acestor norme constituţionale. 19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. b) şi alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 28 iunie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, care la data sesizării Curţii prevedeau că: "(2) Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul: [...] b) salariatei/salariatului care se află în plata stimulentului de inserţie prevăzut la art. 7. […](4) Prevederile alin. (2) şi (3) nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condiţiile legii." 23. Curtea observă că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin art. I pct. 4 din Legea nr. 89/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind recuperarea debitelor reprezentând indemnizaţie pentru creşterea copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 3 mai 2019, art. 25 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 a fost modificat astfel: „salariatei/salariatului care se află în plata stimulentului de inserţie prevăzut la art. 7 alin. (1);“. 24. În opinia autoarelor excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi coroborate cu cele ale art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate privată, ale art. 45 referitor la libertatea economică şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) privind economia, precum şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) privind integrarea în Uniunea Europeană. 25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 597 din 27 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 5 februarie 2019, paragrafele 24-26, a observat că, „potrivit Notei de fundamentare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, prin reglementările sale, asigură o aplicare corespunzătoare a prevederilor Directivei 2010/18/UE de punere în aplicare a Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creşterea copilului, încheiat de BUSINESSEUROPE, UEAPME, CEEP şi CES, şi de abrogare a Directivei 96/34/CE, care a fost adoptată în scopul încercării de a reconcilia viaţa profesională cu cea personală a lucrătorilor. Acordul-cadru privind concediul pentru creşterea copilului prevede la Clauza 5 pct. 1 că: «La sfârşitul concediului pentru creşterea copilului, lucrătorii au dreptul de a se întoarce la acelaşi loc de muncă sau, dacă acest lucru nu este posibil, la un loc de muncă echivalent sau similar care să corespundă contractului sau raportului lor de muncă.» Analizând reglementarea în ansamblul ei, Curtea a reţinut că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 permit salariatei/salariatului să îşi întrerupă activitatea profesională pentru a se consacra responsabilităţilor familiale, asigurându-i, prin dispoziţiile legale criticate, că îşi vor regăsi postul la sfârşitul concediului pentru creşterea copilului.“ 26. Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1)-(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, angajatorul are obligaţia de a aproba concediul pentru creşterea copilului, stabilind de comun acord cu angajatul perioada de acordare, şi îi este interzis să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul salariatei/salariatului care se află, după caz, în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi în cazul salariatei/salariatului care se află în plata stimulentului de inserţie prevăzut la art. 7. Interdicţia se extinde, o singură dată, cu 6 luni, după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate, însă interdicţia de concediere nu se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau a falimentului angajatorului, în condiţiile legii. 27. Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, persoanele care, în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului, obţin venituri supuse impozitului au dreptul la un stimulent de inserţie în cuantum lunar de 50% din cuantumul minim al indemnizaţiei de concediu, stimulent care se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv a vârstei de 4 ani, în cazul copilului cu handicap. Aşadar, dreptul la stimulentul de inserţie se cuvine persoanelor care, în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul (şi indemnizaţia lunară aferentă) pentru creşterea copilului, obţin venituri supuse impozitului. Prin urmare, stimulentul de inserţie se cuvine persoanelor îndreptăţite care revin în activitate înainte de epuizarea concediului pentru creşterea copilului solicitat şi se acordă pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copilului cu handicap. 28. De asemenea, potrivit art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, de indemnizaţia lunară şi stimulentul de inserţie beneficiază oricare dintre părinţii fireşti ai copilului, dacă îndeplineşte condiţiile de acordare prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. 29. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 raportată la art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că reglementarea supusă controlului nu poate fi privită ca aducând atingere principiului egalităţii în drepturi, care, aşa cum a statuat în mod constant Curtea în jurisprudenţa sa, nu semnifică uniformitate, astfel că situaţii obiectiv diferite justifică şi chiar impun un tratament juridic diferenţiat. Ca atare, ţinând cont atât de obiectivele urmărite de legiuitor, cât şi de necesitatea de a proteja procesul de creştere şi dezvoltare a copiilor, interdicţia prevăzută prin textele de lege criticate se aplică tuturor angajatorilor, indiferent de statutul lor juridic, şi are un caracter rezonabil şi proporţional. 