Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mona Maria Pivniceru │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Ioana Marilena Chiorean│- magistrat-asistent│
└───────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi ale art. 483 alin. (2) şi art. 493 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Laura-Margareta Turchetta în Dosarul nr. 26.511/3/2013/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 109D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece legiuitorul are deplina competenţă de a institui procedura de judecată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 20 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 26.511/3/2013/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi ale art. 483 alin. (2) şi art. 493 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de recurenta-reclamantă Laura-Margareta Turchetta într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursurilor declarate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate împotriva unor decizii civile ale Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-au admis apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva Sentinţei civile nr. 132 din 10 februarie 2014 a Tribunalului Bucureşti, s-a schimbat în parte sentinţa şi s-a stabilit cuantumul despăgubirilor de 10.000 euro. Prin Sentinţa civilă nr. 132 din 10 februarie 2014, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Laura-Margareta Turchetta şi l-a obligat pe pârât la plata către aceasta a sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale, ca urmare a erorii judiciare săvârşite cu privire la defunctul Gheorghe Samoilescu, tatăl reclamantei. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, autoarea acesteia arată că statul român, prin adoptarea unor dispoziţii legale în materia reparării prejudiciilor cauzate de erori judiciare, îşi creează un evident avantaj, discriminând persoanele care se adresează justiţiei pentru reparaţii şi prejudiciindu-le interesele. Prin îngrădirea dreptului de a avea un număr egal de căi de atac şi grade de jurisdicţie, ca şi ale celorlalţi justiţiabili, în situaţia unor acţiuni în pretenţii - despăgubiri pentru erori judiciare, se încalcă grav dispoziţiile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Textele de lege criticate sunt discriminatorii, deoarece creează diferenţe între cetăţenii care au formulat acţiuni în justiţie împotriva statului pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare înainte de 31 decembrie 2015 în comparaţie cu cei care au formulat astfel de acţiuni după data de 1 ianuarie 2016. Totodată, susţine că despăgubirile pentru erori judiciare reprezintă un drept de proprietate în sensul Convenţiei, iar, potrivit textelor de lege criticate, liberul acces la justiţie pentru apărarea acestui drept este iluzoriu, iar nu efectiv, neexistând un proces echitabil şi egalitate de tratament juridic, atunci când judecata se poartă împotriva statului în anumite perioade de timp, statul fiind astfel favorizat. 6. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că „pe cale incidentală“ invocă neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 493 din Codul de procedură civilă, întrucât acestea contravin prevederilor art. 124 din Constituţie, deoarece unele categorii de justiţiabili au deschisă calea de atac a recursului la instanţa supremă, iar altele au recurs la instanţele ierarhic superioare, neavând parte de un tratament egal, ci de unul bazat pe criterii arbitrare, subiective. Totodată, susţine că procedura de filtrare a recursurilor este discriminatorie, deoarece este prevăzută expres pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu şi pentru celelalte instanţe ierarhic superioare, unde această „filtrare“ nu există, ceea ce contravine şi art. 16, 21 şi 44 din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie. 7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, în lumina Codului de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, de reformare, care urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, exclusiv pentru motive de nelegalitate. Prin instituirea dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a restrâns aria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs, care, corelată cu posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel, configurează caracterul de cale de atac extraordinară a recursului. Faptul că, atât prin Codul de procedură civilă, cât şi prin Legea nr. 2/2013, legiuitorul a instituit doar două grade de jurisdicţie cu privire la anumite hotărâri nu conduce la încălcarea principiului privind accesul liber la justiţie, întrucât finalitatea acestei măsuri o constituie sporirea celerităţii judecării acţiunilor civile şi degrevarea instanţelor judecătoreşti. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi la căile de atac. Cât priveşte dispoziţiile art. 493 din Codul de procedură civilă, instanţa apreciază că procedura de filtrare a recursurilor nu permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să facă o selecţie a recursurilor ce urmează a fi soluţionate de această instanţă după anumite criterii, ci instituie o procedură de verificare a admisibilităţii în principiu a căii de atac. Referitor la art. 44 din Constituţie, instanţa consideră că acesta nu are incidenţă în cauză, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu se referă la dreptul de proprietate, ci la calea de atac a recursului, care poate fi exercitată doar în anumite litigii, şi la procedura de filtrare a recursului, atunci când instanţa învestită cu soluţionarea acestuia este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă, în esenţă, deciziile Curţii Constituţionale nr. 350 din 7 mai 2015, nr. 500 din 30 iunie 2015 şi nr. 517 din 7 iulie 2015. 10. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de acces la justiţie. De asemenea, apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu sunt de natură să împiedice aplicarea efectivă a principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi, în general, şi egalităţii în faţa justiţiei, în special. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl reprezintă prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, şi ale art. 483 alin. (2) şi art. 493 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, prevederi care au următorul conţinut: - Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“; – Art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“; – Art. 493 din Codul de procedură civilă se referă la procedura de filtrare a recursurilor. 14. În vederea stabilirii obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, analizând susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceasta critică doar teza a cincea din dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, teză referitoare la „cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare“. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că acestea se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 15 decembrie 2016. Cât priveşte dispoziţiile art. 493 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, a constatat că sintagma „sau că recursul este vădit nefondat“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 493 din Codul de procedură civilă este neconstituţională. În prezenta cauză, dispoziţiile art. 493 din Codul de procedură civilă sunt criticate însă din altă perspectivă. Prin urmare, obiect al excepţiei îl constituie dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza a cincea din Legea nr. 2/2013, precum şi ale art. 483 alin. (2) şi art. 493 din Codul de procedură civilă. 