Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 65 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora şi a sintagmei „ori în cadrul oricărei persoane juridice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu raportare la art. 295 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Nelu Iordache în Dosarul nr. 16.876/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 18D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către autorul excepţiei, prin care se solicită admiterea acesteia. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 65 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. Apreciază că textele nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Susţine că cele două texte de lege sunt criticate prin raportare la dispoziţiile art. 18^2 din Legea nr. 78/2000, care incriminează o variantă specială a infracţiunii de deturnare de fonduri, infracţiune care se diferenţiază de cea incriminată în art. 307 din Codul penal prin faptul că priveşte provenienţa fondurilor obţinute din bugetele comunităţilor europene. Aşadar, fapta incriminată în art. 18^2 din Legea nr. 78/2000 afectează regimul bugetului general sau al bugetului administrat de Uniunea Europeană ori în numele acesteia. Arată că autorul excepţiei formulează critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 65 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 prin raportare la textul de lege menţionat anterior. Or, instanţa de fond nu a reţinut, atunci când a analizat tipicitatea conduitei autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate, ci s-a raportat exclusiv la conţinutul constitutiv al infracţiunii de deturnare de fonduri europene, aşa cum este reglementată în Legea nr. 78/2000. De altfel, instanţa a precizat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 nu are nicio legătură cu textul de lege care incriminează infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, întrucât calitatea de beneficiar a acestuia rezultă din natura juridică a contractului încheiat, iar celelalte obligaţii incumbau din chiar conţinutul contractului fără vreo referire la definiţia de beneficiar. Astfel, nu se poate reţine o legătură între dispoziţiile de lege criticate şi faptele reţinute în sarcina inculpatului, o eventuală decizie de admitere neavând niciun fel de înrâurire asupra situaţiei acestuia. Nu în ultimul rând, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 66 din 26 februarie 2015, a constatat încălcarea dispoziţiilor din Legea fundamentală în ceea ce priveşte art. 66 din ordonanţa de urgenţă menţionată şi a prevăzut în mod expres că stabilirea unei nereguli în executarea contractului, precum şi stabilirea creanţei bugetare trebuie să se facă în temeiul actului normativ în vigoare la momentul săvârşirii neregulii, potrivit principiului tempus regit actum. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu raportare la art. 295 din acelaşi act normativ, arată că instanţa de contencios constituţional a analizat critici de neconstituţionalitate similare, respingând excepţia ca neîntemeiată. Curtea a stabilit că incriminarea delapidării în mediul privat respectă principiul proporţionalităţii între interesul general, care este generat de necesitatea respectării relaţiilor sociale ocrotite prin norma juridică criticată de autorul excepţiei, şi interesul individual, care permite oricărui individ să desfăşoare o activitate economică însă în spiritul legii. Sancţionarea faptelor de delapidare este justificată de necesitatea ocrotirii patrimoniului unei persoane juridice. Prin aplicarea unor limite de pedeapsă într-un cuantum mai redus pentru infracţiunile săvârşite în mediul privat legiuitorul dă eficienţă principiului proporţionalităţii între cele două interese generale şi individuale ocrotite şi, în consecinţă, textul criticat nu este de natură să încalce dispoziţiile constituţionale invocate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Sentinţa penală nr. 1/F din 21 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 16.876/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 65 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora şi a sintagmei „ori în cadrul oricărei persoane juridice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu raportare la art. 295 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Nelu Iordache cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că, deşi art. 308 din Codul penal a suferit o serie de modificări de ordin legislativ, în mod nejustificat au fost menţinute printre subiecţii activi ai infracţiunii de delapidare şi persoanele care exercită, indiferent de durată, o însărcinare de orice natură în serviciul oricărei persoane juridice. În noţiunea de „persoană juridică“ poate fi inclusă orice formă de societate definită prin Codul civil, Legea societăţilor nr. 31/1990 sau Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei. Or, reglementarea, prin art. 308 din Codul penal, ca subiect activ al infracţiunii de delapidare a unor persoane private este excesivă, întrucât are loc o extindere nepermisă a forţei de constrângere a statului, prin utilizarea mijloacelor penale asupra libertăţii de acţiune a persoanelor, fără să existe o justificare criminologică în acest sens. Astfel, sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu raportare la art. 295 din acelaşi act normativ, este contrară prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (1) şi ale art. 45. 6. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 64 şi art. 65 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, autorul arată că prin rechizitoriu i s-a reţinut săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 18^2 din Legea nr. 78/2000 în sensul că ar fi deturnat fonduri europene ca „beneficiar indirect“. Susţine că s-a avut în vedere un contract încheiat la data de 20 mai 2011, raporturile juridice contractuale fiind reglementate de către legea în vigoare la momentul respectiv, respectiv de Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003. Arată că la data de 29 iunie 2011 a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 192/2012, cu modificările şi completările ulterioare, prin articolele criticate abrogându-se dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 şi ale Legii nr. 529/2003. Întrucât organele de cercetare penală au apreciat ca fiind aplicabile în cauza sa dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, act normativ care nu era în vigoare la momentul încheierii contractului, apreciază că s-a încălcat principiul tempus regit actum, în sensul că aceste dispoziţii sau aplicat retroactiv raporturilor juridice născute anterior adoptării şi intrării lor în vigoare. În baza acestei interpretări neconstituţionale se încalcă şi principiul aplicării legii penale mai favorabile, întrucât în materia infracţiunilor privind fondurile europene elementele constitutive ale infracţiunii sunt definite de legi speciale. Susţine că, în baza aplicării legii penale mai favorabile, raporturile juridice civile şi penale sunt supuse legii în vigoare la momentul naşterii acestora, iar modificările legislative nu pot produce efecte decât în materia legii penale mai favorabile, care poate retroactiva sau ultraactiva. 7. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 64 şi art. 65 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 30 iunie 2011, precum şi sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu raportare la art. 295 din acelaşi act normativ. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011: „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 30 august 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare.“; – Art. 65 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011: „Orice referire în actele normative existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă la Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi orice trimitere la actul normativ menţionat se vor considera ca referire/trimitere la prezenta ordonanţă de urgenţă şi/sau la secţiunile corespunzătoare din prezenta ordonanţă de urgenţă, după caz.“; – Art. 308 alin. (1) din Codul penal: „Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-300 şi art. 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.“ 12. Autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) teza întâi potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 41 alin. (1) referitor la munca şi protecţia muncii, art. 45 referitor la libertatea economică. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 65 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, Curtea constată că autorul acesteia nu formulează veritabile argumente referitoare la neconstituţionalitatea textelor criticate, ci critică modalitatea de interpretare şi aplicare a legii de către organul judiciar. Astfel, autorul excepţiei susţine, în esenţă, că i s-au aplicat dispoziţii legale ce nu erau în vigoare la momentul săvârşirii faptei, drept care se încalcă principiul tempus regit actum. Or, analiza aspectelor anterior arătate nu este de competenţa Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“. 14. Curtea nu poate cenzura astfel de critici, întrucât, dacă ar proceda ca atare, ar săvârşi o imixtiune în atribuţiile autorităţii judecătoreşti. De aceea, din această perspectivă, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 126 alin. (1) din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate apare ca fiind inadmisibilă, soluţionarea sa excedând competenţei Curţii Constituţionale. 15. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „ori în cadrul oricărei persoane juridice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu raportare la art. 295 din acelaşi act normativ, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 256 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, Decizia nr. 219 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 7 iulie 2017, şi Decizia nr. 461 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 25 noiembrie 2016. 16. În analiza criticilor de neconstituţionalitate, Curtea a avut în vedere Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 alin. (1) şi ale art. 308 alin. (1) din Codul penal şi a constatat că sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 308 alin. (1), cu raportare la art. 301 din Codul penal este neconstituţională. 17. Curtea a reţinut că situaţia este diferită în cazul raportării prevederilor art. 308 alin. (1) din Codul penal la dispoziţiile art. 295 din acelaşi cod. Totodată, Curtea a constatat că, având în vedere pericolul social pe care faptele de delapidare îl prezintă, în general, pentru relaţiile patrimoniale ale unei persoane juridice, legiuitorul a incriminat, prin art. 308 alin. (1) din Codul penal, infracţiunea de delapidare, atunci când ea este săvârşită în mediul privat, respectiv atunci când faptele sunt comise de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori în cadrul oricărei persoane juridice. 18. Având în vedere conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidare şi pericolul social pe care faptele prin care aceasta poate fi realizată îl prezintă pentru relaţiile sociale de natură patrimonială ale oricărei persoane juridice, precum şi pentru activităţile economice ale oricărei astfel de persoane, Curtea a reţinut că o atare reglementare legală nu este contrară caracterului necesar al incriminării astfel realizate şi păstrează un just raport de proporţionalitate între interesul general, circumscris imperativului respectării relaţiilor sociale protejate de norma juridică în cauză, şi cel individual, circumscris libertăţii persoanei de a exercita activităţi economice. Dimpotrivă, Curtea a constatat că pedepsirea faptelor de delapidare, în cazul săvârşirii lor în mediul privat, cu o pedeapsă ale cărei limite speciale se reduc cu o treime realizează un just echilibru între nevoia de protecţie a valorilor şi relaţiilor sociale anterior menţionate, inclusiv prin intermediul normelor de drept penal, şi severitatea pedepsei penale aplicabile. De asemenea, Curtea a reţinut că, într-adevăr, împotriva persoanelor din mediul privat care săvârşesc fapte cauzatoare de prejudicii poate fi angajată răspunderea civilă, de dreptul muncii sau altă formă de răspundere. Curtea constată, de asemenea, că pentru persoanele juridice din mediul privat desfăşurarea în mod corect a relaţiilor sociale de natură patrimonială şi a activităţilor cu caracter economic constituie o premisă importantă a însăşi existenţei lor. Prin urmare, având în vedere pericolul considerabil al faptelor de delapidare prin raportare la importanţa valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare, Curtea a conchis că utilizarea de către legiuitor a forţei de constrângere a statului, prin mijloace de drept penal, în cazul săvârşirii faptelor de delapidare în condiţiile art. 308 alin. (1) raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal, este proporţională cu scopul urmărit, chiar şi în condiţiile în care alături de răspunderea penală pentru această infracţiune poate fi angajată şi o altă formă de răspundere dintre cele anterior enumerate. 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţiile deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 65 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, excepţie ridicată de Nelu Iordache în Dosarul nr. 16.876/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu raportare la art. 295 din acelaşi act normativ, este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 martie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
