Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruţa Dărângă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, excepţie ridicată de Florin-Iulian Hrib în Dosarul nr. 3.702/2/2019 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 9D/2021. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia, la care a anexat o serie de înscrisuri în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, în esenţă, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, susţine că art. 27 din Legea nr. 567/2004 nu limitează dreptul unei persoane de a alege în mod liber un loc de muncă, iar consecinţele pe care trebuie să le suporte un grefier care decide să îşi aleagă alt loc de muncă sunt subsumate, mai degrabă, aspectelor patrimoniale pe care le implică o astfel de decizie. Însă aceste consecinţe au fost acceptate de cel care a dorit să fie grefier încă de la momentul la care a fost admis la Şcoala Naţională de Grefieri, iar restituirea sumelor are în vedere acele sume învestite în vederea pregătirii profesionale, sume a căror acordare nu se mai justifică, de vreme ce beneficiarul lor renunţă la această calitate într-un termen mai scurt decât cel considerat de legiuitor ca justificând efortul financiar al statului pentru acest obiectiv. De asemenea, consideră că nu sunt încălcate nici celelalte dispoziţii constituţionale invocate, deoarece textul de lege criticat stabileşte reguli valabile pentru toţi cei care au urmat Şcoala Naţională de Grefieri, iar nu doar pentru o anumită categorie de persoane sau doar pentru o anumită persoană. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 25 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.702/2/2019, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Florin-Iulian Hrib într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect, în principal, soluţionarea cererii de anulare a adresei Şcolii Naţionale de Grefieri prin care s-a instituit o sumă de bani cu titlu de debit imputat, constând în cheltuieli de şcolarizare şi indemnizaţia de cursant al Şcolii Naţionale de Grefieri, precum şi, în secundar, anularea clauzei privind restituirea cheltuielilor de şcolarizare şi a indemnizaţiei de cursant cuprinse în contractul de şcolarizare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 567/2004, autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece: a) operează retroactiv, obligând grefierul să restituie sumele primite în trecut cu titlu de indemnizaţie de cursant al Şcolii Naţionale de Grefieri (denumită în continuare SNG), ceea ce nesocoteşte art. 15 alin. (2) din Constituţie; b) amenda civilă instituită de textul criticat este mai oneroasă decât multe amenzi penale impuse pentru săvârşirea unor infracţiuni, ceea ce contravine art. 56 alin. (2) şi (3) din Constituţie. Astfel, amenda de aproximativ 8.000 de lei, care i-a fost impusă, nu este nici justă şi nici proporţională cu situaţia excepţională în care a fost silit să-şi dea demisia din cauza conduitei conducerii Curţii de Apel Alba Iulia; c) pe lângă indemnizaţia de cursant, grefierul este obligat să returneze şi aşa-numitele cheltuieli de şcolarizare efectuate cu formarea sa, acestea nefiind cuantificate exact la momentul absolvirii SNG. De asemenea, nu este prevăzut în contractul de şcolarizare ce înseamnă aceste cheltuieli (de pildă, multiplicarea cursurilor/altor materiale tipărite), aspect ce contravine dispoziţiilor art. 32 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia învăţământul de stat este gratuit; d) Consiliul Superior al Magistraturii (prin Comisia nr. 2) a considerat la 14 iunie 2016 că „în perioada formării, cursanţii beneficiază de o bursă plătită din bugetul de stat, având natura şi regimul juridic al unui drept salarial, astfel că funcţia de auditor are caracterul unei funcţii publice“. Or, bursa e similară unui drept salarial, iar auditorul de justiţie ori, mutatis mutandis, cursantul SNG îndeplineşte „ceva ce aduce a funcţie publică“. În aceste condiţii, nu există raţiune pentru a înapoia banii în cazul neabsolvirii SNG ori al eliberării din funcţie înainte de 5 ani lucraţi în cadrul instituţiilor autorităţii judecătoreşti. Niciun salariat nu returnează salariile obţinute legal în timpul serviciului şi nici măcar studenţii exmatriculaţi nu au obligaţia să returneze bursa primită; e) demisia constituie, de regulă, un act de onoare, nicidecum o contravenţie sau, mai rău, o infracţiune amendabilă cu sume uriaşe de bani. Simpla pierdere a locului de muncă reprezintă, în sine, o măsură drastică, urmată de multe ori de lipsa veniturilor, astfel că o amendă atât de mare contravine art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie. 6. Astfel, se susţine că obligaţia de a rămâne 5 ani în sistem după absolvire, instituită de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, este neconstituţională şi inechitabilă, din aceleaşi motive enumerate mai sus (deoarece nerespectarea acestei obligaţii activează automat obligaţia de restituire a bursei şi a cheltuielilor de şcolarizare), plus din încă două motive, şi anume: împiedică libera circulaţie a forţei de muncă şi limitează dreptul de opţiune al individului, contravenind astfel prevederilor art. 41 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) din Constituţie. 