15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate şi art. 124 alin. (2) potrivit căruia „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“. De asemenea, invocă art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, prin raportare la art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, referitor la dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, că acestea se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016. În procesul în cadrul căruia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, având în vedere că este început în anul 2013, se aplică dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care au conţinut similar cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Aşadar, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea decide asupra excepţiilor privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, şi, având în vedere că dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu şi-au produs efecte în cauza în cadrul căreia au fost invocate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă este inadmisibilă. 17. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza a cincea, referitoare la cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, din Legea nr. 2/2013, Curtea reţine că acestea reglementează cu privire la faptul că hotărârile pronunţate în astfel de cereri nu sunt supuse recursului. În cauza de faţă, autoarea excepţiei a avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă, precum şi în apel, care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. Aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 350 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 8 iulie 2015, paragraful 14, în noua lege procesual civilă legiuitorul a reaşezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate şi numai în condiţiile prevăzute de lege. Apelul reprezintă calea ordinară de atac care are un caracter devolutiv, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept (art. 476 din Codul de procedură civilă). 18. Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 21 privind accesul liber la justiţie din Constituţie, astfel cum acestea se interpretează potrivit art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin Decizia nr. 517 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 19 august 2015, paragraful 13, pronunţându-se asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza referitoare la cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare din Legea nr. 2/2013, Curtea, aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa, a stabilit că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, Curtea a stabilit că nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic. 19. În ceea ce priveşte susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor art. 16 privind egalitatea în drepturi din Legea fundamentală, astfel cum acestea se interpretează potrivit art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 alin. (1) din Constituţie şi prin prisma dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - întrucât, în opinia autoarei excepţiei, se creează o situaţie discriminatorie între justiţiabili, sub aspectul existenţei dublului grad de jurisdicţie -, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, în sistemul actualului Cod de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, exercitându-se doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege. De asemenea, recursul este o cale de atac nedevolutivă, nefiind permisă rejudecarea fondului, pe calea recursului realizându-se exclusiv o analiză a legalităţii hotărârii atacate, iar nu şi a temeiniciei acesteia. În acest context, legiuitorul a prevăzut că anumite hotărâri, pronunţate în anumite materii, cum sunt cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, să fie atacate numai cu apel, singura cale de atac devolutivă, potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă. 20. Având în vedere aceste considerente, nu se poate susţine că dispoziţiile care reglementează numai posibilitatea formulării apelului în cazul cererilor privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare ar contraveni dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“. 21. În ceea ce priveşte critica referitoare la existenţa unor diferenţe între cetăţenii care au formulat acţiuni în justiţie împotriva statului pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare înainte de 31 decembrie 2015 în comparaţie cu cei care au formulat astfel de acţiuni după data de 1 ianuarie 2016, se reţine că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece, aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate, fără ca aceste diferenţe să aibă semnificaţia unei discriminări (a se vedea în acest sens Decizia nr. 362 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 30 august 2016, paragraful 17). 22. Referitor la invocarea art. 44 din Constituţie, Curtea constată că acesta nu are incidenţă în cauză, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu se referă la dreptul de proprietate, ci la calea de atac a recursului, care poate fi exercitată doar în anumite litigii, şi la procedura de filtrare a recursului, atunci când instanţa învestită cu soluţionarea acestuia este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care judecă, de regulă, recursul. 23. Cât priveşte dispoziţiile art. 493 din Codul de procedură civilă, autoarea excepţiei susţine că acestea contravin prevederilor art. 124 din Constituţie, deoarece unele categorii de justiţiabili au deschisă calea de atac a recursului la instanţa supremă, iar altele au recurs la instanţele ierarhic superioare, neavând parte de un tratament egal, ci de unul bazat pe criterii arbitrare, subiective. Prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, precitată, paragrafele 12-17, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 493 din Codul de procedură civilă reglementează procedura de filtrare a recursurilor, care este aplicabilă numai în cazul în care calea extraordinară de atac este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit art. 493 alin. (1) din Codul de procedură civilă, filtrarea recursurilor se face de un complet de 3 judecători, desemnat în mod aleatoriu, care va pregăti dosarul de recurs şi va decide asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Curtea, prin aceeaşi decizie, a mai reţinut că procedura de filtrare, astfel cum a fost configurată de legiuitor prin art. 493 din Codul de procedură civilă, este o procedură scrisă, lipsită de oralitate, principiile contradictorialităţii şi al dreptului la apărare fiind respectate, de principiu, prin comunicarea către părţi a actelor de procedură şi a raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Această opţiune a legiuitorului este în acord cu esenţa procedurii de filtrare a recursurilor care constă în statuarea asupra admisibilităţii în principiu a recursului de către completul de trei judecători stabilit în acest sens, scop care rezultă din chiar primul alineat al art. 493 din Codul de procedură civilă. 24. Aşadar, procedura de filtrare a recursurilor este stabilită de legiuitor numai pentru ipoteza generală în care recursul este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu şi pentru cazurile anume prevăzute de lege în care recursul este de competenţa tribunalului sau curţii de apel, ceea ce nu poate contraveni dispoziţiilor constituţionale invocate de autoarea excepţiei. De altfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui regulile de procedură şi potrivit art. 129 din Legea fundamentală părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Laura-Margareta Turchetta în Dosarul nr. 26.511/3/2013/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar şi constată că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza a cincea din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi ale art. 493 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