30. Referitor la existenţa unui pretins tratament discriminatoriu între salariaţii/salariatele aflaţi/aflate în plata stimulentului de inserţie şi restul salariaţilor/salariatelor, Curtea reţine că la data revenirii din concediul pentru creşterea copilului salariatul/salariata are un statut special, definit de prevederile art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, ceea ce îl/o face să nu se mai afle într-o situaţie similară cu a altor salariaţi/salariate. Dispoziţiile criticate au menirea de a preveni, în astfel de situaţii, conduita abuzivă a unor angajatori, soluţia legislativă reflectând opţiunea legiuitorului cu privire la protecţia socială a unor persoane aflate într-o situaţie aparte, şi anume salariaţii care se află în perioada de plată a stimulentului de inserţie. Ca atare, dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului nediscriminării, interdicţia concedierii salariatei/ salariatului care se află în plata stimulentului de inserţie fiind stabilită pentru orice angajator care are încadrat/încadrată un/o astfel de salariat/salariată. Aşadar, scopul normei este de a proteja orice angajat/angajată care se află în perioada de plată a stimulentului de inserţie. 31. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile criticate au ca efect crearea unei imunităţi de răspundere disciplinară şi astfel este cenzurat dreptul angajatorului conferit prin art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie de a-şi exercita atributele prevăzute de Codul muncii, Curtea reţine că interdicţia legală de concediere prevăzută de art. 25 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 nu priveşte şi angajarea în sine a răspunderii disciplinare a salariatului/salariatei, ci se limitează la concediere, ceea ce în cazul angajării răspunderii disciplinare a salariatului/salariatei implică interdicţia de aplicare a sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, nu însă şi interdicţia de aplicare a unei alte sancţiuni disciplinare. Aşadar, dispoziţia legală criticată interzice angajatorului să dispună doar încetarea raporturilor de muncă, nu şi sancţionarea disciplinară a salariatei/salariatului. Ipoteza normativă a textului criticat nu pune în discuţie libertatea economică şi nu vizează crearea unui impediment cu privire la libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, ci instituie interdicţia temporară de încetare a raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul salariatei/salariatului care se află în plata stimulentului de inserţie, prevăzut de art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010. Prin urmare, dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate amână concedierea pentru intervalul cât durează situaţia la care se referă, în scopul protecţiei salariatului/salariatei aflat/aflate în perioada de plată a stimulentului de inserţie. 32. În acelaşi sens, a se vedea Decizia nr. 597 din 27 septembrie 2018 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 66/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, paragrafele 29 şi 31-33, prin care Curtea a statuat că angajatorul va putea stabili orice sancţiune disciplinară, mai puţin cea a concedierii, şi a reţinut că în condiţiile în care, de regulă, între părţile contractului de muncă - angajator şi salariat - există o discrepanţă vădită din punctul de vedere al potenţialului economic şi financiar în favoarea celui dintâi, statul - şi anume statul de drept, democratic şi social, aşa cum este definită România în termenii art. 1 alin. (3) din Constituţie - este ţinut să intervină legal în sprijinul celui aflat într-o poziţie de inferioritate economică. Obligaţia statului, în sensul arătat, decurge nemijlocit din prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie. Aşadar, din interpretarea teleologică a dispoziţiilor legale criticate, Curtea a constatat că dispoziţiile criticate reprezintă o măsură de protecţie socială prin care legiuitorul a urmărit protejarea raporturilor de muncă ale salariatului/salariatei pe o anumită perioadă de timp, după revenirea definitivă în activitate, pentru a-i permite readaptarea şi stabilitatea în muncă, şi au ca scop protecţia situaţiei familiale a salariatei/salariatului, respectiv a copilului minor al acestuia, încercându-se evitarea pierderii locului de muncă al părintelui şi lipsirea totală de mijloace financiare de creştere a copilului, în perioada imediat următoare revenirii din concediul pentru creşterea copilului. 33. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia art. 25 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 contravine art. 10 din Directiva 92/85/CEE şi, prin urmare, art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, Curtea reţine că dispoziţiile Directivei 92/85/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi a sănătăţii la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează, respectiv art. 10 şi art. 12 din aceasta, au fost transpuse în legislaţia naţională prin Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 5 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 27 octombrie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 25/2004, cu modificările şi completările ulterioare. 34. Referitor la prevederile constituţionale ale art. 148 alin. (2) şi (4), Curtea reţine că, prin Decizia nr. 790 din 5 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1086 din 21 decembrie 2018, Decizia nr. 451 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 25 iulie 2018, Decizia nr. 64 din 14 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 26 aprilie 2018, Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011, şi prin Decizia nr. 921 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 21 septembrie 2011, a statuat, cu valoare de principiu, că „folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate ca normă interpusă celei de referinţă implică, în temeiul art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, o condiţionalitate cumulativă: pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă şi neechivocă prin ea însăşi sau înţelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei - unica normă directă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate. Într-o atare ipoteză demersul Curţii Constituţionale este distinct de simpla aplicare şi interpretare a legii, competenţă ce aparţine instanţelor judecătoreşti şi autorităţilor administrative, sau de eventualele chestiuni ce ţin de politica legislativă promovată de Parlament sau Guvern, după caz.“ 35. Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de faţă, Curtea reţine că Directiva 92/85/CEE reglementează măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi a sănătăţii la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează, iar dispoziţiile legale criticate, respectiv art. 25 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, reprezintă o normă de protecţie socială care reglementează perioada ulterioară revenirii din concediul pentru creşterea copilului, când salariatul/salariata revine în activitate şi beneficiază de plata stimulentului de inserţie. Prin urmare, norma europeană nu are incidenţă în cauză. 36. Având în vedere toate acestea, nu se impune analizarea condiţiilor desprinse din jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate, ca normă interpusă celei de referinţă, întrucât Directiva 92/85/CEE din 19 octombrie 1992, potrivit art. 1 alin. (1) are ca obiect de reglementare aplicarea măsurilor de promovare a îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează, aşa încât prevederile constituţionale ale art. 148 alin. (2) şi (4) nu au incidenţă în cauză. 37. Cu privire la critica potrivit căreia dispoziţiile art. 25 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 creează premisele unui tratament discriminatoriu din punctul de vedere al aplicării legii doar pentru o categorie de cetăţeni, Curtea reţine netemeinicia acestei susţineri, întrucât, aplicând considerentele de principiu în materie de egalitate şi nediscriminare, rezultate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, la cauza dedusă judecăţii, se observă că aceste norme se aplică tuturor categoriilor de cetăţeni aflaţi în ipoteza normei, fără privilegii şi discriminări. Textul criticat instituie o excepţie de la regula prevăzută de alin. (2) şi (3) ale art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, respectiv o excepţie de la interdicţia încetării raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul salariatei/salariatului care se află în plata stimulentului de inserţie, pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare sau falimentul angajatorului, în condiţiile legii. Ipoteza concedierii este justificată de împrejurarea că reorganizarea judiciară, cu atât mai mult falimentul, reprezintă împrejurări obiective care presupun desfiinţarea unor posturi sau chiar, după caz, dispariţia angajatorului. Aşadar, într-o asemenea împrejurare, contractul de muncă nu mai poate fi menţinut, acesta fiind „desfăcut“, în condiţiile dispuse de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. 38. În ceea ce priveşte solicitarea părţii Constantin Cosmin Stăniloiu de a i se acorda cheltuieli de judecată, Curtea constată, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, că aceasta nu poate fi primită, deoarece regulile de procedură civilă referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată nu sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale. 39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea RCS & RDS - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.996/109/2016 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă şi de Societatea Urban şi Asociaţii - S.R.L. din Baloteşti în Dosarul nr. 2.263/62/2018 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. b) şi alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă şi Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 mai 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