7. Mai arată că perioada petrecută la SNG constituie vechime în muncă, iar indemnizaţia primită de cursanţi are natura şi regimul juridic al unui drept salarial, în cuantum egal cu salariul de bază brut pentru funcţia de grefier debutant, conform art. 25 şi 26 din Legea nr. 567/2004. Or, amendarea grefierului pentru eliberarea din funcţie înainte de expirarea perioadei de 5 ani echivalează atât cu o negare a dreptului la salariu şi a securităţii salariaţilor, cât şi cu o confiscare a contribuţiilor sociale plătite, conform art. 25 din Legea nr. 567/2004, în timpul şcolarizării în SNG, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 41 alin. (2), ale art. 44 alin. (1)-(4) şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie. 8. De asemenea, obligarea la plata unei amenzi uriaşe, corespunzătoare vechimii în muncă realizate în perioada şcolarizării în SNG, nesocoteşte şi prevederile art. 15 alin. (1) din Constituţie, întrucât se refuză acordarea/păstrarea drepturilor obţinute conform art. 25 şi 26 din Legea nr. 567/2004. 9. Deoarece perioada de şcolarizare în SNG „constituie vechime în muncă şi vechime în specialitate“, iar atestatul acordat la absolvirea studiilor reprezintă dovada vechimii în muncă, rezultă că simpla înmânare a atestatului de absolvire a SNG conduce, practic, la obţinerea vechimii în muncă şi la vocaţia numirii în funcţia de grefier, deci într-o funcţie publică. Or, refuzul de a recunoaşte toate drepturile ce decurg din această vechime în muncă şi în specialitate reprezintă o golire de conţinut/substanţă a legii şi o negare a însuşi scopului respectivei prevederi, care ar lăsa fără efecte intenţia legiuitorului de a asimila ope legis şi integral perioada de şcolarizare din cadrul SNG cu vechimea în muncă, iar acest refuz încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 53 alin. (1) din Constituţie. 10. Totodată, obligarea la plata unei amenzi uriaşe pentru demisia din funcţia de grefier încalcă şi art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) din Constituţie, deoarece îngrădeşte dreptul absolvenţilor SNG la muncă şi protecţia socială a muncii. Autorul excepţiei subliniază că, în perioada frecventării cursurilor la SNG, a efectuat şi stagiu de pregătire practică în cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, intrând inclusiv în diverse şedinţe de judecată, civile şi penale, ceea ce denotă că stagiul practic efectuat în timpul cursurilor la SNG este echivalent cu munca propriu-zisă de grefier. De asemenea, dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 567/2004 fac referire expresă la stagiul practic efectuat de cursanţii SNG. Prin urmare, această amendă creează şi o discriminare a absolvenţilor SNG faţă de grefierii debutanţi, recrutaţi prin concursuri locale, care beneficiază automat de salariu şi de toate beneficiile aferente vechimii în muncă şi în specialitate (precum concediu de odihnă, decontarea chiriei, a transportului şi a medicamentelor etc.), însă nu sunt obligaţi la restituirea salariilor şi cheltuielilor de formare din primele 6 luni (perioada debutantă), discriminare ce contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1)-(3) din Constituţie. 11. Potrivit art. 135 alin. (2) lit. f) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, statul trebuie să asigure condiţii necesare pentru creşterea calităţii vieţii şi pentru inviolabilitatea proprietăţii private. Aşadar, munca şi preţul acesteia, salariul, trebuie ocrotite indiferent de costuri sau de situaţia economică a ţării. Or, confiscarea indemnizaţiei de cursant (echivalentă salariului unui grefier debutant) este vădit disproporţionată în raport cu scopul acestei măsuri (sancţionarea celui care nu a lucrat 5 ani în cadrul autorităţilor judecătoreşti) şi nu este calificată ca o clauză penală sau amendă propriu-zisă. 12. Mai susţine că unii foşti grefieri - care nu mai exercită funcţia de grefier, dar lucrează în cadrul autorităţilor din domeniul justiţiei - nu sunt obligaţi să restituie bursa şi aşa-zisele cheltuieli de şcolarizare, astfel încât este evidentă discriminarea funcţionarilor plătiţi din fonduri publice, aspect de natură să nesocotească şi prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 53 alin. (2) teza a doua din Constituţie. În acest sens, chiar plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis în şedinţa din 3 martie 2015 următoarele: „dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 567/2004 trebuie interpretate în sensul că Institutul Naţional al Magistraturii reprezintă o instituţie publică a autorităţii judecătoreşti, astfel că o fostă absolventă a Şcolii Naţionale de Grefieri care şi-a dat demisia pentru a ocupa o funcţie de personal de specialitate juridică, asimilat judecătorilor şi procurorilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, nu trebuie să restituie cheltuielile de şcolarizare, deoarece funcţionează în continuare în cadrul autorităţilor judecătoreşti.“ Autorul excepţiei arată că a solicitat transferul la 4 unităţi diferite de parchet, însă toate cererile i-au fost respinse tacit sau explicit şi se pune întrebarea ce ar face SNG dacă s-ar angaja din nou ca grefier sau consilier în cadrul altor autorităţi judecătoreşti în decurs de 5 ani de la absolvirea SNG şi dacă i-ar recalcula „amenda“ şi i-ar restitui indemnizaţiile confiscate. 13. Totodată, arată că dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 52 alin. (1) şi ale art. 126 alin. (6) din Constituţie sunt încălcate prin simplul fapt că SNG emite nişte adrese cu titlu executoriu, fără a preciza în cuprinsul acestora posibilitatea contestării lor şi instanţa competentă să exercite un control de legalitate asupra acestora. Mai mult, dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 567/2004 devin neconstituţionale dacă se interpretează în sensul că nu permit accesul liber la justiţie, dreptul la anularea actului vătămător emis de o autoritate publică şi la repararea pagubei, precum şi controlul judecătoresc al actelor administrative emise de SNG, astfel cum a interpretat SNG prin Adresa nr. 3.373/R din 29 mai 2019, ca răspuns la plângerea prealabilă. Mai exact, pârâta SNG pretinde că adresa sa, deşi instituie o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sarcina autorului excepţiei, nu reprezintă „un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, ea neputând produce alte efecte decât informarea dumneavoastră cu referire la debitul pe care îl datoraţi Şcolii“. Cu alte cuvinte, autorul excepţiei susţine că nu are dreptul corelativ de a ataca în justiţie acel act administrativ, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 52 alin. (1) şi ale art. 126 alin. (6) din Constituţie. 14. Referitor la dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, autorul excepţiei arată că acestea contravin prevederilor art.16 alin. (1), ale art. 21 alin. (3), ale art. 124 alin. (2) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, în cazul în care se interpretează în sensul că nu permit reclamantului să sesizeze altă instanţă decât cea de domiciliu când unul dintre pârâţi este judecător (chiar şi detaşat de) la curtea de apel aferentă domiciliului său ori când reclamantul este în litigiu cu respectiva curte de apel şi cu preşedintele acesteia, chiar şi în alt dosar, întrucât se îngrădeşte nejustificat dreptul la un proces echitabil al reclamantului, pus în imposibilitate de a-şi manifesta dreptul de opţiune reglementat de art. 11, 116 şi de 127 din Codul de procedură civilă, în condiţii de egalitate cu alţi cetăţeni care se judecă în litigii civile cu magistraţi. 15. În plus, dispoziţiile constituţionale invocate sunt încălcate şi prin simplul fapt că justiţiabilii din provincie sunt discriminaţi faţă de cei din capitală unde se află sediul autorităţilor şi instituţiilor centrale, deoarece cetăţenii din ultima categorie au posibilitatea să sesizeze direct instanţele de la sediul autorităţilor şi instituţiilor pârâte, care sunt aceleaşi cu instanţele competente în contencios administrativ de la domiciliul reclamanţilor, şi anume Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti. 16. În final, arată că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nesocoteşte flagrant dispoziţiile art. 116 din Codul de procedură civilă, lipsindu-le de efectivitate, deoarece aproape toate litigiile de contencios administrativ care implică autorităţile şi instituţiile publice centrale cad sub incidenţa Legii nr. 554/2004, care interzice astfel cetăţenilor dreptul de opţiune între mai multe instanţe competente, iar această restrângere operată prin Legea nr. 212/2018 contravine prevederilor art. 53 din Constituţie, deoarece aduce atingere chiar dreptului reglementat de art. 116 din Codul de procedură civilă, măsura nefiind necesară într-o societate democratică. 17. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile criticate din Legea nr. 567/2004 sunt constituţionale, deoarece prevăd o modalitate de recuperare a cheltuielilor de şcolarizare efectuate cu formarea grefierilor, absolvenţi ai SNG, în cazul unei conduite culpabile a acestora care ar atrage eliberarea din funcţie. 18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile şi actele depuse la dosar de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1197 din 14 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: "(1) Absolvenţii Şcolii Naţionale de Grefieri au obligaţia de a rămâne 5 ani în cadrul instituţiilor autorităţii judecătoreşti.(2) În cazul în care un absolvent al Şcolii Naţionale de Grefieri este eliberat din funcţie înainte de expirarea perioadei de 5 ani, din iniţiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile, acesta este obligat să restituie indemnizaţia de cursant şi cheltuielile de şcolarizare efectuate cu formarea sa, proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1)." 22. Analizând actele dosarului şi notele scrise depuse la dosar de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că acesta a invocat - prin cererea depusă la data de 11 martie 2020 la dosarul instanţei de judecată şi intitulată „Precizări“ - şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018, având următorul conţinut: „Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.“ 23. Cu privire la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că, în cazul în care instanţa de judecată sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a anumitor dispoziţii din legi sau ordonanţe fără a se pronunţa asupra altora, instanţa de contencios constituţional va analiza excepţia de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost ridicată de autorul său. Doar în ipoteza în care instanţa judecătorească, prin dispozitivul hotărârii, consideră excepţia referitoare la una sau unele dintre dispoziţiile legale criticate ca fiind inadmisibilă, contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992, şi respinge cererea de sesizare cu această motivare, Curtea Constituţională nu se va pronunţa cu privire la această excepţie (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014, sau Decizia nr. 744 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016). 24. Prin urmare, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 567/2004 şi ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. 25. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) privind principiul respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1)-(3) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 32 alin. (1) şi (4) privind dreptul la învăţătură, art. 41 alin. (1) şi (2) privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 42 alin. (1) privind interzicerea muncii forţate, art. 44 alin. (1)-(4) privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 56 alin. (2) şi (3) privind contribuţiile financiare, art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii şi art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private. De asemenea, se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 21 privind nediscriminarea din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la această Convenţie. 26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, referitor la dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 567/2004, că textul de lege criticat face parte din secţiunea a 2-a - Formarea iniţială a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea din capitolul III - Şcoala Naţională de Grefieri al Legii nr. 567/2004 şi stabileşte obligaţia absolventului Şcolii Naţionale de Grefieri (SNG) de a rămâne 5 ani în cadrul instituţiilor autorităţii judecătoreşti, iar, în cazul în care este eliberat din funcţie înainte de expirarea perioadei de 5 ani, din iniţiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile, acesta este obligat să restituie indemnizaţia de cursant şi cheltuielile de şcolarizare efectuate cu formarea sa, proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului de 5 ani. 27. Curtea observă că legiuitorul a instituit obligaţii similare pentru absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii, prin dispoziţiile art. 42 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022 (care instituie obligaţia absolvenţilor de a îndeplini timp de 10 ani funcţia de judecător sau de procuror), şi pentru absolvenţii unei instituţii de învăţământ a Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002 (care instituie obligaţia poliţistului de a păstra raporturile de serviciu o perioadă de 10 ani). 28. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că dispoziţiile criticate nu retroactivează, ci instituie sancţiunea restituirii indemnizaţiei de cursant şi a cheltuielilor de şcolarizare în cazul nerespectării obligaţiei instituite de lege, şi anume obligaţia absolventului SNG de a rămâne 5 ani în cadrul instituţiilor autorităţii judecătoreşti. Restituirea indemnizaţiei de cursant în aceste cazuri nu are semnificaţia încălcării principiului neretroactivităţii legii civile, potrivit căruia orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de la data intrării sale în vigoare, ci reprezintă sancţiunea pentru nerespectarea unei obligaţii legale. Or, potrivit art. 15 alin. (1) din Constituţie, cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea. 29. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 16 din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece absolvenţii SNG, pe de o parte, sunt într-o situaţie juridică diferită faţă de grefierii debutanţi sau de foştii grefieri care lucrează în cadrul autorităţilor din domeniul justiţiei, pe de altă parte. Curtea observă că norma criticată face parte dintr-o reglementare ce configurează un statut special, al grefierului, cu un regim juridic cuprinzând drepturi şi obligaţii specifice, adresându-se categoriei profesionale determinate în cuprinsul legii. În contextul legii, normele speciale vizează pregătirea profesională a grefierului şi, din această perspectivă, suportarea de către stat a sumelor pe care aceasta le presupune. Textul criticat prevede obligaţia absolventului SNG de a păstra raporturile de serviciu o perioadă de 5 ani, apreciată de legiuitor ca fiind corespunzătoare efortului financiar realizat. Aşadar, din perspectiva raţiunii pentru care a fost instituită obligaţia prevăzută de textul de lege criticat, absolvenţii SNG nu sunt în aceeaşi situaţie juridică cu grefierii debutanţi (care nu au absolvit SNG) sau cu foştii grefieri care lucrează în cadrul autorităţilor din domeniul justiţiei. 30. Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 31. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la încălcarea dreptului la muncă, consacrat de art. 41 din Constituţie, Curtea, pronunţându-se asupra dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002, prin Decizia nr. 37 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 8 martie 2010, sau Decizia nr. 896 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 4 martie 2016, a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, reţinând că textul de lege nu limitează dreptul unei persoane de a alege liber un loc de muncă. Consecinţele pe care trebuie să le suporte un poliţist care decide să îşi aleagă un alt loc de muncă pot fi mai degrabă circumscrise aspectelor patrimoniale pe care le implică o astfel de decizie. Aceste consecinţe au fost acceptate, însă, de cel care a dorit să devină poliţist, prin angajamentul încheiat în acest sens, aşa cum reiese din cuprinsul art. 70 din Legea nr. 360/2002. În plus, Curtea a reţinut că restituirea are în vedere acele sume investite în vederea pregătirii profesionale a poliţistului, sume a căror acordare nu se mai justifică de vreme ce beneficiarul lor renunţă la această calitate într-un termen mai scurt decât cel considerat de legiuitor ca justificând efortul financiar al statului pentru acest obiectiv. 32. Aceste considerente sunt aplicabile şi în cauza de faţă, mutatis mutandis, cu privire la absolvenţii SNG, astfel că susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dreptului la muncă, consacrat de art. 41 din Constituţie, este neîntemeiată. 33. Cât priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1)-(4) privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private, Curtea reţine că şi această critică este neîntemeiată, deoarece restituirea de către absolventul SNG a cheltuielilor efectuate de stat (indemnizaţia de cursant şi cheltuielile de şcolarizare) este justificată de nerespectarea obligaţiei legale de a rămâne 5 ani în cadrul instituţiilor autorităţii judecătoreşti. Totodată, textul criticat prevede că restituirea acestor sume se face proporţional cu perioada rămasă până la 5 ani. 34. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, ale art. 52 alin. (1) şi ale art. 126 alin. (6), Curtea constată că acestea se referă la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială şi la dreptul la apărare. Or, textul criticat din Legea nr. 567/2004 instituie - fără a avea vreo legătură cu accesul la justiţie - îndatorirea absolventului SNG de a rămâne 5 ani în cadrul instituţiilor autorităţii judecătoreşti, iar, în cazul în care este eliberat din funcţie înainte de expirarea perioadei de 5 ani, din iniţiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile, obligaţia acestuia de a restitui indemnizaţia de cursant şi cheltuielile de şcolarizare efectuate cu formarea sa, proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului de 5 ani. În realitate, referitor la această susţinere, autorul excepţiei critică soluţia instanţei de judecată care nu a calificat adresa SNG prin care i s-a comunicat suma de plată (reprezentând restituirea indemnizaţiei de cursant şi cheltuielile de şcolarizare) ca fiind un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, ceea ce nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci o problemă de interpretare şi aplicare a legii, care este de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale. 35. Cât priveşte invocarea dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată. 36. În final, Curtea constată că celelalte dispoziţii din Constituţie invocate de autorul excepţiei nu au incidenţă în cauza de faţă care priveşte obligaţia absolvenţilor SNG de a rămâne în cadrul autorităţii judecătoreşti timp de 5 ani, deoarece art. 32 alin. (1) şi (4) consacră dreptul la învăţătură, care este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, art. 42 alin. (1) interzice munca forţată, art. 47 se referă la nivelul de trai, art. 56 alin. (2) şi (3) vizează contribuţiile financiare, iar art. 135 alin. (2) lit. f) instituie obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. 37. Referitor la dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea reţine că, iniţial, aceste norme procedurale prevedeau o competenţă teritorială alternativă de soluţionare a cauzelor de contencios administrativ, şi anume instanţa de la domiciliul reclamantului sau instanţa de la domiciliul pârâtului. Prin Legea nr. 212/2018, legiuitorul - în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti este prevăzută numai prin lege - a eliminat această competenţă alternativă şi a instituit competenţa teritorială exclusivă a instanţei de la domiciliul pârâtului de a soluţiona cauzele de contencios administrativ. 38. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică, în esenţă, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, „în cazul în care se interpretează în sensul că nu permit reclamantului să sesizeze altă instanţă decât cea de domiciliu când unul dintre pârâţi este judecător (chiar şi detaşat de) la curtea de apel aferentă domiciliului său ori când reclamantul este în litigiu cu respectiva curte de apel şi cu preşedintele acesteia, chiar şi în alt dosar, întrucât se îngrădeşte nejustificat dreptul la un proces echitabil al reclamantului, pus în imposibilitate de a-şi manifesta dreptul de opţiune reglementat de art. 111, art. 116 şi de art. 127 din Codul de procedură civilă, în condiţii de egalitate cu alţi cetăţeni care se judecă în litigii civile cu magistraţi“. 39. Pronunţându-se asupra constituţionalităţii soluţiei legislative criticate, prin Decizia nr. 815 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din data de 11 februarie 2021, Curtea Constituţională a constatat, la paragraful 14, că prevederile de lege criticate nu conţin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalităţii în drepturi înscrise în art. 4 din Constituţie, fiind aplicabile în mod egal tuturor destinatarilor normei juridice. Totodată, la paragraful 17, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 52 din Constituţie, condiţiile şi limitele exercitării dreptului recunoscut persoanei vătămate de o autoritate publică se stabilesc prin lege organică, iar art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie prevede ca lege organică legea contenciosului administrativ. În acelaşi timp, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată este atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, soluţia stabilită prin dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului, în stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti în materia contenciosului administrativ, fără a impieta asupra modului de desfăşurare a procesului, respectării principiilor şi garanţiilor impuse de Legea nr. 554/2004 şi fără a genera discriminări pe criterii arbitrare. În consecinţă, Curtea a constatat că prevederile art. 16 din Constituţie nu sunt încălcate. 40. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 41. Referitor la criticile privind încălcarea dreptului la un proces echitabil, Curtea reţine că acestea nu pot fi primite, deoarece autorul excepţiei are în vedere aspecte de fapt, particulare, ale litigiului în cadrul căruia a invocat excepţia de neconstituţionalitate, fiind nemulţumit de soluţiile instanţelor judecătoreşti pronunţate în acesta, fără a constitui veritabile critici de neconstituţionalitate, ci aspecte privind aplicarea legii la cazul concret dedus soluţionării instanţelor judecătoreşti. 42. Cât priveşte pretinsa neconcordanţă a textului criticat din Legea nr. 554/2004 cu dispoziţii din Codul de procedură civilă referitoare la posibilitatea alegerii instanţelor judecătoreşti, Curtea constată că şi aceste susţineri vizează probleme de aplicare a legii la cazul concret dedus soluţionării instanţelor judecătoreşti, iar nu probleme de constituţionalitate a textului de lege criticat. 43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin-Iulian Hrib în Dosarul nr. 3.702/2/2019 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi ale art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 aprilie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
